×

Revista presei -- Data și ora publicării: 08.08.2017 13:44:57

REVISTA PRESEI / 8 aug 2017 /




UPC România, mai aproape de 1,3 milioane de clienți la finele primului semestru. Compania a cumpărat un operator local
AKTA intră pe telefonie mobilă folosind reţeaua grupului Telekom
UPC România a crescut în trim. 2: + 8% pe net, +2% pe TV, + 16% pe telefonie, inclusiv în urma unor achiziţii
Orange: Piaţa de telefonie mobilă a crescut cu 3,5%, la 2,25 miliarde de euro
Raport al grupului Orange: Piaţa de telecom din România a crescut cu 1,8%, la 3,5 miliarde de euro
Veniturile UPC Romania au crescut cu 6,5% în primul semestru, la 361,5 milioane de lei
Orange, Telekom și Radiocom și-au împărțit contul Transgaz
Când se transformă Sport.ro în Pro X și Acasă în Pro 2. Data schimbării
Antena 1 va difuza o nouă emisiune din toamnă, în care vedete şi copiii lor vor face dezvăluiri din viaţa lor de familie
Televiziunea Al Jazeera este închisă forţat de autorităţi în Israel
Antena 1 va difuza un nou show, în care „se vor dezvălui secrete stânjenitoare şi întâmplări intime“ despre vedete
Filmele lunii iulie: Pro TV pe linie. 20 din primele 20, cu producții de acțiune. Un film cu Van Damme din 93, în top
"Un post TV găzduieşte o escrocherie în serial, iar CNA face pe mortul în păpuşoi". Radu Paraschivescu, despre Adela Lupșe și vânzarea de bijuterii pe TV:
AUDIENȚE SERIALE. În luna lui Cuptor, românii au fost pe Las Fierbinți
IT...ONLINE...MOBILE...
RoTLD a decis: introduce din martie un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru numele de domenii „.ro” de 6 euro (titlu modificat de Media Expres)
Franţa şi Germania plănuiesc măsuri fiscale împotriva giganţilor tech americani
Revoluţia media: Netflix câştigă popularitate în grilele de programe TV
Brandurile și industriile care au comunicat cel mai mult în publicitatea online – semestrul I 2017
EXCLUSIV Institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro a decis luna trecuta sa introduca o taxa anuala de mentenanta de 6 euro fara TVA, incepand cu 1 martie 2018
Cum explica ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova, schimbarea - fulger a conducerii Institutului care gestioneaza domeniile de internet .ro/Doina Banciu, fosta sefa ICI, este consilier neremunerat al ministrului Sova
CONFIRMARE AKTA intră pe telefonie mobilă și devine operator quad play
Numărul utilizatorilor care folosesc rețelele sociale a depășit pragul de 3 miliarde

CINEMA...
Ce spun criticii străini despre „Comrade Detective“, o parodie a comunismului românesc. Channing Tatum, entuziasmat de Florin Piersic Jr. şi Corneliu Ulici
Michel Franco, premiat la Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei mondiale: Nimeni din Mexic nu va crede că s-a întâmplat asta
Se redeschide CineParK – cinematograful în aer liber din Herăstrău
Cineasti romani la Festivalul de Film de la Sarajevo
Filmul britanic "Tărâmul binecuvântat", în care apare actorul român Alec Secăreanu, va fi lansat în cinematografele din România pe 17 noiembrie
Cinema City a deschis a patra sală 4DX din România, la Brăila, investiție de 700.000 euro LIFE


UPC România, mai aproape de 1,3 milioane de clienți la finele primului semestru. Compania a cumpărat un operator local
UPC România avea 1,297 milioane de clienți la finele primului semestru al acestui an, cu 4,2% mai mulți față de iunie 2016 și cu 0,5% peste martie 2017, reiese din datele UPC Holding BV Olanda, parte a grupului american Liberty Global, analizate de Profit.ro. În ultimele 12 luni, iunie 2016 – iunie 2017, numărul de abonamente a crescut cu 6,2%, la 2,318 milioane. Segmentul serviciilor de telefonie fixă a înregistrat cel mai bun rezultat, sporul față de iunie 2016 fiind de 16,2%, la 503.200. Totodată, și serviciile de acces la Internet au avansat cu 8,1%, la 553.700.
https://www.profit.ro/stiri/upc-romania-mai-aproape-de-1-3-milioane-de-clienti-la-finele-primului-semestru-compania-a-cumparat-un-operator-local-17134543

AKTA intră pe telefonie mobilă folosind reţeaua grupului Telekom
Operatorul de cablu devine cel de-al patrulea furnizor de servicii fix-mobil de pe piaţă. Cel mai mare jucător independent de pe piaţa locală de cablu TV, care activează sub brandul AKTA prin două companii - Digital Cable Sys­tems (DCS) şi AKTA Telecom - va lansa la jumătatea acestei luni servicii de telefonie mobilă, devenind astfel cel de-al patrulea furnizor de servicii fix-mobil de pe piaţa locală, du­pă RCS&RDS, Telekom şi Orange. AKTA intră pe piaţa de telefonie mobilă sub forma unui operator virtual - respectiv prin închirierea accesului la reţeaua de telefonie mobilă a grupului Telekom Româ­nia, al treilea jucător de pe piaţă după venituri şi numărul de clienţi. Telekom are o reţea mult mai puţin dezvoltată în raport cu liderii Orange şi Vodafone, însă sub noul mana­ge­ment compania a accelerat investiţiile pentru a reduce decalajul faţă de greii pieţei.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/akta-intra-pe-telefonie-mobila-folosind-reteaua-grupului-telekom-16686507

UPC România a crescut în trim. 2: + 8% pe net, +2% pe TV, + 16% pe telefonie, inclusiv în urma unor achiziţii
Compania de cablu UPC România a înregistrat creşteri în linie ale numărului de clienţi şi de abonamente pentru principalele servicii oferite, rezultate obţinute inclusiv pe fondul unor achiziţii şi ale extinderii reţelei fixe către noi zone, conform datelor publicate de gigantul american Liberty Global, acţionarul operatorului. Compania a înregistrat următoarele rezultate în al doilea trimestru: - o scădere de 7,5% (20.500) a abonamentelor la cablu analogic, până la 254.100 contracte; - o creştere de 6,1% (37.600) a abonamentelor la cablu digital, până la 654.900 contracte; - numărul total de abonamente pe cablu a urcat cu 1,9% (17.100) până la 909.000 contracte; - numărul de clienţi la serviciile de satelit TV a crescut cu 2,1% (7.200) la 352.100 astfel că numărul total de clienţi pentru serviciile de televiziune a avansat cu 2% (24.300) la 1,261 milioane; - numărul de clienţi pentru serviciile de internet fix a urcat cu 8,1% (41.400) la 553.700 iar cel al utilizatorilor de telefonie fixă cu 16,2% (70.300) la 503.200; - numărul total de abonamente a urcat cu 6,2% (136.000) la 2,318 milioane în timp ce numărul de clienţi a fost mai mare cu 4,2% (51.900) până la 1,297 milioane. Expansiunea reţelei fixe a continuat, numărul de gospodării în care UPC poate oferi servicii digitale crescând cu 10% (267.900) la 2,940 milioane. Evoluţia a fost determinată şi de achiziţii realizate de UPC în al doilea trimestru, conform raportului Liberty Global. Compania a raportat achiziţia unui număr neprecizat de operatori, cu reţele care acoperă 7.000 de gospodării, şi care aveau 3.500 de abonamente la cablu TV analogic şI 2.000 de abonamente la net fix.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/upc-romania-a-crescut-in-trim-2-8-pe-net-2-pe-tv-16-pe-telefonie-inclusiv-in-urma-unor-achizitii-16686614

Orange: Piaţa de telefonie mobilă a crescut cu 3,5%, la 2,25 miliarde de euro
Piaţa de servicii de telefonie mobilă din România a crescut anul trecut cu 3,5%, la 2,25 mld. euro, susţinând astfel creşterea întregii industrii de telecomunicaţii cu 1,8%, la 3,5 mld. euro, conform raportului financiar anual al grupului francez Orange, care deţine cel mai mare jucător de pe piaţa locală de comunicaţii. Suma nu include şi veniturile obţinute din vânzarea de telefoane mobile sau alte echipamente, ci doar cele obţinute din vânzarea de servicii. „În anul 2016 economia României a continuat să crească în cel mai rapid ritm din Europa, pe fondul redu­cerilor de taxe şi al creşterii salariilor, care au determinat o creştere a consumului gospodăriilor, dar şi a serviciilor şi a industriei“, conform datelor din raport. Numărul de contracte de abonamente al Orange a crescut anul trecut cu 3 puncte procentuale, la mai mult de 5 milioane, conform documentului citat. „Am continuat să includem mai multe date în oferte şi ne-am reorganizat portofoliul concentrându-ne pe familii şi pe gospodării. Noile noastre oferte au crescut interesul clienţilor pentru smartphone-uri şi tablete, în mod particular pentru cele compatibile cu tehnologia 4G. Orange şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă cu 2 milioane de clienţi pentru serviciile 4G la finele anului 2016.“
http://www.zf.ro/business-hi-tech/orange-piata-de-telefonie-mobila-a-crescut-cu-3-5-la-2-25-miliarde-de-euro-16686551

Raport al grupului Orange: Piaţa de telecom din România a crescut cu 1,8%, la 3,5 miliarde de euro
Piaţa de telecomunicaţii din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la 3,49 mld. euro, evoluţia fiind susţinută de telefonia mobilă - care a avansat cu aproape 4%, la 2,3 mld. euro.
http://www.zfcorporate.ro/business-hi-tech/raport-al-grupului-orange-piata-de-telecom-din-romania-a-crescut-cu-1-8-la-3-5-miliarde-de-euro-16686512

Veniturile UPC Romania au crescut cu 6,5% în primul semestru, la 361,5 milioane de lei
Operatorul prin cablu UPC România a consemnat în primul semestru al acestui an venituri de 361,5 milioane de lei, în creștere cu 6,5% față de iunie 2016, a anunțat compania. “În T2 al acestui an, UPC România a înregistrat venituri de 183,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 7,2% față de 170,8 milioane lei în trimestrul II din 2016, respectiv peste 361,5 milioane de lei în semestrul I 2017, comparativ cu 339,5 milioane de lei în semestrul I 2016”, potrivit datelor dintr-un comunicat al operatorului remis Profit.ro.
https://www.profit.ro/stiri/veniturile-upc-romania-au-crescut-cu-6-5-in-primul-semestru-la-361-5-milioane-de-lei-17135034

Orange, Telekom și Radiocom și-au împărțit contul Transgaz
Transgaz Mediaș a atribuit Orange Romania, Telekom Romania Communications și Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR) contractul pentru furnizarea de servicii de comunicații, cei trei operatori urmând să încaseze în total 2,58 milioane de euro, fără TVA, pentru o perioadă de 2 ani. Astfel, liderul pieței de telefonie mobilă va încasa 775.856 euro, Telekom – 1,29 milioane de euro, iar SNR – 514.945 euro.
https://www.profit.ro/stiri/orange-telekom-si-radiocom-si-au-impartit-contul-transgaz-17133984

Când se transformă Sport.ro în Pro X și Acasă în Pro 2. Data schimbării
Cea mai mare schimbare din istoria posturilor din grupul Pro va avea loc în această lună. Sub genericul "Un nume. O viziune", trei canale din grup își schimbă numele. Sport.ro se va numi Pro X, Acasă TV va fi Pro 2, iar noul nume al postului Acasă Gold va fi Pro Gold. Pro Cinema își păstrează numele. Data la care se va produce schimbarea va fi 28 august, după cum anunță postul Pro TV pe pagina oficială de Facebook. Principalele schimbări: Pro TV intră cu o nouă siglă. Din teaserul de pe post, culoare predominantă va fi un albastru puternic, pe care reprezentanții Pro TV o numesc „Clear blue”. Acasă TV devine Pro 2. Culoarea de post, care a fost dominată de galben și portocaliu, va fi ciclam, pe care reprezentanții Pro TV o numesc „Folly”. Acasă Gold, care se va numi Pro Gold, va avea o grafică dominată de auriu, supranumită „Golden rod”. Pro Cinema, care avea o grilă dominată de culorile albastru și roșu, va trece la mov aprins, supranumită „Patriarch”. Sport.ro, care avea verde deschis, va fi dominat de culorile negru și galben, supranumite „Fiery yellow and Black”
https://www.paginademedia.ro/2017/08/cand-se-transforma-sportro-in-pro-x-si-acasa-in-pro-2-data-schimbarii

Antena 1 va difuza o nouă emisiune din toamnă, în care vedete şi copiii lor vor face dezvăluiri din viaţa lor de familie
Televiziunea Antena 1 va difuza o nouă emisiune începând din toamnă, după ce a achiziţionat formatul “Big Star's Little Star”. În acest show vor participa vedete alături de copiii lor, care vor face dezvăluiri din viaţa lor de familie. Difuzat pentru prima dată în Marea Britanie, “Big Star’s Little Star” aduce vedetele în faţa telespectatorilor aşa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii. În această emisiune, vedetele şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii, informează Antena 1.
https://www.news.ro/cultura-media/antena-1-va-difuza-o-noua-emisiune-din-toamna-in-care-vedete-si-copiii-lor-vor-face-dezvaluiri-din-viata-lor-de-familie-1922401907492017081117133011

Televiziunea Al Jazeera este închisă forţat de autorităţi în Israel
Televiziunea Al Jazeera este forţată să îşi încheie activitatea în Israel, acreditările reporterilor acesteia urmând să fie anulate, transmisiunile prin cablu şi satelit să fie oprite, iar birourile sale aflate în Ierusalim să fie închise, a anunţat, duminică, Ayoob Kara, ministrul Comunicaţiilor israelian, informează The Hollywood Reporter. Astfel, Israel s-a înscris în rândul unor ţări precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, în demersurile de a împiedica Al Jazeera să funcţioneze în aceste state şi în teritoriile palestiniene ocupate.
https://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-al-jazeera-este-inchisa-fortat-de-autoritati-in-israel-1922400907002017081817133924

Antena 1 va difuza un nou show, în care „se vor dezvălui secrete stânjenitoare şi întâmplări intime“ despre vedete
Postul Antena 1 pregăteşte pentru această toamnă o nouă emisiune de divertisment cu vedete, „Big Star’s Little Star“. Difuzat pentru prima dată în Marea Britanie, „Big Star’s Little Star“ prezintă vedetele în faţa telespectatorilor prin ochii propriilor copii. În emisiunea care va debuta în toamnă la Antena 1, vedetele şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii. La „Big Star’s Little Star“ fiecare vedetă face echipă cu propriul copil şi se confruntă cu întrebări legate de viaţa de familie. Răspunsurile vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe faţă obiceiuri ciudate şi se vor povesti întâmplări intime.  Nicio vedetă nu va fi cruţată la «Big Star’s Little Star», căci copiii celebrităţilor invitate vor dovedi că pot fi ironici şi brutal de sinceri, nu doar dulci şi adorabili, promit reprezentanţii postului.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/antena-1-difuza-nou-show-se-vor-dezvalui-secrete-stanjenitoare-intamplari-intime-despre-vedete-1_598834055ab6550cb8cd36b4/index.html

Filmele lunii iulie: Pro TV pe linie. 20 din primele 20, cu producții de acțiune. Un film cu Van Damme din 93, în top
Cu filme în fiecare seară, Pro TV domină topul lunii iulie la acest capitol. Din topul celor mai urmărite 20 de filme în luna lui Cuptor, Pro TV le-a difuzat pe toate 20. Cele mai multe sunt producții de acțiune, dar nu blockbustere. Filmul cu cei mai mulți telespectatori a fost O luptă personală, o producție din 2006, urmat de alte două producții de acțiune: Iceman - Ultimul meci (un film de la începutul anilor 2000, fără vedete pe afiș) și Fără scăpare (o producție din anii 90 cu Jean Claude Van Damme).
https://www.paginademedia.ro/2017/08/audiente-filme-iulie-2017

"Un post TV găzduieşte o escrocherie în serial, iar CNA face pe mortul în păpuşoi". Radu Paraschivescu, despre Adela Lupșe și vânzarea de bijuterii pe TV:
Scriitorul Radu Paraschivescu, despre Adela Lupșe (isterica de la concursurile interactive) și vânzarea de bijuterii pe TV, în emisiuni mascate ca jocuri TV: "Vineri la prânz, de pildă, Adela Lupşe îşi îmbia telespectatoarele să cumpere „o splendoare de ceas placat cu aur de 18 carate, o adevărată operă de artă, la numai 55 de lei. Reţineţi, doamnelor şi domnişoarelor, doar 55 de lei. Profitaţi şi sunaţi cât mai repede, mai sunt doar cinci produse în stoc”. Ca om care merge des cu metroul, nu pot să nu observ că „opera de artă” a Adelei Lupşe costă cu 15 lei mai puţin decât un abonament lunar la trenul galben fără cai", scrie Radu Paraschivescu într-un text publicat pe Digi24.ro.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/un-post-tv-gazduieste-o-escrocherie-in-serial-iar-cna-face-pe-mortul-in-papusoi-radu-paraschivescu-despre-adela-lupse-si-vanzarea-de-bijuterii-pe-tv

AUDIENȚE SERIALE. În luna lui Cuptor, românii au fost pe Las Fierbinți
AUDIENȚE SERIALE. În luna lui Cuptor, Las Fierbinți a fost cel mai urmărit serial. Reluările date de Pro TV au strâns o medie de un milion și jumătate de români în fiecare minut pe serial. Cifre bune și pentru cele două seriale turcești de pe Kanal D: Dragoste infinită și Bahar. De notat intrarea în topul serialelor a miniseriei Toate pânzele sus, dată de postul public TVR 2. O altă surpriză a lunii: postul Comerdy Central, care intră în top 20 doar pe publicul comercial, cu un serial difuzat și rasdifuzat: Doi bărbați și jumătate.https://www.paginademedia.ro/2017/08/audiente-seriale-iulie-2017

IT...ONLINE...MOBILE...
RoTLD a decis: introduce din martie un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru numele de domenii „.ro” de 6 euro (titlu modificat de Media Expres)
Registrul Român de domenii .Ro (RoTLD) va introduce din martie anul viitor un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru numele de domenii „.ro”, a declarat pentru Profit.ro fostul director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică Decebal Popescu, care a semnat actul de introducere a taxei din partea ICI. Taxa anuală va fi în cuantum de 6 euro, fără TVA,  pentru fiecare domeniu. La finalul anului trecut, Profit.ro a anunțat că Registrul Român de domenii .Ro (RoTLD) va introduce un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru numele de domenii „.ro”.
https://www.profit.ro/must-read/rotld-a-decis-introduce-din-martie-un-tarif-de-inregistrare-si-mentenanta-anuala-pentru-numele-de-domenii-ro-cat-va-fi-taxa-17133765

Franţa şi Germania plănuiesc măsuri fiscale împotriva giganţilor tech americani
Franţa colaborează cu Germania şi alte ţări pentru eliminarea portiţelor care le-au permis giganţilor tech americani ca Apple, Facebook şi Amazon să-şi minimizeze nivelul taxelor plătite şi să câştige cotă de piaţă în Europa în detrimentul propriilor companii ale continentului, scrie Bloomberg. Franţa va propune „regulile simplificate“ pentru o „taxare reală“ a firmelor tech la o reuniune a oficialilor UE de la mijlocul lunii septembrie, a anunţat ministrul francez al finanţelor Bruno Le Maire, plângându-se că iniţiative de acest gen la nivel european se dovedesc prea lente. „Europa trebuie să înveţe să-şi apere interesele economice mult mai ferm. Nu poţi face afaceri în Franţa sau Europa fără a plăti taxele pe care alte companii, franceze sau europene, le plătesc“, a declarat oficialul francez.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/franta-si-germania-planuiesc-masuri-fiscale-impotriva-gigantilor-tech-americani-16686429

Revoluţia media: Netflix câştigă popularitate în grilele de programe TV
În Statele Unite, giganţii din domeniul programelor TV colaborează cu Netflix Inc. în cadrul unei tranziţii istorice pentru pionierul streaming-ului, potrivit Reuters. Charter Communications Inc, distribuitorul de programe TV situat pe locul 3 în Statele Unite, se pregăteşte să integreze Netflix în grila de programe, alăturându-se operatorilor de top din SUA în adoptarea unui model ce s-a dovedit a fi de succes în Europa. Unii furnizori din Statele Unite ar putea începe vânzarea serviciului de streaming ca parte a ofertelor de pachete video şi internet. Altice NV încearcă această abordare în Franţa şi plănuieşte să se extindă şi în SUA, potrivit surselor citate de Reuters. „Întregul nostru model este bazat pe cooperare cu furnizorii de streaming”, a declarat Dexter Goei, director executiv al companiei Altice. Netflix a indicat, de asemenea, că doreşte să ducă aranjamentele la un alt nivel, deşi data de lansare pe TV este nesigură.
http://www.zf.ro/business-international/revolutia-media-netflix-castiga-popularitate-in-grilele-de-programe-tv-16685703

Brandurile și industriile care au comunicat cel mai mult în publicitatea online – semestrul I 2017
Reclamele online din România au înregistrat peste 49 de miliarde de afișări în primele șase luni ale anului, dintre care 48 de miliarde de afișări au fost display și un miliard au fost video, conform studiului gemiusAdReal, pentru primele șase luni ale anului 2017. Publicitatea online din primul semestru al anului 2017 a ajuns la 48 de miliarde de afișări pentru reclame de tip display și un miliard de afișări pentru cele de tip video, trend-ul fiind ascendent pentru ambele formate. Site-urile și brandurile de produse erotice au avut cele mai mari volume de publicitate pentru formate de tip display. Ele au înregistrat aproape două miliarde de afișări din display și 34 de milioane din video în doar șase luni.
http://www.forbes.ro/brandurile-si-industriile-care-au-comunicat-cel-mai-mult-publicitatea-online-semestrul-2017-90449

EXCLUSIV Institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro a decis luna trecuta sa introduca o taxa anuala de mentenanta de 6 euro fara TVA, incepand cu 1 martie 2018
Consiliul de Administratie al ICI, institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro, a aprobat din nou, in data de 14 iulie, in urma consultarii publice din acest an, introducerea taxei anuale de inregistrare si mentenanta, potrivit unui document obtinut de HotNews.ro. Decebal Popescu, fostul director general al ICI, demis saptamana trecuta de la conducerea institutului, a precizat, contactat de HotNews.ro, ca 's-a decis introducerea unei taxe anuale de mentenanta de 6 euro fara TVA, pentru fiecare domeniu de internet .ro, incepand cu 1 martie 2018. Este aceeasi valoare ca in decizia ICI anulata anterior in ianuarie 2017 si va exista aceeasi perioada de gratie de 5 ani', a spus acesta. "CA-ul ICI a decis in 14 iulie sa se treaca la tariful de 1 an si pentru transparenta sa fie puse pe site atat graficul trecerii la taxarea anuala, cat si fundamentarea taxei de 6 euro pe an. Trebuie un timp de pregatire a deciziei CA-ul ICI si noi aveam in plan sa comunicam public toate acestea pana cel tarziu la 1 septembrie. Acum inteleg ca se pregateste o noua sedinta a Consiliului de Administratie", a precizat luni pentru HotNews.ro Decebal Popescu, fostul director general al ICI si cel care a semnat luna trecuta aceasta decizie. Raspunsul noii conduceri ICI, la solicitarea HotNews.ro de a face publica decizia privind taxa anuala de mentenanta: "ICI nu este institutie publica si ca urmare nu se incadreaza in prevederile legii 544/2001 privind accesul la informatii de interes public. Datele solicitate vor face obiectul unei informari publice care va fi postata pe site-ul rotld.ro"
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21942364-exclusiv-institutul-care-gestioneaza-domeniile-internet-decis-luna-trecuta-introduca-taxa-anuala-mentenanta-6-euro-fara-tva-incepand-1-martie-2018.htm

Cum explica ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova, schimbarea - fulger a conducerii Institutului care gestioneaza domeniile de internet .ro/Doina Banciu, fosta sefa ICI, este consilier neremunerat al ministrului Sova
Motivul pentru care Decebal Popescu a fost demis saptamana trecuta de la conducerea ICI, institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro este 'lipsa calificarii corespunzatoare, in conformitate cu prevederile legale pentru ocuparea functiei de Director general al ICI, precum si  lipsa avizului favorabil primit de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI)', se arata intr-un raspuns al Cabinetului ministrului Comunicatiilor, Lucian Sova, catre HotNews.ro. Despre Doina Banciu, fosta sefa ICI, ajunsa consilier onorific al Ministrului Comunicatiilor, Lucian Sova, reprezentantii Ministerului precizeaza ca: "Ministrul Lucian Sova apreciaza calitatile recunoscute, atat la nivel profesional, cat si academic ale doamnei Banciu si considera ca aceaste calitatii ar putea sa contribuie, in calitate de consilier neremunerat,  la cresterea actului administrativ". Ministerul Comunicatiilor: "Doamna Profesor dr. Doina Banciu nu a fost si nu va fi remunerata pentru pozitia pe care o ocupa in cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale. A existat un ordin de numire in functia de consilier personal - Cabinet Ministru, insa doamna Doina Banciu a optat pentru pozitia de consilier onorific, angajarea fiind anulata". Ministerul Comunicatiilor a raspuns luni intrebarilor adresate vineri, 4 august de catre HotNews.ro referitoare la schimbarea conducerii ICI, institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21942658-cum-explica-ministrul-comunicatiilor-lucian-sova-schimbarea-fulger-conducerii-institutului-care-gestioneaza-domeniile-internet-doina-banciu-fosta-sefa-ici-este-consilier-neremunerat-ministrului-sova.htm

CONFIRMARE AKTA intră pe telefonie mobilă și devine operator quad play
Digital Cable Systems (DCS), operator telecom prin cablu care operează sub brandul AKTA, va include în ofertă, de la 15 august, și servicii de telefonie mobilă, alături de televiziune analogică și digitală, telefonie fixă și internet. Anunțul confirmă informația transmisă săptămâna trecută în exclusivitate de Profit.ro. Grupul Digital Cable Sistems este parte a grupului american de investiții PineBridge Investments și unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații de pe piața autohtonă.  Un pachet quad-play include telefonie fixă, telefonie mobilă, televiziune și internet.
https://www.profit.ro/stiri/confirmare-akta-intra-pe-telefonie-mobila-si-devine-operator-quad-play-17133093

Numărul utilizatorilor care folosesc rețelele sociale a depășit pragul de 3 miliarde
Numărul total al utilizatorilor care folosesc cel puțin o rețea sau o aplicație din sfera social media a trecut de 3 miliarde. Două companii specializate în servicii și tehnologii de social media, We Are Social și Hootsuite, au pus cap la cap datele pe care le posedă fiecare pentru a le verifica și au făcut public un infografic ce arată că peste 3 miliarde de oameni sunt activi în acest moment pe rețelele de socializare. 3,028 este, conform celor două companii, numărul de oameni care accesează cel puțin o rețea socială. Asta înseamnă că aproximativ 40% din cei peste 7,5 miliarde de locuitori ai planei folosesc social media.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/numarul-utilizatorilor-care-folosesc-retelele-sociale-a-depasit-pragul-de-3-miliarde-17134822

CINEMA...
Ce spun criticii străini despre „Comrade Detective“, o parodie a comunismului românesc. Channing Tatum, entuziasmat de Florin Piersic Jr. şi Corneliu Ulici
Serialul american „Comrade Detective/Tovarăşul miliţian“, filmat în România, a fost lansat vineri pe serviciul de streaming Amazon. Cu o zi înainte, protagoniştii Florin Piersic Jr. şi Corneliu Ulici s-au întâlnit pe covorul roşu cu starurile de la Hollywood ce i-au dublat, care au avut numai cuvinte de laude despre actorii români. Miniseria a stârnit şi interesul criticilor străini, ale căror păreri au fost împărţite. „Comrade Detective“, o parodie ce ridiculizează comunismul românesc din anii ’80, a avut premiera joi seară la ArcLight Hollywood, unde actorii români s-au întâlnit pentru prima dată cu Channing Tatum şi Joseph Gordon Levitt, starurile americane care i-au dublat. Channing Tatum, care l-a dublat pe Florin Piersic Jr., a vorbit cu admiraţie despre românii ce au alcătuit distribuţia: „A fost filmat în România cu actori români. Aceştia sunt printre cei mai buni actori pe care i-am cunoscut vreodată, pentru că au înţeles perfect tonul serialului şi pentru că le-a păsat suficient, în ciuda faptului că ştiau că vor fi dublaţi, şi au depus atâta efort pentru ca totul sa iasă grozav. Sunt un mare fan al lor!“, a declarat Tatum pentru revista GQ, potrivit Cinemagia.ro.  Serialul de şase episoade, regizat de Rhys Thomas şi produs de Alessandro Tanaka şi Brian Gatewoodare, plasează acţiunea în  România comunistă a anilor `80, când guvernul român a creat cel mai popular şi mai longeviv serial, „Comrade Detective“, o producţie poliţistă care nu doar că-i distra pe cetăţeni, ci promova şi valorile comuniste şi naţionaliste. Detectivii Gergor Anghel (Florin Piersic Jr.) şi Iosef Baciu (Corneliu Ulici) investighează moartea colegului lor Nikita Ionesco şi, în acelaşi timp, dezvăluie un complot subversiv de distrugere a ţării, alimentat de cel mai mare duşman: capitalismul.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/ce-spun-criticii-straini-despre-comrade-detective-parodie-comunismului-romanesc-channing-tatum-i-a-laudat-florin-piersic-jr-corneliu-ulici-1_598858dd5ab6550cb8cdce60/index.html

Michel Franco, premiat la Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei mondiale: Nimeni din Mexic nu va crede că s-a întâmplat asta
Scenaristul, regizorul şi producătorul Michel Franco a fost premiat, luni seară, la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei mondiale. El a vorbit despre realităţile ”complicate” foarte asemănătoare din Mexic şi România şi a declarat că speră să primească încă o dată acest trofeu, peste 20 de ani. Anonimul 2017 a debutat cu proiecţia celui mai recent film al lui Franco, ”Las Hijas de Abril”, premiat în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.
https://www.news.ro/entertainment/michel-franco-premiat-la-anonimul-pentru-contributia-la-frumusetea-cinematografiei-mondiale-nimeni-din-mexic-nu-va-crede-ca-s-a-intamplat-asta-1922400008002017080917134563

Se redeschide CineParK – cinematograful în aer liber din Herăstrău
CineParK – cinematograful în aer liber din Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, se redeschide luni. Aflat la cea de-a cincea ediţie, CineParK este un spaţiu dedicat oamenilor care caută neconvenţionalul şi care preferă să îşi petreacă timpul în aer liber, fiind o alternativă gratuită şi accesibilă la cinematograful clasic. Astfel, timp de cinci weekenduri, bucureştenii au la dispoziţie un program ce va include aproximativ 30 de filme de referinţă, aparţinând tuturor genurilor cinematografice. Vor fi proiectate pe un ecran în aer liber, filme artistice de acţiune, dramă, mister, fantezie, comedie, thriller şi aventură în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 20.30. "Fast and Furious", "What Happens in Vegas", "The King’s Speech", "Midnight in Paris", sunt câteva dintre proiecţiile care vor avea loc în ediţia din acest an.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/se-redeschide-cinepark-cinematograful-in-aer-liber-din-herastrau-16686575

Cineasti romani la Festivalul de Film de la Sarajevo
Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 23-a ediţie, se desfăşoară în perioada 11-18 august. In competitia editiei 2017 a festivalului vor fi prezente două producţii cinematografice româneşti: Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (regia Emanuel Pârvu) este difuzat în premieră mondială în cadrul competiției de lungmetraje și va fi proiectat în data de 15 august, ora 09:00 şi ora 20:00, la Teatrul Naţional şi în data de 16 august, ora 14:15, la Multiplex Cinema City. La festival vor fi prezenţi regizorul Emanuel Pârvu, producătorul Miruna Berescu, Domnica Predoiu, producător executiv şi actorii Şerban Pavlu, Ana Radu, Adrian Titieni, Radu Gabriel, Vlad Corbeanu. Planeta Petrila (regia Andrei Dăscălescu) este difuzat în premieră regională în cadrul competiției de documentare și va fi proiectat în data de 15 august, ora 15:00, la Multiplex Cinema City. Regizorul documentarului va fi prezent la festival, alături de producătorul Anamaria Antoci.
http://www.hotnews.ro/stiri-film-21943649-cineasti-romani-festivalul-film-sarajevo.htm

Filmul britanic "Tărâmul binecuvântat", în care apare actorul român Alec Secăreanu, va fi lansat în cinematografele din România pe 17 noiembrie
"Tărâmul binecuvântat/ God's Own Country", regizat de Francis Lee şi în care joacă actorul român Alec Secăreanu, unul dintre cele mai discutate şi premiate filme ale anului 2017, va fi lansat în România pe 17 noiembrie. Lansat şi premiat la Sundance Film Festival, God's Own Country a devenit în scurt timp unul dintre cele mai discutate filme în presa internaţională anul acesta - lucru datorat atât tematicii LGBT, cât şi numărului impresionant de festivaluri unde a fost selectat şi premiat: Directing Award la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Special Jury Award la TIFF Cluj, Audience Award la Frameline San Francisco International LGBTQ Film Festival.
https://www.news.ro/entertainment/filmul-britanic-taramul-binecuvantat-in-care-apare-actorul-roman-alec-secareanu-va-fi-lansat-in-cinematografele-din-romania-pe-17-noiembrie-video-1922400808002017081017134896

Cinema City a deschis a patra sală 4DX din România, la Brăila, investiție de 700.000 euro LIFE
Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, a inaugurat cea de-a patra sală de cinema 4DX din România, în cadrul multiplexului din Brăila. Cu o capacitate de 144 de locuri, noua sală este una dintre cele 400 dotate cu tehnologia 4DX existente la nivel mondial. Investiția în sala de la Brăila a fost de circa 700.000 euro, scrie filmneweurope.com. Brăila este cel de-al patrulea oraș din România unde cinefilii pot viziona filme în format 4DX, tehnologie ce combină fotolii high-tech sincronizate cu acțiunea de pe ecran și efecte speciale, precum vânt, ceață, fulgere și mirosuri, atât pentru proiecțiile 2D, cât și 3D.
https://www.profit.ro/insider/life/video-cinema-city-a-deschis-a-patra-sala-4dx-din-romania-la-braila-investitie-de-700-000-euro-17128576
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL