×

Radio -- Data și ora publicării: 08.12.2022 19:28:01

Digi FM organizează o colectă de cadouri pentru copii între 12-16 decembrie la „Turul Târgurilor de Crăciun cu Digi FM”



București (MEDIA EXPRES) / 8 dec 2022 / Digi FM invită ascultătorii să noteze în calendarul faptelor bune perioada 12-16 decembrie, fiindcă Turul Târgurilor de Crăciun revine cu un nou sezon, alături de Lucian Mîndruță, și include o colectă de cadouri pentru copii mai puțin norocoși, din mediile defavorizate, fiind așteptate jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și echipamente tehnologice, toate în stare bună, curate, complete și funcționale.

Proiectul a fost lansat în 2021 alături de Asociația Banca de Bine și Băneasa Shopping City, pentru a susține proiectul Școala Fără Pauză. Cea de-a doua ediție de Crăciun se va desfășura în perioada 12-16 decembrie, între orele 17:00-19:00, în fiecare zi în alt oraș, ascultătorii fiind așteptați să contribuie la maratonul fericirii și să aducă zâmbete pe chipul copiilor din mediile defavorizate, din zonele lor.

„Și anul acesta ne dorim să ajungem mai aproape de voi, cei care ne veți face o vizită în Turul Târgurilor de Crăciun, în această perioadă plină de speranță. Împreună vom face magie pentru copiii care l-au așteptat pe Moș Nicolae, însă le-a fost promis Moș Crăciun... iar noi, toți, vom fi bucurie și emoție pentru ei. Zâmbetul lor va fi mulțumire pentru voi, cei care veți aduce un gând bun și care dăruiți fericire acolo unde ea este, poate, de mult timp apusă”, îndeamnă și promite Violeta Bîltac, reprezentanta asociației Banca de Bine, care-l va însoți pe Lucian în acest turneu național.

Emisiunea ON AIR va fi prezentată de Lucian Mîndruță, direct de la Târgul de Crăciun al fiecărui oraș prezentat, după cum urmează: Râmnicu Vâlcea – în scuarul Mircea Cel Batrân (luni, 12 decembrie); Alba Iulia – Alba Carolina - lângă catedrală (marți, 13 decembrie); Târgu Mureș – Piața Centrală - Piața Trandafirilor (miercuri, 14 decembrie); Piatra Neamț – Curtea Domnească – Parcul Tineretului (joi, 15 decembrie); Focșani – Piața Unirii (vineri, 16 decembrie).

„În toate aceste orașe mă găsiți în Târgul de Crăciun, cu măsuța mea și un microfon lângă, dacă vreți să vorbiți la Digi FM. De asemenea, mă găsiți acolo cu un pick up, în care trebuie să punem ceva (rechizite, haine, echipamente IT, etc.)... ca seara să ducem cadouri copiilor necăjiți de la voi din județ”, întărește Lucian Mîndruță îndemnul la dărnicie.

În cele cinci zile de transmisie, Digi FM va colecta donații și le va dărui, ulterior, copiilor mai puțin norocoși, pentru care sărbătorile nu sunt și motiv de fericire.

„Turul Târgurilor de Crăciun” - Ediția 2021 a înregistrat 1.500 km parcurși în 5 zile, 5 orașe, peste 200 de donatori care au adus mai mult de 20 metri cubi de cadouri. Acestea au ajuns la peste 400 de beneficiari din comunitățile locale, prin care Lucian Mîndruță a trecut cu Turul Târgurilor de Crăciun Digi FM. Grupul DIGI sprijină comunitățile rurale prin inițiative de solidaritate, incluse în axa responsabilității, astfel că Turul Târgurilor de Crăciun face parte din proiectul amplu #ȘcoalaFărăPauză, demarat în parteneriat cu Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine.

Digi FM, alături de PROFM, este cea mai longevivă stație de radio din România, Împreună cu Dance FM și Digi24 FM, fac parte din grupul DIGI | RCS & RDS, care mai deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, Film Now, Digi 4K, Digi World, Digi Life, Digi Animal World și UTV, Music Channel și Hit Music.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL