×

ONG -- Data și ora publicării: 19.03.2009 11:26:02

JURNALIŞTI-CONCURS / Freedom House anunţă concursul naţional „Tânărul jurnalist al anului” ediţia a XI-a



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 19 mar 2009 / Freedom House România, împreună cu Edipresse AS Romania şi Vodafone Romania – sponsor fondator, au lansat a XI-a ediţie a concursului “Tânărul Jurnalist al Anului”.

Pentru înscriere, candidaţii sunt invitaţi să trimită trei articole, publicate în ediţiile print sau online, în cursul anului 2008. Fiecare articol trebuie însoţit de un scan sau o fotocopie şi un link, precum şi de o prezentare a experienţei profesionale în maxim o pagină. În cazul articolelor online, vor fi acceptate exclusiv cele publicate pe site-uri de specialitate. Postările de pe blogg-uri de orice tip nu sunt eligibile.

Articolele trebuie să fie la prima participare la un concurs de acest gen.
Candidaţii se pot înscrie la o singură secţiune de concurs. De asemenea, candidaţii care au câştigat Marele Premiu în cadrul ediţiilor anterioare nu mai pot participa la concurs.

Pentru fiecare secţiune în parte, va fi desemnat cel mai promiţător tânăr jurnalist (vârsta maximă 35 de ani) care a publicat, în cursul anului 2008, articole tratând subiecte din domeniile stabilite.

Concursul este adresat tinerilor jurnalişti din întreaga ţară, care scriu atât în presa tipărită cât şi în presa online.

Secţiunile celei de-a XI-a ediţii a concursului sunt:
1.Actualitate internă – reportaj social- (susţinută de GlaxoSmithKline)
2.Politică externă şi afaceri europene (susţinută de Rompetrol)
3.Economie/Afaceri şi Finanţe/Bănci (susţinută de UniCredit)
4.Cultură (susţinută de Vodafone Romania)
5.Ştiinţă, IT&C şi tehnologie (susţinută de Vodafone Romania)
6.Mediu/Ecologie (susţinută de Antalis Romania)
Înscrierile se vor face până la data de 1 mai 2009.
prin poştă: Freedom House România, Bd. Ferdinand, nr.125, sector 2, Bucureşti
prin e-mail: tja@freedomhouse.ro

Selecţia articolelor va fi făcută de un juriu specializat, format din persoane cu experienţă în mass-media. Juriul va avea în vedere tehnica jurnalistică, precum şi capacitatea jurnaliştilor de a genera subiecte şi dezbateri pe marginea acestora.

Pentru fiecare secţiune se va oferi un Mare Premiu în valoare de 5000 RON.
În cazul în care juriul ajunge la concluzia că niciun articol înscris la o anumită secţiune nu întruneşte calităţile aşteptate, nu se va acorda niciun premiu, urmând ca suma respectivă să fie returnată sponsorului.

Concursul „Tânărul Jurnalist al Anului”, ediţia a XI-a, este o iniţiativă a Freedom House România, Edipresse AS România şi Vodafone România- sponsor fondator. Acest concurs, unic în presa românească, s-a născut din dorinţa recunoaşterii publice şi promovării tinerilor jurnalişti de talent, pe baza unor criterii profesionale de apreciere a calităţii materialelor publicate.

În luna iunie, Freedom House, Edipresse şi reprezentanţii sponsorilor vor face cunoscuţi câştigătorii în cadrul unei ceremonii de premiere care va fi preluată de partenerii media - TVR, Societatea Română de Radiodifuziune, HotNews.ro, Ziare.ro, NewsIn.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL