×

Programe TV -- Data și ora publicării: 26.02.2021 14:32:15

DISCOVERY a cumpărat drepturile pentru GIRO D’ITALIA la nivel global



București (MEDIA EXPRES) / 26 feb 2021 / Discovery a anunțat că „și-a securizat” drepturile exclusive pentru transmisiunile Giro d’Italia cel puțin până în 2025 cu foarte puține excepții la nivel global, întărindu-și astfel reputația de Gazda Marilor Tururi de ciclism și acoperirea competițiilor în direct.

Contractul pe termen lung a cărui valoare nu a fost anunțată în comunicatul de presă din 26 februarie a fost semnat cu RCS Sport, și include multiple platforme, difuzarea tuturor etapelor primului Mare Tur din acest an pe platformele sale, dar și prin intermediul Global Cycling Network (GCN).

În cadrul noului acord vor fi transmise și mai multe curse din UCI World Tour, precum și curse clasice de o zi din Italia, inclusiv cursele masculine și feminine Strade Bianche, Tirreno - Adriatico, Milano - Torino, Gran Piemonte, Giro di Sicilia, Milano - San Remo și Il Lombardia.

Totodată, Eurosport și GCN vor transmite cursa clasică din Flandra Omloop Het Nieuwsblad pe platformele lor în acest weekend după ce au ajuns în această săptămână la un acord cu Infront și Flanders Classics. Transmisiunea curselor masculine și feminine începe sâmbătă, 27 februarie, la ora 15:00.

Andrew Georgiou, Președinte Eurosport și Global Sports Rights & Sports Marketing Solutions, a spus: „Discovery are un istoric bogat în transmisiunile evenimentelor importante din lumea ciclismului prin Eurosport și GCN și inovează constant pentru a aduce cea mai completă experiență fanilor pasionați de ciclism din toată lumea.”

„Ne bucurăm că ne-am consolidat portofoliul de drepturi din ciclism prin acordul pe termen lung cu RCS, care va permite difuzarea Giro d’Italia pe canalele și platformele noastre în anii ce urmează. Eurosport, alături de GCN, va continua să dezvolte expertiza sa în materie de ciclism la scală globală pentru ca toată lumea să se poată bucura de puterea sportului.”

Guy Voisin, Director of Cycling la Eurosport and GCN, a spus: „Suntem bucuroși că putem să transmitem prima cursă clasică de primăvară din 2021 către fanii ciclismului din Europa. Drept Gazda Ciclismului, ambiția noastră este să dezvoltăm o ofertă de ciclism care să le aducă fanilor sportului peste 300 de zile de acțiune din ciclism.”

„În acest an, Eurosport și GCN duc colaborarea și mai departe și vor transmite mai mult ciclism în direct ca oricând, inclusiv acoperire fără întrerupere a tuturor Marilor Tururi, curselor Clasice și a curselor de la Jocurile Olimpice.”

Pe lângă difuzarea fiecărui minut din fiecare Mare Tur în 2021, Eurosport și GCN vin către fani și cu un ecosistem de conținut despre ciclism care va include producții digitale și podcasturi precum The Bradley Wiggins Show, Bistrot Vélo (în Franța) și Extra Time (în Germania).

Traseul ediției din acest an a Giro d’Italia a fost anunțat în urmă cu două zile.

Discovery deține drepturile exclusive la nivel global, cu excepția: Italia, San Marino și Vatican, unde există drepturi non-exclusive, drepturile pentru toate cursele încep în 2022 în: Mexic și America Centrală (Belize, Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama și Republica Dominicană), Caraibe, Argentina, Brazilia, Columbia, Chile, Bolivia, Paraguay, Uruguay, Peru, Ecuador și Venezuela și drepturile pentru toate cursele încep în 2023 în Noua Zeelandă.

Drepturile următoarelor evenimente sunt incluse în acordul cu RCS Sport:

UCI World Tour – Turul Emiratelor Arabe Unite (7 etape în februerie)
UCI World Tour - Giro d’Italia / Turul Italiei (21 de etape în mai)
UCI World Tour - Strade Bianche - Masculin (1 zi în martie)
UCI Women’s World Tour - Strade Bianche - Feminin (1 zi în martie)
UCI World Tour - Tirreno–Adriatico (7 etape în martie)
UCI World Tour - Milano–San Remo (1 zi în martie)
UCI Europe Tour – Milano-Torino (1 zi în octombrie)
UCI World Tour: - Il Lombardia / Turul Lombardiei (1 zi în octombrie)
UCI Europe Tour: - Gran Piemonte (1 zi în octombrie)
UCI Europe Tour - Giro Di Sicilia / Turul Siciliei (4 etape în aprilie)

Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews au în total 246 de milioane de abonați, în 75 de țări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 30 milioane de vizitatori unici pe lună. Eurosport aparține Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) alături de Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, ID, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel și viitoarea multi-platformă dezvoltată ca un joint-venture global alături de Chip și Joanna Gaines, Magnolia Network, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A. și Discovery Kids în America Latină.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL