×

ONG -- Data și ora publicării: 29.06.2009 15:35:49

ARCA-LEGE-SOLICITARE / ARCA cere Senatului adoptarea Legii audiovizualului



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 29 iun 2009 / ARCA, asociaţia televiziunilor şi radiourilor din România, adresează un apel către Senatul României pentru adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă care transpune directiva serviciilor media audiovizuale şi reglementează acordarea licenţelor pentru televiziunea digitală.

Intârzierea adoptării acestor reglementări are, potrivit ONG-ului citat, două consecinţe nedorite: pune România în situaţia de a se expune declanşării procedurii de “infringement” din partea Comisiei Europene pentru neimplementarea unei directive menite să dinamizeze dezvoltarea domeniului audiovizual şi întârzie procesul de trecere la televiziunea digitală dincolo de termenul limită, decembrie 2011, stabilit de Comisia Europeană şi asumat de Guvern.

Legea de aprobare s-a aflat pînă acum de şapte ori pe ordinea de zi a plenului Senatului, fără a obţine însă voturile necesare, în condiţiile în care Comisia de Cultură a prezentat un raport de adoptare care are şi susţinerea Guvernului.

Marţi, 30 iunie, este ultima zi în care legea ar putea fi aprobată în actuala sesiune parlamentară.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL