×

Revista presei -- Data și ora publicării: 21.05.2025 14:46:31

REVISTA PRESEI / 21 mai 2025 /



Bursă. Ce preţ-ţintă au ungurii de la Concorde pentru Digi în primăvara lui 2026
Topul televiziunilor care au primit bani pentru promovarea lui Nicușor Dan în turul doi. George Simion a declarat, până acum, doar RTV
Scriitorul şi jurnalistul media Petre Barbu: "Dacă te uiţi la posturile de ştiri, nu rămâi cu nimic. Poate doar cu otravă. Şi nu cred că ăsta este fundul sacului!"
Câți români sunt abonați la internet, telefonie și TV. Schimbări în cotele de piață ale Orange, Digi și Vodafone
Câți bani a încasat HotNews în campania electorală din contracte de publicitate pentru Nicușor Dan și George Simion
Grupul de presă ZYX, din care face parte HotNews, a avut contracte de publicitate politică cu fiecare dintre cei
Radio Europa Liberă primește finanțare de la UE. Kaja Kallas: „O plasă de siguranță pentru jurnalismul independent”
Netflix prezintă noi imagini din serialul fenomen care a fost filmat în România: Care sunt ultimele informații
The Group, lider al industriei de marketing-publicitate în România, a împlinit 20 de ani – Parteneriat
Crime şi conspiraţii în ultimele episoade ale sezonului 3 din "NCIS: Hawai‘i", pe AXN
Serialele "Sanditon", "Ellis" şi "Sense and Sensibility", la BBC First
Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest
Box office - „Final Destination Bloodlines” a debutat pe primul loc cu 51 de milioane de dolari, "Hurry Up Tomorrow" al lui The Weeknd nu a reuşit să se claseze în primele cinci
TikTok lansează o funcţie de meditaţie, pentru a combate criticile privind impactul asupra sănătăţii mintale a copiilor
Un serial emblematic pentru copii, disponibil în curând pe Netflix
Vodafone anunță clienții din România - Va transfera serviciile de voce și date
Microsoft urcă afacerile în România, dar rămâne pe minus
Franţa, Spania şi Grecia vor să impună limite de vârstă obligatorii pentru utilizatorii reţelelor sociale
„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE
Ministerul Culturii, obligat să soluționeze cererea privind plata unui ajutor de stat pentru producția serialului „Ocolul Pământului în 80 de zile”, filmat și în România
Modificări de grilă la Kanal D! Ce se întâmplă cu Tempting Fortune România
Emisia posturilor Televiziunii Române va fi oprită pentru o revizie tehnică planificată. În ce interval orar va fi?
Sancţiune dură de la CNA pentru atacurile Realitatea Plus la Gigi Becali. Parlamentarul ceruse închiderea televiziunii. CNA: „Este un linşaj, este o execuţie”
Cine domină FM-ul? Topul radiourilor din România. Un post are 2,5 milioane de ascultători
CNA, şedinţă-fulger pentru a contracara un fake grosolan de pe TikTok: „S-au anulat alegerile”
România găzduieşte UEFA European Under 19 Championship 2025. La ce televiziune se văd meciurile naţionalei României?
Dallas se vede din nou la TV. Serialul fenomen a intrat în grila postului Acasă TV
Trump propune taxe de 100% pentru filmele străine: industria cinematografică globală în alertă
Operatorii de satelit împotriva televiziunii digitale terestre din Cehia
Clubul Micilor Castane debutează la JimJam



....



Bursă. Ce preţ-ţintă au ungurii de la Concorde pentru Digi în primăvara lui 2026

Casa de brokeraj Concorde Securities, cu sediul în Budapesta, şi-a păstrat recomandarea de cumpărare şi preţul-ţintă de 84 de lei pentru acţiunile Digi Communications (simbol bursier DIGI) în cel mai recent raport de analiză dedicat operatorului de telecomunicaţii, publicat pe platforma BVB Research. Pe baza preţului de tranzacţionare de 67,6 de lei pentru o acţiune DIGI, randamentul potenţial ajunge la 24,3%. „În timp ce creşterea veniturilor a rămas solidă (în T1/2025 – n. red.), susţinută de performanţa puternică din pieţele-cheie, profitul net a fost dezamăgitor în acest trimestru, ajungând la 5,9 milioane de euro, în scădere cu 73% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, spun analiştii Concorde.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-ce-pret-tinta-au-ungurii-de-la-concorde-pentru-digi-in-22813546

Topul televiziunilor care au primit bani pentru promovarea lui Nicușor Dan în turul doi. George Simion a declarat, până acum, doar RTV

Nicușor Dan a cheltuit peste 40,4 de milioane de lei (aproape 8 milioane euro) în campania prezidențială, turul al doilea, în timp ce George Simion a utilizat cu puțin peste 7 milioane de lei (circa 1,3 milioane euro), potrivit datelor raportate până în prezent la Autoritatea Electorală Permanentă. Sumele nu sunt finale, ci doar cele raportate până pe 20 mai, pentru banii de campanie din turul doi. Aproape 10 milioane de lei (circa 1,9 mil. euro) a folosit președintele ales, Nicușor Dan, pentru promovarea la televiziuni în turul al doilea de la alegerile prezidențiale. Postul RTV, televiziunea controlată de Sebastian Ghiță, a primit pentru difuzarea materialelor de publicitate politică pentru Nicușor Dan peste 4,6 milioane de lei (900 mii euro). Tot pentru turul al doilea de la prezidențiale, Antena3 CNN a încasat 2,1 milioane de lei de la candidatul independent, adică în jur de 400.000 de euro. La aceștia se adaugă o altă sută de mii de euro primită de cealaltă televiziune a familiei lui Dan Voiculescu – Antena 1. Deci un total de circa jumătate de milion de euro. Pe locul trei se regăsește, în datele raportate la Autoritatea Electorală Permanentă și consultate de Snoop, B1 TV cu 1,26 milioane de lei (250.000 de euro). Campus Media TV SRL (Digi24) a avut contracte în valoare de aproape 950 de mii de lei – 190.000 de euro. Nicușor Dan a utilizat și o agenție intermediară, All Media Company, care a primit peste 700 de mii de lei (138 mii euro) pentru propaganda în presa scrisă, televiziuni și radio. În acest caz, nu apare destinatarul final al sumelor. Terramin Mesh Marketing S.R.L, firma care a colaborat cu Nicușor Dan și în turul 1 de la prezidențiale, a primit 12,1 milioane de lei (2,3 mil. euro), bani care au fost folosiți pentru promovarea online. Societatea intermediază banii între contul candidatului și site-urile care l-au promovat pe Nicușor Dan. Ea este deținută de un cetățean canadian – Meshoulam Oren Benjamin – și de Maria Elena Popescu, fiecare cu 50%. Tot pentru online, dar și alte servicii, candidatul independent a făcut plăți prin intermediul 44east place SRL, în valoare de 5,6 milioane de lei (1 mil. euro).
https://snoop.ro/topul-televiziunilor-care-au-primit-bani-pentru-promovarea-lui-nicusor-dan-in-turul-doi-george-simion-a-declarat-pana-acum-doar-rtv/

Scriitorul şi jurnalistul media Petre Barbu: "Dacă te uiţi la posturile de ştiri, nu rămâi cu nimic. Poate doar cu otravă. Şi nu cred că ăsta este fundul sacului!"

"Trăim vremuri cumplite în presă", spune jurnalistul de media şi scriitorul Petre Barbu. Continuă cu un mic "diagnostic". "Dacă ne uităm doar la televiziunile noastre în Prime-Time, nu rămâi cu nimic când te culci. Rămâi poate cu otravă care se împrăştie pe fiecare post de televiziune de ştiri", spune Petre Barbu. Şi încă se mai poate! Petre Barbu: Lucrul acesta mi se pare înspăimântător şi nu cred că am ajuns la fundul sacului. Adică nu aceasta este limita mizeriei. Dacă ăsta este jurnalism... bine!" Am stat de vorbă cu Petre Barbu la lansarea volumului "Toţi bărbaţii din viaţa mea." Ce este literatura pentru Petre Barbu? Răspunsul a fost rapid şi clar: "o emoţie!" Ce este jurnalismul? După o lungă pauză, din motivele de mai sus, a venit şi răspunsul: "Pentru mine jurnalismul este un job. A fost o plăcere cu ani în urmă. O pasiune pe care am împărtăşit-o amândoi. Acum este un job".
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/petre-barbu-lansare-carte-jurnalisti-presa-22039455

Câți români sunt abonați la internet, telefonie și TV. Schimbări în cotele de piață ale Orange, Digi și Vodafone

Românii aveau 7,8 milioane de abonamente la servicii TV și aproape 6,8 milioane de conexiuni de internet fix la sfârșitul anului trecut, iar operatorul care avea peste 72% dintre acești abonați este Digi, arată cele mai recente date publicate vineri de Arbitrul telecom (ANCOM). Deși Orange continuă să aibă cei mai mulți abonați de telefonie mobilă și internet mobil, operatorul clasat pe locul secund a redus din diferență. Pe parcursul anului 2024, numărul conexiunilor care permit viteze de descărcare de cel puțin 1 Gbps a crescut cu 16%, ajungând la aproape 2,4 milioane de conexiuni, respectiv 35% din totalul conexiunilor e internet fix, în principal pe fondul creșterii numărului conexiunilor cu fibră optică până în locuință/sediu (FTTH) la 5,4 milioane (+8%), a anunțat vineri autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM). Cu o creștere de 3%, numărul de conexiuni în anul 2024 a ajuns la 6,8 milioane, 95% permițând viteze care depășesc 100 Mbps. 35% dintre conexiuni permit viteze de cel puțin 1 Gbps. Traficul mediu lunar a ajuns la 88 GB per locuitor (+10%), adică aproape 3 GB/zi. La nivel național, rata de penetrare la 100 de gospodării era de 83% (89% în mediul urban și 75% în mediul rural). Ritmul de creștere a numărului de conexiuni din mediul rural (+5%) îl depășește pe cel din urban (+2%). După numărul de conexiuni, primii 3 furnizori sunt: Digi (72%), Orange (16%) şi Vodafone (10%). Față de jumătatea anului trecut, Digi a continuat să câștige clienți la serviciile de internet fix, în timp ce restul operatorilor au înregistrat scăderi.
https://hotnews.ro/cati-romani-sunt-abonati-la-internet-telefonie-si-tv-schimbari-in-cotele-de-piata-ale-orange-digi-si-vodafone-1977199

Câți bani a încasat HotNews în campania electorală din contracte de publicitate pentru Nicușor Dan și George Simion

Grupul de presă ZYX, din care face parte HotNews, a avut contracte de publicitate politică cu fiecare dintre cei doi candidați, potrivit publisherului companiei, citat într-o investigație Snoop despre banii care au mers către presă în campania electorală. „Grupul ZYX, din care face parte HotNews.ro, a avut contracte de publicitate politică în campania pentru prezidențiale, turul 1 și turul 2, pentru Nicușor Dan și George Simion. Suma este de 20.000 de euro în dreptul lui Nicușor Dan, turul 1 și turul 2, și tot 20.000 de euro pentru campania lui George Simion, turul 1 și turul 2”, a declarat Răzvan Ionescu, publisher ZYX Publishing Group, pentru Snoop. „Sumele au fost pentru întreg grupul din care face parte HotNews, dar contracte au fost și cu Golazo.ro, B365.ro, vorbim despre tot grupul ZYX Group. Peste 80% din sume au fost la HotNews.ro. Toate materialele au fost marcate ca publicitate, am respectat toate regulile impuse de lege, dar și de propriul nostru cod”, a adăugat acesta. Potrivit investigației Snoop, Nicușor Dan a cheltuit peste 40,4 de milioane de lei în campania pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai, în timp ce contracandidatul său, George Simion, a plătit cu puțin peste 7 milioane de lei. Acestea sunt date raportate până în prezent la Autoritatea Electorală Permanentă. Sumele nu sunt finale, sunt doar cele raportate până astăzi.
https://hotnews.ro/cati-bani-a-incasat-hotnews-in-campania-electorala-din-contracte-de-publicitate-pentru-nicusor-dan-si-george-simion-1981933

Radio Europa Liberă primește finanțare de la UE. Kaja Kallas: „O plasă de siguranță pentru jurnalismul independent”

Uniunea Europeană va debloca 5,5 milioane de euro pentru a ajuta Radio Europa Liberă/Radio Liberty (RFE/RL) să-şi continue activităţile după ce Statele Unite au îngheţat finanţarea radiodifuzorului, a declarat marţi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Această sumă va ajuta la sprijinirea activităţii vitale a Radio Europa Liberă”, a declarat Kallas presei, după o reuniune a miniştrilor de externe din UE la Bruxelles. „Aceasta este o finanţare de urgenţă pe termen scurt concepută ca o plasă de siguranţă pentru jurnalismul independent”, a adăugat ea. Preşedintele american Donald Trump a suspendat finanţarea pentru Radio Europa Liberă /Radio Liberty în martie, în acelaşi timp cu finanţarea pentru alţi radiodifuzori americani, inclusiv Vocea Americii, în cadrul campaniei sale de reducere a cheltuielilor guvernamentale. RFE/RL, care are peste 1.700 de angajaţi în total, a contestat decizia în instanţă şi a obţinut un ordin de restricţie temporară săptămâna trecută. Cu toate acestea, autorităţile americane au refuzat până în prezent să trimită banii de care are nevoie postul de radio.
https://hotnews.ro/radio-europa-libera-primeste-finantare-de-la-ue-kaja-kallas-o-plasa-de-siguranta-pentru-jurnalismul-independent-1982158

Netflix prezintă noi imagini din serialul fenomen care a fost filmat în România: Care sunt ultimele informații

În aşteptarea sezonului 2, Netflix a lansat un nou video pentru "Wednesday", care include intervenţii cu regizorul Tim Burton, actorii Jenna Ortega, Catherine Zeta-Jones, Luis Guzmán, showrunnerii Al Gough şi Miles Millar, dar şi alte detalii despre ciudata familie Addams. Wednesday Addams (Jenna Ortega) cutreieră din nou holurile gotice ale Academiei Nevermore, unde o aşteaptă duşmani şi necazuri noi. În acest sezon, Wednesday trebuie să se descurce cu familia, prietenii şi vechii adversari, având parte de un nou an haotic, sumbru şi ciudat. Înarmată cu spiritul ei ascuţit şi cu farmecul ei tăios, Wednesday este implicată într-un nou mister supranatural înfiorător. Creatorii şi scenariştii Alfred Gough şi Miles Millar revin pentru cel de-al doilea sezon al serialului "Wednesday", alături de producătorul executiv şi regizorul Tim Burton.
https://www.stiripesurse.ro/video-netflix-prezinta-noi-imagini-din-serialul-fenomen-care-a-fost-filmat-in-romania-care-sunt-ultimele-informatii_3692188.html

The Group, lider al industriei de marketing-publicitate în România, a împlinit 20 de ani – Parteneriat

Agenția The Group, partener în România al Omnicom Group USA, aniversează 20 de ani de excelență profesională. Cu acest prilej, agenția mulțumește pentru încredere tuturor Clienților și partenerilor care i-au însoțit pașii în ultimele decenii. „Cel mai mult prețuim efortul membrilor echipei și încrederea acordată de Clienți. Pe acestea s-au bazat creșterea The Group și rezultatele noastre excepționale. Mulțumim Clienților care ne-au încredințat destinul brandurilor lor, precum și partenerilor care ne-au fost alături în două decenii de agreabilă trudă.” – a declarat Zoltan Szigeti, Președinte The Group/Omnicom Media Group Romania.
https://www.g4media.ro/the-group-lider-al-industriei-de-marketing-publicitate-in-romania-a-implinit-20-de-ani-parteneriat.html

Crime şi conspiraţii în ultimele episoade ale sezonului 3 din "NCIS: Hawai‘i", pe AXN

Ultimele episoade din sezonul 3 "NCIS: Hawai‘i" se văd pe AXN. Crimele, conspiraţiile şi curajul agenţilor se ciocnesc pe ţărmurile însorite ale insulelor Hawai‘i, unde echipa NCIS se confruntă numeroase provocări. În fiecare miercuri seara, de la ora 21.55, telespectatorii vor fi martorii unor misiuni riscante, momente emoţionante şi secrete letale. Ultimele episoade promit un deznodământ care va schimba totul. Agenţii speciali conduşi de Jane Tennant (Vanessa Lachey) intră în alertă maximă după ce o operaţiune navală de anvergură eşuează, declanşând o reacţie în lanţ care zguduie insula din temelii. Ce începe ca o simplă urmărire a unor deţinuţi evadaţi se transformă rapid într-o cursă contra-cronometru: un criminal rus cunoscut drept Chimistul, o grupare teroristă misterioasă şi o armă biologică letală ameninţă siguranţa naţională a Statelor Unite.
https://www.news.ro/cultura-media/crime-si-conspiratii-in-ultimele-episoade-ale-sezonului-3-din-ncis-hawai-i-pe-axn-1922400320152025050922039020

Serialele "Sanditon", "Ellis" şi "Sense and Sensibility", la BBC First

Serialele "Lark Rise to Candleford", "Sanditon", "Ellis" şi "Sense and Sensibility", în care temele sunt iubirea, schimbarea, curajul şi găsirea identităţii, pot fi urmărite la BBC First. O incursiune plină de nostalgie în Anglia rurală de la finalul secolului XIX, adaptată după scrierile Florei Thompson, această dramă urmăreşte cu emoţie şi umor contrastul dintre tradiţionalul sat Lark Rise şi târguşorul în plină dezvoltare Candleford, văzute prin ochii tinerei Laura. Sezonul 1 are 10 episoade, care pot fi urmărite vinerea de la 17:45.
https://www.news.ro/cultura-media/serialele-sanditon-ellis-si-sense-and-sensibility-la-bbc-first-1922403919412025050922037886

Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest

Cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est revine la Bucureşti pentru a doua oară şi oferă publicului român ocazia de a-l vedea live pe Kevin Costner, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood. Pe 17 şi 18 septembrie, capitala României găzduieşte cea de-a doua ediţie Impact Bucharest - eveniment care reuneşte lideri din business, politică, tehnologie şi cultură din toată Europa. Agenda include teme de actualitate precum securitatea cibernetică, tranziţia verde, digitalizarea, viitorul oraşelor, sănătatea, comerţul digital şi leadershipul în vremuri de transformare. Evenimentul va aduce la Bucureşti peste 2.000 de participanţi din regiune şi din restul Europei, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice, ai unor startup-uri de impact şi ai celor mai mari companii internaţionale.
https://www.news.ro/entertainment/actorul-kevin-costner-vine-in-romania-la-impact-bucharest-1922400621362025051022040406

Box office - „Final Destination Bloodlines” a debutat pe primul loc cu 51 de milioane de dolari, "Hurry Up Tomorrow" al lui The Weeknd nu a reuşit să se claseze în primele cinci

„Final Destination Bloodlines”, cel de-al şaselea episod din lunga serie de filme horror în care oamenii mor în incidente din ce în ce mai nebuneşti, a strâns 51 de milioane de dolari în weekendul de lansare, scrie Variety. Filmul Warner Bros. şi New Line a dominat topurile box office interne, detronând producţia de pe locul 1, „Thunderbolts*” de la Marvel, şi depăşind un alt debutant, filmul lui The Weeknd, „Hurry Up Tomorrow”, care a ocupat poziţia şase. „Final Destination Bloodlines” a câştigat încă 51 de milioane de dolari din 74 de teritorii de peste mări, pentru un start global remarcabil de 102 milioane de dolari. Filmul, regizat de Adam Stein şi Zach Lipovsky, a costat aproximativ 50 de milioane de dolari pentru a fi produs. „Bloodlines” se concentrează pe o familie ai cărei membri încep să moară unul câte unul pentru că mama nu ar fi trebuit să supravieţuiască unui eveniment îngrozitor din urmă cu 50 de ani.
https://www.news.ro/entertainment/box-office-final-destination-bloodlines-a-debutat-pe-primul-loc-cu-51-de-milioane-de-dolari-hurry-up-tomorrow-al-lui-the-weeknd-nu-a-reusit-sa-se-claseze-in-primele-cinci-video-1922402819272025050822037786

TikTok lansează o funcţie de meditaţie, pentru a combate criticile privind impactul asupra sănătăţii mintale a copiilor

Aflat sub presiunea unor procese şi critici dure legate de efectele sale asupra sănătăţii mintale a tinerilor, TikTok anunţă lansarea unei funcţii de meditaţie ghidată, direct în aplicaţie. Compania speră astfel să promoveze bunăstarea digitală şi să descurajeze utilizarea excesivă pe timpul nopţii, relatează CNBC. TikTok a declarat că noua funcţie va fi disponibilă tuturor utilizatorilor, dar se va activa automat pentru cei sub 18 ani, în timpul ”orei de somn”. Astfel, dacă un adolescent este activ pe aplicaţie după ora 22:00, fluxul ”For You” va fi întrerupt de un exerciţiu de meditaţie ghidată. Dacă utilizatorul ignoră primul avertisment, va apărea un al doilea ecran complet, cu o nouă sesiune de meditaţie. Funcţia a fost testată anterior pe un grup restrâns de adolescenţi şi face parte dintr-un pachet mai amplu de instrumente dedicate bunăstării digitale, care include şi feeduri educaţionale, instrumente de siguranţă online şi controale parentale mai stricte asupra timpului petrecut pe ecran.
https://www.news.ro/economic/tiktok-lanseaza-o-functie-de-meditatie-pentru-a-combate-criticile-privind-impactul-asupra-sanatatii-mintale-a-copiilor-1922404417002025050722035381

Un serial emblematic pentru copii, disponibil în curând pe Netflix

Sesame Street, serialul american de televiziune iubit de generații de copii timp de 55 de ani, va fi disponibil în curând pe Netflix, rămânând în același timp difuzat de rețeaua publică PBS, au anunțat luni promotorii săi, transmite AFP. Personajele serialului, inclusiv Elmo, Toccata, Mordicus și Cookie Monster 'vor ajunge pe Netflix anul acesta cu un nou sezon, al 56-lea (...) pe lângă 90 de ore de episoade anterioare pentru ca lumea să se bucure de ele', a anunțat Sesame Workshop, organizația non-profit care produce serialul. De la debutul său în noiembrie 1969, programul a fost adaptat sau difuzat în peste 150 de țări, scrie Agerpres. Viitoarele episoade vor fi difuzate simultan în Statele Unite pe televiziunea PBS, platformele digitale PBS Kids și Netflix, a anunțat Sesame Workshop într-un comunicat. Acordul cu gigantul american de streaming a venit în contextul în care administrația lui Donald Trump a atacat PBS și rețeaua publică de radio NPR, acuzându-le că sunt 'complet părtinitoare' și că 'alimentează propaganda de stânga'.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/un-serial-emblematic-pentru-copii-disponibil-in-curand-pe-netflix-22039596

Vodafone anunță clienții din România - Va transfera serviciile de voce și date

Vodafone va transfera în România serviciile de voce și date, precum și serviciile machine-to-machine (M2M) din rețeaua 3G în 4G. Operațiunea va fi lansată începând cu 20 mai. „Prin această migrare, utilizatorul va avea posibilitatea de a se bucura de toate beneficiile tehnologiei 4G, care permite viteze de internet mobil mult mai mari și apel de voce de calitate superioară”, transmite Vodafone într-un e-mail trimis abonaților, conform digitalio. În România, înlocuirea tehnologiei 3G la nivel național este realizată în etape, iar procesul va fi încheiat până în 1 iulie 2025. Continuitatea serviciilor va fi asigurată în tehnologiile 2G/4G/5G. Compania britanică spune că rețeaua 4G este mai modernă, fiind mai fiabilă și oferă servicii mai stabile, cu mai puține discontinuități, totodată ducând la reducerea consumului de energie în rețea și a amprentei de carbon, contribuind astfel la un mediu cât mai curat.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/vodafone-anunta-clientii-din-romania-va-transfera-serviciile-de-voce-si-date-22037499

Microsoft urcă afacerile în România, dar rămâne pe minus

Microsoft România a consemnat în 2024 o cifră de afaceri de 780,4 milioane de lei, în creștere cu 13,4% față de anul precedent, când acest indicator a atins 688,2 milioane lei în 2023. Pe de altă parte, subsidiara locală a gigantului american a raportat o pierdere în urcare, de la 35,2 milioane de lei la 43,1 milioane de lei. În 2022, compania a avut un profit net de 1,57 milioane de lei, conform datelor analizate de Profit.ro. Creanțele au avansat cu 12,7%, la 92,2 milioane de lei, în timp ce datoriile au scăzut cu 36,7%, la 73,76 milioane de lei. Provizioanele companiei au avansat cu 21,4%, la 55,11 milioane de lei. Numprul mediu de salariați în cursul anului 2024 a fost de 1.558, de la 1.524 în urmă cu un an.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/microsoft-urca-afacerile-in-romania-dar-ramane-pe-minus-22039747

Franţa, Spania şi Grecia vor să impună limite de vârstă obligatorii pentru utilizatorii reţelelor sociale

Franţa, Spania şi Grecia fac presiuni pentru impunerea de restricţii de vârstă obligatorii pentru utilizatorii reţelelor sociale, printre care Facebook şi X, relevă un document văzut de Bloomberg. Miniştrii serviciilor digitale din cele trei ţări îşi coordonează eforturile pentru a lansa o propunere în acest sens înaintea unei întâlniri cu omologii lor din UE de pe 6 iunie. „Trebuie să ne protejăm copiii“, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/franta-spania-si-grecia-vor-sa-impuna-limite-de-varsta-obligatorii-22812063

„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE

Un grup de 58 de furnizori de internet şi asociaţii din industrie au cerut miercuri vicepreşedintelui executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen, să elibereze un spectru mai larg pentru serviciile WI-Fi, în dezacord cu operatorii care caută să obţină aceleaşi frecvenţe pentru reţelele de telefonie mobilă, transmite Reuters. Într-o scrisoare consultată de Reuters, grupul global Dynamic Spectrum Alliance a solicitat Comisiei Europene să facă disponibilă banda superioară 6GHz pentru operaţiuni „neîngrădite” Wi-Fi. Wi-Fi furnizează utilizatorilor acces la internet şi permite diverselor dispozitive din gospodării să se conecteze la reţele. În condiţiile majorării cererii din partea consumatorilor, furnizorii de servicii caută să extindă capacitatea de reţea, în special pe spectrul radio.
https://www.economica.net/batalie-mare-a-industriei-wi-fi-cu-operatorii-telecom-pentru-frecvente-suplimentare-in-ue_838321.html

Ministerul Culturii, obligat să soluționeze cererea privind plata unui ajutor de stat pentru producția serialului „Ocolul Pământului în 80 de zile”, filmat și în România

Societatea VABS Castel Film SRL a solicitat, în toamna anului 2019, în baza schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice (sesiunea 2019), un ajutor de stat în cuantum de 14.959.649,60 lei (aproximativ 3 milioane de euro), pentru realizarea producției „Ocolul pământului în 80 de zile”. Noua ecranizare a celebrului roman al lui Jules Verne a fost o coproducție anglo-franco-germană, filmată și în România. Serialul de 8 episoade a fost cumpărat apoi de BBC și difuzat începând din ianuarie 2022. Castel Film a explicat, pe pagina proprie de internet, că producătorii au ales pentru filmări România și Bucureștiul, cu Centrul său Vechi și Piața Universității, rolul fiind acela de a oferi decoruri ale orașului din Epoca Victoriană. „Capitala București a oferit producției atât locații, cât și decoruri de studio, inclusiv un backlot cu un New York gata făcut, iar arhitectura orașului cu influență franceză din Orașul Vechi a făcut ca secvența extinsă a episodului 1 din Paris să fie relativ ușoară. Londra a fost mai mult o provocare, totuși. „Nu am putut găsi nicăieri străzile noastre din Londra”, spune regizorul Steve Barron. „În sfârșit, după multe căutări, am găsit această stradă lungă din spate a unei universități care a funcționat bine pentru a descrie Pall Mall”. România a înlocuit și Italia în Episodul 2. Brindisi a fost creată pe un studio, dar locul prăbușirii balonului eroilor noștri a fost într-un câmp de lângă Mogosoaia, la aproximativ 10 mile nord de București. Secvența palpitantă a traversării trenului, între timp, a fost filmată pe un viaduct de lângă micuțul sat Homoraciu, din Prahova, la aproximativ 70 de mile de capitală. Abordarea mix-and-match a producției a însemnat, de asemenea, că scenele Wild West din Episodul 7 au fost filmate nu în căldura Africii de Sud, ci pe un platou din București. Cel mai viclean dintre toate a fost însă folosirea gării din Ploiești, un oraș la nord de București care s-a îmbogățit prin producția de petrol în secolul al XIX-lea și are clădiri monumentale care să dovedească acest lucru. Clădirea statuară aare de două ori în serie, mai întâi în Episodul 1 ca locul sosirii lui Fogg la Paris, iar apoi în Episodul 8 ca Grand Central Station din New York.” – se arată în prezentarea realizată de Castel Film. Întrucât Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și mai tîrziu Ministerul Culturii ( în calitate de succesor al Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ) nu a soluționat cererea de plată, VABS Castel Film SRL s-a adresat instanțelor de judecată. La data de 8 mai 2023, judecătorii Curții de Apel București au decis următoarele: Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă partea pârâtă să soluţioneze cererea de plată înregistrată sub nr.480/19.04.2021 privind proiectul cinematografic „Around the World in 80 Days” şi să efectueze către partea reclamantă plata valorii ajutorului de stat cuvenit pentru acest proiect, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumei respective calculată începând cu data de 27.09.2021 până la data achitării integrale a ajutorului de stat cuvenit. Obligă partea pârâtă la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.000 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, alte cheltuieli aferente activităţii juridice şi onorariu avocat în cond. art.451 – art.453 Cod procedură civilă. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 08.05.2023, în cond. art.402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Autoritățile au formulat recurs, care a fost respins recent de Înalta Curte de Casație și Justiție: Detalii soluţie: Respinge recursul principal declarat de recurentul – pârât Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului împotriva Încheierii din 6 aprilie 2023 şi a Sentinţei civile nr. 774 din 8 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi recursul incident declarat de recurenta – reclamantă Vabs Castel Film SRL împotriva Sentinţei civile nr. 774 din 8 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
https://justnews.ro/ministerul-culturii-obligat-sa-solutioneze-cererea-privind-plata-unui-ajutor-de-stat-pentru-productia-serialului-ocolul-pamantului-in-80-de-zile-filmat-si-in-romania/

Modificări de grilă la Kanal D! Ce se întâmplă cu Tempting Fortune România

Kanal D anunță modificări de grilă! Reality show-ul „Tempting Fortune România” vine cu un nou program de difuzare, aducând și mai multă tensiune și emoție în fața telespectatorilor. Competiția rămâne la fel de intensă, însă telespectatorii vor trebui să-și ajusteze agenda pentru a nu rata noile ediții. După kilometri pe teren accidentat, prin căldură sufocantă, cei 12 concurenți de la „Tempting Fortune Romania” s-au confruntat cu una dintre cele mai dorite tentații… Iasmin și Tavi au cedat, Mihai s-a alăturat cu o bere și o piña colada, iar Roxana și Adina au savurat un bol cu fructe. Aceștia au „topit” pe loc 1600 de Euro din fondul comun, ceea ce a stârnit revolta celorlalți concurenți. „Mi se pare că scena de aici de la bar a fost un fel de comedie proastă”, a răbufnit Jean când a văzut că Măriuța, copleșită de emoții, a izbucnit în plâns. Artistul a intervenit subliniind sacrificiile uriașe ale Măriuței, care și-a abandonat locul de muncă pentru a participa la competiție, a rămas astfel fără locuință și a fost nevoită să găsească o chirie pentru fiica sa.
https://www.tvmania.ro/modificari-de-grila-la-kanal-d-tempting-fortune-romania-549068

Emisia posturilor Televiziunii Române va fi oprită pentru o revizie tehnică planificată. În ce interval orar va fi?

Revizie tehnică. Emisia posturilor Televiziunii Române va fi oprită pentru câteva ore din cauză că se va face o revizie tehnică planificată. Postul public anunţă că în data de 22 mai, în intervalul orar 01:00 - 04:00, emisia posturilor Televiziunii Române va fi oprită controlat. Decizia a fost luată de reprezentanţii Direcţiei Tehnice a TVR pentru efectuarea unor intervenţii tehnice, în regim de urgenţă, care implică înlocuirea unui sistem de alimentare neîntreruptibilă cu energie electrică (UPS - Uninterruptible Power Supply) avariat în urmă cu câteva zile. Alegerea acestui interval nocturn pentru efectuarea operaţiunilor de schimbare a UPS-ului defect minimizează impactul asupra programelor TV. Înlocuirea echipamentului de alimentare cu energie electrică vizează asigurarea continuităţii emisiei TVR, precum şi îmbunătăţirea infrastructurii tehnice a Televiziunii Publice. Operatorii de cablu au fost notificaţi cu privire la această întrerupere planificată.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/tvr-revizie-tehnica-planificata-22040629

Sancţiune dură de la CNA pentru atacurile Realitatea Plus la Gigi Becali. Parlamentarul ceruse închiderea televiziunii. CNA: „Este un linşaj, este o execuţie”

Realitatea Plus, încă o decizie de suspendare a emisiei de la CNA. Forul audiovizual a votat în unanimitate sancţionarea televiziunii cu 10 minute de suspendare a emisiei pentru campaniile de linşaj la adresa lui Gigi Becali, dar şi a lui Victor Ponta. Sancţiunea va fi pusă în aplicare miercuri, 28 mai, la ora 19.00. Becali a venit personal în urmă cu mai bine de o lună pentru a-şi susţine plângere şi pentru a le cere membrilor CNA închiderea televiziunii Realitatea Plus. Fostul parlamentar AUR le-a spus atunci membrilor CNA că cel mai tare l-a supărat faptul că televiziunea a afişat de dimineaţa poână seara o imagine în care apărea el dar şi fiica sa, pe care erau lipite cătuşe.
https://www.paginademedia.ro/cna/cna-realitatea-plus-gigi-becali-22040500

Cine domină FM-ul? Topul radiourilor din România. Un post are 2,5 milioane de ascultători

AUDIENŢE RADIO. Cum arată clasamentul celor mai ascultate posturi de radio. Ca de obicei, Capitala este „ocupată” de Radio ZU, în timp ce Kiss FM este lider fără drept de apel în întreaga ţară şi în mediul urban. Cu toate acestea, noul val de audienţe de primăvară (13 ianuarie - 27 aprilie) aduce mai mici pentru majoritate aposturilor de radio faţă de valul de primăvară din 2024. Audienţele radio sunt „măsurate” cu ajutorul sondajelor de opinie, realizate de două institute de sondare, Mercury Research şi Ires. Înainte de datele complete, iată principalele concluzii ale acestui val de audienţă: Cele mai notabile scăderi de audienţă au fost al eliderilor kiss FM şi Radio ZU, care au înregistrat mai puţin ascultători atât în Capitală, cât şi în ţară şi la oraşe. Cele mai importante creşteri au fost la Digi FM şi Europa FM, pe toate targeturile. Radio Impuls, care din acest an are o nouă conducere (George Zafiu) şi oameni noi la matinal a avut o creştere uşoară în Capitală şi la nivel naţional.
https://www.paginademedia.ro/audiente-radio/audiente-radio-primavara-2025-22039292

CNA, şedinţă-fulger pentru a contracara un fake grosolan de pe TikTok: „S-au anulat alegerile”

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a reunit într-o şedinţă fulger pentru a lua măsuri contra unei ştiri false care a început să circule pe reţelele de socializare. Nu au trecut nici 24 de ore de la anunţarea noului preşedinte al României, că pe TikTok au început să circule informaţii false privind validarea alegerilor. Clipul postat de câteva ore pe reţeaua de socializare prezintă imagini preluate de la postul Antena 3, de duminică seara, cu ecranul împărţit în două jumătăţi, şi cu ambii candidaţi la prezidenţiale, Nicuşor Dan şi George Simion. Pe fundalul imaginilor, sunt voci tot ale Antenei 3 care anunţă anularea alegerilor prezidenţiale. Material audiovizual este prezentat sub titlul: „Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale şi a decis că tot procesul va fi reluat de la zero”, urmat de textul: Va urma o perioadă dificilă. Speranţă şi răbdare. Voce din off: Decizie fără precedent la CCR, judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât, în urmă cu aproximativ două ore, să anuleze alegerile prezidenţiale. Curtea a invocat articolul 146, litera f din Constituţie, care precizează că CCR, citez, „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui”, am încheiat citatul.
https://www.paginademedia.ro/cna/cna-sedinta-fake-news-tiktok-anulare-alegeri-22038364

România găzduieşte UEFA European Under 19 Championship 2025. La ce televiziune se văd meciurile naţionalei României?

România va fi în această vară gazda uneia dintre cele mai importante competiţii fotbalistice de juniori din lume: UEFA European Under-19 Championship 2025. Competiţia se va desfăşura între 13 şi 26 iunie 2025, iar evenimentele vor fi transmise la PRO Arena şi pe platforma Voyo. Astfel, meciurile naţionalei României vor fi difuzate în direct la PRO Arena, în timp ce celelalte partide vor putea fi urmărite pe Voyo. Calificată automat în turneul final din postura de ţară organizatoare, naţionala U19 a României va face parte din Grupa A, alături de Spania, Danemarca şi Muntenegru.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/romania-gazduieste-uefa-european-under-19-championship-2020-22039182

Dallas se vede din nou la TV. Serialul fenomen a intrat în grila postului Acasă TV

Din nou la TV! După ce luna trecută a intrat pe platforma Voyo, serialul fenomen Dallas se poate vedea la postul de televiziune Acasă TV, scrie acasatv.protv.ro. Lansat în 1978 şi regizat de Leonard Katzman, serialul a intrat recent în grila Acasă TV şi este programat de luni până vineri, de la ora 22.00. Dallas are 14 sezoane şi 357 de episoade. În România, serialul a fost difuzat până în 1981 în acelaşi timp cu americanii, iar în 1992 a fost redifuzat în întregime, timp de 3 ani, de către TVR 1. Pe Voyo sunt disponibile momentan şapte sezoane, potrivit datelor de pe platformă.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/dallas-serial-acasa-tv-22039237

Trump propune taxe de 100% pentru filmele străine: industria cinematografică globală în alertă

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat pe 4 mai 2025, prin intermediul platformei sale Truth Social, intenția de a impune un tarif de 100% pentru toate filmele produse în afara Statelor Unite. Motivul invocat este protejarea industriei cinematografice americane, pe care o consideră în declin rapid din cauza stimulentelor oferite de alte țări pentru a atrage producțiile de film. Trump a autorizat Departamentul Comerțului și Reprezentantul Comercial al SUA să înceapă procesul de implementare a acestui tarif. Cu toate acestea, detalii concrete despre modul de aplicare a tarifului nu au fost furnizate, iar anunțul a generat reacții mixte în industrie. Nu se știe daca propunerea vizează si serialele si documentarele.
https://www.hdsatelit.com/2025/05/trump-propune-taxe-de-100-pentru.html

Operatorii de satelit împotriva televiziunii digitale terestre din Cehia

Telly (fostul Digi Tv Cehia) și Asociația Cehă a Operatorilor de Sateliți au dat în judecată Comisia Europeană, nemulțumite de modul în care s-a făcut trecerea la noul standard TV digital, DVB-T2. Aceștia au motivat că statul ceh a fost nedrept și a avantajat televiziunea terestră în detrimentul satelitului, oferindu-le celor care emit terestru prelungiri gratuite ale licențelor de frecvență până în 2030. Mai exact, conform Lupa.cz, operatorii de satelit susțin că statul a încălcat regula „neutralității tehnologice”, adică ar fi trebuit să trateze la fel toate platformele de televiziune – fie prin satelit, fie prin antenă. Ei spun că operatorii care emit terestru au primit astfel un avantaj competitiv neloial, permițându-le să ofere servicii la costuri mai mici, ceea ce i-ar face mai atractivi în fața celor care oferă servicii TV prin satelit. Reclamanții au susținut că această prelungire gratuită a licențelor încalcă principiul neutralității tehnologice, favorizând televiziunea terestră în detrimentul celei prin satelit. și că le afectează negativ poziția pe piață, reducându-le veniturile și cota de piață. Însă Tribunalul Uniunii Europene nu a fost de acord cu aceste acuzații. Judecătorii au decis că firmele de satelit nu au adus dovezi clare că le-au scăzut veniturile din cauza acestei decizii. Mai mult, instanța a spus că nu s-a demonstrat nici că extinderea gratuită a frecvențelor pentru multiplexurile terestre a influențat prețurile de pe piață sau concurența.
https://www.hdsatelit.com/2025/05/operatorii-de-satelit-impotriva.html

Clubul Micilor Castane debutează la JimJam

Din 19 mai, JimJam a venit cu o surpriză dulce ca o castană coaptă pentru micii telespectatori: un nou serial animat plin de căldură, culoare și lecții de viață – „Clubul Micilor Castane”. Producția, care a intrat în grilă începând cu 19 mai, le oferă copiilor trei ocazii pe zi să se conecteze la aventurile prietenoase ale Lizăi și ale companionilor săi simpatici, de la orele 10:10, 14:07 și 19:24, conform unui comunicat remis de JimJam către HD Satelit România. Serialul propune 24 de episoade scurte, de câte 10 minute, perfecte pentru ritmul energic și atenția zburdalnică a celor mici. Liza, eroina noastră curajoasă, este însoțită de patru prieteni de nădejde: Căstănel (pământul), Balonaș (aerul), Forfecuța (apa) și Raza Soarelui (focul). Împreună, formează un grup jucăuș care aduce în fața copiilor magia celor patru elemente ale naturii, într-o formă accesibilă și plină de farmec.
https://www.hdsatelit.com/2025/05/clubul-micilor-castane-debuteaza-la.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL