×

Revista presei -- Data și ora publicării: 30.04.2021 16:52:00

REVISTA PRESEI / 30 apr 2021 /




EXCLUSIV Seria clasărilor de răsunet continuă. DNA a închis dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu
Transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală, concerte, reportaje, filme şi ediţii speciale, în oferta televiziunilor în zilele de Paşti
Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls, veterinari magici şi evenimente memorabile din universul fenomenelor meteo, în luna mai la National Geographic şi Nat Geo Wild
Producţii TVR recunoscute internaţional la Prix CIRCOM 2021
Amazon Prime Video a crescut peste aşteptări în primul trimestru
Clotilde Armand: Angajați ai Antena 3 și RTV au primit locuințe sociale fără drept
Microsoft valorează aproape două triliarde de dolari
BNR vrea să-și facă o infrastructură IT care să permită munca de acasă pentru personalul cheie care operează sistemele informatice critice ale băncii centrale
Transformarea digitală a Poștei Române: Compania vrea să cumpere 3.500 de PC-uri cu Windows 10 Pro
Vânzările de smartphone-uri au crescut cu 25% pe plan mondial. Huawei a ieșit din top 5, după mulți ani
Huawei România a înregistrat peste 1.000 de comenzi în câteva ore după lansarea magazinului său online
Ediţia de sâmbătă a emisiunii "Supernanny" de la Prima TV propune părinţilor soluţii de a gestiona conflictele între mai mulţi copii
Românii au căutat pe Google, înainte de Paşte, reţete de prăjituri, cuvântul „iepuraş” şi cum va fi vremea
Versiunea cu reclame a HBO Max va costa cu o treime mai puțin
Google extinde disponibilitatea funcției de avertizare în caz de cutremur
Samsung a redevenit cel mai mare producător mondial de smartphone, dar vânzările Xiaomi au explodat
Program special de Paște. DIVA pregătește trei zile cu filme romantice și comedii
În mai, la Film Now premierele sunt „în floare”: acțiune și comedie cât pentru toată primăvara
Epic Drama aduce sezonul 2 din apreciatul serial britanic „Miss Marple”
Recomandări TV. Ce filme puteți urmări de Paște pe micile ecrane
În Vinerea Mare, Românii au talent revine cu o noua editie #unusiunu!
Survivor România 2021. Cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană
Mirela Vaida, invitați surpriză la Acces Direct, de Paşte
Happy Channel înlocuiește un serial turcesc cu o telenovelă mexicană: se termină „Perla neagră”, începe „Clanul lupilor”
Paştele se vede, în ediţii speciale, şi la Antena Stars. Ce puteți urmări la final de săptămână
„Vagabondul” Raj Kapoor a făcut o avere din pasiunea lui pentru film. Pelicula este difuzată de Național, de Paște
Te cunosc de undeva!, 1 mai 2021. Adriana și Romică, cel mai greu moment din gală: „Îmi vine să plâng”
TVR 1 anunță o ediție specială a emisiunii „Izolaţi în România”: „În fiecare casă în care am intrat, am lăsat bucurie”
Ce puteți viziona de Paște la Kanal D. Postul a pregătit ediții speciale ale emisiunilor din grilă
Simona Gherghe petrece a doua zi de Paşte în casa Mireasa. Show-ul matrimonial va avea ediţii speciale
Super Neatza cu Răzvan şi Dani, trei ediţii speciale de Paşte
AUDIENŢE. Las Fierbinţi, sub Survivor pentru a două săptămână la rând. Kanal D a dat show-ul serii
Dan Diaconescu se întoarce. Îşi lansează un fel de Netflix şi o criptomonedă
După România, Euronews ajunge şi în Bulgaria
La Antena 1, de Paşte: Ultima parte din filmul cu Iisus, Legendele lui Negru şi ediţii speciale Neatza, Acces Direct şi Mireasa
Paştele la B1 TV. Documentar despre Iisus, Slujba de Înviere şi film din seria Brigada Diverse
De Paşte la Prima TV. Dinescu, două emisiuni live. Filme şi ediţii speciale din Schimb de mame şi Supernanny
Bucureștiul iese din scenariul roșu. Restaurantele, cazinourile, teatrele și cinematografele, deschise de luni


EXCLUSIV Seria clasărilor de răsunet continuă. DNA a închis dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu
DNA a clasat dosarul de șantaj din 2014 al lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor, potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea G4media.ro. Între timp, DNA a actualizat informația și în comunicatul din 3 iulie 2014 de pe site-ul instituției. Este vorba de alt dosar decât cel în care Voiculescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de șantajarea lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. În dosarul Dragomir-RSC-RDS, Voiculescu a fost achitat. În dosarul clasat acum de DNA nu este clar nici până azi cine ar fi fost oamenii de afaceri pe care se presupune că i-ar fi șantajat Dan Voiculescu. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre aceștia ar fi Nelu Iordache. El l-ar fi denunțat la DNA pe mogulul Antenelor. Este vorba de dosarul de șantaj în care, pe 3 iulie 2014 – înainte de condamnarea de 8 ani de închisoare primite de Dan Voiculescu pe 8 august 2014 în dosarul privatizării ICA – fondatorul Antenelor a fost citat la DNA și plasat sub control judiciar. Este momentul în care Voiculescu a venit la DNA cu ochelari de soare, cu o lentilă lipsă. Potrivit comunicatului de atunci al DNA, ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul Voiculescu Dan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale). În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarele: Inculpatul Voiculescu Dan a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu Dan suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia. Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri. Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. De ce a fost clasat acum dosarul - ”La data de 03 martie 2021, față de infracțiunile reținute în sarcina persoanei menționate în comunicatul de mai sus, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute inițial în sarcina inculpatului. Concret, pe parcursul derulării anchetei, nu au fost identificate probe certe din care să poată fi stabilită o legătură de cauzalitate între articolele de presă negative la adresa oamenilor de afaceri mai sus menționați și încheierea de către aceștia a unor contracte de publicitate cu unele societăți ce aparțineau inculpatului, în condițiile în care aceste relații comerciale existau și anterior”, se arată în răspunul către G4media.ro. Context. Într-un alt dosar de șantaj, altul decât cel închis acum de DNA, Dan Voiculescu a fost achitat, însă ginerele lui, Sorin Alexandrescu, a primit 4 ani și jumătate de detenție efectivă, iar fiica lui, Camelia, un an și 6 luni cu suspendare.
https://www.g4media.ro/exclusiv-seria-clasarilor-de-rasunet-continua-dna-a-inchis-dosarul-de-santaj-al-lui-dan-voiculescu.html

Transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală, concerte, reportaje, filme şi ediţii speciale, în oferta televiziunilor în zilele de Paşti
Transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Denia Prohodului Domnului, la TVR1, ediţie specială "România, te iubesc!" cu părintele Constantin Necula la Pro TV, Mircea Dinescu are invitaţi speciali La Portul Cetate, duminică, la Prima TV sunt câteva oferte ale televiziunilor pentru Sărbătorile Pascale. TVR 1 oferă telespectatorilor cele mai importante slujbe religioase oficiate de Paşti la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Vineri, sâmbătă şi duminică, Andrei Victor Dochia, alături de echipa sa şi invitaţi la „Universul credinţei”, va prezenta ediţii speciale ale emisiunii ce oferă o perspectivă aparte asupra spiritualităţii creştine, pe 30 aprilie, la ora 18.30, când românii pot urmări, în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Denia Prohodului Domnului. În seara de Înviere, pe 1 mai, începând cu ora 23.10, va fi o ediţie specială „Universul credinţei” la TVR 1, dar şi la TVR Moldova şi TVRi, de asemenea, în direct de la Catedrala Patriarhală, Slujba Învierii, oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În Vinerea Mare, la ora 21.00, în ediţia specială „Izolaţi în România” de la TVR 1, vedem cum primesc lumina şi electricitatea oameni de 80 de ani care, până acum, au văzut lumea doar în lumina zilei sau a lămpii. Emisiunea se transmite simultan şi în afara ţării, la TVR Internaţional şi TVR Moldova.
https://www.news.ro/cultura-media/transmisiune-directa-de-la-catedrala-patriarhala-concerte-reportaje-filme-si-editii-speciale-in-oferta-televiziunilor-in-zilele-de-pasti-foto-1922403030002021040720147927

Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls, veterinari magici şi evenimente memorabile din universul fenomenelor meteo, în luna mai la National Geographic şi Nat Geo Wild
Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls, veterinari magici şi evenimente memorabile din universul fenomenelor meteo vor fi prezentate în programele lunii mai de la National Geographic şi Nat Geo Wild. National Geographic - „Vedete în sălbăticie, cu Bear Grylls” va fi difuzat începând cu 12 mai, în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Bear Grylls, celebrul expert în supravieţuire, se întoarce în sălbăticie alături de câteva dintre cele mai îndrăgite vedete de la Hollywood pentru noi aventuri extreme. În fiecare săptămână, o altă vedetă va părăsi luxul de acasă pentru a se aventura în unele dintre cele mai periculoase habitate ale lumii, pentru a-şi înfrunta teama, a-şi testa limitele şi, uneori, a se iniţia în delicatesele nu tocmai gustoase ale naturii. Alături de invitaţii săi din acest sezon, Grylls porneşte într-o călătorie prin întreaga lume, de la deşerturile din Utah la Munţii Dolomiţi din Italia şi până la Munţii Sierra Nevada din California pentru o nouă serie de aventuri.
https://www.news.ro/cultura-media/vedete-in-salbaticie-cu-bear-grylls-veterinari-magici-si-evenimente-memorabile-din-universul-fenomenelor-meteo-in-luna-mai-la-national-geographic-si-nat-geo-wild-1922401630212021041120149641

Producţii TVR recunoscute internaţional la Prix CIRCOM 2021
Televiziunea Română a obţinut locul I şi o menţiune specială la Prix CIRCOM 2021 acordate de CIRCOM Regional - organizaţie care reuneşte 376 de staţii TV din 38 de ţări şi care premiază în fiecare an cele mai bune producţii ale acestora. La categoria „Minorităţi în societate”, juriul internaţional a acordat Locul I documentarului „Cum am trăit într-o pădure” din cadrul seriei „Izolaţi în România”, realizată de Dite Dinesz, TVR Timişoara, în timp ce la categoria „Documentare”, producţia „Adevăruri despre trecut - Foametea” a Ralucăi Rogojină a fost recompensată cu menţiune specială. „Acest premiu e un drum până la cer şi înapoi, e lumină în dar, e fericire cu lacrimi bune”, declară Dite Dinesz. „Am plâns, am plâns mult când am aflat. Coborâsem de pe munte, filmasem ediţia de Paşte şi mă îndoiam de multe lucruri. A venit premiul şi m-a urcat înapoi pe munte, să mă reîntâlnesc cu ei, cei care au trăit într-o pădure”, mai spune jurnalista de la TVR Timişoara.
https://www.news.ro/cultura-media/productii-tvr-recunoscute-international-la-prix-circom-2021-foto-1922404329292021041520148093

Amazon Prime Video a crescut peste aşteptări în primul trimestru
Prime Video, serviciul de streaming oferit de Amazon, se înscrie şi el pe lista produselor care au avut numai de câştigat de pe urma pandemiei şi izolării sociale. Peste 175 de milioane de membrii a avut Prime Video anul trecut, a anunţat chiar fondatorul Jeff Bezos, evident încântat de performanţă. În ceea ce priveşte primul trimestru al acestui an, Bezos nu a oferit decât o singură cifră - timpul petrecut de abonaţi în cadrul serviciului a crescut în T1 cu peste 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
https://www.news.ro/economic/amazon-prime-video-a-crescut-peste-asteptari-in-primul-trimestru-1922405230002021040820149294

Clotilde Armand: Angajați ai Antena 3 și RTV au primit locuințe sociale fără drept
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că va cere Corpului de Control să verifice modul cum oamenii fostului primar Dan Tudorache au distribuit locuințe sociale unor persoane care nu aveau acest drept. „Aflu că oamenii apropiați de vechea administrație (activiști de partid, foști șefi de direcții ai primăriei, actuali angajați ai cabinetului parlamentar al fostului edil, șefi din Poliția Locală Sector 1 care se ocupau cu filajul meu și al colegilor la protestele din 10 august 2018 sau angajați de la televiziunile Antena 3 și România TV) au fost răsplătiți de fostul primar cu locuințe dedicate exclusiv tinerilor până în 35 de ani”, a scris primarul Sectorului 1 pe Facebook. Clotilde Armand a menționat că niciunul dintre ei nu îndeplinește condițiile de acordare a locuințelor și majoritatea au „sărit” rândul pe lista de așteptare. „Astfel, voi trimite Corpul de Control să verifice situația și voi iniția un proiect de hotărâre care să nu mai permită asemenea anomalii. Nimeni nu este mai presus de lege - și asta trebuie să le intre bine în cap tuturor. Dacă există angajați ai primăriei care au făcut nereguli vă asigur că vor plăti”, a menționat primarul.
https://newsweek.ro/politica/clotilde-armand-angajati-ai-antena-3-si-rtv-au-primit-locuinte-sociale-fara-drept

Microsoft valorează aproape două triliarde de dolari
La începutul acestei săptămâni, acțiunile Microsoft au ajuns la valoarea de 1,97 triliarde de dolari. După Apple, Microsoft ar putea fi a doua companie americană a cărei valoare de piață depășește două triliarde de dolari. De la începutul acestui an, acțiunile Microsoft au crescut cu 20%, comparativ cu 13% cât a fost creșterea indicelui S&P 500. După ce, în august 2020, Apple a trecut de pragul de două triliarde de dolari (astăzi valorează 2,3 triliarde), Microsoft se apropie, la rândul său, de acest nivel astronomic pe fondul vânzărilor record de softuri destinate stocării în cloud.
https://www.forbes.ro/microsoft-valoreaza-aproape-doua-triliarde-de-dolari-212877

BNR vrea să-și facă o infrastructură IT care să permită munca de acasă pentru personalul cheie care operează sistemele informatice critice ale băncii centrale
Banca Națională (BNR) a demarat o licitație deschisă pentru achiziția echipamentelor necesare pentru realizarea unei infrastructuri de comunicatii de tip VPN în vederea facilitării implementarii unei solutii de telemunca de tip „home office” pentru personalul BNR care opereaza sisteme critice, potrivit unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea estimată a contractului este de peste 1,7 milioane de lei și va fi finanțat din fonduri proprii. "Soluția va conține atât echipamente hardware precum și sisteme de management ale noii infrastructuri VPN, componente care vor fi instalate în centrele de date BNR, respectiv echipamentele dedicate de acces care vor fi utilizate pentru conectarea la sistemele informatice BNR destinate piețelor financiare pentru utilizatori care își vor desfășura activitatea în regim de telemuncă", se arată în anunțul de licitație. "Urmare a crizei sanitare, telemunca a fost adoptata la nivel global ca o solutie de continuitate a activitatii. In acest context pe termen scurt, inclusiv in cadrul autoritatii contractante au fost adoptate solutii de acces remote la anumite sisteme informatice care insa nu adreseaza in totalitate cerintele in materie de securitate a informatiei derivate din particularitatile operarii infrastructurilor de piață financiara. Ca atare accesul la distanta („remote”) pentru sistemele critice nu a putut fi implementat utilizand infrastructura de acces actuala.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24769079-bnr-vrea-faca-infrastructura-care-permita-munca-acasa-pentru-personalul-cheie-care-opereaza-sistemele-informatice-critice-ale-bancii-centrale.htm

Transformarea digitală a Poștei Române: Compania vrea să cumpere 3.500 de PC-uri cu Windows 10 Pro
Poșta Română a demarat o licitație deschisă pentru achiziția a 3.500 de stații de lucru (care să conțină unitate centrala, monitor, mouse și tastatura, sistem de operare), valoarea estimată a contractului fiind de peste 10,9 milioane de lei (fără TVA), finanțat din fonduri proprii, arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Poșta a anunțat investiții de peste 200 de milioane de lei în următoarea perioadă pentru transformarea digitală a serviciilor și modernizarea a două centre de tranzit pentru a face față competiției cu firmele private de curierat. "Monitorul și sistemul de calcul trebuie să aparțină aceluiași producător. Sistemul trebuie să fie validat oficial pentru MS Windows 10 (listare WHQL) și certificat Energy Star prin listare pe site-ul oficial", se arată în caietul de sarcini al licitației operatorului poștal.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24768838-transformarea-digitala-postei-romane-compania-vrea-cumpere-3-500-uri-windows-10-pro.htm

Vânzările de smartphone-uri au crescut cu 25% pe plan mondial. Huawei a ieșit din top 5, după mulți ani
Vânzările de smartphone-uri au crescut în lume cu 25%, până la aproape 350 de milioane de unități, dar trebuie ținut cont că se face comparația cu primele trei luni din 2020, când piața s-a prăbușit din cauza pandemiei. O mare schimbare ține de faptul că Huawei, care ani de zile a fost locul trei, a ieșit din top 5, iar pe podium sunt companiile Samsung, Apple și Xiaomi, arată datele IDC. S-au vândut 345 de milioane de smartphone-uri în Q1 2021, cu 25% mai multe decât în Q1 2020 și cu 11% peste Q1 2019. Samsung este pe primul loc, cu 21,8% din piață, iar Apple are 16%. Pe trei este Xiaomi, cu 14,1%, iar OPPO și Vivo au între 10% și 11%.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24768586-vanzarile-smartphone-uri-crescut-25-plan-mondial-huawei-iesit-din-top-5-dupa-multi-ani.htm

Huawei România a înregistrat peste 1.000 de comenzi în câteva ore după lansarea magazinului său online
Huawei, unul dintre cei mai mari furnizori globali de tehnologie, a înregistrat peste 1.000 de comenzi în primele ore de la lansarea magazinului său online din România, un rezultat peste aşteptările companiei. „Magazinul a avut o primire peste aşteptări, astăzi în doar câteva ore peste 1.000 de clienţi au plasat o comandă. Este un start foarte bun. Ne dorim ca prin acest magazin să livrăm şi o experienţă mai bună pentru clienţi. Toate livrările pentru comenzile din magazin sunt gratuite, nu avem nicio limitare, sunt toate gratuite. Avem şi o echipă dedicată de chat online, care oferă suport pentru orice întrebări pe care le-ar putea avea consumatorii”, a declarat în cadrul unui eveniment online Wang Wei, country manager Huawei Consumer Business Group România. Noul Huawei Online Store, disponibil la adresa web huaweistore.ro, conţine toate categoriile de dispozitive proprii - smartphone, PC & tablete, wearables şi audio. Pregătirile pentru lansare au început în urmă cu un an, a precizat Wang Wei. “Este aniversarea noastră de 18 ani în România.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/huawei-romania-a-inregistrat-peste-1-000-de-comenzi-in-cateva-ore-20061903

Ediţia de sâmbătă a emisiunii "Supernanny" de la Prima TV propune părinţilor soluţii de a gestiona conflictele între mai mulţi copii
Ediţia de sâmbătă a emisiunii "Supernanny" cu Urania Cremene, de la ora 20.00, la Prima TV, propune părinţilor cum să găsească soluţia potrivită pentru a gestiona conflictele între mai mulţi copii. Urania Cremene, expertul în parenting, ajunge săptămâna aceasta în judeţul Călăraşi. Un cuplu tânăr din Grădiştea - Angi şi Florin -, cu cinci copii, i-a cerut ajutorul.
https://www.news.ro/cultura-media/editia-de-sambata-a-emisiunii-supernanny-de-la-prima-tv-propune-parintilor-solutii-de-a-gestiona-conflictele-intre-mai-multi-copii-video-1922400030002021041020148765

Românii au căutat pe Google, înainte de Paşte, reţete de prăjituri, cuvântul „iepuraş” şi cum va fi vremea
Interesul pentru Paşte se manifestă pe Google cu o lună înainte, când sunt căutate, între altele, felicitări şi urări, reţete de prăjituri şi cum va fi vremea. În ultimele şapte zile, românii au căutat când se vopsesc ouăle şi antreuri de Paşte, dar sunt şi interesaţi de tradiţii şi au vrut să afle care e semnificaţia mielului de Paşte, iar anul acesta, căutările au vizat şi când va începe şcoala, se arată într-un comunicat remis News.ro. Cele mai populare căutări legate de „Paşte” în ultima săptămână sunt: Când se vopsesc ouăle de Paşte, Când începe şcoala după Paşte, De ce se taie miel de Paşte, Antreuri de Paşte, Semnificaţia mielului de Paşte, Urări de Paşte şi Salata boeuf Paşte.
https://www.news.ro/entertainment/romanii-au-cautat-pe-google-inainte-de-paste-retete-de-prajituri-cuvantul-iepuras-si-cum-va-fi-vremea-1922404029212021041220147636

Versiunea cu reclame a HBO Max va costa cu o treime mai puțin
HBO a anunțat noi detalii legate de viitoarea versiune cu reclame a serviciului său de streaming, care va costa mai puțin, dar va veni și cu o limitare importantă. Serviciul HBO Max cu reclame va fi lansat în Statele Unite în luna iunie și va costa 10 dolari, față de 15 dolari, cât costă serviciul standard. Față de serviciul standard, versiunea cu reclame nu va aduce filmele WarnerMedia în aceeași zi în care vor fi lansate în cinematografe, astfel că utilizatorii acestei versiuni vor fi lipsiți de noutățile promovate pentru cinema, precum Dune sau Matrix 4.
https://www.profit.ro/profitul-tau/entertainment/versiunea-cu-reclame-a-hbo-max-va-costa-cu-o-treime-mai-putin-20147011

Google extinde disponibilitatea funcției de avertizare în caz de cutremur
Avertizarea în caz de cutremur, disponibilă până acum doar în câteva state americane, este acum lansată pe smartphone-urile cu Android din două alte țări. Grecia și Noua Zeelandă sunt primele țări, în afară de Statele Unite, unde noul sistem de anunțare a seismelor de pe Android va fi disponibil. Google le-a ales pentru primul val de extindere datorită activității seismice ridicate de aici. Folosind accelerometrul miliardelor de smartphone-uri cu Android, Google a creat o adevărată rețea de dispozitive capabile să depisteze undele de șoc, rețea care poate localiza și măsura magnitudinea unui seism.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/google-extinde-disponibilitatea-functiei-de-avertizare-in-caz-de-cutremur-20146972

Samsung a redevenit cel mai mare producător mondial de smartphone, dar vânzările Xiaomi au explodat
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a recucerit de la rivalul Apple titlul de cel mai mare producător mondial de smartphone, fiind responsabil pentru o cincime din vânzările mondiale în primul trimestru al acestui an, a anunţat joi firma de cercetare de piaţă Canalys, transmite Reuters. Cu toate acestea, producătorul chinez Xiaomi Corp este cel care a avut cele mai bune performanţe trimestriale înregistrate vreodată, livrările sale crescând cu 62%, până la 49 de milioane de smartphone-uri, şi la o cotă de piaţă de 14%, ceea ce îl plasează pe locul al treilea după Samsung şi Apple. La nivel global, în primele trei luni ale acestui an, livrările de smartphone-uri au crescut cu 27%, până la 347 milioane de unităţi, pe măsură ce piaţa chineză s-a deschis după pandemia de COVID-19, iar campania rapidă de vaccinare din SUA a crescut speranţele pentru o revenire economică.
https://www.economica.net/samsung-a-redevenit-cel-mai-mare-producator-mondial-de-smartphone-dar-vanzarile-xiaomi-au-explodat_508033.html

Program special de Paște. DIVA pregătește trei zile cu filme romantice și comedii
DIVA a pregătit un program special pentru weekend-ul de Paște (30 aprilie – 2 mai), în care vor fi incluse mai multe pelicule. Astfel, vineri, sâmbătă și duminică, postul va difuza câte două filme pe seară. Cu două filme, de la ora 20:00, ziua de 30 aprilie în oferta DIVA este premiera Sfaturi de viață (Dan in Real Life), cu Steve Carell și Juliette Binoche, și filmul romantic, cu Jennifer Aniston și Aaron Eckhart, Dragoste fără preaviz.
https://tvmania.ro/program-special-de-paste-diva-pregateste-trei-zile-cu-filme-romantice-si-comedii-291382.html

În mai, la Film Now premierele sunt „în floare”: acțiune și comedie cât pentru toată primăvara
Luna mai începe cu o premieră TV în România pentru întreaga familie: Dolittle (2020) , cea mai recentă ecranizare care are la bază cărțile pentru copii ale lui Hugh Lofting. După dispariția pe mare a soției, excentricul medic veterinar John Dolittle se ascunde de lume în conacul său, alături de singurii prieteni pe care îi are – animalele. Dar când regina Victoria se îmbolnăvește grav, iar el este unica persoană care i-ar putea aduce leacul, Dolittle se vede nevoit să plece într-o călătorie plină de aventuri periculoase și fantastice. În premieră TV, la data de 1 mai, de la ora 20:00, distribuția producției Dolittle reunește atât actori, cât și voci excepționale. Alături de Robert Downey Jr (în rolul principal) îi vom regăsi pe Antonio Banderas, Michael Sheen, Emma Thompson, Rami Malek, John Cena, Kumail Nanjiani, Octavia Spencer, Tom Holland, Ralph Fiennes, Selena Gomez și Marion Cotillard.
https://tvmania.ro/in-mai-la-film-now-premierele-sunt-in-floare-actiune-si-comedie-cat-pentru-toata-primavara-291186.html

Epic Drama aduce sezonul 2 din apreciatul serial britanic „Miss Marple”
De sâmbătă 1 mai, de la ora 22.00, Epic Drama aduce sezonul al doilea al serialului „Miss Marple', în original „Agatha Christie’s Marple' (2004). Sezonul, care a avut premiera în Marea Britanie în februarie 2006, are patru episoade. Miss Jane Marple (Geraldine McEwan) este o englezoiacă tipică, cam în vârstă și mare amatoare de dezlegat mistere. Din fericire, aparentul pașnic sătuc în care locuiește, ca și cele din jur, mustesc de crime care mai de care mai alambicate, numai bune de descâlcit de personajul din nuvelele și povestirile celebrei scriitoare Agatha Christie. Iar polițiștii, chiar dacă nu au printre proceduri apelarea la o venerabilă doamnă pentru a găsi ucigașii, au început să-i aprecieze ajutorul neprețuit.
https://tvmania.ro/epic-drama-aduce-sezonul-2-din-apreciatul-serial-britanic-miss-marple-291391.html

Recomandări TV. Ce filme puteți urmări de Paște pe micile ecrane
Paștele vine cu patru zile de sărbătoare la TV. În cele ce urmează, vedeți ce filme au programat posturile tv pentru perioada Paștelui. Iată ce filme vor fi difuzate de posturile tv de la noi în perioada vineri, 30 aprilie – luni, 3 mai. Sunt, desigur, multe filme tematice de Paște, dar și-au făcut loc și comedii, drame sau filme istorice. Recomandări TV pentru vineri, 30 aprilie: Downton Abbey - Vineri, 30 aprilie, ora 20.00, Film Now. Filmul continuă povestea din serialul „Downton Abbey'. În 1927, cei din clanul Crawley, condus de Sir Robert (Hugh Bonneville), și angajații lor se pregătesc de vizita regelui George al V-lea și a reginei Mary. Sosirea alaiului regal provoacă emoții în rândul gazdelor și animozități în bucătărie. Maggie Smith apare în rolul lui Lady Violet, iar Michelle Dockery este Lady Mary. Scenariul este scris tot de Julian Fellowes, creatorul serialului.
https://tvmania.ro/recomandari-tv-ce-filme-puteti-urmari-de-paste-pe-micile-ecrane-291493.html

În Vinerea Mare, Românii au talent revine cu o noua editie #unusiunu!
Spectacolul continuă cu o nouă ediție Românii au talent, vineri, 30 aprilie, la PRO TV. Cei prezenți au fost cuceriți de numerele celor care au urcat pe scenă. În Vinerea Mare, căldura din suflet este întregită de posibilitatea de a-i vedea pe acei oameni care cred în talentul lor, care au muncit pentru a depăși orice provocare și care au curaj. O puștoaică pe care cei din jur au poreclit-o 'plastelina' a pregătit un moment special, de gimnastică cu mult suflet. Vizibil emoționată, aceasta a venit cu speranța că totul va fi bine: 'Pe scenă o să fie ca în visele mele', va spune ea. Oare ce a pregătit și ce-l va face pe Andi Moisescu să spună că 'lumea se schimbă, iar copiii iau tot ce e mai bun'?
https://tvmania.ro/in-vinerea-mare-romanii-au-talent-revine-cu-o-noua-editie-unusiunu-291809.html

Survivor România 2021. Cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană
În ediția de joi seară de la „Survivor România' s-au alăturat 4 noi concurenți celor două echipe din concurs. Astfel, în fiecare echipă au intrat câte doi concurenți noi, un băiat și o fată. Află cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană! Două fete și doi băieți au acceptat provocarea „Survivor România 2021 și s-au avântat spre traseele din Republica Dominicană în ediția de joi seară. Din 29 aprilie din echipa Faimoșilor vor face parte Horațiu Cuc și Andreea Lodba, în timp ce echipa Războinicilor va fi completată de Bogdan Urucu și de Adelina Damian.
https://tvmania.ro/survivor-romania-2021-cine-sunt-cei-4-concurenti-care-au-intrat-in-jocul-din-republica-dominicana-291955.html

Mirela Vaida, invitați surpriză la Acces Direct, de Paşte
De Paşte, Mirela Vaida le aduce telespectatorilor o serie de ediţii speciale ale emisiunii Acces Direct. În Vinerea Mare, de la ora 17:00, artiştii vin împreună cu familiile lor într-o emisiune emoţionantă, cu poveşti de viată şocante şi dezvăluiri în premieră. Astfel, Cornel Păsat, prezent în platoul Acces Direct alături de soţia sa, Bianca, şi băieţelul lor, Dryas, va vorbi în premieră despre momentele de cumpănă din căsnicia sa. Nicu Paleru, artist cunoscut pentru faptul că îşi ţine viaţa personală departe de ochii curioşilor, va face o excepţie şi va veni în platoul Acces Direct în ediţia de sărbătoare a emisiunii, alături de soţia sa, Cristina, şi fiica lor, Anais. Lor li se vor alătura Lavinia Goste şi soţul ei, dirijorul Marius Zorilă, dar şi cântăreaţa de muzică populară Sabina Leonte, ce va vorbi despre un moment de cotitură din viaţa ei, povestind cum sarcina a salvat-o de cea mai cumplită boală, cancerul.
https://tvmania.ro/mirela-vaida-acces-direct-paste-2021-291588.html

Happy Channel înlocuiește un serial turcesc cu o telenovelă mexicană: se termină „Perla neagră”, începe „Clanul lupilor”
Potrivit programului postului Happy Channel, serialul turcesc „Perla neagră', cu Tolgahan Sayışman și Hande Erçel, se termină marți, 11 mai, la ora 23.00. A doua zi, pe același tronson orar, va începe telenovela „Clanul lupilor', remake al unui serial celebru din Mexic. Locul cuplului Hande Erçel – Tolgahan Sayışman din serialul turcesc „Perla neagră' va fi luat în grila Happy Channel, de miercuri, 12 mai, de Paz Vega și a sa familie extinsă din „Clanul lupilor', într-un remake din 2019 al unei telenovele-fenomen în Mexic. „Clanul lupilor', „Cuna de lobos' în spaniolă, serialul original din 1986, este considerat unul dintre cele mai bune titluri de gen din istoria televiziunii din Mexic, așa că producătorii de la Televisa știau la ce se înhamă când au decis realizarea noii versiuni. Demersul face parte din proiectul „Fabrica de visuri', în care Televisa reface telenovele de mare succes din trecut în versiuni moderne, mult mai scurte – noul „Clanul lupilor' are, de exemplu, 25 de episoade.
https://tvmania.ro/happy-channel-inlocuieste-un-serial-turcesc-cu-o-telenovela-mexicana-se-termina-perla-neagra-incepe-clanul-lupilor-291267.html

Paştele se vede, în ediţii speciale, şi la Antena Stars. Ce puteți urmări la final de săptămână
La Antena Stars urmează zile de colecţie, cu ediţii speciale ale emisiunilor, cu invitați pe măsură, cu multă distracție și voie bună, dar și cu sfaturi utile pentru pregătirile din aceste zile de sărbătoare. În Vinerea Mare, telespectatorii Antena Stars pot urmări, la emisiunea Showbiz Report, de la ora 16:00, un interviu de colecţie cu Petre Roman si Silvia Chifiriuc. Fostul premier vorbeşte despre sinuciderea fratelui Silviei, despre cum era Paştele în copilărie, dar şi despre ce temeri are când vine vorba despre viaţă şi familie. În aceeaşi emisiune, Cezara Dafinescu vorbeşte despre decesul celor doi soţi, despre nepoţi, dar şi despre fiica sa. Tot atunci, Cristi Iacob a acceptat să vorbească despre soţie. Ce spune despre lipsa unui moştenitor, dar şi părerea acestuia despre adopţie, telespectatorii pot afla urmărind cea mai nouă ediţie Showbiz Report, vineri, de la 16:00, la Antena Stars.
https://tvmania.ro/pastele-se-vede-in-editii-speciale-si-la-antena-stars-ce-puteti-urmari-la-final-de-saptamana-291946.html

„Vagabondul” Raj Kapoor a făcut o avere din pasiunea lui pentru film. Pelicula este difuzată de Național, de Paște
Național TV difuzează în Duminica Paștelui filmul „Vagabondul', pelicula din 195 nominalizată la Festivalul de Film de la Cannes, care l-a transformat într-un star internațional pe actorul Raj Kapoor. Dacă s-ar face o peliculă despre viaţa lui Raj Kapoor, ar trebui să se numească Reţeta succesului'. Asta pentru că starul indian a ştiut să facă o avere şi să-şi clădească un nume de pe urma marii sale pasiuni: filmul. În acest film, Raj interpretează rolul unui tânăr sărac, care descoperă că tatăl său este producătorul fetei bogate pe care o iubeşte din copilărie, Rita (Nargis).
https://tvmania.ro/vagabondul-raj-kapoor-a-facut-o-avere-din-pasiunea-lui-pentru-film-pelicula-este-difuzata-de-national-de-paste-290776.html

Te cunosc de undeva!, 1 mai 2021. Adriana și Romică, cel mai greu moment din gală: „Îmi vine să plâng”
Finala celui de-al 16-lea sezon Te cunosc de undeva! este din ce în ce mai aproape, aşa că punctele acumulate în aceste ultime ediţii devin esenţiale pentru calificarea în cea mai importantă bătălie artistică din acest maraton. Pentru ediţia cu numărul 13, Ruleta i-a pus la grea încercare pe cei 11 concurenţi ai transforming show-ului, oferindu-le o temă deloc uşoară – români internaţionali, piese care au trecut cu mare succes graniţele României. Iar pentru ca provocarea să fie şi mai mare, pentru Adriana şi Romică duetul va fi unul inventat de Ruletă – Leontina Văduva şi Luciano Pavarotti.
https://tvmania.ro/te-cunosc-de-undeva-1-mai-2021-adriana-si-romica-cel-mai-greu-moment-din-gala-imi-vine-sa-plang-291749.html

TVR 1 anunță o ediție specială a emisiunii „Izolaţi în România”: „În fiecare casă în care am intrat, am lăsat bucurie”
5 ani de când telespectatorii fac misiune dintr-o emisiune. Mocani și moți au primit deja lumină de la oameni… O nouă ediţie „Izolaţi în România'- de Paşti, la TVR 1. Dite Dinesz şi echipa ei ne dau întâlnire vineri, 30 aprilie, ora 21.00. Dite Dinesz şi echipa „Izolaţi în România', alături de un grup de voluntari împart bine. Şi se bucură de bucuria oamenilor pe care îi întâlnesc în cătunele îndepărtate ale României. Iar în Vinerea Mare, la TVR 1, în ediţia specială „Izolaţi în România' vedem cum primesc lumina şi electricitatea oameni de 80 de ani care, până acum, au văzut lumea doar în lumina zilei sau a lămpii.
https://tvmania.ro/tvr-1-anunta-o-editie-speciala-a-emisiunii-izolati-in-romania-291309.html

Ce puteți viziona de Paște la Kanal D. Postul a pregătit ediții speciale ale emisiunilor din grilă
De sărbători, Kanal D aduce în fața telespectatorilor ediții speciale ale emisiunilor „Asta-i România!' , „Teo Show' și „ROventura', menite să împartă bucurie în casele românilor, să prezinte tradiții și obiceiuri păstrate de generații. Sâmbătă, 1 mai, „ROventura' va invită la o ediție de poveste, difuzată de la ora 15:00, Andreea Stravoiu și George Mihai ajung la Iaz, în Sălaj, acolo unde tânăra Ligia Bodea și-a clădit un leagăn de adâncă spiritualitate și bune obiceiuri. Sălajul se cerea descoperit, în zi de sărbătoare, așa că ROventura vă poartă pașii prin mai puțin cunoscuta vale a Barcăului. Andreea și George ajung astfel la Iaz, nesecat izvor de tradiții, dar și casă pentru descoperitorii de comori etnografice, așa cum e și gazda lor.
https://tvmania.ro/ce-puteti-viziona-de-paste-la-kanal-d-postul-a-pregatit-editii-speciale-ale-emisiunilor-din-grila-291630.html

Simona Gherghe petrece a doua zi de Paşte în casa Mireasa. Show-ul matrimonial va avea ediţii speciale
De Sărbătoare, echipa Mireasa le-a pregătit telespectatorilor două ediţii speciale ale reality show-ului matrimonial de la Antena 1. Concurenţii aflaţi în cursa pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro vor face ultimele pregătiri pentru sãrbãtorile pascale, pe care le vor petrece împreunã în casã, dar vor avea parte şi de o serie de provocări total neaşteptate. Astfel, astăzi şi mâine, băieţii se vor întrece într-o cursă-maraton, cu un premiu foarte special, pe care îl vor afla în ediţia specială a emisiunii Mireasa, sâmbătă, de la 13:45, la Antena 1. Dis de dimineată, băieţii vor porni în căutarea oului de aur într-o pădure de lângă capitală. Pe lângă premiul special, va exista şi un premiu de consolare, la fel de atractiv – o cină romantică şi o noapte petrecută în afara casei Mireasa. În tot acest timp, fetele îşi vor dovedi abilităţile de gospodine şi se vor întrece în plămădit cozonaci, pască, ouă încondeiate, sarmale, drob şi alte preparate tradiţionale, iar curăţenia de Paşte nu va fi nici ea omisă. Cum se vor descurca aceştia, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 13:45, în cea mai nouă gală Mireasa. Tot atunci, vor putea urmări şi cum se vor pregăti concurenţii pentru noua provocare pe care o vor primi chiar de Paşte – câte un iepuraş de care vor avea grijă cât vor sta în casa Mireasa şi pentru care vor trebui să construiască fiecare câte o cuşcă. Emoţiile îşi vor face şi ele simţite prezenţa, deoarece chiar şi în prag de sãrbãtoare concurenţii vor primi mesaje emoţionante de la cei dragi.
https://tvmania.ro/simona-gherghe-petrece-a-doua-zi-de-paste-in-casa-mireasa-show-ul-matrimonial-va-avea-editii-speciale-de-paste-291764.html

Super Neatza cu Răzvan şi Dani, trei ediţii speciale de Paşte
De Paşte, echipa Super Neatza cu Răzvan şi Dani a pregătit o serie de ediţii speciale. Încă din Vinerea Mare, o zi cu o semnificaţie aparte pentru creştini, de la 08:00, matinalii îşi invită telespectatorii să urmărească o discuţie despre tradiţii şi obiceiuri pe care le urmează românii la această sărbătoare, cu invitaţi speciali precum preotul Gabriel Cazacu, de la Mănăstirea Caşin şi teologul Ionuţ Bârsan. Cum se pregătesc românii de sărbătoare, ce destinaţii au ales pentru minivacanţa de Paşte, dar şi ce amintiri au Luminiţa Anghel, Marcel Pavel şi Paula Seling despre momentele petrecute alături de cei dragi, telespectatorii vor putea urmări vineri, 30 aprilie, de la 08:00, la Antena 1.
https://tvmania.ro/super-neatza-cu-razvan-si-dani-trei-editii-speciale-de-paste-291507.html

AUDIENŢE. Las Fierbinţi, sub Survivor pentru a două săptămână la rând. Kanal D a dat show-ul serii
AUDIENŢE. A doua săptămână la rând când Las Fierbinţi pierde primul loc, în faţa show-ului Survivor. Pro TV a fost sub Kanal D în toată ţara, la oraşe şi la tinerii cu vârste între 18 şi 49 de ani. De altfel, Pro TV a fost sub Kanal D toată seară, de când a început Survivor (la ora 20:00) până când s-a terminat (la miezul nopţii). Singura excepţie notabilă a fost pe publicul tânăr, cel cu vârsta între 21 şi 54 de ani, unde Pro TV a fost peste Kanal D. Atenţie, este vorba doar de o singură oră: cea în care s-a văzut Las Fierinţi la TV. Raportat la media totală Survivor, Kanal D a fost lider inclusiv pe acest nou segment de public comercial 21-54 de ani.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-las-fierbinti-survivor-29-aprilie-20149669

Dan Diaconescu se întoarce. Îşi lansează un fel de Netflix şi o criptomonedă
VIDEO. Dan Diaconescu se întoarce! Şi nu oricum: pe online! Fostul patron al OTV, eliberat din închisoare acum patru ani, şi-a făcut o platformă care seamănă cu cele de tip HBO şi Netflix. Se numeşte DD Home Cinema, iar conţinutul este contra cost. Vine şi cu un serial, care este scris, regizat şi narat de... Dan Diaconescu. Dan Diaconescu a postat mesaje pe Facebook, Instagram şi TikTok prin care îşi anunţă proiectul online. Platforma de tip streaming este cu plată şi are trei pachete, conform ddhomecinema.ro: - Pachetul Basic - costă 9.99 RON pe lună. - Pachetul Gold - costă 29.99 RON pe 6 luni, - Pachetul Fan DD Platinum - costă 99.99 RON pe 12 luni, Filmul serial se numeşte „Pandemia” şi are 10 sezoane, cu câte 6 episoade pe sezon. Protagonistul şi naratorul este Dan Diaconescu. Totodată, el a anunţat că oamenii care vor achiziţiona un pachet vor primi şi „CryptoDan”, moneda digitală pe care a lansat-o. Dan Diaconescu, pe Facebook: „Sunt Dan Diaconescu, singurul cetăţean european care are o interdicţie de a vorbi în public. Totuşi, sunt Dan Diaconescu, primul cetăţean român care am lansat de curând primul NFT. E adevărat, în străinătate, pe platforma Open C, o platformă destinată în special publicului american. Am reuşit împreună cu dumneavoastră această minimă performanţă, însă astăzi mărim Universul DD cu o nouă tehnologie. Este vorba de DD Home Cinema, un prim sistem cinematografic bazat pe tehnologia blockchain care va aduce în casele dumneavoastră prin streaming, prin stick, prin DVD o operă de artă cinematografică. Un activ digital unic care este al dumneavoastră şi numai al dumneavoastră. Fiindcă la baza acestor pelicule cinematografice va sta tehnologia blockchain, o cryptomonedă va sta, deisgur, la baza achiziţionării acestor trei produse în varianta streaming, în varianta stick sau în varianta DVD. Aşa cum v-am anunţat, cryptomoneda pe care noi, împreună cu dumneavoastră o vom folosi, se va numi CryptoDan. Eu sunt acel Dan care face parte din echipa dumneavoastră de zeci de ani, aşa cum dumneavoastră faceţi parte din echipa mea. Fiecare dintre dumneavoastră, pentru o perioadă limitată de timp, în care ne vom verifica prieteniile, vom vedea care sunt oamenii loiali, care sunt oamenii mai puţini loiali. Ei bine, toţi cei care veţi primi în casele dumneavoastră un stick, un DVD sau streamingul video, veţi primi şi o cantitate de CryptoDan. La momentul respectiv vă voi povesti ce veţi face cu aceşti CryptoDani.”
Despre filmul serial „Pandemia”: „E vorba despre un filmul artistic care vine să vă povestească dumneavoastră cum s-au întâmplat lucrurile. Este primul film povestit, este primul relatat de către un narator. De către mine. Singurul care a văzut acel film. Povestitorul Dan Diaconescu vă va relata un film unic, un film pe care doar eu l-am văzut. Un film bazat pe fapte reale, un film în care mi-am adus şi un mic aport. Marele aport este al dvs., împreună cu dvs. am realizat aceste opere de arte unice.”
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/dan-diaconescu-platforma-streaming-20148198

După România, Euronews ajunge şi în Bulgaria
Euronews ajunge şi în Bulgaria, la doar câteva luni după ce postul şi-a anunţat lansarea şi în România. Noul canal de ştiri, în limba bulgară, va fi lansat, la fel ca în ţara noastră, pornind de la un post deja existent: TV Europa. „Euronews Bulgaria va fi o filială Euronews, care va furniza ştiri locale, regionale, naţionale şi internaţionale pe platformele TV şi digitale. Se va construi pe o staţie TV bulgară existentă: TV Europa”, spun oficialii Euronews Internaţional.
La fel la ca şi la noi, Euronews Bulgaria va avea propria echipă de jurnalişti şi corespondenţi, dar şi un redactor-şef angajat de staţia-mamă. Ar fi al doilea proiect de acest fel demarat de Euronews în UE, primul fiind cel din România, după cum anunţau oficialii Euronews în ianuarie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/euronews-bulgaria-20147900

La Antena 1, de Paşte: Ultima parte din filmul cu Iisus, Legendele lui Negru şi ediţii speciale Neatza, Acces Direct şi Mireasa
Paştele la Antena 1. Ultima parte din Iisus din Nazareth în Vinerea Mare, Legendele lui Negru, ediţii speciale Mireasa şi Neatza cu Răzvan şi Dani, dar şi Te cunosc de Undeva! se numără printre programele pe care postul Intact le aduce de Paşte. Slujba de Înviere va fi difuzată sâmbătă noapte, de la ora 23:45, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. https://www.paginademedia.ro/stiri-media/antena-1-emisiuni-paste-2021-20147651

Paştele la B1 TV. Documentar despre Iisus, Slujba de Înviere şi film din seria Brigada Diverse
Paştele la TV. Postul de ştiri B1 TV vine cu programe speciale în următoarele zile. Un documentar despre Iisus şi un film din seria Brigada Diverse, printre producţiile pregătite.
B1 va difuza şi Slujba de Înviere sâmbătă, 1 mai, de la ora 23:00, în cadrul unei ediţii speciale a Ştirilor B1. Documentarul despre Iisus se va difuza în Vinerea Mare, iar filmul „Brigada Diverse, la munte şi la mare” în prima zi de Paşte.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/program-paste-b1-tv-20147871

De Paşte la Prima TV. Dinescu, două emisiuni live. Filme şi ediţii speciale din Schimb de mame şi Supernanny
Paştele la TV. Prima TV vine cu un program încărcat în acest weekend. Postul deţinut de Clever Media are ediţii în direct cu Mircea Dinescu, filme şi ediţii speciale ale unor emisiuni precum Schimb de mame şi Supernanny. Duminică, în prima zi de Paşte, Mircea Dinescu are două ediţii live ale emisiunii „Poezie şi delicateţuri”. Una de la 10:30 şi alta de la 13:00. În cea de-a doua transmisiune de la Port Cultural Cetate, Dinescu îi are ca invitaţi pe folcloristul Grigore Leşe, jurnalistul Radu Banciu şi naista Oana Lianu. Prima TV mai propune ediţii speciale din „Schimb de mame”, „Hai cu fetele”, „Insider politic”, „Supernanny” şi „Exclusiv VIP”. Plus filme precum „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Două lozuri”.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/program-paste-prima-tv-2021-20147753

Bucureștiul iese din scenariul roșu. Restaurantele, cazinourile, teatrele și cinematografele, deschise de luni
Rata de infectare din București a scăzut, vineri, sub 3 la mie. Bucureștiul îndeplinește astfel condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie vineri, ci abia peste câteva zile. Este posibil ca, începând de luni, o parte din restricțiile din București să fie ridicate, lucru confirmat și de autorități care spuneau, cu câteva zile în urmă, că bucureștenii se pot aștepta în perioada următoare la o schimbare a măsurilor. Potrivit datelor oficiale, Capitala a ajuns, în acest moment, la o incidență de 2,98 la mia de locuitori, în condițiile în care din ce în ce mai mulți locuitori aleg să se vaccineze. Rămâne de văzut ce hotărâri vor fi luate în cadrul ședinței Comitetul pentru Situații de Urgență. Ținând cont de rata de incidență, pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.
https://www.sursazilei.ro/bucurestiul-iese-din-scenariul-rosu-restaurantele-cazinourile-teatrele-si-cinematografele-deschise-de-luni/
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL