×

ONLINE VOD OTT -- Data și ora publicării: 31.01.2024 18:19:14

Ce mai promovează Disney+ în februarie



București (MEDIA EXPRES) / 31 feb 2024 / Luna februarie aduce mult-așteptata serie de la FX, SHōGUN, pe Disney+, o adaptare originală a romanului lui James Clavell, iar colecția de Valentine's Day include comedii romantice clasice și cele mai diverse povești de dragoste pentru toți.

Serviciul online de filme care costă 36.99 de lei pe lună a anunțat premiera seriei originale de la FX "SHOGUN" din 27 februarie, cu două episoade în premieră, urmate de câte un episod săptămânal.

O adaptare originală a romanului lui James Clavell, serialul Shōgun de la FX este plasată în Japonia anului 1600, în zorii unui război civil care a marcat întregul secol. Lordul Yoshii Toranaga se luptă pentru viața sa, în timp ce dușmanii săi din Consiliul Regenților se unesc împotriva sa, când o misterioasă navă europeană este găsită abandonată într-un sat de pescari din apropiere.

Filmul original THE MARVELS are premiera miercuri, 7 februarie.

Carol Danvers (Brie Larson), alias Căpitanul Marvel, și-a revendicat identitatea de la tiranicul Kree și s-a răzbunat pe Inteligența Supremă. Dar consecințele o fac pe Carol să suporte povara unui univers destabilizat.

Când îndatoririle ei o trimit într-o călătorie anormală care are legătură cu un revoluționar Kree, puterile lui Carol Danvers, alias Căpitanul Marvel, se întrepătrund cu cele ale super-fanei din Jersey City, Kamala Khan, alias Ms. Marvel, și cu cele ale nepoatei înstrăinate a lui Carol, acum de la S.A.B.E.R., astronauta Monica Rambeau. Împreună, acest trio improbabil trebuie să facă echipă și să învețe să lucreze împreună pentru a salva universul. „The Marvels” este interpretat de actorii Brie Larson, Iman Vellani, Teyonah Parris, Samuel L. Jackson, Zawe Ashton și Seo-Jun Park.

RĂZBOIUL STELELOR: LOTUL RĂU – SEZONUL 3 intră pe Disney+ din 21 februarie, cu câte un episod în fiecare săptămână.

Plasat după Răzbunarea lui Sith, „Lotul rău” urmărește Clone Force 99 - un grup de clone cu mutații genetice - în timp ce navighează în primele zile ale dominației Imperiului asupra Galaxiei.

Filmul CYPHER intră pe Disney+ din 16 februarie.

Tierra Whack a devenit cunoscută cântând rap pe o stradă din Philadelphia pentru canalul ei de YouTube. După câțiva ani, regizorul Chris Moukarbel începe să documenteze ascensiunea ei fulminantă. Curând, începem să ne întrebăm cine pe cine filmează și dacă a fi văzut (sau urmărit) este o parte dezirabilă și inevitabilă a succesului.

FILME ȘI SERIALE PREMIATE CU EMMY
La ediția din acest an a premiilor Emmy, au fost acordate 37 de premii pentru filme și seriale de la studiourile și platformele din cadrul Disney Entertainment, pe care le puteți urmări acum pe Disney+: "Ursul" de la FX ("The Bear"), "Bun-venit la Wrexham" ("Welcome to Wrexham"), "The Mandalorian", "Ms. Marvel", "Frumoasa și Bestia: A 30-a aniversare" ("Beauty and The Beast: A 30th Celebration"), "Școala Abbott" ("Abbott Elementary"), "Elton John: Concertul de rămas-bun de pe Stadionul Dodger" ("Elton John Live: Farewell from Dodger Stadium"), "Apărătorii Teritoriului" ("The Territory").

COLECȚIE PENTRU ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR

Disney+ a anunțat pentru ziua îndrăgostiților o colecție din care fac parte:

Pam & Tommy - Disponibil acum.
Invitație la bal (Prom Pact) - Disponibil acum.
Focul Iubirii (Fire of Love) - Disponibil acum.
Romeo și Julieta - Disponibil acum.
Titanic - Disponibil acum.
This is US - Disponibil acum.
Frumoasa și Bestia (Beauty and The Beast) - Disponibil acum.
Poveste din Cartierul de Vest (West Side Story) - Disponibil acum.

ALTE NOUTĂȚI ÎN LUNA FEBRUARIE

Prafuri Sezonul 6 (Snowfall) - Disponibil din 28 februarie.
Bob’s Burgers Sezonul 14 - Disponibil din 21 februarie.
Aici e casa noastră: Vestul Mijlociu (We Live Here: The Midwest) - Disponibil. din 28 februarie.
Suncoast - Disponibil din 9 februarie.
(MEDIA EXPRES)






Abonamentele la MEDIA EXPRES vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Noi ținem istoria audiovizualului. Nu e nevoie să ne credeți, dar citiți aici probabil prima știre online publicată de mediaexpres.ro în anul 2001: Click aici pentru prima nostră știre online când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la digital și web.
Pentru abonamente click aici














© 2001 -  Media Expres SRL