×

Cinema -- Data și ora publicării: 28.04.2025 18:47:27

„Milk and Cookies” reprezintă România în cadrul secțiunii La Cinef a Festivalului de Film de la Cannes



București (MEDIA EXPRES) / 28 apr 2025 / „Milk and Cookies”, regizat de Andrei Tache-Codreanu, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2025, în secțiunea La Cinef, dedicată celor mai promițători cineaști debutanți din întreaga lume.

Filmul, o producție a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București, a fost selectat dintre peste 2700 de înscrieri internaționale, fiind unul dintre cele 16 titluri alese pentru competiția La Cinef, o platformă de lansare pentru talentele viitorului cinematografiei.

„Milk and Cookies” este o poveste sensibilă de Crăciun, un studiu extrem de actual al relațiilor de familie, susținut de interpretări memorabile din partea actorilor Doru Bem, Anca Florescu, Rareș Prisacariu și Liviu Chițu.
„Sunt profund recunoscător întregii echipe extrem de talentate, care a crezut în acest film. A fost o adevărată bucurie să lucrăm împreună și să dăm viață unei povești la care lucrez de aproape cinci ani. Selecția la Cannes a fost o mare surpriză și bucurie pentru noi toți”, a declarat regizorul Andrei Tache-Codreanu

Synopsis film: În Ajunul Crăciunului, Sebi găsește un mesaj în telefonul tatălui său, pe care îl citește cu voce tare. Link oficial: https://www.festival-cannes.com/en/press/press-releases/short-films-and-la-cinef-jury-and-selections-of-the-78th-festival-de-cannes/
Despre Andrei Tache-Codreanu:
Andrei Tache-Codreanu, în vârstă de 28 de ani, și-a susținut recent teza de doctorat în domeniul Cinematografiei în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, obținând calificativul maxim Summa Cum Laude. Ca tânăr cercetător, a scris și publicat studii indexate în baze de date internaționale despre posibilitățile terapeutice ale cinemaului, atât pentru public, cât și pentru cei implicați în procesul de realizare al filmelor. Ca regizor, filmele sale au obținut până în prezent 15 premii internaționale în cadrul festivalurilor de film, cel mai recent urmând a fi prezentat în premieră mondială în cadrul secțiunii La Cinef a Festivalului de Film de la Cannes.

Distribuție film:
• Doru Bem
• Anca Florescu
• Rareș Prisacariu
• Liviu Chițu
Echipă de creație:
• Regizor: Andrei Tache-Codreanu
• Scenariști: Andrei Tache-Codreanu & Budăi Denis
• Director de imagine: Barbu Nițelea
• Production Designer: Marius Andrei
• Montaj: Alexandra M. Diaconu
• Sound Design & Mix: Matei Vasilache
• VFX: Ömer Faruk-Kutay
• 1st Assistant Director: Marcu Ștefan
• Art Director: Iness Roșca
• Costume Designer: Maria Pantazi
• Make-up & Hair: Claudia Alexa
• Muzică: SOUND Choir, Cipri Popescu, Tralala Studio
Producție:
• Producători: Denis Budăi & Andrei Tache-Codreanu
• O producție: UNATC „I.L. Caragiale”
Festivalul de Film de la Cannes 2025, ajuns la cea de-a 78-a ediție, se desfășoară în perioada 13–24 mai 2025 pe Croazetă, în Cannes, Franța. Evenimentul reunește an de an cele mai importante nume din cinematografia mondială și oferă o platformă de lansare pentru filme de autor, debuturi promițătoare și producții de anvergură.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL