×

Televiziunea Eurosport și platforma HBO Max transmit a noua ediție a competiției de tenis Laver Cup

București (MEDIA EXPRES) / 25 sep 2026 / Televiziunea Eurosport și platforma Home Box Office (HBO) Max transmit în direct și în exclusivitate a noua ediție a competiției de tenis Laver Cup, care se desfășoară între vineri, 25 septembrie, și duminică, 27 septembrie, la arena The O2 din Londra, în Marea Britanie, potrivit unui comunicat difuzat marți, 24 septembrie, de agenția de comunicare Matchplan în numele companiei Warner Bros. Discovery România.

Competiția inițiată de jucătorul Roger Federer în anul 2017 opune Echipa Europei, care vizează al șaselea titlu sub conducerea căpitanului Yannick Noah, și Echipa Lumii, condusă de Andre Agassi, care încearcă să obțină a patra victorie în cinci ediții.

Echipa Europei este formată din jucătorii Alexander Zverev, Carlos Alcaraz, Flavio Cobolli, Rafael Jodar, Jakub Mensik și Casper Ruud, în timp ce Echipa Lumii îi aliniază pe Alex de Minaur, Taylor Fritz, Learner Tien, Brandon Nakashima, Alexander Bublik și Francisco Cerundolo.

Sistemul de joc programează vineri, 25 septembrie, și sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, câte trei meciuri de simplu și unul de dublu, iar duminică, 27 septembrie, de la ora 14:00, un meci de dublu urmat de până la trei meciuri de simplu, în funcție de scorul general.

Organizatorii acordă un punct pentru victoriile de vineri, 25 septembrie, două puncte pentru cele de sâmbătă, 26 septembrie, și trei puncte pentru cele de duminică, 27 septembrie, trofeul fiind câștigat de prima echipă care acumulează 13 puncte, iar în caz de egalitate la finalul tuturor meciurilor se dispută un meci decisiv de dublu format dintr-un singur set, cu avantaje și departajare (tiebreak).

Televiziunea Eurosport și platforma HBO Max sunt operate de compania Discovery Romania SRL, deținută de grupul american de media și divertisment Warner Bros. Discovery (WBD). Compania Discovery Romania SRL a raportat pentru anul fiscal 2025 o cifră de afaceri de 78.594.935 lei, conform datelor financiare publice. Televiziunea Eurosport a ocupat locul al doilea în topul televiziunilor de nișă sportivă din România, cu o medie de aproximativ 15.000 de telespectatori pe minut la nivel național.

Agenția independentă de consultanță și comunicare sportivă Matchplan a fost înregistrată ca SRL în anul 2024 în București, sectorul 1, și lansată oficial ca entitate independentă în luna aprilie 2025. Compania, rezultatul unei inițiative de trei ani în cadrul agenției Graffiti Plus, este prima agenție din România membră a asociației European Sponsorship Association (ESA) și oferă servicii de consultanță strategică și intermediere de parteneriate, având proiecte premiate la Romanian Public Relations Award alături de Echipa Națională de fotbal a României și Banca Română pentru Dezvoltare (BRD).
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aici… Abonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici