×

Revista presei -- Data și ora publicării: 31.03.2026 16:49:55

REVISTA PRESEI / 31 mar 2026 /



Antenna Group anunță achiziția GEDI Gruppo Editoriale
Premiile Gopo, „Oscarurile” cinematografiei românești, și-au anunțat nominalizările din 2026. Surpriză la categoria pentru cel mai bun film
Europa FM şi Virgin Radio lansează Radio Academy. Ce alte facultăţi sunt implicate în proiectul de mentorat?
Liberties Rule of Law Report 2026, verdict dur: Un CNA politizat cenzurează criticile la adresa puterii
CNA a aprobat retragerea licenţei pentru TVR Folclor. Televiziunea va exista doar online. Când dispare de pe cablu
Mihai Morar vrea să-și facă post de radio: „O să încercăm”
Apple oprește producția unuia dintre cele mai performante produse ale sale, după 20 de ani de istorie
SUA ordonă ambasadelor americane din întreaga lume să desfăşoare o campanie împotriva ”ostilităţii” străine, cu ajutorul lui Musk şi Unităţii de Operaţiuni Psihologice a Pentagonului, dezvăluie The Guardian
Filmul "Dinţi de lapte" are cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo, la 12 categorii/ Lista selecţiilor
Al doilea trailer pentru noul sezon din serialul original „Euphoria”, lansat de HBO
„Vulturii Republicii”, thriller politic despre propagandă şi era post-adevăr, din 3 aprilie în cinematografe
Un serial TV despre Jeffrey Epstein, în lucru - Laura Dern o va interpreta pe jurnalista care i-a investigat infracţiunile, Adam McKay va fi producător
Meta testează abonament plătit pentru Instagram, cu funcții exclusive pentru Stories
EMISAR, un satelit de comunicații al unui consorțiu românesc, a ajuns pe orbită cu o rachetă SpaceX
Site-ul Europa Liberă - închis de din 31 martie în România
Europa Liberă, printre cele mai citate instituții de presă din România
Google dă liber reclamelor video create cu AI
Dutton Ranch (Ferma Dutton), noul serial din universul Yellowstone, în exclusivitate pe SkyShowtime în România
Raport CNA 2025. Topul celor mai amendate televiziuni. Realitatea Plus, cea mai sancţionată televiziune în 2025
Un nou late-night show la Digi24 cu comediantul Serghei Dîm, fost concurent Iumor. Când va avea loc? Ce spune Serghei despre emisiune?
AUDIENŢE Survivor. Emisiunea de pe Antena 1, prima în top sâmbătă şi duminică. Top TV în weekend
Publicitatea prin televiziune încă influențează puternic decizia de cumpărare?
Blocarea Ormuz declanșează criză globală de heliu: SUA și Rusia sunt marii cîștigători
Ce se întâmplă cu emisiunea ”Desafio: Aventura”. Pro TV a făcut anunțul
Mona Segall, detalii despre Asia Express 2026: „E Drumul Mătăsii, e interesant din toate punctele de vedere”
Cineastul nominalizat la Oscar Johan Grimonprez, invitat special la One World Romania 2026
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori



....



Antenna Group anunță achiziția GEDI Gruppo Editoriale

K Group, proprietarul Antenna Group („Antenna”), din care face parte și Antenna Entertainment (operatorul canalelor AXN și VIASAT în 12 țări din Europa Centrală și de Est), anunță achiziția a 100% din GEDI Gruppo Editoriale S.p.A. („GEDI”) de la Exor, inclusiv a publicației La Repubblica, a brandurilor Radio Deejay, Radio Capital și m2o, precum și a HuffPost Italia, National Geographic Italia, Limes și a agenției de publicitate Manzoni. Tranzacția nu include La Stampa, care, conform anunțului GEDI, urmează să fie vândută către SAE Group, alături de centrul tipărire și rețeaua comercială pentru vânzarea locală de publicitate. Totodată, există un acord privind cedarea Stardust, aceasta fiind exclusă din obiectul achiziției. Prin achiziția GEDI, Antenna va consolida o organizație independentă de știri și divertisment, cu sediul în Italia, cu o prezență internațională extinsă și o puternică relevanță la nivel global. Păstrarea identității, credibilității și pluralismului fiecărui brand se află în centrul strategiei Grupului. În plus, Antenna intenționează să aloce capital nou semnificativ pentru extinderea prezenței La Repubblica și pentru a aduce și mai mult în prim-plan activitatea premiată a jurnaliștilor talentați ai publicației. În același timp, Antenna are în vedere extinderea operațiunilor radio ale GEDI, cu obiectivul de a crea un hub radio important în zona mediteraneană, precum și investiții în producția de documentare de actualitate, streaming, podcast-uri, producție și publishing muzical, educație și cinema – domenii în care Antenna are deja un istoric solid de investiții de succes. Antenna își asumă un angajament ferm de a investi în jurnalismul italian și de a consolida poziția Italiei ca actor de referință în domeniul știrilor și divertismentului. Achiziția va contribui la îmbunătățirea experienței consumatorilor, la integrarea noilor tehnologii și a inovației, precum și la extinderea audiențelor pentru conținutul și brandurile editoriale ale GEDI. Totodată, aceasta va crea noi oportunități pentru jurnaliști de a ajunge la un public internațional mai larg. În plus, achiziția va crea oportunități pentru extinderea platformei de streaming mymovies.it a GEDI și pentru integrarea sa mai amplă în ecosistemul solid de platforme de streaming al Antenna. Totodată, Antenna va analiza posibilitatea extinderii activității sale în domeniul rețelelor de cinematografie din Italia, având în vedere experiența semnificativă a companiei în operarea cinematografelor.
https://www.forbes.ro/antenna-group-anunta-achizitia-gedi-gruppo-editoriale-494438

Premiile Gopo, „Oscarurile” cinematografiei românești, și-au anunțat nominalizările din 2026. Surpriză la categoria pentru cel mai bun film

Filmul fantasy de dramă „Dinţi de lapte” al regizorului „Mihai Mincan” conduce topul lungmetrajelor cu cele mai multe nominalizări la ediția din 2026 a Premiilor Gopo, considerate „Oscarurile” industriei cinematografice din România. Filmul lui Mincan a obținut 12 nominalizări, fiind urmate de peliculele „Nu mă lăsa să mor” (9 nominalizări) şi „Cravata Galbenă” (8 nominalizări). Producţiile „Comatogen” şi „Kontinental ’25” sunt ambele nominalizate în câte 7 categorii de premii. O surpriză este faptul că „Cravata galbenă”, cel mai scump film românesc realizat vreodată, nu a fost nominalizat la categoria pentru cel mai bun lungmetraj. La această categorie recompensată cu cea mai râvnită statuetă au fost nominalizate filmele „Comatogen” (regizat de Igor Cobileanski), „Dinţi de lapte” (r. Mihai Mincan), „Kontinental ’25” (r. Radu Jude), „Nu mă lăsa să mor” (r. Andrei Epure) şi documentarul „Tata” (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc). La categoria pentru Cea mai bună regie sunt nominalizaţi Igor Cobileanski pentru „Comatogen”, Mihai Mincan pentru „Dinţi de lapte”, Radu Jude pentru filmul „Kontinental ’25”, Andrei Epure pentru „Nu mă lăsa să mor” şi Tudor Giurgiu pentru „Pădurea de molizi”. În cursa pentru trofeul Cea mai bună actriţă într-un rol principal intră: Daniela Nane pentru rolul Alina Zlot din „Comatogen”, Ilinca Hărnuţ pentru rolul Lena din filmul „Ink Wash”, Eszter Tompa pentru rolul Orsolya din „Kontinental ’25”, Cosmina Stratan pentru interpretarea Mariei Laurint din „Nu mă lăsa să mor” şi Coca Bloos pentru rolul Minodora din „Pădurea de molizi”.
https://hotnews.ro/premiile-gopo-oscarurile-cinematografiei-romanesti-si-au-anuntat-nominalizarile-din-2026-surpriza-la-categoria-pentru-cel-mai-bun-film-2206904

Europa FM şi Virgin Radio lansează Radio Academy. Ce alte facultăţi sunt implicate în proiectul de mentorat?

Europa FM şi Virgin Radio lansează programul de formare profesională şi mentorat Radio Academy. Este adresat, spun staţiile, viitoarelor generaţii de jurnalişti şi oameni de radio. Primul partener academic al acestui demers este Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice parte a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Studenţii din această facultate sunt primii care vor avea acces la aceste cursuri, la care urmează să ia parte şi alte instituţii. Claudia Ion, Director de Resurse Umane Europa FM, Virgin Radio şi VIBE FM: "Deschidem iniţial porţile pentru studenţii SNSPA. Ulterior, ne îndreptăm atenţia şi către alte instituţii universitare. Tinerii vor trece dincolo de amfiteatre direct în studiourile de emisie, unde vor învăţa de la cei mai buni profesionişti din industrie. În cadrul Radio Academy, Europa FM, Virgin Radio si Vibe FM investesc in viitorul generaţiei de profesionişti media." Radu Constantinescu, Directorul de Programe Europa FM: "Postul investeşte în valorile care contează, sprijinind performanţa media şi etica jurnalistică de cel mai înalt nivel."
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/europa-fm-si-virgin-radio-anunta-lansarea-programului-de-mentorat-radio-academy-22395541

Liberties Rule of Law Report 2026, verdict dur: Un CNA politizat cenzurează criticile la adresa puterii

România și libertatea de exprimare în 2025: Informații publice tot mai restricționate, jurnaliști hărțuiți, un CNA abuziv și politizat care își depășește mandatul, o așa-zisă combatere a dezinformării care voluează de fapt spre cenzură, o presă ținută în lesă cu bani de la partide din subvențiile de stat. Cam așa e descris peisajul media de la noi în ultimul raport al Civil Liberties Union for Europe, realizat pe baza datelor funrizate de o rețea de ONG-uri din mai multe țări UE. ”Traiectoria mediului mass-media din România în 2025 este caracterizată de stagnare și vulnerabilități sistemice. Deși există o arhitectură legală pentru reglementarea presei, implementarea rămîne principala slăbiciune, ducînd la un peisaj definit de proprietate opacă, influență politică și scăderea încrederii publice. România nu a implementat încă nicio prevedere din European Media Freedom Act (EMFA) în legislația națională. În ceea ce privește regresul în ce privește libertatea presei, ostilitatea față de jurnaliști persistă. Jurnaliștii se confruntă frecvent cu intimidări verbale și obstrucții fizice din partea actorilor politici. În 2025, incidentele au inclus șeful biroului de presă al Prim-ministrului care a împins fizic jurnaliști și un primar care a amenințat un reporter local cu violență fizică. Conducerea radioului public național (SRR) și a televiziunii publice (TVR) rămîne supusă numirilor politice, cu managementul care se schimbă adesea odată cu schimbările majorităților politice. Ambele instituții suferă de o „supunere istoric înrădăcinată” și de lipsă de jurnalism critic(…) Atît radioul public național (SRR), cît și televiziunea publică (TVR) continuă să aibă imaginea unor instituții politizate, suspectate de (auto)cenzură și de gestionare financiară deficitară. Conducătorii acestor instituții sunt numiți politic, iar demiterea lor se realizează prin simpla neaprobare a rapoartelor de activitate prezentate Parlamentului. În România, partidele politice, autoritățile publice și instituțiile publice continuă să finanțeze presa privată într-un mod non-transparent, în timp ce instituțiile de supraveghere rămîn politizate și ineficiente. În același timp, accesul la informații publice devine din ce în ce mai restricționat, proprietatea din afara sectorului audiovizual rămîne opacă, iar jurnaliștii sunt încă expuși hărțuirii prin acțiuni abuzive, în absența unei protecții efective împotriva SLAPP-urilor (procese în justiție abuzive, pentru intimidare n.n.). În 2025, partidele politice au continuat să direcționeze subvenții publice către media și propagandă(…) În același timp, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a rămas politizat și sub-finanțat. În timpul campaniei electorale din 2025, a ordonat eliminarea conținutului online, inclusiv a materialelor critice la adresa celor aflați la putere, acțiuni criticate pe scară largă ca depășind mandatul său. Planurile anunțate de Guvern de a fuziona CNA cu ANCOM au adăugat incertitudine suplimentară privind viitoarea reglementare media. Transparența proprietății media a rămas insuficientă în afara sectorului audiovizual, evidențiind achiziții conectate politic în 2025. Accesul la informații publice s-a deteriorat și mai mult, iar jurnaliștii au continuat să se confrunte cu intimidări prin procese de tip SLAPP.
https://inpolitics.ro/liberties-rule-of-law-report-2026-verdict-dur-un-cna-politizat-cenzureaza-criticile-la-adresa-puterii_1860090065.html

CNA a aprobat retragerea licenţei pentru TVR Folclor. Televiziunea va exista doar online. Când dispare de pe cablu

Final de drum pentru TVR Folclor, televiziune lansată în urmă cu doar doi ani. După ce în urmă cu două săptămâni Consiliul de Administraţie al TVR a votat închiderea televiziunii, CNA a discutat astăzi, în şedinţă publică noile cereri ale postului public. Astfel, în primul rând, CNA a aprobat o nouă licenţă pentru TVR Folclor, prin reţele electronice (internet). Cu alte cuvinte, noua televiziune va emite doar online, pe platforma TVRPlus.ro, dar şi pe alte platforme de streaming autorizate, după cum au explicat reprezentanţii televiziunii publice în faţa CNA.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/cna-retragere-licenta-tvr-folclor-22395690

Mihai Morar vrea să-și facă post de radio: „O să încercăm”

Fără doar și poate, Mihai Morar este unul dintre cei mai cunoscuți, iubiți și experimentați oameni de radio din România, iar acest lucru se vede și în audiențele pe care le are matinalul de la Radio ZU, pe care îl prezintă alături de Daniel Buzdugan și Emma Ștefan. Pe lângă cariera lui de zeci de ani din radio, Mihai Morar a fost și prezentator TV, dar are și propriul lui podcast, „Fain & Simplu”, care are peste 500.000 de abonați și milioane de vizualizări pe YouTube. Într-un dialog pe care l-a purtat recent cu Libertatea, celebrul prezentator ne-a dezvăluit câte puțin din ce a învățat de la invitații lui din podcast, dar și ce episoade ar trebui să urmărească publicul.
https://www.libertatea.ro/entertainment/mihai-morar-vrea-sa-si-faca-post-de-radio-fain-simplu-exclusiv-5682165

Apple oprește producția unuia dintre cele mai performante produse ale sale, după 20 de ani de istorie

Apple a retras din producție unul dintre cele mai performante calculatoare existente pe piață, marcând sfârșitul unei ere de peste 20 de ani pentru acest model. Potrivit GSM Arena, sistemul Mac Pro a fost eliminat de pe site-ul companiei, confirmând astfel decizia de a încheia povestea acestuia. Lansat în 2006 ca succesor al Power Mac G5, Mac Pro a fost conceput ca un PC desktop tower modular. Designul său permitea utilizatorilor să înlocuiască componente precum procesorul, memoria, unitățile optice și de stocare, precum și plăcile care se foloseau de expansiunile PCI. Această flexibilitate a transformat Mac Pro într-un favorit al profesioniștilor din domeniul tehnologiei și al entuziaștilor IT. Designul original al Mac Pro a rămas neschimbat până în 2012. Cu toate acestea, în 2013, Apple a introdus o reproiectare controversată, cunoscută sub denumirea de „trashcan Mac”.
https://www.libertatea.ro/stiri/apple-mac-pro-calculator-oprire-productie-5682196

SUA ordonă ambasadelor americane din întreaga lume să desfăşoare o campanie împotriva ”ostilităţii” străine, cu ajutorul lui Musk şi Unităţii de Operaţiuni Psihologice a Pentagonului, dezvăluie The Guardian

Statele Unite au ordonat tuturor ambasadelor şi consulatelor din întreaga lume să lanseze campanii coordonate împotriva propagandei străine, susţin reţeaua de socializare X, a lui Elon Musk, ca instrument ”inovator” al acestei campanii, în cadrul căreia personalul diplomatic lucrează cu Unitatea de Operaţiuni Psihologice a Pentagonului, potrivit unei telegrame semnate de către secretarul de Stat american Marco Rubio, dezvăluie The Guardian. În această telegramă semnată luni de către Rubio, pe care cotidianul britanic scrie că a obţinut-o, ambasadele şi consultaele americane sunt îndemnate să coopereze cu Unitate de Operaţiuni Psihologice a armatei americane în lupta împotriva unei dezinformări galopante. În document sunt prezentate o serie de instrucţiuni cu privire la modul în care personalul diplomatic să se opună faţă de ceea ce Deparrtamentul de Stat american cataloghează eforturi străine coordonate menite să submineze interesele americane în străinătate. Acest ordin intervine în contextul în care Statele Unite şi Israelul poartă Războiul din Iran, al cărui Guvern operează de ani de zile unul dintre cele mai sofisticate şi prolifice aparate de dezinformare de stat din lume, iar operaţiuni de influenţare ale Rusiei şi Chinei continuă să ţintească aliaţi ai Statelor Unite în Europa, Asia şi America Latină. În această telegramă, ambasadele şi consulatele sunt instruite să urmărească cinci mari obiective - şi anume contracararea mesajelor ostile, lărgirea accesului la informaţii, dezvăluirea comportamentului adversarului, promovarea vocilor locale care susţin interesele americane şi promovarea a ceea de departamentul numeşte ”spunerea poveştii Americii”.
https://www.news.ro/externe/sua-ordona-ambasadelor-americane-intreaga-lume-desfasoare-campanie-impotriva-ostilitatii-straine-ajutorul-musk-unitatii-operatiuni-psihologice-pentagonului-dezvaluie-the-guardian-1922403231302026031422395674

Filmul "Dinţi de lapte" are cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo, la 12 categorii/ Lista selecţiilor

"Dinţi de lapte" conduce topul celor mai nominalizate filme la Premiile Gopo, la 12 categorii. Urmează "Nu mă lăsa să mor" (9 nominalizări) şi "Cravata Galbenă" (8 nominalizări). Producţiile "Comatogen" şi "Kontinental '25" sunt ambele nominalizate în câte 7 categorii de premii. Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc anunţă nominalizaţii la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme româneşti – lungmetraje de ficţiune, documentare şi scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naţionale şi internaţionale sau pe platformele de streaming. Nominalizaţii intră acum în cursa pentru trofee. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 4 mai, la Gala Aniversară, care celebrează ediţia cu numărul 20 a Premiilor Gopo. Cinci filme intră oficial în competiţie pentru trofeul la cea mai râvnită categorie a Premiilor Gopo - Cel mai bun film de lungmetraj: "Comatogen" (r. Igor Cobileanski), "Dinţi de lapte" (r. Mihai Mincan), "Kontinental '25" (r. Radu Jude), "Nu mă lăsa să mor" (r. Andrei Epure) şi documentarul "Tata" (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc). La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizaţi Igor Cobileanski pentru "Comatogen", Mihai Mincan pentru "Dinţi de lapte", Radu Jude pentru filmul "Kontinental '25", Andrei Epure pentru "Nu mă lăsa să mor" şi Tudor Giurgiu pentru "Pădurea de molizi".
https://www.news.ro/entertainment/filmul-dinti-de-lapte-are-cele-mai-multe-nominalizari-la-premiile-gopo-la-12-categorii-lista-selectiilor-1922403831002026031222395598

Al doilea trailer pentru noul sezon din serialul original „Euphoria”, lansat de HBO

HBO a publicat un nou trailer pentru următorul sezon din „Euforia” („Euphoria”) care va avea premiera în România în 13 aprilie. Serialul este deja un fenomen global, având în palmares 25 de nominalizări la premiile Emmy şi nouă trofee. Noul sezon are opt episoade şi este creat de Sam Levinson, nominalizat la Emmy şi câştigător al premiului DGA, cu Zendaya, câştigătoare a premiului Emmy, în rolul principal. Noile episoade surprind un grup de prieteni din copilărie care se confruntă cu virtutea credinţei, depăşirea traumelor şi noţiunea de rău.
https://www.news.ro/entertainment/al-doilea-trailer-pentru-noul-sezon-din-serialul-original-euphoria-lansat-de-hbo-video-1922403831182026031122395536

„Vulturii Republicii”, thriller politic despre propagandă şi era post-adevăr, din 3 aprilie în cinematografe

Regizorul Tarik Saleh explorează relaţia dintre cinema, putere şi propagandă în thrillerul politic „Vulturii Republicii”, film prezentat în Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes. Producţia va fi lansată în cinematografele din România în 3 aprilie de Independenţa Film. Filmul urmăreşte povestea lui George Fahmy (Fares Fares), cel mai popular actor din Egipt, presat să joace rolul principal într-o producţie comandată de autorităţile statului. Acceptarea proiectului îl aduce în cercul interior al puterii şi într-o reţea de interese politice, manipulare şi propagandă. Situaţia devine şi mai periculoasă atunci când actorul începe o relaţie cu soţia misterioasă a generalului care controlează producţia filmului. „Vulturii Republicii” (“Eagles of the Republic”), distribuit în România de Independenţa Film, încheie trilogia cinematografică a lui Tarik Saleh despre putere şi corupţie în Egipt, începută cu „The Nile Hilton Incident” (2017), bazat pe o poveste reală şi premiat la Sundance, şi continuată cu „Cairo Conspiracy (Boy from Heaven)”, distins cu premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes în 2022.
https://www.news.ro/entertainment/vulturii-republicii-thriller-politic-despre-propaganda-si-era-post-adevar-din-3-aprilie-in-cinematografe-video-1922400831222026031122395492

Un serial TV despre Jeffrey Epstein, în lucru - Laura Dern o va interpreta pe jurnalista care i-a investigat infracţiunile, Adam McKay va fi producător

Sony Pictures Television analizează un proiect despre ancheta asupra lui Jeffrey Epstein, în care Laura Dern va juca rolul principal, potrivit Variety. Serialul limitat este bazat pe cartea „Perversiunea justiţiei: Povestea lui Jeffrey Epstein” de Julie K. Brown, jurnalista de la Miami Herald, care l-a pus din nou în lumină pe Epstein şi infracţiunile sale. Dern va juca în serial în rolul lui Brown. Descrierea oficială a serialului anunţă „o relatare explozivă a unui reporter de investigaţii care expune înţelegerea secretă de recunoaştere a vinovăţiei dintre Epstein şi procurorii federali. Bazându-se pe experienţa lui Brown ca reporter inovatoare pentru Miami Herald, cartea şi serialul urmăresc investigaţia sa neobosită, care a durat ani, şi care a identificat 80 de victime, a convins supravieţuitori cheie să depună mărturie publică şi a dus la arestarea lui Epstein şi Ghislaine Maxwell”.
https://www.news.ro/entertainment/un-serial-tv-despre-jeffrey-epstein-in-lucru-laura-dern-o-va-interpreta-pe-jurnalista-care-i-a-investigat-infractiunile-adam-mckay-va-fi-producator-1922405830352026031922394930

Meta testează abonament plătit pentru Instagram, cu funcții exclusive pentru Stories

Meta ia în calcul lansarea unui abonament lunar pentru Instagram, în încercarea de a-și diversifica veniturile dincolo de publicitate. Compania a confirmat că testează în prezent un astfel de serviciu, disponibil deocamdată doar în câteva țări, după ce utilizatori din Filipine și Mexic au observat funcții noi, neanunțate oficial, etichetate drept exclusive sub brandul Instagram Plus. Funcțiile identificate sunt concentrate în jurul formatului Stories și oferă informații suplimentare despre performanța postărilor, opțiuni de targetare a unor audiențe diferite și posibilitatea de a păstra o postare Story vizibilă mai mult de 24 de ore — funcție denumită Spotlight Story, indisponibilă utilizatorilor obișnuiți. Prețurile testate sunt reduse: aproximativ un dolar pe lună în Filipine și 2,15 dolari în Mexic. Ținta principală a abonamentului pare să fie brandurile și creatorii de conținut, nu utilizatorii individuali, Meta urmărind astfel să construiască un flux de venituri independent de cel generat de reclame.
https://www.forbes.ro/meta-testeaza-abonament-platit-pentru-instagram-cu-functii-exclusive-pentru-stories-494463

EMISAR, un satelit de comunicații al unui consorțiu românesc, a ajuns pe orbită cu o rachetă SpaceX

Un satelit de comunicații dezvoltat în România a fost lansat pe orbita terestră la bordul unei rachete Falcon 9 a SpaceX. Numit EMISAR, satelitul a decolat la ora 14.02, ora României, de la centrul spațial Vandenberg din California, în cadrul misiunii Transporter 16, alături de peste 110 alte încărcături. EMISAR a fost dezvoltat într-un timp de sub doi ani de un consorțiu românesc coordonat de Institutul de Științe Spațiale — filiala INFLPR, în parteneriat cu companiile Romanian InSpace Engineering (RISE) și RARTEL S.A., precum și cu Universitatea Maritimă din Constanța. Fiecare partener a contribuit distinct: RISE a asigurat proiectarea mecanică, termică și electronică, integrarea și operarea la distanță, RARTEL a dezvoltat sistemele de comunicații radio, iar Universitatea Maritimă din Constanța a proiectat antenele și sistemele asociate.
https://www.forbes.ro/emisar-primul-satelit-de-comunicatii-al-unui-consortiu-romanesc-a-ajuns-pe-orbita-cu-o-racheta-spacex-494343

Site-ul Europa Liberă - închis de din 31 martie în România

Arhiva va rămâne la dispoziția cititorilor. Europa Liberă este moștenitorul serviciului Radio Europa Liberă, post de radio recepționat în România în perioada comunismului și până în anul 2008, după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. În anul 2018 a revenit în România, pe fondul creșterii fenomenului de dezinformare. Luna trecută era relatat că, după șase ani în România, site-ul Europa Liberă va fi închis. Publicația, cu aproximativ 20 de angajați, finanțată de Congresul SUA, se va închide oficial pe 31 martie, arăta atunci Pagina de Media. Și serviciul din Bulgaria urmează să fie închis. Serviciul maghiar al Europei Libere a fost și el închis la mijlocul lunii noiembrie 2025, în contextul vizitei lui Viktor Orban la Casa Albă. Pe 16 martie 2025, președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care viza reducerea cheltuielilor făcute de Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Media Globale (USAGM). Printre cei afectați se numără și serviciul de presă Europa Liberă.
https://www.profit.ro/perspective/site-ul-europa-libera-inchis-de-maine-in-romania-22394855

Europa Liberă, printre cele mai citate instituții de presă din România

Europa Liberă România a apărut constant în clasamentul celor mai citate publicații românești, conform companiei de monitorizare mediaTRUST. Articolele, investigațiile și interviurile publicate de Europa Liberă au fost citate de alte publicații de 6.060 de ori, în perioada 1 ianuarie 2024 – 22 martie 2026, potrivit raportului mediaTRUST, lansat cu câteva zile înainte de încetarea activității redacției, pe 31 martie. Raportul afirmă că acest număr de citări „confirmă poziția solidă a publicației în peisajul mediatic românesc”. „Închiderea Europa Liberă România marchează sfârșitul unei prezențe importante în peisajul media românesc. Analiza citărilor din 2024 până în martie 2026 arată că publicația a rămas relevantă și foarte preluată de alte surse”, spune în comunicat compania de monitorizare media. În anul 2024, romania.europalibera.org a fost menționată de alte publicații de 2.763 de ori. Acest număr plasează redacția pe locul al patrulea între cele mai preluate surse online.
https://romania.europalibera.org/a/stire-citari-presa-romaniaeuropa-libera/33710612.html

Google dă liber reclamelor video create cu AI

Platforma Google Ads permite acum companiilor de publicitate din întreaga lume să genereze reclame video cu ajutorul modelului de inteligență artificială Veo. Cu Veo, pot fi creare clipuri video de până la 10 secunde, fără a fi necesar un proces de producție video propriu-zis. Acestea pot rula ca reclame pe YouTube. Asta simplifică mult munca oamenilor de publicitate, care pot genera scurte reclame video, plecând de la trei imagini statice și folosind comenzi în limbaj natural.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/google-da-liber-reclamelor-video-create-cu-ai-22394189

Dutton Ranch (Ferma Dutton), noul serial din universul Yellowstone, în exclusivitate pe SkyShowtime în România

Paginadeseriale.ro: SkyShowtime anunţă lansarea producţiei “Dutton Ranch” (“Ferma Dutton”), noul serial din universul “Yellowstone”, cu actorii Cole Hauser şi Kelly Reilly care revin în rolurile lui Rip Wheeler şi Beth Dutton. Produs de Paramount Television Studios şi 101 Studios, primul sezon, format din nouă episoade, urmăreşte cuplul în încercarea de a-şi construi un viitor împreună în Texas. Departe de trecutul Yellowstone, aceştia se confruntă cu noi realităţi dure şi cu un ranch rival nemilos, gata să facă orice pentru a-şi proteja imperiul.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/dutton-ranch-un-serial-din-universul-yellowstone-in-exclusivitate-pe-skyshowtime-romania-22389706

Raport CNA 2025. Topul celor mai amendate televiziuni. Realitatea Plus, cea mai sancţionată televiziune în 2025

CNA a adoptat în şedinţa de marţi raportul de activitate al Consiliului pe anul 2025. Raportul a fost adoptat cu unanimitatea voturilor membrilor Consiliului prezenţi în şedinţă. Conform legii, raportul de activitate al CNA trebuie depus la comisiile de specialitate ale Parlamentului până la data de 15 aprilie. În anul 2025, Consiliul s-a întrunit în 101 şedinţe publice, a aplicat un număr de 179 de sancţiuni, împărţite astfel: 7 decizii de difuzare a textului sancţiunii (suspendarea emisiei), 66 de amenzi în cuantum de 1,7 milioane de lei şi 106 somaţii. Au fost emise 28 de decizii de intrare în legalitate pentru reclame (interzicere a unor spoturi). De departe cea mai amendată televiziune a fost Relitatea Plus, care a cumulat amenzi de 1,1 milioane de lei, din totalul de 1,7 milioane de lei. Este urmată la foarte mare distanţă de România TV care a acumulat amenzi de 300.000 de lei. Potrivit datelor prezentate în şedinţă, anul trecut s-au scris peste 3.000 de articole despre deciziile instituţiei, iar Paginademedia.ro a fost publicaţia care a avut cel mai mult conţinut pe acest subiect.
https://www.paginademedia.ro/cna/raport-activitate-cna-2025-top-amenzi-22395349

Un nou late-night show la Digi24 cu comediantul Serghei Dîm, fost concurent Iumor. Când va avea loc? Ce spune Serghei despre emisiune?

Emisiune cu concept inedit pentru un post de ştiri, cum este Digi24! „Scos din sărite”, prezentat şi realizat de Florin Serghei Dîm. Despre ce este vorba? Când se difuzează? Genul emisiunii „Scos din sărite” va fi satiră politică-socială „despre vremurile pe care le trăim”, spune realizatorul. Florin Serghei Dîm este un comediant, fost concurent Iumor, şi unul dintre cei care va urca pe scena de stand-up a noii staţiuni de pe Litoralul Românesc „Nibiru”.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/un-nou-latenight-show-la-digi24-cu-comediantul-serghei-florin-scos-din-sarite-22394791

AUDIENŢE Survivor. Emisiunea de pe Antena 1, prima în top sâmbătă şi duminică. Top TV în weekend

AUDIENŢE Survivor. Emisiunea de pe Antena 1 i-a asigurat postului de televiziune prima poziţie în topul audienţelor două zile la rând. Atât sâmbătă seara, cât şi duminică, Survivor a fost cel mai urmărit program, atât la nivelul întregii ţări, cât şi la oraşe şi pe publicul comercial al Antenei 1. Media de audienţă a Survivor a depăşit un milion de telespectatori în medie în fiecare minut, atât sâmbătă, cât şi duminică. Sâmbătă seară, aproape 1,1 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la reality-showul de pe Antena 1. Pro TV a fost pe interval la 50.000 de telespectatori distanţă. În minutul de maximă audienţă, de la ora ora 21:09, aproape 1.4 milioane de telespectatori aşteptau să afle eliminarea serii. Loredana Pălănceanu - "Profa de mate" a părăsit competiţia Survivor. La oraşe, distanţa faţă de Pro TV a fost ceva mai mare: aproape 180.000 de telespectatori în favoarea Survivor.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-survivor-antena-1-22394629

Publicitatea prin televiziune încă influențează puternic decizia de cumpărare?

TVB, organizația care reprezintă industria de televiziune broadcast din Statele Unite, a dat publicității rezultatele studiului 2026 Purchase Funnel Study. Concluzia de bază e destul de directă: televiziunea rămâne canalul cu cel mai mare impact atunci când oamenii descoperă un produs, câștigă încredere într-un brand și ajung să decidă ce cumpără. Studiul a trecut în revistă peste 20 de platforme media, tradiționale și digitale, și a urmărit cum influențează fiecare parcursul consumatorului, de la primul contact cu un mesaj publicitar până la alegerea finală. Cercetarea a fost realizată pe baza a 4.000 de interviuri online cu adulți de peste 18 ani, între 2 și 17 decembrie 2025. Participanții erau interesați de cel puțin una dintre cele șase categorii analizate: auto, banking și servicii financiare, mobilier și amenajări, servicii juridice, restaurante și retail, atât fizic, cât și online. Fiecare respondent văzuse, auzise sau citise reclame din aceste categorii în ultimele două luni, pe una dintre cele aproximativ 20 de platforme media incluse în analiză. Poate cea mai limpede concluzie care reiese din studiu e că simpla expunere la un canal media online nu garantează că acel canal chiar contează în ochii consumatorului. Televiziunea a fost singura excepție. TV-ul a fost indicat drept cel mai important factor de influență în toate etapele de cumpărare. La capitolul awareness, adică momentul în care un produs sau serviciu intră pentru prima dată în atenția publicului, 42 la sută dintre respondenți au ales televiziunea ca principala sursă de influență. Celelalte canale au rămas la distanță considerabilă: social media a obținut 9 la sută, iar conținutul video de pe alte platforme online doar 6 la sută. Nu vorbim despre o diferență subtilă, ci despre un decalaj foarte vizibil. Avantajul televiziunii nu se limitează la publicul general. TVB subliniază că televiziunea a rămas canalul cu cea mai mare influență pentru toate grupele de vârstă relevante, pentru gospodăriile cu venituri ridicate, pentru cele cu avere mare și pentru grupurile etnice analizate. Pentru advertiseri, asta contează fiindcă arată că influența TV nu depinde de un singur tip de audiență, ci se menține constant în segmente de public foarte diferite între ele.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/publicitatea-prin-televiziune-inca.html

Blocarea Ormuz declanșează criză globală de heliu: SUA și Rusia sunt marii cîștigători

Războiul din Orientul Mijlociu a lovit nu doar petrolul și gazele naturale, ori îngrășămintele, cum relevam ieri, ci și un element aparent „invizibil”, dar absolut crucial pentru economia modernă: heliul. Blocarea efectivă a Ormuz și atacurile asupra complexului Ras Laffan din Qatar au scos din piață aproximativ 33 % din producția mondială de heliu, declanșînd o criză cu efecte în lanț asupra industriei de cipuri, medicinei și cercetării științifice. În schimb, două mari puteri își freacă palmele: SUA, cel mai mare producător din lume, și Rusia, al treilea mare producător. Heliul nu se fabrică în laborator – se extrage doar ca subprodus din gazele naturale. Odată eliberat în atmosferă, fuge în spațiu și se pierde pentru totdeauna. Nu are înlocuitor viabil în multe aplicații critice: răcirea extremă a magneților din aparatele RMN, procesarea semiconductorilor, inclusiv cipurile pentru AI, sudura de precizie, rachetele spațiale ori laboratoarele de fizică cuantică. Qatar era, pînă luna trecută, al doilea mare producător mondial după SUA, furnizînd circa o treime din cele aproximativ 190 de milioane de metri cubi produși anual la nivel global. După loviturile iraniene asupra Ras Laffan, cel mai mare complex de producție de heliu din lume, și blocarea Strîmtorii Ormuz – singura cale maritimă de export –, producția qatariană a fost oprită aproape complet. Prețurile la heliu au explodat deja cu 40-100 % în doar cîteva săptămîni. SUA produc deja peste 42 % din heliul mondial (aproximativ 81 milioane m³ anual). Producătorii americani (Air Products, Linde, ExxonMobil) se află acum în poziția ideală: pot crește exporturile, iar prețurile mai mari le aduc profituri suplimentare consistente. Analiștii estimează că firmele nord-americane vor absorbi cea mai mare parte din cererea rămasă fără acoperire. Rusia ocupă locul al treilea la nivel global (circa 9,5 %, adică 17-18 milioane m³). Deși sancțiunile occidentale îi limitează accesul pe piața europeană și americană, Moscova poate redirecționa volume importante către China, care în 2025 importa peste 50 % din necesarul de heliu din Qatar. Astfel, Rusia cîștigă o piață strategică importantă exact în momentul în care concurența qatariană a dispărut.
Restul de 67 % din producție (înainte de criză) era asigurat în principal de SUA, Rusia, Algeria și Canada. Acum, aceste țări devin „salvatorii” pieței globale.
https://inpolitics.ro/blocarea-ormuz-declanseaza-criza-globala-de-heliu-sua-si-rusia-sunt-marii-cistigatori_1860090068.html

Ce se întâmplă cu emisiunea ”Desafio: Aventura”. Pro TV a făcut anunțul

După un prim sezon care a ținut publicul cu sufletul la gură, reality show-ul ”Desafio: Aventura” se întoarce în forță. Producătorii au dat undă verde pentru un nou sezon, iar înscrierile au fost deja deschise. ”Desafio: Aventura” a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite formate de reality, datorită probelor solicitante, tensiunii constante și emoțiilor autentice trăite de concurenți. Publicul a reacționat puternic la fiecare episod, iar combinația dintre competiție dură și peisaje spectaculoase a transformat show-ul într-un adevărat fenomen. În acest context, decizia de a continua proiectul a venit firesc, pe fondul cererii ridicate din partea fanilor.
https://oficiuldestiri.ro/ce-se-intampla-cu-emisiunea-desafio-aventura-pro-tv-a-facut-anuntul

Mona Segall, detalii despre Asia Express 2026: „E Drumul Mătăsii, e interesant din toate punctele de vedere”

Mona Segall, producătoarea Asia Express 2026, a oferit câteva detalii despre emisiunea de la Antena 1, care se bucură, la fiecare sezon, de audiențe record. De această dată, cei care au acceptat provocarea vor merge pe străzile din Uzbekistan și China. După succesul sezoanelor trecute, echipa de producție a decis să schimbe din nou coordonatele geografice. Sezonul 2026 îi va purta pe concurenți prin peisajele aride ale Uzbekistanului și prin imensitatea Chinei. Mona Segall a mărturisit că alegerea acestui traseu, cunoscut sub numele de „Drumul Mătăsii”, nu este întâmplătoare, fiind una dintre cele mai fascinante rute din punct de vedere cultural și vizual. „Asia Express începe pentru a noua oară și suntem foarte emoționați, cel puțin eu, pentru că eu plec, de obicei, cu vreo 5-6 zile înaintea celorlalți, ca să am timp să pregătesc, acum nu s-a putut, pentru că am avut niște probleme aici și a trebuit să le rezolv, așa că sunt un pic nesigură pe mine și abia aștept să ajung”, a declarat Mona Segall. „În primul rând, mi se pare traseul foarte interesant. E Drumul Mătăsii, e interesant din toate punctele de vedere și vizual, dar și ca și concept, conținut. Sper să placă, mai ales că mergem în China și mergem pentru o lungă perioadă de timp și vom vedea o mare parte din China. Nu vedem doar orașele mari unde merg turiștii, vedem mult mai mult decât atât și încercăm să cunoaștem și să afle și cei de acasă despre mentalitățile și despre stil de viață și oameni”, a adăugat Mona Segall. Cele 9 perechi au părăsit deja România duminică, 29 martie, și se pregătesc să înfrunte probele dure pentru marele premiu. Rămâne de văzut cine va rezista condițiilor aspre și cine va reuși să cucerească „Drumul Mătăsii” în acest nou sezon ce se anunță a fi cel mai spectaculos de până acum.
https://oficiuldestiri.ro/mona-segall-detalii-despre-asia-express-2026-e-drumul-matasii-e-interesant-din-toate-punctele-de-vedere

Cineastul nominalizat la Oscar Johan Grimonprez, invitat special la One World Romania 2026

Cineastul belgian și artistul multimedia Johan Grimonprez, nominalizat anul trecut la Premiile Oscar pentru documentarul „Soundtrack pentru o lovitură de stat”, este cineastul în focus al celei de-a 19-a ediții One World Romania. Numărându-se printre cei mai implicați politic cineaști care activează acum în peisajul mediatic, Grimonprez va fi prezent la București, unde va intra în dialog cu publicul după două proiecții ale filmelor sale și va susține și un masterclass. Lucrările lui Grimonprez, care propun o întindere la limită a ideii de cinema documentar, ne obligă să punem sub semnul întrebării nu doar sistemele socio-politice care ne guvernează, ci și propria noastră percepție. Deși filmele sale mai vechi, de la „dial H-I-S-T-O-R-Y” (1997) la „Double Take” (2009), au surprins cu brio spiritul cultural-politic al epocilor în care au fost create și chiar au anticipat prezentul, titlurile recente reflectă cel mai clar urgența și relevanța practicii sale artistice.
https://jurnalul.ro/cultura/cineastul-nominalizat-la-oscar-johan-grimonprez-invitat-special-la-one-world-romania-2026-1028385.html

Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori

Pe parcursul a două zile intensive, participanții vor interacționa direct cu oameni de afaceri renumiți și experți de top din România, vor genera idei concrete pentru afacerile lor și vor beneficia de expertiza mentorilor și a tuturor antreprenorilor înscriși în sesiunile dedicate de networking. Înscrierile sunt deschise până pe 4 mai 2026 pe www.vodafone.ro/business/deschis-la-nou/bootcamp Participarea este gratuită pe baza unei selecții prealabile, în limita a 300 de locuri. Printre mentori se numără Iancu Guda (Analist Financiar, Autor și Antreprenor), Andi Moisescu (Realizator TV), Horia Tecău (Fondator Mind.Set.Match) și Radu Savopol (CEO & Co-fondator 5 to go) Vodafone Business revine cu o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou. Deschis la Tehnologie, un program de mentorat gratuit gândit pentru antreprenorii din România care vor să-și transforme afacerile cu ajutorul tehnologiei. Evenimentul se va desfășura pe 5-6 iunie, în București.
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/vodafone-business-lanseaza-o-noua-editie-a-bootcamp-ului-deschis-la-nou-2-zile-de-mentorat-15-experti-300-de-antreprenori-1028581.html

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL