×

ONLINE VOD OTT -- Data și ora publicării: 19.03.2024 11:28:18

Cotitură istorică în distribuția TV: apar tot mai mulți „cabliști online”



-- de Mihai Pavelescu --
București (MEDIA EXPRES) / 19 mar 2024 / Piața de distribuție de televiziune a ajuns într-un moment de cotitură istoric, după apariția tot mai multor rețele virtuale de TV începând de anul trecut, la care s-a adăugat, din 19 martie, platforma de conținut online Voyo, deținută de Pro TV.

Cum începeau operatorii de cablu tradiționali? Construiau o rețea fizică cu notificarea ANCOM, trăgând firele pe stâlpi, de la un head-end către casele abonaților din zona de acoperire. Când conectau câțiva abonați, se duceau la CNA și primeau un aviz de retransmisie, care marca începerea oficială a serviciului, moment din care puteau să înceapă facturarea, cu toate actele în regulă.

Acum orice companie poate să angajeze niște programatori care scriu o aplicație de distribuție TV, pun totul pe un server, iau semnalul televiziunilor din Ines, NxData sau Interlan-TVX, merg la CNA și obțin un aviz de retransmisie, și pot începe să “taie facturi”. Acum semnalul vine prin internet, indiferent cine furnizează internetul.

Așa au apărut rețele virtuale de distribuție de televiziune lineară în internetul „deschis”, precum TV Sat GO, Orange TV, Vodafone TV, Ines LIVE, Sweet.tv, MEGOGO.NET și, ultimul apărut, VOYO de la Pro TV (lista nu este exhausitvă, n.red.).

Tipic românesc, această digitalizare, această virtualizare, această dezvoltare tehnologică a luat pe nepregătite și legislația, dar și industria tradițională. Și i-a isterizat pe deținătorii de rețele fizice dintre care, așa cum era de așteptat, cea mai mare isterie o vedem la cel mai mare deținător de abonați la cablu prin rețele fixe: DIGI. Atât de mare, încât această companie a refuzat pur și simplu să acorde avizul de retransmisie pentru televiziunea pe care o deține, Digi 24, către operatorii virtuali care au vrut să respecte obligația must-carry.

Consiliul Național al Audiovizualului nu a avut instrumente legale ca să oblige DIGI să-și dea acordul, așa că a tras o “tangentă”, sesizând Consiliul Concurenței. Pe de altă parte, industria nu măsoară audiențele tv în aceste rețele virtuale. Lucia Antal, președinta Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA) a spus pe undeva (prin online, sic!) că ar putea implementa măsurarea TV în online abia prin anul 2025. Fapt care, pe bună dreptate, pune televiziunile în încurcătură, pentru că audiența măsurată pe cablu se mută în online, și dacă online-ul nu este pus pe masă, pierd în mod semnificativ veniturile din publicitate.

O soluție nu este atât de complicată și nici imposibil de implementat, încă de anul acesta. ARMA trebuie să facă o anexă la contract și să măsoare și online, legislația trebuie modificată pentru includerea acestei metode în lista de metode de distribuție, iar avizele de retransmisie trebuie să devină „tacite” pentru televiziunile din lista must-carry, în vreme ce refuzul pentru un singur operator ar trebui să ducă la declasarea automată a televiziunii din această listă obligatorie.

În loc de concluzie, fac o previziune: DIGI își va deschide propria platformă de distribuție TV online și către publicul larg, neabonat încă la serviciile companiei, iar Digi 24 va sfârși și în distribuția TV online ale celorlalte rețele virtuale. Mai rămâne de văzut cât va trebui să așteptăm.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover

Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover


Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL