×

Profil -- Data și ora publicării: 28.09.2021 09:45:51

Grupul Canal+ va cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al SPI International



București (MEDIA EXPRES) / 28 sep 2021 / CANAL + va avea o participație majoritară de 70% în SPI International, menținând echipa de management actuală și structura operațională, potrivit unui comunicat difuzat de biroul de la București al distribuitorului de conținut.

SPI INTERNATIONAL este o companie media globală care operează 42 de televiziuni și mai multe produse digitale pe șase continente și este un jucător important în distribuția și difuzarea de conținut la nivel mondial.

Grupul CANAL+ este un operator mondial de televiziune cu plată și un jucător important în televiziunea gratuită în Franța. CANAL+ are o prezență internațională semnificativă, în 40 de țări din Europa, Africa Subsahariană și Asia.

În Europa, CANAL+ are o prezență puternică în Franța continentală și Polonia și a achiziționat și platforma M7 Group în 2019. Grupul totalizează 22 de milioane de abonați în întreaga lume și a cunoscut o creștere continuă internațională în ultimii ani. Această achiziție va ajuta CANAL+ să își extindă strategia de investiții în conținut și să își consolideze ofertele pe diferitele piețe, bazându-se pe liderul european Studiocanal, Kino Świat din Polonia și acum SPI INTERNATIONAL.

În contextul acestui acord, care va permite combinarea cunoștințelor și abilităților complementare, actualii proprietari ai SPI, Loni Farhi și Berk Uziyel, vor continua să gestioneze și să dezvolte afacerea SPI cu sprijinul comitetului lor executiv, în timp ce părțile vor putea să genereze sinergii reciproce pentru a consolida în continuare prezența celor două grupuri pe piețele internaționale.

Într-o declarație comună, Loni Farhi și Berk Uziyel au subliniat: „Sunt vești foarte interesante și începutul unei noi ere pentru SPI INTERNATIONAL. CANAL+ și SPI împărtășesc o viziune comună pentru o creștere continuă și o prezență internațională puternică. Suntem parteneri strategici de ani de zile, un parteneriat prin care am construit multe colaborări și am reușit să ne atingem obiectivele comune. Acum vom avea șansa să ne unim forțele sub un singur acoperiș. SPI își va accelera și mai mult creșterea prin CANAL+, utilizând resursele la care va avea acces în mod direct. SPI INTERNATIONAL are o echipă extrem de talentată, care a produs o creștere incredibilă în ultimul deceniu. Acum, cu această mare echipă și cu mult entuziasm, suntem încântați să devenim parte din familia CANAL+. Forțele noastre unite vor consolida produsele de divertisment existente și vor extinde distribuția conținutului nostru atractiv către un public mult mai mare.”

Maxime Saada, CEO CANAL+ Group: „Achiziția SPI INTERNATIONAL face parte din strategia pe care o implementăm de câțiva ani. CANAL+ are în prezent 22 de milioane de abonați în peste 40 de țări, inclusiv 15 în Europa. Ne-am propus obiectivul de a atinge cel puțin 30 de milioane de abonați până în 2025, iar SPI INTERNATIONAL va fi cu siguranță un atu cheie în realizarea acestei ambiții.”

Jacques du Puy, CEO CANAL+ International, a declarat: „Suntem foarte încântați să salutăm SPI în grupul nostru. Această achiziție marchează un nou pas strategic pentru dezvoltarea conținutului nostru european. Va fi o mare oportunitate de a dezvolta noi sinergii și afaceri pentru activitățile noastre, în special pe piața poloneză și în țările din Europa Centrală și de Est în care CANAL+ funcționează prin intermediul mărcilor M7.”

Finalizarea tranzacției va fi supusă aprobării autorităților de reglementare relevante din teritoriile unde operează companiile (inclusiv în special a autorităților responsabile cu controlul antitrust și al fuziunilor).

Grupul CANAL+ este o companie de mass-media și un operator de televiziune cu plată. Este, de asemenea, un jucător de top în televiziunea franceză gratuită. Grupul CANAL+ are o amprentă internațională semnficativă, cu prezență în Europa, Africa și Asia. Grupul CANAL+ totalizează 21,8 milioane de abonați în întreaga lume, inclusiv 8,7 milioane în Franța continentală. Cu STUDIOCANAL și KINO SWIAT, Grupul CANAL+ este, de asemenea, un lider european în producția, achiziția și distribuția de filme de lung metraj și seriale TV. Grupul CANAL+ este deținut în întregime de grupul de conținut, mass-media și comunicare integrată la nivel mondial, Vivendi.

SPI International este o companie globală media care operează 42 de canale de televiziune pe șase continente și un jucător important în distribuția și difuzarea de conținut la nivel mondial.

SPI a fost înființată în urmă cu 28 de ani și are o vastă experiență în industria televiziunii și radiodifuziunii. Compania operează mai multe canale de televiziune cu plată și gratuite în regiunile Europei Centrale și de Est, Europa de Vest, CSI (Comunitatea Statelor Independente) și fosta Iugoslavie, inclusiv piețe europene cheie precum Polonia, Cehia, România, Serbia, Olanda și Rusia. SPI este unul dintre principalii furnizori de servicii de film din țările în care își desfășoară activitatea, FilmBox fiind televiziunea sa emblematică de film. SPI Group deține o suită de mărci care au devenit nume cunoscute precum FilmBox, Film1, Kino Polska, Stopklatka, Dizi, împreună cu diferite canale tematice și servicii de streaming.

Brandurile SPI ajung în milioane de case prin operatori, platforme partenere și produse digitale SPI proprii la nivel global. Lucrând cu peste 700 de operatori din întreaga lume, SPI folosește tehnologia de ultimă oră oferindu-le abonaților săi cu acces la conținutul liniar și la cerere al SPI, dar și la serviciul FilmBox + care are peste un milion de abonați. Compania a lansat recent un nou serviciu digital, Dizi, un agregator de ultimă generație al celor mai bune seriale turcești din întreaga lume. SPI deține și operează activele de marcă ale serviciilor de film premium Film1 din Olanda, inclusiv patru canale liniare și un serviciu la cerere.

De peste 25 de ani, SPI International este un distribuitor de top al filmelor artistice și programelor de televiziune pe piața internațională. Prin alianțele sale solide cu furnizorii mari de servicii de televiziune, SPI asigură conținut atractiv, foarte popular și extrem de cerut.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL