×

Revista presei -- Data și ora publicării: 03.11.2023 15:48:38

REVISTA PRESEI / 3 nov 2023 /



Un litigiu între proprietarul Kanal-D și Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor s-a încheiat printr-o tranzacție judiciară
Guvernul a decis că STS va realiza infrastructura de centre de date a Ministerului Justiției, proiect de 30 milioane de euro
EXCLUSIV – Acționarii agențiilor de Public Relations și comunicare integrată
Televiziunile sunt cele mai citate surse media din România
Happy Cinema va investi 1,4 milioane de euro într-un nou cinematograf în Colosseum Mall
YouTube vrea să restricţioneze vizionarea videoclipurilor care ar putea dăuna sănătăţii mintale a adolescenţilor
Streaming - Disney va plăti 8,6 miliarde de dolari pentru a finaliza cumpărarea Hulu
Serialele, filmele şi documentarele difuzate în noiembrie pe HBO Max
Șeful HBO recunoaște că a folosit conturi false pe rețelele de socializare pentru a-i ataca pe cei care criticau emisiunile rețelei
Netflix cu reclame se conturează a fi un succes pentru companie
SUA acuză Amazon că la cererea lui Jeff Bezos a inundat rezultatele căutărilor cu reclame irelevante, pentru profit
Recomandări noiembrie la Eurosport, HBO, Cinemax și alte televiziuni Warner Bros. Discovery
Trei povești de dragoste, în premieră la DIVA
Orange România a lansat ofertele de Black Friday 2023
De la realizatorul celebrului "Poldark", un nou serial la Epic Drama: "Tom Jones"
Guvernul plătește iar salarii din fondul de rezervă. Dă bani și la TVR. Consiliul Fiscal spune că e rectificare mascată
SCRISOARE PUBLICĂ ÎN CAZUL GSP-RINGIER. 18 profesori de la Facultatea de Jurnalism atrag atenția că trustul Ringier este într-un „conflict de interese activ”, fiindcă o publicație a sa e membră într-o asociație de lobby a industriei de pariuri
MAE vrea să combată dezinformarea împreună cu o companie implicată în piața cripto

...


Un litigiu între proprietarul Kanal-D și Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor s-a încheiat printr-o tranzacție judiciară

În septembrie 2020, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, reclamanta UCMR -ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a solicitat instanței obligarea pârâtei Dogan Media International SA, deținătorul licenței postului de televiziune Kanal-D, la plata sumei de 21.666,66 lei plus TVA aferent, datorată cu titlu de clauza penală, ca urmare a neexecutării obligației principale de a comunica până la data de 20.12.2018 și respectiv până la data de 20.01.2019 informații complete privind toate operele muzicale radiodifuzate pe postul de televiziune Kanal D în lunile noiembrie și decembrie 2018, respectiv pentru necomunicarea informațiilor privind radiodifuzarea operelor muzicale comunicate UCMR-ADA la data de 25.04.2019. Prin sentinţa civilă nr. 1070/12.07.2022, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, Asociatia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în contradictoriu cu pârâta Dogan Media International SA. Astfel, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 21.666,66 lei plus TVA aferent, datorată cu titlu de clauza penală, ca urmare a neexecutării obligației principale de a comunica până la data de 20.12.2018 și respectiv până la data de 20.01.2019 informații complete privind toate operele muzicale radiodifuzate pe postul de televiziune Kanal D în lunile noiembrie și decembrie 2018, respectiv pentru necomunicarea informațiilor privind radiodifuzarea operelor muzicale comunicate UCMR-ADA la data de 25.04.2019. De asemenea, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.575 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea consemnată de rejust.ro se arăta că, în esență, pârâta a încercat să dovedească faptul că întârzierea în necomunicarea raportului complet nu a condus la consecințe pentru reclamantă și nici pentru artiștii pe care îi reprezintă. Pârâta a încercat, de asemenea, să demonstreze că nu a existat un prejudiciu pe care l-ar fi suferit reclamanta. Judecătorul a apreciat însă că cele susținute de reclamantă sunt veridice și că pârâta avea obligația contractuală de a comunica către UCMR-ADA, lunar, până la data de 20 a lunii următoare un raport complet privind totalitatea operelor muzicale radiodifuzate de pârâta în luna precedentă pe postul de televiziune Kanal D.
https://justnews.ro/un-litigiu-intre-proprietarul-kanal-d-si-asociatia-pentru-drepturi-de-autor-a-compozitorilor-s-a-incheiat-printr-o-tranzactie-judiciara/

Guvernul a decis că STS va realiza infrastructura de centre de date a Ministerului Justiției, proiect de 30 milioane de euro

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 2 noiembrie, proiectul de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică în urmă cu 2 luni de către Ministerul Justiției, pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Dezvoltarea și optimizarea infrastructurii de date pentru sectorul judiciar – Justice Data Centers (J-DCs)”. În Nota de fundamentare se arată că Ministerul Justiției (MJ) a procedat la evaluarea facilităților (camere de date) existente în sistemul judiciar, cu scopul determinării gradului de utilizare și a capacităților de găzduire disponibile sau, după caz, de extensie a acestora, respectiv a gradului de conformitate la standardele impuse din perspectiva asigurării unui SLA (eng. Service Level Agreement) corespunzător sistemelor critice, aliniat, în egală măsură, la exigențele impuse de Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, cu modificările și completările ulterioare.
https://justnews.ro/guvernul-a-decis-ca-sts-va-realiza-infrastructura-de-centre-de-date-a-ministerului-justitiei-proiect-de-30-milioane-de-euro/

EXCLUSIV – Acționarii agențiilor de Public Relations și comunicare integrată

Dintre cele 45 de agenții de Public Relations și comunicare integrată, monitorizate de „Forbes România”, doar patru au acționariat străin: MSLGROUP The Practice, Golin, Grayling și Chapter 4 Communications. Se poate spune că piața de PR este o afacere românească. Prezența rețelelor internaționale de comunicare este redusă în companiile de PR și comunicare integrată care activează pe piața din România. Asta în ciuda faptul că multe agenții sunt afiliate la diferite rețele. Dar una este afilierea și alta este prezența jucătorilor străini în capitalul social al firmei! Participarea discretă a capitalului străin este explicată și prin bugetul redus pe care clienții publicitari îl investesc în această piață: 67,4 milioane de euro în 2022, conform analizei Forbes România, comparativ cu piața agențiilor de media în valoare de 590,6 milioane de euro și cu un profit cumulat de 21,5 milioane de euro. Sunt doar patru agenții de PR care au acționariat străin: MSLGROUP The Practice, Golin, Grayling și Chapter 4 Communications. MSLGROUP The Practice are acționariat străin majoritar, în timp ce agenția Grayling România este deținută integral de compania din Anglia. MSLGROUP The Practice este o divizie a grupului Publicis România, operată de firma Lion Communication Services SA. Acționarii Lion Communication Services sunt Publicis Groupe Holdings (51,05%), Ștefan Iordache (24,4%) și Teddy Dumitrescu (24,4%).
https://www.forbes.ro/exclusiv-actionarii-agentiilor-de-public-relations-si-comunicare-integrata-356781

Televiziunile sunt cele mai citate surse media din România

Un clasamentul pentru luna septembrie al celor mai importante mijloace de informare în masă din România realizat de mediaTRUST indică televiziunile drept cele mai citate surse, cu Digi 24 pe primul loc, alte redacții citând-o ca sursă de 846 de ori. Pe locul al doilea s-a clasat Antena 3 CNN cu 822 de referințe în alte media, iar podiumul este închis de Fanatik, cu 499 de citări. În clasamentul celor mai citate surse media din luna septembrie, televiziunea domină, contribuind cu 44.56% din totalul citărilor. Dintre acestea, Digi 24, Antena 3 CNN, Digi Sport, TVR și România TV au jucat un rol semnificativ în atingerea acestui procent. Mediul online ocupă o parte importantă, cu o cotă de 31.06% din total (prin sursele g4media.ro, hotnews.ro, cancan.ro, edupedu.ro și stiripesurse.ro), reflectând creșterea încrederii publicului în informațiile furnizate, conform Media Expres. Presa scrisă rămâne relevantă, reprezentând 21,34% din total, în timp ce sursele radio, cu o pondere mai mică, de 2.98%, continuă să aibă un impact în peisajul media.
https://www.forbes.ro/televiziunile-sunt-cele-mai-citate-surse-media-din-romania-356671

Happy Cinema va investi 1,4 milioane de euro într-un nou cinematograf în Colosseum Mall

În cursul anului viitor, în cadrul Colosseum Mall din nord-vestul Bucureștiului se va deschide un cinematograf multiplex Happy Cinema, cu 5 săli de proiecție și aproximativ 400 de locuri. Investiția se ridică la 1,4 milioane euro, a anunțat compania. Happy Cinema, un brand de cinematografe cu capital 100% românesc, înființat în anul 2012, deține în prezent o rețea de 8 cinematografe la nivel național. Pentru proiectul din Colosseum Mall, compania a prevăzut logistică și tehnologie de ultimă generație, de la echiparea și designul sălilor de cinema și a holurilor, până la sistemele de proiecție și sunet. „2023 a fost anul în care prezența publicului la cinema s-a apropiat de cea din perioada de dinainte de pandemie, dar și anul în care am început dezvoltarea rețelei noastre în afara României. Am inițiat această dezvoltare cu o locație în Republica Moldova și intenționăm o extindere a rețelei în Bulgaria, Serbia și Ungaria”, a explicat Ecaterina Mateescu, administrator Happy Cinema. Anual, cinematografele Happy Cinema sunt vizitate de peste 400.000 de clienți. Filmele care au generat anul acesta cel mai mare trafic în cinematografele Happy Cinema sunt Avatar, Barbie și Romina VTM.
https://www.forbes.ro/happy-cinema-va-investi-14-milioane-de-euro-intr-un-nou-cinematograf-in-colosseum-mall-356982

YouTube vrea să restricţioneze vizionarea videoclipurilor care ar putea dăuna sănătăţii mintale a adolescenţilor

YouTube a anunţat joi că va restricţiona "recomandările repetate" de videoclipuri care ar putea dăuna sănătăţii mintale a adolescenţilor, într-un moment în care metodele folosite de platformele digitale pentru a atrage tinerii sunt criticate de autorităţi, informează AFP. Videoclipurile "care compară caracteristici fizice şi le idealizează pe unele în detrimentul altora, care idealizează anumite niveluri de fitness sau greutăţi corporale" nu vor mai fi sugerate în mod repetat adolescenţilor, mai întâi în SUA şi apoi în alte ţări, anul viitor, se arată într-un comunicat al serviciului Google. "Adolescenţii sunt mai predispuşi decât adulţii să îşi formeze o imagine negativă de sine atunci când văd mesaje repetate despre standarde ideale în conţinutul pe care îl consumă online", a recunoscut James Beser, unul dintre responsabilii platformei.
https://www.news.ro/entertainment/youtube-vrea-sa-restrictioneze-vizionarea-videoclipurilor-care-ar-putea-dauna-sanatatii-mintale-a-adolescentilor-1922403103592023110921369825

Streaming - Disney va plăti 8,6 miliarde de dolari pentru a finaliza cumpărarea Hulu

Disney, care este deja acţionar majoritar al Hulu, va cumpăra o treime din acţiunile platformei de streaming pentru 8,6 miliarde de dolari de la NBC Universal, o filială a operatorului de cablu Comcast, consolidându-şi astfel poziţia în acest sector ultraconcurenţial, potrivit AFP. Tranzacţia "va contribui la obiectivele Disney în materie de streaming", a precizat miercuri compania într-un comunicat. Gigantul american al divertismentului va deveni unicul proprietar al Hulu, pe care îl comercializează deja în abonamente care includ propriul serviciu Disney+ şi platforma de streaming de conţinut sportiv ESPN+.
https://www.news.ro/entertainment/streaming-disney-va-plati-8-6-miliarde-de-dolari-pentru-a-finaliza-cumpararea-hulu-1922401502292023110521368397

Serialele, filmele şi documentarele difuzate în noiembrie pe HBO Max

Noi sezoane din serialele preferate, documentare şi filme precum „Darkest Hour. Ziua decisivă”, „Legea sângelui”, „Lorzii crimei”, vor putea fi urmărite din noiembrie pe HBO Max. Sezonul doi din „Rap Sh!t”, unde Issa Rae ne oferă un serial de comedie despre trei femei care vor să aibă succes în muzică în industria din Miami, poate fi urmărit din 9 noiembrie. Tot în noiembrie vine pe HBO Max şi sezonul al doilea din „Julia” (16 noiembrie). Inspirat de viaţa extraordinară a Juliei Child, de spiritul ei unic şi de serialul ei de lungă durată, care a fost pionierul genului acum popular de emisiuni culinare, acest serial explorează o perioadă a dezvoltării din istoria Americii.
https://www.news.ro/entertainment/serialele-filmele-si-documentarele-difuzate-in-noiembrie-pe-hbo-max-1922402001052023111321367682

Șeful HBO recunoaște că a folosit conturi false pe rețelele de socializare pentru a-i ataca pe cei care criticau emisiunile rețelei

Șeful HBO, Casey Bloys, a recunoscut că a creat conturi fictive pe rețelele de socializare pentru a respinge criticile la adresa emisiunilor rețelei, descriind gestul drept o „idee foarte proastă de a-mi descărca frustrarea”, scrie FT. „Vreau ca serialele să fie grozave… este foarte important pentru mine ce credeți despre seriale. Așa că gândiți-vă la această mentalitate și apoi gândiți-vă la 2020 și 2021, eu lucrez de acasă și petrec o cantitate nesănătoasă de timp răsfoind Twitter”, a declarat joi Casey Bloys, directorul executiv al televiziunii HBO, reporterilor. „Și îmi vine o idee foarte, foarte proastă pentru a-mi descărca frustrarea”, scrie G4Media.ro.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/seful-hbo-recunoaste-ca-a-folosit-conturi-false-pe-retelele-de-socializare-pentru-a-i-ataca-pe-cei-care-criticau-emisiunile-retelei-21369753

Netflix cu reclame se conturează a fi un succes pentru companie

Scumpirile abonamentelor la versiunile premium ale serviciilor de streaming împing oamenii către planurile cu reclame, mai ieftine, iar Netflix se va concentra și mai mult, pe viitor, pe aceasta. Netflix spune că versiunea sa cu reclame are deja 15 milioane de abonați, asta chiar în condițiile în care este disponibilă doar în 12 țări. Dar, în cele 12 țări în care există această opțiune, în jur de 30% dintre abonații noi aleg deja varianta cu reclame. Toate aceste informații sunt făcute acum publice cu scopul de a atrage mai mulți cumpărători de publicitate. În aceeași idee, compania anunță că pregătește noi formate de reclame pentru anul viitor. Printre acestea se va numără unul, numit „title sponsorships”, unde un brand va plăti pentru a-și asocia imaginea cu un anumit titlu original.
https://www.profit.ro/profitul-tau/entertainment/netflix-cu-reclame-se-contureaza-a-fi-un-succes-pentru-companie-21369692

SUA acuză Amazon că la cererea lui Jeff Bezos a inundat rezultatele căutărilor cu reclame irelevante, pentru profit

Amazon și-a inundat rezultatele căutării cu reclame irelevante, la îndrumarea fondatorului Jeff Bezos, pentru creșterea profitului, în timp ce a îndreptat cumpărătorii către bunuri cu prețuri mai mari, a susținut Comisia Federală pentru Comerț într-o nouă parte a procesului său antitrust împotriva companiei, transmite CNBC. ”La o întâlnire cheie, domnul Bezos și-a îndrumat directorii ”să [accepte] mai multe defecte”, ca o modalitate de a crește numărul total de reclame afișate și de a crește profiturile din publicitate ale Amazon”, a scris FTC într-o secțiune publică a plângerii.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/sua-acuza-amazon-ca-la-cererea-lui-jeff-bezos-a-inundat-rezultatele-cautarilor-cu-reclame-irelevante-pentru-profit-21369733

Recomandări noiembrie la Eurosport, HBO, Cinemax și alte televiziuni Warner Bros. Discovery

În luna noiembrie, televiziunile Warner Bros. Discovery vin să încânte publicul cu o serie de noi producții. Serii de documentare captivante, competiții sportive atrăgătoare, seriale de animație pentru copii, producții dramatice HBO și filme incitante pe Cinemax sunt doar o parte din conținutul diversificat ce va fi disponibil, anunță televiziunile Warner Bros. Discovery printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Pe parcursul lunii noiembrie, canalul Eurosport 2 va difuza o selecție impresionantă de partide de tenis, inclusiv noi competiții ATP. Canalul va acoperi ATP Paris Masters, care este ultimul eveniment Masters 1000 al sezonului și care se va încheia pe data de 5 noiembrie. De asemenea, Eurosport 2 va oferi transmisii din cadrul Nitto Finals, cunoscut și sub denumirea de Turneul Campionilor, un eveniment care se va desfășura între 12 și 19 noiembrie, unde se vor întrece cei mai performanți jucători de tenis. Până în acest moment, printre cei care s-au calificat se numără Novak Djokovic, Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Andrey Rublev. În plus, ATP Next Generation, care va prezenta cei mai talentați jucători de tenis sub 21 de ani, va fi disponibil pe Eurosport în intervalul 28 noiembrie - 2 decembrie. https://www.hdsatelit.com/2023/11/recomandari-noiembrie-la-eurosport-hbo.html

Trei povești de dragoste, în premieră la DIVA

La începutul lunii noiembrie, DIVA inaugurează programele tematice de sărbători cu trei povești de dragoste de Crăciun, prezentate în premieră, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Televiziunea DIVA a creat o tradiție anuală de a lansa filme speciale dedicate sezonului festiv, debutând în acest an cu producții specifice de Crăciun, dar începând mult mai devreme, din data de 15 octombrie. De la acea dată, zilnic, în intervalul orar 06:00-02:00, DIVA transmite filme romantice de Crăciun, oferind astfel amatorilor acestui gen cinematografic oportunitatea ideală de a se impregna cu atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.
https://www.hdsatelit.com/2023/11/trei-povesti-de-dragoste-in-premiera-la.html

Orange România a lansat ofertele de Black Friday 2023

Orange România a anunțat printr-un comunicat de presă că a lansat ofertele sale de Black Friday, oferind reduceri care pot ajunge până la 175 de euro la anumite modele de telefoane și reduceri de cel puțin 50% la unele abonamente mobile. De asemenea, această companie oferă șase luni de gratuitate la pachetele cu fibră și TV. Prin aceste oferte, clienții Orange au oportunitatea de a alege dintre o varietate de produse cu discount, inclusiv telefoane, obiecte conectate, produse pentru smart home și televizoare. De asemenea, se oferă abonamente la servicii fixe și mobile la prețuri reduse. Ofertele dedicate clienților individuali au fost lansate începând cu data de 1 noiembrie și vor fi disponibile până la finalul aceleiași luni, în funcție de stoc, pe pagina web orange.ro/blackfriday.
https://www.hdsatelit.com/2023/11/orange-romania-lansat-ofertele-de-black.html

De la realizatorul celebrului "Poldark", un nou serial la Epic Drama: "Tom Jones"

În luna noiembrie, canalul Epic Drama prezintă telespectatorilor o nouă adaptare în patru episoade a romanului clasic "Tom Jones" scris de Henry Fielding. Povestea, plină de întorsături, descrie călătoria complicată a protagonistului în căutarea dragostei autentice. Premiera "Tom Jones" la Epic Drama va avea loc miercurea, începând cu 1 noiembrie, la ora 22:00. De la publicarea sa inițială în 1749, acest roman a avut atât reacții pozitive, cât și controverse. Actuala adaptare pentru televiziune își îndeplinește promisiunile, fiind descrisă de Wall Street Journal ca o călătorie vivace prin Anglia georgiană liberă și opulentă. Radio Times remarcă în special estetica producției. Ei evidențiază paleta vibrantă de culori, care include tonuri de albastru și verde, și iluminarea impresionantă, de la cadre exterioare luminoase până la interioarele iluminate de lumânări.
https://www.hdsatelit.com/2023/11/de-la-realizatorul-celebrului-poldark.html

Guvernul plătește iar salarii din fondul de rezervă. Dă bani și la TVR. Consiliul Fiscal spune că e rectificare mascată

Guvernul a alocat bani către zeci de instituții din fondul de rezervă. Cea mai mare sumă a primit-o Ministerul Educației - peste 2 miliarde de lei, pentru salariile angajaților și bursele elevilor. Consiliul Fiscal susține că este o „rectificare mascată”, ce va afecta și bugetul pentru 2024. Guvernul continuă să împartă bani din fondul de rezervă pentru urgențe și să finanțeze mai multe instituții publice. Astfel, în ședința de joi, 2 noiembrie, Executivul a alocat, prin hotărâri, aproape 150 de milioane de lei: Televiziunii publice (TVR) - 42,79 milioane de lei, pentru cheltuieli de funcționare; Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării - 5,98 milioane lei, pentru pentru cheltuieli de personal și pentru sumele datorate persoanelor cu handicap; Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - 14,3 milioane de lei, pentru plata unor drepturi salariale; Consiliului Legislativ - 238.000 de lei, pentru investiții software; Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Problemelor Speciale - 10,5 milioane de lei, pentru cheltuieli de personal; Agenţiei Naţionale pentru Sport - 32 de milioane de lei, pentru cheltuieli de personal; Serviciul de Telecomunicații Speciale - 43,9 milioane lei, pentru cheltuieli de personal. În 2023, Guvernul nu a mai făcut rectificare bugetară. O premieră. Așa că, de câteva săptămâni, dă bani pentru salarii sau de alte cheltuieli din fondul special, aflat la dispoziția sa. Surse din Ministerul Finanțelor au explicat pentru Europa Liberă că această metodă de alimentare cu bani „e un mecanism prin care Guvernul controleaza mult mai strict pe ce se dau banii”. „Se dau țintit pentru nevoile curente, nu se folosesc la liber”, a explicat aceeași sursă.
https://romania.europalibera.org/a/guvernul-foloseste-iar-fondul-de-rezerva-pentru-salariile-bugetarilor-consiliul-fiscal-critica-masura/32667403.html

SCRISOARE PUBLICĂ ÎN CAZUL GSP-RINGIER. 18 profesori de la Facultatea de Jurnalism atrag atenția că trustul Ringier este într-un „conflict de interese activ”, fiindcă o publicație a sa e membră într-o asociație de lobby a industriei de pariuri

Profesorii de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București au remarcat că, dincolo de ceea ce susțin jurnaliștii GSP, există date publice despre „informații chiar mai grave privind imixtiunea patronatului în politica editorială. Practic, în acest moment, publicația de sport sportal.bg, deținută majoritar de Ringier AG, este asociată, nu prin publicitate sau comercial, ci printr-un interes de lobby, cu firme de pariuri sportive care activează în Bulgaria, precum bet365, bwin, Betano, efbet, bet.bg”. Același fondator al sportal.bg, Stilian Shishkov, este și acționar al GSP, în România. „În momentul în care influența unor terți în activitatea editorială devine explicită, iar patronatul le cere jurnaliștilor materialele care vizează industria pentru a le «verifica», acest lucru încalcă grav deontologia jurnalistică, așa cum ea este înțeleasă în jurnalismul profesionist din întreaga lume și cum este predată studenților noștri”, au notat cadrele didactice în scrisoarea publică transmisă vineri 3, noiembrie.
https://www.libertatea.ro/stiri/scrisoare-publica-in-cazul-gsp-ringier-18-profesori-de-la-facultatea-de-jurnalism-atrag-atentia-ca-trustul-ringier-este-intr-un-conflict-de-interese-activ-fiindca-o-publicatie-a-sa-4708407

MAE vrea să combată dezinformarea împreună cu o companie implicată în piața cripto

La jumătatea lunii octombrie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunța că va combate dezinformarea și propaganda printr-un sistem bazat pe inteligență artificială care va monitoriza conținutul online. Sistemul trebuie pus pe picioare până la sfârșitul anului și va urmări activitatea site-urilor de știri, blogurilor, dar și pe a influencerilor din social media – jurnaliști, vedete sau politicieni. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), sistemul va fi creat de compania Mware Solutions, singura care a participat la licitația publică organizată de MAE. Aceasta va avea la dispoziție 3,19 milioane de lei, bani publici. „Actori maligni statali și non statali au dezvoltat strategii și practici de manipulare informațională și interferență (FIMI) cu efect devastator pentru integritatea spațiului de informare publică. (…) Oportunitatea acestui proiect rezultă din necesitatea de a înțelege fenomenul FIMI și de a genera rapid și eficient mesaje de contracarare, de a avea o mai mare reziliență la dezinformarea în domeniul politicii externe și a contracara efectele acesteia în mediul online”, explică ministerul pentru PressOne.
https://pressone.ro/mae-vrea-sa-combata-dezinformarea-impreuna-cu-o-companie-implicata-in-piata-cripto/

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL