×

Programe TV -- Data și ora publicării: 24.06.2021 15:08:51

Epic Drama difuzează filmul „Agatha și blestemul lui Iștar” din 26 iunie



București (MEDIA EXPRES) / 24 iun 2021 / Epic Drama difuzează un nou film polițist „Agatha și blestemul lui Iștar”, care va avea premiera sâmbătă, 26 iunie, de la ora 22:00.

Produs de Tom și Emily Dalton, soț și soție, filmul îi are în distribuție pe actrița britanică Lyndsey Marshal în rolul Agathei Christie și pe Jonah Hauer-King, cunoscut publicului din seria dramatică “O lume în flăcări”, care joacă rolul chipeșului istoric Max Mallowan.

Este iarnă în sudul Irakului în 1928 și o echipă de arheologi britanici, condusă de Leonard Woolley (Jack Deam) și asistenții săi Max și Pearl (Crystal Clarke), descoperă un sit arheologic architectural în deșert, care relevă o abundență de artefacte babiloniene antice, inclusiv o tabletă cu blestemul lui Iștar gravat pe ea. Proaspăt divorțată și luptându-se cu faima și succesul, Agatha Christie călătorește în Irak, unde este curând prinsă într-o pânză de crime, intrigi și dragoste.

La doi ani de la senzația provocată de dispariția ei de unsprezece zile, Agatha ajunge la Bagdad în căutare de descoperiri culturale și liniște. În schimb, îl găsește pe Max, un tânăr arheolog atrăgător, ajungând printr-o întâmplare chiar să îi salveze viața în urma unei răni la cap provocate de un glonț.

Aruncată în inima decadentă a comunității de expați, Agatha este asediată de colegi geloși, oficiali corupți, contrabandiști de antichități și localnici furioși de furtul moștenirii lor culturale. Pe măsură ce numărul victimelor crește și Agatha se îndrăgostește de Max, cheia acestui mister se află în afara zidurilor vilei coloniale în care sunt cazați: există cineva care nu are niciun interes pentru istorie sau umanitate.

“Agatha și blestemul lui Iștar” ia o porțiune din viața reală a Agathei Christie - divorțul de Archibald "Archie" Christie, a doua călătorie în Orient și întâlnirea cu Max Mallowan - o transformă într-un film polițist plin de suspans, acțiune și romantism.

Ce spun actorii?
Pentru rolul reginei ficțiunii polițiste, Agatha Christie, Lyndsey Marshal a apelat la un alt mare detectiv pentru inspirație: „Cu ani în urmă, am filmat un film Poirot cu David Suchet, se numea “Cu cărțile pe masă”. Nici nu realizam atunci cât de mult avea să îmi folosească să joc alături de el la filmarea scenei finale. Nu adesea ai ocazia ca actor să interpretezi un final al cărui scenariu se intinde pe opt pagini, ca în “Agatha și Blestemul lui Iștar”. Este destul de important pentru un actor”.

Chimia de pe ecran dintre Jonah și Lyndsey Marshal a fost un adevărat bonus. Jonah Hauer-King spune despre Max Mallowan „este un personaj real, al doilea soț al Agathei Christie. Asta este ce m-a atras în mod deosebit la relația dintre el și Agatha. Este neobișnuit și se simte foarte real. Aproape că transcede generații. Mi s-a părut foarte autentic și îmi place foarte mult faptul că scriitorul Tom Dalton nu a micșorat decalajul de vârstă. Ei au fost împreună timp de 46 de ani, așa că s-a simțit ca o relație specială, un lucru minunat de adus la viață".

Știați că?
- Agatha Christie și Max Mallowan, cu 14 ani mai mic decât ea, au fost căsătoriți timp 46 de ani, până la finalul vieții autoarei.
- Agatha Christie obișnuia să bea pahare de frișcă pentru că nu bea alcool.
- Max Mallowan a fost un proeminent arheolog britanic, specializat în istoria antică a Orientului Mijlociu. El și Lady Agatha Christie s-au numărat printre puținele cupluri căsătorite în care fiecare dintre soți a fost înnobilat.
- Conform Guinness World Records, Agatha Christie este „cel mai bine vândut scriitor de ficțiune din lume”, cu vânzări estimate la peste 2 miliarde.
“Agatha și blestemul lui Iștar” a fost produs ]n anul 2019, are o durat[ de 95 de minute, regizor: Sam Yates, cu Lyndsey Marshal („Rome”, “Hanna”, “Trespass Against Us”), Jonah Hauer-King (“World on Fire”, “Little Women”), Crystal Clarke, Bronagh Waugh, Jack Deam și Rory Fleck Byrne în distribuție.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL