×

Revista presei -- Data și ora publicării: 01.09.2025 12:12:55

REVISTA PRESEI / 1 sep 2025 /



TVR nu mai are bani de salarii (surse)
Digi, pe val în Spania - pune presiune pe rivali, în special pe Vodafone. Strategie agresivă și provocări TV
Chinezii vor să domine expoziția auto IAA Munchen 2025 cu hibride și electrice
Septembrie plin de iubire: DIVA aduce filme romantice noi în fiecare săptămână. Ce pelicule putem vedea
Seria „Vânătorii de comori: România” revine la HISTORY Channel cu un nou sezon. Bogdan Naumovici este invitat special
Bulgarii ne lasă cu ochii în soare. Au lansat un nou program de subvenții pentru baterii de stocare a energie pentru a atinge ținta de 10.000 MWh de anul viitor, noi avem doar 400 MWh
Audienţe: FCSB – Aberdeen şi Universitatea – Başakşehir. Pro TV, lider la FCSB. Digi Sport, peste jumătate de milion la Craiova
„Brigada devreme” dă trezirea! Ramona Dumitrescu, George Zafiu şi Andrei Tudorache dau startul unui nou sezon la Radio Impuls
Matinalii Bianca Purcărea, Ionuţ Bodonea şi Bogdan Ciudoiu se întorc la Pro FM cu un nou sezon WTFun
Wednesday continuă pe Netflix în septembrie. Noutățile lunii
Aproximativ 27,1 de milioane de atacuri cyber extrase din senzorii de detecție ai DNSC în 2024
Olandezii folosesc cel mai mult dispozitivele conectate la internet. Polonezii, bulgarii și românii – cel mai puțin
Incident de securitate cibernetică în platforma ANRE de schimbare a furnizorului de energie și gaze. Posibil ca datele personale a circa 1.000 de utilizatori să fi fost expuse
Adoptarea AI a dus la o scădere de 13% a locurilor de muncă pentru tinerii americani - studiu Stanford
"Alunecarea într-un abis": experții avertizează asupra utilizării crescânde a IA pentru sprijinul sănătății mintale
Telecom Italia, în picaj pe bursă. Rivalul francez Iliad confirmă oprirea negocierilor privind o fuziune
România va avea propriul "Silicon Valley"
Specialiștii recomandă eliminarea totală a telefoanelor, laptopurilor și altor ecrane din viața copiilor sub 3 ani
Google ia în calcul mutarea într-un spaţiu de 9.000 mp în zona de centru-sud a Capitalei. U Center de la Forte Partners, unde Adobe ocupă deja 17.500 mp, pe lista scurtă a gigantului tech. Mişcarea vine la doi ani după deschiderea biroului din Unirii View şi semnalează ascensiunea zonei de sud ca nou pol de office
WhatsApp testează funcţia „Ask Meta AI” pentru verificarea ştirilor false în timp real
Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Premierul Ilie Bolojan conduce în topul vizibilităţii, urmat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete şi de ministrul Mediului, Diana Buzoianu / Patru miniştri au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online
Box office - „Weapons” a revenit pe locul 1, în timp ce relansarea filmului „Jaws” cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a depăşit „Caught Stealing” şi „The Roses”
Proiecţia filmului „Despre Viaţă - Regele Mihai al României”, în secţiunea de film istoric a Bucharest International Film Festival (BIFF)
Serie documentar. Kevin Costner aduce povestea Vestului american pe History Channel
Formula 1 revine la Zandvoort: cursa de duminică se vede pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Ce vezi pe Eurosport în septembrie: US Open, La Vuelta, Mondialele de Atletism, snooker și motociclism
Sezon nou pentru "Vinovați de iubire" la DIZI: povestea merge mai departe în această toamnă
Ce vezi în septembrie pe Disney+: producții originale, animație cult și filme noi
Nicuşor Dan spune că România va acorda asistenţă Republicii Moldova în special pe securitate cibernetică
„Ice Age 6”, intitulat „Ice Age: Boiling Point”, va fi lansat în 2027
Sute de instituții media cer protejarea jurnaliștilor din Gaza / Reporteri fără Frontiere: 220 de ziariști au fost uciși de armata israeliană în mai puțin de 23 de luni
Guvernul a „cârpit” finanțarea startup-urilor românești de tehnologie, în proiectul de lege trimis la Parlament
Licitație trucată în favoarea lui Ion Cristoiu la cererea lui Adrian Năstase. Dezvăluiri ale fostului deputat PSD Cristian Rizea


...



TVR nu mai are bani de salarii (surse)

TVR nu mai are bani pentru plata salariilor angajaților în ultimele două luni ale anului în curs, iar problema ar fi fost ridicată în ultima ședință a CA-ului, după cum au declarat, pentru Oficiul de Știri, surse din cadrul televiziunii publice. Conducerea TVR își pune speranțele într-o suplimentare a bugetului cu bani de la Guvern. Recent a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație (CA) al TVR în care s-a ridicat și problema lipsei de bani pentru plata salariilor angajaților televiziunii de stat pentru lunile noiembrie și decembrie ale anului în curs, după cum au declarat pentru Oficiul de Știri surse din cadrul Societății Române de Televiziune (SRTv). Televiziunea publică ar mai avea bani strict pentru salariile aferente lunii octombrie. Potrivit acelorași surse s-ar discuta inclusiv posibilitatea ca pentru lunile noiembrie și decembrie angajații TVR să fie trimiși în concediu fără plată. Aceasta, în condițiile în care, potrivit informațiilor noastre, în lunia iunie a acestui an, CA al TVR a dat 267.000 euro Grupului Divertis, pentru o emisiune de șase ore, ce a înregistrat audiență zero. Banii ar fi fost plătiți de TVR unei firme a lui Horia Brenciu.
https://oficiuldestiri.ro/tvr-nu-mai-are-bani-de-salarii-surse

Digi, pe val în Spania - pune presiune pe rivali, în special pe Vodafone. Strategie agresivă și provocări TV

Digi continuă să crească în Spania și prognozează o creștere cu până la la 30 de milioane de euro a profitului operațional pe această piață în a doua jumătate a anului, punând presiune suplimentară pe competitori, în special pe Vodafone, cu care concurează direct pentru locul trei în rândul operatorilor telecom, relevă datele analizate de Profit.ro. Operatorul român de telecomunicații estimează o creștere de 25 - 30 de milioane de euro a profitului operațional (EBITDA) în Spania în al doilea semestru, impulsionată atât de lărgirea bazei de clienți, cât și de acordul cu Telefónica de partajare a rețelelor. Subsidiara Digi din Spania, condusă de Marius Vărzaru, rămâne jucătorul care câștigă cea mai mare cotă de piață în fața competitorilor, după ce a adăugat 1,2 milioane de noi clienți în primul semestru din 2025.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/digi-pe-val-in-spania-pune-presiune-pe-rivali-in-special-pe-vodafone-strategie-agresiva-si-provocari-tv-22146421

Chinezii vor să domine expoziția auto IAA Munchen 2025 cu hibride și electrice

Producătorii auto chinezi pregătesc o nouă ofensivă asupra Europei cu vehicule hibride și complet electrice, folosind salonul auto IAA München de săptămâna viitoare pentru a da startul următoarei etape a expansiunii lor în regiune. BYD, Xpeng, și Leapmotor sunt doar câteva dintre mărcile chineze care prezintă noi modele la expoziția IAA Mobility 2025 din Munchen, urmărind să-și extindă gama de produse și să-și consolideze câștigurile obținute în ultimii ani. Expansiunea lor în Europa se intensifică pe fondul complicatului război al prețurilor de pe piața din China și al protecționismului american. Cele mai recente cifre ale companiei de cercetări de piață Dataforce arată că vehiculele electrice chinezești au continuat să se bucure de succes în Europa în luna iulie, în timp ce vânzările de vehicule hibride au atins o cotă record de 9,7%. Mărcile chinezești au acaparat 9,9% din totalul vânzărilor de vehicule electrice noi din Europa în luna iulie, după o performanță și mai puternică în iunie. În acest context, salonul auto IAA Mobility Munchen are loc în plină perioadă a negocierilor dintre Uniunea Europeană și China pe deoparte, SUA și UE pe de alta pe tema taxelor vamale. În ciuda tensiunilor evidente, mărcile din China au continuat să crească în Europa, adăugând mai multe modele hibride și cu motor cu ardere internă care nu sunt supuse taxelor vamale, formând parteneriate locale de vânzări și angajându-se să transfere o parte din producție în regiune. Această ofensivă fără precedent în relația UE – China reprezintă o provocare majoră pentru grupuri precum Volkswagen, Stellantis sau Renault, care sunt forțate să găsească soluții de a reduce costurile pentru a-și apăra pozițiile pe o piață auto europeană în stagnare.
https://www.economica.net/chinezii-vor-sa-domine-expozitia-auto-iaa-munchen-2025-cu-hibride-si-electrice_867380.html

Septembrie plin de iubire: DIVA aduce filme romantice noi în fiecare săptămână. Ce pelicule putem vedea

Începând cu 1 septembrie, DIVA aduce telespectatorilor premiere romantice în fiecare luni, miercuri și vineri. Prima lună de toamnă vine cu o serie de filme de dragoste proaspete, difuzate chiar din prima zi a lunii. Postul de televiziune a programat câte trei premiere săptămânal, în fiecare după-amiază de luni, miercuri și vineri, astfel că iubirea va fi mereu prezentă pe ecrane. Luni, 1 septembrie, de la ora 15:35, DIVA începe seria cu „Două cupe de Italia” (Two Scoops of Italy, 2024). Danielle (Hunter King) pleacă într-un sat pitoresc din Italia pentru a-și regăsi inspirația culinară și descoperă că inima ei se îndreaptă nu doar spre înghețata locală, ci și spre Giancarlo (Michele Augusto Magni), italianul care o ghidează printre deliciile gastronomice din Ostia Antica.
https://www.tvmania.ro/premierele-lunii-septembrie-la-diva-566435

Seria „Vânătorii de comori: România” revine la HISTORY Channel cu un nou sezon. Bogdan Naumovici este invitat special

În luna septembrie, HISTORY Channel revine cu sezonul 2 al seriei docu-reality „Vânătorii de comori: România”, aducând telespectatorilor un nou set de episoade. Producția propune povești captivante, neexplorate încă, despre istoria României, prin intermediul obiectelor vechi descoperite pentru clienți. Primul episod din cele patru programate va fi difuzat marți, 2 septembrie, de la ora 21:00. Invitatul special al acestuia, intitulat Made in Romania, este Bogdan Naumovici, figură emblematică a publicității autohtone. Bogdan Naumovici (57 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniul advertisingului românesc, lansează vânătorilor o provocare: găsirea unui obiect inedit, „Made in Romania”. Cu această ocazie, el își face cunoscută pasiunea de colecționar de reclame vechi românești. De la afișe interbelice și spoturi TV din perioada comunistă, până la materiale promoționale rare din anii ’90, colecția sa ilustrează o veritabilă istorie vizuală a publicității din România.
https://www.tvmania.ro/cand-are-loc-premiera-seriei-vanatorii-de-comori-romania-566493

Bulgarii ne lasă cu ochii în soare. Au lansat un nou program de subvenții pentru baterii de stocare a energie pentru a atinge ținta de 10.000 MWh de anul viitor, noi avem doar 400 MWh

Ministerul Energiei din Bulgaria a lansat o în consultare publică o nouă rundă a programului său de subvenții pentru proiecte de stocare a energiei în baterii, având ca scop facilitarea integrării surselor de energie regenerabilă. Planul vizează sprijinirea implementării unei capacități noi de stocare în baterii de 1,9 GWh, cu o finanțare de aproximativ 118 milioane de euro. În prima rundă a programului Național de Infrastructură pentru Stocarea Electricității din Surse Regenerabile (RESTORE), Bulgaria a aprobat subvenții în valoare de 587 milioane de euro pentru 82 de proiecte de sisteme de stocare a energiei în baterii (BESS), cu o capacitate totală de 9,71 GWh, în timp ce alți 30 de solicitanți nu au îndeplinit pragul de eligibilitate. Proiectele de aplicare și documentele de implementare pentru RESTORE 2 vor fi disponibile pentru comentarii și propuneri până pe 15 septembrie, iar data provizorie pentru lansarea apelului de proiecte pentru granturi este 18 septembrie.
https://www.economica.net/baterii-stocare-energie-bulgaria_866966.html

Audienţe: FCSB – Aberdeen şi Universitatea – Başakşehir. Pro TV, lider la FCSB. Digi Sport, peste jumătate de milion la Craiova

Două partide europene jucate joi, 28 august, au ţinut telespectatorii în faţa televizoarelor. FCSB – Aberdeen s-a văzut pe Pro TV (dar şi online pe Voyo), iar Universitatea Craiova – Başakşehir a fost difuzat pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 1 şi a debutat la 20.30. Atât FCSB cât şi Universitatea Craiova au reuşit să se califice. Partida FCSB – Aberdeen, jucată de la ora 21.30, a pus Pro TV în fruntea clasamentelor de audienţă. Postul din Pache Protopopescu a fost urmărit, la nivel naţional, de 1,37 milioane de telespectatori, în timp ce Antena 1 a depăşit 900.000 de privitori. Digi Sport 1 a strâns peste 360.000. În mediul urban, acelaşi Pro TV înregistra o medie de 675.000 de persoane, în timp ce pe Antena 1 erau 414.000. În top cinci pe urban a intrat şi Digi Sport care a avut meciul Universităţii Craiova, care a debutat cu o oră mai devreme decât FCSB. Publicul comercial a fost tot pe Pro TV. Postul a obţinut o medie de 675.000 de persoane.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-calificare-fcsb-universitatea-craiova-22147270

„Brigada devreme” dă trezirea! Ramona Dumitrescu, George Zafiu şi Andrei Tudorache dau startul unui nou sezon la Radio Impuls

Ramona Dumitrescu, George Zafiu şi Andrei Tudorache, matinalii de la „Brigada devreme", revin cu un nou sezon la Radio Impuls. Gazdele se întorc la microfon în ziua cand toamna îşi intră oficial în drepturi. Astfel, luni, 1 septembrie, Ramona, George şi Andrei se vor auzi de la ora 07.00. Noul sezon al matinalului Radio Impuls va reîmprospăta playlist-ul zilnic cu hituri în trend, varietatea subiectelor abordate şi dialoguri cu diverşi invitaţi. „Prinde suta!", concursul de la „Brigada devreme", teasteaza în continuare spontaneitatea şi cunoştinţele ascultătorilor care pot câştiga, zilnic, 100 de euro, dacă răspund corect întrebărilor.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/brigada-devreme-sezon-nou-radio-impuls-22147305

Matinalii Bianca Purcărea, Ionuţ Bodonea şi Bogdan Ciudoiu se întorc la Pro FM cu un nou sezon WTFun

Emisiunea WTFun îşi reia locul în grila PRO FM. Matinalul cu Bianca Purcărea, Ionuţ Bodonea şi Bogdan Ciudoiu revine cu un nou sezon. Emisiunea se întoarce în grilă de la 1 septembrie, de luni până vineri, între orele 07:00 şi 10:00, la Pro FM. Cei trei matinali au pregătit pentru ascultători poveşti şi glume. Cu Ionuţ Bodonea în studio, dimineţile vin la pachet cu momente de stand-up, podcasturi şi idei năstruşnice. „Mă simt ca în liceu, după o vacanţă de vară. Sunt plin de energie, am strâns poveşti şi de abia aştept să mă văd cu gaşca de colegi, să vedem ce a mai făcut fiecare. E fix aceeaşi stare. Doar că acum, liceul a devenit PRO FM şi gaşca de colegi a devenit o mare de oameni care e împrăştiată prin toată lumea. Sunt şi entuziasmat de toate lucrurile pe care le-am pregătit pentru cei care aleg să îşi petreacă dimineţile cu noi: de la invitaţi, la concursuri, la rubrici şi discuţii, până la concerte şi experienţe unice. O să fie un sezon plin, în care vom naviga împreună, ajutându-ne pe cât putem, prin această frumoasă, ciudată şi uneori dificilă chestie numită VIAŢĂ PE PĂMÂNT 2025! Baftă tuturor!”, a împărtăşit Ionuţ.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/wtfun-sezon-nou-pro-fm-22147208

Wednesday continuă pe Netflix în septembrie. Noutățile lunii

În luna septembrie, Netflix va publica continuarea celui de-al doilea sezon al serialului Wednesday și promite mai multe noutăți interesante. Jude Law și Jason Bateman vor putea fi văzuți în serialul Black Rabbit, unde vor juca în „rolurile fraților Friedken, doi bărbați împinși la limită de datoria față de familie și de dorința de succes”. Tot în septembrie apare „al treilea capitol al seriei japoneze Alice in Borderland, în care Usagi este răpită de un savant obsedat, iar Arisu luptă din răsputeri să o salveze, întorcându-se în Borderland”.
https://www.profit.ro/profitul-tau/entertainment/video-wednesday-continua-pe-netflix-in-septembrie-noutatile-lunii-22149479

Aproximativ 27,1 de milioane de atacuri cyber extrase din senzorii de detecție ai DNSC în 2024

Un număr de aproximativ 27,1 milioane de evenimente de securitate cibernetică relevante au fost extrase din senzorii de detecție instalați sau configurați de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în cursul anului 2024, conform raportului anual de activitate al instituției, publicat recent. 'Se observă o creștere a volumului de alerte în primele, respectiv ultimele 4 luni ale anului 2024 comparativ cu anul precedent, ceea ce indică o intensificare a numărului de atacuri cibernetice, inclusiv atacuri automatizate, distribuția unor noi variante de malware, apariția unor vectori de atac sofisticați care sunt capabili să declanșeze mai multe alerte generate de către senzori. Un rol esențial în colectarea acestor date l-a reprezentat operaționalizarea Platformei Naționale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC) de la începutul anului 2024, în conformitate cu prevederile Legii 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României. De asemenea, în anul 2024, Directoratul a colectat și soluționat alerte de securitate cibernetică, provenite din raportările formulate de către cetățeni prin intermediul PNRISC, de la numărul unic de urgență la nivel național 1911, senzorii instalați și configurați în infrastructuri IT&C naționale, din senzoristică darknet, cât și din cooperarea cu partenerii instituționali naționali sau internaționali', se menționează în document, citat de Agerpres.ro.
https://www.profit.ro/stiri/aproximativ-27-1-de-milioane-de-atacuri-cyber-extrase-din-senzorii-de-detectie-ai-dnsc-in-2024-22149038

Olandezii folosesc cel mai mult dispozitivele conectate la internet. Polonezii, bulgarii și românii – cel mai puțin

În 2024, 70,9% dintre persoanele din UE au folosit dispozitive conectate la internet, cunoscute și sub denumirea de dispozitive „inteligente” sau Internetul Lucrurilor (IoT), notează Eurostat. Cea mai mare pondere a utilizatorilor de dispozitive conectate la internet în UE a fost înregistrată în Olanda (94,8%), urmată de Irlanda (90,6%) și Danemarca (87%), scrie Hotnews.ro. În schimb, cele mai mici ponderi au fost înregistrate în Polonia (46,1%), Bulgaria (50,8%) și România (56,6%). Printre diferitele tipuri de dispozitive conectate la internet, televizoarele conectate la internet au fost de departe cele mai utilizate dispozitive IoT în 2024, raportate de 57,9% dintre persoane. Acestea au fost urmate de dispozitivele inteligente portabile, cum ar fi ceasurile inteligente și trackerele de fitness (29,9%). O cincime dintre persoane au raportat că utilizează console de jocuri (19,5%) și sisteme audio conectate la internet pentru acasă (19,3%). În plus, 16,0% dintre persoane spun că utilizează un asistent virtual sub forma unui difuzor inteligent.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/olandezii-folosesc-cel-mai-mult-dispozitivele-conectate-la-internet-polonezii-bulgarii-si-romanii-cel-mai-putin-22146885

Incident de securitate cibernetică în platforma ANRE de schimbare a furnizorului de energie și gaze. Posibil ca datele personale a circa 1.000 de utilizatori să fi fost expuse

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat un incident de securitate cibernetică în platforma sa POSF, în care consumatorii de energie electrică și gaze naturale își pot schimba furnizorul, prin compararea ofertelor din piață. ″Nu a fost un atac cibernetic. În urma unor lucrări de mentenanță derulate de către contractantul POSF, o eroare tehnică a dus la posibilitatea accesării neautorizate a unor date. Lucrările tehnice care au permis această vulnerabilitate nu au fost derulate de către ANRE, ci de către contractantul tehnic care a dezvoltat platforma″, a transmis ANRE.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/incident-de-securitate-cibernetica-in-platforma-anre-de-schimbare-a-furnizorului-de-energie-si-gaze-posibil-ca-datele-personale-a-circa-1-000-de-utilizatori-sa-fi-fost-expuse-22147197

Adoptarea AI a dus la o scădere de 13% a locurilor de muncă pentru tinerii americani - studiu Stanford

Utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale generative începe să afecteze semnificativ perspectivele profesionale ale angajaților tineri din SUA, potrivit unui studiu publicat de trei cercetători de la Universitatea Stanford, transmite CNBC. Analiza, bazată pe date salariale de la milioane de angajați procesate de compania ADP, a arătat că lucrătorii cu vârste între 22 și 25 de ani din domenii expuse AI – precum servicii pentru clienți, contabilitate și dezvoltare software – au înregistrat o scădere de 13% a angajărilor din 2022. În schimb, angajarea lucrătorilor mai experimentați din aceleași domenii a rămas stabilă sau a crescut, scrie News.ro.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/adoptarea-ai-a-dus-la-o-scadere-de-13-a-locurilor-de-munca-pentru-tinerii-americani-studiu-stanford-22146856

"Alunecarea într-un abis": experții avertizează asupra utilizării crescânde a IA pentru sprijinul sănătății mintale

Persoanele vulnerabile care apelează la chatbot-uri cu IA în locul terapeuților profesioniști pentru sprijin în materie de sănătate mintală ar putea „aluneca într-un abis periculos”, au avertizat psihoterapeuții, transmite The Guardian, citat de G4Media.ro. Psihoterapeuții și psihiatrii au afirmat că observă din ce în ce mai mult impactul negativ al utilizării chatbot-urilor cu IA în domeniul sănătății mintale, cum ar fi favorizarea dependenței emoționale, exacerbarea simptomelor de anxietate, autodiagnosticarea sau amplificarea tiparelor de gândire delirante, a gândurilor sumbre și a ideilor suicidare.
https://www.profit.ro/stiri/alunecarea-intr-un-abis-expertii-avertizeaza-asupra-utilizarii-crescande-a-ia-pentru-sprijinul-sanatatii-mintale-22148335

Telecom Italia, în picaj pe bursă. Rivalul francez Iliad confirmă oprirea negocierilor privind o fuziune

Acțiunile Telecom Italia s-au depreciat puternic joi, consemnând cel mai abrupt declin din ultimul an și jumătate, după ce rivalul francez Iliad a declarat că nu mai este interesat de o eventuală fuziune pe piața italiană de telecomunicații Directorul general al Iliad, Thomas Reynaud, a confirmat că discuțiile cu Telecom Italia (TIM) s-au încheiat și nu vor fi reluate, deoarece grupul își mută atenția către achiziții pe piața din Franța. “Nu am mai purtat discuții cu Telecom Italia de la începutul lunii aprilie și acestea nu vor fi reluate”, a declarat Reynaud joi, citat de Bloomberg.
https://www.profit.ro/bloomberg/telecom-italia-in-picaj-pe-bursa-rivalul-francez-iliad-confirma-oprirea-negocierilor-privind-o-fuziune-22146032

România va avea propriul "Silicon Valley"

Consilierii locali au avizat campusul FreeYa Mind, în Iași. Este un proiect major de investiții, propus în zona Bucium. Dezvoltarea se va întinde pe 24 de hectare, iar în zonă vor fi construite blocuri, un campus educațional, centre sociale și culturale, clinici medicale, birouri, spații medicale și parcuri, arată Ziarul de Iași. În martie a fost anunțat că primul Centru de Inovare Cuantică IBM din România, FreeYa Mind, va fi la Iași. Acesta va forma profesioniști capabili să valorifice potențialul tehnologiei cuantice în multe domenii, de la simulări complexe în cercetarea medicală la criptografie și algoritmi avansați de inteligență artificială.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/romania-va-avea-propriul-silicon-valley-foto-22148365

Specialiștii recomandă eliminarea totală a telefoanelor, laptopurilor și altor ecrane din viața copiilor sub 3 ani

O analiză realizată de DW arată că timpul excesiv petrecut în fața ecranelor interferează drastic cu etapele esențiale ale dezvoltării copilului. Cercetările arată că, pentru fiecare minut petrecut la ecran, copiii aud mai puține cuvinte de la părinți, ceea ce afectează semnificativ vocabularul și abilitățile de comunicare pe termen lung. De asemenea, abilitățile motorii, atenția și interacțiunile sociale pot fi grav afectate de timpul prelungit în fața ecranelor. Specialiștii sugerează intervale de petrecere a timpului în fața ecranelor adaptate pentru fiecare vârstă. Aceștia susțin că principiul german al eliminării complete a ecranelor până la vârsta de 3 ani ar aduce cele mai multe beneficii dezvoltării armonioase a copiilor. Pediatrii subliniază că, la această vârstă, esențială este explorarea mediului înconjurător de către copil, precum și dezvoltarea capacității de control al atenției, fără stimuli artificiali, arată BiziDay.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/specialistii-recomanda-eliminarea-totala-a-telefoanelor-laptopurilor-si-altor-ecrane-din-viata-copiilor-sub-3-ani-22149433

Google ia în calcul mutarea într-un spaţiu de 9.000 mp în zona de centru-sud a Capitalei. U Center de la Forte Partners, unde Adobe ocupă deja 17.500 mp, pe lista scurtă a gigantului tech. Mişcarea vine la doi ani după deschiderea biroului din Unirii View şi semnalează ascensiunea zonei de sud ca nou pol de office

Gigantul american Google analizează opţiunile pentru consolidarea operaţiunilor din Bucureşti într-un nou sediu de aproximativ 9.000 de metri pătraţi în zona de centru-sud a Capitalei, conform surselor din piaţă. Printre variantele luate în calcul se numără şi complexul U Center dezvoltat de Forte Partners în zona Tineretului, proiect care găzduieşte deja nume importante precum Adobe. Google România explorează piaţa pentru un nou sediu de aproximativ 9.000 mp în zona centru-sud a Bucu­reştiului, potrivit surselor din piaţa imobiliară. Compania, care în prezent operează din clădirea Unirii View şi AFI Victoriei Plaza prin divizia Fitbit, analizează mai multe variante, printre care se numără şi proiectul U Center dezvoltat de Forte Partners în zona Tineretului.
https://www.zf.ro/companii/google-ia-calcul-mutarea-intr-spatiu-9-000-zona-centru-sud-capitalei-22891817

WhatsApp testează funcţia „Ask Meta AI” pentru verificarea ştirilor false în timp real

WhatsApp lucrează la o nouă funcţie care ar putea schimba modul în care utilizatorii se confruntă cu dezinformarea. De asemenea, WhatsApp va introduce şi mesaje care se şterg automat după 1 oră sau 12 ore, opţiuni mai rapide decât cele disponibile acum. Aplicaţia testează butonul „Ask Meta AI”, care permite verificarea informaţiilor suspecte direct din chat, fără să părăsiţi aplicaţia. Funcţia a fost descoperită de site-ul specializat WaBetaInfo într-o actualizare Android recentă. Utilizatorii vor putea selecta „Ask Meta AI” din meniu, iar conţinutul va fi redirecţionat automat către chatbotul Meta pentru verificare. Utilizatorul va trebui să pună o întrebare specifică despre informaţia pe care doreşte să o verifice. Deocamdată, funcţia este disponibilă doar pentru câţiva utilizatori în faza de testare, lansarea completă urmând să se facă treptat. Meta încearcă astfel să limiteze răspândirea dezinformării, care se propagă rapid prin mesajele în lanţ pe aplicaţiile de chat.
https://www.zf.ro/business-international/whatsapp-testeaza-functia-ask-meta-ai-pentru-verificarea-stirilor-22891379

Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Premierul Ilie Bolojan conduce în topul vizibilităţii, urmat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete şi de ministrul Mediului, Diana Buzoianu / Patru miniştri au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online

Premierul Ilie Bolojan se situează pe primul loc în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna iulie, prima lună de funcţionare a Cabinetului pe care îl conduce, cu vârfuri de vizibilitate înregistrate ca urmare numeroaselor declaraţii şi dezbateri despre primul pachet de măsuri economice destinate reducerii deficitului bugetar, dar şi despre relaţiile din coaliţia de guvernare, indică Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Locul al doilea în top revine ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete. iar locul al treilea ministrului Mediului Diana Buzoianu. Patru miniştri au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online. Premierul Ilie Bolojan ocupă primul loc în topul vizibilităţii, cu peste 50.000 de apariţii în presa scrisă şi online. El a înregistrat vârfuri de vizibilitate în contextul prezentăriii măsurilor din primul pachet de măsuri destinate reducerii deficitului bugetar, al discuţiilor pe tema reformei sistemului de pensii pentru magistraţii, dar şi al dezbaterilor generate de scandalul demisiei vicepremierului Dragoş Anastasiu.
https://www.news.ro/politic-intern/barometrul-vizibilitatii-ministrilor-premierul-ilie-bolojan-conduce-topul-vizibilitatii-urmat-ministrul-sanatatii-alexandru-rogobete-ministrul-mediului-diana-buzoianu-patru-ministri-au-1-000-1922403031002025080722148282

Box office - „Weapons” a revenit pe locul 1, în timp ce relansarea filmului „Jaws” cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a depăşit „Caught Stealing” şi „The Roses”

Producţia „Weapons”, după ce a cedat pentru scurt timp coroana filmului „Kpop Demon Hunters” al Netflix, a recâştigat primul loc la box office-ul din America de Nord cu 10,2 milioane de dolari în weekendul tradiţional şi aproximativ 12,4 milioane de dolari până luni, scrie Variety. Până în prezent, filmul de groază a câştigat 134,6 milioane de dolari pe plan intern şi 250 de milioane de dolari la nivel global, faţă de un buget de 38 de milioane de dolari. Succesul neaşteptat al lui Zach Cregger este cel mai recent câştigător cinematografic pentru Warner Bros., care a avut un început de an dificil, dar şi-a revenit cu succese precum „A Minecraft Movie”, „Sinners”, „Final Destination Bloodlines”, „F1: The Movie” (distribuit de studio pentru Apple) şi „Superman”.
https://www.news.ro/entertainment/box-office-weapons-a-revenit-pe-locul-1-in-timp-ce-relansarea-filmului-jaws-cu-ocazia-celei-de-a-50-a-aniversari-a-depasit-caught-stealing-si-the-roses-video-1922405701212025090822149499

Proiecţia filmului „Despre Viaţă - Regele Mihai al României”, în secţiunea de film istoric a Bucharest International Film Festival (BIFF)

Secţiunea „Istorie şi Cinema” revine în programul Bucharest International Film Festival (BIFF), ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, cu două producţii care îmbină forţa narativă a documentarului cu rigoarea cercetării istorice. Iniţiată în 2021 de Dan Drăghicescu (producător asociat Chainsaw Film Productions), cu ocazia Centenarului Regelui Mihai, secţiunea s-a transformat într-un adevărat ambasador cultural, promovând valori, memorie şi identitate. Secţiunea „Istorie şi cinema” marchează în acest an un moment important, 150 de ani de la naşterea Reginei Maria, una dintre cele mai carismatice şi influente personalităţi din istoria României moderne. Festivalul celebrează acest moment prin proiecţia „Despre Viaţă - Regele Mihai al României”. https://www.news.ro/entertainment/proiectia-filmului-despre-viata-regele-mihai-al-romaniei-in-sectiunea-de-film-istoric-a-bucharest-international-film-festival-biff-1922402829042025081522147219

Serie documentar. Kevin Costner aduce povestea Vestului american pe History Channel

Serie documentar la History Channel. Vestul american cu Kevin Costner (Kevin Costner’s: The West) este noua producţie care va avea premiera la începutul lunii septembrie. Seria documentară are 8 părţi, iar primul episod este programat miercuri, 3 septemberie, la ora 21:00, pe History Channel. Pe parcursul acestor episoade, Vestul american cu Kevin Costner scoate la iveală momente decisive şi personaje extraordinare care au definit această eră turbulentă: de la victoria uluitoare a lui Little Turtle asupra armatei americane, la viaţa îndrăzneaţă a lui John Colter după expediţia Lewis şi Clark (a fost vânător şi explorator); de la încercările misionarilor Whitman de a-şi răspândi credinţa în Oregon, până la povestea sfâşietoare a capturării Cynthiei Ann Parker de către amerindienii Comanche.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/kevin-costner-serie-documentar-history-channel-22149528

Formula 1 revine la Zandvoort: cursa de duminică se vede pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Formula 1 revine după pauza de vară cu Marele Premiu al Țărilor de Jos, duminică, de la ora 15:45, în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY, potrivit unui comunicat remis de Antena 1 către HD Satelit România. Weekendul de la Zandvoort începe încă de astăzi cu sesiunile de antrenamente, iar echipa Antena Sport este prezentă la fața locului pentru transmisiuni și conținut suplimentar în platforma digitală. Evenimentul are loc între 29 și 31 august, pe circuitul de la malul Mării Nordului. Cursa de duminică este programată la 15:45, iar AntenaPLAY promite informații din culise și intervenții live pe parcursul întregului weekend, astfel încât telespectatorii să poată urmări nu doar spectacolul de pe pistă, ci și detalii operaționale care fac diferența în ziua cursei. Zandvoort rămâne un traseu scurt și tehnic, cu o lungime de 4,259 km, unde piloții au de parcurs 72 de tururi. Etapa olandeză are tradiție în calendar, prima ediție fiind organizată în 1952, iar relieful cu viraje înclinate și zone înguste pune presiune pe strategie și pe managementul anvelopelor.
https://www.hdsatelit.com/2025/08/formula-1-revine-la-zandvoort-cursa-de.html

Ce vezi pe Eurosport în septembrie: US Open, La Vuelta, Mondialele de Atletism, snooker și motociclism

Luna septembrie vine cu transmisii consistente pe Eurosport și pe HBO Max, potrivit unui comunicat remis de Eurosport către HD Satelit România. Calendarul acoperă finalul ultimului turneu de Mare Șlem al anului, continuarea marilor tururi din ciclism, Campionatul Mondial de Atletism, snooker la nivel de top și etape importante din motociclism, într-o programare gândită pentru publicul care urmărește competițiile atât în direct, cât și la cerere. În tenis, US Open își consumă fazele decisive cu sferturile programate pe 2 septembrie și finalele de simplu stabilite pentru 6 septembrie la feminin și 7 septembrie la masculin. Toate meciurile de pe toate terenurile se pot vedea în direct și la cerere pe HBO Max, iar transmisiunile sunt reflectate și pe canalele Eurosport. În ecuația favoriților de la masculin intră Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, cu Novak Djokovic și americanii Taylor Fritz și Ben Shelton pregătiți să le testeze forma. La feminin, Coco Gauff încearcă să își apere titlul în fața Arynei Sabalenka, iar Iga Świątek caută să capitalizeze forma arătată recent la Cincinnati. La două săptămâni după încheierea turneului de la New York, Laver Cup ajunge la San Francisco, între 19 și 21 septembrie, cu echipa Europei condusă de Yannick Noah și echipa Lumii condusă de Andre Agassi, toate meciurile fiind anunțate în transmisiune live pe Eurosport și HBO Max.
https://www.hdsatelit.com/2025/08/ce-vezi-pe-eurosport-in-septembrie-us.html

Sezon nou pentru "Vinovați de iubire" la DIZI: povestea merge mai departe în această toamnă

Sezonul 2 al serialului Vinovați de iubire revine pe micile ecrane din 1 septembrie, la ora 19:00, pe DIZI, cu difuzare de luni până vineri, potrivit unui comunicat remis de DIZI către HD Satelit România. Postul marchează astfel începutul toamnei cu un nou calup de episoade pentru publicul pasionat de producțiile turcești. Punctul de plecare al fenomenului se află într-un volum publicat în 2004 de psihoterapeuta și autoarea Gülseren Budayıcıoğlu, care a adunat nuvele inspirate din cazuri reale. Una dintre aceste povești a stat la baza serialului cunoscut în Turcia ca Masumlar Apartmanı, ajuns ulterior, sub titlul Vinovați de iubire, la publicul din numeroase țări. Impactul său a crescut treptat, pe măsură ce s-a conturat un nucleu de fani care urmăresc cu interes evoluția personajelor și temele legate de familie, atașament și vindecare.
https://www.hdsatelit.com/2025/08/sezon-nou-pentru-vinovati-de-iubire-la.html

Ce vezi în septembrie pe Disney+: producții originale, animație cult și filme noi

Disney+ anunță programul lunii septembrie, cu producții originale și premiere de film din universurile Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, potrivit unui comunicat remis de Disney+ către HD Satelit România. Platforma pune accent pe varietate: seriale noi și sezoane așteptate, documentare cu acces din culise, animație cult și titluri pentru toată familia. Atracția principală este Breslau, primul serial original Disney+ realizat în Polonia și, implicit, în Europa Centrală și de Est. Thrillerul polițist are loc în 1936, în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, și urmărește ancheta comisarului Franz Podolsky, un profesionist cu metode eficiente, dar controversate. O crimă brutală riscă să compromită marea vitrină propagandistică a momentului, iar cursa contracronometru devine un joc periculos între anchetator și făptaș. Toate episoadele devin disponibile pe 12 septembrie.
https://www.hdsatelit.com/2025/08/ce-vezi-in-septembrie-pe-disney.html

Nicuşor Dan spune că România va acorda asistenţă Republicii Moldova în special pe securitate cibernetică

România va acorda asistenţă Republicii Moldova în special pe securitate cibernetică, însă nu va interfera în alegerile parlamentare care vor avea loc pe 28 septembrie, a declarat, duminică, la Chişinău, preşedintele Nicuşor Dan, transmite Agerpres. Potrivit preşedintelui, România nu se va implica în campania electorală şi nu va influenţa intenţia de vot a alegătorilor moldoveni, pentru că este un stat democratic. „România este un stat democratic şi nu va interfera în aceste alegeri. Pe de o parte, în ceea ce priveşte intenţia de vot, campania electorală, România nu va face absolut nimic, pentru că e un stat democratic. În ceea ce priveşte interferenţa rusă, da, România, alături de partenerii occidentali, va acorda asistenţă Republicii Moldova în special pe securitate cibernetică, unde vedem că este un atac de luni sau chiar de ani de zile”, a explicat preşedintele Nicuşor Dan.
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-spune-ca-romania-va-acorda-asistenta-republicii-moldova-in-special-pe-securitate-cibernetica.html

„Ice Age 6”, intitulat „Ice Age: Boiling Point”, va fi lansat în 2027

Disney a dezvăluit data lansării și titlul filmului „Ice Age: Boiling Point”, al șaselea episod din franciza animată preistorică, transmite Variety. Anunțul a fost făcut sâmbătă, în cadrul evenimentului Destination D23: A Journey Around the Worlds of Disney, care a avut loc în Orlando, Florida. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 5 februarie 2027. Conform descrierii oficiale, „Boiling Point” este o „aventură nebunească plină de dinozauri și lavă, care îi duce pe Manny, Sid, Diego, Ellie, Scrat și restul turmei să viziteze colțuri nemaivăzute ale periculoasei Lume Pierdute”.
https://www.g4media.ro/ice-age-6-intitulat-ice-age-boiling-point-va-fi-lansat-in-2027.html

Sute de instituții media cer protejarea jurnaliștilor din Gaza / Reporteri fără Frontiere: 220 de ziariști au fost uciși de armata israeliană în mai puțin de 23 de luni

„În ritmul în care jurnaliștii sunt uciși în Gaza de către armata israeliană, în curând nu va mai rămâne nimeni care să vă informeze”, avertizează apelul susținut de sute de instituții media din peste 50 de țări, printre care HotNews, Snoop și mai multe platforme și organizații din România. Sute de instituții media, reunite de platforma de campanie Avaaz și Reporteri fără Frontiere (RSF), „solicită protecția jurnaliștilor palestinieni din Gaza, evacuarea de urgență a reporterilor care doresc să părăsească Fâșia Gaza, încetarea impunității pentru crimele israeliene împotriva reporterilor din Gaza și acordarea accesului independent presei străine pe teritoriul respectiv”, anunță un comunicat RSF.
https://hotnews.ro/sute-de-institutii-media-cer-protejarea-jurnalistilor-din-gaza-reporteri-fara-frontiere-220-de-ziaristi-au-fost-ucisi-de-armata-israeliana-in-mai-putin-de-23-de-luni-2055966?
utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget

Guvernul a „cârpit” finanțarea startup-urilor românești de tehnologie, în proiectul de lege trimis la Parlament

Guvernul a „cârpit” măsura pe care o propunea inițial Ministerul Finanțelor, în pachetul 2 de reforme, care afecta împrumuturile convertibile, o metodă de finanțare a startup-urilor de tehnologie. Proiectul de lege trimis la Parlament prevede acum o serie de excepții la restricțiile privind datoriile firmelor către acționari, aplicabile cazurilor de finanțare de la fondurile de investiții sau din instrumentele europene de investiții. Zilele trecute, principalele organizații de antreprenori și investitori au dat alarma, prin comunicate transmise comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, asupra unei măsuri introduse de Ministerul Finanțelor în proiectul de lege care va modifica Legea societăților (31/1990). Măsura propusă inițial introducea capitalizarea forțată a împrumuturilor acordate de acționari și investitori către firme. Efectul unei astfel de măsuri ar distruge practic împrumuturile convertibile, o metodă prin care startup-urile de tehnologie din toată lumea obțin finanțări de la investitorii privați. Prin măsurile propuse inițial de Ministerul Finanțelor, firmele care înregistrează un activ net sub jumătate din capitalul social și au datorii către acționari/asociați rezultate din împrumuturi ar fi obligate, după expirarea unui termen mai degrabă scurt, să majoreze capitalul social prin conversia parțială sau totală a acestor creanțe - au reclamat Fundația RBL și organizația de investitori ROPEA. Prevederea criticată de investitori și antreprenori apare sub forma Art 153 ind 24, alin. 4 ind 2, în proiectul de modificare a Legii 31/1990.
https://startupcafe.ro/guvernul-a-carpit-finantarea-startup-urilor-romanesti-de-tehnologie-in-proiectul-de-lege-trimis-la-parlament-85878

Licitație trucată în favoarea lui Ion Cristoiu la cererea lui Adrian Năstase. Dezvăluiri ale fostului deputat PSD Cristian Rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a relatat pe TikTok cum a trucat o licitație pentru vânzarea unei tipografii în favoarea lui Ion Cristoiu la solicitarea fostului prim-ministru Adrian Năstase. Cristian Rizea relatează cum Năstase l-a sunat să îl ajute pe Ion Cristoiu să câștige o licitație pentru vânzarea unei tipografii și cum el a schimbat rezultatul în detrimentul unui ”tovarăș”. ”S-a dus dracu șpagă, tot. La revedere. Așa era atunci, ce pe vremea aia”, a spus Rizea. În perioada 2002-2006, Rizea a fost director general A.N.S.I.T.
https://www.aktual24.ro/licitatie-trucata-in-favoarea-lui-ion-cristoiu-la-cererea-lui-adrian-nastase-dezvaluiri-ale-fostului-deputat-psd-cristian-rizea-video/

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL