×

Revista presei -- Data și ora publicării: 22.02.2017 13:37:31

REVISTA PRESEI / 22 feb 2017 /




Audiențele televiziunilor pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în perioada 1 ianuarie – 20 februarie 2017
Kanal D, amendă maximă de la CNA pentru depăşirea timpului de publicitate cu aproape cinci ore
Kanal D, amendat cu 200.000 de lei pentru abateri privind durata publicitatii
Concluziile EBU cu privire la situaţia TVR: „Am observat un obstrucţionism politic care a dus la paralizie, dar postul poate redeveni un jucător puternic“
Saga FNI la final: Vîntu a primit 8 ani de puşcărie pentru că a înşelat 300.000 de români
Procesul intentat de Laura Codruţa Kovesi Antena 3, amânat de Curtea de Apel Ploieşti. Procurorul şef al DNA a fost prezentă în sala de judecată
Serialul de comedie ”Las Fierbinţi” va reveni miercuri în grila Pro TV şi va fi difuzat de două ori pe săptămână
Emisiunea ”Chefi la cuţite”, difuzată de Antena 1, a fost lider de audienţă absolut şi a stabilit un record pe segmentul comercial
Depolitizarea televiziunii publice, în dezbatere la Comisia de cultură şi media din Senat; PSD: Trebuie să ne credeţi pe cuvânt că suntem de bună credinţă
Raportul EBU pentru TVR: Este necesară separarea funcţiilor Director General şi Preşedinte CA; Am constatat un obstrucţionism politic care a dus la un fel de paralizie
Ovidiu Miculescu, PDG al SRR: Aleg modelul sistemului britanic, de separare a funcţiilor de director general şi presedinte al CA
Irina Radu, la prezentarea raportului EBU: Mi s-ar părea o nenorocire să continuăm să lucrăm la fel ca până acum
Noul studio HD al TVR: cum arată, cât a costat și la ce folosește
CNA, fără ședință astăzi. Motivul: patru membri și-au luat concediu și forul nu are cvorum
Ionela Năstase a plecat de la România TV
RAPORT EXTERN Situatia din TVR este in continuare critica / Eliminarea taxei TV - o decizie nefericita / Televiziunea publica are nevoie ca de aer de schimbari legislative si de reforma interna
Seful radioului public Ovidiu Miculescu participa la dezbateri parlamentare fara probleme, desi are solutie definitiva de incompatibilitate
”iUmor” revine din 5 martie cu un nou sezon de comedie și nebunie la Antena 1

IT...ONLINE...MOBILE...
Netflix a cumpărat drepturile de autor ale unei megaproducţii ce îi reuneşte pe De Niro şi Scorsese
YouTube va renunța în 2018 la reclamele care pot fi ignorate doar după un interval de 30 de secunde
DNA: Reţinere într-un caz de trafic de influenţă pe lângă un preşedinte de bancă de stat. DNA nu spune dacă este CEC sau Eximbank


Audiențele televiziunilor pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în perioada 1 ianuarie – 20 februarie 2017
Targetul comercial, reprezentat de telespectatorii din mediul urban, cu vârste între 18 – 49 de ani, este cel mai căutat de companiile care investesc în publicitatea TV. Pentru că acești orășeni sunt cei mai dispuși consumatori de bunuri și servicii. De aceea, ei trebuie bombardați zilnic cu reclame. Fără milă! Audiența generală pe targetul comercial, pe întreaga piață TV, a fost de 1.100.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în perioada 1 ianuarie – 20 februarie 2017. Ratingul este mai mic cu 48.000 de persoane față de cel din aceeași perioadă a anului trecut. La frământările care au avut loc în societatea românească, în perioada 1 ianuarie – 20 februarie a.c., ne-am fi așteptat ca numărul telespectatorilor din targetul comercial să fie mai mare decât cel de anul trecut. Adică, orășenii cu vârste între 18 – 49 de ani să fie mai prezenți în fața micilor ecrane. Dacă ne gândim, însă, la câți români din acest target au protestat în stradă, în toate aceste zile, și la iureșul de pe rețelele de socializare, ajungem la o explicație plauzibilă pentru scăderea ratingul general. Pierderea de 48.000 de orășeni (18 – 49 de ani) mai poate fi pusă și pe seama mișcărilor demografice dar și a erorilor din marja de toleranță a sondajelor TV. Cum era de așteptat, Pro TV are cel mai numeros public comercial: 255.000 de persoane pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media, în creștere cu 36.000 de telespectatori față de aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai mare creștere de pe piața TV. Pe locul secund în topul ratingului comercial de află Antena 1, cu o medie de 153.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în scădere cu 7.000 față de intervalul din 2016.
http://www.forbes.ro/audientele-televiziunilor-pe-targetul-comercial-urban-18-49-de-ani-perioada-1-ianuarie-20-februarie-2017-77854

Kanal D, amendă maximă de la CNA pentru depăşirea timpului de publicitate cu aproape cinci ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat postul Kanal D cu amendă maximă pentru depăşirea minutelor alocate publicităţii. Pentru aceeaşi abatere, dar cu sume mai mici au fost taxate şi Antena 3 şi Realitatea TV, în timp ce B1 TV a primit somaţie publică. CNA a amendat Kanal D cu suma de 200.000 de lei, după ce postul a depăşit, în perioada septembrie-decembrie 2016, cu aproape cinci ore timpul de publicitate admis prin lege.  Pentru aceeaşi abatere, CNA a amendat şi posturile Antena 3 şi Realitatea TV, cu 25.000 de lei, respectiv 10.000 de lei, însă timpul încălcat de acestea a fost mult mai scurt în comparaţie cu al televiziunii Kanal D. Potrivit Legii Audiovizualului, „Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date.“ Propunerea amenzii maxime pentru Kana D a fost făcută de trei membri – Radu Herjeu, Valentin Jucan şi Radu Calin Cristea – şi a fost votată în unanimitate de cei noua membri prezenţi la şedintă (Dorina Rusu, Monica Gubernat, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
http://adevarul.ro/entertainment/tv/kanal-d-amenda-maxima-cna-depasirea-timpului-publicitate-aproape-cinci-ore-bani-incasat-postul-urma-acestei-abateri-1_58ac67ee5ab6550cb8af4c6e/index.html

Kanal D, amendat cu 200.000 de lei pentru abateri privind durata publicitatii
Membrii Consiliului National al Audiovizualului (CNA) au decis, in sedinta de marti, sanctionarea postului Kanal D cu amenda maxima de 200.000 de lei, pentru abateri de la legislatia privind durata publicitatii, scrie Agerpres. Pentru aceeasi abatere, Antena 3 a fost amendata cu 25.000 de lei, Realitatea TV cu 10.000 de lei, iar B1 TV a fost somat public. Radu Herjeu, membru al CNA, a precizat ca durata totala a depasirilor in lunile septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie 2016 a fost, cu aproximatie, de patru ore si 48 de minute la Kanal D, 39 de minute la Antena 3, 10 minute la Realitatea TV si cinci minute la B1 TV.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21625193-postul-kanal-amendat-200-000-lei-pentru-abateri-privind-durata-publicitatii.htm

Concluziile EBU cu privire la situaţia TVR: „Am observat un obstrucţionism politic care a dus la paralizie, dar postul poate redeveni un jucător puternic“
Necesitatea separarării rolurilor directorului general de cel al preşedintelui Consiliului de Administraţie, obstrucţionismul politic care a dus la paralizie şi cota de piaţă deloc îmbucurătoare sunt doar câteva dintre concluziile din raportul de consultanţă realizat pentru Televiziunea Română de European Broadcasting Union (EBU), organizaţie ce reuneşte sub umbrea sa toate posturile publice din Europa. Studioul 2 al Televiziunii Române, spaţiu ce a suportat cea mai rencentă investiţie pentru a fi transformat într-un studio cu transmisie full HD, a găzduit o întâlnire între reprezentanţii Uniunea Europeană a Radiodifuzorilor, cei ai Televiziunii Române şi jurnalişti, cadru în care au fost prezentate rezultatele primului raport de consultanţă realizat pentru TVR de reprezentanţii EBU. La evenimentele ce au avut loc luni şi marţi, alături de Preşedintele Director-General al SRTV Irina Radu, s-au aflat reprezentanţii EBU - Jean Philip de Tender (Director Media); Richard Burnley (Director Departament Juridic); Boris Bergant (Consultant Senior). Radiografia situaţiei actuale şi concluziile specialiştilor internaţionali evidenţiază atât bunele practici, cât şi zonele Televiziunii Publice unde ar trebui aduse îmbunătăţiri. La final, consultanţii au privit optimist şansele de revenire ale postului public printre cele mai importante televiziuni din România.  „Ca organizaţie publică media, TVR trebuie să-şi manifeste deschis dedicarea faţă de public. Este important ca acest mesaj să fie transmis şi auzit, cu atât mai mult cu cât trecutul TVR este binecunoscut“, se arată în raportul de consultanţă.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/concluziile-ebu-privire-situatia-tvr-am-observat-obstructionism-politic-dus-paralizie-postul-redeveni-jucator-puternic-1_58acaa665ab6550cb8b0c40a/index.html

Saga FNI la final: Vîntu a primit 8 ani de puşcărie pentru că a înşelat 300.000 de români
La 17 ani de la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, eveniment care a afectat aproape 300.000 de investitori, generând un scandal enorm cu efecte sociale, economice, dar si politice, Sorin Ovidiu Vîntu, supranumit „tatăl FNI”, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani. Totodată, instanţa a mai decis confiscarea sumelor de 13.740.363 lei (5.529.321 dolari) şi 7.289.406 dolari. Concret, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la cinci de închisoare, la care a adăugat un spor de trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că Vîntu va executa pedeapsa de opt ani de închisoare.  Judecătorii au dispus însă încetarea procesului penal faţă de afacerist pentru instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, ca urmare a prescripţiei speciale a răspunderii penale. De asemenea, instanţa a respins cererea procurorilor de contopire a pedepsei închisorii din acest dosar cu celelalte două condamnări primite de Vîntu, respectiv de un an de închisoare primită pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi doi ani de închisoare din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa. Decizia este definitivă.
http://adevarul.ro/news/eveniment/saga-fni-final-vintu-primit8-ani-puscarie-inselat-300000-romani-1_58ac73225ab6550cb8af905e/index.html

Procesul intentat de Laura Codruţa Kovesi Antena 3, amânat de Curtea de Apel Ploieşti. Procurorul şef al DNA a fost prezentă în sala de judecată
Procesul intentat de procurorul şef al DNA Laura Codruta Kovesi postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi ai acestuia şi care are ca obiect "acţiune în răspundere delictuală" a fost amânat, miercuri, la primul termen de la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă la care dosarul a fost strămutat de la Piteşti. Laura Codruţa Kovesi a fost prezentă în sala de judecată, aceasta fiind asistată de o avocată din Baroul Sibiu. Niciunul dintre angajaţii Antena 3 nu a fost prezent la proces, ei solicitând în scris, din motive legate de reprezentarea în faţa instanţei, amânarea procesului. Curtea de Apel Ploieşti a admis solicitările şi a stabilit ca termen al procesului data de 4 aprilie. La ieşirea din sediul Curţii de Apel Ploieşti, Kovesi nu a dorit să facă declaraţii jurnaliştilor cu privire la acest proces, explicând că este vorba despre o cauză privată. Acesta a fost primul termen de la Curtea de Apel Ploieşti în procesul intentat de procurorul-şef al DNA postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi ai acestuia., după strămutarea de la Curtea de Apel Piteşti.  Dosarul în care şefa DNA îi denunţă pe jurnalişti ai Antenei 3 pentru că ar fi acuzat-o, pe post, de muşamalizarea anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu şi care între iunie 2016 şi ianuarie 2017 s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost stămutat prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost scos de pe rolul instanţei piteştene în 19 ianuarie, fiind pentru a doua oară când instanţa supremă a decis strămutarea procesului. În 21 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea acestui dosar de la Curtea de Apel Bucureşti, unde era înregistrat din 29 decembrie 2015 şi avusese primul termen în 23 martie 2016. Cererea de strămutare a fost formulată de către Mugur Ciuvică, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor şi SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat în judecată, în nume personal, după afirmaţiile făcute pe postul deteleviziune în legătură cu dosarul "Bercea - Mircea Băsescu". Dosarul trimis la Curtea de Apel Piteşti a fost înregistrat în 3 mai 2016, iar primul termen de judecată după strămutare a fost stabilit în 8 iunie 2016.
http://www.news.ro/justitie/procesul-intentat-de-laura-codruta-kovesi-postului-antena-3-amanat-de-curtea-de-apel-ploiesti-procurorul-sef-al-dna-a-fost-prezenta-in-sala-de-judecata-1922404722232017020916662100

Serialul de comedie ”Las Fierbinţi” va reveni miercuri în grila Pro TV şi va fi difuzat de două ori pe săptămână
Serialul de comedie românesc ”Las Fierbinţi” va reveni, miercuri, de la ora 20.30, în grila postului de televiziune Pro TV cu cel de-al unsprezecelea sezon şi va fi difuzat de două ori pe săptămână. ”Las Fierbinţi” va putea fi urmărit miercurea, de la ora 20.30, şi joia, de la ora 21.00, potrivit postului de televiziune. Echipa de scenarişti este compusă din Mihai Bobonete, Iulian Postelnicu, Adrian Văncică şi Dan Panaet. În episodul de miercuri seară, primarul Vasile primeşte un telefon important de la un deputat care îi spune că îl va propune pe listele de la Senat dacă reuşeşte să o convingă pe soţia sa că el a fost în vizită în Fierbinţi, deşi nu fusese aşa.
http://www.news.ro/cultura-media/serialul-de-comedie-las-fierbinti-va-reveni-miercuri-in-grila-pro-tv-si-va-fi-difuzat-de-doua-ori-pe-saptamana-1922402821002017021716659641

Emisiunea ”Chefi la cuţite”, difuzată de Antena 1, a fost lider de audienţă absolut şi a stabilit un record pe segmentul comercial
Emisiunea culinară ”Chefi la cuţite”, difuzată de postul de televiziune Antena 1, a fost lider de audienţă absolut, luni seară, iar la nivelul punctelor de rating a înregistrat un record pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, obţinând o medie de 13,3 puncte de rating şi 31% cotă de piaţă.
http://www.news.ro/cultura-media/emisiunea-chefi-la-cutite-difuzata-de-antena-1-a-fost-lider-de-audienta-absolut-si-a-stabilit-un-record-pe-segmentul-comercial-1922410621512017021716659589

Depolitizarea televiziunii publice, în dezbatere la Comisia de cultură şi media din Senat; PSD: Trebuie să ne credeţi pe cuvânt că suntem de bună credinţă
Depolitizarea televiziunii publice a fost un subiect important de dezbatere, marţi, în Comisia de cultură şi media din Senat, unde mai mulţi reprezentanţi ai unor sindicate din Televiziunea Română au ridicat această problemă, la o consultare privind modificarea Legii 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţilor Române de Radiodifuziune (SRR) şi de Televiziune (SRTv). Senatorii PSD prezenţi la întâlnire au găsit că un asemenea subiect nu trebuie atins într-o consultare, mai ales după ce bugetul a fost aprobat. La întâlnirea de marţi au fost prezenţi reprezentanţi ai sindicatelor 2002 TVR şi SRJ MediaSind. Ei au propus modificarea mai multor articole din lege, făcând mai multe obiecţii de ordin tehnic. Marian Balcan, preşedintele Sindicatului 2002 TVR, a fost cel care a ridicat problema depolitizării instituţiei. El a vorbit despre posibilitatea existenţei unui articol din lege care ar putea să interzică membrilor Consiliului de Administraţie şi al celui director să fie membri în partide.
http://www.news.ro/cultura-media/depolitizarea-televiziunii-publice-in-dezbatere-la-comisia-de-cultura-si-media-din-senat-psd-trebuie-sa-ne-credeti-pe-cuvant-ca-suntem-de-buna-credinta-1922400521432017021716659529

Raportul EBU pentru TVR: Este necesară separarea funcţiilor Director General şi Preşedinte CA; Am constatat un obstrucţionism politic care a dus la un fel de paralizie
Trei reprezentanţi ai European Broadcasting Union (EBU) au declarat, marţi, la un eveniment de prezentare a raportului de consultanţă pentru Televiziunea Română, că este necesară separarea rolurilor directorului general de cel al preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA), for ai cărui membri ar trebui să fie numiţi pe criterii apolitice. Reprezentanţii EBU au mai spus că au fost dezamăgiţi de eliminarea taxei radio-TV, serviciul public de televiziune având nevoie de sustenabilitate, de un plan pe termen lung, şi că au constatat existenţa unei ingerinţe prea mari din partea politicului în operaţiunile executive.
http://www.news.ro/cultura-media/raportul-ebu-pentru-tvr-este-necesara-separarea-functiilor-director-general-si-presedinte-ca-am-constatat-un-obstructionism-politic-care-a-dus-la-un-fel-de-paralizie-1922414821002017021516659236

Ovidiu Miculescu, PDG al SRR: Aleg modelul sistemului britanic, de separare a funcţiilor de director general şi presedinte al CA
Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al SRR, a declarat la o întâlnire care a avut loc marţi la Comisia de cultură şi media din Senat că optează pentru separarea funcţiilor de director al Societăţii Române de Radiodifuziune şi cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Întâlnirea a avut ca scop consultarea părţilor vizate de Legea 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. Ovidiu Miculescu a vorbit în numele societăţii pe care o conduce şi a transmis membrilor comisiei că noua lege ar trebui şi "este foarte important" ca ea să funcţioneze şi să fie clară "cel puţin 10-15 ani". Legea 41/1994 nu e una rea. La vremea respectivă a fost gândită bine", a spus el. În replică, Lucian Romaşcanu, preşedintele Comisiei, a spus că îşi doreşte ca legea să fie modificată anul acesta. El a adăugat că data de 31 martie este stabilită pentru finalizarea textului, raportul pentru lege ar trebui să ajungă în plen în aprilie, iar la 1 mai legea să între în vigoare.
http://www.news.ro/cultura-media/ovidiu-miculescu-pdg-al-srr-aleg-modelul-sistemului-britanic-de-separare-a-functiilor-de-director-general-si-presedinte-al-ca-1922402521002017021416658965

Irina Radu, la prezentarea raportului EBU: Mi s-ar părea o nenorocire să continuăm să lucrăm la fel ca până acum
Irina Radu, preşedinte-director general al Televiziunii Române, a declarat, marţi, la o conferinţă de prezentare a raportului de consultanţă realizat gratuit de European Broadcasting Union (EBU) pentru instituţie, că echipa televiziunii publice va trebui să aibă foarte mult ”bun simţ” şi conştiinţă pentru a demonstra că acoperirea datoriilor prin bugetul stabilit pentru anul 2017 nu a fost în zadar şi că ar fi ”o nenorocire” dacă s-ar continua să se lucreze la fel ca în trecut.
http://www.news.ro/cultura-media/irina-radu-la-prezentarea-raportului-ebu-mi-s-ar-parea-o-nenorocire-sa-continuam-sa-lucram-la-fel-ca-pana-acum-1922410921002017021416658643

Noul studio HD al TVR: cum arată, cât a costat și la ce folosește
TVR are un nou studio HD. Postul public a construit un nou studio full HD, cu un ecran LED, asemănător cu cel al Observatorului de la Antena 1. Noul studio are peste 18 metri lungime și poate fi împărțit în patru ecrane full HD. Cât a costat și la ce va folosi? Potrivit oficialilor TVR, investiția în studio a fost de aproximativ 350.000 de euro, cu tot cu studio, camere, regie. Cea mai mare parte a banilor - aproximativ 250.000 de euro - s-a duc către uriașul ecran LED. Ecranul este asemănător cu cel al Observatorului de la Antena 1, puțin mai mare ca dimensiuni: 18 metri are ecranul TVR, față de 14,5 metri, cât are cel de la Antena 1. Irina Radu, președintele TVR: „Vreau să vă uitați începând cu podeaua, cu reflexie HD, camerele sunt HD, emisia la fel. Acest ecran pe care îl avem abia instalat. De ce aveam nevoie de aceste lucruri? Pentru că până acum le închiriam și era mult mai scump”, a spus Irina Radu, șefa TVR, într-o conferință de presă.
http://www.paginademedia.ro/2017/02/foto-video-studio-hd-tvr

CNA, fără ședință astăzi. Motivul: patru membri și-au luat concediu și forul nu are cvorum
Şedinţa pe care ar fi trebuit să o aibă astăzi Consiliul Naţional al Audiovizualului nu se mai ţine din lipsă de cvorum.  Anunţul a fost făcut ieri de Monica Gubernat. Aceasta a spus că şedinţa CNA de azi nu va avea loc pentru că lipsesc patru membri: Florin Gabrea, Valentin Jucan, Radu Călin Cristea şi Orsolya Eva Borsos. Cei patru şi-au depus cereri de concediu, potrivit informațiilor Paginademedia.ro. Menţionăm că forul audiovizual este format din 11 membri. Pentru ca şedintele să aibă loc este nevoie de minim opt membri. În mod normal, CNA se întruneşte de două ori pe săptămână, marţi şi joi. La sfârşitul lunii ianuarie însă, membrii CNA au hotărât să suplimenteze numărul de şedinţe săptămânale pentru a putea să discute numărul mare de sesizări primite.
http://www.paginademedia.ro/2017/02/sedinta-cna-de-azi-nu-se-tine-din-lipsa-de-cvorum

Ionela Năstase a plecat de la România TV
Ionela Năstase a plecat de la România TV, post la care a fost realizator timp de cinci ani, ea anunţând, marţi, pe blog, că va lucra în comunicare şi PR, la propria sa firmă. "Scriu aceste rânduri pentru că le sunt, cumva, datoare acelor oameni care mi-au ţinut companie, seară de seară, în faţa televizorului şi, de ceva vreme deja, mă întreabă de ce nu mai apar. La începutul anului, am luat o pauză de reflecţie. După cinci ani la acest post, am simţit, mai mult decât oricând, că e momentul pentru o reconfigurare de traseu pentru mine. Închei, aşadar, acest capitol din viaţa mea", scrie Ionela Năstase pe blogul său. Ea spune că a devenit propriul său şef într-o firmă de comunicare şi PR, dar că nu spune "adio" televiziunii.   "(…) cine ştie?! Poate peste un timp ne revedem !", mai afirmă Ionela Năstase.   Ionela Năstase a lucrat la Jurnalul Naţional, la Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, iar din 2012 la România TV.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/ionela-nastase-plecat-romania-tv-1_58ac8fbe5ab6550cb8b03f14/index.html

RAPORT EXTERN Situatia din TVR este in continuare critica / Eliminarea taxei TV - o decizie nefericita / Televiziunea publica are nevoie ca de aer de schimbari legislative si de reforma interna
Televiziunea publica, cu datorii foarte mari, cu investitii in programe si o cota de piata in cadere libera, are probleme grave pe toate palierele si are sansa sa isi revina doar daca decidentii politici accepta masuri de reforma in plan financiar, legislativ si organizatoric, reiese dintr-un raport international privind situatia din TVR, prezentat marti. Eliminarea taxei TV nu e vazuta deloc bine in documentul prezentat de sefa institutiei, Irina Radu, si reprezentanti ai European Broadcasting Union (EBU), for ce reuneste televiziunile si radiourile publice din Europa. Dintr-un studio nou, dotat pentru transmisii HD, presedintele-director general al TVR, Irina Radu, a aratat ca "performanta noastra in 2016 a fost ca am supravietuit", acesta fiind anul cel mai greu din istoria televiziunii, pe fondul acumularii unor datorii imense si al altor disfunctionalitati - de la rata mica a taxei tv si colectarea ei defectuoasa, la influenta politica asupra consiliilor de administratie.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21625076-raport-extern-situatia-din-tvr-este-continuare-critica-eliminarea-taxei-decizie-nefericita-televiziunea-publica-are-nevoie-aer-schimbari-legislative-reforma-interna.htm

Seful radioului public Ovidiu Miculescu participa la dezbateri parlamentare fara probleme, desi are solutie definitiva de incompatibilitate
Presedintele-director general al Radio Romania, Ovidiu Miculescu, a participat, marti, la o dezbatere in comisia de cultura a Senatului fara sa intampine nicio problema, desi in urma cu trei saptamani Inalta Curte a decis, definitiv, ca acesta s-a aflat in stare de incompatibilitate. El a refuzat sa comenteze situatia pentru HotNews.ro, in timp ce seful comisiei mentionate, Lucian Romascanu, a facut trimitere la proceduri birocratice in momentul cand a fost intrebat cum de Miculescu e in continuare la conducerea radioului public. In urma cu trei saptamani, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondat recursul lui Miculescu impotriva unei sentinte din 2014 a Curtii de Apel, ce confirmase ca acesta a fost in incompatibilitate timp de doi ani, intre 2010 si 2012. Solutia ICCJ este definitiva. De atunci, Miculescu nu a dat niciun semn ca ar intentiona sa demisioneze, conditii in care ar reveni Parlamentului decizia de a aplica legislatia in cazul incompatibilitatii sefului RRA. In ultimele doua saptamani, mai multi angajati ai radioului au protestat public fata de faptul ca Miculescu ramane in functie.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21624863-seful-radioului-public-ovidiu-miculescu-participa-dezbateri-parlamentare-fara-probleme-desi-are-solutie-definitiva-incompatibilitate.htm

”iUmor” revine din 5 martie cu un nou sezon de comedie și nebunie la Antena 1
Cel de al treilea sezon al emisiunii ”iUmor” va începe la Antena 1 duminică, 5 martie, de la ora 20:00 și le va aduce telespectatorilor noi motive de distracție, amuzament, dar și de uimire, stupoare sau șoc. Concurenții acestei ediții au reușit să creeze prin prezența lor multe momente complet neașteptate pe scenă, unele chiar de un umor involuntar, care nu i-au lăsat indiferenți pe cei trei jurați, Mihai Bendeac, Delia și Cheloo. Însă bătălia pentru premiul cel mare, pentru faimă, talent și umor se anunță una foarte strânsă și mult mai exigentă, astfel că publicul nu va trebui să rateze nicio ediție  - fiecare având doza ei de ... neprevăzut!
http://jurnalul.ro/cultura/jurnalul-tv/iumor-revine-din-5-martie-cu-un-nou-sezon-de-comedie-si-nebunie-la-antena-1-736388.html

IT...ONLINE...MOBILE...
Netflix a cumpărat drepturile de autor ale unei megaproducţii ce îi reuneşte pe De Niro şi Scorsese
Platforma de conţinuturi audiovizuale Netflix a cumpărat drepturile filmului 'The Irishman', un megaproiect cu tematică gangster care îi va reuni pe Martin Scorsese şi Robert De Niro pentru a noua oară pe marele ecran, a informat marţi site-ul de specialitate IndieWire citat de EFE. Se estimează că bugetul proiectului va fi de aproximativ 100 de milioane de dolari. Scorsese încheiase iniţial un acord cu studioul Paramount Pictures pentru a realiza filmul, însă după plecarea preşedintelui companiei Brad Grey, regizorul a preferat să găsească o alternativă.
http://jurnalul.ro/cultura/film/netflix-a-cumparat-drepturile-de-autor-ale-unui-megaproiect-cu-de-niro-si-scorsese-736435.html

YouTube va renunța în 2018 la reclamele care pot fi ignorate doar după un interval de 30 de secunde
YouTube va renunța începând din 2018 la reclamele care pot fi ignorate doar după un interval de 30 de secunde pe această platformă online specializată în publicarea și vizionarea de fișiere audio și video, informează BBC. Reprezentanții companiei Google, care deține serviciul YouTube, au confirmat această informație în cadrul emisiunii ”Newsround”, difuzată de BBC. Ei au spus că doresc să se concentreze pe ”formate care îi mulțumesc atât pe utilizatori, cât și pe advertiseri”, scrie News.ro. Reclamele care pot fi ignorate abia după un interval de timp destul de lung sunt considerate supărătoare de către mulți dintre utilizatorii platformei YouTube, iar Google a introdus deja formate publicitare mai scurte. Directorul unei agenții media consideră că noua strategie YouTube reflectă diferențele dintre conținuturile video online și serviciile de televiziune clasice.
http://www.profit.ro/insider/it-c/youtube-va-renunta-in-2018-la-reclamele-care-pot-fi-ignorate-doar-dupa-un-interval-de-30-de-secunde-16658646

DNA: Reţinere într-un caz de trafic de influenţă pe lângă un preşedinte de bancă de stat. DNA nu spune dacă este CEC sau Eximbank
Procurorii DNA au dispus reţinerea lui Bogdan-Viorel Mitu, pentru trafic de influenţă, după ce a cerut bani de la reprezentanţii unor firme IT pentru a-l determina pe preşedintele unei unităţi bancare cu capital majoritar de stat să dispună încheierea unor contracte, potrivit unui comunicat al instituţiei. El va fi prezentat miercuri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, Bogdan Mitu a pretins în a doua jumătate a anului 2011 şi a primit, în perioada ianuarie - septembrie 2012, suma totală de peste 960.000 lei de la reprezentantul unei firme IT, pentru a-l determina pe preşedintele unei unităţi bancare cu capital majoritar de stat să dispună încheierea unui număr de patru contracte, în valoare totală de aproximativ 700.000 euro. Potrivit Hotnews.ro, Bogdan Mitu (fost administrator al firmei Tape Computer) a mai fost arestat preventiv într-un alt dosar. În 2014, el a fost arestat, alaturi de Dragoş Nedelcu (fost membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media) în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani instrumentat de DIICOT în care au fost cercetaţi şi parlamentarii Gabriel Mutu şi Ernest Caloianu.
http://www.economica.net/dna-retinere-intr-un-caz-de-trafic-de-influenta-pentru-a-l-determina-pe-un-presedinte-de-banca-sa-incheie-contracte_133626.html
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL