×
Media Expres
Data de astăzi: 30.10.2026;  Data ultimei știri: 30.10.2026 09:54:07

FilmMania intră și pe satelit pe DIGI în România din 1 noiembrie

București (MEDIA EXPRES) / 30 oct 2026 / AMC Global Media Central Europe a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2026, televiziunea liniară FilmMania va fi disponibilă și în grila prin satelit (DTH) a DIGI România. Deja prezent în oferta de televiziune digitală prin cablu a operatorului, FilmMania ajunge astfel la un public mai larg.

Odată cu includerea în platforma DTH a DIGI România, FilmMania devine disponibil pe toate platformele majore de distribuție TV din România, consolidându-și prezența la nivel național și oferind unui număr mai mare de telespectatori din întreaga țară posibilitatea de a urmări programele sale.

Concepută pentru a răspunde preferințelor publicului român, FilmMania propune o experiență cinematografică construită în jurul filmelor care au cucerit generații de spectatori. Grila reunește producții internaționale, filme de acțiune ,thrillere, drame și comedii.

În luna noiembrie, FilmMania le pregătește telespectatorilor o selecție de filme cunoscute, printre care "A fost odată în China" (Once Upon a Time in China, 1991), cu Jet Li în rolul legendarului erou chinez Wong Fei-hung, într-un film de arte marțiale spectaculos; "Nemuritorul" (Highlander, 1986), o aventură fantastică devenită film cult, despre războinici nemuritori care se înfruntă de-a lungul secolelor; "De la apusul la răsăritul soarelui" (From Dusk Till Dawn, 1996), un thriller ce îmbină acțiunea cu elementele horror, în care George Clooney și Quentin Tarantino interpretează doi infractori a căror fugă ia o întorsătură supranaturală; și "G.I. Jane" (1997), cu Demi Moore în rolul unei femei hotărâte să demonstreze că poate face față celor mai dure probe de pregătire militară de elită.

Portofoliul AMC Global Media Central Europe disponibil pe DIGI România numără în prezent televiziunile AMC, FilmCafe și FilmMania, dedicate pasionaților de cinema, Minimax și JimJam, pentru copii, și TV Paprika, pentru iubitorii de gastronomie.

FilmMania aparține AMC Global Media Central Europe și s-a lansat în România recent, în aprilie 2024. Televiziunea vinde publicitate pe piața locală prin agenția Thematic Channels.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aici… Abonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici