×

Programe TV -- Data și ora publicării: 12.05.2010 18:41:48

PREMIERE-UNIVERSAL-SERIALE / Universal Channel difuzează serialele Royal Pains şi Nurse Jackie



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 12 mai 2010 / Începând cu luna mai, Universal Channel prezintă două seriale în premieră, Pacienti de lux (Royal Pains) şi Sora Jackie (Nurse Jackie), producţii de ultimă oră având premiera pe televiziunile de peste Ocean anul trecut.

Personajele principale, doctorul Hank Lawson (“Pacienţi de lux”) şi Sora Jackie au calităţi excepţionale în tratarea pacienţilor (după modelul deschis de seria celebră cu Dr. House...), însă, în viaţa personală, acţiunile lor sunt mai puţin ortodoxe. Doctorul Hank şi-a pierdut licenţa de medic, tratând acum doar pacienţi de lux, iar Sora Jackie se foloseşte de droguri pentru a rezista şi îşi înşeală soţul cu un medic din spital.

Pacienţi de lux se difuzează din 10 mai în fiecare luni, de la 22.00, iar Sora Jackie în fiecare miercuri, de la 22.00.

Pacienţi de lux a fost unul dintre cele mai bine cotate seriale de pe cablu din Statele Unite, numărul 1 de pe USA Network în 2009, ca număr de telespectatori, serialul numărul 2 de pe toate canalele de pe cablu în 2009 pe target-ul adulţi între 18-49 de ani şi 25-54 de ani. Premiera serialului din Statele Unite a fost vizionată de 5,57 milioane telespectatori, cea mai bine cotată premieră de pe USA Network de la Psycho, în 2006, iar episoadele doi şi trei au fost urmărite de 5,59 milioane de telespectaori şi 6,5 milioane de telespectatori, respectiv, fiind primul serial în cinci ani a cărui vizionare a crescut considerabil de la săptămâna doi la săptămâna trei.

Universal Channel face parte din Networks International, divizia globală de televiziune a NBC Universal, este una dintre cele mai importante reţele de divertisment din lume având 180 de milioane de telespectatori din 150 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia. La portofoliul companiei se adaugă alte patru televiziuni cheie - Syfy Universal, Diva Universal, Studio Universal, şi 13th Street Universal. Universal Networks International operează şi Movies 24 şi Hallmark Channel (varianta non-americană) şi deţine acţiuni la canalul pentru copii KidsCo.

NBC Universal este deţinut în proporţie de 80% de General Electric şi de 20% de către Vivendi.

Consultanţa pentru marketing şi PR în România pentru Unviersal Channel este realizată prin compania Stuff Media Consult. Distribuţia prin cablu, DTH şi IPTV în România este făcută prin intermediul sucursalei din România a companiei General Electric, sales manager pentru toate televiziunile UNI fiind Corina Cozmâncă. Vânzarea de publicitate pentru Universal Channel se face prin Splendid Media.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL