Media Expres

Editorial -- Data și ora publicării: 18.05.2017 17:43:12

CRONICĂ DE FILM-INIMI CICATRIZATE / Despre evrei, legionari și vulgaritate în „Inimi cicatrizate”

// de Mihai Pavelescu //

București (MEDIA EXPRES) / 18 mai 2017 / HBO se pregătește să difuzeze din nou pe televiziunea lineară („pe canal”), la 31 mai, de la ora 00:20, „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, filmul având premiera TV pe 5 mai și fiind disponibil online pe HBOGO, unde l-am și văzut. Trecând peste marcajul 15 pentru protecția minorilor - vârstă minimă la vizionarea pe HBOGO -, nici descrierea filmului, nici criticii pe care Google îi scoate la o căutare rapidă nu spun nimic despre ceea ce te așteaptă cu adevărat la vizionarea filmului. Pudibonderie politicoasă? Ipocrizie? Incompetență?

S-a spus că este un omagiu adus unui scriitor de origine evreiască (Max Blecher) din România interbelică, că unele scene aduc cu imagini din pictura clasică, a fost apreciată descrierea dramatismului din spitalele României din toate timpurile, ca și profunzimea tematică: descrierea vieții în pragul morții.

Criticii nu vorbesc însă despre nereușitele interpretării actorului Emanuel (Lucian Teodor Rus), despre scenariul cu replici forțate, nenaturale, nimeni nu vorbește despre vulgaritatea de limbaj, despre scena de sex care frizează pornografia, cruzimea împotriva animalelor și prozelitismul legionar condamnat mai puțin prin ironie și mai mult prin înjurături viscerale, ca într-un talk-show de cea mai joasă speță, în care discursul lui Emanuel aduce cu invectiva vulgară rostită de un Corneliu Vadim-Tudor la OTV.

Circumstanță atenuantă: niciun actor nu poate face minuni atunci când dialogurile sunt prost scrise și dacă decizia de interpretare urmează cuvintele din scenariu. Din păcate, Lucian Teodor Rus a demonstrat în „Inimi cicatrizate” că nu a fost capabil să ia decizia artistică potrivită, în ce privește arta interpretării. Simpla poză, fotogenia pentru obținerea unor cadre picturale nu fac un rol. Și da, replicile rostite mecanic și reacțiile de mimică întârziate dau impresia de frică maladivă, doar că este frica de a nu greși ca actor, nu groaza în contextul scenelor din spital.

De cele mai multe ori vulgaritatea din film este de limbaj și apare gratuit, nu este justificată de acțiune și nici de situația de scenă. Jude lasă impresia că și-a propus să-și pună personajele să urle în film aproape toți termenii populari din limba română care desemnează organele sexuale. Impresia de fals discursiv din scenariu merge mână în mână cu decuparea de replici din scriitorii Mihail Sebastian și Radu Petrescu și punerea lor în gura diverselor personaje – bolnavi și asistente din spital. Asta chiar îi strică imaginea scriitorului Max Blecher. Dacă ați citit romanul “Inimi cicatrizate”, veți înțelege ce spun.

O situație de încărcătură sexuală masculină este lăsată să se stingă de la sine în carte, după ce este pus în ghips, dar este transformată în film într-o scenă de onanism pe patul de spital. La ce bun? Ca să vedem ce? Că e și el om? Iar scena de sex cu Solange (Ivana Mladenovic), în carte fiind vorba despre îmbrățișarea oprită de o carcasă de ghips, se transformă în film într-o împingere cu ghipsul în burta femeii și respectarea definiției pornografiei, prin arătarea organelor sexuale în contact, din cauza unei umbre căzute prost.

Ai putea crede că filmul are și o parte istoric-educativă, atunci când personajele folosesc pe lângă apelativele organelor sexuale, cuvintele antisemite și rasiste „jidani”, “țigani” și „cioară”, depășite și incorecte politic și legal în secolul 21. În scena în care scriitorul în ghips Emanuel are o criză de ficat apar în parafrază tot felul de referiri la legionari și prigoana împotriva evreilor – referiri care lipsesc în universul literar al lui Blecher -, se cântă o strofă din marșul legionarilor „Ștefan Vodã” (de Al. I. Popescu, nici melodia acestui cântec, nici autorul nu sunt trecuți pe genericul filmului, în vreme ce alte bucăți muzicale de epocă sunt menționate).

În această scenă, Nicadori - numele generic dat asasinilor legionari ai premierului I.G. Duca la 29 decembrie 1933 - devine „Nicadori ai tuberculozei osoase”, iar într-o parafrază de data aceasta ironică ”Garda, Căpitanul ne transformă-n șoimi de ipsos,/ Garda Căpitanul și Arhanghelii din os”. De asemenea, Ivana Mladenovici (Solange în film) citește opinia lui Cioran despre Hitler publicată în epoca interbelică în ziarul „Vremea” („Dacă-mi place ceva la hitlerism este cultura iraționalului”...).

Scena mi se pare prost gestionată de Jude și echipa lui, deoarece aproape toate replicile date antisemiților sunt vulgarități joase, puse în gura prietenilor lui Emanuel: „Să ne scapi pe noi țăranii care suferim din greu,/ Căci străinii și jidanii ne tot sug mereu, mereu” – cântă personajul-pacient Larisa o strofă din „marșul legionarilor vrânceni”, însoțită de un cor de bolnavi, la care replica este “Ce-mi place cum zici sug, Larisa”.

Sau chiar în gura lui Emanuel, după cititul din ziar, când acesta spune că „Cioran este sub influența lui Nae Ionescu. Se simte și în stil cum scrie. S-a umplut țara de Nae Ionești penibili. Un cretin antisemit. O lepră, o scursură, un dobitoc de care mi-e greață”. Altă replică a unui legionar de pe patul de spital, ”... dar Nae observă că singura revoluție adevărată nu este cea pornită de evrei așa cum susțineți voi, este cea din Germania de azi”, este contracarată cu „sofisme pentru proști”. Vulgaritatea ca replică la antisemitism mi se pare cel puțin discutabilă, dacă nu total nepotrivită.

Un rasism mai general, pe criterii etnice, considerat probabil obișnuit în epocă, apare într-o scenă ce se petrece în cantină, când în cadru vedem un cerșetor. Contradictoriu violenței de limbaj din replica față de legionari, Emanuel îi dă un ban (sic!) cerșetorului copil rom. În contrast cu ceilalți din scenă, care sunt fie indiferenți, fie violenți cu intrușii. „Pleacă de aici, cioară, nu mă atinge!”, țipă o asistentă către unul din cerșetori în scena sonoră adiacentă, necuprinsă în cadrul vizual.

Există și o scenă de cruzime gratuită împotriva animalelor, când Emanuel fuge din sanatoriu ca să o întâlnească pe Solange în oraș și căruța în care este suit se pune în mișcare din ușa sanatoriului și calcă o pisică. Ori a fost o scăpare la montaj, ori este o subtilitate pe care nu am reușit eu s-o înțeleg. Oare pisica lovită de căruța condusă de Emanuel, întins pe spate în ea, să fie expresia iraționalului vieții unui bolnav de tuberculoză osoasă înainte de moarte?

Închei aici spunând că nu toate sunt rele sau proaste în filmul „Inimi cicatrizate”, dar las altora plăcerea asta, să admire în vorbe meșteșugite ce le-a plăcut și la ce este Jude bun. Închei cu speranța că mi-am argumentat bine opinia negativă, că am fost „inteligent şi profund” și că, dacă va citi acest text, Radu Jude va considera că este mai folositor decât “o apreciere din partea unui tâmpit”.
(MEDIA EXPRES)