×

Revista presei -- Data și ora publicării: 26.10.2023 11:35:37

REVISTA PRESEI / 26 oct 2023 /



Excesul de reclame la medicamente dăunează sănătății mintale. Sau cum ajungi să te simți suferind de toate bolile lumii
Televiziunile cu cele mai mici ratinguri la nivel național – septembrie 2023
Digi va prelua activele pe care Orange/MasMovil intenționează să le vândă în Spania
Companiile cu cele mai mari investiții în publicitatea RADIO pentru sectorul farmaceutic și sănătate (ianuarie – septembrie 2023)
Mesaj de susţinere de la ambasada SUA pentru jurnalista Digi24 Cristina Cileacu, după valul de critici primit după o transmisiune din Israel
Şeful ADR: Nu mai avem timp să consumăm durate lungi de implementare pentru proiectele strategice pentru digitalizarea României
Dumea, MCID: Piaţa IT din România ar avea nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti
Bilanț la 15 ani de portabilitate în România: aproape 11 milioane de numere și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul
Afacerile Orange România au depășit 1,1 miliarde lei în primele 9 luni, dar sunt mai mici cu 2,1%. Segmentul B2B a rămas un motor de creștere
Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă
Comisia Europeană investighează Nvidia pentru abuz de poziție dominantă în sectorul cipurilor pentru inteligența artificială
Ce spune Pro TV despre acuzațiile fostei concurente de la Vocea României, Xenia Costinar. Reacție oficială
„Împărăteasa Ki”, un nou serial coreean, difuzat la TVR 1. Când e premiera?
Un fost jurnalist Pro TV şi B1 TV şi-a lansat agenţie de comunicare
Costin Deşliu (TVR 1), despre trecerea de la Sport la Divertisment. Începe noul sezon „Vedeta familiei”, cu el la prezentare, alături de Florina Constantinescu
Ce operatori vor să asigure gratuit sute de iPhone-uri de ultimă generație la Primăria lui Negoiță / De ce ar fi nevoie de aceste telefoane
Acțiunile grupului Alphabet, compania mamă a Google, au scăzut cu 9%, după rezultate trimestriale sub așteptări
Apple a crescut tarifele Apple TV+ și ale altor servicii
Director executiv de top: Google Search este ca "țigările sau drogurile"
Moldova a blocat accesul la peste 20 de site-uri media rusești
România, printre cele mai mari ponderi ale femeilor angajate cu studii în domeniul TIC
Cupa Netflix, primul eveniment sportiv în direct al Netflix

...


Excesul de reclame la medicamente dăunează sănătății mintale. Sau cum ajungi să te simți suferind de toate bolile lumii

În șapte minute de publicitate la radio au fost difuzate 15 reclame pentru medicamente fără rețetă, suplimente alimentare și dispozitive medicale. Este mult, este puțin? Prima dimineață a săptămânii. Este șapte fără zece. Mă pregătesc să ascult Radiojurnalul de la Radio România Actualități (RRA). Ca să fiu un om informat. Dar până la știri, radioul începe să difuzeze un calup de reclame. Publicitarii știu că Radiojurnalul de la ora șapte are audiență ridicată, de aceea își plasează reclamele. Ascult reclamele cu atenție, ca să fiu un om și mai informat*: Spotul 1 – O voce prietenoasă mă informează că „acum este mult mai ușor” pentru că un dispozitiv medical „facilitează dizolvarea și eliminarea dopurile de ceară existente și menține igiena canalului auditiv”… Aha, este pentru urechi, ca să aud mai bine la radio!
https://www.libertatea.ro/opinii/excesul-de-reclame-la-medicamente-imi-dauneaza-sanatatii-mintale-sau-cum-am-ajuns-sa-ma-simt-suferind-de-toate-bolile-lumii-4696073

Televiziunile cu cele mai mici ratinguri la nivel național – septembrie 2023

Din cele 88 de televiziuni înscrise în sistemul național de măsurare a audienței TV, realizat de Kantar Media, mai mult de jumătate au avut ratinguri generale de sub 10.000 de persoane la nivel național în luna septembrie. În septembrie, la nivel național, au fost 48 de televiziuni cu audiențe generale de sub 10.000 de telespectatori. Dintre acestea, 30 de stații au avut ratinguri de sub 5.000 de persoane. Televiziunile cu audiențe de sub 1.000 de telespectatori au fost: Magic TV (880), Aleph News (710), Orange Sport 3 (430), Rock TV (320), Canal 33 (290) și Aleph Business (70 de persoane pe minut). Cele 48 de televiziuni cu ratinguri de sub 10.000 de persoane au avut o cotă cumulată de piață de 6,6% la nivel național. Adică, 6,6% dintre persoanele care s-au uitat la televizor, în cursul lunii septembrie, au urmărit una din aceste stații. Cota de piață este comparabilă cu cea a televiziunii de știri România TV (7%) și este 2,6 ori mai mică decât cea a televiziunii Pro TV, liderul pieței. O singură televiziune este generalistă, Metropola TV (rating de 1.960 de telespectatori pe minut), restul sunt stații de nișă (filme, copii, muzică, sport).
https://www.forbes.ro/televiziunile-cu-cele-mai-mici-ratinguri-la-nivel-national-septembrie-2023-355661

Digi va prelua activele pe care Orange/MasMovil intenționează să le vândă în Spania

Grupul francez de telecomunicații Orange și operatorul spaniol MasMovil au selectat operatorul român Digi pentru a prelua activele pe care Orange/MasMovil intenționează să le vândă în Spania, ca să calmeze îngrijorările Bruxelles-ului vis a vis de competiția de pe această piață, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar. În luna iulie, Orange și MasMovil au anunțat un acord pentru o combinare a operațiunilor din Spania, o fuziune care reduce numărul de operatori de pe piața de telefonie foarte competitivă din Spania, de la patru la trei. Noua entitate ar urma să fie un joint venture deținut în proporții egale (50-50) cu o valoare combinată de aproape 19 miliarde de dolari și va fi al doilea mare operator de telecomunicații din Spania, după liderul Telefonica, arată Agerpres.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/digi-va-prelua-activele-pe-care-orange-masmovil-intentioneaza-sa-le-vanda-in-spania-21359214

Companiile cu cele mai mari investiții în publicitatea RADIO pentru sectorul farmaceutic și sănătate (ianuarie – septembrie 2023)

În primele nouă luni ale acestui an, cele 13 rețele de radio monitorizate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) au difuzat 119.645 de reclame din domeniul farmaceutic și sănătate. Volumul de spoturi pentru brandurile de medicamente OTC, suplimente și dispozitive medicale și servicii de sănătate este mai mare cu 12% față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, volumul reprezintă 19% din numărul total de reclame difuzate de radiourile monitorizate în primele nouă luni ale anului (641.620 spoturi). Publicitatea din sectorul farmaceutic & sănătate ocupă locul secund ca investiții în piața radio, după promovarea magazinelor (supermarketuri și hipermarketuri). În valoare, publicitatea pentru sectorul farmaceutic și sănătate s-a ridicat la 55,9 milioane de euro (rate card), mai mare cu 22,5% față de perioada ianuarie – septembrie 2022. Bugetul calculat la tarifele-listă (rate card) reprezintă 22% din volumul total de publicitate investit pe radio în perioada analizată (259,1 milioane de euro). Pe primul loc în topul investitorilor în publicitatea radio se află Zdrovit, distribuitor de medicamente și suplimente alimentare, cu un buget de 19,3 milioane de euro (rate card) și 32.992 de spoturi difuzate. Locul secund este ocupat de rețeaua de farmacii DR. MAX cu 6,4 milioane de euro (rate card) și 13.061 reclame comandate, conform studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio (MIPR)”, realizat de BRAT.
https://www.forbes.ro/companiile-cu-cele-mai-mari-investitii-in-publicitatea-radio-pentru-sectorul-farmaceutic-si-sanatate-ianuarie-septembrie-2023-355288

Mesaj de susţinere de la ambasada SUA pentru jurnalista Digi24 Cristina Cileacu, după valul de critici primit după o transmisiune din Israel

Ambasada Statelor Unite al Americii la Bucureşti a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj de susţinere pentru jurnalista Cristina Cileacu, după ce a fost criticată şi ironizată în urma unei transmisiuni live din Israel. Totul s-a întâmplat duminică, la prânz, în timp ce aceasta transmitea din Israel, ascunsă după o maşină, stând pe burtă, după ce pe fundal s-au auzit bombardamente. În acelaşi timp, pe fundal puteau fi văzute două persoane care trec liniştite cu bicicleta prin aceeaşi zonă în care se afla şi jurnalista. După ce momentul a fost publicat online, au fost acuzaţii că jurnalista ar fi înscenat momentul. Chiar fostul premier Victor Ponta, în prezent consilierul lui Marcel Ciolacu, a luat-o pe jurnalistă peste picior. În replică, jurnalista a spus că nu a făcut decât să respecte regulile în astfel de situaţii. „Am prins un atac când transmiteam live şi am făcut ce se face: ne-am pus la pământ", a scris Cristina Cileacu, pe Facebook.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/ambasada-sua-reactie-scandal-cristina-cileacu-digi24-21359807

Şeful ADR: Nu mai avem timp să consumăm durate lungi de implementare pentru proiectele strategice pentru digitalizarea României

Debirocratizarea administraţiei trebuie făcută prin digitalizarea fluxurilor, iar pentru proiectele strategice ale statului român nu mai avem timp să consumăm durate lungi de implementare, a declarat, miercuri, la o conferinţă dedicată internetului din România, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoş-Cristian Vlad. „Autoritatea pentru Digitalizarea României vine cu un background dobândit, cel puţin în ultima decadă, ca şi continuator al Ministerului Comunicaţiilor, de implementator de proiecte grele, proiecte importante pentru statul român, care au parcurs diverse etape, şi poate învăţăm şi din anumite greşeli ale trecutului, ca să nu le repetăm în viitoarele proiecte strategice de tip Cloud guvernamental şi interoperabilitate. Există o birocraţie în fluxul administrativ, de la diverse avize obţinute, de implementări în achiziţii, implementări şi raportări ulterioare… Practic, aici e un rol esenţial al Autorităţii pentru Digitalizarea României, să vină cu o componentă de a debirocratiza. Cum putem debirocratiza un flux? Prin digitalizare, prin asigurarea principiului celor patru ochi – cel care ridică o nevoie, respectiv cel care i-o aprobă, dar într-un mod „agile”, rapid, prin platforme pe care le avem la dispoziţie şi să asigurăm o transparenţă cu jurnalizarea unor fluxuri. Investiţiile în IT&C sunt strategice pentru statul român, ca şi alte domenii, Acestea sunt importante, dar trebuie să fie făcute corect şi coerent. Nu mai avem timp să consumăm durate lungi de implementare, ani de zile pentru un proiect. Consider că, în trei ani de zile, prin adopţie de tehnologii şi printr-un parteneriat onest dintre mediul privat, mediul academic şi stat, cel care finanţează, se pot implementa astfel de proiecte”, a spus Vlad. Preşedintele ADR a punctat, totodată, că mediul privat trebuie să contribuie la dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generaţie.
https://www.economica.net/seful-adr-nu-mai-avem-timp-sa-consumam-durate-lungi-de-implementare-pentru-proiectele-strategice-pentru-digitalizarea-romaniei_701880.html

Dumea, MCID: Piaţa IT din România ar avea nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti

România are performanţe foarte bune cu privire la numărul absolvenţilor în IT, de 7.000 - 8.000 de persoane anual, însă pe piaţa de profil ar fi nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti, a afirmat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) Bogdan Mihai Dumea, la o conferinţă dedicată internetului din România. „Raportul de ţară pentru România evidenţiază faptul că la noi încep deja să se vadă proiecte semnificative iniţiate şi sunt implementate o serie de măsuri, parţial prin PNRR. Aceste proiecte abordează majoritatea dimensiunilor transformării digitale, atât a serviciilor publice, cât şi a celor private şi, în special, ne uităm la guvernare, la capitalul uman, dar şi la digitalizarea afacerilor (…) România înregistrează cele mai bune performanţe la nivelul Uniunii Europene şi progresează rapid în continuare, cu peste 95% dintre gospodării acoperite (cu conexiune la Internet – n. r.). Cunoaştem că, până la jumătatea anului trecut, România era lider în ceea ce priveşte acoperirea FTTP la nivel rural, deci avem un model de dat mai departe. De asemenea, România are performanţe foarte bune cu privire la numărul absolvenţilor în IT. Avem un un număr semnificativ de absolvenţi în IT pe care România îi scoate pe piaţă, undeva sub 10.000, la 7.000 – 8.000, anual. Piaţa din România este una în creştere şi se pare că suntem în deficit, pentru că piaţa ar avea nevoie de undeva la 20.000 de specialişti IT, ceea ce ne indică faptul că suntem pe un drum bun, cel puţin din acest punct de vedere”, a menţionat Dumea, scrie Agerpres.
https://www.economica.net/dumea-mcid-piata-it-din-romania-ar-avea-nevoie-de-aproximativ-20-000-de-specialisti_701800.html

Bilanț la 15 ani de portabilitate în România: aproape 11 milioane de numere și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul

În cei 15 ani de când a fost lansat serviciul de portabilitate a numerelor de telefon, aproape 11 milioane de numere de telefon au fost transferate în cadrul rețelelor de telefonie fixă și mobilă din România. În acest an au fost portate 1,2 milioane de numere de telefon, 96% dintre ele fiind de telefonie mobilă, anunță Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). De la 21 octombrie 2008, când a fost lansat serviciul de portabilitate, s-au portat în total 10.927.165 de numere de telefon, dintre care 9.837.487 sunt numere de telefonie mobilă şi 1.089.678 sunt numere de telefonie fixă. De la începutul acestui an până la 15 octombrie au fost portate 1.200.975 de numere de telefon, din care 1.158.896 sunt numere de telefonie mobilă şi 42.079 sunt numere de telefonie fixă. În această perioadă, RCS&RDS a primit în reţea prin portare 702.048 de numere de telefonie mobilă, urmat de Vodafone cu 218.054 de numere portate, Orange cu 135.335 de numere, Telekom Romania Mobile Communications cu 84.983 de numere şi Orange Romania Communications cu 18.380 de numere portate.
https://www.economica.net/bilant-la-15-ani-de-portabilitate-in-romania-aproape-11-milioane-de-numere-si-au-schimbat-operatorul-dar-nu-si-utilizatorul_701600.html

Afacerile Orange România au depășit 1,1 miliarde lei în primele 9 luni, dar sunt mai mici cu 2,1%. Segmentul B2B a rămas un motor de creștere

În primele nouă luni din 2023 cifra de afaceri a Grupului Orange România a ajuns la 1,144 de miliarde de euro, în scădere cu 2,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. În al treilea trimestru, operatorul telecom a realizat o cifră de afaceri consolidată de 384 de milioane de euro, cu 4,7% mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut. La 30 septembrie 2023, Grupul Orange România oferea servicii mobile către 9,7 milioane de clienți, internet fix în bandă largă către 1,1 milioane de clienți, iar servicii de televiziune prin cablu și satelit către 1,2 milioane de clienți. „Traversăm o perioadă plină de provocări, iar energia noastră se concentrează pe păstrarea încrederii clienților, a promisiunilor de brand și a calității serviciilor de conectivitate cu care ne-am obișnuit utilizatorii. În timp ce piața de consumer a devenit din ce în ce mai solicitantă, segmentul B2B a rămas un motor de creștere datorită soluțiilor de top oferite de Orange Business companiilor și administrațiilor publice. Continuăm să mizăm pe experiențe digitale complete precum YOXO, care rămâne în topul preferințelor nativilor digitali. În tot ceea ce facem este o prioritate pentru noi să reducem amprenta de carbon și să acționăm cu responsabilitate față de mediu, făcând pași concreți în acest sens prin lansarea unui magazin sub conceptul „Re”, dar și prin creșterea gradului de utilizare a resurselor de energie verde”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange România.
https://www.economica.net/afacerile-orange-romania-au-depasit-11-miliarde-lei-in-primele-9-luni-dar-sunt-mai-mici-cu-21-segmentul-b2b-a-ramas-un-motor-de-crestere_701553.html

Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă

Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă. Azi, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat o decizie definitvă în acest proces, respingând apelul Antenei 3 și a lui Gâdea la sentința dată în februarie 2022 de Curtea de Apel, arată G4Media. Știrea nu apare pe site-ul Antenei 3, unde apar informații despre Liiceanu sub titluri precum: „Gabriel Liiceanu, dator vândut la Fisc” (21 august 2018) sau „Gabriel Liiceanu, acuzat de trafic de influență” (1 decembrie 2017). „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Antena 3 S.A. şi Gâdea Mihai împotriva deciziei nr. 149 A din 9 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei, reduse conform prevederilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-reclamant. Definitivă”, se arată în minuta instanței, citată de G4Media.
https://defapt.ro/antena-3-si-mihai-gadea-trebuie-sa-i-plateasca-lui-gabriel-liiceanu-despagubiri-de-20-000-de-euro-dupa-ce-jurnalistul-lui-dan-voiculescu-a-afirmat-ca-filosoful-isi-batea-sotia-gravida/

Comisia Europeană investighează Nvidia pentru abuz de poziție dominantă în sectorul cipurilor pentru inteligența artificială

Uniunea Europeană examinează presupuse practici anticoncurențiale în domeniul cipurilor utilizate pentru inteligența artificială, piață pe care Nvidia o domină, scrie Reuters, care citează Bloomberg. Comisia Europeană a colectat în mod informal puncte de vedere cu privire la practicile potențial abuzive din sectorul cipurilor grafice, utilizate atât pentru antrenarea inteligenței artificiale, cât și pentru jocuri, pentru a înțelege dacă este nevoie de intervenții viitoare. Investigația se află în fază incipientă și este posibil să nu se soldeze cu o anchetă oficială sau cu sancțiuni. Compania a refuzat să comenteze, în timă ce Comisia Europeană nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters.
https://www.libertatea.ro/stiri/comisia-europeana-investigheaza-nvidia-pentru-abuz-de-pozitie-dominanta-in-sectorul-cipurilor-pentru-inteligenta-artificiala-4677238

Ce spune Pro TV despre acuzațiile fostei concurente de la Vocea României, Xenia Costinar. Reacție oficială

Trustul PRO TV a avut o primă reacție după ce Xenia Costinar, o fostă concurentă a emisiunii Vocea României, a adus acuzații dure la adresa show-ului de talente și a producătorilor acestuia. Tânăra susține că întregul format este aranjat și că a fost ademenită să participe, fiindu-i promis un parcurs cât mai lung în competiție. Fosta concurentă a povestit pe Tik Tok experiența avută pe platourile emisiunii Vocea României. Nemulțumită de felul în care au decurs lucrurile, aceasta a decis să își expună povestea pe rețeaua de socializare. Astfel, ea a susținut că a fost sunată insistent timp de cinci ani pentru a concura la celebra emisiune și, în cele din urmă, a acceptat. Doar că lucrurile nu au decurs așa cum se aștepta. Contactați de Unica.ro, reprezentanții trustului din Pache Protopopescu au făcut primele declarații cu privire la acuzațiile aduse de fosta concurentă. „Nu vom comenta declarațiile concurentei, având în vedere că fiecare participant poate percepe diferit această experiență. Putem confirma faptul că emisiunea are o structură bine stabilită. De-a lungul sezoanelor, multe voci incredibile au fost remarcate de antrenori, dar câștigătorii Vocea României au fost întodeauna votați de către public, în etapele live”, au declarat reprezentanții PRO TV, pentru UNICA.ro.
https://www.unica.ro/vedete/ce-spune-pro-tv-despre-acuzatiile-fostei-concurente-de-la-vocea-romaniei-xenia-costinar-reactie-oficiala-580737

„Împărăteasa Ki”, un nou serial coreean, difuzat la TVR 1. Când e premiera?
Televiziunea Română va difuza un nou serial coreean. Producţia intitulată
„Împărăteasa Ki” (Empress Ki, 2013) va fi transmisă în premieră la postul public. „Împărăteasa Ki” debutează astăzi, 25 octombrie, de la ora 16.45 şi se va difuza în fiecare zi de luni până vineri, de la aceeaşi oră, la TVR 1. Noul serial coreean ia locul producţiei „Furtună la palat”, al cărei episod final s-a difuzat ieri, 24 octombrie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/tvr-1-difuzeaza-un-nou-serial-coreean-21359845

Un fost jurnalist Pro TV şi B1 TV şi-a lansat agenţie de comunicare

De la televiziune, la antreprenoriat. Ştefan Păscuţă, fostul prezentator al ştirilor B1 TV, îşi lansează propria agenţie de branding şi PR, intitulată Businessing. Cu o experinţă de peste 13 ani în media, jurnalistul Ştefan Păscuţă se alătură mediului de business. Păscuţă lucrează la proiectul Businessing de mai bine de jumătate de an: „Am ales calea antreprenoriatului pentru că simt la acest moment că îmi oferă mai multe oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală. Nu neg şi nu ascund că am avut oferte în acest an din partea unor instituţii importante de presă, dar la acest moment planurile mele sunt altele. Focusul meu se îndreaptă spre mediul de corporate. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, nu exclud însă pentru totdeauna posibilitatea să mă întorc vreodată la pupitru. Până atunci, nu mă îndepărtez foarte mult de zona de media şi comunic în continuare, doar că sub o altă formă. Din spatele camerelor”, a declarat Ştefan Păscuţă pentru Paginademedia.ro.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/stefan-pascuta-lanseaza-agentie-de-branding-si-pr-21359920

Costin Deşliu (TVR 1), despre trecerea de la Sport la Divertisment. Începe noul sezon „Vedeta familiei”, cu el la prezentare, alături de Florina Constantinescu

INTERVIU. De 17 ani, Costin Deşliu este prezentator de ştiri sportive, dar iată că îndrăgeşte foarte mult şi divertismentul de televiziune. Despre această pasiune s-a aflat în TVR, unde lucrează din 2016. Noul sezon al emisiunii „Vedeta familiei”, program dedicat copiilor, este ocazia potrivită pentru el să demonstreze că poate fi o gazdă bună pentru astfel de programe. Alături de Florina Constantinescu! Noul sezon al emisiunii „Vedeta familiei” debutează în data de 28 octombrie, la TVR 1. Programul va fi difuzat de acum înainte în fiecare sâmbătă, de la ora 12.30. Acesta este sezonul al treilea. Va avea zece ediţii ce vor fi difuzate până în ianuarie.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/costin-desliu-interviu-vedeta-familiei-sezon-nou-21360062

Ce operatori vor să asigure gratuit sute de iPhone-uri de ultimă generație la Primăria lui Negoiță / De ce ar fi nevoie de aceste telefoane

Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a primit două oferte la licitația în care cere gratuit 300 de iPhone-uri de ultimă generație la achiziția de abonamente de telefonie (voce, SMS și date mobile) pe 4 ani pentru instituțiile din subordine. Instituția a precizat pentru HotNews.ro de ce are nevoie de aceste telefoane de vârf și cât ar fi costul mediu al unui abonament lunar. Primăria condusă de Robert Negoiță a primit două oferte la licitația demarată în data de 5 septembrie pentru încheierea unui acord-cadru cu 3 operatori pentru o perioadă de 48 de luni, cu o valoare estimată la peste 5,6 milioane de lei fără TVA. Este vorba de Orange, liderul pieței de comunicații mobile, și de RCS&RDS, al treilea mare operator de comunicații mobile după numărul de abonați. Pe durata acordului-cadru se vor încheia 2 contracte subsecvente, fiecare cu o durată de 24 luni, și pentru fiecare abonament operatorii interesați trebuie să asigure gratuit anumite terminale. Mai mult, după 24 de luni, competitia se va relua și se vor schimba telefoanele solicitate cu unele noi superioare celor livrate inițial.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26632107-operatori-vor-asigure-gratuit-sute-iphone-uri-ultima-generatie-primaria-lui-negoita-nevoie-aceste-telefoane.htm

Acțiunile grupului Alphabet, compania mamă a Google, au scăzut cu 9%, după rezultate trimestriale sub așteptări

Acțiunile grupului Alphabet au scăzut miercuri cu 9% cel mai mult din ultimul an, până la 126,51 dolari pe unitate, după ce veniturile diviziei Google Cloud a companiei au ratat estimările analiștilor, transmite CNBC. Titlurile Alphabet se îndreaptă spre cea mai puternică scădere într-o singură zi după declinul de 9,1% consemnat pe 26 octombrie 2022, care a urmat câștigurilor sub așteptări, scrie News.ro. Prăbușirea de miercuri a acțiunilor survenit chiar și după ce Alphabet a depășit așteptările Wall Street atât în privința veniturilor, cât și a profitului pe acțiune. Rezultatele sub așteptări ale diviziei cloud a grupului sunt într-un contrast puternic cu câștigurile Microsoft, care au arătat o creștere accelerată a diviziei Intelligent Cloud a companiei. Google a înregistrat venituri din cloud de 8,41 miliarde de dolari, comparativ cu estimările Street Account, de 8,64 miliarde de dolari. ”Dezamăgirea de la Google Cloud a contrastat cu creșterea peste așteptări a veniturilor Azure, care au depășit estimările Microsoft”, au spus analiștii UBS.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/actiunile-grupului-alphabet-compania-mama-a-google-au-scazut-cu-9-dupa-rezultate-trimestriale-sub-asteptari-21360461

Apple a crescut tarifele Apple TV+ și ale altor servicii

Apple a crescut tarifele pentru o serie de oferte de servicii emblematice, inclusiv Apple TV+, Arcade și oferta sa în pachet, Apple One, transmite CNBC. Măsura urmează creșterilor anterioare ale tarifelor, din octombrie 2022, scrie News.ro. Apple TV+ va costa acum 9,99 dolari pe lună, în creștere de la 6,99 dolari pe lună. Creșterea tarifului vine după ce Apple a mărit rarifulîn 2022, de la 4,99 dolari pe lună. Pachetul anual va costa acum 99 de dolari, în creștere de la 69 de dolari. Tariful pentru Apple One, pachetul folosit de multe familii pentru a accesa serviciile Apple la un preț mai mic, va crește și el, pachetul de top Premier costând acum 37,95 dolari pe lună. Tarifele lunare ale Apple Arcade și News+ cresc, de asemenea, la 6,99 dolari, respectiv 12,99 dolari.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/apple-a-crescut-tarifele-apple-tv-si-ale-altor-servicii-21360413

Director executiv de top: Google Search este ca "țigările sau drogurile"

Un director executiv de top de la Google a comparat afacerea de publicitate a browser-ului web cu vânzarea de droguri, spunând că este “unul dintre cele mai bune modele de afaceri create vreodată în lume", deoarece compania poate "ignora" utilizatorii și se poate concentra pe generarea de venituri din publicitate. Comentariile îi aparțin lui Michael Roszak, vicepreședinte pentru finanțe la Google, fiind scrise pentru un curs de formare în comunicare oferit de Google în iulie 2017. Publicitatea în rețeaua de căutare "este unul dintre cele mai mari modele de afaceri create vreodată în lume", a scris Roszak, care a adăugat că doar "afaceri ilicite (țigări sau droguri)” ar putea rivaliza cu aceasta. Afacerea dezvoltată de Google poate, efectiv, "să ignore una dintre legile fundamentale ale economiei", anume oferta și cererea, potrivit lui Roszak, citat de Bloomberg. Acest lucru a permis companiei să "ignore partea de cerere a ecuației (utilizatori și interogări) și să se concentreze doar pe partea de ofertare a agenților de publicitate".
https://www.profit.ro/bloomberg/director-executiv-de-top-google-search-este-ca-tigarile-sau-drogurile-21331201

Moldova a blocat accesul la peste 20 de site-uri media rusești

Moldova a anunțat că a blocat accesul la aproximativ 20 de site-uri media rusești, în cadrul luptei sale împotriva "dezinformării" și a războiului hibrid pe care guvernul proeuropean acuză Moscova că îl duce, scrie AFP. Într-un decret publicat pe internet, serviciile de informații au anunțat că au ordonat "blocarea imediată" a 22 de site-uri care, în opinia lor, vehiculau informații false, printre care cele ale Russia Today (RT) și mass-media de stat VGTRK.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/moldova-a-blocat-accesul-la-peste-20-de-site-uri-media-rusesti-21359466

România, printre cele mai mari ponderi ale femeilor angajate cu studii în domeniul TIC

România are printre cele mai mari ponderi ale femeilor angajate care au studii în domeniul tehnologie informației și comunicațiilor (TIC) din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. La nivelul UE, în 2022 erau angajate 3 milioane de persoane cu studii în domeniul TIC, cu 6,7% mai multe decât în 2021 (2,8 milioane). Bărbații reprezentau 84,4% (2,5 milioane) dintre persoanele angajate cu studii în domeniul TIC, o creștere de 7,1% față de anul precedent (2,4 milioane în 2021), în timp ce femeile reprezentau 15,6% (463.100) dintre persoanele angajate, în creștere cu 4,4% față de 2021 (443.400). Slovenia (93%), Letonia (91%), Polonia (90,3%), Cehia (89,9%), Belgia (88,7%) și Slovacia (88,5%) au cele mai mari ponderi ale bărbaților în numărul total de persoane angajate cu studii în domeniul TIC.
https://www.profit.ro/stiri/social/romania-printre-cele-mai-mari-ponderi-ale-femeilor-angajate-cu-studii-in-domeniul-tic-21349211

Cupa Netflix, primul eveniment sportiv în direct al Netflix

Vedete din două documentare de sport ale Netflix ("Formula 1: Viața în viteza a 8-a" și "Full Swing: Competiție pe terenul de golf") se vor înfrunta în Cupa Netflix, primul eveniment sportiv în direct al Netflix. Piloții și jucătorii de golf vor concura într-un turneu la Wynn Golf Club din Wynn Las Vegas. Acesta marchează începutul săptămânii primului Mare Premiu al Las Vegasului. Cupa Netflix va fi transmisă în direct pe Netflix începând cu ora 3 p.m. PT / 6 p.m. ET, marți, 14 noiembrie (ora României 01:00, 15 noiembrie 2023).
https://www.hdsatelit.com/2023/10/cupa-netflix-primul-eveniment-sportiv.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL