×

Legislaţie -- Data și ora publicării: 26.01.2010 14:12:05

LEGE-DREPT COMUNITAR-ÎNCĂLCARE / Legea audiovizualului încalcă principiul neutralităţii tehnologice



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 26 ian 2010 / Legea audiovizualului în forma actuală încalcă dreptul comunitar prin crearea unei diferenţe de tratament între două modalităţi tehnice diferite de distribuţie a programelor de televiziune (principiul neutralităţii tehnologice), potrivit unor discuţii purtate în şedinţa publică a CNA din 26 ianuarie, pe tema must-carry.

Discuţia a pornit în prezenţa preşedintelui Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, Radu Petric, după ce preşedintele CNA Răsvan Popescu a spus că, potrivit noii legi a audiovizualului, ofertele de programe ale cabliştilor pot fi modificate în prezent numai cu acordul CNA. „Au fost observate încălcări ale regulii must-carry şi de aceea purtăm această discuţie“.

Radu Petric, preşedintele ACC, a spus că până în prezent obligaţia must-carry nu a fost aplicată coerent în lipsa unor precizări ale CNA cu privire la lista programelor care sunt incluse în must-carry. "Prin modificarea legii la cele 25% programe comerciale din legea veche se adaugă nouă programe locale, regionale şi cele care fac parte din înţelegeri ale statului (TV5), fapt care face ca must-carry să reprezinte acum 40% din grilele de programe", a spus Petric.

În lege sunt de asemenea mai multe neclarităţi, care duc la un tratament diferit al reţelelor DTH faţă de cele prin cablu. Petric a dat ca exemplu neprecizarea programelor locale pentru operatorii de DTH, fapt care-i exonerează pe ultimii de o parte din retransmisiile obligatorii, ducând la dezavantajarea operatorilor de cablu mici.

De asemenea, George Chiriţă, directorul executiv ARCA, a relevat faptul că actuala formă a legii audiovizualului exceptează reţelele de tip DTH de la obligaţia realizării must-carry, potrivit art. ART. 82 (1) - "Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe...".

„În cazul acesta trebuie să modificăm legea, deoarece încalcă dreptul comunitar“, a spus Radu Petric.

Președintele CNA, Răsvan Popescu, a spus că autoaritatea pe care o conduce va publica într-un viitor pe care însă nu l-a precizat o listă a televiziunilor incluse în must-carry.

Radu Petric a atras atenţia CNA că lista pentru must-carry bazată pe criteriul audienţelor pune o serie de „probleme de moralitate – deoarece audienţele pun în poziţie foarte bună OTV, Mynele TV – dar descalifică televiziuni educaţionale cum este TVRM, care nici măcar nu este inclusă în comunicările oficiale deoarece nu plăteşte măsurarea audienţei“. „O altă problemă este că ARMA nu publică datele de audipentru televiziunile care nu plătesc măsurarea de publicitate.“
„Avem nevoie de o modalitate foarte clară de aplicare a legii, pe care CNA este obligat să o emită“, a conchis Radu Petric.

George Chiriţă, directorul executiv ARCA, a mai avertizat printre altele că o listă care se referă la clasamentul de audienţă pe anul 2009 ar putea leza interese comerciale ale televiziunilor.

Gfk a furnizat deja către CNA mediile anuale pe 2009, listă pe care probabil CNA va încerca să o completeze cu televiziunile care nu sunt membre ale asociaţiei pentru măsurarea audienţei.

“Publicarea listei televiziunilor va fi rediscutată cu ARMA la organizarea licitaţiei de anul acesta pentru măsurarea audienţei“, a mai spus Răsvan Popescu.

Ioan Onisei a spus la rândul său că art. 45 alin 4 din lege dă la dispoziţia CNA gratuit rezultatele monitorizării audienţelor TV. „Va trebui modificată legislaţia secundară şi această nouă decizie pentru autorizări în cablu va trebui să trimită la o listă. Este o problemă obligaţia operatorilor mici de a pune televiziunile locale în must carry, în vreme ce concurenţii DTH nu au această obligaţie“.

„O să o folosim pe cea care o avem“, a spus Răsvan Popescu.

Radu Petric a sesizat CNA faptul că Dolce a făcut o împachetare de 26 de programede 2,9 Euro, care nu are legătură cu audienţa şi care nu include Naţional TV şi N24. „În acest caz se încalcă neutralitatea tehnologică“, a spus Radu Petric.

Răsvan Popescu a spus că în România sunt 4.900 de reţele de cablu. „Cererile de modificare de avize vor veni la direcţia de licenţe, de acolo vom fi sesizaţi dacă sunt probleme. Pe de altă parte, fiind documente publice, posturile de televiziune vor semnala CNA dacă sunt în must-carry şi nu sunt în grilele de cablu“, a descris preşedintele CNA noul mecanism de avizare a grilelor de cablu.

„Ar trebui să naţionalizăm cabliştii şi să ne uităm toţi la aceleaşi programe“, a spus Gelu Trandafir, în glumă.

Şi Răsvan Popescu a spus că „va trebui să modificăm legea“.

Radu Petric a mers până acolo încât a propus chiar faptul ca statutul de must-carry să elimine avizele la retransmisie din partea televiziunilor. Adriana Păpureanu de la Pro TV a replicat că televiziunile nu pot renunţa la dreptul de a da sau a lua avize de retransmisie, cel puţin ca „modalitate de control a cabliştilor care corup integritatea programelor“.

Ioan Onisei a pus o întrebare de principiul la care legea nu răspune în prezent: „Are operatorul de televiziune din must-carry dreptul să renunţe la acest statut?“

Nicoleta Popa, de la Naţional TV, a spus că discuţiile contradictorii pe tema pachetelor obligatorii a început atunci când „RCS a făcut un abuz în 23 decembrie scoţând N24 din grila de cablu“. În replică, Radu Petric a spus că „atunci când Dolce a scos Naţional din pachetul de bază reprezentanţii televiziunii nu s-au sesizat“.

Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu are aproximativ 85 de membri care însă reprezintă aproximativ 80% din piaţa de cablu din punctul de vedere al numărului de abonaţi.
(MEDIA EXPERS)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL