×

Revista presei -- Data și ora publicării: 10.03.2026 12:58:16

REVISTA PRESEI / 10 mar 2026 /



Audiență dezastruoasă pentru Telejurnalul de la TVR 1, după mutarea orei de difuzare
Documentar semnat de Werner Herzog despre unul dintre cele mai fascinante mistere ale Africii, pe National Geographic
Recomandările lunii aprilie la televiziunile FilmMania, Minimax, JimJam și TV Paprika
Avalanșă de noi canale HD si 4K la Orange Tv cablu: Love Nature 4K, Fashion & Style 4K, AMC HD, Film Cafe HD, TV Paprika HD, Cinemaraton Plus HD, Beauty.ON HD, Asia TV, Cinewow HD și Angelus TV
Reprezentanții Televiziunii Române cer parlamentului investiții majore pentru ca TVR să nu își întrerupă emisia după 70 de ani de funcționare neîntreruptă
HBO Max va bloca partajarea conturilor la nivel global, începând chiar de anul acesta?
Cele două filme premiate la ultima gală ce precede Oscarurile arată o situație rar întâlnită
O nouă ediție a Digital Innovation Summit Bucharest începe, marți, la Palatul Parlamentului
Actorul Ovidiu Schumacher va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo 2026
Filme de la Cannes, Berlin, Locarno, Veneţia şi producţii premiate cu César, în selecţia Festivalului Filmului Francez 2026/ Programul ediţiei
Antena 1, lider de audiență cu Marele Premiu al Australiei de Formula 1
BBC Earth difuzează în martie "Spectrul gândurilor noastre", "Misterul Piramidelor" și "Viața la fermă"
Cine transmite Turcia – România, semifinala barajului pentru CM 2026. Surprize uriașe în lotul lui Lucescu: doi debutanți convocați în premieră
Euronews România a lansat „Warcast – Un podcast de război”. Cine moderează și când poate fi urmărit
Era reclamelor făcute cu AI a început şi în România. Cum a ajuns eMag la reclame cu inteligenţă artificială
Under Salt Marsh, serialul original de crimă cu Kelly Reilly şi Rafe Spall. Când îl putem viziona?
Julien Ducarroz, CEO Orange Romania: România este o piață cu așteptări ridicate din partea utilizatorilor
Trump a cumpărat acțiuni Netflix și Warner Bros în timpul luptei pentru preluarea Warner Bros Discovery
Se va opri jefuirea românilor de companiile de telefonie?
Filmul „The Bride”, debut dezastruos în cinematografe. Incasări modeste pentru o producție de 90 de milioane de dolari
Daniel Băluță „plătește” astrograma din campanie: contract „fantomă” de 50.000 de euro pentru o firmă din grupul DCNews, patronată de Bogdan Chirieac, atribuit în 47 de minute






Audiență dezastruoasă pentru Telejurnalul de la TVR 1, după mutarea orei de difuzare

Decizia conducerii Televiziunii Române de a muta ora de difuzare a principalului program informativ, „Telejurnal”, de la 20.00 la 19.00 este curajoasă în teorie, în comunicatul de presă și în grila de programe, dar în sondajele de audiență s-a dovedit catastrofală. Începând cu 2 martie a.c., TVR a avut curajul să mute difuzarea „Telejurnalului” în concurență directă cu două programe ale competitorilor: Știrile PRO TV 19 și Observator 19. Adică, Telejurnalul a intrat pe terenul lor, în „gura celor doi lupi: PRO și Antena 1”. Rezultatul? Lupii l-au sfâșiat. Ratingul „Telejurnalului” a fost masacrat. În perioada 2-8 martie a.c., reprezentând prima săptămână de difuzare a „Telejurnalului” la ora 19.00, emisiunea a avut un rating mediu de 70.000 de telespectatori pe minut, la nivel național, conform măsurătorilor Kantar Media. Ratingul Știrile PRO TV 19 a fost de 1.668.000 de telespectatori pe minut, iar Observator 19 a avut o medie de 603.000 de telespectatori pe minut. Astfel, ratingul „Telejurnalului” a fost de 23,8 ori mai mic decât cel al programului PRO TV și de 8,6 ori mai mic decât cel de la Antena 1. O umilință greu de suportat. Pentru a completa tabloul catastrofei, audiența medie a „Telejurnalului” în prima săptămână de emisie de la ora 19.00 – 70.000 de telespectatori pe minut – a fost cu 44% mai mică decât cea din ultima săptămână în care programul a rulat de la ora 20.00 (23 februarie – 1 martie), când ratingul fost de 125.000 de telespectatori pe minut. Așadar, „Telejurnalul” a pierdut 55.000 de telespectatori prin această mutare… curajoasă, dar inconștientă. Cum să intri pe intervalul puternic al concurenței când știi că Pro și Antena 1 te vor nimici? „Telejurnalul” nu are nicio șansă de a erodat audiențele concurenței și nici de a aduce telespectatori de la alte stații.
https://www.libertatea.ro/opinii/petre-barbu-audienta-dezastruoasa-pentru-telejurnalul-de-la-tvr-1-dupa-mutarea-orei-de-difuzare-5653443

Documentar semnat de Werner Herzog despre unul dintre cele mai fascinante mistere ale Africii, pe National Geographic

"Elefanţii fantomă", documentarul semnat de legendarul regizor Werner Herzog, poate fi văzut miercuri, 11 martie, la ora 19:00, la National Geographic Wild şi este disponibil şi pe Disney+. Legenda există de generaţii: în înălţimile acoperite de ceaţă ale Angolei, în ultima mare pădure subtropicală a Africii, ar trăi nişte elefanţi nevăzuţi de niciun om. Elefanţi fantomă. Urmaşi posibili ai celui mai mare mamifer terestru înregistrat vreodată. Şi acum, pentru prima dată, cineva a pornit cu adevărat să-i găsească. Werner Herzog, cunoscut publicului din documentare precum „Omul Grizzly”, nu face un simplu documentar despre natură. Cu stilul său poetic şi vizionar, el urmăreşte expediţia biologului şi explorator National Geographic Dr. Steve Boyes, liderul Proiectului pentru Wilderness Okavango, care s-a hotărât să demonstreze existenţa acestor creaturi din zona Lisima. Alături de el: exploratoarea Kerllen Costa şi trei maeştri-urmăritori KhoiSan - Qui, Qui-Dawid şi Kobus - refugiaţi dintr-un trecut marcat de război, care se întorc pe pământurile ancestrale pentru a reuşi acolo unde tehnologia modernă a eşuat.
https://www.news.ro/cultura-media/documentar-semnat-de-werner-herzog-despre-unul-dintre-cele-mai-fascinante-mistere-ale-africii-pe-national-geographic-1922400210182026031122373390

Recomandările lunii aprilie la televiziunile FilmMania, Minimax, JimJam și TV Paprika

AMC Networks International a pregătit o serie de recomandări de programe pentru mai multe dintre televiziunile din portofoliul său, iar grila pentru această perioadă include atât filme celebre, cât și seriale, animații și emisiuni dedicate copiilor sau pasionaților de gastronomie. Materialele trimise către HD Satelit scot în evidență câteva dintre titlurile care vor capta atenția telespectatorilor în lunile următoare pe canalele FilmMania, Minimax, JimJam și TV Paprika. În lumea culinară, TV Paprika ne încântă cu serialul Simply Raymond Blanc, unde celebrul chef își împărtășește rețetele preferate și ne oferă o privire în experiențele sale gastronomice. În fiecare episod, el gătește cu ingrediente proaspete din grădina sa și îi invită pe bucătarii renumiți să prezinte preparate ce l-au impresionat de-a lungul carierei sale. Premiera va avea loc pe 9 aprilie, la ora 18:05. Pe canalul FilmMania, luna aprilie aduce o selecție de producții apreciate de public. Printre titlurile programate se numără Sin City, care va fi difuzat pe 2 aprilie la ora 22:00, aventura Congo pe 5 aprilie la ora 19:50 și filmul Evadare din Los Angeles, în aceeași zi, de la ora 22:00. Grila continuă cu Fight Club - Sala de lupte pe 6 aprilie la ora 22:00, westernul clasic Undeva, cândva în Vest pe 10 aprilie la ora 20:00 și Pulp Fiction pe 11 aprilie la ora 22:55. Programul include și Infanteria stelară pe 13 aprilie la ora 22:00 sau Legenda călărețului fără cap pe 12 aprilie la ora 22:00.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/recomandarile-lunii-aprilie-la.html

Avalanșă de noi canale HD si 4K la Orange Tv cablu: Love Nature 4K, Fashion & Style 4K, AMC HD, Film Cafe HD, TV Paprika HD, Cinemaraton Plus HD, Beauty.ON HD, Asia TV, Cinewow HD și Angelus TV

Operatorul Orange România Communications, cunoscut anterior ca Telekom, a realizat pe 9 martie o actualizare semnificativă a grilei sale de cablu TV. Conform tvinfo.ro, prima schimbare a fost trecerea la HD pentru canalele TV Paprika, Film Cafe și Cinewow, care au înlocuit versiunile SD. Modificările nu s-au oprit aici. Au fost adăugate și alte trei canale codate, care erau inițial în teste pe frecvențele de 602 MHz și 610 MHz, fără a avea un nume afișat. Primele indicii din pistele audio și video sugerau două canale 4K și un canal HD. Între timp, identitatea lor a fost clarificată: este vorba despre Fashion & Style 4K, Love Nature 4K și France 5, acesta din urmă fiind în format SD. Dintre acestea, Fashion & Style 4K este disponibil exclusiv în România în grila Orange. Despre Fashion & Style 4K scriam anterior pe HD Satelit că ar putea ajunge în grilele operatorilor din România, după notificarea depusă la CNA, iar între timp acest pas s-a concretizat, semn că televiziunea estoniană dedicată modei și stilului de viață a ajuns oficial și la publicul din țara noastră. În aceeași rundă de actualizări, au fost incluse și canalele Beauty.ON HD, Cinemaraton Plus HD, Asia TV și Angelus TV. De asemenea, AMC SD a fost înlocuit cu AMC HD. Au avut loc și câteva schimbări tehnice în grilă. TVR Cultural HD a fost mutat de pe frecvența de 674 MHz pe 602 MHz, iar canalul M6 HD a fost repoziționat din slotul 673 pe 675. Deși aceste modificări nu sunt spectaculoase, ele sunt importante pentru ordinea finală a canalelor.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/avalansa-de-noi-canale-hd-si-4k-la.html

Reprezentanții Televiziunii Române cer parlamentului investiții majore pentru ca TVR să nu își întrerupă emisia după 70 de ani de funcționare neîntreruptă

Sistemul de producție digitală a știrilor este prioritatea zero a Televiziunii Română care are nevoie de investiții. Propunerea la proiectul de buget al instituției a fost discutată luni de reprezentanții SRTv în Parlament. „Această investiție este critică pentru înlocuirea infrastructurii de producție a Direcţiei Ştiri şi Sport, sistem care a atins pragul de uzură tehnologică. În lipsa unei intervenţii urgente, SRTv are un risc sistemic major de întrerupere a producţiei şi difuzării programelor de ştiri, respectiv la întreruperea emisiei serviciului public de televiziune, pentru prima dată în peste 70 de ani de funcţionare neîntreruptă a Televiziunii Române", se arată într-un comunicat al SRTv. La întâlnirea de luni au participat Gheorghe-Ioan Bota, preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media a Senatului României, iar din partea SRTv Adriana Săftoiu, preşedinte-director general, Monica Ghiurco, Catrinel Paula Trofin, Radu Carp, Cristinel Godinac şi Sorin Torică, membri CA, şi Mihaela Woytovict, director interimar Direcţia Economică. Alte investiţii pentru care reprezentanţii SRTv au avansat amendamente la proiectul de buget sunt: - retehnologizarea Studiourilor Teritoriale ale Televiziunii Române - cele cinci studiouri teritoriale realizează producţia de conţinut în format HD, însă din motive tehnologice, emisia efectivă către public se realizează în continuare în format SD. Această situație generează o discrepanță majoră între calitatea reală a producției şi calitatea percepută de telespectator. - Sistem automatizare emisie pentru canalele naţionale tematice şi cele internaţionale din portofoliul Societăţii Române de Televiziune - Implementarea unui sistem de automatizare de ultimă generaţie este indispensabilă pentru gestionarea fluxurilor de emisie ale canalelor Societăţii Române de Televiziune în regim multicanal. Această separare tehnică este critică pentru eliminarea riscului de propagare a defecţiunilor şi pentru garantarea continuităţii emisiei pe canalele principale şi tematice chiar şi în cazul unor intervenţii sau avarii în sistemul de producţie al ştirilor.
https://adevarul.ro/showbiz/tv/reprezentantii-televiziunii-romane-cer-2513862.html

HBO Max va bloca partajarea conturilor la nivel global, începând chiar de anul acesta?

HBO Max, serviciul de streaming al Warner Bros. Discovery, se pregătește să implementeze reguli mai clare la nivel global pentru conturile folosite din afara aceleași locuințe, după ce acest sistem a fost introdus în Statele Unite anul trecut. Anunțul a fost făcut odată cu publicarea rezultatelor financiare ale companiei, iar JB Perrette a menționat că această măsură este abia la început și că extinderea internațională a regulilor va începe în 2026. În același raport, Warner Bros. Discovery a subliniat că a încheiat trimestrul cu 131,6 milioane de abonați la streaming, cu 3,5 milioane mai mult decât în trimestrul anterior. HBO Max vrea să delimiteze mai clar ce înseamnă utilizare în aceeași gospodărie și ce înseamnă acces din afara ei. În documentația oficială, compania spune că analizează informații precum detaliile contului, setările profilului, datele de rețea și informațiile despre dispozitive, inclusiv adrese IP și ID-uri de dispozitiv. În forma actuală, televizorul din locuința principală rămâne punctul de referință, iar telefoanele și tabletele trebuie să redea câteva minute de conținut pe rețeaua de acasă cel puțin o dată pe lună, dacă vor fi folosite apoi în deplasare.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/hbo-max-va-bloca-partajarea-conturilor.html

Cele două filme premiate la ultima gală ce precede Oscarurile arată o situație rar întâlnită

Gala Sindicatului Scenariștilor Americani (WGA Awards) și-a anunțat duminică câștigătorii, inclusiv la cele trei categorii pentru filme. Premiile au fost decernate cu câteva zile înainte de Premiile Oscar, când apar tot mai multe discuții despre favoriți. Premiile WGA sunt axate în mod special pe televiziune și acordă doar trei premii pentru filme: pentru cel mai bun scenariu original, pentru cel mai bun scenariu adaptat și pentru cel mai bun scenariu al unui documentar. Ultimul dintre ele a mers la regizorul ucrainean Mstislav Cernov pentru documentarul său „La 2000 de metri de Andriivka”, celelalte două premii au fost împărțite între filmele considerate cu cele mai mari șanse la gala Premiilor Oscar, ce va avea pe 15 martie. „Sinners”, filmul cu vampiri al regizorului american Ryan Coogler, a luat Premiul WGA pentru cel mai bun scenariu original, în timp ce „One Battle After Another”, lungmetrajul cu Leonardo DiCaprio în rolul unui rebel fugar și o distribuție impresionantă, a fost premiat pentru cel mai bun scenariu adaptat, scrie The Hollywood Reporter.
https://hotnews.ro/cele-doua-filme-premiate-la-ultima-gala-ce-precede-oscarurile-arata-o-situatie-rar-intalnita-2189377

O nouă ediție a Digital Innovation Summit Bucharest începe, marți, la Palatul Parlamentului

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, în perioada 10 - 12 martie 2026, la Palatul Parlamentului, o nouă ediție a evenimentului internațional Digital Innovation Summit Bucharest 2026 (DISB 2026). Potrivit organizatorului, agenda DISB 2026 va aborda subiecte precum Inteligența Artificială, securitatea cibernetică, protecția infrastructurilor critice, blockchain, guvernanța digitală, educația digitală și cooperarea internațională în domeniul tehnologiilor emergente. Summitul integrează o serie de conferințe cu tradiție la nivel național și internațional: Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum) - ediția a IX-a, axată pe tehnologii dual-use și inteligență artificială; International Conference on Cyber Diplomacy (ICCD) - ediția a V-a; Blockchain Intelligence Forum - ediția a II-a; International Conference on Virtual Learning (ICVL) - ediția a XXI-a; Conferința Națională de Învățământ Virtual (CNIV) - ediția a XXIV-a. De asemenea, în afară de sesiunile oficiale, evenimentul de specialitate oferă participanților oportunități extinse de networking, facilitând dialogul între diplomați, lideri de opinie, cercetători și reprezentanți ai sectorului privat, într-un cadru dedicat colaborării și schimbului de idei.
https://agerpres.ro/economic/2026/03/10/o-noua-editie-a-digital-innovation-summit-bucharest-incepe-marti-la-palatul-parlamentului--1535602

Actorul Ovidiu Schumacher va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo 2026

Actorul Ovidiu Schumacher va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Premiilor Gopo - ediţie aniversară. Premiul va fi înmânat în cadrul Galei de luni, 4 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti. Actor şi profesor, Ovidiu Schumacher este onorat prin acest premiu pentru contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti de-a lungul a cinci decenii. În film, cariera sa include nu mai puţin de 30 de titluri, la care se adaugă apariţii memorabile în scheciuri şi producţii de televiziune (teatru şi film). Criticul Maria Marin îl descria pe Schumacher în revista Teatrul (1979) ca fiind „un actor căruia îi reuşesc personajele care fac echilibristică pe firul ce separă dramaticul de comic”. Acelaşi critic îi remarca „un joc nuanţat care se hrăneşte din zona comicului amărui şi a vibraţiei sentimentale reprimate”. Ovidiu Schumacher a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti (promoţia 1965), la clasa profesorului George Dem Loghin, cu asistenţii Dem Rădulescu şi Adriana Piteşteanu. Şi-a început cariera la Teatrul de Stat „George Bacovia“ din Bacău. Ulterior s-a alăturat Teatrului Bulandra din Bucureşti, unde a evoluat între 1974 şi 1990, într-o perioadă de maximă efervescenţă artistică. Pe scena Bulandra a construit personaje din dramaturgia clasică şi contemporană - de la Molière la Cehov, de la Plaut la Marin Sorescu, demonstrându-şi versatilitatea dramatică.
https://www.news.ro/entertainment/actorul-ovidiu-schumacher-va-fi-recompensat-cu-premiul-pentru-intreaga-cariera-la-gala-gopo-2026-1922403410502026031122373416

Filme de la Cannes, Berlin, Locarno, Veneţia şi producţii premiate cu César, în selecţia Festivalului Filmului Francez 2026/ Programul ediţiei

Publicul din Bucureşti şi din alte 15 oraşe din ţară va avea ocazia să participe, între 19 şi 29 martie, la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, organizată de Institutul Francez din România şi susţinută de Ambasada Franţei în România. Peste 30 de filme prezentate în cele mai importante festivaluri de profil din lume – Cannes, Berlin, Locarno, Annecy, Toronto sau Veneţia – vor fi proiectate în cadrul ediţiei aniversare în cinematografe şi spaţii culturale alternative din Arad, Baia Mare, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. În Bucureşti, Festivalul va fi găzduit şi anul acesta de Cinema Elvire Popesco, iar biletele sunt deja disponibile online, pe website: www.festivalff.ro şi Eventbook: https://tiny.cc/ProgramFFF2026 sau pot fi achiziţionate direct de la casa de bilete a cinematografului. Festivalul va fi precedat de un warm-up ce va avea loc la Cinema Elvire Popesco duminică, 15 martie, de la ora 18:30. Evenimentul va include o proiecţie specială a filmului Out 1: Spectre (1972), marcând 10 ani de la trecerea în nefiinţă a cineastului Jacques Rivette. Filmul, „o călătorie grandioasă care începe într-o atmosferă puternic ancorată în Parisul ameţitor al anilor ’70” (Le Monde), va fi prezentat într-o variantă alternativă de proiecţie, cu o durată totală de 4 ore şi 25 de minute.
https://www.news.ro/entertainment/filme-de-la-cannes-berlin-locarno-venetia-si-productii-premiate-cu-c-sar-in-selectia-festivalului-filmului-francez-2026-programul-editiei-1922403609182026031522372540

Antena 1, lider de audiență cu Marele Premiu al Australiei de Formula 1

Sezonul nou de Formula 1 a început la Melbourne, pe circuitul Albert Park, iar debutul transmis de Antena 1 cu Marele Premiu al Australiei a stârnit un interes uriaș din partea publicului în timpul difuzării. Cursa de duminică a fost plină de dueluri strânse, decizii tactice care au schimbat ordinea și momente tensionate până la steagul în carouri, iar la final, George Russell a ieșit învingător, potrivit unui comunicat remis către HD Satelit de către Antena Group. Potrivit cifrelor măsurate de Kantar Media, transmisia de duminică, difuzată de Antena 1 între 05:45 și 07:50, s-a clasat pe primul loc în preferințele telespectatorilor. Pe segmentul comercial 21-54 de ani, postul a înregistrat 1,7 puncte de rating și o cotă de piață de 25,2%. Pe locul al doilea s-a aflat Pro TV, cu 1,6 puncte de rating și 24,8% cotă de piață. Analiza menționată în comunicat este realizată pentru targetul 21-54 Urban, pentru perioada 8 martie 2026, iar datele au fost prelucrate de departamentul Research Antena Group.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/antena-1-lider-de-audienta-cu-marele.html

BBC Earth difuzează în martie "Spectrul gândurilor noastre", "Misterul Piramidelor" și "Viața la fermă"

BBC Earth aduce în prim-plan în luna martie producții despre modul în care gândim și simțim, enigmele care continuă să stârnească dezbateri și viața de zi cu zi în condiții dificile, conform unui comunicat de presă de la BBC Studios pentru HD Satelit România. Unul dintre titlurile de bază este „Spectrul gândurilor noastre”, programat să înceapă pe 23 martie, în fiecare luni, la ora 21:00. Primul sezon va avea două episoade și pornește de la o întrebare simplă, dar profundă: ce se întâmplă în mintea unei persoane cu autism și cum ar arăta gândurile, senzațiile și emoțiile lor dacă ar putea fi vizualizate. Seria, moderată de Chris Packham, urmărește patru persoane cu autism care doresc să fie înțelese dincolo de prejudecăți și interpretări greșite. Cu ajutorul tehnologiei CGI și al animației, trăirile lor interioare sunt transformate vizual, astfel încât familiile și prietenii să poată înțelege mai bine cum percep acești oameni lumea din jur.
https://www.hdsatelit.com/2026/03/bbc-earth-difuzeaza-in-martie-spectrul.html

Cine transmite Turcia – România, semifinala barajului pentru CM 2026. Surprize uriașe în lotul lui Lucescu: doi debutanți convocați în premieră

Turcia și România se înfruntă pe 26 martie, la Istanbul, în semifinala barajului pentru Cupa Mondială 2026. Meciul crucial va fi transmis în direct pe Prima TV, care are exclusivitate în România, fiind partida care poate decide viitorul tricolorilor în drumul spre turneul final. România joacă o carte crucială în drumul spre Campionatul Mondial de Fotbal din 2026! Tricolorii conduși de Mircea Lucescu se pregătesc pentru meciul de baraj cu Turcia, programat pe 26 martie, la Istanbul. Partida, care poate aduce naționala mai aproape de turneul final din SUA, Canada și Mexic, va fi transmisă în exclusivitate de Prima TV. Acest duel reprezintă doar primul pas dintr-o dublă confruntare eliminatorie: câștigătoarea va înfrunta Slovacia sau Kosovo pe 31 martie, în finala barajului.
https://www.tvmania.ro/cine-transmite-live-turcia-romania-baraj-cm-2026-lot-lucescu-605775

Euronews România a lansat „Warcast – Un podcast de război”. Cine moderează și când poate fi urmărit

Euronews România a lansat luni, 9 martie, proiectul „Warcast – Un podcast de război”. Noua producție, care va fi difuzată săptămânal pe canalul de YouTube al stației, i-a avut ca protagoniști în prima ediție pe jurnaliștii Tudor Mușat și Alexandra Albu, propunându-și să explice pe larg miza conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acestuia asupra vieții românilor. Într-o redacție de știri, fluxul de informații este adesea atât de alert încât formatul clasic de televiziune devine insuficient. Ideea acestui podcast a apărut din nevoia de a filtra știrile non-stop și de a evita fenomenul de fake-news, oferind publicului analize ample care nu își găsesc mereu locul în buletinele de știri zilnice. „Warcast – Un podcast de război” este noul produs editorial necesar analizei și explicării conflictului din Orientul Mijlociu. Acesta își propune să ofere o înțelegere mai amplă a evoluției războiului și a implicațiilor geopolitice care pot influența economia și viața cotidiană.
https://www.tvmania.ro/euronews-romania-lanseaza-warcast-podcast-605738

Era reclamelor făcute cu AI a început şi în România. Cum a ajuns eMag la reclame cu inteligenţă artificială

De luni bune, cea mai mare platformă de cumpărături eMag a început să folosescă inteligenţa artificială în campaniile sale de pe TV. Dacă în ultimii doi ani aceasta a fost folosită în principal în realizarea materialelor statice, mai nou au apărut şi rclamele video realizate în totalitate cu ajutorul AI. Tehnologia este folosită pentru a grăbi procesul de producţie şi pentru a reduce costurile, însă decizile creative rămân la oameni, spune Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer la eMag România, Bulgaria şi Ungaria. „Reducerea timpului de producţie – de la concept la feedback, iteraţii şi execuţia finală – precum şi optimizarea costurilor asociate producţiei clasice ne permit să dezvoltăm mai rapid, şi mai multe campanii relevante”, explică reprezentantul companiei pentru Paginademedia.ro.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/reclame-ai-emag-romania-inteligenta-artificiala-22372689

Under Salt Marsh, serialul original de crimă cu Kelly Reilly şi Rafe Spall. Când îl putem viziona?

Un nou serial original format din 6 episoade. Vezi când îl putem urmări. Primele două episoade ale noului serial dramă captivant Under Salt Marsh, cu Kelly Reilly (Yellowstone, Pride & Prejudice) şi Rafe Spall (Trying, Life of Pi) în rolurile principale, vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime. Creat, scris şi regizat de Claire Oakley (Make Up), serialul format din şase episoade, desfăşurat în oraşul galez fictiv Morfa Halen, debutează atunci când o furtună neobişnuită, cum nu se vede decât o dată într-o generaţie, se abate dinspre mare. Fosta detectivă devenită profesoară, Jackie Ellis (Reilly), face o descoperire şocantă, care redeschide rănile unui caz nerezolvat din urmă cu trei ani, un caz ce a costat-o atât cariera, cât şi încrederea propriei familii.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/paginadeseriale-ro-under-salt-marsh-22372380

Julien Ducarroz, CEO Orange Romania: România este o piață cu așteptări ridicate din partea utilizatorilor

România este o piață unde inovația poate fi validată în condiții reale și cu așteptări ridicate din partea utilizatorilor, consideră Julien Ducarroz, CEO Orange Romania. Declarația vine în contextul în care România devine prima piață din grupul Orange în care va fi testată conectivitatea prin satelit Direct-to-Device (D2D), în urma acordului semnat cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe. În 2026, operatorul va evalua transmiterea de SMS-uri, apeluri și date direct prin satelit, utilizând infrastructura AST SpaceMobile. ”În 2026, vom evalua modul în care SMS-urile, apelurile vocale și datele pot fi transmise direct către smartphone-uri prin satelit, fără dispozitive dedicate sau modificări hardware și software. Nu ca un înlocuitor al rețelelor existente, ci ca o extindere strategică a acestora. De ce România? Pentru că este o piață în care inovația este testată în condiții reale — geografie complexă, cazuri de utilizare diverse și așteptări ridicate din partea utilizatorilor. Un loc în care rețelele trebuie să funcționeze nu numai când condițiile sunt ideale, ci mai ales când nu sunt”, a transmis Julien Ducarroz, CEO Orange Romania, într-o postare pe LinkedIn.
https://www.economica.net/julien-ducarroz-ceo-orange-romania-romania-este-o-piata-cu-asteptari-ridicate-din-partea-utilizatorilor_919289.html

Trump a cumpărat acțiuni Netflix și Warner Bros în timpul luptei pentru preluarea Warner Bros Discovery

Potrivit declarațiilor oficiale de avere publicate de autoritățile americane, Donald Trump a cumpărat obligațiuni ale companiei Netflix în valoare de peste 1,1 milioane de dolari în ultimele trei luni, în perioada în care gigantul de streaming încerca fără succes să preia Warner Bros Discovery. Documentele arată că Trump a cumpărat obligațiuni Netflix de peste 500.000 de dolari în două tranzacții realizate pe 12 și 16 decembrie, iar ulterior a efectuat alte achiziții de peste 600.000 de dolari, în două tranzacții suplimentare, pe 2 și 20 ianuarie. Casa Albă a indicat doar un interval al valorii investiției, estimat între puțin peste 1,1 milioane de dolari și 2,25 milioane de dolari. Achizițiile au avut loc în timp ce președintele republican și oficiali ai administrației sale criticau public Netflix și puneau sub semnul întrebării dacă tranzacția de preluare ar putea trece de controlul autorităților antitrust. De asemenea, administrația a făcut presiuni pentru înlăturarea din consiliul de administrație al Netflix a lui Susan Rice, fost consilier al președintelui democrat Barack Obama, scrie News.ro
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/trump-a-cumparat-actiuni-netflix-si-warner-bros-in-timpul-luptei-pentru-preluarea-warner-bros-discovery-22373255

Se va opri jefuirea românilor de companiile de telefonie?

Operatorii de telefonie vor trebui să factureze serviciile calculate în euro exclusiv la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, comunicat în ziua precedentă emiterii facturii, fără aplicarea de adaosuri sau comisioane suplimentare, transmite Profit.ro. Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ al reprezentanților actualei puteri, care au constatat că, în prezent, furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice aplică metode diferite de conversie valutară la emiterea facturilor către utilizatorii finali, în situațiile în care tarifele contractuale sunt exprimate în euro. iDferențele de practică se traduc în costuri suplimentare de 1-2% pentru milioane de utilizatori finali, având în vedere că băncile comerciale au cursuri de vânzare superioare cursului oficial publicat de BNR.
https://flux24.ro/se-va-opri-jefuirea-romanilor-de-companiile-de-telefonie/

Filmul „The Bride”, debut dezastruos în cinematografe. Incasări modeste pentru o producție de 90 de milioane de dolari

Industria cinematografică americană continuă să se confrunte cu dificultăți în ceea ce privește veniturile din box office, iar unele lansări recente ilustrează aceste provocări, potrivit Outkick. Filmul „The Bride”, regizat de actrița și cineasta Maggie Gyllenhaal și produs de Warner Bros., a debutat în cinematografe cu încasări mult sub așteptările inițiale, potrivit primelor estimări publicate în presa internațională. Lansat la finalul săptămânii trecute, filmul a avut un buget de producție estimat la aproximativ 90 de milioane de dolari. Conform datelor preliminare, producția a generat aproximativ 3 milioane de dolari în prima zi de difuzare în cinematografe și este estimată la aproximativ 8 milioane de dolari pentru primul weekend de proiecții. În contextul costurilor ridicate de producție și promovare, specialiștii din industrie analizează deja impactul comercial al filmului.
https://evz.ro/filmul-the-bride-debut-dezastruos-in-cinematografe-incasari-modeste-pentru-o-productie-de-90-de-milioane-de-dolari.html

Daniel Băluță „plătește” astrograma din campanie: contract „fantomă” de 50.000 de euro pentru o firmă din grupul DCNews, patronată de Bogdan Chirieac, atribuit în 47 de minute

Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 4, aflată în subordinea primăriei condusă de Daniel Băluță (PSD), a încredințat direct un contract de peste 50.000 de euro către o o firmă din grupul DCNews, pentru „promovare online”. Contractul a fost atribuit în 47 de minute de la publicarea anunțului, deși în descrierea achiziției publice nu există niciun detaliu despre ce trebuie prestat de acești bani. Contractul a ajuns la Press Media Electronic SRL, o firmă patronată de Bogdan Chirieac și aflată în grupul DC News. Pe durata campaniei electorale, DC News a publicat zeci de articole despre Daniel Băluță, în care candidatul la Primăria Capitalei prezenta soluții pentru oraș sau răspundea unor acuzații. Site-ul a publicat inclusiv o astrogramă laudativă a edilului de la Sectorul 4, care-i scoate în evidență calitățile. „Daniel Băluță este o persoană cu obiective pe termen lung, dornică să construiască, foarte responsabilă.(…) Daniel Băluță beneficiază de o intuiție extraordinară”, se arată într-un articol și o emisiune TV publicate pe DC News în campania electorală. Press Media Electronic SRL este firma prin care PSD a plătit în trecut bani pentru promovarea partidului prin articole pe site-ul DC News, așa cum a arătat G4Media în 2019. Nu este pentru prima dată când Bogdan Chirieac primește bani de la instituțiile subordonate primarului Daniel Băluță. Buletin de București a arătat cum Primăria Sectorului 4 a atribuit firmei DC News Media Group un contract de peste jumătate de milion de euro pentru organizarea de evenimente, în plină pandemie, când regulile sanitare nu recomandau adunări publice.
https://buletin.de/bucuresti/daniel-baluta-plateste-astrograma-din-campanie-contract-de-50-000-de-euro-pentru-o-firma-din-grupul-dcnews-patronata-de-bogdan-chirieac-atribuit-in-47-de-minute/

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL