×

Cinema -- Data și ora publicării: 06.05.2021 15:21:51

Echitart și Vestra au anunțat startul înscrierilor pentru tabăra-concurs de scenarii Borcanul cu Ficțiune



București (MEDIA EXPRES) / / Asociația Echitart cu sprijinul companiei de soluții în industria utilităților și a echipamentelor de automatizare Vestra au anunțat startul înscrierilor pe platforma de creație pentru scenarii de scurtmetraj Borcanul cu Ficțiune, ediția a III-a la adresa www.borcanul-cu-fictiune.ro.

Borcanul cu Ficțiune se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pasionați de cinematografie și ficțiune, care sunt așteptați să-și trimită lucrările până pe data de 5 iunie 2021. Înscrierile se pot face trimițând un text propriu (proză, povestire, scenariu) printr-un formular de înscriere, împreună cu o scrisoare de motivație.

Autorii celor mai bune 10 lucrări vor fi selectați pentru a participa la prima etapă a proiectului, Tabăra de creație Induction. Participarea nu presupune taxă de înscriere sau de participare, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă și transport până la locația din acest an, Haita Land (www.haitaland.ro), un concept inedit de cazare ce a luat naștere din visul unui grup de antreprenori. Cele trei căsuțe în care vor fi cazați cursanții și mentorul lor fac parte din rețeaua ecoturistică locală și susțin conservarea durabilă a Țării Dornelor.

Tabăra de creație Induction, sub îndrumarea mentorului Mihai Brătilă, se va desfășura la Haita Land în perioada 09-16 iulie 2021, timp în care participanții vor lucra la un scenariu. La finalul taberei, doar 5 scenarii vor fi alese pentru a participa la etapa a doua, Masterclass-ul din toamnă. Această etapă se va finaliza cu un singur câștigător care va beneficia de un premiu în valoare de 1.000€ pentru ecranizarea scenariului, precum și de consiliere din partea Asociaâiei și a colaboratorilor proiectului.

Platforma a fost inspirată din umorul și poveștile de viață ale oamenilor și ale locurilor și se conturează ca un proiect de implicare și responsabilitate socială organizat de Asociația Echitart cu sprijinul Vestra.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL