×

Revista presei -- Data și ora publicării: 30.10.2025 12:01:15

REVISTA PRESEI / 30 oct 2025 /



Cum a ajuns Televiziunea Publică să se judece, pentru difuzarea serialului Memorialul Durerii, cu o societate de televiziune prin cablu, preluată de operatorul DIGI
Eutelsat va lansa prima platformă DTH DVB Native IP: începutul erei IP în televiziunea prin satelit
Crăciunul iubirii la DIVA: premierele lunii noiembrie
Ce poți vedea de Halloween pe Disney+
Extindere în România - Proprietarul PRO TV, controlat de cea mai bogată femeie din Europa Centrală și de Est, caută noi oportunități de investiții, nu doar în imobiliare și media
Întrebat de salariu, șeful ANCOM spune că e public, dar nu zice cât e. „Îl găsiți pe site” / El nu și-a depus însă declarația de venituri
Paramount concediază 1.000 de angajaţi, cu noi reduceri de personal anunţate în curând / Concedierile vor afecta toate diviziile companiei, inclusiv CBS News, reţelele TV cu plată şi studioul de film
Serialul „The White Lotus” se va întoarce într-o țară din Europa pentru sezonul 4 și va rezerva o surpriză majoră
DERAPAJ. Cine e de vină pentru retragerea a sute de soldaţi americani din România? România TV şi burtiere despre "soroşişti"
Vladimir Drăghia, Babasha şi Dr. Cezar, în echipa Luptătorii, la noul reality show Pro TV, Desafio: Aventura
Mircea Radu, despre podcastul lui de la Metropola TV: „Mi se pare esențial ca invitatul să aibă curajul să spună și: n-am știut, m-am temut, am greșit”. Exclusiv
Olimpia Melinte, protagonista unui nou film italian. „Am avut ocazia să lucrez cu un cineast deosebit de talentat”. Ce rol interpretează în „Làstima”
Serialul italian „Inimi” ajunge la TVR 2. Ce actori fac parte din distribuție și când poate fi urmărit
Reţeaua socială Threads ajunge la 150 de milioane de utilizatori pe zi
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor verifică legalitatea blocării, suspendării sau ştergerii conturilor de utilizatori pe platformele digitale, inclusiv TikTok
Premiera documentarului „Fluturi de noapte”, o incursiune în viaţa Marinei Voica, va avea premiera în 27 noiembrie
„The Seduction” sau emanciparea femeilor. Anamaria Vartolomei: „Scenele erotice sunt lucrate aproape ca o coregrafie”
ANCOM: Cercetătorii acreditaţi pot cere acces la date non-publice de la platformele online foarte mari, în baza DSA
Nvidia devine prima companie din lume a cărei valoare de piață depășește 5.000 de miliarde de dolari
Marile companii americane de tehnologie au crescut cheltuielile cu lobby-ul în Europa
Orange câștigă contul telecom Hidroelectrica
Forțat de instanță, Google oferă mai multă libertate dezvoltatorilor de aplicații
Meta (Facebook) anunță un cost excepțional de 16 miliarde dolari. Planuri de investiții majore în inteligența artificială
Alphabet și Microsoft depășesc așteptările în pofida temerilor privind o ”bulă AI”
Google dă un impuls talentelor bulgare din domeniul AI cu o donaţie de 1 milion de dolari către INSAIT
36 de organizații din industria media și sportivă au solicitat Comisiei Europene o lege împotriva pirateriei online a transmisiunilor live
America plătește tot mai mult pentru sportul live la tv, dar Europa e mai prudentă
AI-ul câștigă teren în rândul adolescenților americani, însă YouTube rămâne centrul universului lor digital
Samsung integrează Microsoft Copilot în televizoarele și monitoarele sale din 2025
Canal+ pregătește extinderea în industria cinematografelor europene



.....



Cum a ajuns Televiziunea Publică să se judece, pentru difuzarea serialului Memorialul Durerii, cu o societate de televiziune prin cablu, preluată de operatorul DIGI

Digital Cable Systems (DCS) a fost unul dintre cei mai mari operatori de pe piața serviciilor de retransmisie a programelor TV din România. Compania furniza servicii de internet, telefonie fixă și televiziune prin cablu și satelit sub brandul AKTA. În iulie 2020, compania a fost vândută către RCS&RDS, unul dintre principalii furnizori de servicii convergente de comunicații electronice din România, care în mai 2024 și-a schimbat denumirea în Digi Romania. În octombrie 2020, Digital Cable Systems a vândut către Clever Group canalele TV Cinemaraton, Comedy Est și Cine Est. Cu câteva luni înainte de a fi preluată de RCS & RDS, Digital Cable Systems a fost chemată în judecată de Societatea Română de Televiziune (SRTV), care a solicitat Tribunalului București obligarea acesteia la plata către SRTV a sumei de 51.600 euro, pentru difuzarea programelor MEMORIALUL DURERII, MEMORIALUL BUCUREŞTILOR, RECONSTITUIRI și TANDREŢEA LĂCUSTELOR, 12.000 euro, pentru reproducerea ilicită a acestor programe și 18.000 euro, reprezentând daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta SRTV a arătat că, în fapt, pârâta a difuzat pe canalul CINEMARATON serialul Memorialul Durerii si Memorialul Bucureştilor în perioada 01.04.2017-30.09.2017, fără a exista acordul sau autorizarea SRTv în acest sens, încălcând astfel prevederile art. 106 ind. 3 alin. 1 şi ale art. 113 din Legea nr. 8/1996. În plus, pârâta a utilizat marca MEMORIALUL DURERII apartinând SRTV prin modalităţile arătate mai sus, fără a exista acordul sau autorizarea SRTV în acest sens, încălcând astfel și prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998. Programele SRTv conţinând seriile Memorialul Durerii si Memorialul Bucureştilor, utilizate in mod nelegal de pârâtă, reprezintă opere audiovizuale conform art. 65 din Legea nr. 8/1996, fiind înregistrate, în acelaşi timp, ca videograme, potrivit art. 106 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, iar SRTV are calitate de producător al acestor înregistrări audiovizuale, conform art. 108 din Legea nr. 8/l996. În opinia reclamantei, Digital Cable Systems (DCS) nu avea niciun drept de autoriza difuzarea, reproducerea si comunicarea publică a producţiilor fără consimţământul Societăţii Române de Televiziune, care este titular al drepturilor menţionate.
https://justnews.ro/cum-a-ajuns-televiziunea-publica-sa-se-judece-cu-o-societate-de-televiziune-prin-cablu-preluata-de-operatorul-digi-pentru-difuzarea-serialului-memorialul-durerii/

Eutelsat va lansa prima platformă DTH DVB Native IP: începutul erei IP în televiziunea prin satelit

Eutelsat a făcut un pas important în transformarea modului în care televiziunea prin satelit ajunge la public. Compania a ales Enensys Technologies pentru a dezvolta prima platformă Direct-to-Home (DTH) de nouă generație, bazată pe standardul DVB-NIP, adică DVB Native IP. Este un proiect instalat deja la teleportul Eutelsat din Rambouillet (Franța) și marchează trecerea de la transmisia clasică spre o distribuție modernă, compatibilă cu trendurile digitale actuale. DVB-NIP (DVB Native IP) este un standard dezvoltat de DVB Project și publicat de ETSI (TS 103 876 V1.1.1). Pe scurt, el transformă semnalul de televiziune transmis prin satelit într-un flux IP nativ. În locul pachetelor clasice MPEG-TS destinate doar televizoarelor cu decodor, conținutul este transmis direct sub formă de pachete IP, exact cum circulă datele pe internet. Această schimbare permite livrarea prin satelit nu doar către televizoare, ci și către telefoane, tablete, laptopuri sau alte dispozitive conectate. Practic, satelitul devine o extensie a internetului, capabil să furnizeze video, audio, aplicații educaționale sau chiar conținut la cerere (VOD) acolo unde conexiunile terestre sunt slabe sau inexistente.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/eutelsat-va-lansa-prima-platforma-dth.html

Crăciunul iubirii la DIVA: premierele lunii noiembrie

Crăciunul iubirii continuă pe DIVA în noiembrie cu program maraton, de dimineața până noaptea, pentru cei care își pregătesc deja atmosfera de sărbătoare. Filmele de sezon rulează în fiecare zi, din 06:00 până la 02:00, fără pauză, până duminică, 4 ianuarie, astfel încât telespectatorii să poată intra în ritmul iernii cu povești despre tandrețe, împăcări și decizii care schimbă vieți, potrivit unui comunicat remis de DIVA către HD Satelit România. Seria premierelor din noiembrie este programată la ora 20:00, în fiecare luni, vineri și duminică, și aduce personaje care învață să-și rescrie parcursul, uneori cu ajutorul întâmplărilor neașteptate. Duminică, 2 noiembrie, Crăciun ca în anii ’90 o urmărește pe Lucy, avocată concentrată pe carieră, care se trezește transportată înapoi în anul 1999, chiar în ajun, descoperind o perspectivă diferită asupra prezentului. Luni, 3 noiembrie, Cinci inele de aur propune un joc al indiciilor, în care Audrey revine acasă și pornește, alături de detectivul Finn, în căutarea proprietarilor a cinci inele simbolice. Vineri, 7 noiembrie, Poșta de Crăciun pune față în față modernizarea și memoria comunității: dezvoltatorul Noah vrea să înlocuiască un oficiu poștal vechi, iar istoricul Tessa încearcă să salveze locul care păstrează amintirile cartierului. Duminică, 9 noiembrie, Crăciun la fermă o aduce pe Christina, expertă TV în relații, blocată înainte de sărbători într-o gospodărie unde descoperă, lângă Corey, ce înseamnă timp bine petrecut. Luni, 10 noiembrie, Operațiunea Spărgătorul de nuci alătură pe Lottie, organizatoare de evenimente, și pe Tristan, moștenitorul moșiei Warby, într-o cursă pentru recuperarea unui obiect valoros dispărut chiar înaintea licitației.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/craciunul-iubirii-la-diva-premierele.html

Ce poți vedea de Halloween pe Disney+

Toamna aceasta, Disney+ transformă ecranul într-un univers plin de vrăji, mister și umor negru. Platforma a pregătit o colecție tematică dedicată Halloweenului, unde abonații pot alege exact nivelul de „fiori” pe care și-l doresc. Potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România, selecția este împărțită în mai multe categorii: de la „Un Pic de Frică” pentru cei care preferă o atmosferă relaxată, până la „Groază teribilă”, destinată pasionaților de producții mai de speriat. Colecția de Halloween aduce în prim-plan atât premiere recente, cât și filme clasice îndrăgite. Printre noutăți se numără seria animată Zombii Marvel și un nou sezon din Ce facem în umbră, care reia povestea unor creaturi ce trăiesc printre oameni, într-o notă plină de ironie. Alături de acestea, revin producții precum Hocus Pocus, Orașul Halloween, Casa Bântuită și Coșmar înainte de Crăciun, creația lui Tim Burton disponibilă și dublată în limba română. Disney+ propune și un program special pentru cei mai mici telespectatori, cu episoade tematice din producțiile Disney Jr. preferate, precum Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori, Omul de Fier și prietenii lui uimitori sau Super Pisicuțele. Cei puțin mai mari pot redescoperi filmele din seria Descendenții, dar și noile aventuri din Magicienii Dincolo de Waverly Place.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/ce-poti-vedea-de-halloween-pe-disney.html

Extindere în România - Proprietarul PRO TV, controlat de cea mai bogată femeie din Europa Centrală și de Est, caută noi oportunități de investiții, nu doar în imobiliare și media

Grupul ceh PPF, controlat de cea mai bogată femeie din Europa Centrală și de Est, caută noi oportunități de investiții în diverse segmente, nu doar sectorul imobiliar comercial, și este atent la proiecte care ar putea genera sinergii între companiile sale, anunță, într-un interviu pentru Profit.ro, Juraj Sastinsky, Investment Director al PPF Real Estate. Grupul PPF deține active în valoare de 41,7 miliarde de euro în domenii precum servicii financiare, telecomunicații, media, comerț electronic, imobiliar și produse și servicii de transport, răspândite în 25 de țări. „Avem încredere în piața românească și în potențialul său de creștere și suntem mereu în căutare de noi oportunități în diverse segmente, nu doar în sectorul imobiliar comercial. […] Continuăm să analizăm oportunități în toate clasele de active imobiliare, inclusiv în sectorul industrial. Însă, în prezent, nu avem nimic concret. Totodată, suntem atenți la proiecte care ar putea genera sinergii între companiile din Grupul PPF. Pe lângă imobiliare, PPF este activ și în domeniul televiziunii în România“, a declarat Juraj Sastinsky. PPF Group a fost interesat și de afacerile Telekom din România, după cum a arătat Profit.ro.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/exclusiv-extindere-in-romania-proprietarul-pro-tv-controlat-de-cea-mai-bogata-femeie-din-europa-centrala-si-de-est-cauta-noi-oportunitati-de-investitii-nu-doar-in-imobiliare-si-media-22215383

Întrebat de salariu, șeful ANCOM spune că e public, dar nu zice cât e. „Îl găsiți pe site” / El nu și-a depus însă declarația de venituri

Președintele Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Valeriu Zgonea, a refuzat marți să spună care este salariul său net. Pe site-ul ANCOM nu se regăsește această informație, așa cum el a susținut, ci declarația de avere din iunie 2024, adică cu veniturile din anul precedent – 2023. Potrivit informațiilor publice, el câștigă aproape 13.000 de euro pe lună. Fostul lider PSD, Valeriu Zgonea, care din luna mai 2023 a fost numit președinte al Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), a prezentat marți în Parlament propunerile de reducere a salariilor și a numărului de posturi, după promulgarea legii 145/2025 adoptate de Guvernul Bolojan. După audieri, președintele ANCOM a fost întrebat de reporterul HotNews care este salariul său net și la cât va ajunge după aplicarea reducerilor cerute in lege. „Cel care este public. Îl găsiți pe site-ul ANCOM. Întotdeauna salariul meu a fost public, de 25 de ani”, a spus acesta, fără a spune valoarea acestuia. El a repetat acest răspuns de mai multe ori. Ulterior, întrebat cât va fi salariul său după restructurarea din ANCOM, Zgonea a spus: „Redus cu 30%”.
https://hotnews.ro/video-intrebat-de-salariul-seful-ancom-spune-ca-e-public-dar-nu-spune-cat-e-il-gasiti-pe-site-el-nu-si-a-depus-insa-declaratia-de-venituri-2096512

Paramount concediază 1.000 de angajaţi, cu noi reduceri de personal anunţate în curând / Concedierile vor afecta toate diviziile companiei, inclusiv CBS News, reţelele TV cu plată şi studioul de film

Compania Paramount Skydance a început miercuri un val masiv de concedieri, care vizează aproximativ 1.000 de angajaţi, potrivit unei surse apropiate situaţiei. În total, restructurarea ar putea ajunge la 2.000 de posturi eliminate în următoarele luni, transmite CNBC, transmite News.ro. ”Când am lansat noua Paramount în august, am precizat că pentru a construi o companie solidă şi orientată spre viitor va fi nevoie de schimbări semnificative – inclusiv o reorganizare structurală”, a transmis CEO-ul David Ellison într-un memo intern adresat angajaţilor. ”În acest proces, trebuie să reducem dimensiunea forţei de muncă, conştienţi că aceste măsuri afectează cel mai important atu al nostru: oamenii.” Fuziunea dintre Paramount şi Skydance a fost finalizată în august, după obţinerea aprobării Comisiei Federale pentru Comunicaţii din SUA. La scurt timp, conducerea companiei a anunţat intenţia de a realiza economii de peste 2 miliarde de dolari prin reducerea costurilor şi eliminarea posturilor redundante.
https://www.g4media.ro/paramount-concediaza-1-000-de-angajati-cu-noi-reduceri-de-personal-anuntate-in-curand-concedierile-vor-afecta-toate-diviziile-companiei-inclusiv-cbs-news-retelele-tv-cu-plata-si-studioul-de-film.html

Serialul „The White Lotus” se va întoarce într-o țară din Europa pentru sezonul 4 și va rezerva o surpriză majoră

Deși HBO nu a confirmat încă oficial țara în care va fi filmat sezonul 4 al „The White Lotus”, unul dintre serialele sale de mare succes, presa de la Hollywood scrie că e sigur că producția va reveni în Europa, după ce povestea celui de-al doilea sezon s-a desfășurat în Sicilia. Revista Variety scrie acum, în baza surselor sale din industria cinematografică, că serialul antologie creat de Mike White va fi filmat în Franța și că echipa de producție a început deja să caute locații rafinate în două locuri emblematice: capitala Paris și Riviera Franceză, pe malul Mediteranei. Primele zvonuri despre faptul că următorul sezon al The White Lotus va fi filmat în Franța au apărut la începutul lunii septembrie, când site-ul specializat pe cinema Deadline a scris în premieră despre acest lucru, de asemenea „pe surse”. Variety și Deadline sunt două dintre cele mai mari site-uri din lume specializate pe industria divertismentului și de multe ori dezvăluie în exclusivitate informații din domeniu, înainte ca ele să fie anunțate oficial. De exemplu, cele două site-uri scriau în noiembrie 2023 că al doilea sezon al Wednesday, popularul serial Netflix inspirat de Familia Addams, nu va mai fi filmat în România, ci că producția urmează să se mute în Irlanda. Compania americană de streaming a anunțat oficial acest lucru abia jumătate de an mai târziu.
https://hotnews.ro/serialul-the-white-lotus-se-va-intoarce-in-europa-pentru-sezonul-4-si-va-rezerva-o-surpriza-majora-2098020

DERAPAJ. Cine e de vină pentru retragerea a sute de soldaţi americani din România? România TV şi burtiere despre "soroşişti"

BURTIERĂ LA MINUT. România TV a găsit vinovaţii pentru retragerea a sute de militari din România: "Guvernul Soroşist" şi "Miniştri rezist". Ce titluri a pus postul de ştiri pe acest subiect? Dar celelalte posturi? Burtierele România TV au făcut legătura între "miniştrii rezist", "sorosişti" şi retragerea trupelor americane. Din burtierele de pe România TV capturate de Paginademedia.ro: "Miniştrii rezist ne lasă fără trupe americane", "Reacţia SUA faţă de soroşiştii din Guvern", "Guvernul soroşist Bolojan, plesnit de SUA". Într-un alt titlu, România TV spune că "Americanii îşi retrag trupele după sfidarea Rezist-Bolojan". Care ar fi "sfidarea"? Ne lămureşte o altă burtieră: "Sfidarea lui Bolojan: Nu o retrage pe Oana Gheorghiu". Reamintim că Oana Gheorghiu (una dintre fondatoarele proiectului Dăruieşte Viaţă) a fost propusă pe postul de vicepremier, în locul lui Dragoş Anastasiu.
https://www.paginademedia.ro/derapaj/derapaj-romania-tv-soros-retragere-americani-22217668

Vladimir Drăghia, Babasha şi Dr. Cezar, în echipa Luptătorii, la noul reality show Pro TV, Desafio: Aventura

Pro TV a anunţat componenţa echipei Luptătorii, una dintre cele trei echipe care vor concura în noul reality-show de aventură, Desafio: Aventura, care înlocuieşte Survivor. Filmările vor avea loc în Thailanda, iar miza este un premiu de 150.000 de euro. Formatul aduce la un loc 24 de concurenţi, împărţiţi în trei echipe: Visătorii, Norocoşii şi Luptătorii. Norocoşii au fost deja anunţaţi, iar printre ei se numără şi fostul fotbalist Florin Prunea. În echipa Luptătorii se regăsesc nume ca Vladimir Drăghia, care în trecut a câştigat marele premiu la show-ul de aventură Exatlon, de pe Kanal D, show devenit ulterior Survivor (format care ulterior s-a mutat la Pro TV). Acestuia i se adaugă nume precum cântăreţul Babasha sau influencerul Dr Cezar Amititeloaie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/concurenti-desafio-luptatorii-pro-tv-22217487

Mircea Radu, despre podcastul lui de la Metropola TV: „Mi se pare esențial ca invitatul să aibă curajul să spună și: n-am știut, m-am temut, am greșit”. Exclusiv

Realizatorul și prezentatorul Mircea Radu a vorbit într-un interviu acordat publicației TVMania despre felul în care își alege invitații și despre spiritul din spatele podcastului „Noi, Românii”, un proiect care aduce în prim-plan povești autentice, inspiraționale și profund umane. Pentru el, criteriile esențiale sunt autenticitatea, umorul și vulnerabilitatea. „Să nu vină să-și recite biografia, ci să stăm de vorbă ca între oameni.” Mircea este gazda podcastului Noi Românii de la Metropola TV. Deși recunoaște că au existat și invitați care au refuzat participarea, Mircea Radu privește aceste situații cu calm: „Unii au refuzat elegant, alții prin tăcere. Am învățat că „nu pot acum” e, de multe ori, un „nu vreau deloc” mai politicos.”
https://www.tvmania.ro/mircea-radu-interviu-noi-romanii-576912

Olimpia Melinte, protagonista unui nou film italian. „Am avut ocazia să lucrez cu un cineast deosebit de talentat”. Ce rol interpretează în „Làstima”

Actrița Olimpia Melinte joacă rolul principal în Làstima, al doilea film de ficțiune al regizorului italian Mario Piredda. Lungmetrajul Làstimaa fost filmat Sardinia unde Olimpia Melinte a lucrat cu actorii Cynthia Atekia, Nora Stassi, Tiberiu Cosmin Stavăr, Fulvio Accogli, Raffaele Puglia și Sandro Ullasci. La aproape 15 ani de la debutul într-un film italian (Sette Opere di Misericordia/ Seven Works of Mercy al fraților De Serio), Olimpia Melinte a revenit în Italia, având ocazia să filmeze în spații pe care nu le descoperise în călătoria sa anterioară pe insula care i-a rămas în suflet: Sardinia.
https://www.tvmania.ro/olimpia-melinte-protagonista-in-lastima-576902

Serialul italian „Inimi” ajunge la TVR 2. Ce actori fac parte din distribuție și când poate fi urmărit

Serialul italian „Inimi”, care se vede vinerea, de la ora 20.05, la TVR 2, ficționalizează povestea adevărată a echipei de medici care-a scris istorie în anii '60, la spitalul Molinette, din Torino. Una dintre sursele de inspirație este cartea chirurgului Ugo Filippo Tesler, „Viaggio nel cuore”. „Inimi” este unul dintre cele mai urmărite seriale de la Rai, iar italienii așteaptă acum sezonul al treilea. Torino, 1967. La spitalul Molinette, se încrucișează destinele a trei medici ambițioși: Cesare Corvara (Daniele Pecci), fondatorul primei secții italiene dedicată exclusiv chirurgiei cardiovasculare, Alberto Ferraris (Matteo Martari), un tânăr și talentat chirurg cardiolog, și Delia Brunello (Pilar Fogliati), prima femeie cardiolog din Italia. Cel mai mare vis al lui Cesare Corvara, șeful secției de chirurgie cardiovasculară de la spitalul Molinette, este să conducă echipa care va efectua primul transplant de inimă din lume. Iar pentru a și-l îndeplini hotărăște să-i aducă înapoi în Italia pe Alberto Ferraris, cel mai talentat chirurg pe care l-a cunoscut vreodată și pe care l-a luat sub aripa sa după moartea tatălui lui, și pe Delia Brunello, o doctoriță cu un har incredibil în stabilirea diagnosticelor. Ambii lucrează acum în Statele Unite, iar Corvara nu are habar că, în urmă cu șase ani, cei doi erau pe cale să se căsătorească.
https://www.tvmania.ro/inimile-de-la-sectia-de-cardiologie-ce-stim-despre-noul-serial-de-la-tvr-2-576645

Reţeaua socială Threads ajunge la 150 de milioane de utilizatori pe zi

Şeful Meta Mark Zuckerberg a anunţat, cu ocazia celei mai recente conferinţe cu investitorii, că 150 de milioane de oameni accesează acum cel puţin o dată pe zi Threads, cea mai nouă reţea socială a companiei. Numărul utilizatorilor la nivel de zi a crescut de la 100 de milioane în decembrie, în vreme ce pe lună platforma trecuse de 400 de milioane de utilizatori în luna august. Zuckerberg nu se sfieşte să spună că Threads poate deveni următoare reţea socială a companiei care să treacă de un miliard de utilizatori. Acesta mai spune că Threads este aproape de a deveni lider în categoria din care face parte, ceea ce înseamnă că nu mai este mult până când aceasta va depăşi X a lui Elon Musk.
https://www.news.ro/economic/reteaua-sociala-threads-ajunge-la-150-de-milioane-de-utilizatori-pe-zi-1922403030172025100722218584

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor verifică legalitatea blocării, suspendării sau ştergerii conturilor de utilizatori pe platformele digitale, inclusiv TikTok

Preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, deputatul Laura Gherasim (AUR), anunţă, miercuri, că a fost iniţiat un proces de verificare a legalităţii blocării, suspendării sau ştergerii conturilor de utilizatori pe platformele digitale, inclusiv TikTok. Demersul are la bază reclamaţii ale cetăţenilor şi urmăreşte ”asigurarea respectării legalităţii, protejarea libertăţii de exprimare şi a dreptului la informare, precum şi responsabilitatea publică a platformelor şi autorităţilor implicate”. ”Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii informează publicul că, în baza petiţiilor primite de la cetăţeni, a iniţiat un proces de verificare şi analiză a situaţiilor privind legalitatea în ceea ce priveşte blocarea, suspendarea sau ştergerea conturilor de utilizatori pe platformele digitale, inclusiv TikTok, în România”, se arată, miercuri, într-un comunicat de presă transmis de preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, deputatul Laura Gherasim (AUR).
https://www.news.ro/politic-intern/comisia-cercetarea-abuzurilor-coruptiei-petitii-camera-deputatilor-verifica-legalitatea-blocarii-suspendarii-stergerii-conturilor-utilizatori-platformele-digitale-inclusiv-tiktok-1922405429032025102022218210

Premiera documentarului „Fluturi de noapte”, o incursiune în viaţa Marinei Voica, va avea premiera în 27 noiembrie

„Fluturi de noapte”, documentarul de debut al regizorului Andrei Ştefan Răuţu, va avea premiera în 27 noiembrie la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Filmul o are în centru pe Marina Voica, una dintre cele mai cunoscute şi iubite voci ale muzicii româneşti. La 89 de ani, Marina Voica rămâne o prezenţă fascinantă şi surprinzător de tânără în spirit. „Fluturi de noapte” este o incursiune intimă în viaţa şi energia ei, dar şi o reflecţie despre felul în care ne raportăm la timp, memorie şi la poveştile generaţiilor care ne-au marcat cultura.
https://www.news.ro/cultura-media/premiera-documentarului-fluturi-de-noapte-o-incursiune-in-viata-marinei-voica-va-avea-premiera-in-27-noiembrie-video-1922402029022025101322217633

„The Seduction” sau emanciparea femeilor. Anamaria Vartolomei: „Scenele erotice sunt lucrate aproape ca o coregrafie”

Anamaria Vartolomei, Diane Kruger, Vincent Lacoste şi Lucas Bravo, protagoniştii serialului „The Seduction/ Merteuil”, care va fi lansat de HBO Max în 14 noiembrie, au discutat cu News.ro despre povestea de secol XVIII care încă fascinează prin actualitate. Bazat pe romanul „Les Liaisons dangereuses”, serialul - prequel al filmului regizat pentru marile ecrane de Stephen Frears - vorbeşte despre vulnerabilitate, fragilitate, temeri, îndoieli, dar şi dorinţa de putere, sexualitate şi bani. „The Seduction”, realizat de Jessica Palud, urmăreşte ascensiunea tinerei Isabelle de Merteuil, interpretată de Anamaria Vartolomei, care a jucat recent în „Jaful secolului”, de Teodora Ana Mihai, propunerea României pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2026. Diane Kruger, cunoscută pentru rolurile din „Inglorious Basterds” al lui Quentin Tarantino şi „In the Fade”, de Fatih Akin, subliniază asemănările dintre îndrăzneala personajelor feminine şi ideile pe care le avem acum despre libertatea şi drepturile personale.
https://www.news.ro/entertainment/the-seduction-sau-emanciparea-femeilor-anamaria-vartolomei-scenele-erotice-sunt-lucrate-aproape-ca-o-coregrafie-foto-video-1922403029002025101522217829

ANCOM: Cercetătorii acreditaţi pot cere acces la date non-publice de la platformele online foarte mari, în baza DSA

Cercetătorii acreditaţi vor putea solicita acces la date non-publice de la platformele online foarte mari şi motoarele online de căutare foarte mari, în scopul studierii riscurilor sistemice din mediul online, prevede Actul Delegat privind accesul la date, adoptat în temeiul Regulamentului referitor la serviciile digitale (DSA), se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), transmis miercuri, relatează Agerpres. „Actul Delegat privind accesul la date, adoptat în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), intră astăzi în vigoare. Acesta stabileşte cadrul legal prin care cercetătorii acreditaţi vor putea solicita acces la date non-publice de la platformele online foarte mari şi motoarele online de căutare foarte mari, în scopul studierii riscurilor sistemice din mediul online. Noile reguli reprezintă un pas esenţial pentru consolidarea unui mediu digital sigur, previzibil şi de încredere, permiţând analiza independentă a unor fenomene precum expunerea minorilor la conţinut dăunător, răspândirea dezinformării, fraudele digitale sau riscurile la adresa sănătăţii mentale a utilizatorilor”, se menţionează în comunicat. Potrivit sursei citate, cercetătorii vor putea depune cererile de acces la date prin portalul dedicat DSA, iar acestea vor trebui să definească în mod riguros datele necesare, metodologia de prelucrare şi garanţiile privind protecţia datelor şi a drepturilor utilizatorilor, precum şi respectarea intereselor legitime ale companiilor.
https://www.economica.net/ancom-cercetatorii-acreditati-pot-cere-acces-la-date-non-publice-de-la-platformele-online-foarte-mari-in-baza-dsa_884036.html

Nvidia devine prima companie din lume a cărei valoare de piață depășește 5.000 de miliarde de dolari

Producătorul american de cipuri Nvidia a devenit, miercuri, prima companie din lume a cărei capitalizare bursieră a depăşit pragul simbolic de 5.000 de miliarde de dolari, o dovadă a apetitului în creştere al investitorilor pentru acţiunile care au legătură cu Inteligenţa Artificială, transmit Reuters şi AFP, relatează Agerpres. La scurt timp după debutul tranzacţiilor pe Wall Street, cotaţia acţiunilor Nvidia a urcat la 210,90 de dolari (creştere de 4,91%), ceea ce conferă acestei companii o capitalizare bursieră de peste 5.000 de miliarde de dolari. De la lansarea ChatGPT în 2022, acţiunile Nvidia au înregistrat o creştere de 1087%, pe măsură ce frenezia din jurul Inteligenţei Artificiale a dus indicele bursier american S&P 500 la maxime istorice, ceea ce a declanşat o dezbatere cu privire la posibilitatea apariţiei unei noi bule speculative în sectorul tehnologiei.
https://www.economica.net/nvidia-devine-prima-companie-din-lume-a-carei-valoare-de-piata-depaseste-5-000-de-miliarde-de-dolari_884033.html

Marile companii americane de tehnologie au crescut cheltuielile cu lobby-ul în Europa

151 de milioane de euro au cheltuit în ultimul an marile companii de tehnologie din Statele Unite pentru a face lobby în Europa propriilor interese. Conform unui studiu publicat de Corporate Europe Observatory, cheltuielile pentru lobby în Europa ale giganților americani de tehnologie au crescut cu aproximativ 33% de la 113 milioane de euro în 2023. Doar 10 companii americane au cheltuit pentru lobby în ultimu an 49 de milioane de euro. În fruntea listei, cu 10 milioane de euro se găsește Meta.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/marile-companii-americane-de-tehnologie-au-crescut-cheltuielile-cu-lobby-ul-in-europa-22218602

Orange câștigă contul telecom Hidroelectrica

Orange Romania a câștigat o licitație organizată de Hidroelectrica pentru servicii de inbound și outbound prin apeluri telefonice, contractul fiind semnat pentru suma de 10,5 milioane de lei, de la un buget estimat de 14,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 24 luni. Ceilalți ofertanți în cadrul procedurii au fost Infraweb Manage Services Provider, Computer Generated Solutions Romania, Valoris Center, Network Contact.RO, Vodafone Romania, Oprima Solutions Services și Elicom. "Obiectivul general al achiziției are în vedere asigurarea comunicării cu clientul final astfel încât să răspundă prevederilor legale în vigoare și, de asemenea, are în vedere strategia de dezvoltare și creștere a vânzărilor achizitorului, conform strategiei, prin comunicarea celor mai noi oferte, realizarea de sondaje de opinie și fidelizarea clienților.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/orange-castiga-contul-telecom-hidroelectrica-document-22216549

Forțat de instanță, Google oferă mai multă libertate dezvoltatorilor de aplicații

Gigantul american Google a început să pună în aplicare decizia din procesul cu Epic pe care l-a pierdut și care se referă la versiunea din Statele Unite a magazinului oficial de aplicații pentru Android. Astfel, dezvoltatorii au acum voie să folosească link-uri prin care să trimită utilizatorii să achiziționeze aplicații în afara Play Store, eventual la prețuri mai mici, în lipsa comisionului aplicat de Google. Pentru a facilita achiziția liberă de comisioanele gigantului american, dezvoltatorii au voie să folosească și alte sisteme de plată decât cel impus de Google.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/fortat-de-instanta-google-ofera-mai-multa-libertate-dezvoltatorilor-de-aplicatii-22218621

Meta (Facebook) anunță un cost excepțional de 16 miliarde dolari. Planuri de investiții majore în inteligența artificială

Meta Platforms a raportati un cost excepțional de aproximativ 16 miliarde de dolari în trimestrul al treilea. Meta Platforms a raportati un cost excepțional de aproximativ 16 miliarde de dolari în trimestrul al treilea. Este generat de aplicarea noii legi fiscale americane ”Big Beautiful Bill”, promovată de administrația președintelui Donald Trump. Cheltuiala unică a afectat profitul trimestrial, determinând o scădere de circa 8% a acțiunilor în tranzacțiile de după închiderea pieței.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/meta-facebook-anunta-un-cost-exceptional-de-16-miliarde-dolari-planuri-de-investitii-majore-in-inteligenta-artificiala-22218352

Alphabet și Microsoft depășesc așteptările în pofida temerilor privind o ”bulă AI”

Giganții tehnologici Alphabet și Microsoft au raportat rezultate peste estimările Wall Street. Confirmă astfel că investițiile uriașe în inteligență artificială și servicii cloud continuă să aducă profituri semnificative. Aceasta în pofida temerilor privind o posibilă ”bulă AI”. Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat venituri totale de 102,35 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, depășind prognozele de 99,89 miliarde, pe fondul creșterii solide a segmentelor de publicitate și cloud. Divizia Google Cloud a generat 15,16 miliarde de dolari, peste estimările de 14,72 miliarde, datorită cererii ridicate pentru infrastructură și servicii de analiză bazate pe AI.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/alphabet-si-microsoft-depasesc-asteptarile-in-pofida-temerilor-privind-o-bula-ai-22218348

Google dă un impuls talentelor bulgare din domeniul AI cu o donaţie de 1 milion de dolari către INSAIT

Google a donat încă 1 milion de dolari Institutului pentru Studii Avansate în Inteligenţă Artificială (INSAIT) din cadrul Universităţii Sf. Kliment Ohridski din Sofia, ducând susţinerea totală a companiei pentru institute la peste 6 milioane de dolari, scrie Novinite. Această nouă finanţare va contribui la extinderea capacităţilor de cercetare ale INSAIT şi va sprijini programul naţional Explorer care încurajează studenţii bulgari talentaţi care urmează studii superioare în informatică.
https://www.zf.ro/business-international/google-da-un-impuls-talentelor-bulgare-din-domeniul-ai-cu-o-donatie-22938929

36 de organizații din industria media și sportivă au solicitat Comisiei Europene o lege împotriva pirateriei online a transmisiunilor live

Un grup format din 36 de organizații importante din domeniul media, sportului, securității digitale și comerțului european a transmis o scrisoare deschisă Comisiei Europene, cerând măsuri legislative ferme pentru combaterea pirateriei online a evenimentelor transmise în direct. Scrisoarea, adresată vicepreședintei executive Henna Virkkunen și comisarului Glenn Micallef, atrage atenția asupra faptului că fenomenul pirateriei live continuă să se extindă, afectând grav economia creativă europeană, locurile de muncă din industrie și veniturile fiscale ale statelor membre. Autorii subliniază că Recomandarea Comisiei Europene din 2023 privind combaterea pirateriei de evenimente live nu a produs efecte vizibile. La aproape doi ani de la adoptarea sa, datele arată că majoritatea fluxurilor ilegale identificate rămân active mult timp după notificare. În 2024, 81% dintre milioanele de streamuri ilegale detectate în Europa nu au fost întrerupte, iar mai puțin de 3% au fost oprite în primele 30 de minute. În prima jumătate a lui 2025, situația s-a menținut aproape neschimbată. Semnatarii scrisorii cer, prin urmare, un cadru legislativ obligatoriu la nivelul Uniunii Europene, care să impună intervenții rapide și coordonate împotriva transmisiilor neautorizate. Printre propuneri se numără: – obligativitatea eliminării conținutului ilegal imediat după primirea unei notificări, cu un termen maxim de 30 de minute; – posibilitatea de a emite ordine dinamice de blocare (inclusiv IP blocking) aplicabile în toate statele membre, pentru a acoperi și site-urile-oglindă sau domeniile succesoare; – aplicarea unor reguli stricte de verificare a partenerilor comerciali pentru intermediarii implicați (platforme, găzduire, VPN, CDN, magazine de aplicații). Reprezentanții industriei consideră că măsurile voluntare și acțiunile private nu mai pot ține pasul cu rețelele tot mai sofisticate de distribuție ilegală a conținutului. În absența unor instrumente juridice rapide și uniforme, pierderile continuă să crească. Potrivit estimărilor citate în scrisoare, daunele anuale se ridică la 2,2 miliarde de euro în Italia, 1,8 miliarde în Germania și 1,5 miliarde în Franța.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/36-de-organizatii-din-industria-media.html

America plătește tot mai mult pentru sportul live la tv, dar Europa e mai prudentă

În ultimul deceniu, piața americană a televiziunii a devenit scena unei adevărate curse pentru achiziția drepturilor de difuzare a competițiilor sportive. Conform unei analize Ampere, între 2015 și 2025, cheltuielile pentru drepturile sportive au urcat cu 122%, de la 13,8 miliarde la 30,5 miliarde de dolari. Prin comparație, veniturile totale ale industriei TV din SUA(care includ televiziunea clasică, cablul și platformele de streaming) au crescut cu doar 24%, ajungând de la 172 la 213 miliarde. Așadar, investițiile în sport au crescut de cinci ori mai repede decât piața în ansamblu. Astfel, în 2025, sportul reprezintă deja 14% din veniturile totale generate de televiziune în SUA, un procent uriaș care arată cât de mult contează evenimentele live pentru audiențe și pentru păstrarea abonaților. Explicația e simplă: competițiile în direct rămân printre puținele programe care reușesc să aducă publicul în fața ecranului la oră fixă. Contractele pe termen lung semnate de NFL în 2023 și cele noi pentru NBA, care intră în vigoare din sezonul 2025–2026, au alimentat această creștere accelerată. Atenția publicului se fragmentează tot mai mult și astfel sportul live devine o ancoră esențială pentru canalele TV și platformele de streaming. Situația din Europa este însă diferită. În Regatul Unit, cheltuielile pentru drepturile sportive au crescut de două ori mai repede decât veniturile TV, iar în Spania ritmul a fost de 1,6 ori mai mare. În Franța și Germania însă, piața a stagnat. Între 2019 și 2025, veniturile televiziunilor au crescut mai rapid decât sumele investite în sport, în toate cele cinci mari piețe europene, opusul tendinței americane.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/america-plateste-tot-mai-mult-pentru.html

AI-ul câștigă teren în rândul adolescenților americani, însă YouTube rămâne centrul universului lor digital

Inteligența artificială a trecut deja de pragul curiozității pentru adolescenții americani. Conform celui mai nou raport Precise Advertiser Report: Teens & Youth (PARTY), realizat de platforma Precise TV, 69% dintre tinerii americani cu vârste între 13 și 17 ani folosesc deja platforme AI în viața de zi cu zi, iar procentul e în creștere rapidă. Cele mai populare instrumente sunt ChatGPT (83%) și Google Gemini (67%), folosite mai ales pentru teme școlare, idei creative și conținut online. Interesant este că aproape jumătate dintre adolescenți folosesc AI pentru a crea postări și clipuri pentru rețelele sociale. Cu alte cuvinte, se formează deja o nouă generație de creatori digitali, pentru care instrumentele AI sunt la fel de firești ca aplicațiile de mesagerie. YouTube rămâne însă poarta principală către universul digital. Platforma e urmărită de 91% dintre adolescenți, o creștere semnificativă față de anul trecut, când procentul era de 77%. Majoritatea o accesează pe mobil, iar aproape o treime urmăresc conținut alături de părinți. Iar formatul scurt, YouTube Shorts, câștigă teren în fața TikTok, mai ales în rândul băieților.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/ai-ul-castiga-teren-in-randul.html

Samsung integrează Microsoft Copilot în televizoarele și monitoarele sale din 2025

Samsung Electronics a anunțat integrarea Microsoft Copilot în noua gamă de televizoare și monitoare inteligente lansate în 2025. Este o mișcare care marchează o etapă importantă în transformarea ecranelor de acasă din simple dispozitive de redare în adevărați asistenți digitali. Noua funcționalitate face parte din strategia companiei de a aduce inteligența artificială mai aproape de utilizatori, prin intermediul platformei Samsung Vision AI și a sistemului de operare Tizen. Cu Microsoft Copilot integrat direct în ecran, utilizatorii pot accesa funcțiile AI printr-o comandă vocală simplă sau printr-un buton de pe telecomandă. Astfel, televizorul nu mai este doar un centru de divertisment, ci devine un punct de interacțiune inteligent în casă. Prin Copilot, Samsung oferă acces rapid la un asistent conversațional capabil să caute informații, să explice concepte, să rezume conținut sau să ofere recomandări personalizate. Dacă utilizatorul urmărește un film, poate cere instant detalii despre actori, despre subiect sau despre muzica din fundal. De asemenea, Copilot poate fi folosit pentru învățarea limbilor străine, obținerea de informații despre sportivi sau evenimente și chiar pentru a planifica activități, fără a părăsi ecranul televizorului.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/samsung-integreaza-microsoft-copilot-in.html

Canal+ pregătește extinderea în industria cinematografelor europene

Grupul Canal+, care operează platforme TV și servicii de streaming în numeroase țări europene, inclusiv Focus Sat în România, a intrat în negocieri exclusive pentru achiziția unui pachet de 34% din rețeaua de cinematografe UGC, unul dintre cei mai importanți operatori de profil din Franța și Belgia. După această achiziție, compania ar avea opțiunea să preia controlul integral asupra UGC începând din anul 2028, în urma unui acord suplimentar cu acționarii. Conform informațiilor anunțate public, finalizarea tranzacției este condiționată de procedurile interne privind informarea și consultarea reprezentanților angajaților UGC, aspect standard în astfel de operațiuni la nivel european. UGC deține una dintre cele mai dezvoltate rețele de cinematografe din spațiul francofon, cu 55 de complexe, dintre care 48 în Franța și 7 în Belgia, numărând anual zeci de milioane de spectatori. Rețeaua include multiplexuri amplasate strategic în marile orașe, precum celebrul UGC Ciné Cité Les Halles din Paris, considerat un barometru al succesului filmelor în Franța. Pe lângă zona de exploatare în săli cinematografice, UGC deține un portofoliu valoros de producții, incluzând comedii cu succes de box-office, francize cunoscute și seriale TV populare în format internațional. Canal+ subliniază că investiția reprezintă o continuare a rolului său de susținător principal al cinematografiei europene. Integrarea activităților UGC ar oferi grupului mijloace suplimentare pentru dezvoltarea diviziei sale dedicate producției internaționale, StudioCanal, una dintre prioritățile de creștere ale grupului.
https://www.hdsatelit.com/2025/10/canal-pregateste-extinderea-in.html

(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine.
Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL