×

Editorial -- Data și ora publicării: 20.01.2017 15:59:16

CARTOON-CAMPANIE / Cartoon Network difuzează noi episoade din „Fetițele PowerPuff” şi lansează campania „Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor!”



Bucureşti (MEDIA EXPRES) / 20 ian 2017 / Cartoon Network a anunțat, în paralel cu lansarea de noi episoade ale seriei Fetițele PowerPuff din 23 ianuarie, difuzate de luni până vineri, de la ora 15.45, o campanie de promovare intitulată „Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor”, realizată în colaborare cu Irina Petrea, psiholog, terapeut și specialist în educație parentală.

În noile episoade ale seriei animate, Blossom, Bubbles și Buttercup, ajutate de creatorul lor, profesorul Utonium, salvează lumea de fiecare dată, în timp ce iși continuă viața de fetițe de vârstă preșcolară. Lansarea noilor episoade este susţinută de o campanie ce urmărește să încurajeze copiii să își descopere propriile calităţi și aptitudini, care îi fac să fie unici, potrivit unui comunicat difuzat de biroul de la București al Turner.

Irina Petrea se implică în campanie prin îndrumarea părinților în cultivarea încrederii în sine a copiilor, ca premisă a dezvoltării armonioase a acestora.

“Încrederea în sine este un ingredient – cheie în dezvoltarea copilului. Fără aceasta, copiii se tem să exploreze, să descopere, să experimenteze, să învețe, să trăiască. Încrederea în sine le dă însă curajul și energia cu care să își construiască propria viață și chiar să facă lumea un loc mai bun pentru noi toți”, a declarat Irina Petrea.

„Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor” pune la dispozitia copiilor aplicația Powerpuff Yourself, precum și activități creative și concursuri în școli, prin care copiii își pot identifica atribute specifice. Părinţii vor acea acces la expertiza Irinei Petrea printr-o serie de recomandări practice şi discutii disponibile pe pagina de Facebook Cartoon Network România.

Primul sezon al celei mai noi serii a avut premiera anul trecut și a înregistrat un succes răsunător în întreaga lume încă de la lansare, milioane de fani din întreaga lume interacționând cu acest brand pe multiple platforme.

Una dintre cele mai longevive animaţii Cartoon Network, seria originală „Fetițele Powerpuff” a fost creată de Craig McCracken și a avut lansarea în 1998. Animaţia a câștigat două premii Emmy®, iar cele 78 de episoade au câștigat numeroase distincții și nominalizări. Mai mult decât atât, serialul a dat naștere unui film de lung metraj realizat de Warner Bros. Pictures, în 2002.

Seria animată și-a lăsat amprenta asupra culturii pop prin colaborări cu branduri de renume ca Moschino, Hot Topic în SUA, C&A Department Store sau BIZUU la nivel global. Totodată există și un parteneriat la nivel internațional cu Spin Master pentru dezvoltarea de produse de larg consum, iar, în curând, vor fi disponibile șase figurine diferite în meniurile McDonald’s Happy Meal. Ca parte a angajamentului global pentru educație, Fetițele Powerpuff continuă să inspire noua generație de copii cu episoade și programe speciale ca „Google’s Made With Code GIF: The Powerpuff Girls” sau programul derulat în parteneritat cu Scratch (MIT Media Lab).

Serialul „Fetițele Powerpuff” este produs în Studiourile Cartoon Network și îl are pe Nick Jennings (“Să-nceapă Aventura”, “SpongeBob Pantaloni Pătraţi”) producător executiv, iar co-producătorul executiv este Bob Boyle (“Wow! Wow! Wubbzy!“).

Cartoon Network este unul dintre principalele televiziuni pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Cartoon Network se adresează băieţilor şi fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Printre serialele reprezentative se numără „Uimitoarea lume a lui Gumball“, „Ben 10: Omnivers“, „Să-nceapă aventura“ şi „Un show obişnuit“. Televiziunea la nivel paneuropean a fost lansată în 1993, iar Cartoon Network este disponibilă acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 17 de limbi şi 131 de milioane de case, din 70 de ţări. Cartoon Network aparține Turner Broadcasting, o companie Time Warner.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL