×

Revista presei -- Data și ora publicării: 17.06.2022 17:49:09

Cele mai importante știri despre audiovizual, TV, comunicații, cinema și conținut online apărute vineri, 17 iunie 2022



...
Piaţa de publicitate din România ar putea creşte în 2022 cu 7,4%, fiind dominată în continuare de TV. Segmentul digital avansează cu 12%, iar TV cu 5% //
Companiile locale din domeniul tehnologiei care au avut rate de creştere accelerate în ultimii ani se pot înscrie în competiţia Technology Fast 50 Europa Centrală, organizată de Deloitte în 17 ţări dim regiune //
Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF 2022 debutează vineri la Cluj-Napoca / Recital extraordinar Corina Chiriac / Mona Muscă, prezentă la TIFF Talk //
Cele mai noi filme româneşti, "Metronom", "Om câine", "Nimic despre dragoste", "Insula", se văd la TIFF //
Nou proiect de cloud guvernamental: îmbunătățiri notabile față de varianta inițială/ Specialiști: Suntem departe de o viziune coerentă. Noua formă păstrează încă prevederi care descurajează puternic concurența/ Avertisment privind puterea SRI 3
"Blonde", autobiografie fictivă a lui Marilyn Monroe, cu Ana de Armas şi produs de Brad Pitt, va fi pe Netflix din septembrie 4
Eurovision 2023 nu va putea fi organizat în Ucraina 4
Elon Musk la prima discuție cu angajații Twitter: Va fi nevoie de concedieri. Rețeaua poate depăși un miliard de useri, a mai spus el 5
Documentarul „Piaţa Universităţii" al lui Stere Gulea, la B1 TV, în weekend 5
Răzvan Fodor prezintă un nou sezon din Alpha Kids, la Antena 1. Când începe emisiunea 5
Memo de la Guerrilla şi Osmanovici de la Prima TV, tură de 100 Km pentru o cauză umanitară. Pentru cine strâng bani? 5
Şef nou la Pro TV. Ce departament a preluat Sorin Kosz 6
Piața de publicitate continuă creșterea, inclusiv în România, ajungând la de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani. Digitalul influențează masiv, TV rămâne pe plus, Revistele și Ziarele, în continuare afectate 6
Piața europeană de smartphone-uri a avut cel mai slab început de an din ultimii nouă ani 6
Vodafone Romania, ETA2U, Maguay Computers vor să doteze Poșta Română cu servere 7
Adrian Enache, în cărţi pentru prezentarea unei emisiuni de succes de la Antena 1 7
Satelitul Türksat 5B a fost pus în funcțiune la 42 grade Est 7
Aplicația Disney+, disponibilă pe televizoarele LG din 40 noi teritorii 7
"Căutătorul de monștri", din 18 iunie la Viasat Explore 8
Discovery Sports va organiza și difuza Cupa Mondială UCI Mountain Bike, grație unui acord cu Union Cycliste Internationale 8
"Andor", un nou serial Star Wars, din 31 august 2022 pe Disney Plus. În plus, "Young Jedi Adventures" va fi lansat din 2023 8
Recomandările lunii iulie la HISTORY Channel 9

...
GroupM: Piaţa de publicitate din România ar putea creşte în 2022 cu 7,4%, fiind dominată în continuare de TV. Segmentul digital avansează cu 12%, iar TV cu 5%

Piaţa de publicitate din România ar putea creşte în 2022 cu 7,4%, fiind dominată în continuare de TV, care atrage 56% din investiţii, faţă de 34% pe digital, arată o analiză realizată de GroupM. Pe segmente, publicitatea pe TV este estimate să se majorize cu 5%, iar cea pe zona digital cu 12%. „Suntem sub potenţial, reprezentăm 0,1% din piaţa globală de publicitate, cu un PIB de 0.3% din economia globală. Avem o piaţă de publicitate de 4 ori mai mică decât piaţa din Polonia, la un PIB de 2,4 ori mai mic. În condiţiie unei evoluţii macroecomice pozitive, piaţa de publicitate va continua să crească anual cu 8%-10% în viitorul apropiat, cu un ritm semnificativ mai accelerat în digital”, spune Mihai Vişan, Head of Trading GroupM România. La nivel global, piaţa va atinge 850 de miliarde de dolari în 2022, de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani. Vânzările vor creşte într-un ritm anual de 9,7%, respectiv 8,4%, excluzând impactul publicităţii politice din SUA.
https://www.zf.ro/media-advertising/groupm-piata-de-publicitate-din-romania-ar-putea-creste-in-2022-cu-7-20925721

Companiile locale din domeniul tehnologiei care au avut rate de creştere accelerate în ultimii ani se pot înscrie în competiţia Technology Fast 50 Europa Centrală, organizată de Deloitte în 17 ţări dim regiune

Companiile locale din domeniul tehnologiei, din sectorul public sau privat, indiferent de dimensiune, care înregistrează o creştere accelerată, se pot înscrie în competiţia Technology Fast 50 Europa Centrală, organizată de Deloitte în 17 ţări dim regiune. Competiţia se află anul acesta la ediţia cu numărul 23, ţările participante fiind Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Montenegro, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia. Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală este un program care evidenţiază cele mai dinamice 50 de companii din regiune în domeniul tehnologiei, în funcţie de creşterea procentuală a veniturilor din ultimii patru ani şi include companii din toate sectoarele conexe – comunicaţii, tehnologii pentru mediu, fintech, hardware, sănătate şi ştiinţe medicale, media şi divertisment, software.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/companiile-locale-domeniul-tehnologiei-au-avut-rate-crestere-20922646

Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF 2022 debutează vineri la Cluj-Napoca / Recital extraordinar Corina Chiriac / Mona Muscă, prezentă la TIFF Talk

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se deschide, vineri, cu un moment muzical semnat de Strings Quartet, urmat de un recital extraordinar Corina Chiriac. Filmul prezentat în prima seară este „Reţeaua Jane”, regizat de Phyllis Nagy, o poveste curajoasă despre câteva femei care au schimbat lumea, cu Elizabeth Banks şi Sigourney Weaver în rolurile principale, relatează News.ro. Peste 2.500 de spectatori sunt aşteptaţi la evenimentul de gală, programat de la ora 20.45 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Corina Chiriac a încântat generaţii întregi de români cu vocea sa inconfundabilă, este absolventă a I.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti (promoţia 1972, clasa Actorie, profesori Constantin Moruzan şi Mihai Mereuţă) şi a debutat ca actriţă, studentă fiind, pe scena Teatrului de Comedie. Lansată deja în cariera muzicală care avea să devină una fabuloasă, Corina Chiriac a fost protagonista a sute de producţii TV şi a unor filme artistice; în 1972 interpretează rolul principal feminin din filmul „Aventuri la Marea Neagră” (regia Savel Stiopul), alături de Florin Piersic. Au urmat în acelaşi an rolurile din filmul „Cu mâinile curate” (regia Sergiu Nicolaescu) şi serialul TV „Muşatinii”, în regia Soranei Coroamă Stanca. Marea artistă va fi omagiată pe scena Galei TIFF 2022 şi va primi o distincţie specială, acordată în onoarea celor peste cinci decenii de activitate artistică, precizează sursa citată. Fanii vor putea intra în dialog cu Corina Chiriac, sâmbătă, de la ora 11.00, în cadrul primei întâlniri cu artiştii români din seria InspiraTIFF, organizată în Piaţa Unirii în fiecare zi de festival, cu acces gratuit. Întâlnirea cu publicul va fi moderată de Cristian Gridean. În aceeaşi zi, de la ora 17.00, în cadrul TIFF Talk se va vorbi despre filmul „Reţeaua Jane”; la întâlnirea moderată de jurnalistul Mihnea Maruţă vor participa Corina Chiriac şi Mona Muscă. Până pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în oraşul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecţii – poveşti legendare şi filme în premieră absolută, o selecţie puternică de muzică şi cine-concerte, expoziţii, workshop-uri inovatoare, dezbateri şi experienţe cine-culinare. Zeci de invitaţi români şi străini, reprezentanţi de seamă din lumea filmului, şi-au confirmat prezenţa la TIFF 2022.
https://www.g4media.ro/festivalului-international-de-film-transilvania-tiff-2022-debuteaza-vineri-la-cluj-napoca-recital-extraordinar-corina-chiriac-mona-musca-prezenta-la-tiff-talk.html

Cele mai noi filme româneşti, "Metronom", "Om câine", "Nimic despre dragoste", "Insula", se văd la TIFF

Secţiunea Zilele Filmului Românesc a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), 17-26 iunie, sprijinită de Institutul Cultural Român, cuprinde proiecţii de filme româneşti, workshopuri şi sesiuni de comunicare. ZFR oferă vizibilitate pe plan internaţional filmelor româneşti realizate în ultimul an şi beneficiază de prezenţa unor invitaţi străini - selecţioneri ai marilor festivaluri internaţionale, critici de film, distribuitori, agenţi de vânzări şi jurnalişti - care vor intra în legătură cu realizatorii şi echipele filmelor. "Filmul este o prioritate pentru ICR încă de la înfiinţarea instituţiei, nu departe de momentul în care TIFF punea reflectoarele lumii cinematografice pe Cluj-Napoca. Era perioada în care noul val de cineaşti români concepea un limbaj proaspăt ce avea să uimească întreaga lume. Chiar dacă ICR nu poate, prin menirea sa, să se implice direct în producţia de film, facem cu încăpăţânare tot ce putem pentru a promova filmele şi pe creatorii lor şi pentru a sprijini evenimentele şi festivalurile de film", afirmă preşedintele ICR, Liviu Jicman.
https://www.news.ro/entertainment/cele-mai-noi-filme-romanesti-metronom-om-caine-nimic-despre-dragoste-insula-se-vad-la-tiff-1922401317292022060920743430

Nou proiect de cloud guvernamental: îmbunătățiri notabile față de varianta inițială/ Specialiști: Suntem departe de o viziune coerentă. Noua formă păstrează încă prevederi care descurajează puternic concurența/ Avertisment privind puterea SRI

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a elaborat un nou proiect de cloud guvernamental, îmbunătățind semnificativ varianta inițială despre care specialiștii din domeniu spuneau că va bloca de fapt digitalizarea României. Însă câteva aspecte încă nu au fost clarificate suficient, iar specialiștii spun că noua forma încă păstrează prevederi care descurajează puternic concurența. Reamintim că proiectul cloud-ului guvernamental este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pe de o parte, noul proiect introduce termenul de „cloud hibrid”, adică un Cloud Guvernamental care include și o componentă de cloud privat, implementată și administrată de statul român. Cu toate acestea, nu este detaliată modalitatea de funcționare a acestui cloud hibrid. În esență, în alegerea unui tip de cloud, opțiunile sunt privat, hibrid și public. De obicei, alegerea unuia dintre aceste tipuri se face de către fiecare autoritate în parte, în funcție de nevoile sale și în funcție de tipurile de date utilizate de către autoritate, dacă acestea sunt mai sensibile sau nu. Însă proiectul nu clasifică aceste lucruri, ci precizează că Guvernul va stabili la nivel central, prin hotărâre, cadrul de management și stocare a datelor și mecanismul de achiziție a resurselor și serviciilor din cloud, „ținând cont de nivelul de senzitivitate al datelor”. Practic, Guvernul va lua de la centru o decizie pentru toate autoritățile, în loc să le lase pe acestea să stabilească o soluție în funcție de propriile necesități și de evaluarea proprie.
https://economedia.ro/nou-proiect-de-cloud-guvernamental-imbunatatiri-notabile-fata-de-varianta-initiala-despre-care-specialistii-spuneau-ca-blocheaza-digitalizarea-specialisti-suntem-departe-de-o-viziune-coerenta-noua.html#.YqyEAHbMK5c

"Blonde", autobiografie fictivă a lui Marilyn Monroe, cu Ana de Armas şi produs de Brad Pitt, va fi pe Netflix din septembrie

"Blonde", unul dintre filmele aşteptate în 2022, care povesteşte o viaţă fictivă a lui Marilyn Monroe după o carte de Joyce Carol Oates, va fi lansat pe Netflix în 23 septembrie, a anunţat platforma de streaming. Scris şi realizat de Andrew Dominik ("Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford", 2007), filmul nu a fost inclus în selecţia oficială a celei de-a 75-a ediţii a Fetivalului de la Cannes pentru că nu fusese plănuită nicio lansare în cinematografe în Franţa. În Statele Unite, lungmetrajul are menţiunea interzis celor cu vârsta de sub 17 ani, din cauza scenelor de sex. În film, produs în special de Brad Pitt, starul hollywoodian care a murit la 36 de ani în 1962 şi care încă fascinează SUA 60 de ani mai târziu, este interpretată de actriţa cubanezo-spaniolă Ana de Armas ("Knives Out", "No Time to Die"). Adrien Brody figurează în distribuţie, în rolul dramaturgului Arthur Miller, care a fost soţul lui Marilyn Monroe. Romanul lui Joyce Carol Oates, lansat în 2000, este unul dintre cele mai cunoscute ale autoarei americane. Biografie fictivă, urmăreşte o traiectorie de coşmar a Normei Jean Baker, adevăratul nume al actriţei, şi creionează un portret vitriolic al Americii din anii '50 şi '60, în special al Hollywood-ului.
https://www.news.ro/entertainment/blonde-autobiografie-fictiva-a-lui-marilyn-monroe-cu-ana-de-armas-si-produs-de-brad-pitt-va-fi-pe-netflix-din-septembrie-video-1922403217352022060720743360

Eurovision 2023 nu va putea fi organizat în Ucraina

Eurovision 2023 nu va putea fi organizat în Ucraina, potrivit unui comunicat de vineri al Uniunii Europene a Radiodifuziunii. Marea Britanie ar putea să găzduiască concursul, adaugă EBU. „Având în vedere războiul care are loc după invazia Ucrainei de către Rusia, EBU a evaluat situaţia şi a realizat un studiu de dezabilitate foarte cuprinzător, în consultare cu AU:PBC şi specialişti externi, în special pentru a revizui problemele de securitate”, precizează comunicatul. La capătul acestei analize, EBU a concluzionat că „în circumstanţele actuale, UA:PBC nu este în măsură să îndeplinească condiţiile de securitate şi operaţionale necesare pentru a găzdui, organiza şi produce Concursul Eurovision al cântecului potrivit dispoziţiilor prevăzute de regulament”.
https://www.news.ro/cultura-media/eurovision-2023-nu-va-putea-fi-organizat-in-ucraina-1922404817382022061520743861

Elon Musk la prima discuție cu angajații Twitter: Va fi nevoie de concedieri. Rețeaua poate depăși un miliard de useri, a mai spus el

Elon Musk a purtat online prima discuție cu angajații Twitter și a răspuns la întrebări despre viitorul rețelei pe care este pe punctul de a o cumpăra. El a spus că situația financiară nu este grozavă și deci va fi nevoie de concedieri. Dacă totul merge bine, în 5-10 ani Twitter va trece de un miliard de useri, față de 229 milioane în prezent. La un moment dat se părea că este sigur faptul că Elon Musk va cumpăra Twitter, pentru 44 miliarde dolari, dar apoi au apărut mari îndoieli, Musk spunând că vrea să afle mai multe despre numărul de conturi false și conturi spam care, consideră el, reprezintă cea mai mare problemă a Twitter. Mulți au spus că Musk vrea să scadă prețul de achiziție și de aceea amenință că nu mai vrea să cumpere Twitter.
https://economie.hotnews.ro/stiri-it-25625660-elon-musk-prima-discutie-angajatii-twitter-nevoie-concedieri-reteaua-poate-depasi-miliard-useri-mai-spus.htm

Documentarul „Piaţa Universităţii" al lui Stere Gulea, la B1 TV, în weekend

Televiziunea B1 TV prezintă în weekend un documentar despre „Fenomenul Piaţa Universităţii" sau „Golaniada“. Documentarul „Piaţa Universităţii - România" (1991), în regia lui Stere Gulea, va fi difuzat duminică, de la ora 16.00, pe B1 TV. Pelicula tratează protestele anti-comuniste de la începutul anului 1990, demonstraţii paşnice care au fost reprimate cu brutalitate de către conducerea statului, în zilele de 13, 14 şi 15 iunie. La acel moment, preşedintele statului, Ion Iliescu, şi FSN au făcut apel la minerii din Valea Jiului pentru a stopa, alături de forţele de ordine, protestele din Piaţa Universităţii.
https://www.paginademedia.ro/documentar-tv/piata-universitatii-romania-documentar-b1-tv-20743899

Răzvan Fodor prezintă un nou sezon din Alpha Kids, la Antena 1. Când începe emisiunea

Răzvan Fodor revine faţă în faţă cu puştii generaţiei Alpha într-un nou sezon al emisiunii Alpha Kids de pe Antena 1. Despre ce va discuta Fodor cu copii din generaţia Alpha, născuţi după 2010? Viitorul, banii, iubirea, Dumnezeu sau frica sunt câteva dintre temele celor doisprezece episoade ale show-ului. Noul sezon Alpha Kids începe mâine, 18 iunie, de la ora 9:00, pe Antena 1 şi AntenaPlay. Emisiunea va fi difuzată săptămânal, în fiecare sâmbătă dimineaţă.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/razvan-fodor-antena-1-alpha-kids-20743872

Memo de la Guerrilla şi Osmanovici de la Prima TV, tură de 100 Km pentru o cauză umanitară. Pentru cine strâng bani?

100K Walk. Doi jurnalişti, un rugbist în scaunul rulant şi un ultramaratonist fac o plimbare de 100 de Km prin Bucureşti, în acest weekend. Câţi bani şi-au propus să strângă? 100K Walk este un eveniment caritabil ce se va desfăşura în acest weekend, 18-19 iunie 2022, în Bucureşti. Aflat deja la a patra ediţie, acesta are ca scop obţinerea de fonduri pentru anumite cauze, iar ţinta este de cel puţin 20.000 de lei.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/100k-walk-bucuresti-n-avem-sange-osmanovici-20743768

Şef nou la Pro TV. Ce departament a preluat Sorin Kosz

Pro TV a anunţat numirea unui nou şef pe zona editorială. Este vorba despre Sorin Kosz, care a revenit în grupul Pro. Ce departament va coordona acum? Sorin Kosz este Editor in Chief pe Digital la Pro TV. Din poziţia sa, va dezvolta zona editorială de Ştiri, Sport şi Divertisment conform noilor tendinţe de consum de informaţii şi va oferi suport pentru crearea de conţinut editorial nativ în platformele VOD, a anunţat protv.ro. Sorin Kosz şi-a început cariera în Pro TV, însă de-a lungul anilor a lucrat şi în alte companii media cunoscute precum Gândul, Realitatea şi Digi 24.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/pro-tv-sef-nou-sorin-kosz-20742871

Piața de publicitate continuă creșterea, inclusiv în România, ajungând la de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani. Digitalul influențează masiv, TV rămâne pe plus, Revistele și Ziarele, în continuare afectate

Piața globală de publicitate va atinge anul acesta 850 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani. Piața va crește într-un ritm anual de 9,7%, respectiv 8,4%, excluzând impactul publicității politice din SUA. Deși 2022 este un an marcat de inflație, creșteri salariale și presiuni din ce în ce mai mari pentru reglementarea Big Tech, majoritatea marketerilor continuă să crească bugetele de media. Publicitatea digitală va atinge 73% din veniturile industriei globale anul acesta, în contextul în care, cu numai 10 ani în urmă, digitalul reprezenta doar 27% din totalul pieței. În același timp, piața devine din ce în ce mai concentrată: top 5 furnizori globali atrag în prezent 53% din veniturile totale - Google si Facebook cumulează 40% - față de numai 20% în urmă cu 10 ani.
https://www.profit.ro/stiri/economie/piata-publicitate-continua-cresterea-inclusiv-romania-ajungand-doua-ori-mult-nivelul-inregistrat-urma-10-ani-digitalul-influenteaza-masiv-tv-ramane-plus-revistele-ziarele-continuare-afectate-20743538

Piața europeană de smartphone-uri a avut cel mai slab început de an din ultimii nouă ani

Doar 49 de milioane de smartphone-uri au fost livrate în Europa în primul trimestru al acestui an, acesta fiind cel mai slab prim trimestru pentru piața europeană de smartphone-uri din 2013 până acum. Piața europeană de smartphone-uri a scăzut cu 12% în primele trei luni ale acestui an, susține analiza Counterpoint Research, care avertizează că se poate și mai rău pe viitor. Singurul producător din top 5 care a crescut în această perioadă este Realme. Aflat chiar pe al cincilea loc în piața europeană, Realme a crescut cu 67% și are acum o cotă de 4%. Samsung se menține pe prima poziție, deși a înregistrat o scădere de 16 procente. Cota de piață a companiei coreene s-a redus de la 37% la 35%. Apple reușește, ca de obicei în ultimii ani, să se țină cel mai bine și să scadă cel mai puțin dintre producătorii de top. Pentru că a scăzut doar cu 6% (mult mai puțin decât alții), cota de piață a companiei americane a crescut ușor, de la 24% la 25%.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/piata-europeana-de-smartphone-uri-a-avut-cel-mai-slab-inceput-de-an-din-ultimii-noua-ani-20743367

Vodafone Romania, ETA2U, Maguay Computers vor să doteze Poșta Română cu servere

ETA2U, Romflex Sistem, B2B Digital, Maguay Computers, Mida Soft Business, Pragma Computers, Vodafone Romania și Arctic Stream au depus oferte la Poșta Română pentru furnizarea de echipamente de procesare si stocare (servere). Contractul a fost estimat la 1,95 milioane de lei, fără TVA. Echipamentele vor fi livrate în termen de 12 luni de la semnarea contractului. Cu afaceri de peste 1 miliard de lei, Poșta Română are peste 24.500 salariați și o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de unități. Compania este controlată de Ministerul Cercetării – 93,52% și Fondul Proprietatea – 6,48%.
https://www.profit.ro/stiri/vodafone-romania-eta2u-maguay-computers-vor-sa-doteze-posta-romana-cu-servere-20742476

Adrian Enache, în cărţi pentru prezentarea unei emisiuni de succes de la Antena 1

Producătorii show-ului „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, au început organizările pentru noul sezon. Astfel, mai multe surse au declarat că există negocieri cu unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai ,,generaţiei de aur", şi anume Adrian Enache pentru ca acesta să ocupe locul de prezentator. Organizatorii emisiunii vor să coopteze mai multe vedete pentru cel de-al 18-lea sezoon, iar una dintre acestea este Adrian Enache. Acesta a urcat de trei ori pe scena show-ului „Te cunoc de undeva”, alături de fiica sa, Diana Enache, unde au interpretat o serie de duo-uri celebre, precum Enrique Iglesias şi Whitney Huston, sau Ion Dolănescu şi Marina Voica.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/adrian-enache-carti-prezentarea-emisiuni-succes-antena-1-1_62a436e55163ec427174f572/index.html

Satelitul Türksat 5B a fost pus în funcțiune la 42 grade Est

Satelitul de telecomunicații Türksat 5B a fost pus în funcțiune pe 14 iunie, a confirmat ministrul Transporturilor și Infrastructurii din Turcia, Adil Karaismailoğlu. „După o călătorie de cinci luni (lansarea SpaceX a avut loc pe 19 decembrie 2021), Türksat 5B a ajuns pe orbită pe 17 mai 2022. Testele de performanță pe orbită au fost efectuate cu succes. Acum este timpul să punem satelitul în funcțiune”, a adăugat Karaismailoğlu. Noul satelit se află la poziția orbitală de la 42 de grade longitudine estică și va acoperi cu semnal o zonă geografică largă, incluzând întregul Orient Mijlociu, Golful Persic, Marea Roșie, Marea Mediterană, precum și nordul, estul și sudul Africii și vecinii Turciei. Noul satelit va oferi și servicii de rezervă pentru Türksat 3A și Türksat 4A, care sunt poziționate de asemenea la 42° Est.
https://www.hdsatelit.com/2022/06/satelitul-turksat-5b-fost-pus-in.html

Aplicația Disney+, disponibilă pe televizoarele LG din 40 noi teritorii

Aplicația Disney+ este acum disponibilă pe televizoarele LG compatibile în peste 40 țări și teritorii noi din Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Mai mulți proprietari de televizoare LG pot accesa acum filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, atât timp cât televizorul lor rulează webOS din 2017 sau mai nou. În total, LG oferă acum aplicația Disney+ pe televizoarele LG compatibile în peste 90 de țări din întreaga lume.
Pentru a accesa serviciul Disney+, clienții LG pot să facă clic pe pictograma Disney+ de pe LG Home Launcher sau să apese butonul direct Disney+ de pe telecomanda LG Magic (dacă există un astfel de buton pe telecomandă) și să își selecteze tipul de abonament pentru a începe să vizioneze conținut. Funcțiile smart TV ale LG, inclusiv ThinQ AI și funcția de căutare universală LG la nivelul întregii platforme, funcționează cu Disney+.
https://www.hdsatelit.com/2022/06/aplicatia-disney-disponibila-pe.html

"Căutătorul de monștri", din 18 iunie la Viasat Explore

În "Căutătorul de monștri", o serie documentară ce are premiera în România la Viasat Explore pe data de 18 iunie, ora 21:00, Cyril Chauquet, om de televiziune și aventurier "mare amator de pești monstruoși", poartă telespectatorii într-o misiune de senzație. Aceea de a căuta creaturi subacvatice, colosale și periculoase, în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, călătorind din apele pline de rechini din Florida, până în aspra Amazonie braziliană, testând ferocitatea aligatorului, luptând cu somni gigantici și cu marlini mexicani uriași. Serialul explorează poveștile fascinante despre evazivii pești colosali care trăiesc în adâncurile ascunse ale oceanelor, lacurilor și râurilor planetei, dar și călătoriile pline de adrenalină ale echipei de filmare, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
https://www.hdsatelit.com/2022/06/cautatorul-de-monstri-din-18-iunie-la.html

Discovery Sports va organiza și difuza Cupa Mondială UCI Mountain Bike, grație unui acord cu Union Cycliste Internationale

Warner Bros. Discovery a semnat un acord cu Union Cycliste Internationale (UCI). Ca urmare a acestui acord, filiala Discovery Sports nu doar că va difuza Cupa Mondială UCI Mountain Bike timp de opt sezoane, dar va fi și organizator și promotor al competiției. UCI a precizat că acordul cu Discovery Sports include mai multe componente referitoare la aspecte sportive și comerciale, precum și la producerea și difuzarea Cupei Mondiale UCI Mountain Bike. Discovery Sports va colabora cu Enduro Sports pentru a supraveghea organizarea Cupei Mondiale de Mountain Bike, producția media și difuzarea. Negocierile dintre Discovery Sports și UCI au fost anunțate pentru prima dată în februarie, organismul de ciclism finalizând pe cale amiabilă relația de 10 ani cu Red Bull Media House. UCI a mulțumit lui Red Bull pentru evoluția competiției și creșterea semnificativă a audienței sale.
https://www.hdsatelit.com/2022/06/discovery-sports-va-organiza-si-difuza.html

"Andor", un nou serial Star Wars, din 31 august 2022 pe Disney Plus. În plus, "Young Jedi Adventures" va fi lansat din 2023

Pe măsură ce Disney+ investește tot mai mult în noi povești din franciza Războiul Stelelor (de exemplu, serialele The Mandalorian, Cartea lui Boba Fett și, cel mai recent, Obi-Wan Kenobi), Cassian Andor din filmul Rogue One urmează să-și extindă rolul în universul Star Wars cu propriul său serial. Serialul "Andor" va fi lansat pe 31 august 2022 (va beneficia de o lansare în două episoade), exclusiv pe platforma Disney+, ce a fost lansată recent și în România. A fost confirmat că vor fi 12 episoade în serie, cu două episoade la debut, apoi câte o lansare săptămânală pentru următoarele 10 episoade. Se pare că vor mai fi produse și alte 12 episoade, desemnate ca Partea 2, iar filmările vor începe în noiembrie 2022 (deci probabil lansarea sezonului al doilea va avea loc în anul 2023).
https://www.hdsatelit.com/2022/06/andor-un-nou-serial-star-wars-din-31.html

Recomandările lunii iulie la HISTORY Channel

În luna iulie, HISTORY Channel lansează un nou sezon de emisiuni inedite care explorează lumea conspirațiilor, a misterelor antice și a întâmplărilor bizare, reunite sub numele de „Vara Secretelor”. Alăturați-vă actorului William Shatner în episoade noi din seria „Inexplicabil”, în care explorează noi povești care au uluit omenirea timp de secole, aflați informații noi despre unele dintre cele mai faimoase și enigmatice capitole ale istoriei alături de Laurence Fishburne în „Cele mai mari mistere ale istoriei” și descoperiți mărturii inedite despre cel mai faimos eveniment legat de OZN-uri: presupusa prăbușire a unei nave extraterestre care ar fi avut loc în Roswell, New Mexico, în „Roswell 75: Ultimele dovezi”. Vara Secretelor - Din 19 iulie | Marțea și miercurea, de la ora 21:00. HISTORY Channel lansează un nou sezon de emisiuni inedite care explorează lumea conspirațiilor, a misterelor antice și a întâmplărilor bizare, reunite sub numele de „Vara Secretelor”. Alăturați-vă actorului William Shatner în episoade noi din seria „Inexplicabil”, în care explorează noi povești care au uluit omenirea timp de secole, aflați informații noi despre unele dintre cele mai faimoase și enigmatice capitole ale istoriei alături de Laurence Fishburne în „Cele mai mari mistere ale istoriei” și descoperiți mărturii inedite despre cel mai faimos eveniment legat de OZN-uri: presupusa prăbușire a unei nave extraterestre care ar fi avut loc în Roswell, New Mexico, în „Roswell 75: Ultimele dovezi”.
https://www.hdsatelit.com/2022/06/recomandarile-lunii-iulie-la-history.htm
l
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL