×

ONG -- Data și ora publicării: 07.09.2009 17:51:35

COPY ADVICE-RAC / Consiliul Român pentru Publicitate a lansat un serviciu de certificare a conformităţii publicităţii cu Codul de Practică în Publicitate



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 7 sep 2009 / Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a anunţat în septembrie lansarea primului serviciu de „Copy Advice“ autohton, o procedura prin care companiile sau agenţiile de publicitate pot solicita recomandări în realizarea unei comunicări comerciale, astfel încât să fie respectate principiile şi standardele etice în publicitate, reunite în Codul de Practică în Publicitate, elaborat de RAC.

„Evaluarea potenţialelor încălcări ale Codului de Practică în Publicitate înainte ca o campanie să fie finalizată previne atât dezinformarea consumatorilor, cât şi risipa generată de refacerea campaniilor în cazul celor neconforme cu Codul de practică în Publicitate”, a declarat Ecaterina Safarică, Preşedintele organizaţiei.

Copy Advice poate fi solicitat pentru orice formă de publicitate, de la spot tv, radio, print, până la forme neconvenţionale. Întregul proces de evaluare şi primirea răspunsului se va face în trei zile de la depunerea solicitării.

Serviciul este oferit de RAC printr-o comisie de Copy Advice formată din conducerea executivă a asociaţiei şi un număr de experţi special desemnaţi. RAC va oferi Copy Advice gratuit până la sfârşitul anului 2009 oricărui deţinător de campanie de comunicare, membru sau nu al asociaţiei.

„Speram ca efectele să nu se lase aşteptate şi să scadă numărul campaniilor contestate sau care ajung subiecte de discuţie pentru C.N.A sau pentru Comitetele Etice RAC. ... Nu suntem aici ca să judecăm sau ca să distrugem ideile creative ale agenţiilor. Ne dorim să fim constructivi şi, împreună cu cei care vor apela la noi, să găsim acele soluţii care să pună în valoare ideile creative fără a aduce atingere eticii în comunicare”, a declarat Victor Dobre, membru în Consiliul Director RAC şi Directorul Executiv al International Advertising Alliance.


Consiliul Român pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizaţie profesională, non-guvernamentală, non profit şi independentă al cărei obiect de activitate este autoreglementarea în publicitate. RAC a fost înfiinţat în anul 1999. În prezent are 48 de membri: companii care utilizează publicitatea pentru a-şi promova produsele, agenţii de publicitate, media şi organizaţii din industria publicităţii. RAC este membru al Asociaţiei Europene de Autoreglementare în Publicitate EASA - European Advertising Standards Alliance.

Procedura de Copy Advice poate fi accesata la adresa: http://www.rac.ro/procedura-copy-advice
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL