×
Profil -- Data și ora publicării: 24.09.2003 00:40:00

CONFERIŢĂ: Cum garantăm independenţa serviciilor publice de radio şi televiziune?



Societatea Română de Radiodifuziune în colaborare cu Institutul Internaţional pentru Presă au organizat la 19-20 septembrie 2003, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, conferinţa internaţională Cum garantăm independenţa serviciilor publice de radio şi televiziune? Prezentăm în continuare o selecţie din discursurile rostite cu acest prilej de participanţii la eveniment.

Dragoş Şeuleanu, Preşedinte Director General Al Societăţii Române de Radio: Conferinţa organizată de Societatea Română de Radiodifuziune în colaborare cu Institutul Internaţional pentru Presă este foarte importantă pentru viitorul serviciului public din Europa şi îşi propune să redeseneze criteriile şi metodele prin care vom reuşi să garantăm în continuare independenţa serviciilor publice de radio şi de televiziune. Subiectul pare un subiect destinat specialiştilor. Impactul discuţiilor noastre va fi însă foarte mare, pentru că independenţa serviciilor publice de radio şi televiziune, sau lipsa acestei independenţe afectează toţi cetăţenii ţărilor noastre. Serviciile publice de radio şi de televiziune nu se adresează unor segmente înguste ale societăţii, ci ele sînt destinate să comunice cu grupuri mari de cetăţeni, să susţină ideile majore ale transformărilor din societăţile noastre. Din această cauză sperăm ca discuţia noastră să poată să definească cîteva dintre condiţiile necesare, în noile condiţii europene ale asigurării independenţei instituţiilor noastre. Independenţa nu este doar editorială, independenţa este şi financiară, independenţa este este şi în planul structurilor organizatorice şi în planul capacităţii de adresare din punct de vedere tehnic, pentru că formele de blocare a independenţei pot fi foarte rafinate, şi din această cauză trebuie să fim vigilenţi, e nevoie să nu acceptăm nici un compromis şi să construim instituţii puternice, care să răspundă noilor aşteptări ale clienţilor noştri.
Este pentru a doua oară că Societatea Română de Radiodifuziune conlucrează în ultimii doi ani cu IPI. Avem aici reprezentanţi din 22 de ţări, respectiv din 25 de societăţi de radioteleviziune din Europa.

Jorge Fascetto, Preşedintele Institutului Internaţional pentru Presă: Venind de pe un alt continent, trebuie să recunosc că discuţiile în ceea ce priveşte serviciile publice de radio şi televiziune sînt în mod deosebit o problemă şi un fenomen specific Europei. Atunci cînd televiziunea a atins nivelul tehnologic al devenirii unui mijloc de comunicare în întreaga Europă, statul a preluat controlul organizaţiilor de radio şi de televiziune, sub pretextul că exista o criză a frecvenţelor şi că noile mijloace de comunicare nu puteau fi date, prin urmare, grupurilor private. Liberalizarea în acordarea licenţelor serviciilor private de radio şi televiziune a durat zeci de ani, şi, într-un fel sau altul, a reflectat de asemenea gradul de democraţie din Europa. Marea Britanie a liberalizat aceste servicii în 1955, Luxemburgul în 1969, apoi a urmatItalia în 1975, Germania în 1984, Franţa în 1986, Belgia, Suedia, Danemarca, în 1987, Norvegia în 1988,Grecia şi Olanda în 1989, iar apoi, în 1990, au urmat Spania, Turcia şi Iugoslavia. Astfel, ţările reunite aici au o istorie relativ scurtă a coexistenţei serviciilor de radio şi telviziunepublice şi private. Slovenia a liberalizat aceste servicii în 1991; Croaţia, Letonia, Lituania, Macedonia, Rusia şi Ucraina în 1992; Cehia, Estonia,polonia, România, dar de asemenea şi Finlanda s-au deschis în 1993, urmate, numai un an mai tîrziu, de către Bulgaria şi în 1995 Belarus. Letonia şi Slovacia au început această liberalizare în 1996 şi cu 5 ani în urmă a început şi Ungaria să facă acelaşi lucru. Ultimele ţări care au făcut liberalizarea, în 1998, Albania, precum şi Irlanda şi Elveţia, apoi, în 1999, Moldova şi în 2001 Bosnia-Herţegovina şi Kosovo. Această trecere în revistă a istiriei este subiect de meditaţie. Cît de bine au fost adaptate sistemele duale de radio şi televiziune în aceste ţări şi cîtă autonomie şi independenţă au realizat serviciile publice de radio şi televiziune?
Societatea Română de Radio şi Institutul Internaţional pentru Presă în colaborare cu Consiliul Europei au reuşit să aducă laolaltă reprezentanţi de frunte din 25 de organizaţii de radio şi televiziune, precum şi experţi de înaltă ţinută de la UER, UNESCO şi Comisia Europeană, pentru a participa la această importantă reuniune.

Arne Wessberg, Preşedinte EBU: Independenţa serviciilor de radio şi televiziune se referă de fapt la independenţa şi puterea de a construi încrederea în forumul care de fapt lucrează pentru audienţă. De asemenea, independenţa constituie şi spiritul de continuitate a activităţii unei societăţi publice de radiodifuziune. Există foarte multe provocări complexe în Europa de astăzi, provocări care invită la schimbări, dar care invită şi la menţinerea unei continuităţi în cadrul unei misiuni care este fundamentală şi această misiune este de fapt restructurarea instituţiilor pe care le reprezentăm. Trebuie să facem faţă şi competiţiei şi necesităţii de a crea noi mijloace de comunicare în masă. Acestea pot să varieze de la o ţară la alta, dar, în acelaşi timp, ele sînt afectate şi de evoluţiile recente ale acestor mijloace de comunicare în masă. Este vorba de fapt de modul de transmitere digital, care este foarte costisitor, şi, din păcate, el se poate realiza numai cu sprijin public, care este destul de limitat în unele ţări. Apoi este vorba de presiunile comerciale, care oferă multe alternative pentru aceste societăţi astfel încît ele să nu producă în scopuri comerciale. Este dificil să ai încredere sau să ştii exact ce direşte publicul şi să faci faţă standardelor publicului european. Serviciul public este, sigur, o sintagmă familiară pentru noi. De multe ori însă, este folosit cu incertitudine şi îi atribuim sensuri pe care nu le cunoaştem în întregime. Societăţile de radioteleviziune, cum ar fi, de exemplu, cea din România sau din Finlanda sau din Marea Britanie, trebuie să fie în serviciul publicului. Cîteodată, ele cuprind departamente destul de învechite şi în istoria lor ne bazăm de multe ori pe structuri care sînt demodate. De aceea, poate ar trebui să nu mai fie aşa de mult dedicate trecutului sau unor elemente din trecut, şi trebuie restructurate, astfel încît ele să fie în serviciul publicului. Crearea unei teorii a mass media presupune, de fapt, legitimarea valorilor alternative, ca un mijloc retoric care trebuie să aibă însă o accepţie pozitivă. Este vorba de un serviciu pentru public, care să fie în serviciul democraţiei şi al diversităţii. Este un mijloc prin care publicul trebuie luminat şi indiferent de poziţia socială pe care o deţine, de asemennea, trebuie să aibă în vedere educaţia, reprezentarea, adevărul şi exprimarea numai a adevărului. Toate acestea sunt valori pe care publicul le doreşte a fi reflectate de o asemenea societate de radiodifuziune şi de televiziune. Societatea de radiodifuziune este de fapt alternativa cel mai de succes la un sistem privatizat. Însă noi trăim într-o perioadă de modificări, de schimbări rapid mai ales la nivel tehnologic, dar şi al ştiinţei, al publicităţii. Pe de altă parte, trebuie să facem faţă tuturor acestor schimbări rapide. Este o afluenţă crescîndă a oportunităţilor de a lucra în mod independent ca un sistem de dereglementare. Este de fapt vorba de întreprinderile private, care se adaptează mult mai repede conceptului de integrare europeană. Este vorba de comerţ, de evoluţia pe care o ia comerţul şi care de asemenea trebuie să fie reflectată. Apoi, ca şi concept nou, este vorba de pătrunderea pe piaţă, aşa zisa marketizare a tuturor serviciilor de radio-tv. Bineînţeles, ele trebuie să se desprindă de monopol, şi aceasta de fapt nu este decît o parte a problemei, dar ea nu constituie şi o parte a soluţiei. În anii ?90 am asistat la o perioadă de reforme şi de schimări. Companiile de radio-tv sunt acum mai competitive, mai bune, tocmai datorită spiritului de competiţie de pe piaţă. Companiile pentru servicii publice sunt mai bine structurate şi mai competente, bazîndu-se pe propriile resurse, pe proprii angajaţi şi propria reţea de difuzare.
Asistăm la tranziţia de la companiile cu difuzare în sistemul analog la cel digital, cînd conectarea pe Internet şi transmisia pe Web este un loc comun. Lucrăm mai mult şi suntem din ce în ce mai puţin vizibili. Suntem conştienţi de ceea ce facem, însă în continuare ne punem întrebarea ce doreşte publicul de la noi; care sunt decidenţii politici; cum devenim mai competitivi şi, în fiecare caz, care sunt implicaţiile importante pentru societăţi, pentru cetăţeni şi pentru public, în general, cu alte cuvinte care sunt aspectele relevante pe care trebuie să le acoperim şi în ce mod, diferit, le rezolvăm, de la caz la caz. Elementele democratice sunt esenţiale; şi aspectele culturale sunt la fel de importante /.../ noţiunea multiculturalismului, care este esenţială pentru penetrarea programelor noastre în rîndul publicului. Ne familiarizăm, desigur, cu foarte multe puncte de vedere şi, făcînd acest lucru prin intermediul mijloacelor mass-media, nu facem decît să ne îndeplinim misiunea. Tot ce aparţine trecutului trebuie restructurat, astfel încît fiecare cetăţean să se recunoască în serviciul public al radio-TV. Trebuie să organizăm şi să programăm discursul prin care să strigăm faptul că sîntem diferiţi. De ce sîntem diferiţi? Unde anume vrem să mergem? În ce direcţie dorim să ne îndreptăm? ? toate acestea sînt aspecte foarte importante pentru toţi europenii. Serviciile publice de RTV sînt în serviciul audienţei publicului. Nu este o simplă speculaţie ceea ce spunem. Dacă, totuşi, încercăm să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru şi cum anume putem lucra mai bine pentru public, apar implicaţii nebănuite. Trebuie să ştim ce spunem, cum să spunem, şi toate aceste condiţii, de fapt, presupun discuţii, un dialog continuu.
Nu trebuie să ne întrebăm ce fel de societate dorim să construim pentru copiii noştri. Cu alte cuvinte, dacă ei se vor simţi bine în această societate şi ce trebuie noi să facem pentru asta; ce trebuie să menţinem în cadrul medierii publice, cum asigurăm continuitatea acestei medieri pentru copiii noştri, tocmai ca ei să moştenească ceea ce trebuie de la noi.
(...)

Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaţilor: Domnule preşedinte Peter Schieder, Domnilor preşedinţi, doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi,
Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez dvs. în deschiderea Conferinţei (...). Vă rog să observaţi că titlul conferinţei noastre nu conţine nici un semn de întrebare. Noi ne propunem, aşadar, doar să ne întrebăm ce avem de făcut pentru a garanta independenţa posturilor publice, ci şi, mai ales, să dăm răspunsuri şi să găsim soluţii. Nu are rost să vă vorbesc despre preistoria independenţei celor două servicii publice din România, pentru că ştiţi, fără îndoială, că pînă la 22 decembrie ´89 nu s-a pus în nici un fel această problemă. Ea a apărut însă, practic, chiar în zilele din decembrie ´89 şi s-a concretizat prin tăierea cordonului ombilical dintre puterea politică şi, pe atunci, Radioteleviziunea Română, ceva mai tîrziu, la 11 mai 1990, cînd au fost decretate unele măsuri ce au statuat cîteva principii fundamentale pentru funcţionarea instituţiei, între care, independenţa editorială şi apolitismul personalului. Constituţia de la 8 decembrie ´91 a stabilit, pe lîngă recunoaşterea autonomiei serviciilor publice de Radiodifuziune şi Televiziune, că ele sînt organizate prin lege organică, în condiţiile în care aceastea trebuie să reglementeze şi controlul parlamentar asupra activităţii lor.
Pe acest fundament, au apărut cele două legi esenţiale în domeniu, Legea audiovizualului, datînd din ´92 şi înlocuită complet în 2002 şi Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, datînd din 1994 şi modificată în cîteva rînduri, cel mai substanţial în 1998. Practic, putem spune că începînd din ´90 opera de edificare legislativă a fost neîntreruptă, dar se pot identifica în mod clar două etape distincte. Prima, din 22 decembrie ´89 pînă în 17 iunie 1994, a fost o perioadă în care, adeseori, măsurile administrative le-au devansat pe cele legislative, iar lupta pentru asigurarea independenţei posturilor de radiodifuziune şi de televiziune se dădea punctual, împotriva unor sechele de gîndire de tip totalitar şi a rutinei dobîndite în anii de totalitarism. A fost o perioadă în care foarte mulţi tineri au intrat în Radio şi Televiziunea Română, pregătind, astfel, un necesar schimb de generaţii. A doua perioadă, începînd din 17 iunie 1994, o dată cu apariţia Legii speciale şi cu naşterea celor două societăţi publice, cea de Radiodifuziune şi, respectiv, cea de Televiziune. De această dată, legea a fost aceea care a deschis calea transformării democratice şi în serviciul publicului a celor două posturi care, de atunci înainte, au început să devină treptat, dar ireversibil, posturi publice în adevăratul sens al cuvîntului. Este o perioadă care ? făcînd abstracţie de o anumită sincopă înregistrată în televiziune în anii ´96-´98 şi în Radiodifuziune în perioada ´99-2000 ? este marcată de un proces de adaptare a celor două instituţii la rigorile respectării principiilor democratice, pe fondul unei evidente schimări de generaţii. Această etapă nu s-a încheiat încă, dar recenta modificare a legii, care amendează sistemul de finanţare a celor două instituţii publice, prin introducerea unei taxe plătibile de către toate persoanele deţinătoare de receptoare radio şi de televizioare, ne aproprie de momentul încheierii ei. Desigur, eforturile noastre, ale legiuitorilor, nu ar fi avut nici un efect dacă ele nu ar fi fost dublate şi de cele ale salariaţilor din cele două societăţi, or, ceea ce este demn de remarcat în ultimii ani este tocmai faptul că în mod evident calitatea actului managerial a crescut, ceea ce ne permite o perspectivă mai detaşată asupra paşilor pe care-i avem de urmat. Astfel, putem de pe acum să ne gîndim la o rescriere a legii care stă la baza organizării celor două societăţi. Cadrul legislativ general s-a schimbat ? avem de anul trecut o nouă Lege a audiovizualului ? sau este pe cale să se schimbe. Vom avea peste cîteva săptămîni o Constituţie modificată. Situaţia României va fi, în mai puţin de 3 ani, prin aderarea la UE, cu totul alta faţă de cea din 1994. Reglementările internaţionale şi mai ales recomandările organismelor pan-europene au suferit schimbări importante. Va trebui, aşadar, să scriem o lege pentru cele două posturi publice de Radiodifuziune şi Televiziune, şi anume o lege care să le permită o organizare mai suplă, care, pe de o parte, să le garanteze caracterul de serviciu public şi, pe de altă parte, să le permită existenţa într-un mediu concurenţial şi care, în sine, să perfecţioneze mecanismele capabile să le asigure independenţa administrativă, financiară şi editorială. Este de sperat că actualul curs ascendent al managementului va continua şi că vom reuşi să menţinem nivelul profesional ridicat al specialiştilor din cele două societăţi. Dar toate acestea nu sînt suficiente. Este necesar ca întreaga societatea romînească să înţeleagă că proclamata independenţă a posturilor publice, dacă este reală, trebuie să excludă intervenţia oricăror cercuri de interese, fie ele politice sau economice, în activitatea celor două servicii publice, care trebuie lăsate să-şi facă treaba. Numai aşa vom putea beneficia în mod real de nişte servicii respectate şi cu audienţă în rînduriel publicului, demne de comparaţia cu cele mai apreciate posturi publice europene. Numai astfel vom putea menţine prestigiul de care cele două societăţi se bucură în rîndurile opiniei publice din România. Cu alte cuvinte, este nevoie de o rapidă adaptare a societăţii româneşti la rigorile unui peisaj audiovizual polimorf şi autonom şi în care prezenţa posturilor publice să fie percepută drept jalon pentru profesionalism şi responsabilitate. În acest demers, ne bizuim şi pe sprijinul organismelor europene şi internaţionale, ne călăuzim, de exemplu, după prevederile Recomandării 10 din ´96, a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei, cu privire la garantarea independenţei serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune, analizăm studiile exprem de importante publicate de Institutul European pentru Media, de UE pentru Radiodifuziune şi Televiziune, de Observatorul Audiovizual, de Institutul Internaţional pentru Presă, precum şi de Boardul pentru cercetare şi schimburi internaţionale. Îmi face o deosebită plăcere să mulţumesc unor personalităţi, precum domnului director Christophe Poirel, domnul director Jo Groebel şi domnului director Werner Rumphorst, încă o dată, pentru expertizele pe care ni le-au oferit în anii trecuţi, în vederea modernizării legislaţiei noastre, şi sper ca şi această conferinţă să se concretizeze, prin însumarea punctelor de vedere pe care le vom înregistra aici, într-o expertiză preţioasă pentru noi. (...)


Adrian Năstase, Prim Ministru al României (Tranziţia de la Radioteleviziunea de stat către serviciul public de radio şi de televiziune?): Aş dori să spun un cuvînt în favoarea Consiliului Europei şi a domnului Schieder, care a reuşit să creeze un forum de dezbateri pe problematica foarte interesantă a dreptului la informare legată de societatea de radio şi TV şi de dezbaterile referitoare la dreptul la imagine unde libertatea individuală se întinde pînă acolo unde începe libertatea altora.
Vom privi în urmă cu 13 ani, cînd după revoluţia din 1989, una din principalele probleme ale românilor era independenţa televiziunii. După revoluţie a deranjat cel mai mult monopolul informaţional. Acum cel mai important lucru este pluritatea mediilor de informare, ceea ce reprezintă o schimbare fundamentală parcursă de România în aceşti ani. Televiziunea publică este pe acelaşi punct de audienţă cu celelalte posturi comerciale.
Sînt ţări în care sînt foarte multe televiziuni folosite mai mult în competiţia comercială, cu rol mai degrabă de a arăta aspectele negative ale concurenţei.
Instituţii cum este Consiliul Europei ar trebui să ţină seama de schimbările ce au avut loc. Serviciul public trebuie susţinut prin bani publici, şi este bine ca finanţarea să se facă printr-o finanţare distinctă de la public sau de la buget. În final plătesc taxa cei care au aparate de conectare, ceea ce este o situaţie de compromis. La limită, am fi putut să acceptăm şi o finanţare directă de la buget, dar aşa ar mai fi şi un control al Guvernului. E important să vedem care sînt modelele din alte ţări, cum funcţionează, care sînt temele, programele. Să vedem dacă există competiţia cu televiziunile si radiourile private, şi dacă serviciul public ar trebui să se modeleze după ele. Serviciile comerciale transmit mai curînd ştiri legate de accidente etc., şi nu despre teme importante. De exemplu, sînt convins că televiziunile private nu se vor angaja în promovarea noii Constituţii. Noi însă trebuie să convingem populaţia să participe la vot, şi apelăm mai ales la serviciile publice de radio şi televiziune, dar şi la cele private.
Un alt exemplu este tocmai grila programelor de TV sau radio în perioada următoare, cînd nu ne aşteptăm ca vreo televiziune privată să transmită muzică clasică, sau festivalul George Enescu de exemplu. Deci, serviciile publice de radio şi TV au un rol bine delimitat şi trebuie să fie în primul rînd independente.
Cît despre publicitate, ea există, şi există de asemenea şi banii publici. Eu cred că sînt evoluţii foarte importante la noi în ţară, demne de luat în seamă. Radioul a făcut eforturi foarte mari pentru a-şi cîştiga independenţa. Faptul că avem bunăvoinţa colegilor de la Consiliul Europei este deja o dovada că sîntem pe drumul cel bun. Radioul şi televiziunea publică ne sînt importante şi atunci cînd sîntem la putere dar şi atunci cînd sîntem în opoziţie.

Johann P. Fritz, Director al IPI (?Declaraţia de la Viena cu privire la serviciul public de radio şi de televiziune ? 10 ani de la adoptare?): Ziariştii nu pot lucra liber dacă sînt cenzuraţi de Guvern sau de alte autorităţi. România se situează în categoria ţărilor cu un grad mediu de libertate a presei. În ţările democratice, este de aşteptat ca cetăţenii să ia parte la discuţiile privitoare la ţara lor. Şi aceasta este datoria serviciului public de radio şi televiziune.

Peter Schieder, Preşedinte al Adunării Parlamentare, Consiliul Europei, Strasbourg (?Rolul serviciului public de radio şi televiziune într-o societate democratică?): Posturile controversate de televiziune, atît de populare cu cîteva decenii în urmă încep să dispară astăzi. Acest lucru nu se datorează doar lipsei de fineţe pe care o implică, ci şi disponibilităţii unor moduri alternative de a controla media, care, deşi nu sînt la fel de evidente, sînt totuşi la fel de eficiente. Dictatorii noii epoci obţin acelaşi efect dar ridică mai puţine probleme la nivel internaţional ridicîndu-şi prientenii pe posturile de decizie. Jurnaliştii sînt intimidaţi sau corupţi, iar aceia care rezistă sînt fie forţaţi să plece, fie mai rău. Serviciul de televiziune este folosit ca un instrument pentru a obţine puterea prin manipularea adevărului sau prin sufocarea neînţelegerilor politice.

Edward Orf, Consilier Juridic şi Comisar pe probleme de media (TMC), misiunea OSCE în Kosova (OMIK), Pristina: În Kosovo nu există încă o autoritate oficială în audiovizual, ci doar o comisie media temporară. Sistemul de taxe pe licenţă va fi îmbunătăţit în curînd, ceea ce va ajuta şi legislaţia ţării în general. Cei mai buni operatori din Europa nu cunosc problemele cu care se confruntă serviciul public din Kosovo, şi anume restricţii determinate de condiţiile de finanţare. Serviciul public este în directă relaţie cu procentul de democraţie din fiecare ţară.
Veniturile serviciului public provin de regulă din trei surse: din abonamentele la televiziunea pay-TV, de la buget şi din publicitate.

Jean-Noel Dibie, Director Relaţii Internaţionale, Francetelevisions, Paris: În Franţa există o singură piaţă atît pentru operatorii publici cît şi pentru cei privaţi. Operatorii publici au datoria de a servi publicul în totalitatea sa, şi de a oferi ceea ce oeratorii privaţi nu oferă. Ar trebui să fie introdus sistemul dual, de coexistenţă a serviciului public cu cel comercial, pentru că în prezent lucrurile nu sînt clare, nu se poate găsi un echilibru firesc între operatorii publici şi cei comerciali. Televiziunea trebuie să rămînă un serviciu public, fapt ce nu va putea fi niciodată satisfăcut de televiziunile comerciale.

Jean Stock, Secretar General al EBU (a petrecut 30 de ani în cadrul serviciului privat şi 6 ani în cel public): Există mai multe tipuri de servicii specifice televiziunii publice:
1. diversitatea ofertei (de exemplu în sport);
2. inovaţie;
3. redifuzarea prin multiplicarea canalelor, în cadrul căreia există tendinţa de a redifuza programele televiziunilor private;
4. exportul de programe, în cadrul căreia există tendinţa de a prelua programele americane;
5. informaţiile pentru profesionişti;
6. solidaritatea.
Televiziunea publică trebuie să îşi mărească audienţa, iar acest lucru este posibil doar dacă sînt difuzate şi progeme mai lejere, gustate de o categorie mai largă de oameni. Scopul este de a atrage banii, aşa că mijlocul prin care se ajunge la acest lucru nu mai contează atît de mult.

Gyorgy Balo, Director Programe Culturale, Televiziunea Maghiară: Televiziunea publică din Ungaria a pierdut 90% din procentul de publicitate de cînd a apărut serviciul comercial. În prezent nu există un venit normal pentru televiziunea şi radioul public din Ungaria.
Există o mare confuzie în ceea ce priveşte raportul dintre valoare şi rating, iar operele cu adevărat valoroase au rating-uri de aproximativ 1 sau 2%. Televiziunile nu pot risca să piardă cantităţi importante de bani difuzînd programe apreciate de o categorie restrînsă de oameni.
Ţările ca Ungaria nu au capacitatea de a-şi produce propriile programe, filme, documentare, artă etc, pentru că sînt foarte costisitoare. Televiziunea maghiară transmite în prezent numai filme de Hollywood, iar oamenii nici măcar nu-şi mai pot vedea actorii autohtoni. Aceasta este o mare pierdere pentru Ungaria.
Totuşi, serviciul public pentru aceste zone reprezintă ?sau ar trebui să reprezinte - singurul lucru stabil la care se pot raporta, întrucît de 50 de ani totul în jur se află într-o continuă schimbare.

Ivo Mathe, ex-Director General, Televiziunea Cehă, CT, Praga: Finanţarea mixtă, în cadrul căreia nu se mai pot delimita foarte clar nişte graniţe, poate fi foarte periculoasă pentru operatorii publici.

Paschal Mooney, Raportor General pentru Media, Adunarea Parlamentară, Consiliul Europei, Strasbourg: În ceea ce priveşte finanţarea, există o foarte mare problemă de educaţie. Conceptul că ?trebuie să plăteşti ca să te uiţi la televizor? este foarte greu de conceput în unele ţări. Pînă cînd situaţia economică în ţări ca România nu se stabilizează, Uniunea Europeană nu îşi poate promova valorile şi nu poate impune un anume stil de viaţă. Independenţa este cuvîntul cheie. Oamenii trebuie să se hotărască să ia situaţia în mîinile lor şi să facă ceva concret pentru a o îmbunătăţi.
În ţări ca România sau Bulgaria trebuie să fie acceptate conceptele europene. Programele trebuie să reflecte societatea, aşa că trebuie să se transmită programe de calitate. Problema este că programele de calitate sînt costisitoare la producţie.

Reese Schonfeld, Co-fondator şi fost preşedinte al CNN, Atlanta: Trebuie ca serviciul public să recunoască în televiziunile private un rival pe care să îl învingă. Există o oarecare diferenţă între televiziunile culturale şi cele non-culturale, iar marea întrebare este care dintre cele două va reuşi să încaseze banii. În SUA tot ce contează este să atragi oamenii spre serviciul tău într-un fel sau altul, şi cel mai sigur este să le oferi programe bune. Abia după ce îi convingi că le poţi să le oferi programele pe care le aşteaptă, poţi să le ceri bani pentru taxele de licenţă.
Un rol foarte important în căderea Zidului Berlinului l-a avut televiziunea din Vest, urmărită pentru programele de divertisment şi sitcom-uri, pentru că oamenii deja nu mai aveau încredere nici în filme nici în documentare, pe care le considerau propagandă politică. În schimb, în cazul programelor de divertisment, se putea citi printre rînduri un stil de viaţă la care oamenii îşi doreau să ajungă.

Albert Scharf, Preşedinte de onoare al EBU, ex-Director General al Radioteleviziune bavareze, Munchen: Chiar acastă discuţie reprezintă un pas înainte pentru România. Misiunea serviciului public este de a servi oamenii, nu interesele parlamentare. Politicienii nu sînt o entitate potrivită pentru a superviza media, pentru că o subordonează intereselor politice.
Corporaţiile publice se află sub conducerea statului, dar nu trebuie să fie şi controlate de stat. Serviciul public trebuie să facă tot posibilul pentru a economisi fonduri fără a pierde din calitatea programelor, şi trebuie să fie la fel de competitiv ca şi serviciile private.
Structurile publice au o mare capacitate de a schimba lucrurile.
Trebuie să ai capacitatea de a-ţi stabili salariile şi oamenii după cum crezi, nu doar să urmezi nişte ordine. Capacitatea de a urma sfatul experţilor este o condiţie fundamentală a transmisiunilor publice. Trebuie să ai credibilitate pentru ca oamenii să urmărească programele tale.

Kiril Gotsev, Director General al Televiziunii Naţional Bulgare (BNT), Sofia, Bulgaria: Structura nu este analogică sau digitală. Structura este structură pur şi simplu.
Trebuie să fim un pic schizofrenici: trebuie să fim o televiziune publică care să transmită programe pentru toată lumea, şi pe de altă parte trebuie să scoatem bani din publicitate.

Dzintris Kolats, Director General al Radioteleviziunii Lituaniene (LR), Riga, Lituania: Managementul reprezintă cel de al treilea stîlp al societăţii.

Alekandar Crkvenjakov, Director General al Radioteleviziunii Sîrbe (YRT/RTS), Belgrad, Serbia: Radioteleviziunea publică din Serbia se află la răscruce. Aproximativ 30-35% din venituri vin din publicitate.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aici… Abonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici



Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL