×

Editorial -- Data și ora publicării: 07.09.2022 20:04:57

Au început înscrierile pentru cea de-a șaptea ediție a conferinței RONOG „Beyond the Internet!”



București (MEDIA EXPRES) / 7 sept 2022 / Asociația Interlan a anunțat cea de-a șaptea ediție a conferinței RONOG pentru data de joi, 29 septembrie, începând cu ora 9:00, la Hotel JW Marriott Grand din București. Evenimentul este unul extraordinar pentru că RONOG revine în forță după doi ani restricții din cauza pandemiei Covid-19, cu o ediție marcantă, prin participarea celor mai buni specialiști din domeniul telecomunicațiilor.

Participanții sunt reprezentanți din cadrul companiilor care oferă servicii de acces la internet, transmisiuni de date, servicii de voce, televiziune prin cablu, furnizori de conținut, găzduire servere și domenii de internet, colocare și centre de date, dar și din rândul autorităților de reglementare, furnizorilor de echipamente și soluții de securitate etc.

RONOG își propune să ofere conținut de calitate și actualitate și să reunească cei mai buni specialiști în internet și tehnologie, oameni de business, profesioniști și reprezentanți ai operatorilor de telecom.

În cadrul acestei ediții vor fi dezbătute subiecte ce vor aborda perspective și provocări cu care se confruntă operatorii de telecomunicații din România, securitatea rețelelor și sistemelor informaționale, noi tehnologii din domeniul IoT, beneficiile pe care le oferă conectarea operatorilor la platformele de schimb de trafic de internet, implementarea tehnologiei 5G în România, operațiuni de rețea și WI-FI6, influența Unix-ului în apariția și dezvoltarea Internet-ului pe scară largă.

RONOG 7 este un eveniment organizat de Asociația Interlan cu susținerea sponsorilor: Tele-Grup, ModernTV, Amazon Web Services, Internet Systems Consortium, Flexoptix, AOTR, NXDATA, Internet Society, RIPE NCC, DCN Europe, Salumanus, Prohuman, Viva Telecom, Bitway Telecom, Chroot Network și Starnet Media.

Susținătoriu și partenerii media ai evenimentului sunt Euro-IX (European Internet Exchange Association), STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale), Agerpres, Ziarul Pozitiv, Softlead, Media Expres și BIZ.

RONOG (Romanian Network Operators Group) reunește operatorii de rețele din România și evenimentul a fost creat la inițiativa Asociației Interlan.

Asociația Interlan, organizatoarea și gazda evenimentului, este o organizație non-profit al cărei scop principal este reprezentarea intereselor furnizorilor de telecomunicații mici și medii și deține cel mai mare nod neutru de schimb de trafic de internet din România, denumit InterLAN Internet Exchange. Din anul 2008, Asociația InterLAN este membră cu drepturi depline în Euro-IX (Asociația Europeană a Internet Exchange-urilor), iar din 2015 este membră cu drepturi depline al organizației europene RIPE NCC.

La RONOG sunt anunțați cu prezentări MARCIN BAŁA, CEO / President of the Board - Salumanus, NINA BARGISEN, Technical evangelist - Kentik, ERIC ANDREI BĂLEANU, InterLAN, RENÉ FICHTMÜLLER, Aspirant Optician - Flexoptix/Chairman of the Board - Global NOG Alliance, MIKAEL HOLMBERGm Distinguished Systems Engineer – Chief Architect – Office of the CTO at Extreme Networks, DAVID HUBERMAN, Regional Technical Engagement Manager, ICANN, FREDRIK KORSBÄCK, Senior Infrastructure BD IP & Interconnect – Amazon Web Services, ALEXANDRU ROTARU, CEO – RoLink Plus SA, VIRGIL TRUICĂ, Director of Sales and Channel Management, Europe – Path Network.

Programul integral al conferinței este disponibil pe http://www.ronog.ro.

Tag list: RONOG, Interlan, NOG, network operators group, internet exchange, telecom conference, peering, IPv6, DNSSEC, IoT, cybersecurity, DDos, 5G
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL