×

Programe TV -- Data și ora publicării: 21.03.2017 13:33:39

BOOMERANG-PRODUCȚII NOI / Două serialele produse de Warner Bros. Animation “Dorothy şi Vrăjitorul din Oz” și “Curse trăsnite” vor fi difuzate la Boomerang din iunie



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 21 mar 2017 / Turner International a dezvăluit detalii cu privire la două producţii realizate de Warner Bros. Animation, “Dorothy şi Vrăjitorul din Oz” și “Curse Trăsnite”, care vor fi difuzate alături de animaţiile clasice şi contemporane la Boomerang, începând cu luna iunie a acestui an.

“Dorothy şi Vrăjitorul din Oz” este o comedie bazată pe opera lui L. Frank Baum, a cărei acţiune se petrece după momentul în care Dorothy şi prietenii săi au învins-o pe vrăjitoarea de la Apus. Urmând povestea originală, Dorothy a fost numită Prinţesa Oraşului de Smarald. Fiind născută să fie prinţesă, Dorothy îşi îndeplineşte cu succes îndatoririle regale, dând dovadă de entuziasm, curaj şi fermitate.

Dorothy trebuie să dea dovadă şi de multă responsabilitate, deoarece Oz este destul de haotic. Ţinutul este populat de vrăjitori şi vrăjitoare, Maimuţe Zburătoare şi de o întreagă menajerie de creaturi mistice.

Cel mai adesea, magia cade pe mâini nepotrivite, acesta fiind momentul în care Dorothy îşi face apariţia. În rolul ei de Prinţesă, Dorothy se simte responsabilă să ţină în frâu haosul din jur. Acest lucru nu este întotdeauna uşor de făcut, pentru că o greşeală făcută în Oz aduce după sine o vrăjitoare rea.

Versiunea nouă a serialului clasic produs de Hanna-Barbera, “Curse Trăsnite”, îi readuce pe ecran pe toţi automobiliştii trăsniţi, alături de maşinile lor la fel de trăsnite. Penelope Pitstop în Pussycat Compact este o frumoasă sudistă, o concurentă formidabilă datorită şarmului şi inteligenţei sale. Cel mai bun prieten al ei este Peter Perfect în Turbo Terrific, un concurent cu o inimă mare și un ego mai mare, care este întotdeauna condus de atitudinea sa pozitivă. Alături de ei, revin Dick Dastardly și complicele său, Muttley, împreună cu Tiny şi Bella.

Patricia Hidalgo, Chief Content Officer, EMEA Kids & International Kids Strategy, Turner, a spus: "Introducerea acestor seriale atât de cunoscute este foarte bine poziţionată în timp, făcând parte din strategia noastră de a consolida poziţia Boomerang ca a doua televiziune pilot după Cartoon Network, un brand puternic pentru copii şi familie. Ambele seriale oglindesc foarte bine valorile Boomerang şi avem convingerea că noile producţii vor fi foarte îndrăgite".

“Dorothy şi Vrăjitorul din Oz” și “Curse trăsnite” se alătură portofoliului Boomerang de seriale potrivite pentru întreaga familie, printre care se numără producţiile WB Animation: “Tom şi Jerry”, “Fii tare, Scooby-Doo!”, “Draculaş, vampirul iepuraş” si „Looney Tunes”, dar şi producţiile originale Boomerang, cum ar fi: “Grizzy și lemingii” şi “Mr Bean”.

Boomerang aparține Turner International care opereză în prezent branduri printre care CNN, TNT, Cartoon Network şi Turner Classic Movies, dar şi reţele în America Latină, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa şi Asia Pacific.TBS face parte din familia Time Warner, alături de Warner Bros. şi HBO şi operează 175 de posturi de televiziune, 38 de branduri în 33 de limbi, în mai mult de 200 de ţări. Turner Broadcasting este o companie Time Warner.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL