×
Media Expres
Data de astăzi: 10.11.2026;  Data ultimei știri: 10.11.2026 16:37:21

Televiziunea publică difuzează în premieră un interviu cu trupa U2 la 50 de ani de la înființare

București (MEDIA EXPRES) / 10 noi 2026 / Televiziunea TVR 1 difuzează în premieră și în exclusivitate în România un interviu cu membrii trupei irlandeze U2, cu prilejul aniversării a 50 de ani de carieră și al lansării noului album intitulat „Carnaval De Luz”, marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, potrivit unui comunicat al instituției de presă.

Membrii formației muzicale, Bono, The Edge, Adam Clayton și Larry Mullen Jr., privesc în urmă la momentul în care au pus bazele grupului din Dublin și detaliază motivele care îi mențin împreună după o jumătate de secol de activitate.

Interviul îi readuce pe cei patru muzicieni în locuri emblematice pentru istoria formației, printre care se numără clubul McGonagles din Dublin, unde U2 a concertat la începuturile carierei, programul urmând să fie redifuzat de televiziunea TVR Cultural, joi, 12 noiembrie, de la ora 21:30.

Discuția abordează evoluția artiștilor, de la primul concert susținut în curtea școlii Mount Temple până la marile scene ale lumii, amintirile despre primele apariții în fața publicului și secretul parteneriatului lor profesional.
Trupa lansează „Carnaval De Luz”, cel de-al șaisprezecelea album de studio și primul material discografic alcătuit integral din piese noi din ultimii nouă ani, vineri, 13 noiembrie.

Albumul produs de Jacknife Lee reunește 12 compoziții care explorează spiritualitatea, prietenia, libertatea și rezistența, îmbinând sonoritățile experimentale cu energia muzicii rock și cu influențele latino-americane.
Piesele muzicale precum „The Greatest Show On Earth”, „Glorify”, „Midnight Sunshine” și „Silencio” conturează un univers sonor care analizează celebrarea vieții și oferă o reflecție asupra lumii actuale.

Muzicienii detaliază legătura dintre noul album și cele două discuri de scurtă durată lansate anterior în acest an, „Days of Ash” și „Easter Lily”, proiectele însumând 24 de piese noi menite să ofere o călătorie muzicală între protest, celebrare, sacrificiu și renaștere.

Societatea Română de Televiziune, instituția care operează televiziunile TVR 1 și TVR Cultural, este proprietatea statului român, funcționând sub controlul Parlamentului României, și a înregistrat în anul precedent venituri totale din alocații bugetare și publicitate de peste 530.000.000 lei. Din punct de vedere al audiențelor, televiziunea TVR 1 s-a menținut luna trecută în topul primelor zece televiziuni de pe piața națională, în timp ce televiziunea TVR Cultural ocupă o poziție superioară în nișa televiziunilor dedicate artei, istoriei și educației.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aici… Abonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici