×

Revista presei -- Data și ora publicării: 04.09.2025 10:17:11

REVISTA PRESEI / 4 sep 2025 /



INTERVIU EXCLUSIV. Kevin Costner ne-a vorbit despre noul documentar „Vestul american”, de la History Channel
BBC First aduce „The Jetty”, un serial plin de suspans, cu Jenna Coleman în rol principal. Dată de lansare
Postul de televiziune Kanal D, locul 2 în prime time la nivel Naţional
Cartoon Network Campionii Climei – programul care îi transformă pe copii în campioni ai mediului
Premierele lunii septembrie pe Disney+. Seriale pentru fanii anchetelor polițiste și documentar cu David Beckham
Firma lui Piperea se află printre cele 5 case de avocatură pe care ANCOM le-a selectat pentru contestarea reformei guvernamentale
Sezonul 5 din ”Fauda” se va filma la Budapesta în loc de Marsilia din cauza problemelor de securitate, susține presa din Israel / Producătorii neagă ipoteza și invocă ”numeroase alte motive”
Compania Google, sancţionată să plătească 425 de milioane de dolari pentru colectarea frauduloasă de date
Disney plăteşte 10 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie privind colectarea datelor copiilor pe YouTube
Ce aduce HBO Max în septembrie 2025: seriale, filme, sport și documentare de neratat
Bursucu’, explicaţii la CNA pentru episodul din online cu Tzancă Uraganu în care povesteşte că şi-a lovit partenerele. Membru CNA: „V-aţi asociat imaginea cu un personaj extrem de toxic”
Liderii din Silicon Valley s-au răzgândit brusc în privința inteligenței artificiale care cauzează cele mai mari îngrijorări
ANCOM: Furnizorii de servicii de telecomunicații sunt obligați să pună la dispoziția utilizatorilor o fișă de sinteză, înainte de încheierea unui contract
UE îşi va întări apărarea prin satelit împotriva bruiajelor GPS
ICI București și U.S. Commercial Service au organizat un workshop internațional dedicat tehnologiilor dual-use și cerințelor NATO
Contract cu statul pentru Bittnet Systems, cu o valoare dublă față de capitalizarea bursieră a societății
ChatGPT - întrerupere parțială a serviciilor, inclusiv în România. OpenAI investighează
Asocierea Software Imagination & Vision și Aggranda Solutions a câștigat un contract pentru introducerea AI și automatizare în 18 instituții de stat. Cât vor încasa cele două companii
Serbia dă startul licitaţiei pentru licenţele 5G: Preţul de pornire este de 100 de milioane de euro
Turcia se lansează în producţia de semiconductori pe fondul intensificării războiului tech dintre SUA şi Chinam
La 33 de ani, a devenit miliardar în urma unei afaceri de familie: Soţia celui care a înfiinţat fondul de investiţii ceh PPF a cumpărat acţiunile deţinute de Petr Kellner Jr. în fond pentru 1,6 miliarde de euro. PPF este acţionarul ProTV
Newsmax dă în judecată Fox News, acuzând-o de practici anticoncurenţiale
Netflix lansează funcţia de personalizare şi partajare a clipurilor pe mobil
Regimul de la Chișinău blochează sute de conturi de TikTok / Cum a schimbat Guvernul de peste Prut REGULILE înaintea jocului

....



INTERVIU EXCLUSIV. Kevin Costner ne-a vorbit despre noul documentar „Vestul american”, de la History Channel

Kevin Costner revine la marea sa pasiune – istoria. Pe 3 septembrie, la History Channel, celebrul actor și regizor lansează seria documentară „Vestul american cu Kevin Costner”, o călătorie în opt episoade prin miturile și realitățile care au modelat Vestul Sălbatic. Pe 3 septembrie, la History Channel, are premiera seria documentară „Vestul american cu Kevin Costner”, în care celebrul actor și regizor ne poartă prin istoria turbulentă a acestui ținut legendar. Noul documentar „Vestul american cu Kevin Costner” oferă, de-a lungul a opt episoade, difuzate în fiecare seară de miercuri, de la ora 21.00, o perspectivă nouă asupra istoriei epice a Vestului Sălbatic, aprofundând lupta disperată pentru pământ. Kevin Costner, dublu câștigător al Oscarului pentru „Cel care dansează cu lupii”, a stat de vorbă cu TVmania, într-un interviu online, înainte de lansarea documentarului. Starul hollywoodian este, alături de Doris Kearns Goodwin, producător executiv al seriei. Care este stereotipul sau mitul despre perioada Vestului Sălbatic pe care ați dori cel mai mult să-l demitizați? Nu am o listă, dar, în primul rând, aș vrea să se știe că nu a fost simplu. A fost complicat. Să pătrunzi pe un teritoriu sălbatic, neexplorat și să-ți iei și familia cu tine a fost mai greu decât și-ar fi putut imagina cineva. America s-a dezvoltat centimetru cu centimetru. Știți, la începutul secolului, în anii 1900, eram ca bursa de valori, care mergea în linie dreaptă. Însă, timp de 400 de ani, ne-am mișcat centimetru cu centimetru. Și a fost o luptă grea. A fost contestată. Așadar, demitizați mitul că este un teritoriu din Disneyland, ceea ce s-a întâmplat acolo a fost real și ne-a marcat ca națiune.
https://www.tvmania.ro/vestul-american-cu-kevin-costner-history-channel-2025-exclusiv-567215

BBC First aduce „The Jetty”, un serial plin de suspans, cu Jenna Coleman în rol principal. Dată de lansare

BBC First inaugurează sezonul „Femei care investighează”, în care reprezentantele sexului frumos și deștept vor fi puse în lumină în mai multe seriale. Prima producție, „The Jetty”, cu Jenna Coleman în rolul principal, cel al detectivei Ember Manning, va fi de vineri 5 septembrie, de la 22.00, la BBC First. În liniștitul Lancashire, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea și jumătate sunt legați prin relații de rudenie, un incendiu la depozitul de bărci de la debarcader declanșează o întreagă serie de evenimente. Prima sosită la fața locului este detectiva Ember Manning (Jenna Coleman), rămasă văduvă de curând, pentru a cerceta ce s-a întâmplat. Dar nu e singură, printre ruinele în cenușă, alături de ea apare și Riz Samuel (Weruche Opia), o jurnalistă de investigație, care are un podcast și încearcă să rezolve un caz mai vechi. O fată, Amy Knightly (Bo Bragason), a dispărut cu ani în urmă, iar corpul ei nu a fost niciodată descoperit. Dar ăsta nu e singurul caz care-o interesează pe Riz, jurnalista cercetează și un ilicit triunghi amoros, și evident secret, dintre un bărbat trecut de 20 de ani și două fete minore.
https://www.tvmania.ro/bbc-first-aduce-the-jetty-un-serial-plin-de-suspans-cu-jenna-coleman-in-rol-principal-data-de-lansare-566518

Postul de televiziune Kanal D, locul 2 în prime time la nivel Naţional

Postul de televiziune Kanal D s-a plasat pe locul 2 in prime time (intervalul 19:00-23:00), la nivelul publicului Naţional, în luna august, conform datelor furnizate de Kantar Media, potrivit news.ro. Cu o medie de 3,1 % Rating şi 11 % Share, staţia ajunge a doua televiziune în top, în intervalul de maximă audienţă monitorizat (19:00-23:00), de luni până duminică. Cea de-a doua pozitie este adjudecată pentru a doua lună, consecutiv, de Kanal D, dupa ce în iulie 2025, staţia se plasa locul 2 în clasament, la nivel National, cu 2,8% Rating şi 10,7% cotă de piaţă, în acelaşi interval orar monitorizat pe tot parcursul săptămânii. În Day Time (12:00-19:00), Kanal D şi-a consolidat anul acesta prima pozitie în topul televiziunilor, la nivel Naţional, pe tot parcursul săptămânii, înregistrând în primele 8 luni ale anului (ianuarie- august 2025), 3,1% rating şi o cotă de piaţă de 14,4%.
https://www.stiripesurse.ro/postul-de-televiziune-kanal-d-locul-2-in-prime-time-la-nivel-national_3807865

Cartoon Network Campionii Climei – programul care îi transformă pe copii în campioni ai mediului

Educația ecologică devine o prioritate tot mai mare pentru părinți și profesori. În acest context, Cartoon Network propune, într-un mod adaptat vremurilor noastre, o inițiativă premiată la nivel internațional: Campionii Climei, un program care face sustenabilitatea ușor de înțeles și atractivă pentru copii – o aplicație interactivă gândită de copii pentru copii. Campionii Climei este adresat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și traduce conceptele complexe de mediu în pași simpli, practici. Provocările zilnice transformă idei abstracte – precum „amprenta de carbon” sau „conservarea resurselor” – în activități concrete, cu rezultate vizibile. În loc să perceapă schimbările climatice ca pe o problemă imposibil de rezolvat, copiii descoperă că pot contribui prin gesturi mici, dar eficiente. Astfel, programul le dezvoltă încrederea în propriile acțiuni și le arată că fiecare alegere contează. Printre activitățile populare se numără „Fă să plouă!”, care îi încurajează pe cei mici să facă dușuri în loc de băi pentru a economisi apă. O schimbare simplă, care îi ajută să înțeleagă impactul gesturilor zilnice asupra resurselor naturale.
https://hotnews.ro/cartoon-network-campionii-climei-programul-care-ii-transforma-pe-copii-in-campioni-ai-mediului-2057840

Premierele lunii septembrie pe Disney+. Seriale pentru fanii anchetelor polițiste și documentar cu David Beckham

Septembrie vine cu surprize majore pe Disney+, iar cea mai așteptată lansare este Breslau, primul serial original Disney+ produs în Polonia – și totodată primul din Europa Centrală și de Est. Povestea, un thriller polițist, ne poartă în Breslau, anul 1936, unde un comisar polonez încearcă să rezolve o serie de crime sângeroase chiar înainte de Jocurile Olimpice. Tot la capitolul mister, sezonul 5 din Crime în Imobil (Only Murders in the Building) aduce o nouă anchetă plină de secrete și intrigi pentru Charles, Oliver și Mabel. Pentru pasionații de documentare, Războiul tenișilor: Adidas vs Puma (Sneaker Wars) dezvăluie rivalitatea istorică dintre cele două branduri sportive, cu apariții speciale ale unor nume mari din sport precum David Beckham, Usain Bolt sau Neymar. Comedia și sportul fac echipă în Chad Powers, în timp ce fanii SF-ului se pot bucura de noi aventuri în sezonul 13 din Futurama. Și nu uitați: în septembrie sosește și mult-așteptatul Lilo & Stitch, alături de filmul Marvel Thunderbolts*.
https://www.tvmania.ro/ce-apare-nou-pe-disney-plus-in-luna-septembrie-2025-566956

Firma lui Piperea se află printre cele 5 case de avocatură pe care ANCOM le-a selectat pentru contestarea reformei guvernamentale

Sindicaliștii din ANCOM(Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), companie de stat cu autofinanțare, vor să se pună la adăpost de reforma austerității. S-au întâlnit cu casa de avocatură Piperea și Asociații. Avocatul Gheorghe Piperea este și europarlamentar AUR și unul dintre contestatarii declarați ai măsurile fiscale propuse de Ilie Bolojan. Angajații companiei au fost anunțați de președintele sindicatului, Radu Dinu, că au început consultările cu privire la contracararea impunerii măsurilor de austeritate de către guvernul condus de Bolojan, scriu ziariștii de la snoop.ro. Piperea & Asociații, Stoica și Asociații, Bulboacă și Asociații, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) și Isabela Popa (cabinet individual) sunt entitățile care au fost „selectate pentru experiența lor în litigii de muncă și notorietatea profesională”.
https://www.gandul.ro/actualitate/firma-lui-piperea-se-afla-printre-cele-5-case-de-avocatura-pe-care-ancom-le-a-selectat-pentru-contestarea-reformei-guvernamentale-20624369

Sezonul 5 din ”Fauda” se va filma la Budapesta în loc de Marsilia din cauza problemelor de securitate, susține presa din Israel / Producătorii neagă ipoteza și invocă ”numeroase alte motive”

Noile episoade din serialul „Fauda”, sezonul 5, urmau să fie filmate în oraşul Marsilia, dar Yes Studios, compania de producţie israeliană, a optat pentru Budapesta, transmite News.ro. Informaţii relatate de canalul de televiziune israelian N12, preluate de Jerusalem Post. Din ce motive a fost abandonat oraşul Marsilia, care urma să servească drept decor pentru anumite episoade din sezonul 5? Din cauza „problemelor de securitate” şi „logicii de protecţie a personalului artistic şi tehnic”, susţin aceste publicaţii. Întâmplare sau nu, această decizie de a renunţa la filmările în Marsilia, decor pentru numeroase seriale („Plus belle la vie”, „Marseille”, etc.) vine după publicarea unui comunicat al secţiei Marseille-Provence a CRIF, luni, 1 septembrie, care denunţă „o serie de agresiuni antisemite de o gravitate insuportabilă” în weekendul din 30 şi 31 august. „Incidente izolate, dar simptome ale unui climat deleterios care se instalează în mod alarmant”, deplânge Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa. Pentru acest al cincilea sezon, proiectul îşi menţine ambiţia de a reda conflictul israelo-palestinian. Condus de Omri Givon la regie, acest al cincilea sezon, care revine pe Netflix la începutul anului 2026 după aproape trei ani de absenţă, păstrează întreaga distribuţie. La aceasta se adaugă actriţa franceză Mélanie Laurent, care până acum a apărut foarte rar în seriale.
https://www.g4media.ro/video-sezonul-5-din-fauda-se-va-filma-la-budapesta-in-loc-de-marsilia-din-cauza-problemelor-de-securitate-sustine-presa-din-israel-producatorii-neaga-ipoteza-si-invoca-nu.html

Compania Google, sancţionată să plătească 425 de milioane de dolari pentru colectarea frauduloasă de date

Compania Google a fost condamnată miercuri în Statele Unite să plătească 425,7 milioane de dolari despăgubiri către aproape 100 de milioane de utilizatori pentru încălcarea vieţii lor private, conform deciziei unui juriu al unei curţi federale din San Francisco, confirmată de gigantul american, informează AFP, citată de News.ro. Gigantul web, care a anunţat că va face apel, a fost găsit vinovat de încălcarea vieţii private în conformitate cu legea californiană, pentru că a continuat să colecteze datele private ale acestor utilizatori chiar dacă aceştia dezactivaseră această opţiune, a concluzionat juriul la sfârşitul unui proces început la mijlocul lunii august. Cazul decurge dintr-o acţiune colectivă intentată în iulie 2020. Reclamanţii, dintre care aproximativ 98 de milioane au fost recunoscuţi de instanţă, dezactivaseră parametrul „Activitate pe web şi în aplicaţii” şi un alt subparametru de urmărire. Astfel, ei refuzau colectarea datelor rezultate din utilizarea serviciilor populare ale gigantului web, precum browserul Chrome, Google Maps sau Google News.
https://www.g4media.ro/compania-google-sanctionata-sa-plateasca-425-de-milioane-de-dolari-pentru-colectarea-frauduloasa-de-date.html

Disney plăteşte 10 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie privind colectarea datelor copiilor pe YouTube

The Walt Disney Company a acceptat să plătească 10 milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC) din SUA, potrivit cărora a permis colectarea ilegală de date personale de la copii care urmăreau conţinut pe YouTube, transmite CNBC, citat de News.ro. Autoritatea americană a susţinut că Disney a încălcat legea privind protecţia vieţii private a minorilor online (COPPA) prin faptul că nu a etichetat unele videoclipuri ca fiind destinate copiilor, ceea ce a permis colectarea de date de la utilizatori sub 13 ani şi utilizarea lor în scopuri publicitare. Conform înţelegerii, compania trebuie să plătească amenda civilă, să respecte regulile stricte privind protecţia datelor copiilor şi să implementeze un program de verificare a conţinutului distribuit pe YouTube pentru a determina dacă acesta trebuie marcat drept ”pentru copii”.
https://www.g4media.ro/disney-plateste-10-milioane-de-dolari-pentru-a-inchide-o-investigatie-privind-colectarea-datelor-copiilor-pe-youtube.html

Ce aduce HBO Max în septembrie 2025: seriale, filme, sport și documentare de neratat

Sfârșitul verii nu înseamnă sfârșitul distracției! Toamna aduce pe HBO Max un val de conținut captivant, perfect pentru zilele mai scurte și serile răcoroase. Printre noutăți se numără producția originală HBO „Unitatea specială”, cu Mark Ruffalo în rol principal, precum și un nou sezon din „Twisted Metal”. Cinefilii se pot bucura de filmul premiat cu două premii Oscar, „Emilia Pérez”, iar iubitorii de sport vor urmări finalele Turului Spaniei și ultimele confruntări de la US Open. Pentru pasionații de povești inspirate din realitate, platforma oferă documentare provocatoare, precum „Ruby & Jodi: A Cult Of Sin And Influence” și „Liniște în clasă”. 8 septembrie debutează producția originală HBO „Unitatea specială” („Task”), creată de Brad Ingelsby. Serialul îl urmărește pe Mark Ruffalo în rolul unui agent FBI care conduce o unitate specială, menită să desființeze rețelele de jafuri violente orchestrate de un familist.
https://www.tvmania.ro/hbo-max-septembrie-2025-seriale-filme-sport-documentare-566024

Bursucu’, explicaţii la CNA pentru episodul din online cu Tzancă Uraganu în care povesteşte că şi-a lovit partenerele. Membru CNA: „V-aţi asociat imaginea cu un personaj extrem de toxic”

Bursucu’ (Adrian Cristea) a dat explicaţii la CNA pentru un episod din podcastul său. În urmă cu aproximativ o săptămână, Bursucu l-a avut invitat pe Tzancă Uraganu (Andrei Velcu) la podcastul pe care îl moderează în online. În interviu, manelistul român îi povesteşte moderatorului Bursucu că şi-a lovit fosta parteneră (Mădălina) şi alte femei. Subiectul a ajuns de urgenţă şi pe masa Consiliului Naţional al Audiovizualului. Cu ce explicaţii a venit Bursucu’ la CNA? Eu nu am avut acea reacţie de moment în care să-i spun stop, nu există violenţa de niciun fel. Mi-am asumat această greşeală şi ieri am făcut un video în care am spus că oamenii au dreptate că am greşit. Am luat decizia împreună cu echipa să scoatem acest video, pentru că nu vreau să se promoveze violenţa. Monica Gubernat, membru CNA: V-aţi asociat imaginea cu un personaj extrem de toxic, din punctul meu de vedere. Bursucu’: O să fiu mai atent în alegerile pe care o să le fac. Georgică Severin, membru CNA: Este un moderator al unui podcast care a greşit.
https://www.paginademedia.ro/cna/bursucu-explicatii-la-cna-pentru-podcastul-cu-tzanca-urganu-22152085

Liderii din Silicon Valley s-au răzgândit brusc în privința inteligenței artificiale care cauzează cele mai mari îngrijorări

Directorii marilor companii tehnologice din Silicon Valley au încetat aproape peste noapte să spună că nu mai este mult timp până când va fi atinsă inteligența artificială generală (AGI), acel stadiu ipotetic de dezvoltare al AI în jurul cărora se învârtesc discuțiile despre „Scenariul Terminator”, relatează revista Fortune. Termenul inspirat de filmele lui James Cameron se referă la situația ipotetică în care AI s-ar întoarce împotriva creatorilor săi umani. El apare în discuțiile despre inteligența artificială generală deoarece definiția cea mai populară pentru aceasta este că va fi acel punct din eventuala dezvoltare a AI în care mașinăriile ajung capabile să desfășoare orice sarcină intelectuală la nivelul unui om sau chiar mai bine decât el. Există cercetători care avertizează că ea va putea fi atinsă chiar și involuntar în câțiva ani, specialiști care cred că am putea ajunge la AGI în zeci sau chiar sute de ani, dar și unii care cred că aceasta este doar o himeră. Însă o bună parte din cei mai cunoscuți directori din Silicon Valley s-au plasat ferm de partea taberei care vede un orizont de doar câțiva ani până la AGI. Directorul OpenAI, Sam Altman, scria în ianuarie: „Suntem acum încrezători că știm cum să construim AGI”. La sfârșitul anului trecut spunea într-un interviu acordat pentru „Y Combinator”, un accelerator de startup-uri tehnologice, că AGI ar putea fi atins în 2025. Cei de la OpenAI sunt atât de fascinați de AGI încât șefa de vânzări și-a botezat echipa „Șerpașii AGI”, iar fostul său director științific, Ilya Sutskever, își îndemna colegii cercetători să scandeze la focuri de tabără: „Simte AGI-ul!”.
https://hotnews.ro/liderii-din-silicon-valley-s-au-razgandit-brusc-in-privinta-inteligentei-artificiale-care-cauzeaza-cele-mai-mari-ingrijorari-2053795?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget

ANCOM: Furnizorii de servicii de telecomunicații sunt obligați să pună la dispoziția utilizatorilor o fișă de sinteză, înainte de încheierea unui contract

Furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune au obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor, înainte de încheierea unui contract, o fişă de sinteză în care sunt inserate cele mai importante informaţii despre serviciile oferite, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. Potrivit arbitrului pieţei locale de telecomunicaţii, fişa de sinteză are un format clar, standardizat şi uşor de înţeles, pentru a permite utilizatorilor să compare mai uşor ofertele de pe piaţă şi să ia decizii informate. Documentul trebuie oferit pe un suport durabil (hârtie sau PDF, transmis prin e-mail) sau într-un format care poate fi accesat şi descărcat cu uşurinţă. „Utilizatorii sunt încurajaţi să citească integral contractul pe care urmează să îl semneze, însă verificarea informaţiilor minime din fişa de sinteză este esenţială înainte de exprimarea acordului. Dacă, din motive tehnice obiective ce pot ţine de modalitatea de încheiere a contractului, este imposibilă punerea la dispoziţia utilizatorului final a fişei de sinteză, furnizorul este obligat să o transmită, fără întârzieri nejustificate, cel târziu la momentul livrării echipamentului terminal sau înainte de prestarea serviciului solicitat. Intrarea în vigoare a contractului este condiţionată de primirea fişei de sinteză de către utilizator. În practică, utilizatorul îşi exprimă acordul prin semnarea acesteia sau a contractului, care conţine, în mod obligatoriu, şi fişa de sinteză”, se arată în comunicat.
https://www.economica.net/ancom-furnizorii-de-servicii-de-telecomunicatii-sunt-obligati-sa-puna-la-dispozitia-utilizatorilor-o-fisa-de-sinteza-inainte-de-incheierea-unui-contract_867993.html

UE îşi va întări apărarea prin satelit împotriva bruiajelor GPS

Uniunea Europeană va desfăşura sateliţi suplimentari pe orbita joasă a Pământului pentru a-şi consolida rezilienţa împotriva interferenţelor GPS şi va îmbunătăţi capacităţile de detectare a acestora, a declarat luni comisarul UE pentru apărare, Andrius Kubilius, citat de Reuters. Remarcile sale au survenit după un incident care a avut loc duminică, în care sistemul GPS de la bordul aeronavei preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost bruiat în drum spre Bulgaria. Autorităţile bulgare suspectează că bruiajul s-a datorat interferenţelor Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al UE, scrie Agerpres.
https://www.economica.net/ue-isi-va-intari-apararea-prin-satelit-impotriva-bruiajelor-gps_867844.html

ICI București și U.S. Commercial Service au organizat un workshop internațional dedicat tehnologiilor dual-use și cerințelor NATO

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, în parteneriat cu Serviciul Comercial al Statelor Unite, a organizat astăzi, 3 septembrie 2025, workshopul „Industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO”. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, în parteneriat cu Serviciul Comercial al Statelor Unite, a organizat astăzi, 3 septembrie 2025, workshopul „Industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO”. Evenimentul a reunit organizații internaționale din cadrul NATO, companii din zona IT&C, reprezentanți ai mediului academic și ai industriei de apărare, precum și experți în domeniul securității. Participanții au adus în prim-plan perspective internaționale privind integrarea tehnologiilor cu dublă utilizare în apărare, cu accent pe securitate cibernetică, comunicații, inteligență artificială și cooperare spațială. De asemenea, au fost prezentate studii de caz și modele de colaborare transnațională, menite să sprijine alinierea la standardele NATO și la practicile globale în domeniul securității.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/ici-bucuresti-si-u-s-commercial-service-au-organizat-un-workshop-international-dedicat-tehnologiilor-dual-use-si-cerintelor-nato-22152306

Contract cu statul pentru Bittnet Systems, cu o valoare dublă față de capitalizarea bursieră a societății

Dendrio Solutions, parte a grupului Bittnet, semnează o înțelegere pe o perioadă de 36 de luni pentru livrarea de echipamente. Dendrio Solutions, parte a grupului Bittnet, semnează o înțelegere pe o perioadă de 36 de luni pentru livrarea de echipamente. Bittnet Systems (BNET) a raportat pierderi pentru prima jumătate a acestui an, însă CEO-ul Mihai Logofătu atrăgea atenția că grupul are în derulare contracte de 215 milioane lei și mai are în diverse faze de ofertare și negociere alte înțelegeri cu o potențială valoare agreată de 580 milioane lei. Unul din aceste contracte a fost semnat acum. Astfel, Dendrio Solutions, parte din pilonul de Infrastructură Digitală al grupului Bittnet, a semnat un acord de tip cadru cu o valoare de 143 milioane lei (fără TVA) și fără obligativitatea clientului de a atinge sumele maxime prevăzute, cantitatea de produse comandate de beneficiar urmând să fie în baza unor contracte subsecvente ulterioare.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/contract-cu-statul-pentru-bittnet-systems-cu-o-valoare-dubla-fata-de-capitalizarea-bursiera-a-societatii-22152592

ChatGPT - întrerupere parțială a serviciilor, inclusiv în România. OpenAI investighează

OpenAI investighează o problemă cu ChatGPT, care nu afișează răspunsuri, conform unei actualizări de pe site-ul companiei. OpenAI investighează o problemă cu ChatGPT, care nu afișează răspunsuri, conform unei actualizări de pe site-ul companiei. OpenAI transmite că problema a fost rezovată. Utilizatorii, inclusiv din România, au semnalat peste 1.500 de probleme cu chatbot-ul AI miercuri dimineață, conform datelor de la Downdetector.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/chatgpt-intrerupere-partiala-a-serviciilor-inclusiv-in-romania-openai-investigheaza-foto-22152219

Asocierea Software Imagination & Vision și Aggranda Solutions a câștigat un contract pentru introducerea AI și automatizare în 18 instituții de stat. Cât vor încasa cele două companii

Asocierea Software Imagination & Vision (lider) și Aggranda Solutions a câștigat, în urma unei licitații, un contract cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru furnizarea de soluții tehnologice de automatizare/robotizare a proceselor de lucru (RPA). Asocierea Software Imagination & Vision (lider) și Aggranda Solutions a câștigat, în urma unei licitații, un contract cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru furnizarea de soluții tehnologice de automatizare/robotizare a proceselor de lucru (RPA). Estimat la 106,8 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni, contractul a fost atribuit pentru suma 72,62 milioane de lei, fără TVA.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/asocierea-software-imagination-vision-si-aggranda-solutions-a-castigat-un-contract-pentru-introducerea-ai-si-automatizare-in-18-institutii-de-stat-cat-vor-incasa-cele-doua-companii-22150133

Serbia dă startul licitaţiei pentru licenţele 5G: Preţul de pornire este de 100 de milioane de euro

Autoritatea de Reglementare pentru Comunicaţii Electronice şi Servicii Publice din Serbia (RATEL) a anunţat oficial lansarea unei licitaţii publice pentru acordarea de licenţe individuale de utilizare a spectrului de frecvenţe radio pe întreg teritoriul ţării. Benzile de frecvenţă disponibile includ 700 MHz, 900 MHz, 1800 MHz, 2100 MHz, 2600 MHz şi 3500 MHz, marcând astfel startul oficial al cursei pentru implementarea reţelelor 5G. Potrivit publicaţiei Nedeljnik, operatorii interesaţi pot obţine documentaţia de licitaţie de la sediul RATEL din Belgrad până la data de 15 septembrie 2025, contra unei taxe de 10.000 de euro. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 octombrie 2025. Licenţele vor fi acordate pe baza celei mai mari oferte financiare, preţul de pornire pentru pachetul minim fiind stabilit la 100 de milioane de euro. Plăţile se vor face în două tranşe, în echivalent dinari, la cursul de schimb mediu al Băncii Naţionale a Serbiei. Sunt eligibili să participe operatorii de comunicaţii mobile care, la data de 31 decembrie 2024, aveau peste 1,5 milioane de utilizatori şi au generat venituri de cel puţin 300 de milioane de euro în cursul anului 2024. Operatorii noi care doresc să intre pe piaţă trebuie să deţină un acord valabil de roaming naţional cu reţelele existente, dacă nu sunt deja înregistraţi la RATEL.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/serbia-da-startul-licitatiei-pentru-licentele-5g-pretul-de-pornire-22893773

Turcia se lansează în producţia de semiconductori pe fondul intensificării războiului tech dintre SUA şi Chinam

Turcia va începe să producă primele prototipuri de semiconductori proiectate local până la finalul acestui an, producţia în serie fiind programată pentru anul viitor, în condiţiile în care ţara face eforturi pentru a-şi reduce dependenţa externă de această tehnologie pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA şi China, scrie Türkiye Today. Producţia iniţială va viza 30 milioane de unităţi anual doar pentru producătorul de electrocasnice Beko, potenţialul fiind de creştere la 40-50 milioane de unităţi în momentul extinderii către aplicaţii din apărare, robotică şi IoT.
https://www.zf.ro/business-international/turcia-se-lanseaza-in-productia-de-semiconductori-pe-fondul-22893930

La 33 de ani, a devenit miliardar în urma unei afaceri de familie: Soţia celui care a înfiinţat fondul de investiţii ceh PPF a cumpărat acţiunile deţinute de Petr Kellner Jr. în fond pentru 1,6 miliarde de euro. PPF este acţionarul ProTV

PPF, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa Centrală şi de Est, este acum deţinut integral de Renata Kellnerova, cea mai bogată femeie din Europa de Est, după ce Petr Kellner Jr. a fost de acord să-şi vândă participaţia de 10% către Kellnerova şi cele trei fiice ale sale, scrie Bloomberg. Presa din Cehia spune că tranzacţia a fost de 40 de miliarde de coroane ceheşti, adică 1,66 miliarde de euro. În România, fondul de investiţii PPF deţine ProTV şi două clădiri de birouri pe Iancu de Hunedoara, în centrul capitalei, lângă Guvern. Fondul de investiţii PPF a fost fondat de Petr Kellner la sfârşitul anilor ’90, un om de afaceri din Cehia. Acesta a murit într-un accident de elicopter în Alaska, fiind la acel moment cel mai bogat om din Cehia. Afacerile lui au fost preluate de soţia sa, Renata Kellnerova. În România, PPF a cumpărat ProTV după ce CME, grupul american de media, a decis să vândă televiziunile din portofoliu. PPF avea la finalul anului active de 44,7 miliarde de euro şi a raportat un profit de 3,2 miliarde de euro.
https://www.zf.ro/business-international/33-ani-devenit-miliardar-urma-unei-afaceri-familie-sotia-celui-22894613

Newsmax dă în judecată Fox News, acuzând-o de practici anticoncurenţiale

Postul conservator Newsmax a intentat miercuri un proces împotriva Fox News, susţinând că reţeaua de televiziune domină ilegal piaţa de ştiri TV cu orientare de dreapta şi că ar fi împiedicat concurenţa să se dezvolte, transmite CNBC, potrivit news.ro. Plângerea a fost depusă la un tribunal federal din sudul Floridei. Avocaţii Newsmax acuză Fox că îşi foloseşte poziţia dominantă pentru a constrânge distribuitorii să nu preia sau să marginalizeze alte canale conservatoare. În caz contrar, susţine reclamaţia, Fox ar impune penalităţi financiare, inclusiv obligarea distribuitorilor să plătească taxe ridicate pentru canale cu audienţă mai redusă, precum Fox Business. Procesul mai arată că Fox include în contractele sale clauze menite să blocheze creşterea rivalilor de dreapta, ceea ce ar reprezenta o restricţionare ilegală a concurenţei.
https://www.stiripesurse.ro/newsmax-da-in-judecata-fox-news-acuzand-o-de-practici-anticoncurentiale_3808220

Netflix lansează funcţia de personalizare şi partajare a clipurilor pe mobil

Netflix a anunţat miercuri o actualizare a funcţiei ”Moments”, care le permite utilizatorilor să selecteze punctul de început şi de final al unor segmente video pentru a le salva şi distribui, transmite CNBC, potrivit news.ro. Noua opţiune este disponibilă exclusiv pe dispozitivele mobile şi vine odată cu lansarea celei de-a doua părţi din sezonul 2 al serialului de succes ”Wednesday”. Actualizarea include un buton ”clip” care oferă posibilitatea de a ajusta durata segmentului, care apoi este salvat automat în secţiunea ”My Netflix”, pentru revedere sau distribuire.
https://www.stiripesurse.ro/netflix-lanseaza-functia-de-personalizare-si-partajare-a-clipurilor-pe-mobil_3808222

Regimul de la Chișinău blochează sute de conturi de TikTok / Cum a schimbat Guvernul de peste Prut REGULILE înaintea jocului

13 partide, 4 blocuri politice și 4 independenți s-au înscris în cursa pentru alegerea viitorului Parlament de la Chișinău. Campania electorală, care va dura până pe 26 septembrie, se desfășoară după reguli mai stricte decât până acum. Până la mijlocul lunii august, doar 25 din cele peste 66 de formațiuni politice înregistrate la Agenția Servicii Publice (ASP) au primit undă verde să candideze la scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Printre cei respinși inițial, de Comisia Electorală Centrală (CEC), se află și Partidul Moldova Mare, condus de Victoria Furtună (inclusă pe listele de sancțiuni ale UE). Partidul a contestat în instanță decizia și a reușit să obțină câștig de cauză la Curtea de Apel. Procesul continuă la Curtea Supremă de Justiție. Un alt caz blocat inițial este al Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), fondat de Vladimir Cebotari (sancționat recent de guvernul moldovean pentru afiliere cu oligarhul Vladimir Plahotniuc). ASP a exclus temporar PDMM din lista formațiunilor politice cu drept de a participa în cursa electorală, iar CEC a respins înregistrarea acestuia. Liderul formațiunii a anunțat că va ataca decizia. Încă își mai caută dreptatea în instanță și Partidul Liberal Democrat (PLDM) al fostului prim-ministru Vlad Filat.
https://www.gandul.ro/international/regimul-de-la-chisinau-blocheaza-sute-de-conturi-de-tiktok-cum-a-schimbat-guvernul-de-la-chisinau-regulile-inaintea-jocului-20623528

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL