×

Editorial -- Data și ora publicării: 01.10.2019 10:46:20

RONOG 6-DESCHIDERE / RONOG 6 s-a deschis cu anunțul că InterLAN sărbătorește 14 ani de la înființare



// de Mihai Pavelescu //
București (MEDIA EXPRES) / 1 oct 2019 / Eric Andrei Băleanu președintele asociației InterLAN a deschis a șasea ediție a congresului RONOG, spunând printre altele că acesta a crescut de la 141 de invitați la prima ediție la peste 170 în 2019, de la a treia ediție evenimentul este organizat împreună cu organizația globală Internet Society și, la actuala ediție, asociația InterLAN sărbătorește 14 ani de la înființare. În prezent în România sunt activi peste 400 de furnizori de internet la nivel local și rural.

Băleanu a mai spus ce este RONOG, un eveniment neutru, a prezentat Comitetul de Programe și programul evenimentului. Președintele a accentuat faptul că evenimentul atrage specialiști din alte țări, cum este de exemplu Cristian Sârbu, care a venit special din Irlanda pentru a modera una dintre sesiuni, dedicată operatorilor de rețele.

Băleanu a mulțumit sponsorilor și a mai spus că Telecom oferă conexiunea live pentru transmiterea evenimentului în streaming pe internet (preluată inclusiv pe site-ul Media Expres mediaexpres.ro/index.aspx).

Băleanu a mai spus că participanții la RONOG 6 au bilete gratuite la evenimentul de la Romexpo IMWORLD – INTERNET AND MOBILE WORLD, în 2-3 octombrie, la care se așteaptă participarea a peste 10.000 de persoane.

Cristian Copcea, vicepreședintele InterLAN, a prezentat apoi istoricul asociației, care a fost înființată în 2006 cu 6 membri.

În prima sesiune dedicată reglementărilor, directorul pentru reglementare tehnică ANCOM, Florin Dragomir, a prezentat pe lângă cadrul legislativ aplicabil furniorilor de internet, în avampremieră înaintea lansării de la IMWORLD de la Romexpo, noile capabilități ale serviciului de monitorizare a calității serviciilor furnizorilor de internet, NETOGRAF. Florin Dragomir a invitat participanții la conferință să devină utilizatori ai Netograf.

Varujan Pambuccian, membru în comisia de comunicații și IT a Camerei Deputaților, a spus printre altele că există o tenație a spuprareglementării, trebuie evitată, nu o să meargă bine partea de creștere foarte rapidă și diversificare la nivelul operatorilor mari. Prezice că nu o să rezistați în 5 ani. Exemplu de adaptibilitate este vizibil la televizor, unul dintre operatorii mari a venit cu o reclamă cum ne protejăm copii de internetul rău, acest lucru prinde și îi aduce clienți.

Oficialul a spus că reclama vine pe fondul unui eveniment care a inflamat, există mulți care speculează chiar și lucrurile lugubre, dar au dreptate, este nevoie de control parental în rețele. „Operatorii trebuie să crească pe orice val care este o oportunitate. Trebuie să te prinzi că se poate întâmpla ceva și să fii pregătit să răspunzi când se întâmplă. Este un alt gen de cooperare, sunteți pregătiți?”

„Cât de pregătiți sunteți să reacționați rapid cu o soluție dacă începe frigiderul televizorul și camera de securitate să lanseze un atac. O să se întâmple și la noi, nu o să fim ocoliți de așa ceva.”

„Cât de pregătiți sunteți să acoperiți o nevoie din rural – tehnologie pătrundere în agricultură. Cine va oferi o rețea IoT ieftină? Senzori, mecanisme pentru exploatații agricole. Cât de pregătiți sunteți să faceți parteneriate cu parteneri de soft și hard ca să oferiți servicii micilor agricultori?”

„Orașele inteligente s-au dezvoltat, s-au băgat foarte mulți bani. Vor începe investițiile IoT pentru agricultură. Tentația este să imiți un operator mare. Trebuie să fiți primii care veniți cu ceva nou care răspunde nevoilor și realităților din lumea reală”, a conchis Varujan Pambuccian.

Gabriel Sârbu, InterLAN, l-a întrebat pe Pambuccian dacă se pot lua măsuri astfel încât operatorii mici să facă față la noile servicii? Parental controlul se poate face din routerele de la clienți, dar nu este mediatizată. Se poate face un mesaj de interes public pentru popularizarea acestor posibilități?
Pambuccian a spus că colegul de la ANCOM spunea să reglementăm în avans. Locurile care s-au dezvoltat cel mai repede sunt cele care nu au fost reglementate. Acolo unde este o competiție foarte dură lucrurile merg foarte bine. Cea mai bună reglementare este lipsa de reglementare cu excepția locurilor, nu foarte multe, care au nevoie de așa ceva. Aveți avantajul că intrați în casele oamenilor. Operatorii mari vorbesc prin call-center cu Inteligență Artificială. Este un avantaj de retenție a utilizatorilor, nu-l puteți scala. În rural puteți fi prezenți acolo unde nu sunt operatorii. Puteți vorbi cu fermierii, să le arătați ce pot să face. Ați făcut-o?

Gabriel Sandu a spus că clienții sunt consumatori de branduri, preferă operatorii mari.

Pambuccian a spus în continuare că operatorii mari sunt interesați de volum. Încercați să vă uniți, să deveniți un mic operator mare. Problema este foarte serioasă, o să simțiți cu toții. Soluția există, este timp, trebuie să faceți acești pași. Lucrând împreună, fiecare în parte nu are nicio șansă.

La solicitarea Media Expres de a evalua industria de furnizori de internet, Florin Dragomir, director pentru reglementare tehnică în ANCOM, a spus că în prezent în România sunt activi peste 400 de operatori de internet mici, în contrast cu numărul furnizorilor de televiziune prin cablu, care a scăzut la în jur de 100.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL