×

Revista presei -- Data și ora publicării: 18.10.2016 15:43:17

REVISTA PRESEI / 18 oct 2016 /



...
Romance TV se distribuie pentru cablu, satelit și IPTV prin Tematic Cable
Sport digital extrem. Eurosport va transmite curse cu drone
Sezonul doi al seriei Arme născute din foc va debuta în această săptămână la History
Televiziunea Eurosport va transmite cursele cu drone din competiţia DR1 Racing, din luna noiembrie
În România sunt circa 7,2 milioane de abonați la distribuția TV în primul semestru al anului 2016
Televiziunile de filme cu cele mai mari volume de audiență pentru reclamele difuzate în primele 9 luni ale anului 2016
Premieră: Eurosport transmite din noiembrie cursele de drone organizate de DR1
Prostim poporul cu televizorul? Sau invers?
Ce emisiuni a pregătit TVR pentru a marca împlinirea a 60 de ani de existenţă
Distribuitorii de presa vor ajutor de la guvern
Piața media, cu Dan Balotescu. Cum sunt împărțiți banii din publicitate. Printul, șanse ca nișă premium
După 20 de ani întârzie să intre în grila Pro TV. Anul trecut, emisiunea a debutat în septembrie
Tudor Mușat, emisiune nouă la Digi24: 24/7
Steaua - Zurich, difuzat joi la ProTV și Dolce Sport
George Dumitrescu, emisiune la TVR 2
Cătălin Tolontan, invitat la prima ediție a emisiunii Emmei Zeicescu la TVR1
AUDIENȚE. iUmor a dominat seara de duminică. Cifrele show-ului jurizat de Bendeac, Delia și Cheloo
Cinci emisiuni de știri în grila de toamnă a TVR. Ora de știri se mută la TVR 1
Regia lui Orlando Nicoară preia vânzările Adevărul cu tot cu oameni
Revista New Money, articole din Bloomberg Business Week. Primul număr, lunea viitoare
Russia Today anunţă că banca britanică NatWest i-a închis conturile
Meciul dintre Real Madrid şi Legia Varşovia din UEFA Champions League va fi transmis în direct de Pro TV

CINEMA...
Mii de bucureşteni şi-au petrecut weekend-ul la filme de Cannes

IT...ONLINE...MOBILE...
Netflix a inregistrat o crestere puternica a numarului de utilizatori, iar in 2017 va depasi pragul de 100 de milioane
Netcity a fost vândut cu peste 30 de milioane de euro
Orange Romania, amendata cu 15.000 de lei pentru nereguli la incheierea unor abonamente de telefonie cu firma sotului Monicai Tatoiu

...
Romance TV se distribuie pentru cablu, satelit și IPTV prin Tematic Cable
Romance TV, televiziune deținută de o companie privată din Munchen având printre alții ca acționar minoritar televiziunea publică germană ZDF, s-a lansat oficial în România, potrivit unui anunț făcut public pe 15 octombrie la Alba Iulia, în cadrul întâlnirii anuale a televiziunilor și cabliștilor organizată de distribuitorul Tematic Cable, informează Media Expres. Televiziunea de filme este dedicată unui public țintă feminin de peste 30 de ani dar și partenerilor acestora, difuzând „numai scene frumoase și cu un final întotdeauna fericit“, potrivit prezentării susținute în fața cabliștilor prezenți la eveniment de Tim Werner, Chief Operating Officer la Mainstream Networks AG, parte din grupul de firme care deține Romance TV. Televiziunea se distribuie prin fibră optică și are în prezent un semnal comun pentru România și Ungaria, cu subtitrare în limba română. Televiziunea Romance TV (www.romance-tv.ro) difuzează peste 800 de ore de programe noi pe an, difuzând printre altele serialul francez „Seconde chance“ (o comedie dramatică în 180 de episoade difuzată inițial de TF1 în anii 2008-2009), serialul „Rosamunde Pilcher“ despre scriitoarea cu același nume realizat de ZDF și alte producții europene din Marea Britanie, Franța sau Scandinavia.
http://www.forbes.ro/romance-tv-se-distribuie-pentru-cablu-satelit-si-iptv-prin-tematic-cable-69570

Sport digital extrem. Eurosport va transmite curse cu drone
Postul Eurosport va difuza din noiembrie curse cu drone. Televiziunea de sport a devenit partener cu DR1 Racing, competiția supremă a curselor de drone, și va distribui materialele pentru difuzarea în 70 de țări din Europa, inclusiv România și zona Asia-Pacific, anunță postul TV. Primul episod al concursului „DR1 Invitational”, din Los Angeles, va fi difuzat de canalul Eurosport1, marți 8 noiembrie 2016, la ora 24.00.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/sport-digital-extrem-eurosport-va-transmite-curse-cu-drone

Sezonul doi al seriei Arme născute din foc va debuta în această săptămână la History
Postul Hisory difuzează din această săptămână difuzează al doilea sezon al serialului-concurs „Arme născute din foc” (“Forged in Fire”), în care specialiști armurieri se întrec pentru câştigarea premiului de 10.000 de dolari şi a titlului suprem de campion al show-ului. Seria are premiera pe 19 octombrie și va continua să ruleze în fiecare miercuri de la ora 22:00. În acest show competiție, armurierii se întrec în construirea unor arme puternice și rezistente, de la securi vikinge la săbii de samurai și pumnale indiene. În fiecare săptămâna vor fi arme noi, concurenți noi și țeste diferite pentru creațiile lor.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/foto-sezonul-doi-al-seriei-arme-nascute-din-foc-va-debuta-in-aceasta-saptamana-la-history

Televiziunea Eurosport va transmite cursele cu drone din competiţia DR1 Racing, din luna noiembrie
Eurosport va transmite cursele cu drone din competiţia DR1 Racing, după ce televiziunea a stabilit un parteneriat cu organizatorii, urmând să distribuie exclusiv materialele pentru difuzarea în 70 de ţări din Europa şi zona Asia-Pacific. Primul episod al concursului ”DR1 Invitational”, din Los Angeles, va fi difuzat de canalul Eurosport1, pe 8 noiembrie, la ora 24.00.
http://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-eurosport-va-transmite-cursele-cu-drone-din-competitia-dr1-racing-din-luna-noiembrie-1922414717352016101815600940

În România sunt circa 7,2 milioane de abonați la distribuția TV în primul semestru al anului 2016
ANCOM a înregistrat la sfârșitul primului semestru al acestui an circa 7,2 milioane de abonați la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contra-cost, în creștere anuală cu aproape 5%, informează Media Expres. Dintre aceștia, 4,6 milioane sunt abonați prin reţele de cablu, 2,4 milioane sunt abonaţi prin reţele satelit (DTH) și 89.000 sunt abonaţi prin tehnologie IP (IPTV). Numărul de abonați care recepționează servicii de retransmisie a programelor audiovizuale în format digital crește cu 7,5%. La jumătatea acestui an, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale la nivel de gospodării era de aproape 96%, în timp ce incidența acestor servicii recepționate în format digital a atins 60%. Din totalul de 7,2 milioane de abonați la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, 60% (4,3 milioane) sunt din mediul urban, iar restul de 40% (2,9 milioane) din mediul rural. Suportul de recepționare prin cablu este în continuare majoritar în mediul urban (75% din totalul abonaților prin cablu), restul de 25% dintre abonați fiind clienți din mediul rural. În schimb, gospodăriile din mediul rural sunt deservite preponderent de rețele cu transmisie prin satelit de tip DTH – 59%.
http://www.forbes.ro/romania-sunt-circa-72-milioane-de-abonati-la-distributia-tv-primul-semestru-al-anului-2016-69494

Televiziunile de filme cu cele mai mari volume de audiență pentru reclamele difuzate în primele 9 luni ale anului 2016
Nișa televiziunilor de filme a înregistrat o creștere a volumului de audiență pentru reclamele difuzate de 13,3% în primele 9 luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele 10 televiziuni de filme și seriale, cuprinse în Sistemul de Măsurare a Audienței TV (ARMADATA SRL), au livrat în total 108.451 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), cu 13,3% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Volumul furnizat de canalele de filme reprezintă 7% din volumul total de audiență care a fost livrată de piața TV, în perioada analizată. Televiziuni care au înregistrat creșteri de audiență pentru publicitatea difuzată: Pro Cinema (5%), AXN (40,3%), Paramount (41,1%), Comedy Central Extra (59%), Film Cafe (15,5%) ți TNT (90%). Televiziuni care au suferit pierderi de audiență: DIVA (-22,3%), Acasă Gold (4%), AXN Black (-19,8%) și AXN White (-44,3%).
http://www.forbes.ro/televiziunile-de-filme-cu-cele-mai-mari-volume-de-audienta-pentru-reclamele-difuzate-primele-9-luni-ale-anului-2016-69577

Premieră: Eurosport transmite din noiembrie cursele de drone organizate de DR1
În 70 de țări din Europa, inclusiv România, și din zona Asia-Pacific vor fi difuzate cursele de drone organizate de compania americană DR1, Eurosport fiind partenerul exclusiv pentru distribuția evenimentului, informează Media Expres. DR1 Racing este considerată competiția supremă a curselor de drone și primul episod al concursului „DR1 Invitational” din Los Angeles va fi difuzat de Eurosport1, marți 8 noiembrie 2016, de la ora 24:00. Cursele de drone sunt o competiție în care concurenții pilotează aparate de zbor teleghidate cu care încearcă să parcurgă trasee cu obstacole într-un timp cât mai scurt. Transmisia curselor de drone este parte din strategia inovatoare Eurosport de a oferi un conținut contemporan și de a se adresa unui public mai variat cu o combinație de sporturi dintre cele mai atractive, prin intermediul tuturor platformelor sale.
http://www.forbes.ro/premiera-eurosport-transmite-din-noiembrie-cursele-de-drone-organizate-de-dr1-69583

Prostim poporul cu televizorul? Sau invers?
Toată lumea deplânge cât de nociv a ajuns privitul la televizor – totul e deşertăciune şi exhibiţionism deşănţat. Toată lumea se întreabă unde sunt emisiunile culturale de altădată şi când a avut loc victoria tabloidului fără frontiere. Şi totuşi, există numeroase emisiuni de divertisment cu milioane de privitori. Apare, astfel, dilema: poporul cere distracţia facilă sau doar se complace situaţiei şi îmbrăţişează călduros grilele de programe?  În decembrie 2015, spaţiul public de dezbatere lua foc: pe forumuri, pe canale de televiziune, pe bloguri şi prin birouri private, în pauzele de cafea, oamenii discutau revoltaţi despre ultima lovitură dată culturii de pe micul ecran – emisiunea „Omul care aduce cartea“, prezentată de Dan C. Mihăilescu timp de 15 ani la ProTv, era scoasă din grila de programe. Din motive financiare! Adio, a mai căzut un bastion al rezistenţei prin cultură şi uite-aşa ne afundam încă puţin în mlaştina media, populată de emisiuni de divertisment de calitate îndoielnică. Acestea au fost reacţiile la cald. Nimeni n-a aruncat, totuşi, televizorul pe geam de ciudă că nu mai are la ce privi şi, după o vreme, s-a aşternut acalmia. Oamenii s-au liniştit, iar criticul literar Dan C. Mihăilescu şi-a făcut loc în spaţiul larg al internetului. Era bine din nou, cui îi trebuia cultură ştia ce butoane să apese.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/prostim-poporul-televizorul-invers-1_5802149d5ab6550cb8959e77/index.html

Ce emisiuni a pregătit TVR pentru a marca împlinirea a 60 de ani de existenţă
Din 18 octombrie, TVR 2 introduce în grilă o serie de emisiuni aniversare pe tronsonul de la ora 20.00. În fiecare zi, de luni până joi, vor fi difuzate producţii în care personalităţi care au făcut istorie pe micul ecran aduc mărturii, povestiri, relatări şi imagini inedite despre ceea ce a însemnat TVR în viaţa lor şi a publicului larg. Astfel, în fiecare zi, de luni până joi, la TVR 2 va fi „Povestea minorităţilor din România“, produsă de Diana Deleanu, marţea, Daniela Zeca Buzura îşi incită invitaţii la „O istorie polemică şi sentimentală“, miercurea, vedete precum Iuliana Tudor, Iuliana Marciuc, Mihai Rădulescu, Cristina Şoloc şi Andreea Marin discută cu foşti colegi, oameni de televiziune care au marcat „Generaţiile TVR“, iar joia, Cătălin Ştefănescu vă aşteaptă la un „Portret de secol“ – un ciclu despre evenimentele secolului XX reflectate în programele TVR şi dincolo de ele, în România.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/ce-emisiuni-pregatit-tvr-marca-implinirea-60-ani-existenta-1_58048e555ab6550cb8a36978/index.html

Distribuitorii de presa vor ajutor de la guvern
Distribuitorii de presa din Romania au propus, la sfarsitul saptamanii trecute, ca Executivul sa adopte o ordonanta de urgenta cu "masuri de sustinere a difuzarii presei scrise si a distributiei de abonamente", potrivit Paginademedia.ro. Ei vor abonamente subventionate de guvern si ajutoare pentru jumatate din benzina si din energia electrica. Sursa citata arata ca Patronatul Difuzorilor de Presa a intocmit pe cont propriu un proiect de ordonanta de urgenta in acest sens. Principalele lor propuneri: sustinerea partiala a abonamentelor ziarelor de catre guvern, abonamente distribuite catre scoli, spitale, camine de batrani etc, subventionarea pretului unor abonamente sa corespunda unei cote de 10% din tirajul mediu lunar inregistrat in anul anterior, vouchere pentru acoperirea a jumatate din cheltuielile difuzorilor cu combustibilul folosit in activitatile de distributie de presa si din cele pentru energia electrica pe care o consuma retelele de difuzare de presa, facilitati fiscale pentru distribuitori,plaforn maxim pentru chiriile de ocupare a domeniului public, infiintarea unui Fond Special pentru Mass Media - Presa Scrisa, constituit "prin plata lunara la Bugetul de stat a unei cote de 2% din adaosul comercial utilizat de catre fiecare persoana care comercializeaza alcool in Romania".
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21357731-distribuitorii-presa-vor-ajutor-guvern.htm

Piața media, cu Dan Balotescu. Cum sunt împărțiți banii din publicitate. Printul, șanse ca nișă premium
Care este valoarea pieței media? Cine crește? Cine scade? Răspunsuri de la Dan Balotescu, invitatul primei ediții video din seria Paginademedia Industry, pe care o lansăm astăzi. Concluzii generale: Piața crește cu 10% anul acesta și ajunge la 372 de milioane de euro. Televiziunea are 60% din bugete (față de media de 40% în lume). Online-ul este “vedeta”. Revistele glossy din print vor rămâne, ca suport premium. Televiziunea are un share de 60%, online-ul are 22-23%, urmează outdoor cu 8%, print - aproximativ 5%, radio la fel, 5%, şi cinema marginal, undeva până în 1%. Asta este în România.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/video-piata-media-cu-dan-balotescu-cum-sunt-impartiti-banii-din-publicitate-printul-sanse-ca-nisa-premium

După 20 de ani întârzie să intre în grila Pro TV. Anul trecut, emisiunea a debutat în septembrie
Emisiunea După 20 de ani, singurul talk-show politic din grila Pro TV, întârzie să-și facă apariția în această toamnă.  Producția moderată de Cristian Leonte nu a intrat nici până acum în grila postului, deși toamna trecută talk-show-ul a debutat pe 27 septembrie.  Până la această oră, oficialii Pro TV nu au comentat dacă producția va mai reveni sau nu în grilă. Emisiunea După 20 de ani a fost lansată de Pro TV în anul 2008. Jurnaliștii Claudiu Pândaru și Cristian Hostiuc au fost alături de Cristian Leonte, în calitate de invitați permanenți.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/dupa-20-de-ani-intarzie-sa-intre-in-grila-pro-tv-anul-trecut-emisiunea-a-debutat-in-septembrie

Tudor Mușat, emisiune nouă la Digi24: 24/7
Jurnalistul Tudor Mușat realizează din această săptămână o nouă emisiune la Digi24. În fiecare duminică, între 20.00 și 22.00 el prezintă emisiunea 24/7, „o analiză de eveniment long-term pentru telespectatorii care vor să afle comentarii ale liderilor de opinie pe un subiect în evoluţie şi concluzii pe un subiect încheiat”, spun reprezentanții postului. „Nu lipsesc nici controversele, în care invitaţii îşi asumă o parte sau alta, în domenii sensibile ca sănătate, educaţie, infrastructură sau incluziune şi diversitate religioasă. Invitaţii sunt politicieni de marcă, dar şi jurnalişti, analişti sau specialişti în domenii în care explicaţiile autorizate, credibile sunt esenţiale.”, spun reprezentanții postului. 
http://www.paginademedia.ro/2016/10/tudor-musat-emisiune-noua-la-digi24-24-7

Steaua - Zurich, difuzat joi la ProTV și Dolce Sport
Steaua joacă joi, 20 octombrie, împotriva echipei elvețiene FC Zurich. Meciul va fi difuzat de ProTV și Dolce Sport 1 în direct, de la ora 20.00. Partida din turul 3 al grupelor UEFA Europa League, se va disputa pe Arena Națională. ProTV se bate, pe segmentul orar în care se difuzează partida Steaua - FC Zurich, cu show-ul de talente Next Star de la Antena 1 și serialul tucesc ”Ziua în care mi s-a scris destinul” de la Kanal D.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/steaua-zurich-joi-protv-si-dolce-sport

George Dumitrescu, emisiune la TVR 2
Realizatorul George Dumitrescu se alătură TVR 2, post la care va prezenta un nou program. El va avea o emisiune de actualitate, pe tronsonul de acces prime-time, după modelul Actual pe 2 potrivit informațiilor Paginademedia.ro.  George Dumitrescu: „Televiziunea Română rămâne un reper de echilibru şi calitate editorială. Noul management are o şansă reală de reaşezare la adevărata ei valoare a Televiziunii publice. Iar eu cred în această şansă.” George Dumitrescu a fost editor, producător sau prezentator în principalele programe informative de la mai multe posturi de televiziune. A fost director de ştiri, a moderat dezbateri pe teme sociale şi politice şi a realizat emisiuni de campanie electorală. El a lucrat la posturi precum Tele7 abc, Antena 1, Realitatea TV și Kanal D. 
http://www.paginademedia.ro/2016/10/george-dumitrescu-emisiune-la-tvr-2

Cătălin Tolontan, invitat la prima ediție a emisiunii Emmei Zeicescu la TVR1
Jurnalistul Cătălin Tolontan este invitatul Emmei Zeicescu, în prima ediţie a emisiunii de dezbateri Perfect Imperfect, difuzată în această seară de la ora 18.30, la TVR 1. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, printr-o postare pe pagina personală de Facebook. Cei doi vor discuta despre cazul Colectiv,, „despre ceea ce există în dosare și despre probele suprinzătoare pe care le vom publica în zilele următoare”, a scris Tolontan pe Facebook.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/catalin-tolontan-invitatul-emmei-zeicescu-diseara-la-tvr1

AUDIENȚE. iUmor a dominat seara de duminică. Cifrele show-ului jurizat de Bendeac, Delia și Cheloo
iUmor a condus audiențele, duminică seara. Emisiunea cu Mihai Bendeac, Delia și Cheloo drept jurați a avut primul loc pe toate cele trei targeturi, în cele aproape trei ore și jumătate de difuzare. Pro TV a avut poziția a doua cu filmul Transformers: Războiul lor în lumea noastră.  NAȚIONAL. Show-ul de talente al Antenei 1 a fost urmărit, în întreaga țară, de aproape 1,8 milioane de persoane, media pe minut. Pro TV a fost pe poziția a doua, cu aproape 1,3 milioane de privitori, în timp ce Prima TV a fost a treia televiziune, cu emisiunile Schimb de mame și reluarea Trădați în dragoste.  URBAN. Antena 1 s-a apropiat de un milion de telespectatori la orașe (mult peste media postului în prime-time). Poziția secundă a fost a Pro TV, cu o medie de 753.000 de persoane. La orașe, România TV a fost a treia televiziune. Postul de știri controlat de Sebastian Ghiță a fost urmărit de 440.000 de persoane, media pe minut.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/audiente-iumor-a-dominat-seara-de-duminica-cifrele-show-ului-jurizat-de-bendeac-delia-si-cheloo

Cinci emisiuni de știri în grila de toamnă a TVR. Ora de știri se mută la TVR 1
Cinci programe de știri are, de astăzi, în grilă postul public de televiziune: la 07.00, 14.00, 17.00, 20.00 şi 23.00. De astăzi, ziua începe şi se termină cu programe informative la TVR 1, jurnalele având și o nouă grafică. Astfel, la Telejurnalul matinal, primele ştiri sunt prezentate, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul 07.00-09.00, de jurnaliştii Loredana Iordache şi Mihai Melinescu. Melinescu se află la pupitrul Telejurnalului matinal din luna februarie a acestui an, însă reporterul şi redactorul Loredana Iordache îşi face debutul în prezentarea de ştiri la TVR 1, după ce a realizat interviuri pentru Ştirile TVR, a prezentat Meteo şi a fost ghid de vacanţă.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/foto-cinci-emisiuni-de-stiri-in-grila-de-toamna-a-tvr-ora-de-stiri-se-muta-la-tvr-1

Regia lui Orlando Nicoară preia vânzările Adevărul cu tot cu oameni
eAd Interactive, regia lui Orlando Nicoară, va prelua vânzările de publicitate ale întregului grup Adevărul Holding. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, eAd va administra spațiul publicitar pentru tot portofoliul de media al grupului deținut de Cristian Burci, atât pentru partea de online, dar și pentru titlurile care apar pe print (printre care Adevărul, Click, OK! Magazine). eAd Interactive va prelua, totodată, și oamenii care lucrează, în prezent, în departamentul de publicitate al Adevărul Holding.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/regia-lui-orlando-nicoara-preia-vanzarile-adevarul-cu-tot-cu-oameni

Revista New Money, articole din Bloomberg Business Week. Primul număr, lunea viitoare
Revista New Money, care urmează să fie lansată pe piață săptămâna viitoare, va conține articole din Bloomberg Business Week, în urma unui acord semnat de publisherul din România cu producătorul de conținut din SUA.  New Money va publica materiale din Bloomberg Business Week din diverse domenii, de la politică externă la analize de companii și studii de piață. Revista din România va publica lunar 6-7 articole din titlul internațional. Numărul zero al New Money a fost tipărit, urmând ca prima ediție a publicației să fie lansată oficial luni, 24 octombrie. Proiectul editorial New Money este condus de jurnalistul Ionuț Ancuțescu. Publicația este finanțată de omul de afaceri Sacha Dragic.
http://www.paginademedia.ro/2016/10/revista-new-money-articole-din-bloomberg-business-week-primul-numar-lunea-viitoare

Russia Today anunţă că banca britanică NatWest i-a închis conturile
Russia Today (RT) a anunţat luni că Banca britanică NatWest i-a închis conturile fără să-i ofere vreo explicaţie, relatează BBC News şi The Associated Press.
http://www.news.ro/externe/postul-russia-today-anunta-ca-banca-britanica-natwest-i-a-inchis-conturile-1922411217002016101715600741

Meciul dintre Real Madrid şi Legia Varşovia din UEFA Champions League va fi transmis în direct de Pro TV
Meciul dintre echipele de fotbal Real Madrid şi Legia Varşovia, care se va disputa în cadrul UEFA Champions League, va fi transmis în direct de postul de televiziune Pro TV, marţi seară, de la ora 21.45.
http://www.news.ro/cultura-media/meciul-dintre-real-madrid-si-legia-varsovia-din-uefa-champions-league-va-fi-transmis-in-direct-de-pro-tv-1922411317202016101415599311

CINEMA...
Mii de bucureşteni şi-au petrecut weekend-ul la filme de Cannes
Proiecţii sold out, săli arhipline şi discuţii prelungite cu invitaţii speciali – a şaptea ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest a avut un debut spectaculos în cele patru săli în care se desfăşoară anul acesta, CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. Până în prezent, s-au vândut peste 10.000 de bilete pe Eventbook.ro, mare parte dintre ele în avans.  Săptămâna continuă în forţă, cu Alain Guiraudie invitat special al primelor două zile. În aplauzele publicului, regizoarea Maren Ade a urcat împreună cu producătoarea Ada Solomon şi membri ai echipei filmului Toni Erdmann pe scena CinemaPRO, la deschiderea festivalului, pe 14 octombrie, o seară cu covor roşu şi peste 500 de invitaţi. În week-end, artista Mania Akbari a avut discuţii prelungite cu publicul despre opera regretatului regizor iranian Abbas Kiarostami, cu care a colaborat în anii 2000, sălile de cinema fiind pline la Ten (2002) sau Le Goût de la cerise (1997) proiectate în secţiunea Tribut Abbas Kiarostami. Regizorul finlandez Juho Kuosmanen şi-a prezentat duminică seara filmul care i-a adus Premiul secţiunii Un Certain Regard la Cannes, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, propus de Finlanda la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, iar actorul Lucas Prisor a introdus filmul Elle. Sălile de cinema au fost neîncăpătoare la filme ca Juste la fin du monde (r. Xavier Dolan) sau American Honey (r. Andrea Arnold), proiecţiile fiind sold out.
http://adevarul.ro/cultura/arte/mii-bucuresteni-si-au-petrecut-weekend-ul-filme-decannes-1_5805e6ab5ab6550cb8ab09a7/index.html

IT...ONLINE...MOBILE...
Netflix a inregistrat o crestere puternica a numarului de utilizatori, iar in 2017 va depasi pragul de 100 de milioane
Platforma de video-streaming Netflix si-a vazut actiunile crescand cu 20% dupa ce compania a anuntat ca a adaugat pe plan mondial 3,2 milioane de utilizatori in ultimul trimestru, cu 50% peste estimari. Netflix a ajuns la 87 milioane de useri in lume si va trece la anul de 100 de milioane. Compania a adaugat 3,2 milioane de useri, din care 370.000 in SUA, analistii estimand doar doua milioane in lume si 300.000 in SUA,  unde succesul s-a datorat unor seriale precum Stranger Things si Narcos. Netflix, care la inceput de an s-a extins in 130 de tari, inclusiv Romania, a avut trimestrul trecut venituri cu 31% mai mari, pana la 2,29 miliarde dolari. Netflix spune ca va produce anul viitor 1.000 de ore de continut original, fata de 600 anul acesta, bazandu-se pe publicul care a urmarit seriale precum House of Cards si Making a Murderer.
Continutul original este insa foarte scump. Netflix va cheltui in total 5 miliarde dolari pentru producerea si licentierea de continut original anul acesta si a bugetat 6 miliarde pentru anul viitor.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21358960-netflix-inregistrat-crestere-puternica-numarului-utilizatori-iar-2017-depasi-pragul-100-milioane.htm

Netcity a fost vândut cu peste 30 de milioane de euro
Tranzacția prin care Netcity Telecom, operatorul rețelei subterane pentru fibră optică a Municipiului București, deținut de grupul UTI, a fost preluat de furnizorul independent de infrastructură de fibră optică pentru telecomunicații Direct One, aparținând antreprenorilor români Teofil Mureșan si Simion Mureșan, depășește 30 de milioane de euro, potrivit unor surse din piața telecom. Contactat de Profit.ro, Tiberiu Urdăreanu, proprietarul UTI, nu comentează legat de preț, explicând că este confidențial. La rândul său, Marian Pantazescu, directorul general al Direct One și unul dintre acționarii companiei, a transmis că, din motive de confidențialitate, nu comentează pe această temă. Consiliul Concurenței a anunțat, joi, că analizează tranzacția prin care grupul Direct One, prin intermediul Direct One Infrastructure, a preluat Netcity Telecom. Autoritatea de concurență face aceste analize de fiecare dată când are loc o tranzacție importantă, dorind să se asigure că cel care a cumpărat nu ajunge să aibă o poziție dominantă pe piață. Urdăreanu precizează doar, pentru Profit.ro, că negocierile pentru vânzarea Netcity au durat un an și jumătate. "A plecat toată povestea de la exprimarea interesului din partea unor investitori. Au început să ne bată la ușa unii care ne-au spus: ne-ar interesa proiectul Netcity. După o lună au venit alții. Și atunci am spus: dacă există interesul ăsta, hai să facem un proces organizat, transparent de licitație. Și am făcut o licitație care a avut 5 oferte, dintre care au rămas două companii și au câștigat cei pe care îi știți", spune Tiberiu Urdăreanu.
http://www.profit.ro/stiri/economie/exclusiv-netcity-a-fost-vandut-cu-peste-30-de-milioane-de-euro-15592721

Orange Romania, amendata cu 15.000 de lei pentru nereguli la incheierea unor abonamente de telefonie cu firma sotului Monicai Tatoiu
Orange Romania a fost amendata luna trecuta cu 15.000 de lei de catre ANCOM (autoritatea de reglementare in comunicatii) pentru nereguli la incheierea contractelor pentru opt numere de telefonie mobila apartinand firmei Victorex Investments Consultans, detinuta de Victor Tatoiu, sotul Monicai Tatoiu, potrivit documentelor furnizate de acesta catre HotNews.ro. Conform deciziei de sanctiune transmise de acesta catre HotNews.ro (vezi documentul atasat), ANCOM a constatat incalcarea dispozitiilor legale prin lipsa unor clauze minime obligatorii din contracte sau actele aditionale, dar si aspecte care tin de transmiterea eronata a datelor personale catre alt destinatar decat cel firesc, fapt ce ar fi de competenta Autoritatii pentru Protectia Datelor. Victor Tatoiu a precizat pentru HotNews.ro ca totul a plecat din luna aprilie 2016 cand a constatat ca pentru anumite numere de telefonie mobila nu detine contracte cu Orange, iar la solicitarea acestuia operatorul nu i-a inmanat acestuia copii dupa respectivele contracte, copii care ii erau necesare pentru justificarea cheltuielilor pe firma cu acele numere de telefon. Victor Tatoiu a sesizat si ANCOM, autoritate care a incercat mai intai o mediere intre cele doua parti, in luna august din acest an, potrivit acestuia. Reclamatiile facute de Victor Tatoiu cu privire la lipsa contractelor nu au fost rezolvate, iar datele solicitate si primite de catre ANCOM de la Orange arata ca pentru anumite numere autoritatea a primit de la Orange doar actele aditionale, nu si contractele initiale.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21357333-orange-romania-amendata-15-000-lei-pentru-nereguli-incheierea-unor-abonamente-telefonie-firma-sotului-monicai-tatoiu.htm
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL