×

Revista presei -- Data și ora publicării: 20.03.2023 10:35:41

REVISTA PRESEI / 20 mar 2023 /



Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu, a intrat în insolvenţă
EXCLUSIV ”Deputatul puilor”, condamnat de două ori la închisoare cu executare, face bani din Digitalizarea PNRR printr-o firmă care, în trecut, creștea porci / Florin Popescu: Nu mai sunt membru de partid din 2014. Ofertele noastre includ clauză de succes, iar prețul cerut este la un sfert din cel al concurenței
Publicitate de la stat, că-i mai bună decât toate, la-ncasat
Box office nord-american: „Shazam: Fury of the Gods” a debutat pe primul loc cu încasări de 30 de milioane de dolari
TikTok, investigat în SUA pentru spionarea unor jurnalişti
Meciurile României U21 din preliminariile pentru EURO 2025 vor fi transmise de PRO TV
"Serpico", "După-amiază de câine", "12 oameni furioşi", între cele şase filme de Sidney Lumet în variantă restaurată, la TIFF 2023
Patru producţii româneşti la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia
Ce trebuie să facă România pentru a ajunge la un milion de IT-işti în 10 ani şi pentru a asigura dezvoltarea unor companii de tehnologie de miliarde de dolari
Pro Arena va transmite meciurile naţionalei U21 pentru preliminariile EURO 2025. Calendarul meciurilor României
Oana Zamfir, Digi 24: Prima emisie după Colectiv, cel mai dificil moment în 11 ani de TV. "Aveam nodul în gât şi ochii în lacrimi"
AUDIENŢE Românii au talent. Show-ul Pro TV a crescut faţă de săptămâna trecută. Peste 2,5 milioane de români, cu ochii pe Românii au talent
Google a anunțat când ar putea lansa primul telefon pliabil
Huawei a înlocuit peste 13.000 de piese din produsele sale în urma sancțiunilor comerciale impuse de SUA
Germania: Interzicerea Huawei la 5G, impact semnificativ asupra rețelei de telefonie
Trump s-a întors pe Twitter și YouTube. Ce a publicat
România, în Top 5 țări cu cel mai ieftin internet fix din lume
Criminalitatea cu criptomonede, la un nivel record de peste 20 de miliarde de dolari, în 2022
Londra interzice folosirea TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaților Guvernului. Compania chineză ByteDance, care deține aplicația, s-a arătat dezamăgită de această măsură
Meta introduce în SUA abonamentul cu plată pentru utilizatorii de Facebook și Instagram care vor să dețină conturi verificate
CNA: Webinarii pentru jurnalişti privind relatarea despre abuzurile sexuale cu minori
NOI EPISOADE DIN SERIALUL „POMPIERII DIN CHICAGO” LA DIVA. CÂND E PREMIERA NOULUI SEZON
Sky Germania renunță la 26 dubluri SD din 22 martie 2023
Canal + (proprietar al Focus Sat), devine distribuitor prin satelit al televiziunii BBC Earth
USR Sector 1 susține că ministrul Burduja oferă contracte, prin Poșta Română, pentru calomnierea lui Clotilde Armand
Bold Film Studio - record de nominalizări la Premiile Gopo în primul an de activitate în distribuția de film din România. Oameni de treabă și Miracol au cumulat 19 nominalizări
Scandal monstru în TVR, după plecarea prezentatorului Radu Andrei Tudor. „Regim de teroare! Angajații sunt umiliți!”




Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu, a intrat în insolvenţă

Aleph Media, societatea care operează televiziunile Aleph News şi Aleph Business, a intrat în insolvenţă. Decizia a fost luată ieri, pe 16 martie, de Tribunalul Bucureşti, la „cererea debitorului”, adică chiar a societăţii Aleph Media. Printre creditorii societăţi se numără Marius Tucă, despre care Paginademedia.ro a relatat că are de recuperat cel puţin 60.000 de euro, dar şi casa de producţie Zazu Film, care este şi acţionar în cadrul televiziunii, compania fiind deţinută de Cristina Iacob, regizor, despre care presa de scandal a relatat că este fosta iubită a lui Sârbu. Televiziunea lui Adrian Sârbu a primit licenţă de la CNA în vara lui 2019. La momentul respectiv, el bătuse palma cu Marius Tucă pentru a crea un grup media, din care să facă parte, Aleph News, reţeaua Smart Radio, dar şi alte posturi de televiziune, tot cu Aleph în denumire. Un an mai târziu, în septembrie 2020, Aleph a început să emită, având în echip oameni care au lăsat Pro TV sau Digi24 pentru a se alătura proiectului de televiziune, dar şi mai vechi colaboratori ai lui Sârbu. Costi Mocanu, Felix Drăghici, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Ioana Ţigănilă, Andrei Tomescu au fost doar câteva dintre numele care s-au alăturat televiziunii. Între timp, Costi Mocanu s-a despărţit de Aleph şi a trecut la Prima TV. Felix Drăghici a renunţat şi el la colaborarea cu Adrian Sârbu şi a ajuns la Antena 1. Deşi o televiziune care abia a început să emită, a fost o adevărată pepinieră pentru marile televiziuni. Pro TV şi-a găsit o nouă prezentatoare la Meteo, pe Iulia Pârlea, care a venit în locul Magdei Pălimariu. Irina Ursu, prezentatoare de ştiri la Aleph, a fost cooptată la Observator, în prime-time.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/aleph-news-insolventa-21062195

EXCLUSIV ”Deputatul puilor”, condamnat de două ori la închisoare cu executare, face bani din Digitalizarea PNRR printr-o firmă care, în trecut, creștea porci / Florin Popescu: Nu mai sunt membru de partid din 2014. Ofertele noastre includ clauză de succes, iar prețul cerut este la un sfert din cel al concurenței

Fostul deputat PDL de Dâmbovița, Aurelian Florin Popescu, câștigă, pe bandă rulantă, contracte de consultanță pentru școlile care vor să obțină bani PNRR în cadrul unui program de digitalizare a unităților de învățământ. Societatea lui Popescu se numește Aleyanicat SRL și a fost preluată de Popescu în 2021. Până atunci, firma se ocupa cu creșterea porcilor într-o fermă din Dâmbovița. Popescu, unul dintre politicienii de vârf din județ în urmă cu circa 10 ani – fost președinte al Consiliului Județean și parlamentar – a devenit faimos la nivel național după ce procurorii anticorupție l-au acuzat că, într-o campanie electorală, pentru a obține voturi, a împărțit alegătorilor peste 60 de tone de pui grill. În final, în cazierul lui Popescu au fost menționate două condamnări penale cu executare: una pentru afacerea puilor și una pentru conflict de interese. În luna decembrie 2022, Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a lansat apelul competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. Programul vizează trei tipuri de investiții, două vizând ”Digitalizarea mediilor de învățare din învățământul preuniversitar” (valoare totală alocată de 377.360.200 euro, fără TVA, pentru 5.200 laboratoare de informatică echipate, 3.600 școli cu clase de nivel primar, gimnazial și liceal dotate cu echipamente IT pentru digitalizarea resurselor de învățare, 909 laboratoare informatice din școlile de educație și formare profesională), respectiv ”Dotarea cu echipamente, inclusiv digitale, a atelierelor de practică din rețeaua învățământului profesional și tehnic” (90,9 milioane euro, fără TVA, pentru 909 unități de învățământ IPT dotate cu laboratoare de practică funcționale). Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, printr-o platformă electronică, până pe data de 29 martie 2023. Anterior depunerii, primăriile care intenționează să obțină fonduri, semnează, prin intermediul SICAP, contracte de consultanță cu societăți specializate care le întocmesc proiectele. În Dâmbovița, una dintre aceste firme se numește Aleyanicat SRL și are tarif fix: 15.000 de lei/autoritate contractantă. Până acum, Aleyanicat SRL a semnat opt contracte de acest gen, toate în județ – șapte cu comune (Butimanu, Odobești, Uliești, Valea Mare, Crângurile, Brezoaele, Mănești) și unul cu un oraș (Răcari).
https://www.g4media.ro/exclusiv-deputatul-puilor-condamnat-de-doua-ori-la-inchisoare-cu-executare-face-bani-din-digitalizarea-pnrr-printr-o-firma-care-in-trecut-crestea-porci-florin-popescu-nu-mai-s.html

Publicitate de la stat, că-i mai bună decât toate, la-ncasat

Puțini înțeleg cu adevărat cum stau lucrurile, însă economia asta de piață, cu concurență, cu așa și pe dincolo, face ca viața companiilor de stat să fie una extrem de complicată. Să luăm, de exemplu, Compania Națională de Investiții, chestia prin care statul toacă sute de milioane în tot fel de chestii de interes public, de la șosele și până la renovat mănăstiri ori construit bazine de înot prin te miri ce sate. Ei bine, n-aveți idee ce greu le e oamenilor ăstora. Că, așa cum ziceam, e piață liberă, nu știi niciodată cînd vine altcineva, oricine, să dea bani de la el pentru repararea unui drum, să facă din banii lui un nou Cămin Cultural, să dea niște milioane din buzunarul lui ca să renoveze clădirea Primăriei dintr-o comună uitată de lume. Prin urmare, trebuie și băieții ăștia de la CNI să se adapteze vremurilor, jocului liber, astea, și să facă niscaiva publicitate. Că, fără publicitate, riscă să-și piardă clienții, nu?! Te trezești că, mîine-poimîine, câte un fieștece primar se duce și ia bani de la privați ca să facă investiții publice. Așa că, pentru doar 1,65 milioane de lei plus TVA, CNI va beneficia de o ditamai campanie de publicitate. Și nu, nu e așa, ca pe vremuri, cînd se dădeau bani de la stat, cu dedicație, și nu se primea nimic la schimb. Nu, dom’le, de data asta e cu obiective clare. Ia uite aici, printre principalele obiective găsim „Informarea eficientă despre activitatea CNI SA, ca structură de implementare pentru anumite obiective de investiţii din cadrul componentelor PNRR, în numele beneficiarilor; Transmiterea celor mai relevante informații pentru potențialii beneficiari cu privire la accesarea PNCIPS și componente PNRR precum și cu privire la buna îndeplinire a obiectivelor de investiții realizate; Creşterea încrederii beneficiarilor și utilizatorilor finali în instituția CNI; Creșterea numărului de vizitatori pe site-ul www.cni.ro pe perioada campaniei de promovare cu minim 20%; Creșterea cu minim 30% a numărului de urmăritorilor constanți pe conturile de social media Facebook şi LinkedIn, față de momentul începerii derulării campaniei de promovare“. Este că merită toți banii? Normal. Păi, cum să nu dai 1,65 milioane ca să crești numărul de like-uri de pe Facebook cu 30%, adică cu vreo 3.600, că CNI-ul are sub 12.000 de urmăritori, cît blog-ul unui popă ce face descîntece în fasole frecată? Sau cum să nu dai bani pe ceva ce nu prea poate fi cuantificabil, nicidecum în perioada campaniei, și care ar presupune vreo două studii, cel puțin, precum creșterea încrederii beneficiarilor și utilizatorilor în instituție.
https://www.catavencii.ro/publicitate-de-la-stat-ca-i-mai-buna-decat-toate-la-ncasat/

Box office nord-american: „Shazam: Fury of the Gods” a debutat pe primul loc cu încasări de 30 de milioane de dolari

Filmul „Shazam: Fury of the Gods”, cu Zachary Levy, Rachel Zegler, Adam Brody, Lucy Liu şi Helen Mirren în rolurile principale, a debutat pe primul loc la box office-ul nord-american, dar continuarea Warner Bros. şi DC Comics a fost sub aşteptări, cu încasări dezamăgitoare de 30,5 milioane de dolari din 4.071 de cinematografe. Filmul, regizat de David F. Sandberg, ar fi trebuit să strângă între 35 şi 40 de milioane de dolari, ceea ce nu era atât de spectaculos, deoarece a costat 110 milioane de dolari pentru a fi realizat şi încă 100 de milioane de dolari pentru promovare, potrivit Variety. Este, de asemenea, unul dintre cele mai slabe debuturi din universul cinematografic DC, cu excepţia lansărilor din epoca pandemiei precum „Wonder Woman 1984” (16,7 milioane de dolari) şi „The Suicide Squad” (26 de milioane de dolari), ambele fiind lansate simultan pe HBO Max. La nivel internaţional, „Shazam 2” a adăugat 35 de milioane de dolari de pe 77 de pieţe, pentru un start global dezastruos de 65,5 milioane de dolari. Thrillerul „Scream VI”, produs de Paramount, a coborât pe locul doi cu 17,5 milioane de dolari din 3.676 de cinematografe din America de Nord. Aceste vânzări de bilete, în scădere cu 61% faţă de debutul său de 41 de milioane de dolari, au contribuit la o sumă la nivel naţional de 76 de milioane de dolari, după două săptămâni pe marele ecran. Filmul de groază a strâns încă 40 de milioane de dolari la nivel internaţional, suma globală ajungând la 116 de milioane de dolari.
https://www.news.ro/entertainment/box-office-nord-american-shazam-fury-of-the-gods-a-debutat-pe-primul-loc-cu-incasari-de-30-de-milioane-de-dolari-1922404620102023030821066462

TikTok, investigat în SUA pentru spionarea unor jurnalişti

Departamentul de Justiţie şi FBI investighează ByteDance, dezvoltatorul TikTok, care ar fi folosit aplicaţia pentru a spiona mai mulţi jurnalişti din Statele Unite. Cele două instituţii americane colaborează cu procuratura Districtului de Est al Virginiei pentru a investiga modul în care jurnaliştii au fost urmăriţi de angajaţii ByteDance. Se pare că, în timpul unei investigaţii interne prin care ByteDance încerca să descopere angajaţii care oferă informaţii confidenţiale presei, au fost accesate datele personale ale jurnaliştilor. Doi dintre angajaţii responsabili de accesarea datelor fac parte din cadrul operaţiunilor companiei din China, ceea ce ridică semne suplimentare de întrebare pentru anchetatori. Conform Forbes, prima publicaţie care a scris pe subiect, ByteDance are o echipă dedicată urmăririi datelor de localizare a anumitor cetăţeni americani, echipă ce este condusă de un executiv de la Beijing, Song Ye, care raportează direct şefului companiei, Rubo Liang. Informaţiile apar cu doar o săptămână înainte ca şeful TikTok să fie audiat în Congress, unde va trebui să încerce să calmeze suspiciunile politicienilor americani.
https://www.news.ro/economic/tiktok-investigat-in-sua-pentru-spionarea-unor-jurnalisti-1922401018532023030821063153

Meciurile României U21 din preliminariile pentru EURO 2025 vor fi transmise de PRO TV

Federaţia Română de Fotbal anunţă, vineri, că partidele echipei naţionale Under 21 din preliminariile pentru EURO 2025, de acasă şi din deplasare, vor fi transmise de PRO TV sau PRO ARENA. Conform parteneriatului încheiat de Pro TV cu Federaţia Română de Fotbal, telespectatorii vor putea vedea în exclusivitate meciuri pe care Echipa Naţională U21 a României le va susţine în perioada 2023-2024. Noul parteneriat va include şi meciurile de pregătire din această lună, cu Portugalia şi Germania. Acestea vor fi transmise live pe PRO ARENA. România U21 va începe în septembrie 2023 o nouă campanie de calificare, cea pentru Campionatul European din 2025. Tricolorii fac parte din grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia. După două calificări consecutive, în 2019 şi 2021, tricolorii vor participa în vară din nou la Campionatul European, de data aceasta din postura de ţară gazdă. EURO 2025 ar fi al patrulea turneu final la rând pentru naţionala U21. Partidele din preliminarii se vor disputa în perioada septembrie 2023 – octombrie 2024.
https://www.news.ro/sport/meciurile-romaniei-u21-din-preliminariile-pentru-euro-2025-vor-fi-transmise-de-pro-tv-1922403117342023031421062279

"Serpico", "După-amiază de câine", "12 oameni furioşi", între cele şase filme de Sidney Lumet în variantă restaurată, la TIFF 2023

Cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania propune o incursiune în universul cinematografic al unuia dintre cei mai prolifici regizori americani ai perioadei moderne, Sidney Lumet (1924 - 2011). Între 9 - 18 iunie, "Close-up Sidney Lumet" aduce şase opere ale renumitului cineast, în variantă restaurată, la Cluj-Napoca. Programul este inspirat de retrospectiva dedicată regizorului de Festivalul de Film Lumière (Lyon, Franţa) în 2022, eveniment cinefil prin excelenţă care celebrează cinemaul clasic prezentând versiuni restaurate ale unor capodopere şi omagiind regizori legendari. Abonamentele pentru TIFF 2023 au fost puse în vânzare - https://tiff.eventbook.ro/ Interesat de problematica socială şi de dileme morale, Lumet a preferat mereu naturalismul sau realismul, iar formarea sa în epoca de aur a televiziunii i-a permis să aibă un stil regizoral energic şi direct. Cunoscut ca „un regizor al actorilor”, el a reuşit să obţină interpretări impresionante de la colaboratorii săi, care includ vedete de cinema precum: Marlon Brando, Al Pacino, Katharine Hepburn, Sophia Loren, Paul Newman, Henry Fonda, Sean Connery, Philip Seymour Hoffman sau Faye Dunaway. Toate aceste trăsături şi crezul său în natura colaborativă a cinemaului îl fac pe Lumet „unul dintre cei mai buni artizani, cel mai plin de căldură şi compasiune dintre toţi regizorii de film”. (Roger Ebert).
https://www.news.ro/cultura-media/serpico-dupa-amiaza-de-caine-12-oameni-furiosi-intre-cele-sase-filme-de-sidney-lumet-in-varianta-restaurata-la-tiff-2023-video-1922401217002023031221062054

Patru producţii româneşti la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia

Patru producţii româneşti vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Sofia, cel mai mare festival de film din Bulgaria şi unul dintre cele mai importante din Europa Centrală şi de Est, desfăşurat în perioada 16-31 martie. Organizatorii au selectat filmele: "Spre nord" (To the North), regia Mihai Mincan, care va concura în Secţiunea International Competition for First or Second Feature Films; "Oameni de treabă" (Men of Deeds), regia Paul Negoescu – în Secţiunea Balkan Competition; "Om Câine" (Man and Dog), regia Ştefan Constantinescu – în Secţiunea Balkan Competition şi "R.M.N.", regia Cristian Mungiu – la categoria Cinema Today / Masters. Festivalul este inclus în calendarul FIPRESCI şi îşi propune să prezinte cele mai bune producţii din cinematografia contemporană şi să încurajeze, totodată, cooperarea între realizatori de film locali şi internaţionali. Festivalul este organizat de Art Fest, sub egida Municipalităţii Sofia, cu sprijinul Ministerului Bulgar al Culturii, al Centrului Naţional al Filmului din Bulgaria şi al altor parteneri şi sponsori.
https://www.news.ro/entertainment/patru-productii-romanesti-la-festivalul-international-de-film-de-la-sofia-1922405617412023031121062012

Ce trebuie să facă România pentru a ajunge la un milion de IT-işti în 10 ani şi pentru a asigura dezvoltarea unor companii de tehnologie de miliarde de dolari

România are potenţialul de ajunge la un milion de angajaţi în domeniul IT în următorii 10 ani. Pentru atingerea acestui obiectiv, competitivitatea şi atractivitatea la nivelul forţei de muncă trebuie păstrat. Totodată, industria tech trebuie să-şi menţină accesul la finanţare pentru a facilita dezvoltarea unor mari companii de tehnologie. „Există două direcţii pe care trebuie să mergem. În primul rând, trebuie să avem mare grijă să ne păstrăm competitivitatea, trebuie să rămânem atractivi când vine vorba de forţa de muncă. În zona de tehnologie o mare parte din costuri sunt costurile cu oamenii. În al doilea rând, trebuie să ne păstrăm accesul la finanţare şi la capital de risc. Dacă vrem să avem start-up-uri inovatoare şi să putem crea unicorni de tehnologie în România, trebuie să avem un ecosistem care asigură finanţare”, a declarat Mihai Matei, preşedintele ANIS, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/ce-trebuie-sa-faca-romania-pentru-a-ajunge-la-un-milion-de-it-isti-21700616

Pro Arena va transmite meciurile naţionalei U21 pentru preliminariile EURO 2025. Calendarul meciurilor României

Partidele echipei naţionale Under 21 din preliminariile pentru EURO 2025, de acasă şi din deplasare, vor fi transmise de PRO ARENA, anunţă postul de televiziune. Este vorba despre meciurile pe care Echipa Naţională U21 a României le va susţine în perioada 2023 - 2024. „Noul parteneriat va include şi meciurile de pregătire din această lună, cu Portugalia şi Germania. Acestea vor fi transmise live pe PRO ARENA. România U21 va începe în septembrie 2023 o nouă campanie de calificare, cea pentru Campionatul European din 2025. Tricolorii fac parte din grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia”, anunţă Pro TV. După două calificări consecutive, în 2019 şi 2021, tricolorii vor participa în vară din nou la Campionatul European, de data aceasta din postura de ţară gazdă.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/meciuri-romania-u21-pro-arena-21062648

Oana Zamfir, Digi 24: Prima emisie după Colectiv, cel mai dificil moment în 11 ani de TV. "Aveam nodul în gât şi ochii în lacrimi"

Minutul Paginademedia. Ani de televiziune cu momente grele, emoţionante, dar şi cu experienţe mai vesele. O meserie în care îşi recunoaşte "dependenţa de ştiri" şi în care o vede pe Christiane Amanpour (CNN) ca pe un model de urmat. Şi în care ceea ce se vede, la prezentare, este "doar vârful icebergului." În această săptămână, la Minutul Paginademedia, Oana Zamfir, de la Digi 24. Tragedia de la Colectiv a fost cel mai dificil moment al carierei, spune ea. Mai ales prima transmisie după incendiul din club. "Era sâmbătă, la câteva ore după tragedie, îmi amintesc că aveam nodul în gât şi ochii în lacrimi în timp ce transmiteam mărturiile şi informaţiile legate de eveniment", îşi aminteşte Oana Zamfir. "Cunoşteam pe cineva care fusese în acea noapte la Colectiv, despre care nu ştiam dacă supravieţuise. Acea emisie şi cele din zilele ce au urmat, au fost cele mai dificile momente trăite în 11 ani de televiziune, atât din punct de vedere profesional şi uman", continuă ea.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/minutul-paginademedia-oana-zamfir-digi24-21061718

AUDIENŢE Românii au talent. Show-ul Pro TV a crescut faţă de săptămâna trecută. Peste 2,5 milioane de români, cu ochii pe Românii au talent

AUDIENŢE Românii au talent. O nouă ediţie a show-ului Românii au talent s-a desfăşurat aseară, ediţie ce a pus din nou Pro TV în poziţia de lider. Peste 2,5 milioane de persoane au urmărit vineri seară emisiunea jurizată de Andi Moisescu, Andra, Dragoş Bucur şi Mihai Bobonete. Cifrele Pro au fost de şase ori mai mari decât ale Kanal D şi Antenei 1, ocupanţii locurilor doi şi trei în topul audienţelor. - pe Antena 1 a fost un film de acţiune - Terminator: Genisys, - pe Kanal D a avut un nou episod al serialului Destăinuiri, - TVR 1 a avut filmul „Cu foamea-n gât”, cu Bud Spencer. NAŢIONAL. Show-ul Românii au talent a fost urmărit de peste 2,5 milioane de telespectatori, la nivel naţional. Cifrele au foost, ca de obicei, de peste şase ori mai mari decât Kanal D şi faţă de Antena 1. Kanal D, cu serialul turcesc Destăinuiri şi Jocul Cuvintelor, se menţine la acelaşi nivel de audienţă: 436.000 de telespectatori, media, pe tronsonul 20.30 - 00.10. Antena 1 a avut poziţia a treia, cu cifre sub săptămâna trecută, şi o medie de 370.000 de telespectatori.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-romanii-au-talent-17-martie-21063530

Google a anunțat când ar putea lansa primul telefon pliabil

Pixel Fold, primul smartphone pliabil dezvoltat de Google, ar putea fi prezentat oficial în luna mai, cu o lansare pe piață în luna iunie. Primul smartphone pliabil Google va intra pe piață în luna iunie, conform publicației WinFuture, care oferă și o serie de informații tehnice despre acest dispozitiv. Se pare că smartphone-ul va fi, într-adevăr, numit Pixel Fold. Acesta va avea 256GB spațiu de stocare și va fi disponibil pe negru și gri închis. Ecranul frontal ar urma să aibă 5,79 inch, iar ecranul mare, care poate fi folosit cu telefonul deschis precum o carte, va avea 7,69 inch, ceea ce deja se apropie de o tabletă de mici dimensiuni, precum iPad Mini. De asemenea, sunt șanse mari ca acest device să se bazeze pe Tensor, chipset-ul dezvoltat intern de Google. Mai multe surse susțin că Google își va vinde primul smartphone pliabil cu 1.700 - 1.800 de dolari, însă, acest aspect va fi confirmat abia când va fi făcut anunțul de lansare.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/google-a-anuntat-cand-ar-putea-lansa-primul-telefon-pliabil-21066317

Huawei a înlocuit peste 13.000 de piese din produsele sale în urma sancțiunilor comerciale impuse de SUA

Huawei Technologies a înlocuit peste 13.000 de piese din produsele sale care au fost afectate de sancțiunile comerciale ale SUA, a declarat fondatorul gigantului tehnologic chinez, Ren Zhengfei, potrivit unei transcrieri a discursului acestuia, publicat vineri de o universitate chineză. Conform transcrierii discursului din februarie, publicat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, Ren Zhengfei a spus că Huawei a înlocuit în ultimii trei ani cele 13.000 de componente cu înlocuitori autohtoni chinezi și a reproiectat 4.000 de plăci de circuite pentru produsele sale, arată News.ro. El a spus că producția de plăci de circuite s-a ”stabilizat”. Remarcile, pe care Reuters nu le-a putut verifica în mod independent, au oferit o imagine a eforturilor Huawei de a-și reveni după restricțiile comerciale din SUA.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/huawei-a-inlocuit-peste-13-000-de-piese-din-produsele-sale-in-urma-sanctiunilor-comerciale-impuse-de-sua-21065071

Germania: Interzicerea Huawei la 5G, impact semnificativ asupra rețelei de telefonie

O interdicție asupra anumitor componente ale companiilor chineze Huawei și ZTE ar putea avea un impact semnificativ asupra rețelei de telefonie mobilă a Germaniei, dacă acestea ar trebui înlocuite la scară mai mare, potrivit unei scrisori a Ministerului german al Economiei, văzută de Reuters. Guvernul german efectuează în prezent o analiză a furnizorilor de tehnologie de telecomunicații, despre care spune că nu este îndreptată către anumiți producători, potrivit News.ro. Dacă sunt necesare modificări ample ca urmare a unei interdicții sau a unei reglementări, ”este posibil să existe un impact semnificativ asupra funcționării rețelelor mobile și asupra îndeplinirii cerințelor de acoperire”, se spune în scrisoarea către comisia economică a camerei inferioare a Parlamentului. Impactul precis asupra operatorilor de telefonie mobilă și a altor actori economici nu este posibil de evaluat, a adăugat ministerul, deoarece depinde de deciziile individuale, precum și de perioadele de tranziție. Evaluarea făcută de guvern ar putea duce la solicitarea ca operatorii să elimine și să înlocuiască componentele deja încorporate în rețelele 5G. Conform legislației actuale, aceștia nu ar primi compensații.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/germania-interzicerea-huawei-la-5g-impact-semnificativ-asupra-retelei-de-telefonie-21063231

Trump s-a întors pe Twitter și YouTube. Ce a publicat

Fostul președinte american Donald Trump, care candidează pentru al doilea mandat în 2024, a publicat vineri pe Facebook și YouTube pentru prima dată de când a fost expulzat în urmă asaltului asupra Capitoliului de la Washington, din ianuarie 2021. "M-am întors!", a scris omul de afaceri. "Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, a fost complicat", a spus el într-un scurt videoclip al CNN care însoțește mesajul său, posibil realizat în noaptea alegerii sale în 2016, relatează Agerpres. Donald Trump are 34 de milioane de abonați pe Facebook și peste 2,6 milioane pe YouTube. Vineri mai devreme, platforma de streaming video YouTube a anunțat că pune capăt suspendării. Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a făcut un anunț similar la sfârșitul lui ianuarie. "Începând de astăzi, canalul +Donald J. Trump+ nu mai este supus restricțiilor", a scris YouTube pe Twitter.
https://www.profit.ro/profitul-tau/gadget-internet/video-trump-s-a-intors-pe-twitter-si-youtube-ce-a-publicat-21063155

România, în Top 5 țări cu cel mai ieftin internet fix din lume

România are unele dintre cele mai bune prețuri din lume la abonamentele de internet fix, doar patru state având tarife mai mici, potrivit unui studiu derulat de cable.co.uk. Cel mai ieftin internet în bandă largă din lume este în Sudan, cu un cost mediu de 2,3 dolari pe lună, apoi în Kazahstan (5,11 dolari pe lună), Republica Moldova, cu 7,03 dolari pe lună, și Belarus (7,34 de dolari pe lună). La capătul opus, cel mai scump este în Burundi, unde locuitorii scot din buzunar 383,79 de dolari pe lună, dacă vor să aibă acces la internet broadband. Compania britanică specializată în studierea pieței de telecom arată, în studiul său, că România a urcat trei poziții față de ediția anterioară a studiului, din primăvara anului trecut, când ocupa locul 8, cu un cost mediu de 9 dolari. Astfel, ţara noastră se păstrează pe prima poziţie în regiune. ”Sunt 14 țări calificate în regiunea Europei de Est, toate aflate în prima jumătate a clasamentului, una dintre ele (România) intrând în top 10, iar alte 11 în top 50. În general, regiunea are o medie de preț de 19,22 USD pe lună, ceea ce o face să fie a doua cea mai ieftină regiune din lume. Cele mai ieftine trei țări sunt România (7,57 de dolari, locul 5), Bulgaria (12,71 de dolari, locul 16) și Kosovo (12,76 de dolari, locul 17). Cele mai scumpe trei au fost Slovenia (42,54 de dolari, locul 98), Cehia (24,04 de dolari, locul 51) și Muntenegru (23,41 de dolari, locul 48)”, se arată în raport.
https://www.economica.net/romania-top-5-tari-din-lume-cu-cel-mai-ieftin-internet-fix_654910.html

Criminalitatea cu criptomonede, la un nivel record de peste 20 de miliarde de dolari, în 2022

Activităţile ilegale cu criptomonede au atins anul trecut un nivel record, în funcţie de valoare, la 20,6 miliarde de dolari în monede digitale, în creştere cu 13,8% față de cei 18,1 miliarde de dolari din 2021. Ultimii doi ani au cunoscut o creștere accelerată a tranzacțiilor ilicite. În 2020, sumele trimise către adrese ilicite au fost în sumă de ”doar” 8,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al firmei de analiză blockchain Chainalysis. Anul 2022 a fost cel mai tumultuos an pentru piața criptomonedelor, pe măsură ce apetitul pentru risc al investitorilor s-a diminuat și diverse firme de tranzacționare cripto precum FTX, Ronin, Celsius, Three Arrows Capital, au înregistrat pierderi semnificative. Adresele ilicite sunt definite ca portofele legate de activităţi criminale, cum ar fi ransomware, scheme Ponzi şi escrocherii. ”Trebuie să subliniem că aceasta este o estimare a limitei inferioare – măsura noastră a volumului de tranzacții ilicite va crește cu siguranță în timp, pe măsură ce identificăm noi adrese asociate cu activitatea ilicită și trebuie să ținem cont de faptul că această cifră nu include veniturile provenite din activități non- crypto (cum ar fi, traficul de droguri convențional care implică criptomoneda ca mod de plată)”, notează autorii studiului. De exemplu, raportul inițial pentru anul 2021 anunță o sumă de 14 miliarde de dolari în activități ilicite în 2021. Iar cu ocazia publicării raportului pentru anul 2022, această sumă a fost revizuită în creștere la 18 miliarde de dolari, în principal datorită descoperirii de noi escrocherii criptografice.
https://www.economica.net/criminalitatea-cu-criptomonede-la-un-nivel-record-de-peste-20-de-miliarde-de-dolari-in-2022_655327.html

Londra interzice folosirea TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaților Guvernului. Compania chineză ByteDance, care deține aplicația, s-a arătat dezamăgită de această măsură

Marea Britanie a anunţat joi că interzice TikTok pe telefoanele guvernamentale cu efect imediat, o măsură adoptată şi de alte ţări occidentale care au interzis aplicaţia video deţinută de o companie din China din cauza unor preocupări legate de securitate, relatează Reuters, transmite Agerpres. „Securitatea informaţiilor sensibile ale Guvernului trebuie să fie pe primul loc, aşa că astăzi interzicem această aplicaţie pe dispozitivele guvernamentale. Utilizarea altor aplicaţii de extragere a datelor va fi menţinută sub revizuire”, a declarat Oliver Dowden, membru al Cabinetului. Statele Unite, Canada, Belgia şi Comisia Europeană au interzis deja aplicaţia pe dispozitivele oficiale. „Restrângerea utilizării TikTok pe dispozitivele guvernamentale este un pas prudent şi proporţional în urma recomandărilor făcute de experţii noştri în securitate cibernetică”, a spus Dowden. Compania chineză ByteDance, care deţine TikTok, s-a declarat „dezamăgită” joi de interzicerea anunţată de către Regatul Unit a acestei aplicaţii pe dispozitivele guvernamentale din cauza unor preocupări legate de securitate, menţionând că doreşte să fie „judecată pe fapte şi tratată la fel ca şi concurenţii săi”.
https://www.economica.net/londra-interzice-folosirea-tiktok-pe-telefoanele-de-serviciu-ale-angajatilor-guvernului-compania-chineza-bytedance-care-detine-aplicatia-s-a-aratat-dezamagita-de-aceasta-masura_655023.html

Meta introduce în SUA abonamentul cu plată pentru utilizatorii de Facebook și Instagram care vor să dețină conturi verificate

Meta Platforms a lansat vineri un serviciu de abonament în Statele Unite, care permite utilizatorilor Facebook şi Instagram să plătească pentru verificarea conturilor lor, în acelaşi mod ca platforma Twitter, deţinută de Elon Musk. Serviciul Meta Verified le va oferi utilizatorilor o insignă albastră, după ce îşi verifică conturile folosind un act de identitate guvernamental, şi va costa 11,99 de dolari pe lună pe web sau 14,99 de dolari pe lună pe sistemele Apple iOS şi Android, deţinut de Google, a spus Meta într-un comunicat, relatează Reuters, citată de News.ro. Serviciul, despre care Meta a spus în februarie că îl testează, merge pe urmele Snapchat, deţinută de Snap, precum şi ale aplicaţiei de mesagerie Telegram şi marchează cel mai recent efort al unei companii de social media de a-şi diversifica veniturile în afara reclamelor. Piața americană nu este însă prima pe care a fost introdus serviciul Meta Verified. Lansarea acestuia a fost anunțată încă din 20 februarie, iar primii utillizatorii care au trebuit să plătească pentru el au fost cei din Noua Zeelandă și Australia. După o achiziţie de 44 de miliarde de dolari de către Musk, anul trecut, Twitter a lansat serviciul său de abonament Blue, care permite oamenilor să plătească pentru bifa albastră, limitată anterior la conturile verificate ale politicienilor, jurnaliştilor şi altor persoane publice.
https://www.economica.net/meta-introduce-in-sua-abonamentul-cu-plata-pentru-utilizatorii-de-facebook-si-instagram-care-vor-sa-detina-conturi-verificate_655350.html

CNA: Webinarii pentru jurnalişti privind relatarea despre abuzurile sexuale cu minori

O serie de webinarii menite să-i ajute pe jurnalişti să relateze despre abuzurile sexuale cu minori, astfel încât să facă mai vizibile comportamentele abuzive, dar în acelaşi timp să respecte demnitatea victimei, vor fi realizate de World Vision România în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis vineri AGERPRES, primul webinar are loc luni, de la ora 18,30, şi are o durată de aproximativ 50 de minute. Va fi susţinut de judecătorul Cristi Danileţ şi de Mihaela Voicu, specialist protecţia copilului în cadrul Fundaţiei World Vision România. În urma acestor webinarii, va fi realizat un ghid media care va cuprinde atât surse pentru documentare, cât şi un set de reguli şi principii de bază şi exemple de bune practici. Link-ul de înscriere pentru a primi informaţii despre programul webinariilor este: https://docs.google.com/forms/d/1Z7QkNdgxIIbG1ikY6d8NChUwvkH9g61zVZ3EXEAAcEQ/edit
https://wwwb.agerpres.ro/cultura/2023/03/17/cna-webinarii-pentru-jurnalisti-privind-relatarea-despre-abuzurile-sexuale-cu-minori--1077696

NOI EPISOADE DIN SERIALUL „POMPIERII DIN CHICAGO” LA DIVA. CÂND E PREMIERA NOULUI SEZON

Pompierii din Chicago (Chicago fire, 2012-prezent) vine cu un nou sezon la DIVA, din martie 2023. Sezonul 6 din „Pompierii din Chicago” începe la DIVA pe 22 martie. Serialul va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 15.50 (câte 2 episoade zilnic). Seria a șasea a serialului american „Pompierii din Chicago” (Chicago fire, 2012-prezent) a fost difuzată în SUA în perioada 2017-2018 și are 23 de episoade. „Pompierii din Chicago” urmărește viețile profesionale și personale ale pompierilor, paramedicilor și echipelor de salvare și descarcerare care împart aceeași clădire, din Chicago. Sezonul 6 conține un crossover cu prima serie din „Camera de gardă”, respectiv sezonul 3 din serialul „Chicago P.D.”.
https://www.tvmania.ro/noi-episoade-din-serialul-pompierii-din-chicago-la-diva-cand-e-premiera-noului-sezon-407527

Sky Germania renunță la 26 dubluri SD din 22 martie 2023

Operatorul de televiziune german Sky Deutschland va renunța din 22 martie 2023 la versiunile SD pentru 26 de televiziuni din grila sa DTH (televiziune cu plată prin satelit). Versiunile HD ale respectivelor canale (Sky Cinema, Sky Sport și Sky Fußball Bundesliga) vor putea fi recepționate în continuare de către abonații operatorului. Decizii similare au mai fost aplicate de Sky Germania în ultimii 3 ani, în special în anul 2020. În același an a renunțat și la acronimul HD din denumirile canalelor sale High Definition. Abonații Sky Germania nu trebuie să facă nimic pentru activarea gratuită a versiunilor HD: toate versiunile HD corespondente au fost deja activate fără costuri suplimentare, Dacă abonații folosesc un modul CI+ sau un receptor care nu este de la Sky, poate fi necesară o nouă scanare sau căutare a canalelor. De asemenea, înregistrările PVR care erau activate pe canalele SD trebuie reprogramate pe noile canale HD, deoarece nu se va transfera automat programarea de pe canalele SD pe cele HD. În plus, dacă respectivele televiziuni SD erau în lista de Favorite, trebui șterse din respectiva listă și adăugate versiunile HD. Astfel, pe lângă canalele HD pe care le pot viziona deja cu un pachet de bază Sky Entertainment (Plus) sau Sky Starter, abonații Sky Germania pot viziona si alte televiziuni High Definition: Sky Cinema ( Sky Cinema Action HD, Sky Cinema Family HD, Sky Cinema Premieren +24 HD, Sky Cinema Best Of HD, Sky Cinema Premieren HD), Sky Sport (Sky Sport Top Event HD, Sky Sport Tennis HD, Sky Sport 1 HD, Sky Sport 2 HD, Sky Sport 3 HD, Sky Sport 4 HD, Sky Sport 5 HD, Sky Sport 6 HD, Sky Sport 7 HD, Sky Sport 8 HD, Sky Sport 9 HD) și Sky Fußball Bundesliga (Sky Sport Bundesliga HD, Sky Sport Top Event HD, Sky Sport Bundesliga 1 HD, Sky Sport Bundesliga 2 HD, Sky Sport Bundesliga 3 HD, Sky Sport Bundesliga 4 HD, Sky Sport Bundesliga 5 HD, Sky Sport Bundesliga 6 HD, Sky Sport Bundesliga 7 HD, Sky Sport Bundesliga 8 HD, Sky Sport Bundesliga 9 HD).
https://www.hdsatelit.com/2023/03/sky-germania-renunta-la-26-dubluri-sd.html

Canal + (proprietar al Focus Sat), devine distribuitor prin satelit al televiziunii BBC Earth

Grupul M7, deținut de Canal+, a încheiat un acord de retransmisie pe mai mulți ani cu BBC Studios pentru distribuția HD prin satelit a televiziunii BBC Earth în Europa Centrala si de Est (inclusiv in România, cu excepția Poloniei), precum și în Turcia. Conform acordului, echipa din Luxemburg va oferi BBC Studios o soluție completă de distribuție prin satelitul THOR 5 de la 1 grad Vest, inclusiv multiplexare, codificare, criptare și uplink. Acesta va permite recepția sigură și securizată a BBC Earth de către clienții săi terți în aria europeană de semnal a satelitului THOR 5 (cel mai probabil, frecvența de receptie va fi 11938, polarizare orizontală, SR 28000, FEC 7/8, DVB-S QPSK). BBC Earth va continua să fie distribuit abonaților platformelor de televiziune cu plată deținute de M7 DirectOne (Ungaria) și Focus Sat (România), prin același feed. Zbigniew Pruski, director comercial BBC Studios CEE, a precizat: „De mulți ani, M7 Group este un partener important de conținut pentru BBC Studios, pentru diverse piețe europene. Cooperarea noastră se extinde acum la furnizarea de servicii tehnice de distribuție prin satelit pentru BBC Earth, în Europa Centrala si de Est și Turcia. Avem mare încredere în abilitățile profesionale și în orientarea către clienți a echipei M7 Platform Services și așteptăm cu nerăbdare parteneriatul nostru extins cu M7”. Bill Wijdeveld de la M7 Group a completat: „M7 și BBC Studios au o cooperare de lungă durată pentru distribuția canalelor emblematice BBC Studios pe diferitele piețe ale M7. Suntem foarte încântați de oportunitatea de a ne extinde parteneriatul cu servicii de distribuție prin satelit”.
https://www.hdsatelit.com/2023/03/canal-proprietar-al-focus-sat-devine.html

USR Sector 1 susține că ministrul Burduja oferă contracte, prin Poșta Română, pentru calomnierea lui Clotilde Armand

USR Sector 1 lansează acuzații grave la adresa ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, despre care susține că, prin intermediul Poștei Române, oferă contracte pentru „calomnierea lui Clotilde Armand”. Compania Naționala „Poșta Română” a achiziționat anul trecut, prin cumpărare directă, servicii de promovare și publicitate de la societatea Gândul Media Network în valoare de 17.000 euro. Este cel mai mare contract încheiat de această firmă cu o instituție publică, topul este completat de Primăria Sectorului 6 și Primăria Sectorului 4. Site-ul Gândul.ro s-a remarcat în ultimul an prin atacuri calomnioase la adresa primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, și prin faptul că promovează și susține necondiționat activitatea PNL Sectorul 1>>, susține USR Sector 1. „Am descoperit cum fiul lui Burduja de la Bancorex dă banii Poștei Române pentru calomnierea lui Clotilde Armand. Începem o serie de dezvăluiri după o muncă de câteva luni despre cum prăduiesc PNLPSD banii publici pentru PR și denigrarea celor incomozi. Compania Naționala „Poșta Română” a achiziționat anul trecut, prin cumpărare directă, servicii de promovare și publicitate de la societatea Gândul Media Network în valoare de 17.000 euro. Este cel mai mare contract încheiat de această firmă cu o instituție publică, topul este completat de Primăria Sectorului 6 și Primăria Sectorului 4. Site-ul Gândul.ro s-a remarcat în ultimul an prin atacuri calomnioase la adresa primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, și prin faptul că promovează și susține necondiționat activitatea PNL Sectorul 1. Actualul președinte al PNL Sectorul 1, Sebastian Burduja, a fost editorialist la Gândul, site pe care l-a folosit, înainte de a fi numit ministru, ca tribună a ideilor sale politice și pentru reclamă. Relația de parteneriat comun Sebastian Burduja- Gândul continuă până în prezent, publicația este plină de articole elogioase despre ministrul Digitalizării. Poșta Română este proprietatea Statului Român prin intermediul Ministerului Digitalizării, care deține 93,7% din numărul de voturi în Adunarea Generală a Acționarilor. Florin Valentin Ștefan este în prezent directorul general al Poștei Române și unul dintre principalii colaboratori ai lui Sebastian Burduja. Este unul dintre liderii PNL Sectorul 1, prin intermediul căruia Sebastian Burduja controlează filiala, și ocupă funcția de secretar general. A fost membru fondator, alături de Sebastian Burduja, a formațiunii PACT. A fost partener în compania RISE Consortium, controlată de același Sebastian Burduja. Societatea Gândul Media Network, care are site-ul Gândul, este deținută de Claudia-Cristina Săvulescu-Budeanu. Aceasta este soția lui Radu Budeanu, fondatorul tabloidului Cancan, condamnat penal la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a dus o geantă cu 3,8 milioane de dolari mită de la magnatul Energiei Bogdan Buzăianu către fostul ministru PDL Elena Udrea. Radu Budeanu a deținut 13,7% din acțiunile operatorului de salubrizare Romprest Service SA, firmă apropiată de PNL Sector 1. El a vândut pachetul de acțiuni în septembrie 2020 către Euro¬prest, unul dintre ceilalţi asociaţi ai companiei.
Filiala USR Sector 1 depune plângere penală pe numele celor doi peneliști care au impresia că banii publici sunt ai lor”.
https://www.bugetul.ro/usr-sector-1-sustine-ca-ministrul-burduja-ofera-contracte-prin-posta-romana-pentru-calomnierea-lui-clotilde-armand/

Bold Film Studio - record de nominalizări la Premiile Gopo în primul an de activitate în distribuția de film din România. Oameni de treabă și Miracol au cumulat 19 nominalizări

Oameni de treabă (regia Paul Negoescu) și Miracol (regia Bogdan George Apetri), cele două producții distribuite de Bold Film Studio în primul an de activitate în industria cinematografică din România, au cumulat 19 nominalizări la Premiile Gopo 2023. Cele două titluri care se regăsesc pe lista filmelor ce își vor disputa trofeul Gopo pentru Cel mai bun film de lungmetraj au primit nominalizări și la categoriile Cea mai bună regie - Paul Negoescu (Oameni de treabă), Bogdan George Apetri (Miracol); Cel mai bun actor în rol principal - Iulian Postelnicu (Oameni de treabă) și Emanuel Pârvu (Miracol); Cea mai bună actriță în rol principal - Ioana Bugarin (Miracol); Cel mai bun actor în rol secundar - Vasile Muraru (Oameni de treabă) și Cezar Antal (Miracol); Cea mai bună actriță în rol secundar - Crina Semciuc (Oameni de treabă); Cel mai bun scenariu - Radu Romaniuc și Oana Tudor (Oameni de treabă), Bogdan George Apetri (Miracol); Cea mai bună imagine - Ana Drăghici (Oameni de treabă), Oleg Mutu (Miracol); Cel mai bun montaj - Eugen Kelemen (Oameni de treabă); Cea mai bună muzică originală - Marius Leftărache (Oameni de treabă); Cel mai bun sunet - Mārtiņš Rozentals, Jiří Klenka, Karel Zámečník (Miracol); Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură - Bistra Ketchidjieva, Andreea Lupu (Oameni de treabă), Bianca Boeroiu, Bogdan Lazăr (Miracol). „Filme precum Miracol și Oameni de treabă completează simetric și natural demersul nostru la Bold Film Studio de a aduce în fața publicului produs cinematografic de calitate, fie că vine din zona de festival sau din cea comercială, cum a fost anul acesta filmul Taximetriști, prima noastră producție in-house, lansată în luna ianuarie. Și de acum încolo ne propunem să direcționăm energia și resursele noastre - inclusiv cele din fondul de investiții de film pe care l-am creat - către o selecție atentă a proiectelor de film local cu care ne prezentăm în fața publicului, calitatea fiind criteriul esențial cu care vrem să ne individualizăm ca brand în piață.”, declară Ionuț Datcu, CEO Wopa Communication Group, deținător al Bold Film Studio.
https://jurnalul.ro/cultura/film/premiile-gopo-2023-bold-film-studio-record-nominalizari-926688.html

Scandal monstru în TVR, după plecarea prezentatorului Radu Andrei Tudor. „Regim de teroare! Angajații sunt umiliți!”

Plecarea lui Radu Andrei Tudor de la TVR, după o colaborare de 13 ani, scoate la iveală nemulțumirile mai multor angajați. După ce Radu Andrei Tudor, prezentatorul principalului jurnal de știri de la TVR, și-a anunțat plecarea, după o colaborare de 13 ani, mai mulți angajați ai postului public s-au arătat nemulțumiți de condițiile în care sunt nevoiți să lucreze. Radu Andrei Tudor devenise una dintre imaginile simbol ale TVR, însă a decis să părăsească postul, după ce a acceptat oferta celor de la Kanal D. Potrivit foștilor colegi, plecarea vedetei ar avea legătură cu nemulțumirile acumulate în timp care, într-un final, l-au făcut să accepte altă ofertă. Mai mulți angajați ai TVR au făcut declarații, sub protecția anonimatului, pentru Cancan în legătură cu acest subiect. Se pare că situația din instituție nu este una foarte plăcută. „Radu lucra în TVR din 2010. Aseară am văzut atâtea lacrimi în jurul său, atâția oameni care au venit în studioul unde prezenta jurnalul. Până acum a refuzat toate ofertele, și nu au fost puține în ultimii doi ani, dar se umpluse paharul destul de tare. Radu nu este omul care să meargă la tv și să lucreze ca într-o fabrică de chibrituri. Un mediu în care ți se dă peste nas, nemotivat, un mediu în care valorile jurnalistice, argumentele profesionale pică în fața unor lucruri ce nu au legătură cu profesia noastră. Au fost niște mici frecușuri, care l-au mâhnit…El e însă un tip decent, nu a avut conflicte directe, dar au fost situații în care nu s-a mai simțit apreciat pentru dăruirea sa. Radu a făcut cam de toate în TVR. A fost omul care a plecat la 2 noaptea din casă să facă breking news despre atacurile din Marea Britanie. Cu o săptămână înainte de Revelion, nu aveau om, iar el a acceptat să-i scoată din încurcătură. Nu i-au găsit înlocuitor la știri, astfel că a fost nevoit să se schimbe pentru jurnal, iar după să revină să mai filmeze încă vreo câteva ore bune ca să termine Revelionul. Într-un final, a zis gata.. Chiar noi i-am spus că deși ne va lipsi, pentru el cel mai bine este să plece. Mulți l-am rugat să riposteze public, să facă și o postare despre ceea ce simte, dar a refuzat”, a declarat un angajat al TVR.
https://www.romaniatv.net/scandal-monstru-in-tvr-dupa-plecarea-prezentatorului-radu-andrei-tudor-regim-de-teroare-angajatii-sunt-umiliti_7344921.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL