×

Revista presei -- Data și ora publicării: 22.03.2023 13:45:24

REVISTA PRESEI / 22 mar 2023 /



Creșterea masivă a Digi în Spania sperie marii operatori, care cer la Bruxelles măsuri pentru limitarea expansiunii. Românii vor fi pe locul patru în piața de telefonie la finalul anului
Tranzacţie surpriză: Digi a încheiat o contract de investiţii cu fondul de investiţii arbdn pentru un proiect de 300 milioane euro în Spania, pentru cablarea a 2,5 milioane gospodării
Societatea Națională de Radiocomunicații a trecut sub controlul familiei Pandele-Firea
Emisiunea „Gala umorului" revine după şapte ani la TVR 1
Documentarul în patru părţi „Ed Sheeran: The Sum of It All", din 3 mai pe Disney+
Jurnalistul Radu Andrei Tudor va prezenta „News Time” la Kanal D2
Regizorii filmului premiat recent cu şapte statuete Oscar vor lucra la un serial spin-off „Star Wars”
Microsoft a prezentat Bing Image Creator, care poate genera imagini pe baza unor descrieri textuale
De ce rămâne UE în urma SUA și a Asiei în materie de Inteligență Artificială? Curtea Europeană de Audit a demarat o investigație privind cheltuirea a 10 miliarde de euro din bugetul UE
Google lansează chatbot-ul Bard pentru un număr limitat de utilizatori
Cu Vodafone aparţinând deja statului, Ungaria cumpără o deţinere minoritară în cadrul Yettel
De ce a plecat Mihai Bendeac de la iUmor. Totul ar fi pornit de la o glumă
Cine o înlocuiește pe Gina Pistol la „Chefi la cuțite”. Imagini cu noua prezentatoare în sezonul 11
Fostul știrist TVR Radu Andrei Tudor vine la Kanal D2. „Mi se împlinește o dorință din adolescență“
Alex Delea şi Zanni, foştii câştigători Survivor, se întorc în Dominicană. Cine mai merge?
Gala umorului se mută de la TVR 2 la TVR 1 şi va avea o nouă prezentatoarea. Cine vine în locul Corinei Dănilă?
Serialul Destăinuiri, mutat de Kanal D la mai puţin de o lună de la lansare. Producţia, înlocuită cu un nou serial turcesc
S-a lansat filmul Haita de acţiune, cu Bromania şi Antonia
Digi – investiție de 300 milioane euro în infrastructura de fibră optică din sudul Spaniei. Contract cu gigantul abrdn
Vodafone România și Phoenix IT vor să conecteze și să monitorizeze activitatea secțiilor ATI din 18 spitale
Meta, acuzată că a facilitat traficul de persoane prin intermediul Facebook și Instagram
Olanda: Funcționarii publici nu vor mai putea utiliza aplicația TikTok pe telefoanele de serviciu
Firma oficială a SRI se mărește și estimează venituri aproape duble în 2023
ȘERBAN HUIDU, CÂRCOTAȘ PE VIAȚĂ! „NU NUMAI TELEVIZIUNEA DĂ DEPENDENȚĂ”. EXCLUSIV
Radio România Cultural dedică un premiu special Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii în 2023
Jurnaliști hărțuiți, presă cenzurată și limitarea accesului la informații, printre problemele din ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA






Creșterea masivă a Digi în Spania sperie marii operatori, care cer la Bruxelles măsuri pentru limitarea expansiunii. Românii vor fi pe locul patru în piața de telefonie la finalul anului

Digi va fi al patrulea operator spaniol la sfârșitul anului, cu sau fără activele care ar putea fi derivate din fuziunea Orange și MásMóvil. Potrivit surselor cu care a discutat publicația The Objective, proiecția de creștere a companiei românești va garanta această poziție, indiferent de rezultatul fuziunii. În plus, românii vor fi într-o poziție foarte favorabilă pentru a începe să provoace Vodafone pentru locul trei pe piață. În acest context, publicația amintită spune că marii operatori de telecomunicații fac presiuni la Bruxelles și cer Comisiei Europene să ia măsuri pentru a limita creșterea operațiunilor Digi din Spania. În iulie 2022, Orange şi MasMovil au semnat un acord pentru fuziunea operaţiunilor din Spania, în cadrul unei tranzacţii care evaluează entitatea rezultată la aproape 19 miliarde de dolari. Fuziunea celui de-al doilea şi, respectiv, celui de-al patrulea operator de telecomunicaţii lasă în urmă Vodafone, care ocupă locul al treilea, deşi este beneficiarul unei pieţe mai consolidate, care se aşteaptă să reducă concurenţa şi să crească profitabilitatea operatorilor. Tranzacţia este supusă aprobării autorităţilor antitrust din UE, care ar trebui să dea un răspuns „cel târziu” în a doua jumătate a anului 2023. Comisia Europeană s-a opus anterior acordurilor care reduc numărul de operatori de la patru la trei pe pieţele importante. Pe piaţa de telefonie mobilă din Spania exista anterior tranzacției o luptă în patru: Movistar, marcă a Telefonica, deţinea anul trecut o cotă de 28,24%, Orange 22,91%, Vodafone 22,26% şi MasMovil cu 20,55%, conform datelor furnizate în martie 2022 de Autoritatea de reglementare a pieţei, CNMC, citate de Reuters. Al cincilea operator de pe piață ca număr de clienți/servicii era Digi, în fața altor companii spaniole.
https://www.economica.net/cresterea-masiva-a-digi-in-spania-sperie-marii-operatori-care-cer-la-bruxelles-masuri-pentru-limitarea-expansiunii-romanii-vor-fi-pe-locul-patru-in-piata-de-telefonie-la-finalul-anului_656059.html

Tranzacţie surpriză: Digi a încheiat o contract de investiţii cu fondul de investiţii arbdn pentru un proiect de 300 milioane euro în Spania, pentru cablarea a 2,5 milioane gospodării

Operatorul de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier DIGI) a încheiat un contract de investiţii cu fondul arbdn pentru derularea unei investiţii de 300 milioane euro în dezvoltarea unei reţele de fibră optică în Spania. Tranzacţia este incheiată de filiala DIgi Spania cu Aberdeen Standard Core Infrastructure III SC Sp., un fond administrat de abrdn, care în prezent desfasoară activităţi de colectare de fonduri şi investiţii în infrastructura pan-europeană în piata medie, precizează un anunţ publicat de DIGI la BVB. Investiţia vizează conectarea a până la 2,5 milioane locuinţe în provinciile Almeria, Cadiz, Cordoba, Granada, Huelva, Malaga si Sevilla. ”In timp ce o parte a Retelei este deja dezvoltata si acopera aproximativ 1.000.000 de locuinte deservite, dezvoltarea restului Retelei, care va acoperi 1.500.000 de locuinte deservite, va avea loc gradual pe parcursul unei perioade estimate de trei ani”. Investiţia va fi suportată în mod egal de către Digi Spania şi arbdn, putând implica şi potenţiale investiţii bancare. Finalizarea tranzacţiei este supusă îndeplinirii anumitor condiţii, se arată în anunţul DIGI. DIGI a ieşit anul trecut de pe piaţa ungară şi se concentrează acum pe dezvoltarea reţelei din Spania. Compania a raportat venituri de 1,5 mld. euro în 2022 – anul vânzării operaţiunilor din Ungaria, în creştere de la 1,28 mld. euro în anul precedent, potrivit raportului rezultatelor publicat recent la BVB. Profitul din exploatare a fost de 149 mil. euro faţă de 186 mil. euro în anul precedent. Digi are 3,3 mld. lei capitalizare după o apreciere de 5% în anul acesta.
https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/tranzactie-surpriza-digi-a-incheiat-o-contract-de-investitii-cu-21719066

Societatea Națională de Radiocomunicații a trecut sub controlul familiei Pandele-Firea

Ca urmare a trocului politic, ministrul liberal al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a trecut sub controlul familiei Pandele-Firea una dintre societățile strategice ale țării noastre. Iată cum finul Hazem Kansou, abonat la sinecurile publice ale nașilor Pandele-Firea, a ajuns să conducă Societatea Naţională de Radicomunicaţii S.A-RADIOCOM. De vreo două luni de zile, Societatea Naţională de Radicomunicaţii S.A-RADIOCOM îl are ca director general pe Alexandru-Hazem Kansou, licențiat în economia turismului. Numai că acesta a ajuns pe această funcție ca urmare faptului că este finul familiei Florin Pandele-Gabriela Firea. De fapt, ascensiunea din ultimii ani a lui Alexandru-Hazem Kansou este strâns legată de familia Pandele-Firea. După ce Gabriela Firea a ajuns ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Hezem Kansou a fost impus președinte al Consiliului de Administrație de la Biroul de Turism pentru Tineret SA, iar soția sa-Ioana Cristina Stan, a ajuns secretarul general al acestui minister. Pe vremea când Gabriela Firea era primarul general al Capitalei, finul acesteia a fost, timp de vreo șase luni, și director general al Societății de Transport București. După aceea, finul Hazem Kansou a fost recuperat de nașul Pandele și impus director general la două societăți ale orașului Voluntari-Publivol SA și Societatea de Transport Voluntari SA. Astfel, la ora actuală SNR SA este condusă de finul familiei Pandele-Firea, iar Consiliul de Administrație de către Ciprian Paraschiv, consilierul lui Sebastian Burduja.
https://www.puterea.ro/societatea-nationala-de-radiocomunicatii-a-trecut-sub-controlul-familiei-pandele-firea/

Emisiunea „Gala umorului" revine după şapte ani la TVR 1

Noul sezon al emisiunii „Gala umorului” se vede din 24 martie la TVR 1, vinerea, de la ora 21.00. Gazdele noului sezon vor fi actorul Dragoş Huluba şi noua sa parteneră de prezentare, actriţa Mirela Zeţa. După 7 ani de difuzări neîntrerupte în grilele de programe ale Televiziunii Române, ajunşi deja la sezonul 19, realizatorii „Galei umorului" le propun telespectatorilor şi pentru această primăvară 11 episoade pline de umor de calitate. Pe lângă momentele antologice realizate în studiourile Televiziunii Române cu mulţi ani în urmă, de maeştrii Generaţiei de Aur ai comediei româneşti, ne vom delecta şi cu 11 scenete în premieră, din a căror distribuţie fac parte actorii Dorel Vişan, Mirela Zeţa, Dragoş Huluba, Tania Popa, Marius Rizea, Adrian Ciobanu şi Silviu Debu. „Pentru fiecare ediţie în parte am pregătit surprize comice care, suntem siguri, vor face deliciul publicului telespectator de toate vârstele. Astfel, prin măiestria inegalabilior Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Toma Caragiu şi alte nume mari ale comediei, vom savura porţii consistente de haz şi voie bună, în fiecare vineri seară, de la ora 21.00, la TVR 1", ne invită Cosmin Dumitru, producătorul „Galei umorului".
https://www.news.ro/cultura-media/emisiunea-gala-umorului-revine-dupa-sapte-ani-la-tvr-1-1922403222462023031021070105

Documentarul în patru părţi „Ed Sheeran: The Sum of It All", din 3 mai pe Disney+

Disney+ anunţă premiera documentarului în patru părţi „Ed Sheeran: The Sum of It All" sub semnătura producatorilor de Fulwell 73 Productions („Elton John Live: Farewell from Dodger Stadium", „Adele: One Night Only", „The Grammy Awards") premiaţi cu Emmy. Producţia îi poartă pe telespectatori într-o călătorie în jurul lumii evidenţiind cum a reuşit un copil bâlbâit la care nimeni nu se aştepta, să ajungă unul dintre cele mai mari superstaruri ale muzicii şi mai ales cum s-au născut hiturile sale. „Ed Sheeran: The Sum of It All", de la Disney Branded Television, va avea premiera mondială miercuri, 3 mai, pe Disney+. Realizat de producătorii de la Fulwell 73 Productions ('Elton John Live: Farewell from Dodger Stadium', „Adele: One Night Only", „The Grammy Awards"), câştigători ai Premiului Emmy, „Ed Sheeran: The Sum of It All", îmbină imagini inedite din arhiva personală, interviuri şi interpretări în exclusivitate, dezvăluind o latură foarte personală a lui Sheeran şi modul în care experienţele sale l-au modelat ca artist în prezent. Noul single al lui Sheeran , „Eyes Closed", ce se va lansa vineri 24 martie, şi albumul său '-' („Substract"), ajung la publicul de peste tot pe 5 mai.
https://www.news.ro/cultura-media/documentarul-in-patru-parti-ed-sheeran-the-sum-of-it-all-din-3-mai-pe-disney-video-1922401121002023031721069017

Jurnalistul Radu Andrei Tudor va prezenta „News Time” la Kanal D2

Jurnalistul Radu Andrei Tudor, care a lucrat din 2019 la TVR, va fi prezentatorul Jurnalului Kanal D2, odată cu lansarea noii televiziuni din portofoliul Grupului Dogan Media Internaţional, ce va începe să emită pe 2 aprilie, de la ora 21.00. Cu o experienţă de peste 15 de ani în media, în special în domeniul ştirilor de televiziune, Radu Andrei Tudor a prezentat telejurnalul principal al TVR, din aprilie 2019 până la venirea la Kanal D2, precum şi Telejurnalul matinal TVR 1 timp de cinci ani. Tot la TVR 1 s-a aflat la cârma emisiunii „Pulsul Zilei", un format de infotainment, în Prime Time. A prezentat o serie de evenimente majore, în regim de breaking news, precum tragedia de la Colectiv, atentatele din Europa sau trecerea în nefiinţă a Regelui Mihai. Radu Andrei Tudor a fost şi gazda festivalului Cerbul de Aur. „Mă aflu în faţa celei mai mari schimbări profesionale. Sunt onorat să fac parte din echipa Kanal D2, să mă alătur acestui nou post TV din portofoliul unui Grup media puternic, cu o evoluţie extraordinară în cei 16 ani de existenţa. Am crezut în proiectul Kanal D încă din ziua lansării acestui post TV, în martie 2007. De atunci mi-a trecut prin minte că mi-ar plăcea să fiu şi eu în acea echipă. Lucram la acea vreme la o televiziune locală, în oraşul natal, Piatra Neamţ, şi urmăream cu mari emoţii deschiderea noii staţii TV. Iată că suntem în 2023 şi mi se împlineşte o dorinţă din adolescenţă. Am întâlnit aici, la Kanal D2, oameni pe care parcă ii cunosc de multă vreme, cu care am rezonat de la primele minute de conversaţie. E o bucurie să fiu alături de telespectatori de la pupitrul Ştirilor Kanal D2, îndeplinindu-mi misiunea nobilă de a le aduce, mereu cu responsabilitate, informaţia relevantă, imparţială, corectă”, a spus Radu Andrei Tudor.
https://www.news.ro/cultura-media/jurnalistul-radu-andrei-tudor-va-prezenta-news-time-la-kanal-d2-1922402121522023031321068695

Regizorii filmului premiat recent cu şapte statuete Oscar vor lucra la un serial spin-off „Star Wars”

Regizorii Daniel Scheinert şi Dan Kwan, al căror film, „Everything Everywhere All At Once”, a câştigat şapte premii Oscar săptămâna trecută, vor lucra la „Skeleton Crew”, un serial derivat din „Star Wars”. După cum relatează The Hollywood Reporter, cei doi Daniel au lucrat la seria „Skeleton Crew”, care a fost filmată anul trecut în secret. Nu se ştie încă dacă au regizat unul sau mai multe episoade. Serialul „Skeleton Crew” a fost anunţat în luna mai. Disney a confirmat prezenţa lui Jude Law în distribuţie. Jon Watts, aflat la comenzile trilogiei „Spider-Man” cu Tom Holland, regizează şi el câteva episoade. „Este povestea unui grup de copii de aproximativ zece ani de pe o planetă foarte mică şi ei se pierd din greşeală în galaxia Războiul Stelelor”, a spus Jon Watts despre noua serie, care nu are încă o dată de lansare. Disney+ pare să fi preluat echipa „Everything Everywhere All At Once”. Platforma va difuza pe 24 mai „American Born Chinese”, un serial în care apar mai multe vedete ale filmului, printre care Michelle Yeoh (Oscar pentru cea mai bună actriţă) şi Ke Huy Quan (Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar).
https://www.news.ro/entertainment/regizorii-filmului-premiat-recent-cu-sapte-statuete-oscar-vor-lucra-la-un-serial-spin-off-star-wars-1922400621482023031421068758

Microsoft a prezentat Bing Image Creator, care poate genera imagini pe baza unor descrieri textuale

Cursa instrumentelor de AI declanşată de Microsoft după succesul înregistrat de ChatGPT continuă, compania introducând acum un alt produs, care poate genera imagini pe baza unor descrieri textuale, transmite News.ro. Microsoft a prezentat Bing Image Creator, o soluţie text-to-image care integrează generatorul de imagini DALL-E, creat de Open AI, aceeaşi companie care a dezvoltat şi ChatGPT şi care se bucură de investiţii importante din partea Microsoft. Disponibil în stadiu de preview, instrumentul permite utilizatorilor să introducă o descriere şi să aştepte apoi câteva minute, până când AI-ul le va prezenta patru creaţii. Imaginile generate astfel vor rămâne disponibile în cadrul contului, dacă utilizatorul este logat în contul Microsoft, putând fi, de asemenea, descărcate şi partajate. Pagina principală a site-ului include şi numeroase exemple de imagini deja create de AI, pentru a oferi utilizatorului sugestii şi, totodată, pentru a arăta de ce este capabilă inteligenţa artificială a companiei.
https://economedia.ro/microsoft-a-prezentat-bing-image-creator-care-poate-genera-imagini-pe-baza-unor-descrieri-textuale.html#.ZBq0JnZByUk

De ce rămâne UE în urma SUA și a Asiei în materie de Inteligență Artificială? Curtea Europeană de Audit a demarat o investigație privind cheltuirea a 10 miliarde de euro din bugetul UE

Instituția care supraveghează bugetul UE va realiza primul audit privitor la modul în care finanțarea europeană contribuie la transformarea Europei într-un lider global în materie de inteligență artificială (AI), transmite LUXEMBOURG TIMES, citată de Rador. Curtea Europeană de Audit (ECA), care își are sediul în zona Kirchberg a Luxembourgului, investighează dacă banii de la bugetul UE sunt cheltuiți corect și va examina în premieră dacă se face suficient pentru ca UE să nu rămână în urmă în privința AI. Europa a rămas în urmă în anumite privințe, cum ar fi finanțarea, și se estimează că investițiile europene în AI reprezintă jumătate din cât investește SUA, afirmă ECA într-un comunicat de presă. „Nu încape îndoială că AI va aduce beneficii multe și considerabile într-o gamă largă de domenii”, a declarat Mihails Kozlovs, membrul ECA care va coordona auditul. „Iar miza pentru competitivitatea UE e prea mare pentru a ne putea permite să greșim.” În 2014-2027 UE a alocat în total de la buget 10 miliarde de euro pentru AI, iar cel puțin 20% din cele 724 de miliarde de euro ale fondului de redresare post-pandemie vor finanța tranziția digitală a blocului.
https://www.g4media.ro/de-ce-ramane-ue-in-urma-sua-si-a-asiei-in-materie-de-inteligenta-artificiala-curtea-europeana-de-audit-a-demarat-o-investigatie-privind-cheltuirea-a-10-miliarde-de-euro-din-bugetul-ue.html

Google lansează chatbot-ul Bard pentru un număr limitat de utilizatori

Google lansează chatbot-ul Bard pentru un număr limitat de useri din SUA și Marea Britanie, iar numărul celor care-l vor putea încerca va crește în lunile următoare. Continuă abordarea prudentă a Google, care a trebuit să accelereze planurile de lansare a unui chatbot, după ce a văzut succesul ChatGPT și lansarea „New Bing” de la Microsoft. New York Times scrie că Google lansează Bard, notând că se menține abordarea prudentă, în pași mici, spre deosebire de ce a făcut OpenAI cu ChatGPT și apoi Microsoft, cu New Bing. Google a dezvoltat din 2015 tehnologia pentru chatboți și a testat în cadrul companiei un chatbot în ultimii ani, dar nu avea încă de gând să lanseze public un asistent conversațional, pentru că ar fi fost prea riscant. Șefii Google știau că un chatbot ar oferi răspunsuri eronate și ar afecta business-ul de publicitate al companiei, dacă oamenii nu ar mai deschide diverse link-uri cu reclame, pentru că nu ar mai avea nevoie să caute prin link-uri. În timp, Bard va fi disponibil pentru useri din mai multe țări și în mai multe limbi. Cei de la Google spun că Bard nu va înlocui căutarea pe Google, ci este gândit să o completeze.
https://economie.hotnews.ro/stiri-it-26154106-google-lanseaza-chatbot-bard-pentru-numar-limitat-utilizatori.htm

Cu Vodafone aparţinând deja statului, Ungaria cumpără o deţinere minoritară în cadrul Yettel

Compania de stat Corvinus Nemzetkozi Befektetesi a achiziţionat o participaţie minoritară indirectă în cadrul companiei de telecomunicaţii mobile Yettel printr-un acord de swap de acţiuni cu Antenna Hungaria, o divizie a companiei IT listate 4iG, a anunţat ministerul maghiar al dezvoltării economice, scrie Daily News Hungary.
https://www.zf.ro/business-international/cu-vodafone-apartinand-deja-statului-ungaria-cumpara-o-detinere-21717357

De ce a plecat Mihai Bendeac de la iUmor. Totul ar fi pornit de la o glumă

Lumea a fost în șoc când Mihai Bendeac a plecat din juriul emisiunii „iUmor”, de la Antena 1. Se pare că actorul avea un conflict mai vechi cu postul respectiv și aștepta să i se încheie contractul ca să poată pleca spre alte proiecte, fără să se mai uite înapoi. Majoritatea au crezut că Bendeac ar fi avut probleme cu Cheloo și acesta ar fi fost motivul pentru care el a plecat din emisiune. Cu toate acestea, surse din interiorul postului tv au dezvăluit pentru Click! că motivul a fost altul. Chiar dacă vedetele Antena 1 și-au dat acordul să fie filmate în pauzele dintre emisiuni, în culise, Mihai Bendeac nu a putut trece peste un episod cu care nu a fost de acord.
https://adevarul.ro/showbiz/vedete/de-ce-a-plecat-mihai-bendeac-de-la-iumor-totul-ar-2251919.html

Cine o înlocuiește pe Gina Pistol la „Chefi la cuțite”. Imagini cu noua prezentatoare în sezonul 11

„Chefi la cuțite” este pregătit să dea startul, în curând, celui de-al 11-lea sezon. Acesta fiind și ultimul prezentat de Gina Pistol. Vedeta a hotărât să se retragă din lumina reflectoarelor pentru o perioadă. Astfel, Irina Fodor îi va lua locul. Gina Pistol a anunțat în luna februarie printr-o postare publicată pe Instagram că se retrage din lumina reflectoarelor pentru a-i dedica mai mult timp fiicei sale, Josephine. Vedeta va prezenta cel de-al 11-lea sezon al show-ului culinar. Ulterior, Gina Pistol va fi înlocuită de Irina Fodor. De menționat este faptul că Irina Fodor a mai prezentat show-ul culinar și în cel de-al 10-lea sezon, atunci când Gina Pistol a fost diagnosticată cu COVID-19, conform VIVA.
https://adevarul.ro/showbiz/tv/cine-o-inlocuieste-pe-gina-pistol-la-chefi-la-2252105.html

Fostul știrist TVR Radu Andrei Tudor vine la Kanal D2. „Mi se împlinește o dorință din adolescență“

Cu o experiență de peste 15 de ani în media, acesta va prezența News Time, știrile noii stații TV din portofoliul Dogan Media Internațional. Radu Andrei Tudor, fost prezentator al principalului jurnal de la TVR, va prezenta jurnalului Kanal D2, odată cu lansarea noii televiziuni, pe 2 aprilie, de la ora 21.00. El se alătură echipei Dogan Media Internațional, iar telespectatorii îl vor putea urmări chiar din prima zi de emisie, într-o ediție specială a știrilor Kanal D2, iar apoi, de luni până vineri, de la ora 21.00. Acesta și-a început cariera ca redactor și prezentator de Știri la Radio 1, în Piatra Neamț, orașul natal. A continuat Europa FM, Radio 21, Digi FM și PRO FM. A urmat, pas cu pas, o carieră tot mai vizibilă și bine închegată, Radu Andrei Tudor devenind una dintre cele mai tinere voci ale știrilor.
https://adevarul.ro/showbiz/tv/fostul-stirist-tvr-radu-andrei-tudor-vine-la-kanal-2251932.html

Alex Delea şi Zanni, foştii câştigători Survivor, se întorc în Dominicană. Cine mai merge?

Alex Delea şi Zannidache, foştii câştigători ai concursului Survivor, se întorc în Republica Dominicană. De unde a venit ideea? Totul a început cu o provocare în mediul online între Alex şi Zani, care şi-au propus din nou să meargă în junglă alături de concurenţii noului sezon, notează protv.ro. Împreună cu cei doi câştigători vor merge Elena Chiriac (multiplă campioană la Taekwondo şi fiica jurnalistului Romeo Chiriac) şi Oana Ciocan, foste concurente ale sezonului trecut. Elena Chiriac a ajuns până în finala show-ului. "Totul a început cu o provocare exprimată în mediul online între Alex Delea şi Zanni. Cei doi câştigători Survivor România şi-au propus unul celuilalt să meargă din nou în Republica Dominicană, de această dată alături de concurenţii noului sezon. Deşi în primă fază fanii au crezut că este vorba doar despre o glumă, ulterior au aflat că planul băieţilor a dat roade. Astfel, Zannidache şi Alex Delea vor surprinde concurenţii Survivor România 2023, dar nu singuri! Elena Chiriac şi Oana Ciocan s-au alăturat băieţilor şi urmează să fie din nou în junglă", au anunţat cei de la Pro TV. Show-ul Survivor este prezentat de Daniel Pavel şi este difuzat la Pro TV, în zilele de luni, marţi şi miercuri, de la ora 20.30.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/alex-delea-zanni-intoarcere-la-survivor-2023-21068634

Gala umorului se mută de la TVR 2 la TVR 1 şi va avea o nouă prezentatoarea. Cine vine în locul Corinei Dănilă?

Schimbare. Emisiunea Gala umorului se mută de la TVR 2 la TVR 1 şi va avea o nouă prezentatoare. Despre cine e vorba? Gala umorului a fost difuzată la început pe TVR1. Astfel, emisiunea revine după aproape 7 ani, la TVR 1, unde a debutat în martie 2014. Odată cu această mutare, noul sezon vine şi cu o schimbare de prezentator. Mai precis, în locul Corinei Dănilă vine actriţa Mirela Zeţa, care va prezenta emisiunea cu Dragoş Huluba. Atât Dragoş Huluba cât şi Mirela Zeţa fac parte din colectivul actorilor Teatrului de Comedie din Bucureşti. Noul sezon al emisiunii Gala umorului va începe pe 24 martie, de la ora 21.00, la TVR1. Show-ul se află la cel de-al 19 sezon. De-a lungul celor optsprezece sezoane difuzate până acum, Dragoş Huluba le-a avut partenere de prezentare pe actriţele Diana Cavallioti şi Corina Dănilă, dar şi pe prezentatoarea Ştirilor sportive de la TVR, Eda Marcus.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/gala-umorului-mutare-tvr1-prezentatoare-noua-21068916

Serialul Destăinuiri, mutat de Kanal D la mai puţin de o lună de la lansare. Producţia, înlocuită cu un nou serial turcesc

Kanal D face schimbări în grilă la mai puţin de o lună de la premiera serialului Destăinuiri, după rezultatele slabe în audienţe. Postul turcesc de televiziune a anunţat Preţul Fericirii care revine cu un nou sezon. Serialul Destăinuiri a avut un debut atipic la Kanal D. Serialul a început pe 3 martie. Producţia nu a fost subtitrată aşa cum îşi obişnuise telespectatorii, ci dublat, cu vocile unor actori români. Doar două difuzări a rezistat serialul în această forumlă, Kanal D revenind la varianta subtitrată, după valul de critici din partea telespectatorilor, dar şi a audienţelor la jumătate faţă de serialul anterior. Chiar şi după ce a renunţat la dublaj, cifrele serialului Kanal D au rămas mici, în jur de 430.000 de telespectatori, vinerea aceasta, pe 17 martie, faţă de aproximativ 900.000 cât avea de obicei vinerea seara, când este şi Românii au talent, pe Pro TV. De mneţionat că, cifrele mici ale serialului pot afecta şi emisiunile difuzate după acesta, cum ar fi Jocul cuvintelor cu Dan Negru. Astfel că, după mai puţin de o lună de la premiera serialului Destăinuiri, postul a decis să vină cu schimbări în grilă. Serialul va fi mutat, din 27 martie, în zilele de luni şi marţi, de la ora 22.30. Tot de săptămâna viitoare, Kanal D aduce serialul Preţul fericirii. Producţia va fi difuzată de miercuri, 29 martie, de la ora 20.00, în zilele de miercuri, joi, vineri şi sâmbătă.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/serial-destainuiri-mutat-21070014

S-a lansat filmul Haita de acţiune, cu Bromania şi Antonia

S-a lansat comedia poliţistă Haita de acţiune produsă de Bromania (Matei Dima) şi regizată de Vali Dobrogeanu. În film apare Antonia, care se află la primul rol principal şi a mai jucat şi în Selfie 69. Filmul este o producţie Vidra Productions, la fel ca Teambuilding, Tabăra, 5gang: Un altfel de Crăciun şi Miami Bici. Haita de acţiune este în cinematografe începând cu data de 21 martie. Din distribuţie fac parte Matei Dima, Vlad Brumaru, Anca Dumitra, Anca Dinicu, Iulian Postelnicu, Alex Delea şi Elena Chiriac (foşti concurenţi Survivor România), Iancu Sterp, Alex Bogdan. Denzel (Matei Dima) este poliţist la rutieră, însă el se visează în filmele americane şi îşi doreşte să rezolve cazuri complexe. Oli (Antonia) este o poliţistă care are probleme cu nervii pentru că e sătulă de misoginismul din România şi Aurel (Vlad Brumaru), primul agent din departament de etnie romă, încep să investigheze un caz interesant, însă scormonesc unde nu trebuie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/lansare-film-haita-de-actiune-21067193

Digi – investiție de 300 milioane euro în infrastructura de fibră optică din sudul Spaniei. Contract cu gigantul abrdn

Subsidiara din Spania a Digi Communications a semnat un contract cu gigantul abrdn pentru dezvoltarea rețelei de comunicații și vizează acoperirea unui număr suplimentar de 1,5 milioane de locuințe. Digi Communications (DIGI), care în România deține operatorul telecom RCS&RDS, a anunțat că Digi Spania și conglomeratul britanic abrdn au semnat un contract de investiții având ca obiect finanțarea dezvoltării unei rețele de comunicații prin fibră optică în provinciile Almeria, Cadiz, Cordoba, Granada, Huelva, Malaga și Sevilla, din sudul Spaniei. Ca parte a strategiei sale de expansiune în Spania, filiala locală a Digi se află în proces de dezvoltare a unei rețele FTTH cu scopul de a acoperi până la 2,5 milioane de locuințe deservite. În timp ce o parte a rețelei este deja dezvoltată și acoperă aproximativ 1 milion de locuințe, dezvoltarea restului rețelei, care va acoperi 1,5 milioane de locuinâe deservite, va avea loc gradual pe parcursul unei perioade estimate de 3 ani.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/digi-investitie-de-300-milioane-euro-in-infrastructura-de-fibra-optica-din-sudul-spaniei-contract-cu-gigantul-abrdn-21070086

Vodafone România și Phoenix IT vor să conecteze și să monitorizeze activitatea secțiilor ATI din 18 spitale

Asocierea formată din Vodafone România (lider) și Phoenix IT a depus singura ofertă în cadrul unei licitații a Ministerului Sănătății pentru achiziționarea unui sistem IT care va permite monitorizarea, documentarea și schimbul de date medicale în situații de urgență, precum și consultarea și/sau acordarea celui de-al doilea aviz de la distanță și suport al proceselor aferente activităților de anestezie și terapie intensivă (ATI). Estimat la 107,4 milioane de lei, fără TVA, sistemul informatic va funcționa ca suport pentru luarea deciziilor în situațiile de urgență într-o unitate centrală din cadrul Ministerului Sănătății. Potrivit caietului de sarcini, obiectivul general al procedurii este creșterea utilizării TIC în comunicarea directă între Ministerul Sănătății (MS) și cele mai importante 18 unități sanitare de adulți și pediatrie din România (unități sanitare de urgență și centre regionale).
https://www.profit.ro/stiri/vodafone-romania-si-phoenix-it-vor-sa-conecteze-si-sa-monitorizeze-activitatea-sectiilor-ati-din-18-spitale-21063973

Meta, acuzată că a facilitat traficul de persoane prin intermediul Facebook și Instagram

Fonduri de pensii și de investiții au intentat un proces împotriva Meta pentru că „închide ochii” la traficul de persoane și pornografia infantilă pe rețelele sale sociale Facebook și Instagram, care au fost deja acuzate de numeroase ilegalități de către autorități potrivit AFP. „În ultimul deceniu, aplicațiile Meta au ajutat, încurajat și facilitat infractorii responsabili de proxenetism, trafic de persoane și pornografie infantilă care au avut loc la scară largă pe platformele grupului cu sediul în California”, se acuză în plângerea depusă luni la un tribunal de drept comercial din Delaware, scrie Hotnews.ro. „Dovezi substanțiale arată că consiliul de administrație a închis ochii, deși era conștient, ca și conducerea companiei, de acest fenomen în creștere”, continuă avocații fondurilor semnatare, care dețin acțiuni la Meta. Aceștia susțin că traficanții folosesc platformele pentru a atrage, recruta și exploata victimele, care sunt minori și adulți utilizatori ai Facebook și Instagram, „ale căror vieți sunt devastate pentru totdeauna”. Meta „interzice în mod clar exploatarea oamenilor și exploatarea sexuală a copiilor”, a declarat marți pentru AFP Andy Stone, un purtător de cuvânt al gigantului rețelelor de socializare.
https://www.profit.ro/stiri/social/meta-acuzata-ca-a-facilitat-traficul-de-persoane-prin-intermediul-facebook-si-instagram-21069943

Olanda: Funcționarii publici nu vor mai putea utiliza aplicația TikTok pe telefoanele de serviciu

Funcționarii publici olandezi nu vor mai avea permisiunea să folosească aplicația chinezească TikTok pe telefoanele lor de serviciu, a anunțat Ministerul de Interne olandez, după ce măsuri similare au fost luate de mai multe state europene și de Comisia Europeană, relatează Reuters. Ministerul de Interne olandez a explicat că descurajează utilizarea pe telefoanele de serviciu a tuturor aplicațiilor din ''țări cu un program cibernetic agresiv îndreptate împotriva Olandei sau intereselor olandeze'', scre Agerpres. În luna februarie, Serviciul de informații olandez AIVD a inclus China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord pe lista țărilor cu programe cibernetice agresive, care creează risc de spionaj.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/olanda-functionarii-publici-nu-vor-mai-putea-utiliza-aplicatia-tiktok-pe-telefoanele-de-serviciu-21068918

Firma oficială a SRI se mărește și estimează venituri aproape duble în 2023

Crizele multiple prin care trece omenirea, implicit România, nu par să afecteze firma oficială a Serviciului Român de Informații: pentru acest an, estimează o creștere a veniturilor de cel puțin 66% și își mărește personalul cu o treime față de cel de anul trecut. Regia speră și să facă un profit de peste 12 milioane de lei. Regia Autonoma RASIROM, compania oficială a SRI, este conform propriei descrieri „un antreprenor general ce oferă servicii specializate în domeniul proiectelor de securitate fizică și cibernetică, inclusiv pentru instituțiile care dețin infrastructuri critice”. Conform proiectului de buget de venituri și cheltuieli (BVC) pentru anul 2023, Rasirom face următoarele estimări privind principalii indicatori economico-financiari: I. Veniturile totale în valoare 456.956.000 lei, în creștere cu 66% față de veniturile aprobate prin BVC 2022, în valoare de 274.690.000 lei, pe fondul estimării creșterii veniturilor din exploatare, ca urmare a extinderii activității. Profitul brut estimat este 12.101.000 lei. Pentru anul 2023, Regia prevede în bugetul de venituri și cheltuieli un profit brut în procent de 2,65% raportat la venituri. În intervalul ianuarie – decembrie 2023 numărul de angajați va fi suplimentat cu 90 față de numărul aprobat prin BVC 2022 (creștere de la 255 la 345). „Indicele de creştere a câștigului mediu brut lunar pe salariat nu depăşește indicele de creştere a productivităţii muncii calculat în unităţi valorice sau fizice, după caz”, se arată în proiectul de buget. Conform propriei pagini web, obiectul de activitate al Regiei îl constituie proiectarea și integrarea de sisteme de supraveghere, pază și alarmare, detecție, semnalizare și stingere automata a incendiului, dispecerizarea semnalizărilor, controlul biometric și autentificarea identității, televiziune cu circuit închis, protecția perimetrelor, sisteme de management al securității informațiilor (protecția și transmiterea informațiilor /datelor clasificate), procesarea imaginilor, controlul antiterorist, clădiri inteligente – BMS, analiză de risc și consultanță.
https://www.puterea.ro/firma-oficiala-a-sri-se-mareste-si-estimeaza-venituri-aproape-duble-in-2023/

ȘERBAN HUIDU, CÂRCOTAȘ PE VIAȚĂ! „NU NUMAI TELEVIZIUNEA DĂ DEPENDENȚĂ”. EXCLUSIV

După plecarea Ioanei Petric din echipa „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV, Șerban Huidu a revenit la pupitrul emisiunii alături de Codruț Kegheș (Dezbrăcatu) cu aceeași poftă ca acum mai bine de 20 de ani, când a intrat prima dată pe post cu acest format. Fosta „Bebelușă” Ioana Petric a decis să plece din echipa emisiunii „Cronica Cârcotașilor” după 15 ani în care a muncit alături de colegii ei pentru show-ul de la Prima TV. Formatul a intrat pe post cu un nou sezon din 15 martie, iar la pupitrul emisiunii a revenit, din nou, Șerban Huidu. Ce l-a determinat sa iasă din nou în fața camerelor? Și în ce situație ar renunța la televiziune? În toamna trecută, povesteai într-un interviu că nu-ți mai dorești să revii în prim-plan pe micul ecran. Acum ești din nou amifitrionul „Cronicuței”, alături de Codruț. Ce te-a determinat să te întorci? Mai mulţi factori. Cel mai important a fost plecarea Ioanei care, coroborată cu schimbarea formatului, a fost decisivă pentru întoarcerea mea. Când formatul va fi pus la punct iar oamenii se vor obișnui cu el vom încerca să avem la prezentare pe cineva din echipă. Ioana a făcut tot ce un om putea face pentru „Cronică”, a dansat, a filmat, a prezentat, a sacrificat enorm. Și la 32 de ani a acumulat o experienţă colosală. Sper să îi meargă totul bine, să mă facă mândru, aşa cum a făcut-o în toți anii aceştia.
https://www.tvmania.ro/serban-huidu-carcotas-pe-viata-nu-numai-televiziunea-da-dependenta-exclusiv-408525

Radio România Cultural dedică un premiu special Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii în 2023

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe data de 3 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul Odeon. Deja au fost anunțate nominalizările, precum și trei premii speciale care vor recunoaște reușite și evenimente extraordinare. Acestora din urmă li se adaugă un premiu special, dedicat celui mai important program cultural național desfășurat în România în acest an: Premiul “Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, care îi va reveni lui Ovidiu Șandor, inițiatorul bienalei Art Encounters, manifestare care a făcut Timișoara vizibilă în lumea artei contemporane, aflată la a cincea ediție anul acesta. Împreună cu echipa Fundației Art Encounters, al cărei președinte este, are un rol determinant în organizarea unor evenimente de mare importanță pentru programul Capitalei Europene a Culturii, dar și pentru cultura română în general, precum expoziția retrospectivă dedicată artistului Victor Brauner, „Victor Brauner: Invenții și magie” și cea mai mare expoziție Brâncuși din ultima jumătate de secol, "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale". Cea de-a XXII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe scena Teatrului Odeon, luni, 3 aprilie 2023, de la ora 18.00, și va fi transmisă în direct de Radio România Cultural.
https://jurnalul.ro/cultura/radio-romania-cultural-premiu-special-timisoara-capitala-europeana-a-culturii-2023-926904.html

Jurnaliști hărțuiți, presă cenzurată și limitarea accesului la informații, printre problemele din ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA

Hărțuirea jurnaliștilor, libertatea de exprimare sau limitarea accesului presei la informații sunt printre problemele legate de drepturile omului din România, atrage atenția Departamentul de Stat al SUA în raportul privind respectarea drepturilor omului pe anul 2022. Libertatea presei din România este unul dintre aspectele menționate în documentul publicat ieri. Oficialii americani amintesc de cazul Emilia Șercan, cel al reporterului Alin Cristea, dar și al redactorului-șef al G4Media.ro, precum și cazul RISE Project versus Ramona Mănescu. Cenzura sau restricționarea conținutului pentru membrii presei și mass-media online sunt, de asemenea, semnalate în raportul care menționează și faptul că libertatea presei în România este respectată doar parțial de guvern și că organizațiile media independente au remarcat politizarea excesivă a mass-media, mecanismele de finanțare corupte, precum și politicile editoriale subordonate partidelor politice și intereselor proprietarilor. Rapoartele anuale privind situația drepturilor omului abordează drepturile individuale, civile, politice și ale persoanelor care muncesc, așa cum sunt prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în alte acorduri internaționale. Departamentul de Stat al SUA prezintă Congresului SUA rapoarte privind toate țările care primesc asistență și toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu Legea privind asistența externă din 1961 și cu Legea comerțului din 1974. Puteți consulta raportul integral cu privire la România, pe anul 2022. Cu privire la libertatea de exprimare a membrilor presei și a altor mijloace de informare în masă, raportul privind respectarea drepturilor omului amintește că jurnaliștii și reprezentanții societății civile au semnalat că libertatea lor de exprimare a fost limitată prin restricționarea accesului la informațiile de interes public, inclusiv la cheltuielile, contractele sau licitațiile care implică fonduri publice, precum și la dosarele de studii ale funcționarilor publici. Jurnaliștii și ONG-urile fiind adesea nevoiți să dea în judecată ministere, agenții sau entități locale controlate de stat pentru a avea acces la informații publice. Iar unii jurnaliști au fost hărțuiți, dați în judecată sau amenințați de către autoritățile pe care le investigau sau de către reprezentanți ai acestora. În ianuarie 2022, zeci de reporteri și ONG-uri au acuzat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) de abuzuri și de luarea unor măsuri disproporționate împotriva reporterului Alin Cristea de la publicația de știri online DeBraila.ro, după ce DIICOT l-a pus pe Cristea și pe DeBraila.ro sub urmărire penală, a percheziționat redacția și locuința reporterului și i-a confiscat dispozitivele de comunicare pentru că ar fi „distribuit pornografie infantilă”.
https://context.ro/jurnalisti-hartuiti-presa-cenzurata-si-limitarea-accesului-la-informatii-printre-problemele-din-ultimul-raport-al-departamentului-de-stat-al-sua/

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL