Timp liber -- Data și ora publicării: 04.06.2026 13:08:55
Raftul românesc de la Sofia la Bookfest 2026
București (MEDIA EXPRES) / 4 iun 2026 / Headsome Communication și Asociația Editorilor din România au lansat proiectul „Raftul românesc de la Sofia”, un apel pentru donații de carte destinate Bibliotecii Universitare din Sofia, în contextul participării Bulgariei ca țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026, au anunțat organizatorii.
Inițiativa urmărește susținerea studiului limbii și literaturii române în Bulgaria și consolidarea schimburilor culturale și academice dintre cele două țări. Organizatorii arată că programele de studii de limba română contribuie la formarea traducătorilor, cercetătorilor și mediatorilor culturali implicați în circulația literaturii și ideilor între România și Bulgaria.
Apelul se adresează editorilor participanți la ediția din acest an a Bookfest, precum și autorilor, invitați să doneze volume și să le însoțească de autografe. Pot fi oferite cărți de literatură română contemporană și clasică, volume de poezie, eseu și memorialistică, cărți pentru copii și tineret, albume de artă, precum și lucrări de critică literară, lingvistică și științe umaniste.
Donațiile sunt colectate la standul Bulgariei din cadrul Bookfest 2026, pe durata desfășurării salonului, între 3 și 7 iunie.
Potrivit inițiatorilor, dezvoltarea competențelor lingvistice și de traducere depinde de accesul la un fond de carte divers și actualizat, iar volumele donate vor contribui la extinderea resurselor academice disponibile studenților și profesorilor din Bulgaria.
Identitatea vizuală a proiectului a fost realizată de artista grafică Zelmirka (Szabó Zelmira).
Asociația Editorilor din România, înființată în 1991, reunește edituri din principalele domenii culturale și organizează, sub egida Federației Editorilor din România, Salonul de Carte Bookfest și edițiile sale locale. Headsome Communication coordonează în 2026 participarea Bulgariei ca țară invitată de onoare la Bookfest, după proiecte similare dedicate Germaniei, Austriei și Elveției, Republicii Cehe, Suediei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Japoniei, Republicii Moldova și Portugaliei.
(TB)
(MEDIA EXPRES)