×

Revista presei -- Data și ora publicării: 26.02.2026 10:24:32

REVISTA PRESEI / 26 feb 2026 /



PNL a reluat ofensiva împotriva presei. Modificarea Legii 544 / 2001, din nou la Senat
Park Chan-wook a fost ales preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes din 2026
CCR a amânat pentru 25 martie sesizările AUR privind numirea conducerii TVR și Radio România – UPDATE
Avertisment al Ministerului de Interne: Un nou atac de tip doppelganger / A fost clonat site-ul postului Digi 24 / O aşa-zisă emisiune dezvăluie publicului o aplicaţie prin care oamenii se pot îmbogăţi făcând investiţii minime
„Telejurnal”, principala emisiune informativă a TVR, va fi difuzat de la ora 19:00, începând din luna martie
Vodafone România câștigă contractul ANPIS de 25,5 milioane lei pentru infrastructura SNIAS la nivel județean
Comisia Europeană propune deschiderea negocierilor pentru extinderea serviciilor de roaming în UE la Balcanii de Vest
Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria: Anul trecut s-au vândut 5 milioane de telefoane pe plan local. Valoarea a depășit 2 miliarde de euro
Instagram ajunge pe Google TV
BNR își ia un nou sistem centralizat de securitate. O singură ofertă pentru un buget de peste 12 milioane de lei
Samsung lansează seria Galaxy S26, a treia generație de telefoane cu AI. Ce aduce nou și cât costă în România
Schimbări în programele informative ale Televiziunii Române, din 2 martie
Rusia a amendat Telegram cu peste 90.000 de dolari pentru că nu ar fi şters informaţii interzise
Roblox, noul lider al comerțului Gen Z, înaintea TikTok
Trencadis marchează o revenire puternică a afacerilor și anunță o nouă structură de conducere: Adrian Văduva preia rolul de CEO, Marian Murguleț devine președinte executiv
Radio România lansează campania „Stai sigur pe net", dedicat siguranţei minorilor în spaţiul virtual
Câștigătorii Power Couple, sezonul 3: Ce fac Oase și Maria Pitică cu premiul record de peste 50.000 de euro. EXCLUSIV
Wednesday revine pe Netflix cu al treilea sezon. Ce actori de renume fac parte din distribuție. Eva Green, doar una dintre numele anunțate








PNL a reluat ofensiva împotriva presei. Modificarea Legii 544 / 2001, din nou la Senat

Partidul Național Liberal (PNL) a reluat ofensiva împotriva presei prin reintroducerea în circuitul legislativ a unei propuneri legislative controversate ce modifică Legea privind liberul acces la informații de interes public. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a votat prelungirea la 60 de zile a termenului de dezbatere și adoptare a controversatei propuneri legislative. Camera Deputaților este Cameră decizională. Retrasă ca urmare a presiunilor opiniei publice, propunerea legislativă aduce o serie de modificări Legii nr.544 / 2001, ca răspuns la ”dezechilibrul apărut între scopul legii şi interesul anumitor solicitanţi.” În expunerea de motive se precizează că ”accesul la informațiile de interes public trebuie să fie justificat de un minim interes public, respectiv prin cererile formulate solicitantul să justifice motivele pentru care apreciază că îi este necesare furnizarea informaţiilor solicitate.” Concret, instituţiile publice au obligaţia de a publica din oficiu, pentru o perioadă de 5 ani: actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice; numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; Accesul la informațiile prevăzute se va realiza, la fel ca până acum, prin: afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie; consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spatii special destinate acestui scop.
https://oficiuldestiri.ro/pnl-a-reluat-ofensiva-impotriva-presei-modificarea-legii-544-2001-din-nou-la-senat

Park Chan-wook a fost ales preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes din 2026

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook, cunoscut şi pentru filmele „Old Boy”, „Decision to Leave”, a fost numit preşedintele juriului celei de-a 79-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care va avea loc în luna mai, au anunţat joi organizatorii. „Park Chan-wook şi juriul său vor desemna Palme d'Or 2026, după ce anul trecut premiul a fost câştigat de iranianul Jafar Panahi, acordat de Juliette Binoche filmului Un simple accident”, a anunţat Festivalul într-un comunicat, referindu-se la „o premieră pentru cinematografia coreeană”. „Sunt nerăbdător să experimentez această dublă captivitate voluntară alături de membrii juriului”, a declarat Park Chan-wook, conform comunicatului de presă. Park Chan-wook a obţinut recunoaştere internaţională cu „Old Boy”, câştigător al Marelui Premiu la Cannes în 2004. Adaptat după o manga cult, acest al doilea film al unei trilogii întunecate şi sângeroase despre răzbunare abordează inegalitatea socială, o temă recurentă în cinematografia coreeană.
https://www.news.ro/entertainment/park-chan-wook-a-fost-ales-presedintele-juriului-festivalului-de-film-de-la-cannes-din-2026-1922401926002026020622360389

CCR a amânat pentru 25 martie sesizările AUR privind numirea conducerii TVR și Radio România – UPDATE

Curtea Constituţională a amânat pentru 25 martie sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor în legătură cu hotărârea Parlamentului privind numirea membrilor Consiliilor de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), transmite Agerpres. Alianţa pentru Unirea Românilor susţine în sesizările trimise instanţei constituţionale că nu ar fi fost respectată ponderea parlamentară a AUR. „Sesizarea vizează încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei României, în special ale art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi nerespectarea dispoziţiilor imperative ale Legii 41/1994, care impun desemnarea membrilor Consiliilor de Administraţie ale SRTV şi SRR cu respectarea configuraţiei politice şi a ponderii grupurilor parlamentare din Parlament. În cadrul procedurii de desemnare au fost formulate propuneri pentru două funcţii de membri titulari şi două funcţii de membri supleanţi, proporţional cu ponderea parlamentară. Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componenţe ale Consiliilor de Administraţie care nu reflectă configuraţia politică reală a legislativului”, se arată într-un comunicat al AUR transmis Agerpres. Potrivit sursei citate, „deşi configuraţia Parlamentului impune o reprezentare echilibrată, AUR a primit un singur loc în Consiliile de Administraţie ale SRTV şi SRR, în timp ce PNL, USR şi UDMR, formaţiuni politice cu o pondere parlamentară inferioară, au beneficiat de o reprezentare egală sau superioară în aceste structuri de conducere”.
https://www.g4media.ro/curtea-constitutionala-dezbate-miercuri-sesizarile-aur-privind-numirea-membrilor-consiliilor-de-administratie-ale-societatii-romane-de-televiziune-si-societatii-romane-de-radiodifuziune.html

Avertisment al Ministerului de Interne: Un nou atac de tip doppelganger / A fost clonat site-ul postului Digi 24 / O aşa-zisă emisiune dezvăluie publicului o aplicaţie prin care oamenii se pot îmbogăţi făcând investiţii minime

Ministerul de Interne avertizează, miercuri, că site-ul postului de ştiri Digi 24 a fost clonat, fiind prezentată o aşa-zisă emisiune care dezvăluie publicului o aplicaţie prin care oamenii se pot îmbogăţi făcând investiţii minime. Poliţiştii avertizează că este un atac de tip doppelganger şi cer utilizatorilor de internet să nu depună bani în contunile unor persoane necunoscute. ”În continuarea acţiunilor noastre pentru creşterea protecţiei cetăţenilor în faţa riscurilor reprezentate de fraudele on-line, vă informăm că structurile MAI au descoperit un nou atac de tip doppelganger. De această dată a fost clonat site-ul de ştiri aparţinând postului Digi 24 şi este prezentată o aşa-zisă emisiune în care a fost dezvăluită publicului o aplicaţie prin care oamenii se pot îmbogăţi făcând investiţii minime”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Ministerului Afecerilor Interne.
https://www.news.ro/eveniment/avertisment-ministerului-interne-atac-tip-doppelganger-clonat-site-ul-postului-digi-24-zisa-emisiune-dezvaluie-publicului-aplicatie-oamenii-pot-imbogati-facand-investitii-minime-1922403025542026021722359912

„Telejurnal”, principala emisiune informativă a TVR, va fi difuzat de la ora 19:00, începând din luna martie

Din 2 martie, principalul Telejurnal al Televiziunii Române începe de la ora 19:00, în direct la TVR 1. Mihai Rădulescu va prezenta cele mai importante informaţii ale zilei, de luni până vineri. Ceea ce promite noul „Telejurnal” al serii de la TVR 1 este aceeaşi seriozitate şi relevanţă a conţinutului, dar cu un accent mai dinamic şi mai modern, graţie unor noi elemente de grafică. În weekend, la aceeaşi oră, „Telejurnalul” va fi prezentat de Alina Stancu. Tot de luni, 2 martie, telespectatorii TVR 1 au şi un „Telejurnal” de noapte, de luni până vineri. Eugen Rusu va fi la pupitrul acestei ediţii, cu începere de la ora 23:00. Astfel, telespectatorii Televiziunii Române au, din luna martie, o ofertă informativă completă în fiecare zi: „Ora de ştiri” prezintă, la TVR 2, informaţiile zilei începând cu ora 18.00; actualitatea culturală se reflectă în „Jurnal cultural”, cu o oră mai devreme, adică de la ora 20.00; de la ora 21.00, ştirile sportive se văd la „Sport Express”, pe TVR Sport; iar o sinteză a informaţiilor zilei vine din nou la TVR 1, de la ora 23.00. În structura noului „Jurnal cultural”, difuzat de la 20.00, de luni până duminică, prima parte va fi rezervată informaţiilor din actualitatea culturală. Interviurile ample, cu invitați în platou, desfăşurate sub genericul „În spatele imaginii” (o formulă relaxată „behind the scenes” – în spatele… muzicii, teatrului, operei, artelor vizuale etc.) – unde vom afla mai multe lucruri din culisele realizării marilor proiecte artistice – se vor regăsi în partea a doua a „Jurnalului cultural”. La pupitrul „Jurnalului cultural” se vor afla, ca şi până acum, prezentatorii Camelia Văcaru, Bogdan Stănescu şi Nadine Vlădescu.
https://www.forbes.ro/telejurnal-principala-emisiune-informativa-a-tvr-va-fi-difuzat-de-la-ora-1900-incepand-din-luna-martie-489345

Vodafone România câștigă contractul ANPIS de 25,5 milioane lei pentru infrastructura SNIAS la nivel județean

Vodafone România a adjudecat o licitație organizată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) pentru furnizarea de echipamente hardware și licențe software destinate implementării infrastructurii de tip data center a Sistemului Național Integrat de Asistență Socială (SNIAS) la nivel județean. Contractul, estimat inițial la 25,5 milioane de lei fără TVA pentru o perioadă de șapte luni, a fost semnat pentru suma de 25,49 milioane de lei fără TVA. La procedura de achiziție s-a înscris și Connections Consult. Potrivit anunțului de participare, achiziția vizează subcomponenta 2 a sistemului integrat SNIAS și presupune dotarea cu infrastructură de tip cloud privat pentru găzduirea serviciilor la nivelul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială. Echipamentele vor deservi atât ANPIS, cât și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Aceasta nu este prima colaborare majoră dintre Vodafone România și ANPIS în cadrul proiectului SNIAS. La finalul anului 2024, compania a semnat un contract de 132,79 milioane de lei fără TVA pentru dezvoltarea și implementarea sistemului informatic național, de la o valoare estimată de 135,9 milioane de lei. În acel proiect, subcontractanții Vodafone sunt Maguay Computers și Phoenix IT.
https://www.forbes.ro/vodafone-romania-castiga-contractul-anpis-de-255-milioane-lei-pentru-infrastructura-snias-la-nivel-judetean-489399

Comisia Europeană propune deschiderea negocierilor pentru extinderea serviciilor de roaming în UE la Balcanii de Vest

Comisia Europeană a propus miercuri deschiderea negocierilor cu Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia pentru a le integra în regimul "Roam Like at Home" al UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. După finalizarea acordurilor cu fiecare dintre parteneri şi după alinierea deplină a fiecăruia la normele UE privind roamingul, persoanele care călătoresc între UE şi Balcanii de Vest vor putea să efectueze apeluri, să trimită mesaje text şi să utilizeze date mobile fără suprataxe de roaming, a precizat Comisia Europeană, scrie Agerpres. „Acuzaţiile de fraudă reprezintă o problemă pentru cetăţenii din Balcanii de Vest. Acestea afectează lucrătorii care trec frontierele sau familiile care doresc pur şi simplu să păstreze legătura. Facturile-surpriză sau taxele mai mari atunci când călătorim sunt lucruri pe care nu le mai ştim în interiorul UE. Astăzi am propus extinderea acesteia la Balcanii de Vest. Aceasta ar însemna apeluri mai uşoare şi date mobile care funcţionează la preţurile de pe piaţa naţională”, a afirmat Marta Kos, comisarul pentru extindere.
https://www.economica.net/comisia-europeana-propune-deschiderea-negocierilor-pentru-extinderea-serviciilor-de-roaming-in-ue-la-balcanii-de-vest_917008.html

Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria: Anul trecut s-au vândut 5 milioane de telefoane pe plan local. Valoarea a depășit 2 miliarde de euro

Piața locală de smartphone-uri a depășit anul trecut pragul de 5 milioane de unități, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro, spune într-un interviu pentru Economica.net, Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria. Segmentul premium continuă să câștige teren, ajungând la circa 60% din valoarea totală a pieței, în timp ce ciclul de înlocuire a telefoanelor se apropie de trei ani. ”Anul trecut au fost puțin peste 5 milioane de unități în piață la o valoare totală la puțin peste 2 miliarde. Piața a fost mai degrabă stabilă. În unități, creșterea a fost de sub 1%, iar în valoare a crescut cu aproape 2%”, a declarat Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria. „Premiumizarea” rămâne principalul motor de creștere al pieței de telefoane în 2025, trend care continuă de câțiva ani. „Premium este segmentul care crește, într-adevăr, mai repede. Și asta este un lucru bun pentru că în segmentul premium poți să oferi, într-adevăr, o experiență superioară. Acolo se întâmplă și mult mai multă inovație. Acolo putem să demonstrăm, sigur, pe niște device-uri cu niște resurse superioare, tot ce înseamnă capacitățile AI. Pe noi ne bucură trendul ăsta, pentru că este în acord cu strategia noastră de democratizare a AI-ului”, continuă Dobre. Potrivit acestuia, segmentul premium a reprezentat anul trecut aproximativ 60% din valoarea pieței și circa 23% din numărul de unități vândute. Pentru acest an, segmentul premium, cu prețuri de circa 600 de euro, ar putea crește cu 1-2% ca pondere în vânzările totale de telefoane pe piața românească. Însă, potrivit oficialului Samsung, un potențial foarte mare îl are segmentul super premium, care costă de la 1.000 de euro în sus.
https://www.economica.net/tiberiu-dobre-vicepresedinte-samsung-electronics-romania-bulgaria-anul-trecut-s-au-vandut-5-milioane-de-telefoane-pe-plan-local-valoarea-a-depasit-2-miliarde-de-euro_916961.html

Instagram ajunge pe Google TV

Instagram lansează o aplicație de Google TV, care oferă acces la clipurile video ale platformei pe televizoarele și restul dispozitivelor care folosesc acest sistem de operare. La doar două luni după ce s-a lansat pe Amazon Fire TV, Instagram ajunge și pe Google TV, platforma dezvoltată de Google și folosită pe dispozitivele de streaming ale companiei și televizoarele partenerilor. Principala funcționalitate a aplicației Instagram pentru Google TV este vizionarea conținutului video. Asta chiar dacă clipurile video verticale nu se potrivesc foarte bine ecranelor orizontale ale televizoarelor. La fel ca în cazul aplicațiilor mobile, fluxurile de conținut sunt personalizate cu ajutorul algoritmului, care afișează conținut potrivit fiecărui utilizator în parte.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/instagram-ajunge-pe-google-tv-22359186

BNR își ia un nou sistem centralizat de securitate. O singură ofertă pentru un buget de peste 12 milioane de lei

Global Operation Center a depus singura ofertă la o licitație organizată de Banca Națională a României (BNR) pentru un nou sistem centralizat de securitate (SCS) în cadrul dispeceratului din sediul central. Bugetul procedurii a fost estimat la 12,43 milioane lei, fără TVA, pentru doi ani. Proiectul presupune furnizarea și instalarea unor sisteme hardware și software de supraveghere și securitate, precum și integrarea, acolo unde este posibil, a unei părți din echipamentele existente, care nu sunt învechite tehnologic și pot fi folosite în continuare, se arată în documentație.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/bnr-isi-ia-un-nou-sistem-centralizat-de-securitate-o-singura-oferta-pentru-un-buget-de-peste-12-milioane-de-lei-22353575

Samsung lansează seria Galaxy S26, a treia generație de telefoane cu AI. Ce aduce nou și cât costă în România

Samsung Electronics anunțat seria Galaxy S26, cea de-a treia generație de telefoane AI ale companiei, care dispune de trei agenţi AI: Gemini, Perplexity şi Bixby. S26, S26+ și S26 Ultra gestionează sarcini complexe în fundal, permițând utilizatorilor să se concentreze pe rezultate, mai degrabă decât pe modul în care funcționează tehnologia. De asemenea, Galaxy S26 Ultra introduce primul Privacy Display din lume integrat într-un telefon mobil. „Credem că AI ar trebui să fie ceva pe care oamenii să se poată baza în fiecare zi, conceput pentru a funcționa în mod constant pentru toată lumea și fără a fi nevoie de cunoștințe specializate”, a declarat TM Roh, director executiv, președinte și director al diviziei Device eXperience (DX) la Samsung Electronics. „Cu seria Galaxy S26, ne-am concentrat pe a face AI-ul să pară ușor de utilizat, proiectându-l pentru a îndeplini sarcini în mod natural și funcționând în fundal, astfel încât oamenii să se poată concentra pe ceea ce contează.”
https://www.economica.net/samsung-lanseaza-seria-galaxy-s26-a-treia-generatie-de-telefoane-cu-ai-ce-aduce-nou-si-cat-costa-in-romania_917155.html

Schimbări în programele informative ale Televiziunii Române, din 2 martie

Principalul „Telejurnal” TVR 1 va începe din 2 martie de la ora 19.00, „Jurnalul cultural” se va vedea la TVR Cultural de la 20.00, iar iubitorii sportului vor afla sinteza ştirilor zilei, la „Sport Express”, pe TVR Sport, de la ora 21.00. Mihai Rădulescu va prezenta cele mai importante informaţii ale zilei, de luni până vineri, anunţă TVR. În weekend, la aceeaşi oră, „Telejurnalul” va fi prezentat de Alina Stancu. Tot de luni, 2 martie, telespectatorii TVR 1 au şi un „Telejurnal” de noapte, de luni până vineri. Eugen Rusu va fi la pupitrul acestei ediţii, cu începere de la ora 23.00. Din luna martie, la „Ora de ştiri” de la TVR 2, informaţiile zilei vor fi difuzate începând cu ora 18.00; actualitatea culturală se reflectă în „Jurnal cultural”, cu o oră mai devreme, adică de la ora 20.00; de la ora 21.00, ştirile sportive se văd la „Sport Express”, pe TVR Sport; iar o sinteză a informaţiilor zilei vine din nou la TVR 1, de la ora 23.00.
https://www.news.ro/cultura-media/schimbari-in-programele-informative-ale-televiziunii-romane-din-2-martie-1922401025122026021222359483

Rusia a amendat Telegram cu peste 90.000 de dolari pentru că nu ar fi şters informaţii interzise

Un tribunal rus a impus miercuri o amendă administrativă de şapte milioane de ruble (91.450 dolari) reţelei de mesagerie Telegram, în mijlocul unei campanii de hărţuire a acestei platforme digitale de către autorităţile ruse, transmite agenția de știri EFE, citată de Agerpres. Conform informării publicate pe canalul său de Telegram, serviciul de presă unificat al tribunalelor din Moscova a precizat că amenda a fost impusă de către tribunalul districtual Taganski din capitala rusă pentru „neîndeplinirea obligaţiilor proprietarului reţelei sociale”. Agenţia TASS a precizat de la tribunal că amenda a fost impusă din cauza refuzului reţelei Telegram de a elimina postările despre vânzarea de băuturi alcoolice pe internet şi despre propaganda LGBT, considerată extremistă în Rusia. Tribunalul a indicat că pe Telegram au fost publicate trei materiale despre vânzarea de băuturi alcoolice şi informaţii „despre relaţii sexuale neconvenţionale” care nu au fost eliminate după avertismentele date de regulatorul rus de comunicaţii Roskomnadzor.
https://www.g4media.ro/rusia-a-amendat-telegram-cu-peste-90-000-de-dolari-pentru-ca-nu-ar-fi-sters-informatii-interzise.html

Roblox, noul lider al comerțului Gen Z, înaintea TikTok

Roblox este în prezent canalul de comerț cu cea mai accelerată creștere în rândul generației Z, depășind chiar ritmul TikTok, potrivit celui mai recent studiu realizat de Retail Technology Show (RTS), eveniment care are loc la Londra în luna aprilie, scrie Fashion Network. Analiza, bazată pe un eșantion de 1.000 de consumatori, arată că un utilizator Gen Z a realizat, în medie, 20 de achiziții pe Roblox în ultimele 12 luni, o creștere anuală de 54%. Prin comparație, TikTok a înregistrat un avans de doar 10% în rândul aceleiași categorii de vârstă. Cu toate acestea, deși Roblox este platforma cu cea mai rapidă creștere, TikTok își păstrează statutul de lider în ceea ce privește volumul total al comenzilor. În ultimul an, Gen Z a efectuat în medie 23 de achiziții pe TikTok, aproape dublu față de media generală a tuturor grupelor de vârstă (11 achiziții).
https://www.g4media.ro/roblox-noul-lider-al-comertului-gen-z-inaintea-tiktok.html

Trencadis marchează o revenire puternică a afacerilor și anunță o nouă structură de conducere: Adrian Văduva preia rolul de CEO, Marian Murguleț devine președinte executiv

Conducerea Trencadis, integrator de sisteme și dezvoltator de soluții software complexe, va fi preluată integral de Adrian Văduva, care devine CEO de la 1 martie, după ce în ultimul an a ocupat poziția de Co-CEO. Marian Murguleț va prelua funcția de președinte executiv (Executive Chairman), confor datelor Profit.ro. Din acest nou rol, el se va concentra pe viziunea strategică, guvernanța corporativă și dezvoltarea parteneriatelor cheie. După un an 2024 dedicat prioritizării reducerii datoriilor istorice (scădere cu 87,5% față de 2022) și investiții în produse de viitor, 2025 a adus o revenire consistentă a volumului de business. Astfel, cifra de afaceri a urcat cu aproape 1,4 ori față de 2024, de la 46,4 milioane de lei la 110,7 milioane de lei, iar profitul net a atins la nivelul anului trecut 2,2 milioane lei, de la 295.046 lei în 2024. Profitul net a fost obținut în condițiile în care rezultatul exercițiului a absorbit impactul trecerii pe pierdere a unor facturi și împrumuturi istorice semnificative neîncasate, compania finalizând astfel procesul de curățare a bilanțului.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/trencadis-marcheaza-o-revenire-puternica-a-afacerilor-si-anunta-o-noua-structura-de-conducere-adrian-vaduva-preia-rolul-de-ceo-marian-murgulet-devine-presedinte-executiv-22359581

Radio România lansează campania „Stai sigur pe net", dedicat siguranţei minorilor în spaţiul virtual

Radio România anunţă lansarea campaniei naţionale de conştientizare „Stai sigur pe net", un demers jurnalistic şi educaţional, dedicat siguranţei minorilor în spaţiul virtual. Radioul aduce în dezbatere riscurile reale ale internetului: de la provocări virale tragice, la hărţuire şi dependenţă digitală. Proiectul urmăreşte informarea corectă a adolescenţilor cu privire la riscurile la care se expun pe reţelele sociale. Campania „Stai sigur pe net" oferă instrumentele necesare pentru ca tehnologia să fie utilizată fără a periclita echilibrul emoţional şi siguranţa tinerilor. "oferă „traducerea" necesară pentru ca părinţii şi profesorii să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor", spun cei de la Radio România. Pe parcursul campaniei, studiourile Radio România vor găzdui psihologi şi psihiatri pediatrici, specialişti în cybercrime din cadrul Poliţiei Române, experţi în algoritmi AI şi creatori de conţinut responsabil. De asemenea, campania va prezenta mărturii cutremurătoare ale unor tineri care au trecut prin bullying sau dependenţă. Robert C. Schwartz, preşedintele Radio România: „Internetul este parte din viaţa copiilor noştri, un aspect pe care nu îl putem ignora. Putem doar să îl înţelegem şi să îi învăţăm pe cei mici să se protejeze de ceea ce este periculos. Prin campania Stai sigur pe net, Radio România îşi asumă rolul de partener al părinţilor, profesorilor şi al tinerilor, aducând în spaţiul public informaţie verificată, explicaţii clare şi soluţii reale. Este un demers de responsabilitate publică, pornit din convingerea că educaţia digitală este în zilele noastre o formă esenţială de educaţie civică."
https://www.paginademedia.ro/phoenix/radio-romania-lanseaza-campania-stai-sigur-pe-net-22359756

Câștigătorii Power Couple, sezonul 3: Ce fac Oase și Maria Pitică cu premiul record de peste 50.000 de euro. EXCLUSIV

Sezonul 3 al emisiunii „Power Couple” s-a încheiat la Antena 1 cu o răsturnare de situație demnă de un scenariu de film. Oase (Ionuț Dongo) și logodnica sa, Maria Pitică, au plecat din Malta nu doar cu trofeul, ci și cu cel mai mare premiu cash din istoria show-ului difuzat de Antena 1: peste 50.000 de euro. Ce vor face cu banii? Și cum a fost întreaga experiență pentru cei doi? După ce au simțit gustul amar al eliminării, Oase (Ionuț Dongo) și Maria Pitică au primit o a doua șansă nesperată din partea Addei și a lui Cătălin Rizea. Superputerea câștigată de artistă și soțul ei, înainte de semifinală, le-a dat ocazia celor doi să revin în joc. Iar după o finală plină de suspans și adrenalină, Oase și Maria Pitică au reușit să se impună în fața cuplurilor Simona – Marius Urzică și Sandra Izbașa – Răzvan Bănică.
https://www.tvmania.ro/oase-maria-pitica-castigatori-power-couple-premiu-bani-602584

Wednesday revine pe Netflix cu al treilea sezon. Ce actori de renume fac parte din distribuție. Eva Green, doar una dintre numele anunțate

Netflix a dat startul oficial pentru producția sezonului 3 din „Wednesday”, mutând acțiunea în apropiere de Dublin, Irlanda. Platforma de streaming a confirmat o distribuție stelară pentru noile episoade, incluzând nume legendare precum Winona Ryder și Chris Sarandon, care se alătură Jennei Ortega într-o poveste ce promite să dezgroape secrete vechi și murdare ale familiei Addams. Distribuția serialului fenomen se extinde cu nume grele de la Hollywood. Winona Ryder (cunoscută pentru Beetlejuice, Beetlejuice și Stranger Things), Chris Sarandon (The Princess Bride), Noah Taylor (Peaky Blinders), Oscar Morgan și Kennedy Moyer sunt noile achiziții anunțate oficial de Netflix. Aceștia se alătură actriței Eva Green, care va interpreta un rol cheie în sezonul 3: Ophelia, sora Morticiei Addams. Reîntâlnirea este una specială pentru regizorul Tim Burton, care a mai colaborat cu Winona Ryder și Eva Green în proiecte emblematice precum Edward Scissorhands sau Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children.
https://www.tvmania.ro/wednesday-sezonul-3-distributie-winona-ryder-eva-green-filmari-irlanda-602205

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL