×

Profil -- Data și ora publicării: 16.03.2022 16:01:36

FISHING & HUNTING EXPO – EDIȚIA a ȘASEA – 17-20 martie 2022 se desfășoară fără certificate verzi și cu masca recomandată dar nu obligatorie la interior



București (MEDIA EXPRES) / 16 mar 2022 / Într-o perioadă dificilă, marcată atât de criza pandemică, dar și de cea geopolitică, Fishing & Hunting Expo, cea mai mare expoziție dedicată pasionaților de pescuit, vânătoare și outdoor din România, se va desfășura de joi 17 și până duminică, 20 martie, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo, Pavilionul B1.

Biletele pot fi cumpărate de la casieriile din fața Pavilionului B1 și online în rețeaua myticket.ro și entertix.ro, prețuri între 15 lei (o zi, pensionari și copii) și 85 de lei (abonament pentru toate zilele). De asemenea, online există și mai multe variante de abonamente disponibile, dar și cadouri garantate.

Primii 1.000 de vizitatori plătitori din fiecare zi vor primi cadou câte o șapcă. Accesul vizitatorilor se va face în baza biletului de intrare și fără prezentarea certificatului verde la care s-a renunțat odată cu neprelungirea stării de alertă. Masca de protecție de asemenea nu va mai fi obligatorie în spațiile interioare și exterioare, dar organizatorii recomandă purtarea ei în continuare la interior, pentru a fi mai bine protejați.

În cadrul tombolei evenimentului se vor acorda 2 vouchere de 10.000 lei (TVA inclus) pentru cumpărături în rețeaua de magazine de pescuit și vânătoare Arrow International, 2 telefoane CAT oferite de Orange România, precum și alte 6 premii constând în vouchere sau produse cu valori nominale începând de la 500 și până la 1.000 lei.

F&H Expo a demonstrat încă de la prima ediție că este cea mai importantă expoziție de profil din România. Ediția a șasea se va desfășura pe o suprafață de peste 8,500 mp, în cadrul Pavilionului B1. În centru vom regăsi scena și piscina pentru prezentări și demonstrații, iar la locul de entertainment vor fi simulatoare de pescuit, photobooth tematic, un cocktail bar, loc de joacă pentru copii, spații destinate pentru socializare și multe alte atracții.

Pescarii, vânătorii sau iubitorii de activități outdoor pot găsi în cadrul F&H Expo echipamente, accesorii și îmbrăcăminte pentru pescuit, armament, muniție și îmbrăcăminte pentru vânătoare, bărci și alte tipuri de ambarcațiuni, bălți, lacuri sau alte destinații de pescuit și vânătoare, pensiuni din destinațiile de pescuit sportiv din România și nu numai. De asemenea, la scena amplasată central vor avea loc workshop-uri de pescuit prezentate de unii dintre cei mai titrați pescari din România, presărate cu momente spectaculoase de șoimărit, muzică și tombole.

Restaurantele cu mâncare pe bază de vânat, pește sau mâncăruri internaționale de pe platforma exterioară a Pavilionului B1 – Aleea Negustorilor, dar și expozanții cu brânzeturi fine, delicatese vânătorești și pescărești de la interior vor încânta simțurile olfactive și gustative ale tuturor vizitatorilor.

Programul de vizitare al expoziției este de joi până sâmbătă între orele 10:00 și 18:00, respectiv duminică între 10:00 și 15:00.

Organizatorul Fishing & Hunting Expo este The Fishing & Hunting Channel, o televiziune unică în Europa Centrală și de Est, care promovează prin emisiunile sale de pescuit, vânătoare, outdoor și cooking respectul pentru natură și animale precum și un stil de viață sportiv și sănătos pentru profesioniști, pentru amatori, dar și pentru întreaga familie.

The Fishing & Hunting Channel încearcă să militeze și să educe publicul telespectator că peștele și vânatul trebuie respectat și ocrotit. Nu de puține ori, televiziunea s-a implicat în campanii de sesizare a braconajului către forurile și instituțiile specializate, iar fiecare emisiune difuzată încearcă să explice oamenilor regulile pescuitului sportiv, în sistem ”Catch & Release”, precum și ocrotirea vânatului tânăr și sănătos. The Fishing & Hunting Channel s-a lansat încă din anul 2004, emite în șase limbi străine la calitate Full HD, 24 ore/7 zile pe săptămână, în 9 țări din Europa și pentru 15 milioane de locuințe.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL