×

Revista presei -- Data și ora publicării: 18.01.2022 14:29:43

REVISTA PRESEI / 18 ian 2022 /



...
Undă verde de la CNA pentru o televiziune de filme asiatice 2
(Titlul și știrea au fost rescrise de Media Expres pentru folosirea denumirii de „televiziune” în mod corect în loc de „canal” și „post”) 2
George Simion: 'Avem martori că Rareş Bogdan lua bani de la invitații din emisiuni' 2
Comedii şi drame romantice cu Julia Roberts, Steve Carell, Ryan Gosling, Jack Nicholson, în februarie la Warner TV 3
„Survivor România” de la Pro TV, lider de audienţă cu aproape 3.3 milioane de telespectatori 3
Serialul „Mă numesc Züleyha” revine cu un nou sezon, la Kanal D 4
Premiile Gopo 2022: Apel de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj 4
„Baby Shark Dance” este primul videoclip din lume care a atins 10 miliarde de vizualizări pe YouTube 5
80 de organizaţii specializate în verificarea faptelor, printre care şi una din România, cer YouTube să ia măsuri împotriva dezinformărilor 5
Instagram a fost cea mai descărcată aplicaţie în ultimul trimestru 6
Twitter va extinde o funcţie care permite utilizatorilor să semnaleze conţinutul înşelător 6
Companiile aeriene americane sunt îngrijorate de „haosul” provocat de introducerea tehnologiei 5G în apropierea aeroporturilor 6
Giganții IT, stăpânii cablurilor subacvatice de fibră optică. Miza, controlul total al Internetului! 7
Cea mai descărcată aplicație la nivel global a fost TikTok, urmată de Instagram, Facebook și WhatsApp 8
Peste 2,1 miliarde de euro au fost investiți în startup-uri NFT anul trecut 8
Autoritățile avertizează asupra unui virus care afectează telefoanele cu Android: Mesajele sunt create astfel încât să pară a veni de la un serviciu de curierat 9
La Psiholog. O nouă rubrică în emisiunea Drum cu prioritate, de la Europa FM 9
DERAPAJ. Moderatoare Realitatea reclamată la CNA, CNCD şi Parchet. Ce remarci a făcut la adresa romilor 9
Încă o plecare de la Realitatea Plus. Alex Ferariu, care a candidat şi la Primăria Breaza 10
Nume nou în distribuţia serialului Adela la Antena 1. Ce rol va juca Nicodim Ungureanu 10
Nicodim Ungureanu, despre personajul său: 10
NETFLIX A ANULAT „COOKING WITH PARIS”, DUPĂ UN SEZON. REALITY SHOW-UL CULINAR ESTE PREZENTAT DE PARIS HILTON 11
„DREPTUL FAMILIEI” / „FAMILY LAW”, UN NOU SERIAL PE DIVA. CÂND ÎNCEPE 11
„EPOCA DE AUR”/„THE GILDED AGE”, 3 MOTIVE PENTRU A VEDEA NOUL SERIAL HBO REALIZAT DE CREATORUL „DOWNTON ABBEY” 11
CUM ARATĂ OSCAR ISAAC, EROUL NOULUI FILM MARVEL, ÎN TRAILERUL PENTRU FILMUL „MOON KNIGHT”. CÂND E PROGRAMATĂ LANSAREA 12
CÂND ÎNCEPE NOUL SEZON „ROMÂNII AU TALENT“ 2022. CARE SUNT NOUTĂȚILE SEZONULUI 12 12
Cum au luat Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru Realitatea TV: „Pe SOV l-au ridicat procurorii de la masa negocierilor” 12
Tehnologii unicat în România: UTI a implementat cele mai avansate instalații și tehnologii în cel mai vechi aeroport al României 13

...
Undă verde de la CNA pentru o televiziune de filme asiatice
(Titlul și știrea au fost rescrise de Media Expres pentru folosirea denumirii de „televiziune” în mod corect în loc de „canal” și „post”)

O nouă televiziune de filme se pregăteşte să intre pe piaţa TV de la noi. Va avea specific asiatic, cu pelicule din ţări ca Turcia, Israel şi ţările arabe, printre altele. Se va numi CinemaAsia, iar CNA i-a acordat astăzi licenţă audiovizuală. Noua televiziune face parte din grupul Clever, al lui Adrian Tomşa, prin firma Diplomatic Digital SRL. „Va fi o televiziune de filme din Asia, cu inserţii de filme europene. Numim doar câteva ţări: Turcia, Israel sau ţările arabe, printre altele. De asemenea, Irina Margareta Nistor este o colaboratoare a televiziunii noastre”, au spus oficialii companiei în faţa membrilor CNA. Vor fi investiţi peste 23.000 de euro în echipamente, iar aproximativ 60.000 se vor duce anual pentru cheltuielile de producţie. De notat că Tomşa mai deţine şi licenţele pentru Cinemaraton şi CinemaEst (care şi-a schimbat numele recent din ComedyEst).
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/cinemaasia-licenta-20558173

George Simion: 'Avem martori că Rareş Bogdan lua bani de la invitații din emisiuni'

Co-președintele AUR, George Simion, a declarat luni, la Antena 3, că prim-vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan, fost jurnalist, ar fi luat bani de la invitații din emisiuni, după ce liberalul a afirmat că AUR și George Simion sunt niște marionete sprijinite de armatele de troli din Rusia. „Omul ăsta, cum respiră, minte. Rareş Bogdan nu are curajul unei confruntări televizate în care să ne spunem părerile. Nu are curaj, nu este bărbat încât să intre prin telefon, să susţină aceste afirmații. Chiar ne-a ameninţat zilele acestea că o să se ducă să se plângă la șeful său Macron, că AUR l-a supărat şi suntem extremiști. Nu suntem extremiști. Rareş Bogdan minte. Aș vrea foarte, foarte tare să intrăm în direct cu Rareș Bogdan (...) Mai bine extremiști decât corupți”, a zis Simion. „Rareş Bogdan care s-a îmbogățit pe seama românilor şi ne dă nouă acum lecții de moralitate. Noi, AUR, am fost 32 de ani la putere? Sau el când făcea emisiuni şi lua bani de la diferiți invitaţi? Avem şi martori în sensul ăsta (...) l-au văzut oameni”, a adăugat co-președintele AUR. „Mă bucur că de 4 zile delirează şi ne amenință că ne spune lui Emmanuel Macron. E, și? Ce-o să ne facă Macron, o să ne dea bătăiţă, ce o să ne facă? Rareş Bogdan s-a descalificat! Păcat că în treaba asta l-a trimis Klaus Iohannis, speriat că va fi suspendat. Aştia sunt oamenii pensați care ne conduc”, a mai spus George Simion.
https://www.stiripesurse.ro/george-simion-avem-martori-ca-rares-bogdan-lua-bani-de-la-invitatii-din-emisiuni_2193350.html

Comedii şi drame romantice cu Julia Roberts, Steve Carell, Ryan Gosling, Jack Nicholson, în februarie la Warner TV

Comedii şi drame romantice, cu Julia Roberts, Ryan Gosling, Rachel McAdams, Jack Nicholson, Ellen Barkin, Owen Wilson, Javier Bardem, Steve Carell şi Emma Stone se regăsesc în programul lunii februarie la Warner TV. Comedia romantică „Spărgătorii de nunţi/ Wedding Crashers” (2005), regizată de David Dobkin va fi difuzată pe 7 febuarie, de la ora 20:15. Filmul îi are în rolurile principale pe Owen Wilson şi Vince Vaughn, iar din distribuţie fac parte, între alţii, Rachel McAdams, Christopher Walken, Isla Fisher, Jane Seymour şi Bradley Cooper. John şi Jeremy sunt doi bun prieteni, afemeiaţi, care participă la petreceri de nuntă pentru a profita de atmosfera romantică. Ajung însă în conflict, după ce John o întâlneşte şi se îndrăgosteşte de Claire. La People's Choice Awards, actorii Owen Wilson şi Vince Vaughn au fost desemnaţi cel mai potrivit duo de pe ecrane. Rachel McAdams a fost premiată la Teen Choice Awards şi Hollywood Film Awards pentru rolul din această comedie.
https://www.news.ro/entertainment/comedii-si-drame-romantice-cu-julia-roberts-steve-carell-ryan-gosling-jack-nicholson-in-februarie-la-warner-tv-1922404718002022010920558116

„Survivor România” de la Pro TV, lider de audienţă cu aproape 3.3 milioane de telespectatori

Prima ediţie a noului sezon „Survivor România” la Pro TV a fost, duminică seară, lider de audienţă cu aproape 3,3 milioane de telespectatori. Din Republica Dominicană, Daniel Pavel a dat startul sezonului „Survivor” România, unde 24 de concurenţi, Faimoşi şi Războinici, au acceptat provocarea, s-au cunoscut şi s-au confruntat pe primul traseu din competiţie. După un început în forţă în care au reuşit să conducă, Faimoşii nu au reuşit să mai ţină pasul cu adversarii lor până la final. Războinicii au învins cu scorul de 10 la 8 şi au câştigat recompensa oferită de Vodafone. Prima ediţie a noului sezon „Survivor” a fost lider absolut de audienţă, în intervalul orar 19.58 - 22.57. În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 14.3 puncte de rating şi 35.7% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea 6.1 puncte de audienţă şi 15.1% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.6 milioane de românii au fost alături de concurenţi, iar în minutul de aur, la ora 20.22, aproape 3.3 milioane de telespectatori erau în faţa televizoarelor. Faimoşii şi Războinicii se vor întâlni luni în jocul pentru eliminare, de la ora 20.30. După finalul emisiunii, în exclusivitate pe VOYO, Zanni, câştigătorul sezonului trecut le aduce celor de acasă „Survivor: Extrashow!”.
https://www.news.ro/cultura-media/survivor-romania-de-la-pro-tv-lider-de-audienta-cu-aproape-3-3-milioane-de-telespectatori-1922402717452022011020556018

Serialul „Mă numesc Züleyha” revine cu un nou sezon, la Kanal D

Al treilea sezon al serialului „Mă numesc Zuleyha” (titlul original: Bir Zamanlar Çukurova), va putea fi urmărit în curând la Kanal D. Povestea de iubire se desfăşoară în Istanbulul anilor '70, dar şi pe tărâmurile fertile din Adana. În distribuţie vor fi actorii Hilal Altınbilek, Uğur Güneş şi Vahide Perçin. În noul sezon „Mă numesc Züleyha", fanii serialului îi vor revedea pe Yilmaz Akkaya (interpretat de Uğur Güneş) şi Züleyha (interpretată de Hilal Altınbilek). Cei doi îndrăgostiţi vor fi în situaţii dificile: Züleyha suferă în închisoare, unde este închisă pentru că a atentat la viaţa soţului său, Demir Yaman (Murat Ünalmış), iar Yilmaz, continuă, atât cât poate, să îi poarte acesteia de grijă, astfel încât tânăra femeie să treacă peste acest context nefericit cât mai uşor cu putinţă.
https://www.news.ro/cultura-media/serialul-ma-numesc-z-leyha-revine-cu-un-nou-sezon-la-kanal-d-1922400017272022011620556720

Premiile Gopo 2022: Apel de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, anunţă apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 16, programată în luna aprilie. Data limită pentru înscrieri: 4 februarie 2022. Nominalizările vor fi anunţate în luna martie. 24 de lungmetraje, filme de ficţiune şi documentare lansate în cinematografe în cursul anului 2021, îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi vor putea fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2022. Filmele româneşti produse în ţara noastră sau realizate în regim de coproducţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera naţională în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum şi cele care au avut premiera pe o platformă VOD, sunt producţiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare. Printre producţiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediţie filme prezentate şi premiate în marile festivaluri, precum Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, distins cu Ursul de Aur în cadrul Berlinalei 2021, Malmkrog, în regia lui Cristi Puiu, desemnat în 2020 Cel mai bun regizor în secţiunea Encounters a prestigiosului eveniment cinematografic, „Otto barbarul”, prezentat în premieră mondială în Competiţia Festivalului de la Sarajevo 2020 şi distins cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj la TIFF 2021, filme cu succes de public precum „Tabăra” sau „Tata mută munţii”, dar şi documentare foarte apreciate precum „România sălbatică”, „Ieşirea trenurilor din gară” şi „Casa cu păpuşi”.
https://www.news.ro/entertainment/premiile-gopo-2022-apel-de-inscrieri-pentru-categoriile-de-documentar-si-scurtmetraj-1922403417142022011520556696

„Baby Shark Dance” este primul videoclip din lume care a atins 10 miliarde de vizualizări pe YouTube

Popularul videoclip „Baby Shark Dance”, creat de The Pinkfong Company, a devenit în mod oficial primul din lume care a depăşit 10 miliarde de vizualizări pe Youtube. Lansat în iunie 2016, acesta este cel mai urmărit videoclip din istoria YouTube. În România, serialul animat „Baby Shark” poate fi urmărit pe Nickelodeon şi Nick Jr. Noi episoade sunt planificare pentru 21 martie, iar sezonul 2 va avea premiera în 2023. După ce a depăşit piesa „Despacito” a lui Luis Fonsi şi Daddy Yankee în noiembrie 2020, „Baby Shark Dance” este cel mai vizionat video de pe YouTube pentru 15 luni consecutive. În prezent, „Baby Shark” are cu 2,3 miliarde de vizualizări mai mult decât videoclipul care îi urmează în clasament. https://www.news.ro/cultura-media/baby-shark-dance-este-primul-videoclip-din-lume-care-a-atins-10-miliarde-de-vizualizari-pe-youtube-1922405217062022011220556375

80 de organizaţii specializate în verificarea faptelor, printre care şi una din România, cer YouTube să ia măsuri împotriva dezinformărilor

YouTube este arătat cu degetul, într-o scrisoare deschisă, adresată de 80 de organizaţii care se ocupă de verificarea faptelor, pentru că nu adoptă măsuri eficiente de combatere a manipulărilor şi dezinformărilor. În scrisoarea semnată de The International Fact-Checking Network, YouTube este acuzat nu doar că nu îşi bate capul cu dezinformările, ci că permite cu nonşalanţă răspândirea acestora fără a ridica un deget. Semnatarii arată că dezinformarea online este o chestiune cât se poate de serioasă, care dezbină societăţi, afectează sistemele de sănătate publică, influenţează alegerile politice şi, în unele cazuri, rezultă chiar în pierderea de vieţi. Grupurile conspiraţioniste înfloresc nestingherite, se arată în scrisoare, oferindu-se exemplul unui grup care a pornit în Germania, cu un canal de YouTube, după care s-a răspândit până în America de Sud. Încurajarea boicotării vaccinării şi false metode de vindecare a cancerului sunt alte exemple concrete de informaţii false care afectează vieţile oamenilor şi sunt tolerate de platforma video deţinută de Google.
https://www.news.ro/economic/80-de-organizatii-specializate-in-verificarea-faptelor-printre-care-si-una-din-romania-cer-youtube-sa-ia-masuri-impotriva-dezinformarilor-1922401217002022011220556278

Instagram a fost cea mai descărcată aplicaţie în ultimul trimestru

Profitând de blocarea rivalului TikTok în India, Instagram a revenit pe primul loc în clasamentul aplicaţiilor după numărul de download-uri. În ultimul trimestru al anului trecut, Instagram a înregistrat cea mai bună performanţă din 2014 până în prezent, reuşind să-şi crească numărul de descărcări cu 10% faţă de trimestrul anterior. Pentru prima oară în ultimii doi ani, o aplicaţie Meta a fost, din nou, pe primul loc ca număr de download-uri. Ultima oară, a fost vorba WhatsApp, iar asta se întâmpla în T4 2019.
https://www.news.ro/economic/instagram-a-fost-cea-mai-descarcata-aplicatie-in-ultimul-trimestru-1922405517312022010720555774

Twitter va extinde o funcţie care permite utilizatorilor să semnaleze conţinutul înşelător

Twitter va extinde o funcţia de testare care permite utilizatorilor să semnaleze conţinut înşelător pe platforma sa de socializare în Brazilia, Spania şi Filipine, transmite Reuters. Compania a introdus testul pilot al acestei funcţii în august anul trecut, ca parte a efortului său de a reduce dezinformarea pe platforma sa. Funcţia a fost testată pentru prima dată în Statele Unite, Australia şi Coreea de Sud. De când a fost anunţată pentru prima dată, Twitter a spus că a primit aproximativ 3 milioane de rapoarte de la utilizatori care au folosit-o pentru a semnala tweet-uri despre care ei consideră că încalcă politicile sale.
https://www.news.ro/economic/twitter-va-extinde-o-functie-care-permite-utilizatorilor-sa-semnaleze-continutul-inselator-1922403318002022010720557275

Companiile aeriene americane sunt îngrijorate de „haosul” provocat de introducerea tehnologiei 5G în apropierea aeroporturilor
/ Amenință că vor da în judecată companiile de telecomunicaţii

Şefii a zece companii aeriene americane au avertizat luni autorităţile americane cu privire la potenţialul „haos” după lansarea planificată miercuri a reţelei de mare viteză 5G pentru telefoane mobile în jurul aeroporturilor, transmite Agerpres, care preia AFP. „O intervenţie imediată este necesară pentru a împiedica o importantă perturbare operaţională pentru pasageri, transportatori, lanţuri de aprovizionare şi livrarea de consumabile medicale esenţiale”, au scris ei cu două zile înainte de intrarea programată în serviciu a 5G. Actorii din sectorul aviaţiei din Statele Unite sunt îngrijoraţi de consecinţele 5G asupra avioanelor din cauza posibilelor perturbări ale instrumentelor de bord. „Într-o zi ca ieri (duminică), peste 1.100 de zboruri şi 100.000 de pasageri ar fi supuşi la anulări, rerutări sau întârzieri”, se tem în special şefii companiilor American Airlines, Delta sau Southwest, dar şi cei ai diviziilor aeriene ale giganţilor din domeniul logisticii FedEx şi UPS. „Având în vedere timpul scurt rămas şi importanţa acestei calamităţi economice complet evitabile, vă cerem cu respect să susţineţi şi să luaţi toate acţiunile necesare pentru ca reţeaua 5G să fie lansată cu excepţia cazurilor în care turnurile sunt prea aproape de pistele aeroporturilor”, solicită aceştia guvernului SUA, agenţiei de securitate a aviaţiei, FAA, şi autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, FCC.
https://www.g4media.ro/companiile-aeriene-americane-sunt-ingrijorate-de-haosul-provocat-de-introducerea-tehnologiei-5g-in-apropierea-aeroporturilor-ameninta-ca-vor-da-in-judecata-companiile-de-telecomunicatii.html

Giganții IT, stăpânii cablurilor subacvatice de fibră optică. Miza, controlul total al Internetului!

Patru giganți din IT sunt pe cale să devină stăpânii cablurilor subacvatice de fibră optică. Vorbim despre Google, Amazon, Meta și Microsoft, coloșii care au început să domine din ce în ce mai mult infrastructura critică de cablu a Internetului. A spune că Big Tech începe să controleze Internetul poate părea o exagerare, dar iată că, în cel puțin un sens, această afirmație este literalmente adevărată. Pentru mulți, Internetul este ceva intangibil, un mediu post-fizic în care lucruri precum postări virale, bunuri virtuale și concerte metaverse au loc și e ceva normal să se întâmple. Dar crearea acestei iluzii necesită o rețea gigantică și în continuă creștere de conexiuni fizice. Cablul de fibră optică transportă 95% din traficul internațional de date și leagă aproape toate centrele de Internet din lume, acele depozite vaste de servere unde se întâmplă calculul care transformă toate acele 1 și 0 în experiența noastră de internet. Pe scurt, aproape 1,3 milioane de kilometri de fire de sticlă grupate, care alcătuiesc Internetul fizic, real. Până de curând, majoritatea cablurilor subacvatice de fibră optică era controlată și utilizată de companiile de telecomunicații naționale și de guverne. Astăzi, nu mai este cazul. În mai puțin de un deceniu, patru giganți IT – Microsoft, Google, Meta (fostul Facebook ) și Amazon – au devenit jucătorii dominanți din piață și principalii utilizatorii ai capacității cablurilor subacvatice. Înainte de 2012, ponderea capacității de fibră optică submarină din lume utilizată de aceste companii era mai mică de 10% (acum 10 ani, Google controla un singur cablu, Unity, care conecta Japonia și SUA). Astăzi, a atins o cotă de piață de 66%, iar până în 2024 va trece de 90%! În curând, coloșii din Big Tech vor deveni cei mai mari finanțatori și proprietari ai rețelei de cabluri subacvatice de Internet, care leagă toate statele lumii de pe țărmurile Atlanticului și Pacificului.
https://www.national.ro/tehnologie/gigantii-it-stapanii-cablurilor-subacvatice-de-fibra-optica-miza-controlul-total-al-internetului-749324.htmlhttps://www.national.ro/tehnologie/gigantii-it-stapanii-cablurilor-subacvatice-de-fibra-optica-miza-controlul-total-al-internetului-749324.html

Cea mai descărcată aplicație la nivel global a fost TikTok, urmată de Instagram, Facebook și WhatsApp

Nou record de utilizare a aplicațiilor la nivel mondial: 4 ore și 48 de minute pe zi cu un cost global în ultimele 12 luni – marcate încă de pandemie – de 320.000 de dolari pe minut, transmite agenția ANSA, citată de Rador. 42% din timpul utilizat este alocat aplicațiilor sociale și de comunicare; în Italia cele mai descărcate fiind aplicațiile legate de urgența Covid-19 (PosteID, IO, Verifcac19, Immuni). Datele sunt furnizate de raportul pe anul 2021 întocmit de platforma de analiză App Annie, care a analizat care au fost cele mai descărcate aplicații și a examinat comportamentul utilizatorilor atunci când au în mână un smartphone sau o tabletă. Lucrul cel mai îngrijorător care reiese din raport, este faptul că petrecem din ce în ce mai mult timp din zi în fața afișajului dispozitivelor mobile și pe aplicații. În medie, aproape cinci ore pe zi (mai exact 4 ore și 48 de minute, în timp ce în raportul anterior era de 4,2 ore), plafon depăşit însă în Coreea de Sud și Brazilia. Timpul este petrecut în principal pe social media (42%) și pe aplicațiile foto și video (25%), 8% este dedicat jocurilor, iar 3% divertismentului.
https://www.g4media.ro/nou-record-pentru-aplicatii-care-au-ajuns-sa-fie-folosite-aproape-cinci-ore-pe-zi-cea-mai-descarcata-aplicatie-la-nivel-global-a-fost-tiktok-urmata-de-instagram-facebook-si-whatsapp.html

Peste 2,1 miliarde de euro au fost investiți în startup-uri NFT anul trecut

Peste 2,1 miliarde de euro au fost investiți în 2021 în start-up-uri NFT (non-refundable tokens), în creștere de 49 de ori față de anul anterior, când au fost investiți aproximativ 44 milioane de euro, potrivit unui raport realizat de Dealroom. De asemenea, volumul vânzărilor pe piețele NFT s-a ridicat la 10,7 miliarde de dolari în Trimestrul 3 2021, de 8 ori mai mult decât în T2. Pe ansamblul anului 2021, pe piaţa NFT-urilor au avut loc tranzacţii de peste 25 de miliarde de dolari, comparativ cu 2020 când valoarea totală a fost de nici 100 de milioane de dolari (94,49 milioane), arată Reuters, care citează platforma DappRadar. NFT-urile sunt jetoane digitale unice bazate pe blockchain, care nu pot fi replicate sau reproduse. Directorul executiv al Binance X, Teck Chia, a descris recent NTF-urile ca fiind noua poartă de intrare în lumea cripto. Potrivit Dealroom, există deja branduri consacrate care au experimentat cu NFT-urile, precum: Adidas, Vodafone, Samsung, McDonalds, Lamborghini, precum și cluburile de fotbal Juventus, Real Madrid, Liverpool și FC Bayern.
https://www.forbes.ro/peste-21-miliarde-de-euro-au-fost-investiti-in-startup-uri-nft-anul-trecut/

Autoritățile avertizează asupra unui virus care afectează telefoanele cu Android: Mesajele sunt create astfel încât să pară a veni de la un serviciu de curierat

Dispeceratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS, nesolicitate, primite de utilizatori din România, în care erau informați că ar urma să primească un pachet prin curier rapid, acestea fiind de fapt tentative de atac tip phishing. "În spatele acestui mesaj se află o tentativă de atac tip phishing, o încercare a atacatorilor de a extrage date sensibile de la utilizatori. Acest atac conține și o componentă de răspândire de malware, care se activează în momentul în care mediul de pe care se face click este unul cu sistem de operare Android. Mesajele sunt create astfel încât să pară a veni de la un serviciu de curierat (DHL) și furnizează un link pentru instalarea unei aplicații de urmărire a comenzilor. De fapt, utilizatorul nu instalează o aplicație legitimă, în realitate pe dispozitiv instalându-se o variantă de malware denumită Flubot", semnalează reprezentanții DNSC.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/foto-autoritatile-avertizeaza-asupra-unui-virus-care-afecteaza-telefoanele-cu-android-mesajele-sunt-create-astfel-incat-sa-para-a-veni-de-la-un-serviciu-de-curierat-20558072

La Psiholog. O nouă rubrică în emisiunea Drum cu prioritate, de la Europa FM

Europa FM aduce o nouă rubrică în emisiunea Drum cu prioritate. La Psiholog se numeşte şi va face parte din programul moderat de Radu Constantinescu. Va fi realizată de Raluca Anton - doctor în psihologie, psihoterapeut principal şi terapeut relaţional. Se va auzi în fiecare luni, după ora 17:00. Va fi o rubrică despre „sănătatea mentală şi rezolvarea problemelor prin dialog”, spun reprezentanţii staţiei radio.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/la-psiholog-rubrica-20558355

DERAPAJ. Moderatoare Realitatea reclamată la CNA, CNCD şi Parchet. Ce remarci a făcut la adresa romilor

Afirmaţiile pe care le-a făcut moderatoarea Alexandra Păcuraru la Realitatea au fost sancţionate de platforma Aresel, care luptă pentru drepturile comunităţii rome. Astfel, Alexandra Păcuraru, care este fiica patronului postului, a sugerat ca romii din Bolintin să fie mutaţi în India. Alexandra Păcuraru, în emisiunea „Legile puterii” de la Realitatea plus: „Poate se va găsi un om de bine şi pe toţi ăştia care nu respectă legea să-i urcăm şi să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo şi tot se aseamănă între ei”.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/derapaj-alexandra-pacuraru-realitatea-plangeri-20556833

Încă o plecare de la Realitatea Plus. Alex Ferariu, care a candidat şi la Primăria Breaza

Încă o trecere de la Realitatea Plus la Etno TV. Prezentatorul Alex Ferariu, care în 2020 a candidat la Primăria Breaza, se va vedea la postul TV care trece printr-o transformare majoră în acestă perioadă. Emisiunea lui Ferariu se va numi Raport Special, iar la TV va fi difuzată între orele 18:00 şi 20:00 (de luni până vineri). Concret, va fi o emisiune cu teme economice, în care „Alex Ferariu va încerca să traducă teme care ţin de economie într-un limbaj accesibil publicului Etno”, după cum spune Marius Huc - noul director de programe Etno. Ferariu va aborda subiecte ca pensiile, salariile sau facturile, printre altele. Reamintim că Marius Huc (cel care a coordonat editorial Realitatea Plus în ultimul an) şi Dana Chera (fostă Dana Grecu) sunt două dintre numele implicate în noul proiect de la Etno, post de muzică populară care acum se transformă într-un canal generalist cu o componentă de ştiri.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/alex-ferariu-la-etno-20556640

Nume nou în distribuţia serialului Adela la Antena 1. Ce rol va juca Nicodim Ungureanu

Un nou sezon din serialul Adela începe la Antena 1, din 27 ianuarie, la ora 20.30. Iar un rol cheie în rezolvarea misterelor îl va avea poliţistul Toma Lungu, interpretat de actorul Nicodim Ungureanu. Toma va lucra cot la cot cu procurorul Sebastian Lascu, interpretat de Răzvan Fodor. Cei doi vor căuta indicii şi vor ancheta secretele familiei Andronic.

Nicodim Ungureanu, despre personajul său:

„Îl joc pe Toma, omul bun, săritor, pe care îl întâlnim la magazin, pe stradă, la şedinţa cu părinţii, pe care îl placi şi datorită uniformei, dar care, la rândul lui, nu te place, ci doar încearcă să se folosească de bunătatea, sinceritatea şi naivitatea ta. Toma plăteşte pentru faptele lui, pentru că toţi îi tolerează nechibzuinţa. Am ce să joc şi mă joc cu toţi cum vreau! Îi mulţumesc doamnei Ruxandra Ion pentru propunerea primită şi voi ţine cont de sfatul primit: Fă un super personaj, aşa îmi mulţumeşti!”. Cel de-al treilea sezon al serialului Adela va avea premiera joi, 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1. https://www.paginademedia.ro/seriale/nicodim-ungureanu-rol-adela-20556444

NETFLIX A ANULAT „COOKING WITH PARIS”, DUPĂ UN SEZON. REALITY SHOW-UL CULINAR ESTE PREZENTAT DE PARIS HILTON

Producția „Cooking With Paris”, a cărei gazdă este Paris Hilton, nu va mai face parte din oferta Netflix, deoarece compania de streaming video a ales să nu reînnoiască show-ul culinar pentru un al doilea sezon. Formatul de șase episoade aa vut premiera în august 2021 și intrat pentru scurt timp în topul top 10 al Netflix. Amfitrioana show-ului este Paris Hilton, care testează o gamă largă de rețete, de la feluri principale sărate până la deserturi suculente, cu invitați printre care s-au aflat Kim Kardashian West, Nikki Glaser, Demi Lovato, Saweetie, Lele Pons și Kathy și Nicky Hilton.
https://www.tvmania.ro/netflix-a-anulat-cooking-with-paris-dupa-un-sezon-reality-show-ul-culinar-este-prezentat-de-paris-hilton-331482

„DREPTUL FAMILIEI” / „FAMILY LAW”, UN NOU SERIAL PE DIVA. CÂND ÎNCEPE

Dreptul familiei (Family Law - 2021) este un nou serial difuzat la DIVA, care are în centru povestea lui Abigail Bianchi (Jewel Staite - Stargate: Atlantis), o avocată foarte bine plătită, care se pricepe să dea vina pe alții, în special când este vorba despre problemele ei. După ce soțul o dă afară din casă din cauza problemei ei legată de consumul de alcool, Abigail face o scenă în sala de judecată și este amendată și suspendată cu mențiunea că poate profesa timp de un an doar sub supravegherea unui senior.
https://www.tvmania.ro/dreptul-familiei-family-law-un-nou-serial-pe-diva-331481

„EPOCA DE AUR”/„THE GILDED AGE”, 3 MOTIVE PENTRU A VEDEA NOUL SERIAL HBO REALIZAT DE CREATORUL „DOWNTON ABBEY”

Din 25 ianuarie, la ora 20.00, HBO difuzează serialul „Epoca de aur” (disponibil și pe HBO Go), povestea tinerei Mariane Brook (Louisa Jacobson), alături de care vom descoperi un New York în plină efervescență, în care noii îmbogățiți vor un statut respectabil, iar vechea elită își apără regulile cu îndârjire. Povestea începe în 1882, când Mariane Brook rămâne orfană de tată, un general sudist risipitor. Îndurerată, ea descoperă, pe deasupra, că este săracă lipită și că nu-și mai poate permite să stea în casa părintească din Pennsylvania. Singura ei șansă de supraviețuire este să se mute la New York și să apeleze la afecțiunea surorilor înstrăinate ale tatălui său, Agnes van Rhijn (Christine Baranski) și Ada Brook (Cynthia Nixon).
https://www.tvmania.ro/epoca-de-aur-the-gilded-age-hbo-go-331278

CUM ARATĂ OSCAR ISAAC, EROUL NOULUI FILM MARVEL, ÎN TRAILERUL PENTRU FILMUL „MOON KNIGHT”. CÂND E PROGRAMATĂ LANSAREA

Studiourile Marvel au lansat luni seară primul trailer pentru seria Disney+ „Moon Knight”. Este prima apariție a lui Oscar Isaac în pielea protagonistului din filmul ce va fi lansat în martie. Cel mai nou film Marvel, „Moon Knight”, produs de Disney+, va fi lansat pe 30 martie 2022. Actorul Oscar Isaac, cunoscut pentru rolurile din „Dune”, „Star Wars”, „Inside Llewyn Davis”, „A Most Violent Year” și SF-ul „Ex Machina”, îi dă viață lui Moon Knight, alias Marc Spector. El este un mercenar care are numeroase alter ego-uri – printre care taximetrist Jake Lockley și jucător milionar Steven Grant – pentru a lupta mai bine cu lumea interlopă.
https://www.tvmania.ro/trailer-moon-knight-disney-oscar-isaac-331446

CÂND ÎNCEPE NOUL SEZON „ROMÂNII AU TALENT“ 2022. CARE SUNT NOUTĂȚILE SEZONULUI 12

Un nou sezon „Românii au talent” va intra în grila Pro TV în luna februarie. În sezonul 12 al show-ului, la masa juriului vor sta Andra și Andi Moisescu, dar și încă două vedete ale postului. Când e prima ediție din sezonul 12 „Românii au talent” și care sunt noutățile. Sezonul 12 al emisiunii „Românii au talent” începe pe 4 februarie, la Pro TV. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui promo în timpul primei ediții din „Survivor România”, duminică seară. Apoi, informația a început să circule și în mediul online. În vara lui 2021, caravana preselecțiilor a trecut prin toată țara și i-a găsit pe acei români talentați care sunt deciși să strălucească sub lumina reflectoarelor și să arate tuturor că sunt cei mai buni, scrie romaniiautalent.protv.ro.
https://www.tvmania.ro/cand-incepe-noul-sezon-romanii-au-talent-2022-331367

Cum au luat Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru Realitatea TV: „Pe SOV l-au ridicat procurorii de la masa negocierilor”

Analistul politic PSD-ist Cozmin Gușă – unul dintre acționarii postului Realitatea – a relatat luni, 17 ianuarie, cum a călătorit până în Cipru alături de Ioana Vîntu, fiica lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a prelua televiziunea de la „tatăl FNI”. Un alt detaliu „picant” pe care Gușă l-a dezvăluit, audiat fiind în calitate de martor, este legat de faptul că, în septembrie 2010, procurorii l-au „umflat” pe SOV chiar de la masa negocierilor, când Maricel Păcuraru venise să-i dea o parte din bani. Analistul Cozmin Gușă a dat detalii în fața instanței despre modul în care el și afaceristul Maricel Păcuraru au preluat postul Realitatea TV (n.r. – în prezent Realitatea Plus) de la Sorin Ovidiu Vîntu. Cozmin Gușă a fost citat în calitate de martor într-o cauză penală disjunsă din „Dosarul Realitatea Media” – o anchetă de care s-a ales praful, dar care se apropia, la un moment dat, periculos de mult de Elan Schwartzenberg. Cauza în care Gușă a fost audiat ca martor îi are ca inculpați pe niște indivizi departe de „calibrul” lui Schwartzenberg: Mirel-Mircea Amariței (avocat, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2014), Gabriel Baciu (avocat al Realitatea Media) și Emil Bertalan (administrator SC Global Network System SRL). Cei trei au fost trimiși în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte legate de modalitatea în care SOV i-a vândut „cuplului” Gușă-Păcuraru pachetul de acțiuni de la Realitatea Media.
https://ziare.com/cozmin-gusa/preluare-realitatea-tv-cozmin-gusa-maricel-pacuraru-sorin-ovidiu-vintu-1720637

Tehnologii unicat în România: UTI a implementat cele mai avansate instalații și tehnologii în cel mai vechi aeroport al României

Înființat în 1912, Aeroportul Băneasa ocupă locul al 3-lea în topul celor mai vechi autogări funcționale de pe glob și locul al 2-lea în Europa, fiind, de asemenea, primul city airport din România și singurul din lume construit sub forma unei elice de avion. Din acest motiv, este încadrat ca monument istoric, spune grupul UTI într-un comunicat remis FLUX 24. Cu ani în urmă, în cadrul unui alt contract, UTI a modernizat una dintre «palele» elicei, transformând-o într-un terminal pentru avioane private (General aviation). Data de 14 ianuarie 2022 consfințește finalizarea de către Bog’Art SRL și UTI Construction and Facility Management SA a lucrărilor de reabilitare și modernizare ca aeroport internațional a celorlalte două elemente ale elicei, proiectul având o valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro fără TVA. Soluții ingenioase, unicat în România, pentru o clădire monument istoric – Provocarea cea mai mare pentru specialiștii UTI a fost să identifice și să implementeze soluții pentru introducerea în spațiul limitat al unui aeroport vechi a întregii game de instalații și sisteme apărute recent în domeniul aeroportuar, fără să afecteze statutul de monument istoric.
https://flux24.ro/tehnologii-unicat-in-romania-uti-a-implementat-cele-mai-avansate-instalatii-si-tehnologii-in-cel-mai-vechi-aeroport-al-romaniei/
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL