×

Revista presei -- Data și ora publicării: 05.11.2025 13:10:26

REVISTA PRESEI / 5 nov 2025 /



Presa spaniolă: Telefonica ia în considerare să cumpere DIGI Communications, pentru 3,8 miliarde de euro
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – OCTOMBRIE 2025
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – OCTOMBRIE 2025
Bilanţul Google după 15 ani în România: Consultanţă în digitalizare pentru peste 10.000 de antreprenori şi IMM-uri şi 13 milioane de români prezenţi lunar pe YouTube
CNA ar putea cere televiziunilor difuzarea clipurilor de interes public / Propunerea, după audierea în Parlament a vicepreședintelui CNA, Valentin Jucan / Discuții despre derapajele TV-urilor
Bursă. Ştirile pe surse despre interesul Telefónica pentru Digi ridică acţiunile în premieră la 100 de lei, iar capitalizarea companiei cu 1 mld. lei în două zile. Pentru Digi este bine, dar cine profită de fapt?
Google face bilanțul de 15 ani în România. „Avem în București un adevărat centru de inovare”
Coincidențe după coincidențe la PRO TV. Premierul Bolojan nu doar că este lăudat intens în „Las Fierbinți”, dar Primăria Oradea a cheltuit 136.000 euro, bani publici, pentru filmările lungmetrajului promovat de PRO TV. Ramon 2 și-a făcut loc în jurnalele postului și în mai toate publicațiile trustului
Două televiziuni şi două posturi de radio, licenţe retrase de CNA. Sport Total FM a renunţat la una dintre frecvenţe
Elisabeta Moraru, Google România: Mai mult de 13 milioane de români de peste 18 ani urmăresc videoclipuri pe Youtube / Zilnic, o persoană petrece peste 50 de minute pe platformă
Ce se întâmplă cu Protevelion 2026. Anunțul oficial făcut de PRO TV: „Nu putem opri timpul”
Brendan Fraser și Rachel Weisz se întorc după 24 de ani să joace într-un nou film al francizei care i-a făcut cunoscuți la nivel mondial
Cum răspunde șeful eMAG temerilor legate de datele clienților, după parteneriatul încheiat de companie cu gigantul chinez Tencent
CNA sancţionează Canal 33 pentru „derapajele” din emisiunea lui Dan Diaconescu
Noutăţile lunii noiembrie pe Netflix: „Stranger Things 5”, „Frankenstein” de Guillermo del Toro şi seria „Death by Lightning”
Dezbatere la FJSC: Comunicarea ONG-urilor în „era Fake News”
Când este difuzată finala „Asia Express 2025”, sezonul 8. Ce emisiune intră apoi în grila Antenei 1
Google marchează în România 15 ani de extindere, inovație și o nouă eră dominată de inteligența artificială
Agenția Golin este premiată la Global SABRE Awards 2025
Vicepreședintele Google CEE: „AI este cea mai mare oportunitate pentru România, dar autoritățile trebuie să investească. Timpul este acum”
Noiembrie la Eurosport: interviu cu Bogdan Stelea, sporturi cu motor, competiții de iarnă și altele
Seria "Cronici întunecate din Grecia antică" debutează la Viasat History
Noiembrie pe HBO Max: premiere, documentare și sporturi de iarnă
Recomandările lunii noiembrie la AXN
În noiembrie la AntenaPLAY: România – San Marino în preliminariile Campionatului Mondial 2026, Formula 1, documentare și seriale noi
Schimbare de strategie majoră la Apple: Compania va ataca piaţa low-cost cu un nou laptop sub 1.000 de dolari pentru a lupta cu Chromebook
Companiile folosesc pretextul inteligenței artificiale pentru a face concedieri masive
Filmele românești, prezente în noiembrie la festivaluri de film din Cottbus și München
Proiecție specială de film dedicată centenarului marelui muzician Gheorghe Dima
Comisia comună pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice "România fără violenţă domestică” anunţu un proiect în Parlament: CNA să poată solicita posturilor TV şi radio difuzarea clipurilor de interes public
„Operaţiunea Black Bag”, thriller de spionaj cu Cate Blanchett, Michael Fassbender şi Pierce Brosnan, se vede de marţi pe SkyShowtime
Un primar din Cluj, reținut pentru delapidare / E acuzat că a dus acasă un televizor și un laptop cumpărate din banii primăriei
Mădălina Voinea, specialist dezinformare Expert Forum, despre modul în care se combate războiul hibrid în România: „Ascundem oameni incompetenți și instituții incompetente sub scuza secretului de stat”



.....



Presa spaniolă: Telefonica ia în considerare să cumpere DIGI Communications, pentru 3,8 miliarde de euro

Telefónica, o companie de telefonie din Spania, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie și furnizori de rețele mobile din lume, ia în considerare achiziționarea Digi Communications pentru aproximativ 3,8 miliarde de euro, scrie presa spaniolă. Suma include o datorie de 1,8 miliarde de euro și o primă de 20% față de valoarea actuală de piață a Digi. Compania românească de telecom are prezențe în România, Spania, Italia, Portugalia și Belgia. Interesul Telefonica nu înseamnă neapărat vânzarea companiei românești. Este nevoie și ca patronul român Zoltán Teszári să vrea să vândă afacerea. Momentan, planurile grupului român de telecomunicații Digi Communications în Spania sunt să se listeze pe bursă. Compania a angajat Barclays, Santander și UBS în calitate de coordonatori pentru listarea pe bursă a subsidiarei sale din această țară. Prin preluarea Digi Communication, Telefonica își propune să-și recâștige poziția de lider de piață în Spania, deținută în prezent de MasOrange. În plus, Telefonica și-ar extinde prezența directă de la trei la șapte țări europene. Totodată, în august, presa spaniolă scria că Telefonica ia în considerare lansarea unei oferte publice de cumpărare pentru Vodafone Spania, care a fost achiziționată anul trecut de compania londoneză Zegona. Potrivit o unei evaluări a Erste Bank, valoarea economică a Digi se ridică în prezent la aproximativ 3,6 miliarde de euro, iar oferta reprezintă o primă de aproximativ 7%. Chiar dacă achiziția nu va avea loc, această știre indică faptul că Digi a devenit o companie interesantă din punct de vedere strategic, arată analiștii Erste. Telefónica este liderul pieței telecom din Spania, urmată de MasOrange și Vodafone. Se estimează că Digi Spania, care după creșterea accelerată din ultimii ani este al patrulea operator de pe piața spaniolă și are o valoare a întreprinderii (enterprise value) în jurul valorii de 2,5 miliarde de euro, care include capitalul și datoria. Digi Coomunications este evaluată de investitorii de la Bursa de Valori București la 9,43 miliarde de lei, iar unul dintre cei mai mari acționari este Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii, cu o participație de 20,65%. Compania a încheiat primul semestru din 2025 cu un profit de 10 milioane de euro, în scădere cu 81% față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce veniturile au crescut cu 21% de la an la an, până la 1 miliard de euro euro.
https://economedia.ro/breaking-telefonica-ia-in-considerare-sa-cumpere-digi-communications-operator-roman-de-telecomunicatii-pentru-38-miliarde-de-euro.html

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – OCTOMBRIE 2025

A doua lună a toamnei a adus creșteri de audiență pentru toate televiziunile la nivel național. Practic, nicio stație din TOP 15 n-a suferit pierderi de audiență comparativ cu luna precedentă. Pro TV a înregistrat cea mai mare creștere de audiență la nivel național: +87.440 de persoane față de septembrie. Ratingul mediu a ajuns în octombrie la 540.770 telespectatori/minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media. Antena 1 a câștigat 41.030 de persoane față de septembrie, ajungând la o medie de 391.520 telespectatori pe minut (toată ziua). La rândul său, Kanal D și-a adăugat 28.030 de persoane, având un rating mediu de 322.630 telespectatori pe minut. Aceste creșteri de audiență au fost generate de programele populare și noile sezone ale show-urilor difuzate de cele trei televiziuni comerciale. Televiziunile de știri au obținut creșteri de audiență, deși scena politică și socială n-a cunoscut în octombrie evenimente deosebite. Revenirea românilor în fața micilor ecrane, dictată de sezonalitate, explică aceste majorări: România TV (+11.510 persoane), Antena 3 CNN (+4.090), Realitatea Plus (+10.240), Digi24 (+3.870), B1 TV (+3.020). TVR 1, canalul principal al Televiziunii Române, a câștigat doar 70 de persoane față de septembrie, fiind cea mai redusă creștere de audiență dintre principalele stații. TVR 1 a ajuns pe locul 19 în topul audienței naționale. Alte televiziuni care o crescut în audiență față de septembrie: Happy Channel (+11.360 persoane), DigiSport 1 (+17.790), Antena Stars (+11.140), Film Cafe (+6.820), Pro Cinema (+5.360), Disney Junior (+9.250), AMC (+120), Prima TV (+3.200), Acasă (+2.640) și AXN (+2.170).
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-national-octombrie-2025-472987

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – OCTOMBRIE 2025

În luna octombrie, orășeni s-au întors în fața micilor ecrane, dar interesul pentru televiziunea liniară (telecomandă) dă semne de oboseală. Creșterile audiențelor față de septembrie sunt modeste. Pro TV și Antena 1 au înregistrat cele mai mari majorări ale audiențelor generale, în mediul urban, comparativ cu septembrie: +35.620, respectiv +20.490 de persoane. Kanal D, a treia televiziune în mediul urban, a câștigat 2.870 de telespectatori, ajungând la o medie de 135.230 de orășeni pe minut (toată ziua), conform Kantar Media. Antena 3 CNN și-a menținut rating din septembrie, suferind o ușoară scădere de 350 de peroane. Alte televiziuni care au înregistrat creșteri de audiență față se septembrie: România TV (+1.670 persoane), Realitatea Plus (+3.450 persoane), Happy Channel (+6.550), DigiSport 1 (+9.710), Antena Stars (+4.040), Digi 24 (+2.050), AXN (+1.320), Pro Cinema (+2.800), DIVA (+6.700), Film Cafe (+2.660), B1TV (2.050), Prima TV (+2.180) și TVR 1 (+2.640).
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-urban-octombrie-2025-472996

Bilanţul Google după 15 ani în România: Consultanţă în digitalizare pentru peste 10.000 de antreprenori şi IMM-uri şi 13 milioane de români prezenţi lunar pe YouTube

Google a deschis primul birou în România în noiembrie 2010, iar acum echipa locală a ajuns la peste 400 de angajaţi. Peste 500.000 de studenţi au participat la cursurile „Atelierul Digital”, susţinute în 9 hub-uri universitare, iar peste 10.000 de antreprenori au fost consiliaţi pentru digitalizarea afacerilor lor. Peste 13 milioane de români (peste 18 ani) vizionează YouTube, cu un timp mediu zilnic de peste 50 de minute. Gigantul american Google este prezent în România de 15 ani, perioadă în care activitatea sa locală a evoluat de la un birou cu câţiva angajaţi, deschis în noiembrie 2010, la o echipă de peste 400 de oameni şi un centru de inovare tehnologică în Bucureşti. Pe lângă dezvoltarea de produse software globale, compania s-a axat în acest interval pe susţinerea educaţiei digitale şi pe digitalizarea mediului de afaceri, acum pariul fiind accelerarea adopţiei inteligenţei artificiale (AI). Bilanţul programelor derulate local include peste jumătate de milion de studenţi şi 10.000 de antreprenori instruiţi prin programe dedicate. „Ne concentrăm în continuare în România pe localizarea celor mai recente tehnologii, pentru că dorim să impulsionăm utilizarea inteligenţei artificiale şi dorim să sprijinim iniţiativele de educaţie în acest domeniu. Suntem în continuare un partener cu angajament şi vrem să oferim încredere în România. În acelaşi timp vom continua dezvoltarea noastră în România cu tehnologii folosite în dispozitivele Pixel”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director, Google România, în cadrul conferinţei de presă organizată pentru marcarea celor 15 ani de prezenţă pe plan local. O componentă centrală a activităţii Google în România a fost programul de educaţie digitală. „Atelierul Digital”, lansat în 2016, a ajuns să aibă 9 hub-uri în cele mai importante centre universitare şi parteneriate cu 15 universităţi. Peste 500.000 de persoane, majoritatea studenţi, au participat la cursurile online şi offline de marketing digital, programare, siguranţă online şi dezvoltarea carierei. „Am gândit acest program ca o platformă online de educaţie în domeniul marketingului digital, apoi ne-am dus în offline şi de-a lungul anilor am devenit un hub, o platformă, pentru că am adăugat apoi zona de inteligenţă artificială, zona de codare, design sau productivitate”, a explicat ea în cadrul evenimentului aniversar. În paralel, prin programe precum „Google for Startups” şi „Atelierul Digital”, compania a oferit cursuri şi consultanţă dedicată pentru peste 10.000 de antreprenori şi IMM-uri, ajutându-i să îşi digitalizeze afacerile. Recent, curicula a fost actualizată cu module AI, inclusiv Gemini. De asemenea, Google s-a implicat recent şi în formarea administraţiei publice. Începând din 2023, în parteneriat cu Institutul Naţional de Administraţie (INA), compania a derulat programe de instruire în AI şi securitate cibernetică pentru aproximativ 8.500 de funcţionari publici din România şi Republica Moldova.
https://www.zf.ro/zf-24/bilantul-google-dupa-15-ani-in-romania-consultanta-in-digitalizare-22943761

CNA ar putea cere televiziunilor difuzarea clipurilor de interes public / Propunerea, după audierea în Parlament a vicepreședintelui CNA, Valentin Jucan / Discuții despre derapajele TV-urilor

Un proiect de lege prin care CNA să poată solicita din nou televiziunilor şi radiourilor difuzarea clipurilor de interes public ar putea fi inițiat de parlamentari. Propunerea vine în urma audierii de marți a vicepreședintelui CNA, Valentin Jucan, în Comisia comună pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – ”România fără violenţă domestică”, din Parlamentul României. Informațiile au fost transmise de deputata Alina Gorghiu, fost ministru PNL al Justiției, care susține că Jucan a atras atenția că sancțiunile aplicate posturilor TV sunt prea mici în raport cu gravitatea derapajelor și că este nevoie de un cadru legislativ mai ferm: ”Tot mai multe emisiuni transformă agresivitatea și umilirea în divertisment. Demnitatea umană și protecția minorilor nu se negociază pentru audiență. Vicepreședintele CNA a atras atenția că sancțiunile aplicate posturilor TV sunt prea mici în raport cu gravitatea derapajelor și că este nevoie de un cadru legislativ mai ferm. De asemenea, a subliniat importanța colaborării dintre CNA și ANCOM pentru supravegherea conținutului violent din mediul online, unde nivelul agresivității este tot mai ridicat”, arată Gorghiu. Gorghiu a vorbit despre proiectul legislativ care ar urma să fie depus și a dat un exemplu de clip care ar putea fi solicitat de CNA: ”Tot astăzi, am stabilit să inițiem un proiect de lege prin care CNA să poată solicita din nou posturilor TV și radio difuzarea clipurilor de interes public – campanii care pot informa, educa și chiar salva vieți. Un exemplu concret: clipurile care explică utilitatea monitorizării agresorilor prin brățara electronică, un sistem care oferă protecție reală victimelor violenței domestice”.
https://www.g4media.ro/cna-ar-putea-cere-televiziunilor-difuzarea-clipurilor-de-interes-public.html

Bursă. Ştirile pe surse despre interesul Telefónica pentru Digi ridică acţiunile în premieră la 100 de lei, iar capitalizarea companiei cu 1 mld. lei în două zile. Pentru Digi este bine, dar cine profită de fapt?

Nu este prima oară când presa spaniolă impulsionează cotaţia Digi. În septembrie, alte informaţii „pe surse“ anunţau că grupul ar fi angajat băncile Barclays, Santander şi UBS pentru a pregăti o posibilă listare a filialei spaniole la Bursa din Madrid, la o evaluare estimată de 2,5 miliarde de euro. Acţiunile au crescut atunci semnificativ, în pofida lipsei unei confirmări clare oficiale. Informaţiile publica­te pe 28 octombrie 2025 în presa economică spaniolă, pe site-ul eleconomista şi mundoplus, potrivit cărora gigantul Telefónica ar lua în considerare cumpărarea grupului Digi Communications NV (DIGI), au declanşat luni şi marţi o reacţie pozitivă pe Bursa de Valori Bucureşti. În numai două zile, acţiunile Digi au crescut cu până la 10%, trecând marţi pentru prima oară pragul simbolic de 100 de lei. În urma acestor evo­luţii, valoarea de piaţă a companiei a atins 10 mld. lei, cu aproape 1 mld. lei peste sfârşitul săptămânii trecute, arată calculele realizate de ZF. Potrivit publicaţiei El Economista, Telefónica ar analiza o ofertă de achiziţie care ar include o primă de circa 20% faţă de preţul actual de tranzacţionare, ceea ce ar evalua întregul grup Digi la aproxi­mativ 3,8 mld. euro, incluzând datoriile.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-stirile-surse-interesul-telef-nica-digi-ridica-actiunile-22943590

Google face bilanțul de 15 ani în România. „Avem în București un adevărat centru de inovare”

Google România împlinește 15 ani de la deschiderea primului său birou local în București. De la un birou cu o mână de angajați în noiembrie 2010, compania a ajuns să aibă peste 400 de oameni. Google transmite că are realizări notabile în România, care includ diversificarea, digitalizarea și cel mai mare centru de dezvoltare pentru dispozitive „wearables”. Google a contribuit în cei 15 ani la cartografierea detaliată a României pentru a le oferi turiștilor imagini la 360 de grade pentru mai multe orașe, drumuri și chiar obiective turistice majore. Acum, Google se concentrează pe creșterea produselor bazate pe inteligență artificială și pe impulsionarea utilizării AI-ului și sprijinirea inițiativelor de educație în domeniu. „Google este și va fi în continuare un partener de încredere pentru România. Cei 15 ani de activitate reprezintă o fundație solidă pentru următorul capitol, unul care va fi definit de inteligența artificială”, transmite Elisabeta Moraru, Country Director Google România. În 2022, compania a achiziționat producătorul de ceasuri și brățări inteligente Fitbit și a ajuns la aproximativ 400 de angajați. În prezent, România este cel mai mare centru Google de dezvoltare pentru dispozivele de tipul smartwatch și brățări smart din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Astfel, Capitala a devenit un important punct de referință pentru tehnologiile companiei, deoarece serviciile și soluțiile sunt dezvoltate în România și încorporate mai departe în device-urile Google care sunt utilizate în toată lumea.
https://www.gandul.ro/tehnologie/google-face-bilantul-de-15-ani-in-romania-avem-in-bucuresti-un-adevarat-centru-de-inovare-20694629

Coincidențe după coincidențe la PRO TV. Premierul Bolojan nu doar că este lăudat intens în „Las Fierbinți”, dar Primăria Oradea a cheltuit 136.000 euro, bani publici, pentru filmările lungmetrajului promovat de PRO TV. Ramon 2 și-a făcut loc în jurnalele postului și în mai toate publicațiile trustului

Sunt vremuri de austeritate în România lui Ilie Bolojan, iar ideea centrală a întregului scenariu a fost „tăierea cheltuielilor” și grija pentru banul public. Totuși, unii par a fi mai egali decât alții în fața premierului, iar dacă este vorba de „zona sa de influență”, județul Bihor – acolo unde Bolojan a fost și primar la Oradea, dar și președinte al Consiliului Județean – atunci cheltuirea banului public s-a făcut fără remușcări. Pe principiul „austeritate să fie, dar nu și la noi”, Primăria Oradea a cheltuit nu mai puțin de 136.000 euro, din bani publici, pentru comedia „Ramon 2 – Filmul de Crăciun”, promovată intens de Pro TV. Filmările au avut loc, la începutul anului 2025, chiar în oraș, dar și în București. Potrivit Pro TV, proiectul a fost realizat realizat cu sprijinul Visit Oradea și al Primăriei Municipiului Oradea. Premiera filmului va avea loc în data de 1 decembrie 2025, dar din tabloul general nu poate lipsi, totuși, o tușă financiată – „dărnicia” Primăriei Oradea, în vremuri de austeritate când premierul Ilie Bolojan spune că dorește reducerea drastică a cheltuielilor din bani publici. „Punga publică” a fost desfăcută cu rapiditate de Consilul Local al Primăriei Oradea, iar cei 136.000 de euro au „zburat” spre București cu o viteză demnă de o cauză mai bună. Între Oradea și București există, cu siguranță o punte de legătură, din momentul în care Ilie Bolojan a devenit președinte interimar al României, iar ulterior premier. Numai că, la o privire mai atentă, s-a mai arcuit o „punte”, iar la unul din capete se află postul Pro TV. Premierul Bolojan este lăudat cu asiduitate în serialul „Las Fierbinți”. Gândul a prezentat momente-cheie, desprinse din cunoscutul serial, unde Ilie Bolojan este prezentat drept un „om providențial”, care „face ce zice” și a „ordonat” ca instituțiile statului să îl „slujească” pe cetățean. De altfel, „Las Fierbinți” a ajuns iar în vizorul CNA, După propaganda făcută lui Radu Miruță.
https://www.gandul.ro/stiri/exclusiv-coincidente-dupa-coincidente-la-pro-tv-premierul-bolojan-nu-doar-ca-este-laudat-intens-in-las-fierbinti-dar-primaria-oradea-a-cheltuit-136-000-euro-bani-publici-pentru-filmarile-lungmetrajulu-20689780

Două televiziuni şi două posturi de radio, licenţe retrase de CNA. Sport Total FM a renunţat la una dintre frecvenţe

CNA a luat în discuţie în şedinţa publică de marţi, 4 noiembrie, retragerea licenţelor pentru două posturi de radio şi două televiziuni. Este vorba despre o staţie locală Sport Total FM, din Victoria, un post de radio local din Tecuci, dar şi o televiziune din must carry, Apollonia TV din Iaşi. Sport Total FM din Victoria (92,8 FM) a cărui licenţă a expirat la data de 17 octombrie. Din documentaţia depusă la CNA, titularul licenţei, Publivol Creativ a notificat CNA că nu solicită prelungirea licenţei audiovizuale. Postul a încetat emisia pe 17 octombrie când a expirat valabilitatea licenţei. CNA nu a putut decât să retragă licenţa. Radio Tecuci rămâne şi el fără licenţă după ce societatea Fix Zece Media ceruse de la CNA încă din vară întreruperea emisiei pentru 90 de zile. După această solicitare, nu a mai revenit în emisie. Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de compartimentul Licenţe, societatea are probleme din punct de vedere al acţionariatului, fiind într-un proces de succesiune. Nord TV, post local de televiziune din Borşa, jud Mureş, a informat CNA pe 23 iunie cu privire la întreruperea emisie, însă nu a mai reluat-o. CNA nu a putut decât să retragă licenţa postului. Televiziunea Apollonia TV din Iaşi, post operat de Universitatea Apollonia din Iaşi, a informat CNA că îşi încetează emisia începând cu 17 octombrie 2025. Reprezentanţii televiziunii au anunţat forul că vor continua să emită în online. Postul avea licenţă din anul 2015 şi era prezent în lista must carry pe poziţia 50. Inspectolul local din Iaşi al Consiliului Naţional al Audiovizualului le-a explicat membrilor CNA că postul se închide din raţiuni economice şi de operare şi au luat astfel decizia de a rămâne doar în zona de online. Apollonia TV era prezent în grilele operatorilor Orange şi Vodafone.
https://www.paginademedia.ro/cna/cna-retrageri-licente-4-noiembrie-22225460

Elisabeta Moraru, Google România: Mai mult de 13 milioane de români de peste 18 ani urmăresc videoclipuri pe Youtube / Zilnic, o persoană petrece peste 50 de minute pe platformă

Mai mult de 13 milioane de români de peste 18 ani urmăresc videoclipuri pe Youtube, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România. De asemenea, utilizatorii din România petrecc zilnic, în medie, peste 50 de minute pe platformă, a mai afirmat ea, într-un eveniment cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență Google în România, la care TechRider.ro a participat. „Un lucru important al existenței Youtube-ului este faptul că advertizerii și companiile din România dedică mai multe resurse pentru dezvoltarea prezenței lor din Youtube prin canale proprii și realizează conținut exclusiv pentru această platformă. De la lansare și până în prezent, cred că putem spune că Youtube este o platformă unde aducem împreună creatorii de conținut și companiile care doresc să se promoveze online”, a mai spus Moraru, în cadrul evenimentului.
https://techrider.ro/tehnologie/apps-software/elisabeta-moraru-google-romania-youtube-13-milioane/

Ce se întâmplă cu Protevelion 2026. Anunțul oficial făcut de PRO TV: „Nu putem opri timpul”

A început numărătoarea inversă pentru cea mai așteptată petrecere a anului! PRO TV a dat startul filmărilor pentru PROTEVELION 2026, show-ul care va întreține atmosfera în noaptea dintre ani. Cu Raluka și Pavel Bartoș în rol de gazde și o selecție impresionantă de artiști și vedete, ediția de anul acesta va umple casele românilor cu energie, bună-dispoziție, umor și momente pline de surprize. Sub deviza: „Te distrăm de nu te vezi!”, PROTEVELION 2026 promite să transforme noaptea dintre ani într-un spectacol de neuitat. Cei mai în vogă artiști vor aduce pe scenă momente muzicale spectaculoase, cu hituri care vor face publicul să cânte și să danseze toată noaptea. Comedia va fi și ea la cote maxime, invitații fiind surprinși în cele mai amuzante și neașteptate situații, stârnind râsete care se vor auzi atât în platou, cât și în casele românilor. „Anul ăsta, la PROTEVELION, am zis să ridicăm miza: dacă tot nu putem opri timpul, măcar să-l facem să danseze. Show-ul e o nebunie frumoasă cu artiști puși în situații imposibile, combinații la care n-ar fi visat nici algoritmul de la Shazam și surprize care ne-au făcut și pe noi, la filmare, să zicem: «Stai puțin, chiar cântă împreună?». Ediția din 2026 e despre bucurie pură, despre râs, muzică și chef de viață. Fiecare oră are un twist și exact de acolo va veni magia.
https://www.libertatea.ro/entertainment/protevelion-2026-au-inceput-filmarile-pro-tv-5509265

Brendan Fraser și Rachel Weisz se întorc după 24 de ani să joace într-un nou film al francizei care i-a făcut cunoscuți la nivel mondial

Brendan Fraser și Rachel Weisz se vor reuni pentru un nou film de aventură marca „The Mummy” (Mumia), la ani de zile după ce au jucat împreună în lungmetrajele populare și după ce o tentativă de a „reînvia” franciza cu Tom Cruise a eșuat, relatează Variety și Deadline. Cineaștii Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett urmează să regizeze cea de-a patra parte a francizei de acțiune care durează de decenii. Bettinelli-Olpin și Gillett sunt cunoscuți mai ales pentru filmul Ready or Not din 2019 și pentru relansarea seriei horror Scream la Paramount în 2022. Fraser a fost protagonistul filmului The Mummy din 1999, în care a jucat alături de Weisz, iar pelicula a devenit un succes la box office. Superproducția care urmărește un vânător de comori ce trezește din greșeală un preot egiptean blestemat, cu puteri supranaturale, l-a consacrat totodată pe Fraser drept un erou de acțiune de prim rang. El a revenit pentru două continuări, The Mummy Returns (2001) și The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor (2008), deși Weisz a apărut în doar prima dintre ele. Universal a încercat să resusciteze franciza The Mummy cu Tom Cruise în 2017, însă fără succes. Filmul a fost un eșec comercial și a făcut studioul Universal să renunțe la planurile sale de a lansa un așa-zis „Dark Universe”, care trebuia să valorifice catalogul Universal de monștri clasici într-o serie de aventuri interconectate, pe modelul universurilor cinematografice Marvel și DC.
https://hotnews.ro/brendan-fraser-si-rachel-weisz-se-intorc-dupa-24-de-ani-sa-joace-intr-un-nou-film-al-francizei-care-i-a-facut-cunoscuti-la-nivel-mondial-2102272

Cum răspunde șeful eMAG temerilor legate de datele clienților, după parteneriatul încheiat de companie cu gigantul chinez Tencent

Datele clienților români rămân în Europa și nu există riscul ca ele să ajungă în China prin serverele Tencent, a spus luni, pentru HotNews, șeful eMAG, Tudor Manea. În octombrie, grupul chinez Tencent și eMAG au anunțat un parteneriat prin care serviciile de cloud AI ale Tencent urmează să fie integrate în platforma de comerț online a eMAG. În comunicat se precizează că Tencent Cloud „aduce la eMAG experiența sa vastă în infrastructură cloud, big data, inteligență artificială și capabilități de tip Super App”. Întrebat de HotNews dacă există riscul ca datele clienților români să ajungă în China, oficialul eMAG a respins. „Am ales să lucrăm cu Tencent pentru că au servicii foarte bune, localizate în Europa, la Frankfurt și nu văd nicio problemă. (…) Cadrul legal este foarte clar, îl respectăm și nu facem nimic cu datele clientului, fără ca el să-și dea înainte acordul. Asta presupune și regulamentul GDPR; să nu faci nimic fără acordul clientului”, a spus pentru HotNews.ro., Tudor Manea, CEO eMAG. L-am întrebat pe oficialul eMAG dacă s-au purtat pe acest subiect discuții cu autoritățile de protecție a datelor, iar el a explicat că „nu este nevoie de o astfel de discuție, fiindcă există o lege, un guideline și noi le-am respectat întocmai. În contextul de față toată lumea respectă legislația în vigoare. Ne-am gândit și noi la asta, însă datele nu pleacă din Europa”. El a mai spus că Tencent furnizează pentru eMAG servicii de cloud pe care concurenți precum Amazon și Microsoft nu le au în portfofoliu. Pe pagina oficială a infrastructurii globale Tencent, la regiunea „Central Europe” figurează Frankfurt, cu două centre de date. Informația este confirmată și de un articol din site-ul german Invest in Hessen, în care se scria despre planurile Tencent de extindere în Europa.
https://hotnews.ro/cum-raspunde-seful-emag-temerilor-legate-de-datele-clientilor-dupa-parteneriatul-incheiat-de-companie-cu-gigantul-chinez-tencent-2100932

CNA sancţionează Canal 33 pentru „derapajele” din emisiunea lui Dan Diaconescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis o nouă sancţiune pentru Canal 33 din cauza unei emisiuni moderate de Dan Diaconescu. Televiziunea a fost taxată cu o amendă de 15.000 de lei după acuzaţiile făcute de invitatul lui Dan Diaconescu, Cezar Ionaşcu, cel care se autoproclamă „mentor al bărbaţilor din România”. Amenda a fost dată pentru o ieşire xenofobă a lui Ionaşcu, dar şi pentru o dezinformare. Mai exact, Ionaşcu a afirmat despre preşedintele Nicuşor Dan că ar face parte „dintr-o sectă”. „O sectă dintr-o ţară care e bombardată acum şi o ţară nearabă”, a fost afirmaţia lui Ionaşcu. Acesta a mai adăugat şi că „actualul lider al României, apropo de relaţiile noastre internaţionale fabuloase, nu ştiu, e tăiat împrejur. Poate nu ştii chestia asta”. În aceeaşi emisiune sancţionată, Ionaşcu a afirmat despre site-ul ISU, fiipregatit.ro, că ar fi costat 250.000 de euro (1,2 milioane de lei). Afirmaţia a fost demontată de Mircea Toma, membru CNA. „Din reacţiile atât ale DSU cât şi ale Ministerului de Interne reiese că site-ul a fost construit prin munca pro bono a unei organizaţii neguvernamentale, ulterior fiind recroit pentru a include mecanisme de inteligenţă artificială cu ajutorul unei finanţări private a cărei sursă este menţionată transparent. Avem de-a face cu o încălcare a corectitudinii informaţiei”, a spus Mircea Toma care a subliniat că nu s-a cerut o poziţie de la DSU. Membrii CNA au stat de vorbă şi cu patronul Canal 33, Alexandru Răducanu, care a vorbit despre ruperea contractului cu Diaconescu: „Noi am renunţat la colaborarea cu domnul Dan Diaconescu şi în mare măsură a contat în decizia noastră faptul că au existat anumite dreapaje pe care nu am putut să corectăm noi şi am decis că este cel mai bine aşa. Această emisiune s-a închis din partea noastră, a postului, într-o anumită măsură şi cu multă greutate pentru anumite lucruri cu care noi nu eram de acord ca şi post. Anumite lucruri am încercat să le diminuăm sau să le controlăm. Am fost şi ameninţaţi de unii din invitaţii domnului Diaconescu inclusiv cu bătaia pentru că intervenim şi încercăm să ţinem lucrurile în limitele legii audiovizualului. Am decis să închidem această emisiune. Asta e tot ce vă pot spune.” Dan Diaconescu a ieşit cu emisiunea de pe postul Canal 33 din a doua parte a lunii octombrie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/amenda-cna-canal-33-22224742

Noutăţile lunii noiembrie pe Netflix: „Stranger Things 5”, „Frankenstein” de Guillermo del Toro şi seria „Death by Lightning”

Netflix începe luna cu producţii-fanion şi multe titluri licenţiate. În centru: prima parte din sezonul 5 „Stranger Things” (27 noiembrie), „Frankenstein” regizat de Guillermo del Toro (7 noiembrie) şi „Death by Lightning”, serialul despre asasinarea preşedintelui american James Garfield (6 noiembrie). Platforma aduce şi evenimentul live Jake Paul vs. Gervonta „Tank” Davis (15 noiembrie, 4:00), documentare noi (inclusiv „Being Eddie” despre Eddie Murphy) şi lot consistent de filme şi francize – „Transformers”, „The Hangover” şi „Bourne”.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/noutatile-lunii-noiembrie-pe-netflix-stranger-things-5-frankenstein-de-guillermo-del-toro-si-seria-death-by-lightning-22224736

Dezbatere la FJSC: Comunicarea ONG-urilor în „era Fake News”

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) şi Şcoala Doctorală în Ştiinţele Comunicării (ŞDŞC) din cadrul Universităţii din Bucureşti au găzduit o dezbatere, alături de parteneri academici şi instituţionali, pe tema „Comunicării ONG-urilor în era fake news". Evenimentul a reunit experţi de top din mediul academic, societatea civilă şi mass-media pentru a discuta despre impactul dezinformării asupra credibilităţii organizaţiilor non-guvernamentale şi despre soluţiile pentru o comunicare responsabilă. Discuţiile s-au concentrat pe trei piloni esenţiali: transparenţă şi verificare, rolul media şi perspectiva academică. S-a analizat modul în care dezinformarea afectează misiunea ONG-urilor şi s-a accentuat necesitatea unei colaborări mai strânse cu organizaţiile de fact-checking pentru validarea publică a mesajelor. Jurnaliştii prezenţi au dezbătut strategiile prin care pot identifica surse credibile şi cum pot construi parteneriate solide cu ONG-urile, esenţiale pentru o informare corectă şi echilibrată a publicului. Nu în ultimul rând, s-au prezentat studii recente privind impactul ştirilor false asupra comunicării ONG-urilor, subliniindu-se importanţa cercetării pentru analizarea campaniilor afectate de dezinformare.
https://www.paginademedia.ro/diverse/dezbatere-ong-fake-news-22223661

Când este difuzată finala „Asia Express 2025”, sezonul 8. Ce emisiune intră apoi în grila Antenei 1

Marea finală a show-ului „Asia Express 2025”, sezonul 8, se apropie cu pași repezi la Antena 1. Fanii așteaptă cu nerăbdare să afle care este echipa care va pleca acasă cu premiul de 30.000 de euro. După săptămâni pline de aventuri, probe dificile și momente emoționante, competiția ajunge la final. Nu mai este mult și fanii „Asia Express” vor afla cine va ridica trofeul și va câștiga marele premiu. Marea finală a sezonului 8, prezentată de Irina Fodor, va fi difuzată miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 20.30, la Antena 1. Marea finală a sezonului 8 va fi difuzată și în reluare duminică, 16 noiembrie, la Antena 1, de la ora 23.30. În aceeași zi, de la ora 14.00, telespectatorii pot urmări un episod special, cu momente inedite din culisele sezonului „Drumul Eroilor”.
https://www.tvmania.ro/finala-asia-express-2025-data-concurenti-premiu-577763

Google marchează în România 15 ani de extindere, inovație și o nouă eră dominată de inteligența artificială

La 15 ani de la deschiderea biroului din România, Google își consolidează poziția ca partener strategic al economiei digitale locale și anunță o nouă etapă de dezvoltare axată pe inteligența artificială (AI), inovare și educație digitală. De la un mic birou cu câțiva angajați în 2010, echipa Google România a ajuns la peste 400 de specialiști care lucrează în două birouri din București, acoperind zone-cheie precum digital advertising, cercetare și dezvoltare pentru wearables, Cloud și Android. „Cei 15 ani de activitate reprezintă o fundație solidă pentru următorul capitol, unul care va fi definit de inteligența artificială. Vom continua să susținem dezvoltarea competențelor digitale, inovația în business și transformarea digitală a societății”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România. Biroul din București este astăzi cel mai mare centru de dezvoltare Google pentru dispozitive „wearables” din regiunea EMEA, iar tehnologiile create aici sunt integrate în smartwatch-urile și telefoanele Pixel folosite în întreaga lume. Echipele locale contribuie la dezvoltarea soluțiilor din aria Google Wearables Health Experiences, Fitbit Consumer Services, Google Research și Google Cloud. Lavinia Neagoe, Director Engineering & Bucharest Technology Site Lead, a precizat că echipa din România a lucrat la un antrenor personal de sănătate și fitness bazat pe AI, lansat recent la evenimentul Made by Google: „Ne dorim să oferim utilizatorilor o experiență personalizată, bazată pe inteligență artificială, care să-i ajute să-și îmbunătățească sănătatea și starea de bine.”
https://www.forbes.ro/google-marcheaza-15-ani-in-romania-de-extindere-inovatie-si-o-noua-era-dominata-de-inteligenta-artificiala-473058

Agenția Golin este premiată la Global SABRE Awards 2025

Golin este singura agenție din România premiată la Global SABRE Awards 2025, cea mai prestigioasă competiție internațională din industrie, care s-a defășurat la Chicago. Campania „Camera cea mai mică”, realizată pentru Salvați Copiii România, a fost inclusă în Top 40 mondial al celor mai bune campanii de PR din lume, ocupând locul #17. În fiecare an, peste 5.500 de campanii din întreaga lume sunt înscrise în competițiile regionale SABRE din SUA, EMEA și APAC. Dintre acestea, doar 40 sunt selectate de juriu pentru a intra în Global SABRE Awards, devenind cele mai bune 40 de campanii de PR la nivel mondial. În clasamentul final, care stabilește ierarhia globală a excelenței în comunicare, „Camera cea mai mică” de la Golin România ocupă locul #17, o performanță care confirmă poziția agenției atât pe piața locală, cât și printre elitele mondiale ale industriei. Campania „Camera cea mai mică”, creată pentru Salvați Copiii România, aduce în atenție lupta pentru viață a copiilor născuți prematur și nevoia urgentă de echipamente medicale în secțiile de terapie intensivă neonatală. Transformând un incubator real într-o cameră de copil la scară miniaturală, campania a oferit publicului o perspectivă emoționantă și concretă asupra primei „camere” a acestor copii, un spațiu vital care le oferă șansa la viață.
https://www.forbes.ro/agentia-golin-este-premiata-la-global-sabre-awards-2025-473048

Vicepreședintele Google CEE: „AI este cea mai mare oportunitate pentru România, dar autoritățile trebuie să investească. Timpul este acum”

România are șansa de a deveni unul dintre liderii regionali în domeniul inteligenței artificiale, datorită unei fundații solide în educația STEM și a talentului local, însă succesul depinde de investiții continue în competențe digitale, infrastructură și cercetare, este mesajul transmis de Patrick Warnking, vicepreședinte Google pentru Europa Centrală și de Est, în cadrul unei conferințe. „România are oportunitatea de a continua să crească drept hub strategic în Europa Centrală și de Est. Această regiune este motorul de creștere, dar și de inovație și talent al Europei. Iar AI poate fi cea mai mare oportunitate pentru România de a continua această poveste de succes”, a declarat Warnking cu ocazia evenimentului care a aniversat 15 ani de prezență Google în România. Oficialul Google a subliniat că țara are o bază solidă în educație STEM, ceea ce o poziționează „perfect pentru a accelera transformarea digitală” și pentru a deveni un pol de competențe tehnologice în regiune.
https://www.economica.net/vicepresedintele-google-cee-ai-este-cea-mai-mare-oportunitate-pentru-romania-dar-autoritatile-trebuie-sa-investeasca-timpul-este-acum_885512.html

Noiembrie la Eurosport: interviu cu Bogdan Stelea, sporturi cu motor, competiții de iarnă și altele

Luna noiembrie aduce pe Eurosport și HBO Max un program intens, dominat de sporturile de iarnă, aflate în plină desfășurare cu mai puțin de 100 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026. Competițiile de schi alpin continuă cu etape spectaculoase, unde Marco Odermatt din Elveția și Julia Schieb din Austria încearcă să confirme forma excelentă din debutul sezonului. Publicul va putea urmări cursele de slalom de la Levi, Finlanda (15-16 noiembrie) și Gurgl, Austria (22-23 noiembrie). Finalul lunii mută acțiunea peste Ocean, la Copper Mountain, SUA, pentru prima probă de Super G pe 27 noiembrie, urmată de slalomul uriaș programat între 28 și 30 noiembrie. Tot pe Eurosport și HBO Max revin disciplinele nordice. Primele etape ale Cupei Mondiale de schi fond și combinată nordică se desfășoară la Ruka, Finlanda, între 28 și 30 noiembrie. În același interval, biatloniștii își dau întâlnire la Ostersund, Suedia, pentru startul noului sezon, în timp ce săriturile cu schiurile deschid oficial Cupa Mondială prin trei etape consecutive la Lillehammer (22-23 noiembrie), Falun (24-26 noiembrie) și Ruka (29-30 noiembrie). Pregătirile pentru Jocurile Olimpice continuă și pe gheață. Marele Premiu de patinaj artistic aduce patru etape transmise în direct: Canada (1-2 noiembrie), Japonia (7-8 noiembrie), Statele Unite (15-16 noiembrie) și Finlanda (21-22 noiembrie). Tot în Finlanda, la Lohja, are loc Campionatul European de Curling, între 24 și 29 noiembrie, un eveniment transmis integral la Eurosport și HBO Max.
https://www.hdsatelit.com/2025/11/noiembrie-la-eurosport-interviu-cu.html

Seria "Cronici întunecate din Grecia antică" debutează la Viasat History

Latura necunoscută a Greciei antice iese la iveală într-o nouă producție documentară difuzată în premieră la Viasat History. Potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România, seria Cronici întunecate din Grecia antică reinterpretează una dintre cele mai admirate civilizații din istorie, dezvăluind realitățile dure din spatele miturilor despre democrație și rafinament cultural. În cinci episoade de câte o oră, producția explorează trecutul ascuns al lumii elene, dominat de violență, opresiune și luptă pentru putere. Departe de imaginea idealizată a marmurei și filosofiei, seria readuce în discuție fapte mai puțin cunoscute: sacrificii, sclavie și războaie nesfârșite care au modelat Grecia antică. Bazată pe cercetări arheologice recente și analize criminalistice, producția contestă percepțiile tradiționale și oferă o perspectivă nouă asupra societății elene. Premiera are loc joi, 6 noiembrie, la ora 22:00, pe Viasat History. În Atena antică, sclavia era o parte fundamentală a vieții, iar o treime din populație era lipsită de libertate. Documentarul prezintă descoperiri surprinzătoare, precum o zonă de sacrificiu din Creta minoică sau un ritual întrerupt brusc de un cutremur devastator. Istoricul Samuel Gartland explică faptul că lumea greacă era departe de a fi unitară, fiind alcătuită din numeroase comunități rivale, aflate permanent în competiție și conflict. La rândul său, dr. Lloyd Llewellyn-Jones oferă o imagine dură asupra vieții femeilor din Atena clasică, lipsite de orice drept legal sau autoritate asupra propriilor copii.
https://www.hdsatelit.com/2025/11/seria-cronici-intunecate-din-grecia.html

Noiembrie pe HBO Max: premiere, documentare și sporturi de iarnă

Luna noiembrie vine cu o ofertă bogată de filme, seriale și evenimente sportive pe HBO Max, unde acțiunea, emoția și poveștile inspirate se împletesc într-un program divers și atractiv, potrivit unui comunicat remis de HBO Max către HD Satelit România. În această perioadă, abonații pot descoperi producții noi, documentare captivante, filme premiate și competiții sportive de top, toate disponibile pe platformă. Serialul original HBO „Los Angeles, dragostea mea” („I Love LA”) are premiera pe 3 noiembrie și îi are în prim-plan pe câțiva tineri care încearcă să se regăsească într-un oraș unde visul și realitatea se confundă ușor. Maia, o tânără asistentă care speră să devină manager de talente, trăiește alături de iubitul ei, Dylan, profesor, iar întoarcerea prietenei sale Tallulah declanșează o serie de confruntări interioare și decizii dificile. Serialul, creat și interpretat de Rachel Sennott, explorează cu umor și sinceritate relațiile de prietenie, dragoste și dependență emoțională. Tot din 3 noiembrie revine și „Harry Potter: Vrăjitorii în bucătărie” („Harry Potter: Wizards of Baking”), o competiție culinară plină de nostalgie și magie. James și Oliver Phelps, cunoscuți pentru rolurile gemenilor Weasley, se reunesc cu foști colegi din filmele „Harry Potter” și descoperă noi rețete, povești din culise și deserturi inspirate din universul vrăjitorilor.
https://www.hdsatelit.com/2025/11/noiembrie-pe-hbo-max-premiere.html

Recomandările lunii noiembrie la AXN

Noiembrie vine cu multă mișcare pe AXN, cu seri dedicate aventurii, acțiunii și tensiunii bine dozate, iar weekendurile sunt rezervate unei parade cu Spider-Man pentru toate generațiile. Informațiile au fost comunicate către HD Satelit România de reprezentanții AXN. Calendarul începe vineri, 7 noiembrie, la ora 21:00, cu The Lord of the Rings: The Two Towers, care reia drumul lui Frodo și Sam spre Mordor, în timp ce Rohan se pregătește de luptă, iar pe 14 noiembrie, tot de la ora 21:00, AXN programează The Return of the King, finalul care adună firele acestei povești ample despre curaj, loialitate și alegeri grele. Două seri la distanță, sâmbătă, 8 noiembrie, de la 21:00, intrăm în Sahara, o cursă prin deșert în care Dirk Pitt și Al Giordino caută un vas dispărut și ajung, alături de cercetătoarea Eva Rojas, în mijlocul unei investigații care leagă o comoară uitată de un pericol sanitar ce trebuie oprit la timp. La final de lună, AXN propune două producții cu ritm și intensitate diferite, ambele programate seara, de la ora 21:00. Pe 28 noiembrie, American Psycho mută acțiunea în New York, 1987, unde Patrick Bateman, un tânăr cu carieră impecabilă la exterior, are o viață paralelă care dezvăluie fațade sociale și relații de putere; distribuția reunește nume cunoscute precum Willem Dafoe, Reese Witherspoon, Jared Leto și Chloë Sevigny. O zi mai târziu, pe 29 noiembrie, Crank accelerează fără pauză: Chev Chelios află că a fost otrăvit și are o singură strategie ca să reziste până găsește antidotul, să își țină adrenalina la cote înalte într-o cursă contra cronometru pe străzile din Los Angeles.
https://www.hdsatelit.com/2025/11/recomandarile-lunii-noiembrie-la-axn.html

În noiembrie la AntenaPLAY: România – San Marino în preliminariile Campionatului Mondial 2026, Formula 1, documentare și seriale noi

Luna noiembrie aduce în AntenaPLAY o combinație de divertisment, adrenalină și povești intense, într-un amestec care acoperă de la competiții culinare și aventuri spectaculoase până la blockbustere, seriale și transmisiuni sportive, potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România de reprezentanții AntenaPLAY. Sezonul 16 din Chefi la cuțite deschide luna cu o nouă generație de bucătari și probe care pun la încercare creativitatea și rezistența sub presiune. Irina Fodor revine la prezentare, iar la masa juriului se află Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu. În paralel, competiția Asia Express – Drumul Eroilor își continuă traseul prin Coreea de Sud, urmând ca finala să fie difuzată pe 12 noiembrie, direct din Seul. Pentru fanii seriei, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu aduc în AntenaPLAY un format special, Express Talk: Aventura Asia, unde rememorează momente amuzante și experiențe din culise. Tot în noiembrie, platforma transmite live meciul România – San Marino din preliminariile Campionatului Mondial 2026, programat pe 18 noiembrie, la ora 21:45. Echipa națională condusă de Mircea Lucescu continuă lupta pentru calificare, iar partida poate fi urmărită integral în AntenaPLAY.
https://www.hdsatelit.com/2025/11/in-noiembrie-la-antenaplay-romania-san.html

Schimbare de strategie majoră la Apple: Compania va ataca piaţa low-cost cu un nou laptop sub 1.000 de dolari pentru a lupta cu Chromebook

Apple Inc. se pregăteşte pentru o mişcare strategică fără precedent: intrarea pe piaţa laptopurilor low-cost, un segment dominat de Chromebookuri şi PC-uri Windows de bază, raportează Mark Gurman de la Bloomberg. Această mişcare reprezintă o schimbare radicală pentru compania cunoscută istoric pentru concentrarea pe dispozitive premium cu marje de profit ridicate. Potrivit lui Gurman, decizia vine ca răspuns la ameninţarea tot mai mare din partea Chromebook-urilor (care rulează sistemul de operare Google) şi pentru a atrage clienţii Windows nemulţumiţi. Noul dispozitiv, cu numele de cod J700, este destinat studenţilor, companiilor şi utilizatorilor ocazionali care navighează pe web sau editează documente. Apple vizează, de asemenea, potenţialii cumpărători de iPad care ar prefera experienţa unui laptop tradiţional. Pentru a atinge un preţ de vânzare "mult sub 1.000 de dolari", Apple va folosi componente mai puţin avansate. Mark Gurman detaliază că laptopul se va baza pe un procesor de iPhone – o premieră pentru linia Mac – şi un ecran LCD de gamă inferioară. Ecranul va fi, de asemenea, cel mai mic din gama actuală Mac.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/schimbare-de-strategie-majora-la-apple-compania-va-ataca-piata-low-22944138

Companiile folosesc pretextul inteligenței artificiale pentru a face concedieri masive

Economia Statelor Unite se confruntă cu un val istoric de concedieri în rândul angajaților din birouri, iar mulți se întreabă dacă inteligența artificială a început, în sfârșit, să le ia locurile de muncă, transmite CNBC. Deși tehnologiile generative și autonome joacă un rol tot mai important, anunțurile recente de concedieri de la companii precum Amazon, UPS și Target, care au eliminat în total peste 60.000 de posturi doar în 2025, reflectă o combinație mai amplă de factori: tăieri de costuri, reorganizări interne și adaptări la modele de afaceri noi. În absența raportului lunar al Biroului pentru Statistică a Muncii (BLS), suspendat pe durata blocajului guvernamental, aceste valuri de disponibilizări au ridicat semne de întrebare legate de soliditatea pieței muncii și de posibila apariție a unei recesiuni ”albe”, axată pe locuri de birou, alimentată parțial de AI, scrie News.ro. Unele companii recunosc deschis că înlocuiesc oameni cu algoritmi. CEO-ul Klarna, Sebastian Siemiatkowski, a spus că a redus personalul cu 40% datorită AI. Duolingo a renunțat la colaboratori externi pentru sarcini automatizabile, iar Salesforce a concediat 4.000 de angajați, afirmând că AI poate prelua jumătate din munca totală.
https://www.profit.ro/stiri/economie/companiile-folosesc-pretextul-inteligentei-artificiale-pentru-a-face-concedieri-masive-22225523

Filmele românești, prezente în noiembrie la festivaluri de film din Cottbus și München

În luna noiembrie, filmele românești vor fi prezentate în Germania în cadrul a două evenimente importante dedicate culturii și cinematografiei: Festivalul Internațional de Film de la Cottbus (4-9 noiembrie 2025) și Zilele Culturii Române și Festivalul de Film Românesc de la München (4-25 noiembrie 2025). Ambele evenimente sunt sprijinite de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, care susține constant prezența filmului românesc în spațiul german. Participarea filmelor și artiștilor români la festivalurile de la Cottbus și München contribuie la consolidarea legăturilor culturale dintre România și Germania și la promovarea creațiilor românești în spațiul european.
https://jurnalul.ro/cultura/film/filmele-romanesti-prezente-in-noiembrie-la-festivaluri-de-film-din-cottbus-si-munchen-1014236.html

Proiecție specială de film dedicată centenarului marelui muzician Gheorghe Dima

Anul 2025 marchează, pe lângă centenarul Patriarhiei Române, centenarul marelui compozitor și dirijor Gheorghe Dima, creatorul muzicii corale românești. În acest context, în Aula Facultății de Teologie din Cluj are loc astăzi, 4 noiembrie, o proiecție specială a eseului cinematografic „Gheorghe Dima – Un sfânt al muzicii”, film ce poartă semnătura regizorului Cristian Radu Nema și a lui Mimis Ravanis, realizat după o idee și scenariu de Bianca Beatrice Michi. Despre Gheorghe Dima se spunea că își scaldă ascultătorii într-o rouă de tonuri. Fără pretenția de a fi un documentar biografic al lui Dima, eseul cinematografic este doar un punct de plecare pentru o cercetare mai amănunțită a vieții și oprerei acestui creator. Filmul explorează o mică parte din universul său muzical multidimensional și propensiunea pentru spațiile înalte ale spiritului, aspecte care ne duc cu gândul către un adevărat sfânt al muzicii Ardealului. Mărturisirile celor care îi poartă vie memoria creatoare, printre care se numără și pr. prof. Vasile Stanciu, profesor emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sunt piese dintr-un puzzle care merită descoperit de generațiile tinere sau dr. Vasile Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor” din Brașov.
https://jurnalul.ro/cultura/film/proiectie-speciala-de-film-dedicata-centenarului-marelui-muzician-gheorghe-dima-1014222.html

Comisia comună pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice

"România fără violenţă domestică” anunţu un proiect în Parlament: CNA să poată solicita posturilor TV şi radio difuzarea clipurilor de interes public
Comisia comună pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice "România fără violenţă domestică" l-a audiat, marţi, pe Valentin Jucan, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în urma discuţiilor luându-se decizia să se iniţieze un proiect de lege prin care CNA să poată solicita din nou posturilor TV şi radio difuzarea clipurilor de interes public – campanii care pot informa, educa şi chiar salva vieţi. Un exemplu în acets sens este legat de clipurile care explică utilitatea monitorizării agresorilor prin brăţara electronică, un sistem care oferă protecţie reală victimelor violenţei domestice. ”Astăzi, în cadrul Comisiei comune pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice "România fără violenţă domestică", l-am audiat pe Valentin Jucan, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Am discutat despre responsabilitatea mass-mediei în prezentarea cazurilor de violenţă şi despre modul în care spaţiul audiovizual poate contribui la protejarea demnităţii umane”, arată preşedintele comisiei, deputatul Alina Gorghiu, pe Facebook.
https://www.news.ro/politic-intern/comisia-comuna-prevenirea-combaterea-sanctionarea-violentei-domestice-romania-violenta-domestica-anuntu-proiect-parlament-cna-poata-solicita-posturilor-tv-radio-difuzarea-clipurilor-interes-public-1922402804002025111622224825

„Operaţiunea Black Bag”, thriller de spionaj cu Cate Blanchett, Michael Fassbender şi Pierce Brosnan, se vede de marţi pe SkyShowtime

„Operaţiunea Black Bag”, dramă de spionaj produsă de Focus Features şi regizată de laureatul premiului Oscar Steven Soderbergh („Traffic”, „Contagion”), este disponibilă pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime în România, începând de marţi. Filmul urmăreşte povestea agenţilor secreţi legendari, George Woodhouse (Michael Fassbender) şi Kathryn (Cate Blanchett), soţia acestuia. Când Kathryn este suspectată de trădare, George este pus în faţa unei alegeri imposibile - să rămână loial căsniciei sau ţării sale.
https://www.news.ro/entertainment/operatiunea-black-bag-thriller-de-spionaj-cu-cate-blanchett-michael-fassbender-si-pierce-brosnan-se-vede-de-marti-pe-skyshowtime-video-1922404804492025111122224425

Un primar din Cluj, reținut pentru delapidare / E acuzat că a dus acasă un televizor și un laptop cumpărate din banii primăriei

Primăriei comunei Fizeșu-Gherlii, Vasile Ioan Lup (PNL), a fost reținut sub acuzarea de delapidare, scrie Cluj24. Polițiștii clujeni au efectuat 3 percheziții domiciliare, una la adresa Primăriei comunei Fizeșu-Gherlii și două la adresele locuințelor deținute de primar. ”Prin ordonanța organului de cercetare penală, la data de 04.11.2025, s-a dispus reținerea suspectului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, pe o durată de 24 de ore”, anunță autoritățile. ”În baza probelor administrate în cadrul anchetei penale au rezultat indicii referitoare la faptul că numitul L.V.I., în perioada 2022-2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, și-a înșușit pentru sine produse electronice furnizate de către Orange România S.A, constând în: televizorul marca LG TV Smart 4K LG și laptopul HP255G8, în valoare de 5157 de lei, acestea provenind din subvenții ale abonamentelor de telefonie mobilă încheiate și achitate de către U.A.T Fizeșu-Gherlii CUI 4288225, prin primar, fără că produsele și servicile de telefonie să fie utilizate în vreun scop instituțional”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla.
https://www.g4media.ro/un-primar-din-cluj-retinut-pentru-delapidare-e-acuzat-ca-a-dus-acasa-un-televizor-si-un-laptop-cumparate-din-banii-primariei.html

Mădălina Voinea, specialist dezinformare Expert Forum, despre modul în care se combate războiul hibrid în România: „Ascundem oameni incompetenți și instituții incompetente sub scuza secretului de stat”

După anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, din cauza interferențelor străine, tema combaterii dezinformării rusești și cât de eficiente sunt instituțiile statului în contracararea acestui fenomen reprezintă o preocupare importantă a Administrației Nicușor Dan, în contextul elaborării noii Strategii de Apărare Națională. Pentru a înțelege ce ar putea face statul român pentru a combate mai eficient dezinformarea din social media, Libertatea a realizat un interviu cu Mădălina Voinea, coordonator al programului de monitorizare digitală în cadrul think tank-ului Expert Forum. Libertatea: Ce a mers prost până acum în România, în materie de combatere a dezinformării? Mădălina Voinea: Teama mea este că n-a existat niciodată un plan concret. Unul care să înceapă de la bază, de la cartografierea spațiului nostru informațional, la înțelegerea a ceea ce se întâmplă în social media din România și impactul real din comunități. Autosuficiența asta instituțională „avem, am făcut” cuplată cu secretomania cronică a acestor demersuri cred că sunt și vor rămâne o mare problemă în a câștiga încrederea populației, dar și în a atrage oameni competenți în contracararea acestor fenomene în România.
https://www.libertatea.ro/stiri/expert-combatere-razboi-hibrid-romania-5509357

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL