×

Cinema -- Data și ora publicării: 24.06.2026 09:35:09

"Lionel" de Carlos Saiz a primit Trofeul Transilvania la Tiff



București (MEDIA EXPRES) / 24 iun 2026 / Cele mai importante premii ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost acordate sâmbătă, 21 iunie, seara, în cadrul Galei de Închidere de la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Marele premiu al festivalului, Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, oferit de Banca Transilvania, a revenit filmului Lionel (Spania, Franța).

Distincția a fost prezentată pe scenă de actorul irlandez Aidan Gillen, membru al juriului Competiției Oficiale. Lungmetrajul lui Carlos Saiz spune povestea unui tânăr care pornește într-o călătorie alături de tatăl său, încercând să repare o relație marcată de ani de absență și neînțelegeri.

Într-un moment emoționant, regizorul Carlos Saiz a declarat pe scenă că „este un film despre familie și a doua șansă, dar, mai presus de toate, este un film care aduce în prim-plan oameni ale căror povești ajung prea rar pe ecran. Vă mulțumim că ne ajutați să le oferim vizibilitate și că le onorați prin acest premiu.”

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, a fost acordat regizoarei Konstantina Kotzamani pentru Titanic Ocean, o odisee pop și fantastică despre adolescență, iubire și libertatea de a-ți imagina alte lumi. Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, a mers către Tatăl nostru (Our Father, Serbia, Croația, Italia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina), o poveste despre adicție și reabilitare.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat întregii distribuții din Gol goluț (Truly Naked, Țările de Jos, Belgia, Franța), formată din Caolán O’Gorman, Andrew Howard, Alessa Savage și Safiya Benaddi, pentru un film care explorează vulnerabilitatea, intimitatea și felul în care oamenii încearcă să se reconecteze unii cu ceilalți.

În cadrul competiției Zilele Filmului Românesc, premiul pentru lungmetraj, în valoare de 2.000 de euro, oferit de DACIN SARA, a fost câștigat de Y, regizat de Maria Popistașu și Alex Baciu. Premiul pentru Debut, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, a revenit filmului Dus-întors, regizat de Cristian Bota.

Câștigătorul secțiunii What's Up, Doc? a fost anul acesta Memorie (Memory, Franța, Țările de Jos), regizat de Vladlena Sandu. Premiul, în valoare de 2.000 de euro, recompensează un documentar hibrid profund personal, în care cineasta se întoarce la experiențele copilăriei petrecute în timpul războiului din Cecenia și la urmele lăsate de acestea asupra prezentului.

Publicul TIFF și-a ales favoriții: Aici mă simt acasă (Feels Like Home, r. Gábor Holtai, Ungaria) a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai apreciat film din Competiție, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Mastercard, iar Delta sălbatică (r. Dan Dinu) a fost desemnat Cel mai Popular Film românesc din festival, distins cu Vodafone Hearts’ Award, în valoare de 2.500 de euro.

Ediția a 25-a a adus și o serie de distincții speciale. Trofeul TIFF.25 i-a fost acordat lui Corneliu Porumboiu, cel mai premiat cineast român la TIFF, Premiul Janovics Jenő a mers la producătorul și distribuitorul polonez Roman Gutek, Premiul de Excelență, oferit de Nova Power & Gas, i-a revenit actriței Anda Onesa, iar Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Rețeaua de Sănătate Regina Maria, a fost acordat actriței italiene Ornella Muti. Acesta i-a fost înmânat de Gabriel Spahiu, într-un moment savuros care a stârnit aplauzele și râsetele publicului.

Lista completă a premiilor oferite la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania este disponibilă pe tiff.ro.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relații interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA

Sub egida: UNESCO City of Film

Prezentat de: Banca Transilvania

Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL România, Ursus, Regina Maria, Audi & Autoworld, MOL România, Jidvei, Pepsi, DeLonghi, Adrem, Alstom, Nova Power & Gas, Nikon, Emerson, E-On, Transgaz, McDonald’s, Farmec, Aqua Carpatica, Radisson Blu, Iulius Mall, Conceptual Lab by Theo Nissim, MSG, Teilor, ECCO, Linde, CSI, Bolt

Cafeaua oficială: Nespresso

Partener oficial în frumusețe: Armani Beauty

Asigurător oficial: Groupama

Partener aerian oficial: AnimaWings

Partener tehnologic: Reea

Partener de ospitalitate: Eximtur

Parteneri: PMA, Promelek, Intend, Lecom, Luna Cleaning, Cărturești, Mobexpert, Supercom, Goto Parking

Partener media principal: VOYO & Pro Cinema

Recomandat de: ROCK FM

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Parteneri media: Radio România Cultural, TV5, Adevărul de Weekend, A LIST, TVR Cluj, Hotnews, Liternet, Observator Cultural, Revista FILM, Zile și Nopți

Parteneri media locali: afaceri.news, Radio Cluj, Monitorul de Cluj

Parteneri media internaționali: Variety, Screen International

Cu sprijinul: Trend PR

Prezentăm în continuare lista tuturor premiilor:

Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 euro, oferit de Banca Transilvania
Lionel (r. Carlos Saiz, Spania, Franța)

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 euro, oferit de ICR
Konstantina Kotzamani pentru Titanic Ocean (Grecia, Germania, România, Franța, Spania)

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 euro
Tatăl nostru (Our Father, r. Goran Stanković, Serbia, Croația, Italia, Macedonia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina)

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 euro
Distribuției filmului Gol goluț (Truly Naked, r. Muriel d’Ansembourg, Țările de Jos, Belgia, Franța): Caolán O’Gorman, Andrew Howard, Alessa Savage și Safiya Benaddi

Mențiunea specială a secțiunii „What’s Up, Doc?”
Variațiuni pe o temă (Variations on a theme, r. Jason Jacobs, Devon Delmar, Africa de Sud, Țările de Jos, Qatar)

Premiul secțiunii „What’s Up, Doc?”, în valoare de 2.000 Euro

Memorie (Memory, r. Vladlena Sandu, Franța, Țările de Jos)
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 2.000 de Euro, oferit de DACIN SARA

Y (r. Maria Popistașu, Alex Baciu, România)
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.500 de euro, de Conceptual Lab by Theo Nissim

Dus-întors (Back and Forth, r. Cristian Bota, România)
Mențiunea Specială a Juriului Zilelor Filmului Românesc

Cercul (The Circle, r. Valeriu Andriuță, România)
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 Euro și 5.000 de euro în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm
Căpitane de județ (County Captain, r. Dan Panaet, România)

Premiul Publicului, în valoare de 2.000 euro, oferit de MasterCard
Aici mă simt acasă (Feels Like Home, r. Gábor Holtai, Ungaria)

Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts’ Award), în valoare de 2.500 de euro, oferit de Vodafone
Delta sălbatică (Wild Delta, r. Dan Dinu, România)

Premiul special al ediției aniversare - Trofeul TIFF.25 oferit lui Corneliu Porumboiu

Premiul Janovics Jenő oferit lui Roman Gutek

Premiul de Excelență actriței Anda Onesa, oferit de Nova Power & Gas

Premiul pentru Întreaga Activitate actritei Ornella Muti, oferit de Reteaua de sanatate Regina Maria

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc

Nu mă lăsa să mor (Don’t Let Me Die, r. Andrei Epure, România)

Premiul Youth Award (TEEN Spirit), în valoare de 1.500 euro, oferit de McDonalds

Duminicile (Los Domingos, r. Alauda Ruiz de Azúa, Spania, Franța)

Premiul Juriului Ecumenic, în valoare de 1.000 euro, oferit de SIGNIS și INTERFILM, unui film din Competiția Festivalului

Gol goluț (Truly Naked, r. Muriel d’Ansembourg, Țările de Jos, Belgia, Franța)

Premiul SIGNIS, în valoare de 500 de euro, oferit de SIGNIS România, unui film de scurtmetraj din secțiunea Zilele Filmului Românesc.

Margini (Edges, r. Roberta Șerban, România)

Premii în cadrul programelor TIFF RO Days | Industry Events – TIFF.25
Transilvania Pitch Stop

Premiul cel mare oferit de Chainsaw Europe - servicii de post-producție în valoare de 25.000 Euro
Fathers (Bulgaria), regia: Martin Iliev, producția: Angel Ivanov (Handplayed)

Premiul de dezvoltare TPS oferit de Avanpost
Times New Roman (Ukraine), regia: Philip Sotnychenko, producția: Valeria Sochyvets (Contemporary Ukrainian Cinema), Sashko Chubko (Viatel)

Premiul CNC Moldova
Another Story About My Son (România), regia: Adrian Silișteanu, producția: Iriana Adnana (Domestic Film), Maya Vitkova Kosev (Viktoria World Sales and Distribution)

Premiul Connecting Cottbus Cocolab: East-West
Mara Crăcăleanu pentru proiectul Sun Offspring, regizat de Octavian Şaramet

Premiul Luno
Decebal’s Wedding (România), regia: Matei Lucaci-Grünberg, producția: Gabriela Suciu (Atelier de Film)

Drama Room
Premiul pentru Cel mai Bun Proiect de Serial - Acord de dezvoltare semnat cu PRO TV

Stay in School!, scris de: Rodica Dominteanu

Rezidență de Creație la Castelul Bethlen-Haller
The Story of a Lost Boy, creat de Gabriel Corneanu

Book to Screen
Un contract de opțiune pentru o perioadă de un an împreună cu PRO TV
Greu de pătruns în pădurea de mesteceni, scris de Ruxandra Burcescu

Premiul Book to Screen în valoare de 1.000 de euro
Tot ce i-am promis tatălui meu, scris de Ioana Maria Stăncescu

Works in Progress
Premiul Transilvania HBO (30.000 de euro)
The Fear’s Artist, regia Cristi Iftime, producția Marian Crișan (Rova Film)

Premiul Transilvania HBO (30.000 de euro)
We Won’t Get Old Together, regia Marius Olteanu, producția: Oana Giurgiu (Point Film)

Competiția Locală

Premiul Competiției Locale: Cuibul (Fészek, r. Lukács Gergely) și Stadionul Dragostei (r. Jose Andres Canales) (ex-aequo)

Mențiunea Specială a Juriului Competiției Locale: Căi ferate (r. George Sorinca)

Alte premii:

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez, RFI România

Regele soare (Le roi soleil, r. Vincent Maël Cardona)

Bursa Alex. Leo Șerban în valoare de 3.000 de euro oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim

Marius Papară pentru proiectul Ibida & Ana-Maria Comănescu pentru proiectul Paradox (ex-aequo)

Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 de euro, oferită de AFFT

Darius Zelenco, pentru proiectul Kinostetic

Mențiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2025.

Zece zile de proiecții, concerte, întâlniri și evenimente speciale au adus la Cluj peste 130.000 de spectatori și participanți. Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Film Transilvania (12-21 iunie 2026) s-a încheiat duminică, 21 iunie, după un program care a inclus peste 100 de evenimente sold-out.

Organizatorii au anunțat și perioada următoarei ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc între 11 - 21 iunie 2027.

Printre cele mai vizionate filme ale ediției s-au numărat 3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu), cu 4.000 de spectatori, urmat de Crima de la etajul 3 (Bazaar, Murder in the Building, r. Rémi Bezançon), cu 3.200 de spectatori, și de Unora le place jazzul (Some Like it Hot, r. Billy Wilder), cu 3.000 de spectatori. Ultimul viking (The Last Viking, r. Anders Thomas Jensen) și Delta sălbatică (r. Dan Dinu) au atras câte 2.800 de spectatori fiecare, în timp ce Lucruri nespuse (Things We Don’t Say, r. Gabriele Muccino) a fost urmărit de 2.400 de spectatori, iar Gerul morții (Dead of Winter, r. Brian Kirk), de 2.000. Câte 1.800 de spectatori au avut Găina (Hen, r. György Pálfi) și Crăciun amar (r. Pedro Almodóvar), urmate de Strada Málaga (Calle Malaga, r. Maryam Touzani), cu 1.700 de spectatori, și de Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude), cu 1.600. Clasamentul este completat de Aici mă simt acasă (Feels Like Home, r. Gábor Holtai), cu 1.200 de spectatori, și de Lionel (r. Carlos Saiz), cu 1.000 de spectatori.

TIFF.25 a adus la Cluj actori, regizori, producători și profesioniști ai industriei cinematografice din întreaga lume. Printre invitații speciali s-au numărat actrița italiană Ornella Muti, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei europene, actorul irlandez Aidan Gillen, cunoscut pentru rolurile din "Game of Thrones", "The Wire" și "Peaky Blinders", regizorul britanic Ben Wheatley, unul dintre cei mai apreciați autori ai cinemaului britanic contemporan, actorul Sam Riley, protagonist al unor filme precum Control și High-Rise, producătorul și promotorul cultural polonez Roman Gutek, actrițele Alexandra Maria Lara și Anda Onesa, precum și regizorul Corneliu Porumboiu. Lor li s-au alăturat sute de cineaști, producători, scenariști și actori prezenți la proiecții, întâlniri cu publicul și evenimente profesionale.

Printre momentele speciale ale ediției aniversare s-a numărat Notte Morricone, spectacolul companiei Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto. Creat de coregraful spaniol Marcos Morau pe muzica lui Ennio Morricone, reorchestrată de Maurizio Billi, acesta a adus pe scenă 16 dansatori într-o producție de dans contemporan inspirată de universul cinematografic al celebrului compozitor italian.

Un alt eveniment de succes a fost Film Food în Livadă, un eveniment derivat din programul festivalului care reunește gastronomia și cinematografia, dedicat celor care vor să petreacă o seară în natură, alături de prieteni sau familie. Pe lângă un târg al producătorilor locali și o cină pregătită de chef Adi Hădean, aceasta a fost prilejul unei proiecții a comediei clasice Aripioară sau picior? (L'Aile ou la cuisse, r. Claude Zidi, Franța, 1976), cu Louis de Funès.

Pe lângă programul dedicat publicului larg, festivalul a găzduit și RO Days | Industry Events, care a reunit peste 1.000 de profesioniști din industrie – regizori, producători, distribuitori, agenți de vânzări și reprezentanți ai unor festivaluri și organizații internaționale.

O parte dintre filmele prezentate la TIFF.25 vor putea fi văzute și online: O selecție de scurtmetraje românești din cadrul Zilelor Filmului Românesc va putea fi urmărită gratuit pe platforma FestivalScope, iar profesioniștii din domeniu vor avea acces, prin FestivalScope Pro, la o selecție extinsă de filme din festival, inclusiv titluri din Competiția Oficială, What's Up, Doc? și Zilele Filmului Românesc.

Până atunci, o parte dintre filmele din programul TIFF.25 vor ajunge în alte orașe din România și Republica Moldova: Retrospectiva TIFF la București (9-12 iulie), TIFF Chișinău (24-26 iulie), TIFF Sibiu (30 iulie-2 august), la Festivalul Lună Plină în Biertan (14-16 august), TIFF Timișoara (17-20 septembrie) și TIFF Oradea (25-27 septembrie).



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL