Comunicaţii -- Data și ora publicării: 14.11.2023 10:47:18
Digi a avut venituri mai mari din creșterea numărului de abonați la cablu, internet și mobil
București (MEDIA EXPRES) / 14 nov 2023 / Digi a raportat creșterea veniturilor din România cu 5,7% pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2023, până la 256,1 milioane de euro, comparativ cu 242,3 milioane de euro pentru perioada similară din 2022.
Creșterea veniturilor în România a fost în principal rezultatul creșterii serviciilor de telecomunicații mobile, a internetului fix și a numărului de abonați la serviciile de date și TV cu plată în perioada respectivă, ca urmare a creșterii organice.
Veniturile pe abonat (ARPU) din România au fost afectate de scăderea tarifelor de terminare la telefonia mobilă, precum și de mixul pachetelor de abonament.
Numărul de abonați la televiziunea cu plată a crescut de la aproximativ 5,36 milioane la 30 septembrie 2022, la aproximativ 5,64 milioane la 30 septembrie 2023, o creștere de aproximativ 5,2%, iar abonamentele fixe de internet și date au crescut de la aproximativ 4,083 milioane la 30 septembrie 2022, la aproximativ 4,487 milioane la 30 septembrie 2023, reprezentând o creștere de aproximativ 9,9%.
Aceste creșteri au fost obținute atât organic, în primul rând datorită investițiilor noastre în extinderea rețelei fixe de fibră optică, cât și a pachetelor atractive de internet fix și date și TV cu plată, explică Digi în raportul financiar publicat pe site-ul companiei.
Numărul de abonați la serviciile de telecomunicații mobile au crescut de la aproximativ 4,715 milioane la 30 septembrie 2022, la aproximativ 5,625 de milioane la 30 septembrie 2023, reprezentând o creștere de aproximativ 19,3%.
Numărul de abonați la telefonia fixă au scăzut de la aproximativ 948.000 la 30 septembrie 2022, la aproximativ 901.000 la 30 septembrie 2023, o scădere de aproximativ 5%, ca urmare a tendinței generale de renunțare la telefonia fixă și migrarea către mobil.
Digi a raportat la capitolul "alte venituri" vânzarea de echipamente (telefoane mobile), venituri din producția de energie și veniturile din publicitate TV și internet, din care a încasat 7,7 milioane de euro la 30 septembrie 2023, față de 7,1 milioane anul trecut.
(MEDIA EXPRES)